O scrisoare pierdută

-comedie-
I. L.Caragiale

Propunând un subiect derizoriu, un conflict lipsit de gravitate ce se închide cu un

final fericit, textul dramatic ,,O scrisoare pierdută” apărut în 1884 este o comedie ce
valorifică diverse tipuri de comic. I.L.Caragiale exacerbează prin șarjă erorile
politicianului, subliniind viciile regimului politic de pretutindeni: voința individuală
de autoritate publică, atributul de coruptibil, absența altruismului civic.
Pentru G. Călinescu, I.L.Caragiale este în primul rând un autor de nuvele
naturaliste, ilustrând, împreună cu I.Creangă și cu I.Slavici, evoluția prozei noastre
din perioada 1880, notabile fiind scrierile ,,Năpasta”, ,,O făclie de Paște”.
Politica și micile afaceri, banii, triunghiul conjugal reprezintă reperele esențiale
ale acestei lumi mijlocii ilustrată de marele dramaturg în scrierile sale. Eroii pieselor
sunt pasionați în politică și în amor. Dacă politica este clamată public, amorul trăiește
întotdeauna clandestin. Scrierile sunt fidele epocii, acestea țintesc la ,,formarea unui
fond etern uman”, așa cum afirmă Mircea Tomuș. Tema operei o reprezintă viața
societății românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea, scriitorul punând accent pe
aspectele politice și administrative.
Evenimentele se desfășoară în capitala unui județ de munte, pe durata a trei zile și
pe fondul agitat al unor alegeri electorale, alegeri de deputați. Intriga piesei pornește
de la pierderea unei scrisori de amor, scrisoare redactată de către Ștefan Tipătescu
distribuită către Zoe Trahanache, soția șefului local al partidului aflat la putere.
Pierdută din neglijență de Zoe, scrisoarea devine obiect de șantaj politic. Se iscă o
agitație și o neliniște, mai multe personaje sunt implicate în desfășurarea
evenimentelor. Scrisoarea are un traseu circular, pornește de la Zoe, este găsită de
Cetățeanul Turmentat, ajunge în mâinile lui Nae Cațavencu, acesta o pierde și ajunge
iar la Cetățeanul Turmentat, apoi la Zoe.
Acțiunea are dinamism, sunt utilizate în construcția subiectului modalități ale
tehnicii dramatice. Sunt combinate tipuri umane cu tipuri sociale definitorii pentru
societatea burgheză precum politicianul, funcționarul, demagogul. În primul act,
cauza neliniștii personajelor se dezvăluie treptat, actanții sunt implicați progresiv și
sporesc tensiunea. În acest context, se folosește tehnica bulgărelui de zăpadă,
tensiunile sunt acumulate, apar brusc, dispar subit și nemotivat. Tehnica
quiproquo-ului presupune integrarea personajelor într-o stare de confuzie. Apar
răsturnări neașteptate de situație, lupta electorală este câștigată de Agamemnon
Dandanache, un candidat trimis de la centru, impus prin șantajul cu o scrisoare de
amor.
Scandalul care deschide comedia se închide abia în final, conflictele personajelor
sunt răpuse de starea de bine marcată prin petrecerea ce reunește toate personajele
antrenate pe parcursul operei. Două scrisori au stat la baza intrigilor dintre personaje,
ambele sugerează un tipar de imoralitate. Această simetrie conturată prin scrisoare
este dublată și de repetarea unui personaj prin unul asemănător, Cațavencu prin
Dandanache. Inventivitatea scrierii survine și din ,,tehnica expoziției și a finalurilor
care reprezintă de obicei, părțile cele mai stereotipe ale unei comedii” așa cum afirmă
Florin Manolescu în ,,Caragiale și Caragiale”. Momentul în care apare Agamemnon
Dandanache cu o altă scrisoare folosită pentru a șantaja ,,transformă scena de
provincie a orășelului de munte într-o metaforă a unei lumi mai largi”. Cercul
corupției este extins, situația se repetă, imoralitatea se dovedește a fi o modalitate prin
care cei din clasa politică reușesc să izbândească.
Sunt conturate mai multe tipuri de comic: de situație, de limbaj, de caractere, de
nume și de moravuri. Comicul de situație se realizează prin procedee precum
