Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
LUCRARE DE LICENȚĂ
Absolvent:
Cătălina Tașcu-Stavre
2021
UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
SPECIALIZAREA KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE
SPECIALĂ
STUDIU PRIVIND RECUPERAREA
PACIENTULUI CU SCOLIOZĂ
DEXTROCONVEXĂ DORSO-LOMBARĂ
Coordonator științific:
Lect. dr. Maniu Adrian Dragoș
Absolvent:
Cătălina Tașcu-Stavre
CLUJ-NAPOCA
2021
CUPRINS
Introducere……………………………………………………………………….3
I. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII……………………..5
1.1. Anatomia regiunii posterioare a trunchiului…………………...5
1.1.1. Scheletul coloanei vertebrale…………………………………......5
1.1.2. Ligamentele vertebrale…………………………………………….9
1.1.3. Miologia regiunii posterioare a spatelui………………………….10
1.1.4. Biomecanica coloanei vertebrale……………………………...….13
1
1.2. Etiopatogenia și fiziopatologia scoliozei………………………..….15
1.3. Simptomatologia scoliozei…………………………………………...17
1.4. Kinetoterapia în tratamentul scoliozelor……………………………..18
II. MATERIALE ȘI METODE…………………………………………...….19
2.1. Metode de cercetare………………………………………………..……...19
2.1.1. Metoda interviului - anamneză…………………………………...19
2.1.2. Metoda chestionarului………………………………………...….20
2.1.3. Metoda observației…………………………………………...…..21
2.1.4. Metoda studiului bibliografic……………………………………..24
2.2 Subiecți…………………………………………………………………...….24
2.2.1. Metode de evaluare……………………………………………..…24
2.3. Obiectivele protocolului……………………………………………….…...25
2.4. Protocolul de recuperare………………………………………………….….25
III. REZULTATE…………………………………………………………..…..40
3.1. Bilanț articular…………………………………………………………….....41
3.1.1. Măsurători goniometrice…………………………………….……..42
3.2. Bilanț muscular…………………………………………………………..…..43
3.3. Metoda chestionarului……………………………………....………………..45
IV. CONCLUZII…………………………………………………………………….47
Rezumat în limba engleză……………………………………………...……….48
Bibliografie …………………………………………………………...…………49
Introducere
Cercetătorii departamentului de Ortopedie Pediatrică de la Universitatea Pierre-and-
Marie-Curie din Paris, Franța afirmă că scolioza este o deformație comună a unor boli
neuromusculare, tratamentul conservativ ajutând la prevenirea unor posibile deformări de la
nivelul coloanei vertebrale, hipotoniei sau a contracturilor musculare. Frecvența acestei
tulburări este între 0,47% și 5,2% din populația globului, iar adolescenții diagnosticați cu
scolioză idiopatică sunt în procent de 80%. Tinerii întâlnesc dificultăți în domeniul social și
al integrării în diferite grupuri de oameni în consecința patologiei acestora observă
cercetătorii din Departamentul de Asistență Socială de la Spitalul General localizat în
Taiwan. Printre repercusiunile acestei diagnosticări, fără un tratament suficient de bine
2
adaptat nevoilor pacientului, se mai numără pierderea abilității de a umbla, de a sta în poziție
ortostatică sau în șezut și, de asemenea, deteriorarea sistemului cardio-respirator, rezultând la
scăderea calității vieții declară M. Putzier et al. (2016) de la Centrul de Chirurgie
Musculoscheletală a Clinicii de Ortopedie din Berlin, Germania. P de Baat et all (2012) de la
Instituția de Ortopedie din Rotterdam confirmă faptul că există multe tipuri de scolioză,
fiecare cu caracteristici specifice. Cele mai des întâlnite sunt cele idiopatice, neuromusculare
și congenitale.
Ipoteza cercetării
Considerând programul de recuperare bine stabilit urmărim scăderea în greutate,
creșterea mobilității și reducerea redorilor pentru facilitarea activităților obișnuite și creșterea
calității de viață.
Scopul cercetării
Programele de recuperare prezintă o importanță majoră în afecțiunile reumatice,
oricare ar fi vârsta, sexul sau gradul de afectare al pacienților. Scopul acestei cercetări este de
a urmări efectele asupra stării de sănătate, calității vieții a pacientului și aspectele recuperării
funcționale ale coloanei vertebrale.
Prin acest program de recuperare urmărim ameliorarea durerii, încetarea pe un termen
cât mai lung a pozițiilor vicioase, îmbunătățirea mobilității, creșterea forței musculare
globale, dar și specifice, respectiv marele dorsal, trapez, pătrat lombar, romboizi, rotunzi.
3
cunoștințele mele sunt diagnosticați cu diferite deformații de spate, confruntându-se cu durere
în fiecare zi.
Nu în ultimul rând, am ales această tema, deoarece în cei 3 ani în care am învățat
sistemul osteoarticular, cel mai mult m-a fascinat coloana vertebrală, prin complexitatea și
importanța ei, atât în domeniul locomoției, cât și pentru sistemul nervos.
Obiectivele cercetării
1. Studierea și aprofundarea datelor din literatura de specialitate, precum și
reîmprospătarea cunoștințelor teoretice privind anatomia generală a corpului uman, în
special anatomia topografică a trenului superior, dar și biomecanica trunchiului.
2. Aplicarea unui program terapeutic având la bază informații teoretice în vederea
aplicării lui pe termen de 8 săptămâni.
3. Redactarea programului de kinetoterapie pentru scolioză având în vedere
particularitățile și istoricul pacientului.
4. Interpretarea și evaluarea rezultatelor finale.
5. Interpretarea corectă a testelor.
4
care sunt localizate. Astfel există 7 vertebre cervicale, 12 vertebre toracice, 5 vertebre
lombare, 5 sacrale, iar vertebrele coccigiene sunt în număr de 4 sau 5, depinzând de
fizionomia fiecărui individ. Ultimele 10 vertebre sunt sudate între ele, formând astfel oasele
sacrum și coccis (Albu, 2014).
fig. 1. Coloana vertebrală în vedere laterală, anterioară și posterioară; ID: 1341
Coloana vertebrală prezintă patru curburi fiziologice, două lordoze, fiind cea cervicală
și cea lombară, și două cifoze, cea toracică și cea sacrală (Albu, 2014).
Vertebra este alcătuită din apofiză spinoase, două apofize transverse, corp vertebral,
gaură vertebrală, proces articular și pediculul. Vertebre au însă modificări regionale și
particularitățile lor, datorită raporturilor anatomice diferite, cât și a diferențelor funcționale
(Albu, 2014).
Atlasul este prima vertebră cervicală și nu prezintă corp vertebral. Este format din două mase
laterale, unite printr-un arc anterior și unul posterior care circumscriu gaura vertebrală. De pe
aceste mase pleacă procesele transverse (Albu, 2014).
5
Axisul este a doua vertebră cervicală. Pe fața superioară a corpului vertebral se găsește o
proeminență verticală, numită dinte. Acesta dă inserție ligamentului său apical (leagă axisul
de marginea anterioară a occipitului) (Albu, 2014).
