Sunteți pe pagina 1din 54

JOC ȘI MIȘCARE

Auxiliar pentru învățământul


primar

ALBEANU DORINA MIHAELA

Copilul râde: "Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!"


( Lucian Blaga)

1
JOCURI PENTRU DEZVOLTAREA ATENȚIEI
”DIALOG RITMAT”
SCOP: concentrarea atenţiei, dezvoltarea simţului
ritmului
Locul desfăşurării: sală, teren, curte. Materiale : un
ciocănel muzical sau fluier.
Descriere: Colectivul se află aşezat în linie pe unu sau
două rânduri. Profesorul va executa o serie de bătăi cu bătaia
palmele, în ritmuri diferite iar elevii trebuie să-l imite. Bătăile pot
fi executate şi cu picioarele.
Exemplu: - două bătăi din palme - o bătaie cu piciorul
drept – două bătăi rapide din palme.
INDICAŢII METODICE: combinaţiile alese trebuie să
fie scurte şi nu prea complicate la clasele mici şi mai complicate
la clasele mai mari.

”ATENŢIE LA COMENZI ”
SCOP: concentrarea atenţiei, dezvoltarea coordonării
Locul desfăşurării: sală, teren, curte.
Descriere: Clasa se află aşezată în linie pe unul sau mai
multe rânduri. Profesorul sau un elev, dă diverse comenzi ca:
a) "cine duce mai repede mâna stângă la urechea dreaptă";
b) "cine duce mai repede mâna dreaptă la piciorul stâng";
c) "cine ridică mai repede mâna stângă şi piciorul drept sus
etc;
d) "cine se aşează mai repede în sprijin ghemuit" etc:
INDICAŢII METODICE:
• comenzile pot fi executate pe rând, cu o mână sau simultan
cu ambele mâini.

2
• pot fi exerciţii surpriză (în funcţie de fantezia creatoare a
profesorului aceste exerciţii ritmice pot fi mai mult sau mai
puţin complicate create pe loc).

”FĂ CE SE DICTEAZĂ”
SCOP: concentrarea atenţiei, dezvoltarea vitezei de
execuţie- promptitudine.
Locul desfăşurării: sală, teren, curte.
Descriere: Efectivul clasei este aşezat în linie pe unul sau
două rânduri. Profesorul alege câteva culori şi pentru fiecare
dintre ele fixează o anumită acţiune, de exemplu, la culoarea roşu
- se execută stând într-un picior; la culoarea alb-stând ghemuit; la
culoarea galben - se execută întoarcere faţă în faţă de mâini
apucat. La culoarea indicată de profesor printr-o comandă scurtă
şi fermă elevii trebuie să execute rapid, prompt şi corect acţiunea
indicată . Se repetă de 3-4 ori.
INDICAŢII: pentru asocierea mai ușoară a comenzii cu
poziția cerută la copiii mai mici se pot folosi un cuvintele:
-”barză” pentru stând într-un picior
-”pitic” pentru ghemuit
-”bancă”pentru întoarcerea față în față.

”PUIŞORII”
TEMA așezarea în linie pe un rând
Loc de desfăşurare: sala de sport, curte
Descriere: Copiii se afla aşezaţi în ghemuit, în linie pe un
rând. Când aud cuvintele -''Puişori, veniţi la mine!"-copiii se
ridică şi aleargă spre învățătoare. Aceasta îi prinde cu mâinile
întinse şi spune -"Aţi sosit? Acum alergaţi înapoi!". Copiii
aleargă înapoi şi se aşează din nou în ghemuit. După ce se
odihnesc puţin, sunt chemaţi din nou - ''V-aţi odihnit ? Acum
veniţi iarăşi la mine!''. Şi jocul se repetă.

3
REGULA: Plecarea înainte şi înapoi nu se face decât
după ce s-a dat comanda.

PUIŞORII

CLOŞCA

”ATINGE OBIECTUL”
SCOP: concentrarea atenţiei, dezvoltarea vitezei de
deplasare în spaţiu.
Locul desfăşurării: sală, teren, curte.
Materiale :diferite obiecte din sală,curtea școlii sau
materiale adaptate (cutii, sticle, sfoară).
Descriere: Colectivul de elevi se află aşezat în linie pe
unul, două sau trei rânduri. Jocul începe când profesorul indica
un obiect, aparat (bârnă) şi tot colectivul rupe rândurile şi se
deplasează în viteza cea mai mare în sală, teren, căutând obiectul
sau aparatul şi îl ating. La al doilea semnal al profesorului nimeni
nu mai mişcă.