triunghiul conjugal, legătura dintre Zoe Trahanache, Zaharia Trahanache și Ștefan
Tipătescu sau cuplul comic reprezentat de Farfuridi și Brânzovenescu. Comicul de
limbaj este abundent la I.L.Caragiale caracterizat prin pronunțare defectuasă, emfază
(afectare), folosirea nepotrivită a unui cuvânt, ticuri verbale. Ticurile verbale
dezvăluie esența socială a personajelor. Deformarea limbajului pare mai puternică în
cazul personajelor implicate doar în lupta politică.
Pompiliu Constantinescu realizează o clasificare a tipurilor de personaje din
comediile lui Caragiale: tipul omului politic și al demagogului (Tipătescu, Cațavencu),
tipul încornoratului (Zaharia Trahanache), tipul funcționarului (Tipătescu), tipul
cochetei și al adulterinei (Zoe Trahanache).
Principala temă a piesei este viața politică, în prim plan regăsim tipul
demagogului, cel ce caută să înșele opinia publică prin promisiuni mincinoase,
discursuri ce construiesc așteptări false. Contrastul dintre aparență și esență este foarte
important în conturarea demagogiei și se concretizează în diverse forme. Între omul
politic care se face responsabil de cetățenii care așteaptă confirmarea promisiunilor și
dorința de putere, între pretenția de moralitate și obișnuința de a încălca regulile în
folos propriu.
Prin conținutul noțional al numelor ori prin sonoritate sunt caracterizate
personajele, sunt dezvăluite detalii semnificative despre felul în care sunt sau rolul pe
care-l au. Zaharia vine de la zahăr, personajul este blând, împăciuitor și calm. Garabet
Ibrăileanu subliniază: ,,combinarea numelui și a prenumelui, sugerează bătrânețea și
chiar decrepitudinea și tot ce are greoi și ticăit venerabilul președinte”. Dandanache
vine de la dandana-întâmplare neplăcută-cuvântul se potrivește cu rolul lui din piesă,
apare neașteptat și se impune tot prin șantaj. Pristanda este botezat după un dans
popular în care se bate pasul pe loc, polițistul devenit instrument al unei puteri
abuzive este folosit de către prefectul care-i trece cu vederea micile hoții. Lipsa de
educație a celui din urmă este subliniată prin neologismele pe care le pronunță
defectuos ca ,,bampir”, renumerație” sau ,,catindrală”. Ghiță Pristanda își justifică
nevoia de bani prin apelul la familia pe care o întreținea ,,nouă copii și optzeci de lei
pe lună: familie mare, renumerație mică, după buget”. Farfuridi și Brânzovenescu,
avocați și membri ai unor comitete și comiții, prin aluzia culinară a numelor
sugerează ,,inferioritate, vulgaritate și lichelism” (lipsă de demnitate și de
corectitudine), afirmă G.Ibrăileanu. Cetațeanul Turmentat este o imagine a unui
alegător pentru care, dintr-un motiv sau altul, votul este un act de rutină, deposedat de
substanță, decizia de vot nu este luată rațional, votul este manipulat și influențat.
Bulversat, personajul întreabă adesea ,,Eu cu cine votez?”
 Titlul face trimitere la o scrisoare de amor pe care Zoe o primește de la Ștefan
Tipătescu, prefectul județului și prietenul soțului acesteia. Pierdută de Zoe din
neglijență într-un timp neprielnic, alegerile de deputați, scrisoarea ajunge chiar în
mâinile lui Nae Cațavencu, avocat și director-proprietar al ziarului ,,Răcnetul
Carpaților”. Cațavencu vede o oportunitate și face din scrisoarea plină de
sentimentalism un obiect de șantaj, căutând să fie susținut la alegeri. Ajuns în fața
scrisorii, privind cu atenție conținutul și forma literelor, Zaharia Trahanache apreciază
că ,,scrisorica” este un fals prin care Nae Cațavencu își urmărește interesul. Zoe se
simte în schimb în pericol, trăiește o agitație și o neliniște continuă, caută să-l
înduplece pe Ștefan Tipătescu să-l susțină pe Cațavencu pentru a nu ajunge subiect de
bârfă și batjocură ,,Cum or să-și smulgă toți gazeta, cum or să mă sfâșie, cum or să
râză! (...) În orășelul ăsta, unde bărbații și femeile și copiii nu au altă petrecere decât
bârfirea, fie chiar fără motiv... dar încă având motiv... și ce motiv”.