Vertebrele cervicale au corpul vertebral de dimensiuni mici comparativ cu celelalte porțiuni
vertebrale; gaura vertebrală are formă triunghiulară; procesul spinos este scurt și are vârful
bifid; procesele transverse: au la baza lor o gaură transversală prin care trec vena și artera
vertebrale (Albu, 2014).
6
fig. 3. Vertebra toracică, vedere superioară; ID: 8446
Vertebrele lombare au corpul vertebral cel mai voluminos, luând formă de bob de mazăre;
procesul spinos este dreptunghiular și dezvoltat; procesele costale sunt resturi de coaste,
acestea se pot confunda cu procesele transverse, care, sunt de fapt mici proeminențe situate
pe fața posterioară a proceselor costale, având denumirea de procese accesorii (Albu, 2014).
7
fig. 4. Vertebră lombară, vedere superioară; ID: 7592
După medicul ortoped, Dinu Istrati, care susținea într-o lucrare intitulată ,,Tratamentul
patologiiloe degenerative vertebrale prin extensie” că elementul structural-funcțional al
coloanei vertebrale este segmentul motor rahidian, care este alcătuit din două vertebre,
ligamentele care leagă vertebrele și discul intervertebral. Discul intervertebral reprezintă o
legătură complexă, formată din inelul fibros la periferie, aidoma unui bandaj conjunctiv care
îmbracă nucleul pulpos din interiorul discului, care preia efortul depus pe coloană, astfel încât
discul îndeplinește rolurile de fixare, mobilitate și amortizare (Istrati, 2018).
Înălțimea discurilor vertebrale este variabilă; ea fiind mai mică în regiunea cervicală,
având aproximativ 3 mm, comparativ cu regiunile toracice și lombare unde poate să ajungă la
maximum 9 mm. În regiunile cervicală și lombară discurile intervertebrale sunt mai înalte în
partea anterioara, iar în regiunea toracică sunt mai înalte în partea posterioară, fapt important
în formarea curburilor fiziologice (Papilian, 2014, p. 93).
Lungimea întregii coloanei vertebrale se diminuează odată cu înaintarea în vârstă și
după statica îndelungată cauzată de pierderea apei din discul intervertebral. Statistic s-a
dovedit că 15 minute în poziție de decubit dorsal pot restabili înălțimea discului intervertebral
diminuată de 90 de minute în poziție ortostatică (Istrati, 2018).
8
fig. 5. Anatomia discului intervertebral; ID: 3172
9
1.1.3. Miologia regiunii posterioare a spatelui
Din punct de vedere al formei și a localizării lor, mușchii acestei regiuni sunt de două
feluri: mușchii superficiali - care leagă coloana vertebrală de alte de membrul superior:
muschiul trapez, romboizi mare și mic, ridicător al scapulei.
mușchii profunzi - proprii ai coloanei vertebrale: mușchii vertebro-humerali cu localizare
lombară (Papilian, 2014).
Mișcările coloanei vertebrale sunt următoarele: flexie, extensie, flexia laterală,
circumducția si rotația. Astfel mișcările se reduc la două tipuri fundamentale: mișcări de
înclinare care se pot executa într-un număr infinit de axe orizontale și transversale pentru
mișcările de flexie și extensie; orizontale și sagitale pentru mișcările de flexia laterală.
Mișcările de rotație se realizează în jurul unui ax longitudinal (Papilian, 2014).
Mușchii planului I
Mușchiul trapez (M. trapezius) are formă triunghiulară cu baza pe coloana vertebrală
și vârful la humerus. Inserția medială se face pe linia nuchală superioară, pe protuberanța
occipitală externă, pe ligamentul nuchal și pe procesele spinoase ale vertebrelor C7-T12,
precum și pe ligamentul supraspinos toracic. De la inserția aceasta fibrele converg spre
centura scapulară: fibrele superioare, oblic descendente, se inseră pe treimea laterală și a feței
superioare a claviculei; fibrele mijlocii se inseră pe marginea posterioară a acromionului și a
spinei scapulei; fibrele inferioare, oblic ascendente, se inseră pe marginea posterioară a spinei
scapulei. Acțiunile acestui mușchi sunt ridicarea umărului și tragerea acestuia înăuntru, când
ia punct fix pe inserția mediala și se contractă în întregime; porțiunea descendentă ridica
umărul, porțiunea ascendentă îl coboară, porțiunea transversală adduce scapula. Când ia
punct fix de scapulă, fibrele superioare înclină capul pe partea respectivă și simultan îi
imprimă o mișcare de rotație ce duce fața pe partea opusă; fibrele mijlocii înclină coloana
vertebrală de partea lor ; fibrele inferioare contribuie la ridicarea corpului în întregime
(acțiunea de cățărare). Mușchiul este inervat de nervul accesor și de ramuri a plexului
cervical (Papilian, 2014).
Mușchiul dorsal mare (M. latissimus dorsi) este cel mai lat mușchi al corpului și este
situat în partea postero-ineferioară a trunchiului. Are originea pe fața externă a celor trei sau
patru ultime coaste, prin fascicule încrucișate cu digitalitățille oblicului extern, dar si pe
fascia toracolombară. Astfel, se inseră pe: procesele spinoase ale ultimelor 5-6 vertebre
toracice, ale vertebrelor lombare și pe cresta sacrată medială; pe treimea posterioară a buzei
externe a crestei iliace. De la origine fibrele converg spre axilă, cele superioare orizontal, cele
10
mijlocii oblic ascendent, iar cele inferioare aproape vertical. Acțiunea mușchiului variază
după situația punctului fix. Când ia punct fix pe coloană vertebrală, acționează asupra
humerusului, coborând brațul ridicat, îl rotește înăuntru, imprimându-i totodată și o mișcare
de extensie. Când ia punct fix pe humerus, ridică toracele și este inspirator. Acest mușchi este
cel mai îngroșat la persoanele care suferă de afecțiuni ce evoluează cu tuse. Este inervat de
nervul toracodorsal din plexul brahial (Papilian, 2014).
Mușchii planului II
Mușchiul ridicător al scapulei (M. levator scapulae) este poziționat pe părțile laterale
a cefei. Pornește de pe primele 4-5 procese transverse ale vertebrelor cervicale, iar inserția se
face printr-un tendon comun pe unghiul superior al scapulei. Acțiunea acestui mușchi este
similară cu a trapezului, ridicând scapula în totalitate, iar când ia punct fix pe scapula înclină
coloana vertebrală de partea lui. Inervația se face prin nervul ridicător al scapulei din plexul
cervical și prin nervul dorsal al scapulei din plexul brahial (Papilian, 2014).
Mușchiul romboid (M. rhomboideus) are inserția pe procesele spinoase ale primelor
patru vertebre toracice și a ultimelor două vertebre cervicale precum și pe porțiunile
corespunzătoare ale ligamentelor nuchal și supraspinos. Fibrele coboară și se fixează pe
scapulă. Are o acțiune analoagă cu mușchiul ridicător al scapulei: adductor și ridicător al
umerilor; el rotește scapula în jurul unghiului lateral. Inervația se face din plexul cervical,
prin nervul mușchiului romboid (Papilian, 2014).