4
REGULI:
- se penalizează cu câte un punct elevii care nu au atins
obiectul;
- jocul se repetă de cel puţin 3- 4 ori;
- elevii care au acumulat mai mult de două puncte penalizare
vor primi diverse pedepse (să strige "cucurigu" de trei ori,
să sară într-un picior, etc).

„COMANDA INVERSĂ ’’
SCOP: concentrarea atenţiei.
Locul desfăşurării: sală, teren, curte.
Descriere: Colectivul clasei se află aşezat în linie pe un
rând. Profesorul dă o serie de comenzi pentru execuţia unor
întoarceri în mod corect dar cu braţul indică direcţia inversă
execuţie întoarcerilor. Elevii trebuie să execute întoarcerile în
mod corect, la stânga, dreapta la comanda verbală a profesorului
şi nu la indicarea ei cu braţul care indică direcţia, intenţionat
greşită.
INDICAŢII METODICE: se pot imprima diverse
viteze de execuţie a exerciţiului.
REGULI:
- se penalizează cu câte un punct elevii care nu au respectat
comanda;
- jocul se repetă de cel puţin 3-4 ori;
- elevii care au acumulat mai mult de două puncte penalizare
vor primi diverse pedepse (să strige "cucurigu" de trei ori,
să sară într-un picior, etc).

”FEREȘTE CAPUL !”
TEMA: mers cu oprire la semnal
Loc de desfăşurare: curte, sală de sport.

5
Materiale: minge,fluier
Descriere: Copiii se deplasează în mers obişnuit în diferite
formaţii (coloană, linie ,cerc).La semnal se opresc într-una dintre
poziţiile învăţate - stând,ghemuit, cu mâinile la umăr etc. Apoi
pornesc iar în mers obişnuit. Când profesorul aruncă mingea pe
sol, şi spune: ''Fereşte capul!'', copiii se opresc din mers şi se
ghemuiesc cu capul tras între umeri. La următorul semnal
continuă mersul.
INDICAŢII: Semnalul se poate da şi cu ajutorul unui
steguleţ
REGULI: 1)Cine nu respectă indicaţia de a se opri, iese
afară din joc.
2) Se poate intra din nou în joc când greşeşte
un alt copil.

„APĂRĂ CUIBUL !’’


SCOP: concentrarea atenţiei, dezvoltarea vitezei de
deplasare în spaţiu
Locul desfăşurării: sală, teren, curte
Descriere: Efectivul clasei se află plasat în linie cu faţa
spre centrul terenului (sălii) în spatele unei linii de plecare.
înainte la circa 2-3m. se află trasată pe sol o linie care limitează o
zonă de pregătire iar la alţi 10m distanţă de start este desenată pe
sol o altă zonă (un cuib) de aceeaşi lăţime ca şi primul. La primul
semnal al profesorului, elevii se deplasează în alergare uşoară în
prima zonă cu paşi scurţi şi elastici. La al doilea semnal se execută
o alergare rapidă până în a doua zonă unde vor sări în "cuib",
lovesc solul cu piciorul de trei ori după care aleargă înapoi spre
prima zonă şi sar pe loc pe ambele picioare bătând din palme.

”PĂSĂRELE ÎNVAŢĂ SĂ ZBOARE”


TEMA mers în coloană câte unul,cu ridicarea şi

6
coborarea braţelor prin lateral.
Loc de desfăşurare: sala de activităţi, curte.
Descriere: Copiii sunt grupati câte 5.Unul este păsărica
mamă, ceilalţi puişorii. Mama îşi învaţă puii să zboare pentru a
pleca în ţările calde. Copiii se deplasează încolonaţi, ridicând şi
coborând braţele, ca păsărelele aripile. După câteva ridicări de
braţe, se odihnesc, apoi zboară din nou .
REGULI: 1) Copiii trebuie să urmeze mişcările primului
copil.
2) Toţi trebuie să se mişte în acelaşi timp.

„ZBOARĂ-ZBOARĂ’’
SCOP: formarea obişnuinţei de a se orienta în spaţiu
delimitat
Locul desfăşurării: sală, teren, curte
Descriere: Elevii se deplasează în coloană câte unul.
Profesorul comandă la un moment dat: "zboară,
zboară...rândunica zboară" Atunci toti elevii părăsesc formaţia şi
se deplasează liber imitând zborul rândunicii. Profesorul poate
comanda "zboară, zboară...trenul zboară". Dacă obiectul,
animalul etc. nu zboară, elevii trebuie să rămână pe ghemuit pe
sol. Cine este neatent este penalizat cu un punct. Elevii cu

7
penalizări vor executa un număr egal de sărituri, genuflexiuni
etc. drept ”o pedeapsă”).