Ștefan Tipătescu

Ștefan Tipătescu este prefectul județului, funcție ce a reușit să o dobândească prin

susținerea lui Zaharia Trahanache și a soției acestuia. Personajul se încadrează în
tipologia omului politic și a demagogului și se caracterizează prin impulsivitate și
corupție. Cel dintâi funcționar al județului își exercită funcția abuziv, se folosește de
polițistul orașului, negociază cu funcții și proprietăți publice, oprește telegraful,
trăiește alături de soția prietenului său. Îi subliniază lui Ghiță Pristanda că steagurile
nu au fost puse așa cum s-au înțeles și știe de mica lui coțcărie, afirmă
hotârât ,,mie-mi place să mă servească funcționarul cu tragere de inimă”.Ghiță se lasă
manipulat, atâta timp cât știe că are și el un câștig în tot acest joc.
Singura legătură amoroasă din carte este una clandestină, cei doi îndrăgostiți
înțeleg că legătura dintre ei este avantajoasă, dar mai ales poziția pe care Zaharia,
soțul încornorat, o avea în județ. În acest triunghi conjugal imoralitatea a devenit
obișnuință, legăturile sunt așezate astfel de opt ani. Tipătescu este nestăpânit, își iese
cu ușurință din fire, așa cum subliniază și Zaharia Trahanache ,,bun băiat, deștept
băiat, dar iute”. Impulsivitatea și nestăpânirea lui Ștefan Tipătescu se văd în toate
episoadele, doar finalul ni-l dezvăluie calm, impulsionat de finalizarea furtunii
generate de scrisoarea distribuită către Zoe.

Nae Cațavencu

Nae Cațavencu este ,,avocat, director-proprietare al ziarului Răcnetul Carpaților

afirmă convins că el este ,,între fruntașii politici” într-un oraș de ,,gogomani”, unde
este ,,cel d-întâi”. Îl numește pe Ștefan Tipătescu ,,vampir” în paginile ziarului său,
critică vehement orășelul pentru faptul că se lasă modelat de interesele prefectului.
Articolul stârnește multă revoltă și chiar deschide piesa, prefectul se arată profund
afectat de cuvintele grele aruncate de ,,infamul” Cațavencu. Prezentat ca
fiind ,,canalie”, ,,mizerabil”, personajul își urmărește interesele pe parcursul
evenimentelor, nu are principii la care să țină, își schimbă ușor tabăra când situația o
cere. Relația conflictuală dintre avocat și prefect este o luptă între orgolii, fiecare se
consideră îndreptățit în functia pe care o are sau pentru care aspiră.Avocatul se simte
îndreptățit să distribuie articole subiective, atacuri directe la adresa ,,vampirului”.
Prefectul profită de poziția sa pentru a-l aresta, îi percheziționează casa și ajunge în
libertate după ce Zoe hotărăște astfel. Prin conținutul noțional al numelui, Cațavencu
este caracterizat, numele său derivă de la ,,cață”, persoană cicălitoare, sau de
la ,,cațaveică”, haina cu două fețe. Discursul său este adesea răsunător, la întrunire
ține un discurs teatral, conștientizând ce are efect asupra publicului după experiența
de proprietar de ziar, un adevărat dirijor de cuvinte. Versatilitatea personajului este
fără căpătâi, dacă la început se arată a fi contra prefectului, iscând o adevărată
învălmășeală în sufletul soției șefului local al partidului, dar și în orgoliul amantului
acesteia, la final, trece în tabăra celui din urmă cerându-i iertare. În final, i se
adresează avocatului cu ,,iubitul nostru prefect” pe un fundal de ciocniri și urale.
Pentru a-și atinge scopul recurge la șantaj, minciună, chiar și lingușire când se vede
lipsit de obiectul de șantaj.
Intensitatea conflictului dintre avocat și prefect este conturată în scena negocierii,
care înfățișează un comic de situație punând în lumină impulsivitatea lui Ștefan
Tipătescu și oportunismul, teatralitatea și interesul personal, ghidajul lui Nae
Cațavencu. Convins că va avea o întâlnire cu ,,coana Joițica”, Cațavencu așteaptă să
negocieze termenii restituirii scrisorii. Zoe este înlocuită de Ștefan Tipătescu, care
apare ,,cu aerul încruntat și pumnii încleștați”, negociază cu funcții publice de primar,
epitrof, chiar și o moșie, însă Cațavencu refuză vehement tot. Nemaiputând inhiba
furia, prefectul ,,se repede, ia un baston de lângă perete și se întoarce turbat către
Cațavencu”. Acesta se refugiază la fereaastra de unde strigă că-l omoară ,,prefectul
asasin”.
Avocatul își pierde toată puterea de manipulare după ce pierde scrisoarea în
învălmășeala de la primărie. Regăsită de Cetățeanul Turmentat, scrisoarea ajunge de
această dată la Zoe. Cetățeanul voia să probeze bunul găsit, dar nu-i venea firesc pe
cap și-i scoate căptușeala în momentul în care dă peste scrisoare. Învins, Cațavencu
afirmă ,,Sunt în adevăr pierdut”.

În concluzie, I.L.Caragiale reușește să combine tipuri umane cu tipuri sociale ce

se dovedesc a fi definitorii pentru societatea burgheză aducând în lumină într-un stil
inconfundabil politica, banii, legământul în trei ca repere esențiale ale unei lumi
mijlocii.