Mușchiul dințat postero-inferior (M. serratus posterior inferior) este un mușchi
subțire patrulater situat în partea inferioară a regiunii spatelui. Are originea de pe ultimele
două procese spinoase toracice și primele două lombare și se inseră pe fețele externe ale
ultimelor patru coaste. Acțiunea lui este de expir, coborând coastele. Când acțiunea este
unilaterală sunt antagoniști, iar când este bilaterală devin inspiratori. Inervatia se face prin
nervii intercostali (Papilian, 2014).
Mușchiul splenius (M. splenius) este un mușchi subțire și lat, localizat înaintea
trapezului, a romboidului și a dințatului. Se întinde de pe jumătatea inferioară a ligamentului
nuchal, de pe procesele ale ultimei vertebre cervicale până pe jumătatea laterală a mastoidei,
prima porțiune, și pe vârful proceselor transverse ale atlasului și axisului, a doua porțiune.
Contractati bilateral este extensor al capului, iar unilateral înclină capul de aceeași parte.
Inervația se face prin ramurile posterioare ale nervilor cervicali (Papilian, 2014).
Mușchii planului III
11
De la acest plan începe musculatura autohtonă a spatelui și se întinde de la bazin până
la occipital. Acest plan este un complex muscular numit erector al coloanei vertebrale, iar lui
i se adaugă și mușchiul spinal (Papilian, 2014).
Mușchiul erector sau extensor al coloanei vertebrale (M. erector spinae) este format
din trei mușchi: masa comună, iliocostal și longissimus (Papilian, 2014)
Masa comună este cuprinsă într-o lojă osteo-fibroasă, formată de scheletul regiunii
sacrolombare și de fascia toracolombară. Are originea pe procesele spinoase ale ultimelor
vertebre lombare, pe creasta sacrată mediană, pe creasta iliaca, posterior pe sacru și pe fascia
toracolombară. Inserția se împarte în două coloane musculare și urcă de-a lungul coloanei
spre torace și craniu: coloana laterală - leagă bazinul de coaste și coastele între ele și se
numește mușchiul iliocostal; coloana medială - leagă bazinul de coaste și de procesele
transverse și este numit longissimus (Papilian, 2014).
Mușchiul spinal (M. spinalis) are localizarea cea mai mediala și este greu de izolat și
de indentificat. Prezinta trei portiuni: toracica cervicală și cefalică. Contracția bilaterala
determina extensia coloanei vertebrale și contribuie la menținerea curburilor fiziologice ale
acesteia. Contracția unilaterală înclină coloană pe aceeași parte. Inervația acestor mușchi este
asigurată de ramurile posterioare ale nervilor spinali (Papilian, 2014).
Mușchii planului IV
Reprezintă un complex muscular numindu-se mușchii transversospinali, deoarece este format
din fasciculele musculare care se întind de la procesul transvers al unei vertebre la un proces
spinos supraiacent (Papilian, 2014).
Mușchii transversospinali se împart în trei grupări, după fasciculele lor musculare:
1. Mușchiul semispinal, cu trei porțiuni - semispinal toracic, semispinal cervical și
semispinal al capului.
Acțiunea acestui muschi este de puternică extensie a coloanei atunci cand este
contractat bilateral. Contracția unilaterală determină mișcarea de rotație a toracelui și
a cervicalei spre partea opusă.
12
Mușchii planului V
După inserții acești mușchi se clasifică în interspinosi, intertransversari, suboccipitali,
coccigieni și ridicători ai coastelor. (Albu, 1999; Papilian, 2004).
Sacrul fiind fixat, restul coloanei poate să execute în întregime o mișcare de flexie,
amplitudinea cea mai mare în flexie se realizează în regiunea cervicală și în cea lombară.
Mișcarea de flexie are cea mai mare amplitudine la nivelul ultimelor două vertebre dorsale și
al vertebrelor lombare (Albu, 1999; Papilian, 2004).
13
ligamentele interspinoase, ligamentul supraspinos și mușchii spatelui sunt puși sub tensiune
(Albu, 1999; Papilian, 2004).
În poziție ortostatică, mușchii care inițiază mișcarea de flexie sunt cei ai peretelui
abdominal, mai ales dreptul abdominal și cei doi oblici, psoasul iliac, precum și muschii
subhioidieni și sternocleidomastoidieni. Cu mișcarea inițiată, grupul antagonist al
extensorilor intră în acțiune și graduează flectarea trunchiului, învingând forțele
gravitaționale (Albu, 1999; Papilian, 2004).
Mișcările care se realizează între atlas și axis prezintă unele particularități, deoarece
între aceste două vertebre nu există nici o articulație între corpii vertebrali, atlasul neavând
corp vertebral. Atlasul nu prezintă nici apofize articulare inferioare, care sunt reduse la
14
simple suprafețe articulare, aflate pe fețele inferioare ale maselor lui laterale. În articulația
atlanto-axoidiana se face numai mișcarea de rotație a capului. În timpul acestei mișcări
apofiza odontoida rămâne pe loc, ca un pivot, în timp ce inelul atlasului se rotește în jurul ei.
Pentru ca rotirea atlasului sa fie posibilă, acesta alunecă pe fețele articulare axoidiene laterale
(Albu, 1999; Papilian, 2004).
Spatele poate suporta multe afecțiuni, atât neurologice, cât și reumatisme degenerative
sau reumatisme abarticulare. Acestea pot amenința stabilitatea dată de coloana vertebrală, dar
și flexibilitatea acesteia, amândouă fiind funcții deosebit de importante în statică și locomoție.
Cele mai frecvent întâlnite tipuri de scolioză sunt cele idiopatice, 70%-90%. Sexul feminin
este cel mai des întâlnit comparativ cu sexul masculin și apar în intervalul vârstei de 10-15
ani (Zamora & Ciocoi-Pop, 2006).
În cartea întitulată ,,Bazele teoretico-metodice ale kinetoterapiei în bolile reumatice”
scrisă de medicul primar Elena Zamora și kinetoterapeutul Rareș Ciocoi-Pop, scriitorii afirmă
că ,,cele mai vechi ipoteze privind patogenia scoliozelor idiopatice pot aparține de două
teorii: musculoligamentară și osteopatică.” (Zamora & Ciocoi-Pop, 2006).
Teoria musculoligamentară are la bază distonia nervoasă de origine vegetativ-
endocrină, precum și bascularea sacrului cauzată de hipotonia musculaturii vertebrale și
hiperlaxitatea aparatului capsuloligamentar, cauzate de modificări endocrina apărute în jurul
pubertății (Zamora & Ciocoi-Pop, 2006).
Teoria osteopatică privește mai multe consecințe legate de structura coloanei
vertebrale: tulburări creșterea vertebrală, microtraumatisme vertebrale, exagerarea curburilor
fiziologice și acțiuni inflamatorii generale (Zamora & Ciocoi-Pop, 2006).
A. Schultz în anul 1972 a constatat că scolioza idiopatică nu este dată de dezvoltarea
neuniformă a corpurilor vertebrale, iar motivul apariției curburilor anormale este cel al
structurilor posterioare ale coloanei: procesele spinoase și articulare, lamele arcului vertebral,
articulațiile posterioare (A. Schultz, 1972).