„BUCHEŢELELE ’’
SCOP: formarea obişnuinţei de a se grupa într-un grup
închis
Locul desfăşurării: sală, teren, curte
Descriere: Elevii se deplasează în coloană în mers sau
alergare câte unul sau doi. La un moment dat, profesorul strigă
"bucheţele câte...3,5,2, etc, iar elevii trebuie să se grupeze
imediat în grupe după numărul indicat. Cine rămâne în afara
grupului este penalizat (se consideră că bucheţelul este
incomplet şi primeşte ”o pedeapsă”).

Bucheţel care
nu corespunde

„DINOZAURUL’’
SCOP: formarea obişnuinţei de orientare în spaţiu,
alergare laterală, înapoi.
Locul desfăşurării: sală, teren, curte
Descriere: Se alege un copil care va fi "dinozaurul” şi va
sta într-o parte a sălii, într-un cerc. Restul colectivului se află
aşezat într-un cerc mai mare cu spatele spre interiorul sălii. La

8
semnalul profesorului, "dinozaurul" strigă "Cine se teme de
dinozaur", iar copii răspund "Nimeni" după care încep să alerge
prin toată sala iar dinozaurul după ei să prindă cât mai mulţi copii
şi să-i ducă în căsuţa lui.

”TOBOŞARUL”
TEMA mers în cadenţă
Loc de desfăşurare: sala de activităţi, curte.
Materiale: un băţ şi o cutie sau o tobă de jucărie, o eşarfă
Descriere: Copiii se aşează în formă de cerc ţinându-se de
mâini.În mijlocul cercului se află un copil care va fi toboşarul.El
este legat la ochi cu o eşarfă şi bate cu băţul intr-o cutie. Copiii
merg încet şi spun :”Un, doi, trei, patru / Bate toba / Un ,doi, trei,
patru,/ Ghiceşte vorba “. Atunci toţi copiii se opresc şi aşteaptă ca
toboşarul să întindă spre ei băţul. Unul dintre copii apucă capătul
băţului şi strigă numele băiatului din centru.Toboşarul trebuie să
ghicească cine l-a strigat.
REGULI:1) Copilul care prinde capătul băţului este cel în
dreptul căruia s-a oprit toboşarul.
2) Dacă toboşarul ghiceşte cine l-a strigat, băiatul care l-a
strigat vine în cerc devenind toboşar.

TOBOŞARUL

9
”TRENUL”
TEMA mers alternat cu alergare.
Loc de desfăşurare: sala de activităţi, curte
Descriere: Copiii sunt aşezaţi în coloană, cu braţele
îndoite din cot şi pumnii strânşi, pentru a executa mişcarea de
rotaţie a braţelor. La comanda conducătorului jocului: ''Trenul
pleacă din gară'', copiii se deplasează în mers obişnuit. La
comanda: ''Trenul merge cu viteză'', copiii înaintează în pas
alergător.
REGULI: 1) Copiii trebuie să urmeze mişcările primului
copil.
2) Toţi trebuie să se mişte în acelaşi timp.

”CAUTĂ JUCĂRIA !”
TEMA variante de mers sau de alergare.
Loc de desfăşurare: sala de activităţi, curte.
Materiale : o jucărie de dimensiuni mai mari.
Descriere: Copiii aleargă în formaţie de cerc. La comanda:
“Caută jucăria !”, copiii se deplasează în coloană câte unul,

10
urmând conducătorul şirului, pe direcţia unde se află jucăria.
După ce s-a ajuns în locul unde este aceasta, se reia formaţia de
mers.
REGULI: 1) La reluarea jocului se schimbă direcţia de
mers
( se poate schimba şi conducătorul ).
2) Când s-a ajuns în locul de unde s-a plecat, jocul se
încheie.

S
T COPII ÎN
O FORMAŢIE
P
COPII ÎN
FORMAŢIE

COPII ÎN
FORMAŢIE

COPII ÎN
FORMAŢIE

„TOT PE LOC, PE LOC, PE LOC’’


TEMA mers în coloană alternat cu mers încadență
SCOP: educarea capacității de a percepe ritmul
Locul desfăşurării: sală, teren, curte
Descriere: Elevii se deplasează în mers în jurul terenului
în timp ce profesorul numără ritmat 1,2,3,4. stângul, dreptul,
stângul, dreptul, imprimând ritmul. A doua oară repetă şi elevii
continuă recitând versurile: "Tot pe loc, pe loc, pe loc / Să răsară

11
busuioc" și mergând pe loc. După ultima silabă, elevii se opresc
pe loc.

”CINE NE-A IEŞIT ÎN DRUM ?”


