Privatizarea în România după 1990

Pentru a înţelege cât de cât cui aparţine economia României în acest început de mileniu,după
tumultoasele evenimente profund transformatoare din 1989 şi anii care au urmat,trebuie să
aruncăm o privire sintetică şi critică asupra întregului proces de privatizare ce avut loc în ţara
noastră. Începute în 1992, privatizările în România au provocat numeroasecontroverse legate de
caracteristicile proprietăţii private ce se forma, cu argumente pro şi
contra pentru creare
a de înreprinderi patronate de salariaţii proprii sau de cei ce livraucapitalul necesar producerii de
bunuri sau de servicii. Au fost dezbătute şi diferenţele decomportament ale noilor proprietari ai
noilor feluri de de proprietate privată, întâlnite întoate ţările foste socialiste în care s
-a folosit metoda MEBO (Management Employees
Buyouts) de privatizare, prin cumpărarea acţiunilor de către slariaţii proprii. Ca urmare
alegislaţiei emise şi a proceselor care au urmat, în România au apărut două mari
grupe de
privatizare. 1) Potrivit legii 15 din 1990 au fost create societăţile comerciale pe acţiuni şicu
răspundere limitată (srl), având ca unic proprietar statul român şi eligibile
pentru privatizare. 2) Regiile autonome, rămase în autoritatea ministerelor de resort până în1997,
când legislaţia a permis şi reglementat privatizarea acestora. Se urmărea ca regiileautonome să
devină industrii strategice ale economiei, chiar şi după privatizate.

Deficienţe ale legilor privatizării

În primul rând, reamint

im că în primii şapte ani de după 1989 aproape jumătate dinfirmele de stat au rămas
neprivatizabile, şanse au avut doar societăţile comerciale cu saufără răspundere limitată.
Legea regiilor autonome s-
a dovedit a fi destul de obscură, permiţând includere
a în
această categorie nu doar a regiilor autonome cu adevărat strategice, ci şi a unor firmedeloc
strategice. La adăpostul acestei prevederi au fost şi firme din construcţii, comerţ,industria
tutunului propuse spre restructurare, dar fără să fie incluse
în rândul celor ce
urmau să fie privatizate. Cu toate că numărul acestor regii nu era mare, ele deţineau o pondere
importantă din numărul angajaţilor şi capitalului social.

Controlul regiilor autonome a fost încredinţat celor două organizaţii nou create:
Fondul
Proprietăţii de Stat (FPS) şi Fondul Proprietăţii Private (FPP). Primului îi reveneau 70 lasută din
acţiunile fiecărei societăţi şi celui de
-
al doilea restul de 30 la sută. FPS era un
holding convenţional de stat, existent în toate ţările foste socialiste aflate în tranziţia laeconomia
de piaţă. FPP
-
urile au fost create pentru a înlesni privatizarea de masă a celor 30 la sută din acţiunile statului
care s
-
au distribuit populaţiei prin cunoscuta cuponiadă.Toţi cetăţenii adulţi ai României au primit
gratuit certificate de proprietate a fondurilor,
care le dădeau de jure dreptul de control exclusiv asupra FPP
-urilor, primind dividente
atâta timp cât nu le schimbau pe acţiunile societăţii. Dacă de jure aveau aceste drepturi,
de facto era imposibil ca u
n cetăţean sau un grup de cetăţeni posesori de certificate să
controleze FPP-
ul, adică proprietatea lor. În primii cinci ani nu s
-au distribuit dividende,
iar consiliul director al FPP era numit de parlament şi guvern. Singura utilizare a
certificatelor de proprietar era în privatizarea MEBO. Cele neutilizate în acest mod de privatizare
s-
au devalorizat foarte mult şi din 1995 au putut fi utilizate, împreună cu noilecupoane, în
programul de privatizare în masă, prin care s
-
a ajuns la o structură de
proprie
tate extrem de fărâmiţată şi dispersată, dar cu un singur proprietar în poziţia de
control, statul român.
Abia după 1996 s
-
a trecut la a treia metodă de privatizare, cea a vânzărilor acţiunilor de
la caz la caz pentru fiecare societate în parte, ajungându-
se ca în perioada 1996 şi 2000un număr mare de firme să fie patronate de persoane fizice din
afara acestora, deautohtoni sau de străini nesalariaţi ai firmelor respective.