P.R. Harrington în anul 1972 susținea posibilitatea producerii patologiei ,,ca urmare a
dispoziției excentrice a discului intervertebral” (P.R. Harrington, 1972)
K. Yamada subliniază efectul pe care tulburările neurologice o au asupra apariției
bolilor aparatului locomotor: ,,Sediul tulburărilor s-ar găsi la nivelul proprioceptorilor
15
complexului osteoligamentar al coloanei vertebrale și la nivelul centrilor echilibrului.” (K.
Yamada, 1972)
Există mai multe tipuri de scolioză, printre care se numără și cea idiopatică, la care s-a
observat că cele mai multe anomalii sunt cele de tip muscular. Sunt nenumărați alți factori
care nu se pot ignora la producerea unei scolioze idiopatice precum: ereditatea, condițiile
fiziologice și de mediu, vârsta de debut, cauze endocrine - în timpul sarcinii și alăptării,
alimentație sau tulburări oculo-auditive. Pe lângă acest tip de scolioză se află cea congenitală,
cauzată de examenele radiologice repetate, angioame vertebrale, afecțiuni inflamatoare sau de
traumatisme (Zamora & Ciocoi-Pop, 2006).
De-a lungul anilor s-au descoperit din ce în ce mai multe tipuri de scolioză diferite
prin complexitate și natură printre care se găsesc: scolioza paralitică; scolioza spastică;
osteogeneza imperfectă, ereditară; neurofibromatoza; distrofiile musculare; boli degenerative
medulare; tulburări degenerative rahidiene: osteoporoză, osteomalacie; scolioze reflexe
(Zamora & Ciocoi-Pop, 2006).
Examenul obiectiv cuprinde o investigație atentă asupra aparatelor cardiovascular,
respirator, locomotor, acustico-vestibular și a sistemului nervos, făcută înainte de examinarea
curburilor. Examenul local este realizat din două poziții foarte importante: ortostatism și
clinostatism. Din poziția pacientului aflat în decubit ventral se pot observa curbura principală,
care are o mai mică tendință să fie corectată, și curburile secundare, compensatoare. O a treia
poziție recomandată este cu coloana vertebrală în elongație pentru a aprecia mobilitatea
curburilor. Examenul general specific va debuta cu o observație a pacientului la o distanță de
aproximativ 1 metru din față, pentru a remarca posibilele inegalități a claviculelor, umerilor și
a sânilor, și din spate pentru aprecierea cat mai bună a asimetriilor umerilor, denivelarea și
bascularea unghiului inferior al scapulelor, gibozitatea costală, șanțul interfesier și pliurile
interfesiere (Zamora & Ciocoi-Pop, 2006).
În evoluția unei scolioze se pot deosebi trei etape fundamentale:
1. Curbura mică este o deviație laterală la care se poate observa începutul rotației
proceselor transverse, orientându-se ventral spre partea concavă.
2. Ivirea curburilor compensatorii este una progresivă de rotație a vertebrelor.
3. Stabilirea celor trei curburi: care prezintă o reductibilitate diminuată treptat și
debutul diformităților colaterale (Zamora & Ciocoi-Pop, 2006).
16
Gradul I: curbura este simplă și tinde să se corecteze când pacientul realizează flexia
coloanei;
Gradul II: curbură primară cu rotație apărută, care nu se corectează total în flexie, dar
reductibilă în suspensie. Se instalează curburile compensatorii care se poate vedea un început
de rotație vertebrală.
Gradul III: caracterizat printr-o inflexiune laterală a curburii primare cu rotații a
vertebrelor ireductibile. Sunt apărute cele trei curburi compensatorii, foarte greu corectate.
Gradul IV: se mai numește și scolioză sudată și este asociată cu diferite afecțiuni ale
aparatelor cardiorespirator, locomotor și ale sistemului nervos (Zamora & Ciocoi-Pop, 2006).
17
sunt mult mai slabi pe partea convexă comparativ cu musculatura de pe partea concavă (N.
Shafaq et al., 2012).
18
II. MATERIALE ȘI METODE
19
fig 6. Radiologia coloanei vertebrale a pacientului.
20
3. Cât de puternică a fost durerea în medie în cursul ultimelor 4 săptămâni?
Răspuns: 3
4. Durerea dvs. iradiază în alte regiuni ale corpului?
Răspuns: nu
5. Suferiţi de atacuri dureroase fulgerătoare, ca nişte şocuri electrice, la nivelul zonei
dureroase?
Răspuns: da, câteodată
6. Durerea apare după mult timp petrecut la birou? Cât de accentuată este durerea?
Răspuns: da, 4
7. Durerea apare când stați timp îndelungat în picioare? Cât de accentuată este durerea?
Răspuns: da, 3
8. Aveți durere la activități zilnice, precum la duș, când vă îmbrăcați, când luați masa?
Care este intensitatea durerii?
Răspuns: da, câteodată, 2
9. Intensitatea durerilor nocturne:
Răspuns: 0
10. Intensitatea durerii în timpul unui efort fizic (alergat, transportul bagajelor grele, etc)
Răspuns: 4
21
● Test pentru evaluare mobilității specifice șoldului: pacientul va abduce maxim
membrele inferioare și se va măsura distanța dintre pubis sol. Rezultatul a fost 30 de
centimetri.
Pacientul flectează maxim membrul inferior drept, iar pe cel stâng extinde. Se
măsoară distanța dintre pubis și sol, ea fiind de 28 de centimetrii. Se inversează
membrele inferioare, iar rezultatul este la fel.
Somatoscopie:
Cu ajutorul firului cu plumb s-a observat asimetriile structurilor anatomice:
Din anterior: - linia lobilor urechilor este paralelă cu solul.
- linia biacromială este înclinată în partea stângă, umărul drept fiind ridicat.
- mușchii pectorali sunt simetrici.
- genunchii nu prezintă asimetrii
Din posterior: - linia subscapulară este înclinată în partea stângă, unghiul inferior al
scapulei drepte fiind mai ridicat.
- distanța reprezentată de talie și epicondilii mediali este identică.
- creasta iliacă stângă este mai ridicată decât cea dreaptă.
- plica fesieră dreapta este ridicată față de plica fesieră stângă.
- nu prezintă platfus
Din lateral: - lobul urechii de pe ambele părți este proiectat anterior.
- curbura coloanei cervicale este pronunțată, celelalte curburi fiziologice sunt în
parametrii normali
- umerii proiectați ușor anterior.
Somatometrie:
Umărul drept este mai ridicat cu 2 cm față de umărul stâng.
Unghiul inferior drept al scapulei este mai ridicat cu 1.5 cm față de unghiul inferior
stâng.
Creasta iliacă stângă este cu 1 cm mai înaltă decât creasta dreaptă.
Membrele inferioare sunt simetrice și egale, lungimea membrelor inferioare este 66 de
centimetri.