TEMA variante de alergare în coloană cu oprire la
semnal.
Loc de desfăşurare: sala de sport, curte.
Materiale: jucării
Descriere: Copiii merg în coloană pe un traseu dinainte
stabilit ,de-a lungul căruia sunt aşezate, la interval de câţiva metri,
jucării de dimensiuni mari. La semnalul : ''Stop! Cine ne-a ieşit
în drum?''- însoţit de ridicarea jucăriei, copiii se opresc 10
secunde, apoi pornesc iar la drum.
INDICAŢII: Jucăriile trebuie să fie mari, vizibile de către
toţi copiii.
REGULI: 1)Copiii trebuie să se oprească numai la
semnalul profesorului
2)Cine nu respectă indicaţia de a se opri, iese afară din joc.
3)Se poate intra din nou în joc când greşeşte un alt copil.

STOP

START

12
JOCURI PENTRU EXERSAREA DEPRINDERILOR DE
MERS

”ŞORICEII ŞI PISICUŢELE”
TEMA mers pe vârfuri combinat cu alergare
Loc de desfăşurare: sala de sport, curte.
Materiale : 2 bănci de gimnastică, obiecte reprezentând
''brânza''(castane, cuburi, etc. )
Descriere: Se formează două grupe de copii. Pe o băncuţă
vor sta pisicuţele,iar pe alta şoriceii. (Locul acestora se poate
marca şi printr-o linie trasata cu creta pe sol).Cele două grupe vor
sta faţă-n faţă. De asemenea, se delimitează locul unde se vor opri
pisicuţele din urmărirea şoriceilor. Copiii reprezentând pisicuţele
vor sta pe o bancă şi vor ţine în poală câte o castană, sau orice alt
obiect. Copiii reprezentând şoriceii,vor sta pe cealaltă bancă. La
comanda conducătorului jocului -''Pisicuţele se culcă '', pisicuţele
pun mâinile la ochi şi se prefac că dorm. Atunci şoriceii se scoală
şi merg tiptil ,în vârful picioarelor să fure'' brânza '', înainte de a
se trezi pisicuţele. La comanda - ''Fugiți, pisica se trezește !''
,şoriceii se sperie şi fug către casă, urmăriţi de pisicuţe. Cei care
nu au reuşit să intre în casă şi sunt prinşi vor fi duşi în căsuţa
pisicuţelor.
Câştigă copilul care a prins cei mai mulţi ''şoricei''. După
câteva jocuri se schimbă rolurile.
REGULI: 1) Şoriceii pleacă numai după ce pisicuţele au
adormit.
2) Pisicuţele pleacă în urmărirea şoriceilor
numai după ce au primit comanda de a se trezi.
3) Pisicuţele nu au voie să prindă şoriceii ajunşi
în casă la ei.

13
ŞORICEII

PISICUŢELE

”HRĂNEŞTE BEBELUŞUL”
TEMA mers înapoi cu oprire la semnal
Loc de desfăşurare: curte, sala de activităţi
Materiale: 2 păpuşi, 2 linguriţe
Descriere: Copiii sunt împărţiţi în două grupe. La o
distanţă de câţiva metri în faţa fiecărei echipe se află câte o
păpuşă.
Primii copii care pleacă de la linia de start au în mână
linguriţa cu care să hrănească păpuşa. Ei merg cu spatele până la
locul unde se află păpuşa, fiind ghidaţi prin semne de colegul care
urmează să parcurgă traseul. Când ajung la păpuşă copilul care îl
ghidează spune:” Stop!”. Atunci copilul se opreşte şi se întoarce
cu faţa spre păpuşă, îi dă trei linguriţe de mâncare,apoi se întoarce
în alergare şi îi dă linguriţa următorului copil, apoi trece la coada
şirului.
Jocul se continuă până când ajunge din nou la start
primul copil
REGULI: 1) Copiii nu au voie să se întoarcă pentru a
vedea traseul.
2) Cei care se întorc, reiau traseul.