Greşelile privatizărilor

Retrospectiv, toate tipurile de privatizare (MEBO, FPS; FPP) din România au fost
prezente în tranziţia la economia de piaţă bazată pe proprietatea privată. Între 1992 şi2000
proprietatea de stat a scăzut, în favoarea celei private de la 100 la sută la 28 la sută.
Privind înapoi se pune întrebarea: este privat
izarea un eşec, a ajuns economia româneascăîn mâinile cui trebuie? Reamintim că în cei 18 ani
de tranziţie, în privatizări au existatfoarte multe scandaluri, transferurile prin privatizare au fost
fie greşit făcute, fie sabotatede clasa politică românească. Sunt multe exemple care arată că mari
întreprinderiindustriale, regii autonome programate să devină industrii strategice, au fost
transformate prin privatizare în afaceri imobiliare. Puţine au fost succese reale în privatizare,
pentru că
cele mai multe s-
au făcut din interese politice şi economice majore care au favorizat personalităţi importante ale
vremii.

Eșecuri ale privatizării în România:



S.C.Tractorul UTB S.A., Braşov

La sfârşitul celui de –al doilea război mondial, uzina de avioane

IAR
(In
treprinderea Aeronautică Română,fondată în 1924) era distrusă de bombardament
în proporţie de 70% iar fabricarea avioanelor a fost sistată. Datorită interdicţiei impuseRomâniei
de a mai construi avioane, la 20 mai 1946 guvernul hotărăşte ca uzina să se
re
profileze pe producţia de tractoare. Deosebita competenţă profesională a colectivului deangajaţi
a fost repede confirmată,la 26 decembrie 1946 ieşind din hala de
montaj prototipul tractorului IAR 22 echipat cu motor diesel IAR de 38 CP, rulând pe roţi
met
alice. În 1947 denumirea se schimbă în
Intreprinderea Metalurgică de Stat
, iar din1948 devine
UTB -
Uzina de Tractoare Braşov.

Volumul producţiei a crescut de la 250

tractoare (1947), 773 (1948), 2.000 (1949) la 3.460 (1950), iar din 1949 s-a trecut la
fabricarea variantei îmbunătăţite IAR 23. În 1948 s
-
au înfiinţat primele societăţi mixte
româno-sovietice (sovromuri) prin interm
ediul cărora sovieticii doreau să controlezeactivitatea economică a tării. Nici UTB nu a scăpat,
astfel că la sfârşitul anului 1948 se
forma
Sovromtractor
. Directorii sovietici au impus asimilarea în fabricaţie şi atractorului sovietic pe şenile KD
-35. Î
n 1954 societatea Sovromtractor a fost desfiinţată şi
s-
a trecut imediat la modernizarea producţiei. S
-
au asimilat în fabricaţie tractorul
universal UTOS, care s-
a produs până în 1958. Au urmat două tractoare de concepţieoriginală, U 650 pe roţi şi S 130 pe
şenile şi apoi tractoarele Fiat de 45 CP pe roţi şi peşenile. Până în 1990 s
-
a continuat diversificarea producţiei , cu toate că implicarea tot maimare a partidului comunist
şi a statului în conducerea uzinei au perturbat grav activitatea.
În 1990, pr
in hotărârea de guvern, se înfiinţează
S.C. Tractorul UTB S.A
. Braşov. Înurma reconstruirii dreptului de proprietate a persoanelor fizice asupra pământului,
caretrebuia să dea un impuls activităţilor agricole, se întrevedea o perioadă prosperă pentru
fir
mă. Însă creşterea vertiginoasă a preţurilor tractoarelor şi scăderea permanentă a puteriide
cumpărare au făcut ca aceste previziuni să se confirme. Spre comparaţie, în timp ce în
anul 1987 se produceau 44.000 tractoare, zece ani mai târziu, în 1997 produ
cţia scăzusela doar 1.300 unităţi Un volum de producţie atât de scăzut situa firma mult sub
pragul derentabilitate, apreciat la 22.000 bucăţi anual. Ca urmare,începând cu anul 1995, firma
aînceput să înregistreze pierderi, care la începutul lui 1998 se
concretizau în peste 300
miliarde lei datorii la bugetul de stat şi peste 100 miliarde lei datorii la bugetulasigurărilor
sociale. Mai mult, lipsa de lichidităţi a făcut imposibilă onorarea unor
importante comenzi externe.


S.C. ROMAN S.A.,Braşov

Primul autocamion românesc, modelul SR-

101 ..Steagul Roşu.. .,este produs înanul 1954. au urmat modelele mai perfecţionate SR
-
131 Carpaţi de 3 tone (1962), SR
-113 Bucegi de 5 tone(1963), SR-
114 şi SR
-115. Din 1969 se trece la fabricarea primelor motoare
diesel, sub licenţă MAN (Germania de Vest) şi în 1971 se lansează seria de
modele ROMAN. După anul 1984, gama de produse s
-
a lărgit cu autocamioane de maretonaj (peste30 tone) sub denumirea DAC. Producţia totală
a depăşit 650.000 bucăţi. După
1990, nivel
ul tehnic depăşit al produselor, performanţele şi fiabilitatea redusă, preţulridicat şi apariţia pe
piaţă a camioanelor din import au dus la declinul producţiei deautocamioane româneşti. În
prezent firma are datorii de peste 140 milioane USD, o producţie

de doar 5% din cea a anului 1989, fapt care a obligat guvernul să o pună subadministrare
specială.