22
Rotaţia capului şi gâtului: 60°
Flexia trunchiului: 100°
Extensia Trunchiului: 20°
Flexia Laterală Trunchi Dreapta: 33°
stânga: 24°
Flexia Șold: 110° Simetric La Ambele Membre Inferioare
Extensie Șold: 15° - Drept
10° - Stâng
Abducție Șold:43° Simetric La Ambele Membre Inferioare
Adducție Șold:43° Simetric
Rotația Externă Șold: 42° - Drept
40° - Stâng
Rotația Internă Șold: 30° - Drept
26° - Stâng
Flexie Genunchi: Drept 135° activ, 150 pasiv
stâng 132°activ, 146° pasiv
2. Bilanț muscular
- Pacientul nu prezintă asimetrii de tonus muscular, excepție face asimetria dintre
pătratul lombar drept și cel stâng: Volumul mușchiului drept este vizibil mai mare
comparativ cu cel stâng.
- Pacientul afirmă că nu prezintă spasme.
23
Partea corpului mișcare forță
cap flexie F5
extensie F3
flexie laterală dreaptă F5
stângă F5
rotație spre dreapta F5
stânga F5
trunchi flexie F5
extensie F4
flexie laterală dreaptă F4
stângă F4
3. Măsurători antropometrice
Măsurătorile au fost efectuate în zona coapsei și a trenului superior.
Circumferința pieptului are valoare de 102 cm.
Circumferința șoldului care interferează crestele iliace: 90 cm
Linia bifidă: 100 cm.
Circumferința coapsei: 64 cm
24
2.2. Subiectul
Studiul s-a desfășurat din data de 04.03.2021 până în data de 07.05.2021 la domiciliul
pacientului urmărind un program complex de kinetoterapie. În cadrul exercițiilor
kinetoterapeutice s-au folosit diferite echipamente precum: saltea, elastice cu diferite mărimi
și grade de elasticitate, minge Bobath, greutăți, pedalier, baston de gimnastică, bară de
tracțiuni, grid cu spuma. Pentru evaluare s-au folosit banda metrică, goniometrul și
chestionare scrise.
25
dezvolta diferite tehnici de mobilizare, iar o dată pe săptămână pacientul va beneficia de 30
de minute de masaj.
Programul de încălzire:
A fost utilizat înainte de fiecare ședință de kinetoterapie.
Descrierea exercițiilor:
Începem prin decontracturarea părților contracturate cu folosirea rollerului cu spumă:
pe membrele inferioare, respectiv glutei, apoi pe trunchiul superior.
1. Poziție inițială: Din decubit dorsal, membrele inferioare flectate, cu membrele
superioare abduse la 90 de grade, palmele sunt poziționate în supinație.
Timp 1: se execută presiunea membrelor superioare pe sol simultan cu adducția
scapulelor.
Timp 2: se menține poziția pieptului ridicat 3 secunde și se revine în poziția inițială.
Dozare: 3 X 10 repetări
2. Ridicări de bazin
Poziție inițială: Din decubit dorsal, membrele inferioare flectate, genunchii sunt
depărtați la o distanță corespunzătoare distanței umerilor, membrele superioare sunt
poziționate pe lângă corp, palmele fiind în supinație (pentru ca brațele să fie în rotație
externă).
Timp 1: se execută extensia din bazin, contractând gluteii, concomitent cu împingerea
membrelor superioare pe sol, pentru activarea musculaturii spatelui.
Timp 2: revenirea în poziția inițială
Dozare: 50 de repetări
3. Planșe simple
Poziția din planșă activează musculatura globală a corpului. Timpul izometriei din
acest exercițiu va fi diferit de la săptămână la săptămână, deoarece secundele de
menținere a poziției vor fi alese în funcție de cât de bine se dezvoltă rezistență și forța
pacientului de la ședință la ședință.
26
Poziția pacientului: decubit ventral cu sprijin semi-înalt pe antebrațe, cu întreținerea
musculaturii membrelor inferioare, fesieră, membrelor superioare și a spatelui
contractate.
Dozare: în prima săptămână vor fi 4 serii având 15 secunde cu 10 secunde de pauză
între serii.
4. Planșe laterale
Poziția pacientului: decubit lateral spre dreaptă cu sprijin semi-înalt pe antebraț.
Izometria puternică este în partea spre sol a corpului - membrul inferior drept, gluteii
de aceeași partea, musculatura dreaptă a spatelui și a gâtului.
Dozare: 2 serii pe o parte, alternând cu cealaltă parte, având 15 secunde cu 10 secunde
pauză între serii.
27
Săptămâna I
În tabelul următor s-au ilustrat exercițiile kinetoterapeutice utilizate în
programul de recuperare din prima săptămână. S-au efectuat 2 serii.
Descriere exercițiilor:
1. Din patrupedie, pacientul execută flexia membrului superior drept simultan cu
extensia membrului inferior stâng.
2. Din patrupedie, se basculează bazinul anterior și cu trunchiul proiectat anterior,
astfel încât să se activeze musculatura abdominală.
28
Timp 1: se executa extensia membrului superior drept simultan cu adducția
scapulei până ce mâna atinge coloana lombară.
Timp 2: revenirea membrului superior drept
Timp 3: mișcarea membrului superior stâng este aceeași cu membrul superior
drept.
3. Din decubit dorsal, se flectează membrele superioare din articulația gleno-
humerală și flexia membrelor inferioare la 90°. Bastonul de gimnastică este ținut în
mâini cu priza în pronație paralel cu planul solului perpendicular cu axul
longitudinal al corpului pacientului, la nivelul genunchilor.
Timp 1: se execută alternativ extensia membrului inferior atât din șold, cât și
din genunchi.
4. Din decubit ventral cu sprijin înalt, membrele superioare în extensie. Membrele
inferioare sunt abduse, iar membrele superioare adduse medial. Se vor executa
alternativ flexia coatelor până când mâna va atinge umărul opus.
5. Din decubit ventral cu membrele superioare în flexie maximă, mâinile prind
bastonul de gimnastică în pronație. Se execută flexia coatelor până când bastonul
va ajunge deasupra capului.
6. Poziție patrupedică, se efectuează extensia alternativă a membrelor inferioare,
pentru tonifierea gluteilor, a patratului lombar și a mușchilor coapsei.
Săptămâna II
Exercițiile din programul de încălzire rămân neschimbate.
Exercițiile se execută pe ambele părți, dar cu insistență pe partea lombară
stângă. În tabelul nr. 2 se va prezenta tipul exercițiilor utilizate în programul de
recuperare din săptămâna a II-a. Au fost executate 3 serii.
29
3. Planșă înaltă, flexii din 40 Tonifierea abdomenului și a
articulația coxo-femurală coapselor.
Săptămâna III
Programul de încălzire rămâne același. Exercițiile se execută pe ambele părți,
dar cu insistență pe partea lombară stângă. În tabelul nr. 3 se va prezenta tipul
30
exercițiilor utilizate în programul de recuperare din săptămâna a III-a. Au fost
executate 3 serii.
Tabel 4. - Programul kinetoterapeutic din săptămâna III
31
membrului inferior simultan cu extensia maximă a membrului superior opus,
cu elastic.
5. Din patrupedie, se execută pe rând extensia membrelor inferioare, direcția
fiind cât mai dreaptă.