14
Linia de plecare

PĂPUŞA PĂPUŞA

JOCURI PENTRU EXERSAREA DEPRINDERILOR DE


ALERGARE

”LANŢUL”
TEMA alergare în coloană.
Loc de desfăşurare: curte, teren de sport
Descriere :Copiii stau într-un loc dinainte delimitat al
terenului de joc sub formă de cerc, cu faţa spre interior, sau în
linie pe un rând. Unul dintre copii este conducătorul lanţului. El
vine alergând spre locul unde stau copiii şi, din fugă, atinge pe
unul din ei pe umăr. Acesta este obligat să treacă în spatele
conducătorului şi să-l urmeze, formând astel prima veriga a
lanţului.Conducătorul lanţului îşi continuă drumul alergând în
jurul cercului.După ce au alergat un timp împreună, conducătorul
atinge din nou umărul unuia din ei.Acesta se aşează în spatele lui
şi devine o noua verigă a lanţului. Când lanţul este complet,

15
conducătorul il conduce în fuga prin tot terenul alergând pe trasee
cat mai variate. Deodată, pe neaşteptate, el se opreşte şi exclamă:
''Toţi la loc!'' Atunci toţi copiii aleargă cat mai repede spre locul
de unde au plecat. Câştigă cine ajunge primul.
REGULI: 1) Copiii nu au voie să întoarcă capul, ci trebuie
să aştepte să fie atins pe umăr.
2) Numai conducătorul şirului are voie să atingă
copiii pe umăr.
INDICAŢII METODICE: Jocul poate fi folosit şi pentru
dezvoltarea rezistenţei.

”IEPURAŞUL ŞI CÂINELE”
TEMA alergare
Loc de desfăşurare: curte, teren de sport.
Descriere: Se alege un iepuraş şi un câine.Restul copiilor
stau împrăştiaţi prin sală, ghemuiţi, reprezentând tufişurile.
Iepuraşul fugărit de câine aleargă printre tufişuri. Când se
ghemuieşte în faţa unui copil -"tufiş", acesta devine iepuraş, el
fiind cel urmărit.
REGULI: 1) Iepuraşul atins este cel prins şi devine el
câine.
2) Câinele care l-a prins devine iepuraş.
16
3) Copiii ghemuiţi nu se pot ridica până ce în
faţa lor nu s-a aşezat un iepuraş.
INDICAŢII METODICE: Jocul poate fi folosit şi pentru
dezvoltarea vitezei de reacţie şi deplasare.

CÂINE

IEPURE

TUFIŞ devenit iepure

”PĂSĂRICĂ, MUTĂ-ŢI CUIBUL !”


TEMA alergare cu schimbare de direcţie.
Loc de desfăşurare: curte, sala de activităţi.
Descriere: Copiii sunt aşezaţi în grupe de câte trei. Doi
dintre ei, ţinându-se de mâini, formeaza cuibul, iar cel de-al
treilea, este pasărea care stă în cuib. O pasăre care nu are cuib stă
în mijloc şi dă semnalul.
La semnalul: ''Păsărică, mută-ţi cuibul !'', toate păsărelele trebuie
să iese din cuibul lor şi să caute alt cuib. Păsărica fără cuib încearcă să
ocupe unul din cuiburi. Copilul rămas fără cuib repetă semnalul şi jocul
se reia. După un timp se schimbă rolurile, pentru ca şi copiii care formează
cuibul să devină păsări.
REGULI: 1) Copiii care rătăcesc prea mult în căutarea cuibului,
sunt penalizaţi.
2) Câştigă copiii care nu au nici o penalizare.

17
”MOŞ MARTIN IESE LA VÂNAT”
TEMA alergare cu schimbare de direcţie.
Loc de desfăşurare: curte, teren de sport.
Descriere: Unul dintre copiii este Moş Martin. El locuieşte în
bârlogul său - un spaţiu dinainte delimitat. Ceilalţi copiii aleargă liberi pe
un teren delimitat. La un moment dat, Moş Martin iese din bârlog şi caută
să prindă pe unul dintre copii. Dacă reuşeşte, atunci copilul prins devine
ursuleţ şi amândoi se întorc în bârlogul lor.
După un timp, amândoi, ţinându-se de mână, ies din nou la
vânat.Ei sunt obligati să alerge numai ţinându-se de mâini şi pot prinde
copii numai cu braţele rămase libere. De câte ori prind câte un copil,
acesta devine ursuleţ. Ei se duc din nou în bârlog, şi, după ce se odinesc,
pornesc din nou la vânat. Jocul se termină când toti copiii devin ursuleţi.
REGULI: 1) De fiecare dată au voie să prindă numai urşii de la
capetele lanţului şi numai cu mână lor liberă.

18
2) Ori de câte ori lanţul ajunge să fie format din
cinci ursuleţi, el se divide în două lanţuri egale, care ies la vânat
cu schimbul.

