Model

PLANUL ESEULUI - SCHEMĂ "FLOARE ALBASTRĂ" DE MIHAI EMINESCU

Context
Poezia „Floare albastră”, scrisă în 1872 și publicată în revista „Convorbiri literare” în 1873, este o
capodoperă a lirismului eminescian din etapa de tinerele, care anunţă marile creaţii ulterioare,
culminând cu „Luceafărul”.

1. Încadrare în tipologie
Specie literară: poem filosofic, eglogă şi elegie.
Curent literar/ trăsături romantice: tema, motivele literare, atitudinea poetică, amestecul speciilor,
antiteza.

2. Prezentarea a două imagini/Idei poetice relevante pentru temă și viziunea despre

lume
Tema: iubirea şi natura, condiția omului de geniu care aspiră la absolut. Motivul central: „floarea
albastră”.
Sunt asociate și puse în contrast în viziune romantică două moduri de existenţă și ipostaze ale
cunoașterii: cunoaşterea absolută (culoarea „albastră”) şi cunoaşterea terestră („floare”).
Ipostaze lirice: Ca în lirismul de măști, eul liric împrumută pe rând două ipostaze, masculin —
feminin sau omul de geniu — femeia iubită; lirismul subiectiv reiese prin folosirea mărcilor
gramaticale ale eului liric.

3. Elemente de compoziţie și de limbaj ale textului poetic (titlu, motiv central, strofe,
secvenţe poetice)

Titlul este simbolul central, un motiv romantic de circulaţie europeană, ce sugerează aspiraţia spre
fericirea prin iubire.
Compoziţia romantică: Cele paisprezece strofe alcătuiesc patru secvenţe poetice, prin alternanța a
două planuri, cosmic-terestru, în dialogul celor două voci lirice: geniul/ vocea masculină şi iubita.

Imaginar poetic, figuri semantice/ tropi

Prima secvenţă poetică (strofele I - III) înfățișează, în monologul fetei, lumea rece a ideilor, lumea
lui: „lar te-ai cufundat în stele/Şi în nori şi-n ceruri nalte?”.
A doua secvenţă poetică (strofa a patra) constituie meditaţia bărbatului asupra spuselor iubitei:
„Ah! Ea spuse adevărul, / Eu am râ, n-am zis nimica”.
A treia secvență poetică conține strofele V - XII. Monologul fetei continuă cu o chemare la
împlinirea iubirii în lumea ei, planul terestru: „Hai în codrul cu verdeață/ Und-izvoare plâng în vale...”,
Ultima secvență poetică (strofele XIII - XIV) reprezintă a continuare a meditaţiei bărbatului asupra
iubirii trecute, pe care o proiectează de această dată în ideal şi amintire („Fioare-albastră! floare-
albustră!.. / Totuşi este trist în lumel”).
Caracteristicile limbajului poetic: Expresivitatea are surse multiple, în plan morfologic, lexical,
stilistic, fonetic şi prozodic.
Muzicalitatea, elementele de prozodie: rima este imbrăţişată, ritmul trohaic, măsura de 7 - 8
silabe: apar rime rare.
https://www.ebacalaureat.ro/c/redacteaza-un-eseu-de-minimum-400-de-cuvinte-in-care-sa-prezinti-
particularitati-ale-unui-text-poetic-studiat-apartinand-lui-mihai-eminescu/1881