6. Din poziție patrupedică, cu banda elastică deasupra genunchilor, se efectuează
abducții laterale ale membrelor inferioare.
Săptămâna IV
A patra săptămână este dedicată exclusiv pentru creșterea mobilității. Astfel,
încălzirea va fi neschimbată, iar apoi va urma un program pentru stretching pentru întregul
corp.
1. Din decubit dorsal, cu membrul inferior drept flectat și cu piciorul pe sol, executăm
rotația externă a coapsei stângi simultan cu flexia ei pe trunchi, până ce piciorul stâng
este pe genunchiul drept. Pacientul va prinde genunchiul drept cu mâinile și va iniția o
flexie pasivă a membrului inferior drept, astfel încât partea posterioară a coapsei
stângi se va întinde. Menține poziția timp de 10 secunde, apoi repetă acțiunea de 3 ori.
Din această poziție pacientul va extinde genunchiul drept pentru a întinde și partea
posterioară a membrului inferior drept. Se va executa aceleași mișcări pe cealaltă
parte.
2. Din patrupedie, mâinile poziționate în pronație pe grid, se va efectua extensia
membrelor superioare simultan cu flexia articulației șoldului și a genunchilor, până
când pacientul simte întinderea la nivelul toracelui și axilei. Se menține poziția 10
secunde și se repetă de 5 ori.
3. Din patrupedie, se efectuează flexia membrelor inferioare, articulația coxo-femurală
se apropie de picioare, simultan cu extensia la 180° a membrelor superioare. Se
menține poziția 10 secunde, apoi mâinile se vor deplasa spre dreapta, instalându-se
astfel întinderea mușchilor de pe partea stângă a spatelui. Se va menține poziția 10
secunde în timp ce pacientul respiră adânc. Se repetă mișcarea și pe partea stângă.
Acest exercițiu se va executa și cu mingea Bobath sub palme, cu palmele în pronație.
4. Din ortostatism, cu membrele inferioare abduse, membrele superioare abduse la 90°,
mâinile sunt în prono-supinație și prind bastonul de gimnastică. Se exercită abducția
medială spre sol a membrului superior stâng cu flexia trunchiului pe coapse simultan
cu flexia genunchiului drept. Din această poziție se extinde genunchiul drept
32
concomitent cu flexia genunchiului stâng. Se menține poziția timp de 3 secunde, apoi
se revine la poziția ortostatică și se repetă mișcarea pe cealalta parte.
Dozare: 10 repetări.
5. Din ortostatism se flectează unul din membrele inferioare care se poziționează în fața
celuilalt (poziția de fandare în față). Se poziționează palma membrului superior opus
față de membrul inferior, iar celălalt membru superior se va extinde, umărul va fi în
abducție de 90°, iar cotul în maximă extensie. Privirea va urmări mâna superioară.
Mișcarea se va efectua pe ambele părți.
Dozare: 2 x 10
6. Din patrupedie se va efectua extensia coloanei prin extinderea gâtului simultană cu
anteversia bazinului. Se menține poziția 20 de secunde.
Dozare: 2 x 10
7. Din decubit lateral pe partea stângă, articulația coxo-femurală stângă și genunchiul
stâng se flectează la 90°, membrele superioare flectate la 90°. Se efectuează abducția
orizontală a membrului superior stâng, iar privirea urmărește palma aflată în mișcare.
Se repetă pe aceeași parte de 10 ori, apoi se schimbă partea.
8. Din ortostatism cu membrele inferioare abduse, pacientul este poziționat frontal față
de spalier. Prindem cu mainile șipca deasupra capului și se execută o genuflexiune.
Adoptăm în felul acesta o poziție semi-atârnată, cu spatele drept.
Menținem poziția 10 secunde, repetând mișcare de 10 ori.
9. Exercițiul descris la punctul 8, dar mâna membrului superior stâng este aflată pe o
șipcă superioară decât mâna dreaptă.
Săptămâna V
Exercițiile de încălzire nu se modifică. Timpul de menținerea a poziției in
planșă crește cu două secunde. În tabelul nr. 5 se va prezenta tipul exercițiilor utilizate
în programul de recuperare din săptămâna a V-a. Au fost executate 3 serii.
33
cu elastic stângi a spatelui
34
axul longitudinal al corpului pacientului, la nivelul genunchilor. Se execută
alternativ extensia membrului inferior atât din șold, cât și din genunchi.
Săptămâna VI
Exercițiile din programul de încălzire rămân aceleași. În tabelul nr. 6 se va
prezenta tipul exercițiilor utilizate în programul de recuperare din săptămâna a VI-a. Au fost
executate 3 serii.
35
mingea prin flexia coatelor. În momentul în care pacientul va expira el va comprima
mingea prin extensia coatelor, depresia umerilor și flexia membrului inferior drept.
3. Din poziția de planșă înaltă pacientul va flecta coatele, până când brațele vor ajunge
lângă trunchi. Elasticul va fi prins de bara de tracțiuni astfel încât va ușura revenirea
coatelor în extensie.
4. Din decubit ventral cu sprijin pe palme se vor efectua transferul unui disc de plastic
din fața pacientului pe spate prin abducția membrului superior drept și adducția
scapulei drepte până ce palma ajunge la lombar, mâna va lăsa discul pe lombar.
Membrul superior drept va reveni, apoi membrul superior stâng va lua discul și îl va
aduce anterior.
5. Din ortostatism mâinile prind în pronație TRX-ul, membrele inferioare în abducție,
membrele superioare în ușoară flexie. Se execută flexia membrelor inferioare simultan
cu extensia brațelor, revenindu-se în ortostatism prin flexia brațelor. Din poziția
ortostatică se efectuează abducția brațelor la 90° și flexia maximă a coatelor.
6. Din decubit dorsal, membrele inferioare flectate, genunchii sunt depărtați la o distanță
corespunzătoare distanței umerilor, membrele superioare sunt poziționate pe lângă
corp, palmele fiind în supinație (pentru ca brațele să fie în rotație externă). Se execută
extensia din bazin, contractând gluteii, concomitent cu împingerea membrelor
superioare pe sol, pentru activarea musculaturii spatelui. Din această poziție pacientul
va executa rotație externă din articulațiile coxo-femurale.
Săptămâna VII
Exercițiile din programul de încălzire rămân aceleași. În tabelul nr. 7 se va
prezenta tipul exercițiilor utilizate în programul de recuperare din săptămâna a VII-a.
Au fost executate 3 serii.
36
3. Genuflexiuni cu 15 Învățarea respirației corecte
săritură la efort de timp cardio
Descrierea exercițiilor:
1. Din decubit ventral cu sprijin pe palme, se efectuează extensia membrului superior
drept simultan cu extensia membrului inferior stâng. Mișcările se fac alternativ, lent
și controlat.
2. Din decubit dorsal, membrele inferioare ușor abduse și extinse vor susține mingea
Bobath aflată la nivelul gleznelor, între maleolele interne. Se execută flexia
membrelor inferioare din articulația coxo-femurală, menținând genunchii întinși,
până la 90°. Se revine la poziția de decubit dorsal.