MOŞ MARTIN

CASA LUI MOŞ MARTIN

”VRĂBIUŢELE ÎN COLIVIE”
TEMA alergare cu oprire la semnal şi schimbare de
direcţie.
Loc de desfăşurare: sala de activităţi, curte.
Descriere: Copiii vor fi împărţiţi în două grupe.O grupă
va sta în formă de cerc, ţinuţi de mâini, formând colivia. Restul
copiilor,''vrăbiuţele'' stau în afara cercului, atenţi la semnalul
conducătorului.
La semnal,copiii care formează colivia se deplasează spre
dreapta, iar vrăbiuţele ''zboară'' prin încăpere pe vârfuri mişcând
braţele lateral. La următorul semnal, copiii care formează colivia
se opresc şi lărgesc cercul ridicând braţele prinse sus.Vrăbiuţele
încep să zboare înăuntrul şi în afara cercului. Conducătorul

19
urmăreşte jocul, şi la un moment dat, atunci când sunt mai multe
vrăbiuţe în cerc, bate din palme. Colivia se închide, copiii lăsând
mâinile în jos şi în interior sunt prinse câteva vrăbiuţe.
Jocul se continuă până când se ajunge la un număr
dinainte stabilit de vrăbiuţe libere.
REGULI: 1) Vrăbiuţele prinse înăuntru vor face parte din
colivie.
2) Câştigă copiii care rămân vrăbiuţe.

Copii care
alcătuiesc colivia

VRĂBIUŢE

JOCURI PENTRU EXERSAREA DIFERITELOR TIPURI


DE SĂRITURI

”CURSA BROSCUŢELOR”
TEMA săritura în lungime de pe loc.
Loc de desfăşurare: curte, teren de sport.

20
Descriere: Copiii sunt dispuşi pe patru şiruri, înapoia
liniei de plecare .De la linia de plecare pe o distanţă de 3-4 metri
sunt desenate cercuri. La rostirea versurilor: ''Hai broscuţelor,
porniţi / Peste bălţi voi să săriţi !'' , urmată de un semnal sonor sau
vizual, primii copii din fiecare şir pornesc, sărind peste cercuri şi
se întorc în alergare la coada şirului propriu.
Este câştigătoare echipa care a terminat prima de parcurs
traseul.
REGULI: 1) Copiii nu trebuie să calce cercurile.
2) Cei care calcă un cerc trebuie să sară înapoi
peste el şi apoi să continue traseul.

Linia de plecare

”SARI PESTE PÂRÂU”


TEMA săritura în lungime
Loc de desfăşurare: sala de activităţi, curte.
Descriere: Se marchează două linii pe sol. Copiii,
împărţiţi în două grupe,stau în spatele uneia din linii. Fiecare

21
grupă trebuie să treacă pârâul în partea cealaltă.
REGULI: 1) Copiii care nu reuşesc să treacă dincolo de
linie ies din joc.
2) Câştigă echipa ai cărei copii au trecut mai
mulţi pârâul.
INDICAŢII: Liniile se trasează în funcţie de înălţimea
copiilor, cei mai înalţi vor sări în zona unde distanţa dintre linii e
mai mare.

pârâul

”IEPURII ŞI OGARII”
TEMA săritura cu desprindere de pe ambele picioare.
Loc de desfăşurare: curte, teren de sport.
Materiale: obiecte reprezentând morcovii.
Descriere: Se aleg trei copii care vor fi ogarii. Ceilalţi
copii se aşează sub formă de cerc. În faţa lor se trasează un cerc.
În interiorul cercului se pun castane sau pietre care vor reprezenta
morcovii."Iepurii'' vor încerca să fure ''morcovii'' sărind în
interiorul cercului şi ogarii trebuie să-i prindă.
REGULI: 1) Orice iepure care este atins este prins şi iese
afară din joc.
2) Câştigă copilul care a reuşit să ia primul 5
morcovi.

22
OGARI

IEPURI

MORCOVI

”BATE SUS”
TEMA săritura în înălţime de pe loc.
Loc de desfăşurare: sala de activităţi, curte.
Descriere: Copiii sunt aşezaţi în linie pe un rând, la
distanţă de o lungime de braţ,cu mâinile pe lângă corp.
Conducătorul jocului spune: “Un, doi, trei,bate sus !”. La auzul
cuvintelor “bate sus”, copiii trebuie să sară în sus de două ori şi
să bată cu mâinile deasupra capului.
REGULA: Cei care nu se sincronizează cu ceilalţi ies

23
afară din joc.
INDICAŢII: Jocul se poate complica prin adăugarea unei
variante de mers pe cei trei timpi.