S.C. ROCAR S.A.,Bucureşti

În anul 1956 se înfiinţa în Bucureşti

Intreprinderea Autobuzul
, destinat săconstruiască mijloace de transport în comun. După u
n an ,în anul 1957, se produc primeleautobuze TV-
1 iar în 1958 prima autoutilitară(dubiţă) TV
-4. De-a lungul anilor s-a
realizat o gamă largă de modele, permanent îmbunătăţite. După 1990 denumirea firmei
devine
S.C. ROCAR S.A.

În ceea ce priveşte calitatea şi fiabilitatea produselor estesuficient să se menţioneze că în anul

1991 firma oferea pentru autovehiculele sale ogaranţie de 6 luni sau 10.000 km. În prezent firma
nu are comenzi, se găseşte în blocajfinanciar şi este paralizată de mişcări greviste.

Un succes al privatizării în România îl prezintă:



S.C. Automobile Dacia S.A.,Piteşti

La 20 august 1968 este inaugurată

Uzina de Autoturisme Piteşti

UAP (devenităapoi Întreprinderea de Autoturisme Piteşti), prin lansarea modelului Dacia 1100,
realiz
at
sub licenţa Renault 8. După un an, în 1969, intră în fabricaţie Dacia 1300 fabricată, deasemenea,
sub licenţă Renault 12 ţi se mai produce şi astăzi, înregistrând un bun recordde longevitate pe
plan mondial. Acest ultim model a început să fie exportat
din 1973 la
un preţ de circa 3.500 USD bucata. De
-a lungul timpului s-
au realizat şi o serie de
variante : Dacia 1300 Break (din 1973), Dacia 1310, Dacia 1210, Dacia 1410
(diferenţele constând în principal din valoare diferită a capacităţii cilindrice amotoarelor), Dacia
1410 Sport (rezultată prin ..mutilarea caroseriei modelului de bază şieliminarea a două uşi),
Dacia 1304 Pick
-
up (camionetă) şi Dacia 1307 (dublă cabină). La
cerea conducerii Partidului Comunist Român privind realizare unui nou model, în anul
1988 este lansată Dacia 1320 (CN1 –

Construcţia Noastră nr.1) pe care NicolaeCeauşescu, secretarul general al partidului de atunci, a

condamnat
-
o ca fiind prea lungă(deşi era cu doar 4,9 cm mai lungă decât Dacia 1310). În 1990, au urmat
Dacia 1325

Liberta (CN 2) şi începând cu 1995 Dacia Nova R523.

Deşi depăşită moral şi având o fiabilitate destul de redusă, totuşi Dacia a fost şi arămas cea mai
populară şi mai răspândită maşină românească, în primul rând datorită preţului său, a simplităţii
constructive, a disponibilităţii pieselor de schimb şi a existenţeiunei largi reţele de ateliere de
reparaţii. De la înfiinţarea firmei şi până în 1989 se
produseseră 1,4 milioane de Dacii, iar până în prezent s
-
a atins o producţie cumulată de
peste 2 milioane de automobile, din care circa 32% au fost exportate.
După 1990,uzina piteşteană a devenit
S.C.Automobile Dacia S.A
. şi a purtattratative de colaborare cu mai mulţi producători de automobile, în încercarea de a găsi
un partener strategic care să
-
i permită

modernizeze tehnologia şi gama de modele. În 1997SC Automobile Dacia SA semnează

un acord de colaborare cu firma Hyundai Motor Company care prevedea asamblarea la Piteşti,
începând din 1999, a modelului HyundaiAccent în paralel cu producţia Dacia. Datorită crizei
economice apărute în Asia de Sud
-
Est, Hyundai a fost nevoită să
-
şi revizuiască strategia şi a denunţat acordul. Cu
o prăbuşire a exporturilor şi o scădere a vânzărilor pe piaţa internă, supravieţuirea firmeidepinde
de găsirea unui investitor puternic. În anul 1999, Renault a cumpărat 51% dinacţiunile S.C.
Automobile Dacia S.A. şi s
-
a obligat să păstreze marca Dacia şi să seefectueze investiţii în valoare de 219,7 mil. USD. În
prezent se află în asimilare modelul
autoturismului de 6.000 USD/buc. Renault-Dacia.