3. Din poziție ortostatică cu membrele inferioare abduse se execută flexia lor, apoi o
ușoară împingere pe mișcarea de revenire pentru a efectua o săritură. La aterizare
pacientul va face o flexie a membrelor inferioare pentru a amortiza impactul cu
solul.
4. Din ortostatism cu membrele superioare lângă trunchi, mâinile prind greutăți de 4 kg
și execută ridicarea umerilor cu menținerea poziției timp de 3 secunde.
5. Stând atârnat la bara de tracțiuni cu genunchii în flexie de 70°, pacientul va avea un
elastic circular sub nivelul genunchilor pentru a-l ajuta să efectueze mișcarea. Se
execută flexia coatelor și inițierea mișcării de revenire a brațelor.
6. Din poziție ortostatică, membrele superioare sunt în extensie și vor prinde TRX-ul,
mâna fiind în pronație. Se execută flexia coatelor simultan cu abducția umerilor la
90°. Se revine la poziția inițială, apoi cu coatele extinse, mâinile în prono-supinație,
se efectuează abducții laterale simultan cu adducția scapulelor.
Săptămâna VIII
Ultima săptămână va conține exerciții atât de forță și anduranță, cât și de
mobilitate. Ordinea exercițiilor din programul de încălzire nu se schimba, însă numărul de
37
ridicări de bazin va crește cu 20. În tabelul nr. 8 se va prezenta tipul exercițiilor utilizate în
programul de recuperare din săptămâna a VIII-a. Au fost executate 3 serii.
38
pe coapse simultan cu flexia genunchiului drept. Din această poziție se extinde
genunchiul drept concomitent cu flexia genunchiului stâng. Se menține poziția
timp de 3 secunde, apoi se revine la poziția ortostatică și se repetă mișcarea pe
cealalta parte.
Dozare: 10 repetări.
b) Din decubit lateral pe partea stângă, articulația coxo-femurală stângă și
genunchiul stâng se flectează la 90°, membrele superioare flectate la 90°. Se
efectuează abducția orizontală a membrului superior stâng, iar privirea
urmărește palma aflată în mișcare.
Se repetă pe aceeași parte de 10 ori, apoi se schimbă partea.
c) Pe genunchi cu articulația genunchilor flectată la 90°și cu membrele
superioare în abductie la 90°, se prinde bastonul de gimnastică în supinație. Se
inițiază mișcarea prin adductia medială a membrului superior drept spre genunchiul
stâng, se fixează capătul bastonului pe sol, urmând flexia maximă a coapsei pe
gambă.
6. a) Din decubit dorsal, cu membrul inferior drept flectat și cu piciorul pe sol,
executăm rotația externă a coapsei stângi simultan cu flexia ei pe trunchi, până ce
piciorul stâng este pe genunchiul drept. Pacientul va prinde genunchiul drept cu
mâinile și va iniția o flexie pasivă a membrului inferior drept, astfel încât partea
posterioară a coapsei stângi se va întinde. Menține poziția timp de 10 secunde, apoi
repetă acțiunea de 3 ori. Din această poziție pacientul va extinde genunchiul drept
pentru a întinde și partea posterioară a membrului inferior drept. Se va executa
aceleași mișcări pe cealaltă parte.
b) Din patrupedie, mingea Bobath este poziționată sub palmele aflate în
pronatie. Se efectuează flexia membrelor inferioare, articulația coxo-femurală se
apropie de picioare, simultan cu flexia la 180°a membrelor superioare. Se menține
poziția 10 secunde, apoi mâinile se vor deplasa spre dreapta, instalându-se astfel
întinderea mușchilor de pe partea stângă a spatelui. Se va menține poziția 10
secunde în timp ce pacientul respiră adânc. Se repetă mișcarea și pe partea stângă.
39
III. REZULTATE
Indice-sol 10 cm 5 cm
40
este paralelă cu solul.
-creasta iliacă stângă este
ridicată în comparație cu cea -linia crestelor iliace s-a
dreaptă echilibrat
41
Cap flexie 45° 45°
extensie 25° 32°
flexie laterală simetrică 45° simetrică 47°
rotație simetrică 60° simetrică 60°
Șold flexie sim, activ 110°, pasiv 120° sim, activ 118°, pasiv 126°
rotație internă MI -
drept 30° 30°
rotație externă MI
-drept 42° 43°
Genunchi flexie MI drept activ 135°, pasiv 150° activ 140°, pasiv 155°
stâng activ 132°, pasiv 146° activ 137°, pasiv 153°
42
stâng 180° 180°
rotație externă drept 85° 85°
stâng 85° 85°
rot internă drept 90° 90°
stâng 90° 90°
abducție orizontală -
drept 130° 130°
-stâng 130° 130°
adducție orizontală
-drept 130° 130°
-stâng 130° 130°
Se vor interpreta doar valorile care s-au modificat pe parcursul celor 8 săptămâni de
tratament:
La nivelul coloanei cervicale mișcarea de extensie s-a îmbunătățit atât vizibil, cât și
prin măsurare, inițial pacientul și-a putut extinde capul 25 de grade, iar după programul
kinetoterapeutic extensia a ajuns la 32 de grade. Tot la nivelul acestor articulații flexia
laterala a crescut cu două grade.
La nivelul trunchiului, respectiv coloana dorso-lombară s-a observat modificări
majore în mișcarea de extensie, care a crescut cu 10 grade și în flexia laterală pe partea
stângă, care s-a remediat cu 9 grade. Mobilitatea în articulația șoldului s-a îmbunătățit în toate
mișcările: flexia activă a crescut cu 8 grade, cea pasivă cu 6 grade, extensia în membrul
inferior drept s-a modificat cu 2 grade, iar în cel stâng cu 4 grade, abducția și adducția s-au
dezvoltat simetric în ambele membre inferioare cu 2 grade, respectiv cu 5 grade,
amplitudinea mișcărilor de rotație a crescut cu câteva grade.
Flexia genunchilor s-a îmbunătățit cu 5 grade la fiecare membru inferior.
Un alt obiectiv atins este la articulația gleno-humerală, unde extensia membrului
superior drept a crescut cu 5 grade.
3.2. Bilanțul muscular
S-au măsurat forțele segmentelor corpului în prima ședință de kinetoterapie și după 2
luni de tratament.
Tabel 11 - Bilanțul muscular înainte și după programul de kinetoterapie
43
Partea corpului mișcare forță inițială forță finală
cap flexie F5 F5
extensie F3 F5
flexie laterală dreaptă F5 F5
stângă F5 F5
rotație spre dreapta F5 F5
stânga F5 F5
trunchi flexie F5 F5
extensie F4 F5
flexie laterală
dreaptă F4 F5
stângă F4 F5
În explicarea tabelului 11 se vor arăta doar forțele care s-au modificat pe parcursul
ședințelor de kinetoterapie:
La nivelul coloanei cervicale, în mișcarea de extensie a capului, forța maximă pe care
pacientul a putut să o exercite a fost cea antigravitațională, F3, după programul terapeutic a
ajuns să învingă forța cu rezistență F5.