”IEPURII LA MORCOVI”
TEMA alergare combinată cu săritura cu desprindere de
pe ambele picioare.
Loc de desfăşurare: curte, sala de activităţi.
Materiale : morcovi decupaţi sau alte obiecte
reprezentând morcovii, 3 mingi mici, sfoară sau cretă.
Descriere: Linia de plecare ,delimitată prin trasarea unei
linii pe sol , reprezintă casa iepurilor. La o distanta de câţiva metri
se află ''brazda de morcovi'', delimitată prin trasarea pe sol a unui
cerc în care se pot pune morcovi decupaţi sau alte obiecte
reprezentând morcovii. Într-un colţ se află un copil care este
vânătorul.
La comanda ''Iepurii la morcovi !'' , copiii pornesc ,
sărind spre brazda de morcovi . Când ajung acolo, imită ronţăitul
morcovilor. La comanda: ''Fugiti,că vine vânătorul !'' se îndreaptă
spre locurile lor alergând.
INDICAŢII METODICE: Jocul mai poate fi folosit şi
pentru dezvoltarea vitezei de reacţie şi deplasare.
REGULI: 1) Vânătorul nu are voie să vâneze decât iepuri
care nu au ajuns în casă.
2) Copiii atinşi de mingi stau deoparte până sunt
atinşi alţi copii.

24
BRAZDA DE MORCOVI

VÂNĂTORUL

”VRĂBIUŢELE SĂLTĂREŢE”
TEMA săritura în lungime de pe loc urmată de alergare.
Loc de desfăşurare: sala de activităţi, curte.
Descriere:Pe locul de joc se delimiteaza un cerc cu un
diametru de 5-6 m.În interiorul cercului stă ''uliul'' cu rol de
prinzător .''Vrăbiuţele'' împrăştiate în jurul cercului, intră şi ies
din cerc sărind în două picioare,urmăriţi pentru a fi prinşi de uliu
în interiorul cercului.
REGULI: 1) Uliul nu are voie să plece din cerc .
2) Copilul atins de uliu devine prinzător.
3) Dacă uliul nu reuşeşte să prindă nici o
vrăbiuţă, după un timp este schimbat.

25
ULIU
VRĂBIUȚE

”BARZA ŞI BROSCUŢELE”
TEMA săritura în adâncime în sprijin ghemuit
Loc de desfăşurare: curte, sala de activităţi
Materiale : bănci sau alte obiecte de pe care să se poată
executa săritura.
Descriere: Este ales un copil care să fie barza. Ceilalţi
copii vor fi broscuţe, până când sunt prinşi. Într-un loc este
delimitat lacul.Conducătorul jocului recită versurile -''Barza vă
pândeşte /Stând într-un picior /Uite , vă zăreşte/
Săriţi,broscuţelor!''. Broscuţele stau pe banca de gimnastică şi
spun : ''Oac, oac!'' La auzirea comenzii sar de pe bancă în
adâncime cu aterizare în sprijin ghemuit apoi mai fac câteva
sărituri până la lac . Barza încearcă să prindă broscuţele înainte să
''sară în lac''.
REGULI: 1) Cei care sunt prinşi vor deveni berze .
2) Jocul se reia când numărul berzelor depăşeşe
numărul broscuţelor.

26
BROSCUŢELE

LACUL

BARZA / BERZELE

SARI MINGE, SARI !


TEMA săritură ca mingea, cu ghemuire şi sprijinirea palmelor pe
sol.
Loc de desfăşurare : sala de activităţi, curte, teren de sport.
Materiale: frânghie.
Copiii formează un cerc mare cu faţa spre interior (cu distanţă de
două lungimi de braţe între ei). Conducătorul jocului se află în
mijlocul cercului ţinând un capăt al frânghiei în mână. El se
învârteşte pe loc trecând celălalt capăt al frânghiei pe sub
picioarele copiilor şi spune: „Sari minge ,sari!”. Copiii sar ca să
nu fie atinşi de frânghie.
REGULI: 1) Copilul atinşi de frânghie iese afară din cerc şi poate
să intre din nou numai după ce a fost atins alt copil.
2) Câştigă copiii care nu au fost atinşi de frânghie.
INDICAŢII: 1) Jocul se poate complica combinând diferite tipuri
de sărituri.

27
INDICAŢII METODICE : Poate fi folosit şi pentru dezvoltarea
vitezei de reacţie.

”VRĂBIUŢE SPRINTENE”
TEMA săritura cu desprindere de pe ambele picioare.
Loc de desfăşurare: sala de activităţi, curte.
Materiale: minge.
Descriere: Copiii sunt aşezaţi în formaţie de cercuri
concentrice. Copiii care formează cercul din interior vor fi
păsărele. În interiorul cercului stă conducătorul jocului. El
încearcă să atingă picioarele unei vrăbiuţe rostogolind mingea
către unul dintre copiii care fac parte din cercul exterior. Vrăbiuţa
pe la picoarele căreia trece mingea trebuie să se ferească sărind.
Copilul care stă în spatele ei trebuie să prindă mingea şi s-o
înapoieze la conducătorul jocului.
REGULI: 1) Copilul care este atins de minge schimbă
locul cu cel care stă în spatele lui.
2) Jocul trebuie să se desfăşoare într-un ritm
rapid.