La nivelul coloanei dorso-lombare, s-a constatat că tot în mișcarea de extensie a
trunchiului, pacientul nu putea să învingă forța cu o ușoară rezistență F4 decât 5 secunde, iar
mișcarea nu era completă. După terminarea celor 8 săptămâni de tratament, pacientul a reușit
să învingă forța cu rezistență mai mult de 10 secunde. Analog în cazul flexiitor laterale ale
trunchiului, pacientul a ajuns să dobândească forța necesară pentru a învinge F5.
Modificările mari care s-au văzut în dezvoltarea pacientului au fost și la nivelul
coapselor, în mișcările de extensie și în adducție. Astfel, de la învingerea forței
antigravitaționale, subiectul a ajuns la învingerea forței cu rezistență mărită, F5.
44
Chestionarul privind durerea a fost făcut și la sfârșitul tratamentului, în data de 8. 05.
2021, rezultatele fiind diferite.
1. Cum aţi aprecia durererea dvs. acum, în acest moment?
Răspuns: 0
2. Cât de puternică a fost cea mai puternică durere pe care aţi simţit-o în cursul ultimelor
4 săptămâni?
Răspuns: 2
3. Cât de puternică a fost durerea în medie în cursul ultimelor 4 săptămâni?
Răspuns: 1
4. Durerea dvs. iradiază în alte regiuni ale corpului?
Răspuns: nu
5. Ați suferit în ultimele 4 săptămâni atacuri dureroase fulgerătoare, ca nişte şocuri
electrice, la nivelul zonei dureroase?
Răspuns: nu
6. Durerea apare după mult timp petrecut la birou? Cât de accentuată este durerea?
Răspuns: aproape deloc, 1
7. Durerea apare când stați timp îndelungat în picioare? Cât de accentuată este durerea?
Răspuns: 1
8. Ați avut durere la activități zilnice, precum la duș, când vă îmbrăcați, când luați
masa, în ultimele 4 săptămâni? Care este intensitatea durerii?
Răspuns: nu.
9. Intensitatea durerilor nocturne:
Răspuns: 0
10. Intensitatea durerii în timpul unui efort fizic (alergat, transportul bagajelor grele, etc)
Răspuns: 1
45
săptămâni atacuri dureroase
fulgerătoare, ca nişte şocuri
electrice, la nivelul zonei
dureroase?
9. Intensitatea durerilor 0 0
nocturne
Chestionarul are rolul de a observa cum s-a modificat percepția subiectului asupra
durerii. Întrebările au fost gândite pentru nevoile și pentru activitățile zilnice ale pacientului.
Astfel, gradul durerii a scăzut în ultimele 4 săptămâni cu 3 unități, de la 5 însemnând durere
foarte mare, la 2 durere puțină. Durerea avea gradul 4 când subiectul petrecea mult timp în
poziție de clinostatism, la birou, iar această durere s-a diminuat la 1, aproape deloc, la finalul
programului terapeutic. O altă schimbare vizibilă și simțită de subiect este diminuarea durerii
apărută după statul în poziție ortostatică timp îndelungat, care inițial era moderată, ajungând
la o durere foarte slabă. În activitatea subiectului în timpul unui efort fizic, durerea era
resimțită la gradul 4, iar după tratament este scăzută la 1, reprezentând foarte puțină.
IV. CONCLUZII
46
Studiul de caz a avut ca scop crearea unui program terapeutic recuperator personalizat
pentru nevoile și activitățile zilnice ale pacientului diagnosticat cu scolioză dextroconvexă
dorso-lombară. Programul a funcționat după principiile exercițiului fizic: “de la simplu la
complex, de la cunoscut la necunoscut, de la ușor la greu” (Sandor, 2008).
Au fost efectuate exerciții de încălzire specifică înainte de fiecare sesiune de exerciții.
Obiectivele au fost atinse:
1. Durerea a fost ameliorată prin proceduri kinetoterapeutice și prin metode de terapie
manuală.
2. S-a echilibrat forța musculară a trunchiului, întrucât mușchii care erau scurtați și
contractați au fost relaxați și alungiți, iar mușchiii spatelui s-au tonifiat. Astfel,
postura subiectului s-a îmbunătățit.
3. S-a crescut considerabil amplitudinea în mișcare prin exerciții de mobilizare active și
prin exerciții dinamice. Astfel, rezultatele bilanțului articular final au ajuns în
parametrii normali.
4. Flexibilitatea țesuturilor moi s-a dezvoltat prin mobilitate pasivă și exerciții de
stretching efectuate la fiecare sfârșit de ședință.
47
ABSTRACT. The recovery by kinetotherapy of dextroconvex scoliosis.
Background: Scoliosis is the deviation in the normal vertical spine. Although there are
numerous studies available about treatment approaches for scoliosis, the numbers of studies
that talk about its etiology and pathology are limited.
Objectives: This study wanted to demonstrate that the use of kinetotherapy can help recovery
and improve function in the dorso-lumbar spine, eventually leading to a better posture that
the patient could adopt.
Methods: The study was conducted on a patient, a sedentary teenager, age 24 suffering
idiopathic dextroconvex scoliosis. The patient followed an 8 week treatment based on
kinetotherapy procedures. The patient underwent tests of joint mobility, muscle flexibility,
muscle strength and physical function, all before and after treatment. To evaluate pain levels
in the trunk, were used personalized questions on a scale of 0 to 5.
Results: In a total of 50 pages about history, Symptoms, classification, anatomy,
biomechanics, pathogenesis, and treatment of scoliosis were identified to be relevant. There
have been significant improvements in the range of motion in the spine and pelvic joint (10°
for spine extension and 8 cm in lower limbs abduction) and muscular force (F3 to F5 for the
cervical spine and F3 to F5 for the lower limbs in extension and adduction movements). The
patient also lost weight, a total of 4kg, which will be beneficial for the wellbeing of the
patient.
Conclusion: The study achieved the objectives and it can gladly be said that the use program
based on of conservative treatment in kinetotherapy exercises for at least 8 weeks can
increase the mobility and functionality in the spine, reduce weight and improve the quality of
life.
Keywords: kinetotherapy; conservative treatment; idiopathic scoliosis; mobility; muscular
strength;
BIBLIOGRAFIE
48
Coloana vertebrală. Abs.md. (2021). Retrieved 12 April 2021, from
http://www.abs.md/extensie/coloana_vertebrala.html.
Vertebrala, C. (2021). Coloana vertebrala | Anatomie si fiziologie. Anatomie.romedic.ro.
Retrieved 12 April 2021, from https://anatomie.romedic.ro/coloana-vertebrala.
https://www.kotsuban-yumeiho-taiso.ro/notiuni-de-anatomie-si-biomecanica-ale-coloanei-
vertebrale/
Latalski, M., Danielewicz-Bromberek, A., Fatyga, M., Latalska, M., Kröber, M., & Zwolak,
P. (2017). Current insights into the aetiology of adolescent idiopathic scoliosis.
Archives of orthopaedic and trauma surgery, 137(10), 1327–1333.
https://doi.org/10.1007/s00402-017-2756-1
Urodiamed.ro. (2021). Retrieved 12 April 2021, from
http://www.urodiamed.ro/wp-content/uploads/2018/03/14-Chestionar-evaluare-
durere.pdf.
49