28
”FEREŞTE-TE SĂ NU CAZI ÎN APĂ”
TEMA săritură cu deplasare înainte
Loc de desfăşurare: teren de sport, sala de activităţi
Descriere: Copiii sunt împărţiţi în echipe de câte 5 şi
aşezaţi în coloane de câte unul, pe echipe, înapoia linei de plecare.
În faţa fiecărei coloane se marchează în zigzag 7 cercuri mai mici
la distanţă de 1/2m, unul de altul. Cercurile reprezintă pietricelele
pe care urmează să sară. La semnal pornesc primii din fiecare
coloană şi sar din piatră în piatră, atât la dus cât şi la întors,
ferindu-se să nu cadă în apă.
REGULI: 1) La fiecare cădere în apă se scade un punct .
2) Echipa care termină prima are în plus 5
puncte.
3) Căştigă echipa care a acumulat mai multe
puncte.
INDICAŢII: Poate fi folosit şi pentru dezvoltarea vitezei
de deplasare sau a îndemânării.

LINIA DE PLECARE

LINIA DE SOSIRE

29
JOCURI PENTRU EXERSAREA ARUNCĂRII ȘI
PRINDERII

”VÂNĂTORII ISCUSIŢI”
TEMA aruncarea mingii cu o mână de la umăr.
Loc de desfăşurare: curte, teren de sport.
Materile: trei mingi.
Descriere: Se delimitează terenul de vânătoare. Trei dintre
copii sunt vânătorii, iar ceilalţi sunt prepeliţele.Vânătorii caută să
prindă vânatul aruncând cu mingea. Prepeliţele se apără fugind şi
ferindu-se. Câştigă ultimii trei copii care nu sunt atinşi de vânător.
REGULI: 1) Când unul dintre copii este atins, acesta
devine câinele de vânătoare al celui care l-a prins şi îl ajută pe
vânător aducându-i mingea.
2) Toţi copiii atinşi devin câini de vânătoare.
3) Ultimii copii neatinşi de mingea vânătorilor
iau locul acestora.
INDICAŢII METODICE: Jocul poate fi folosit şi pentru
dezvoltarea îndemânării.

PREPELIŢE

VÂNĂTORI

30
”PASĂREA”
TEMA aruncarea mingii cu ambele mâini de jos.
Loc de desfăşurare: curte, teren de sport.
Materiale: mingi
Descriere: În funcţie de numărul mingilor disponibile se
împart copiii pe grupe. Primii copii au în mână câte o minge. Li
se va spune că aceasta este o pasăre pe care să o ajute să zboare,
lansând-o în zbor. Copiii vor arunca mingea pe rând pentru a se
observa aruncarea. Este câşigător copilul care aruncă mai sus.
Ceilalţi copii recuperează mingiile.
REGULI: 1) Aruncarea mingii se face numai cu două
mâini, de jos.
2) Aruncările executate incorect nu se ia în
considerare.
3) Fiecare copil are dreptul la trei aruncări.

”STATUILE”
TEMA prinderea şi pasarea mingii.
Loc de desfăşurare: curte, teren de sport.
Materiale: o minge
Descriere: Copiii sunt aşezaţi în cerc la o distanţă de 1
m -1 m şi 1/2. Mingea se află la unul dintre copii care incepe jocul,
aruncănd la copilul din dreapta lui. Acesta la rândul lui, aruncă
mingea mai departe. Cei care nu aruncă corect, sau care scapă
mingea, sunt atenţionaţi. Câşigă cei care nu au primit nici o
atenţionare.
REGULI: 1) Dacă un copil scapă mingea ceilalţi trebuie
să încremenească în poziţia în care au fost surprinşi până când
copilul recuperează mingea şi vine la loc spunând: ”Viaţă !”
2) Copiii care nu sunt atenţi şi se mişcă în
timpul când trebuie să stea nemişcaţi, ies afară din joc, până când
mingea este scăpată din nou.

31
INDICAŢII METODICE: Jocul poate fi folosit şi pentru
dezvoltarea îndemânării.

” VÂNĂTORII ŞI IEPURII ”
TEMA aruncare cu ambele mâini de jos.
Loc de desfăşurare: curte, sala de activităţi
Materiale: mingi
Descriere: Copiii sunt împărţiţi în doua echipe ,una
reprezentând ''vânătorii'',cealaltă ''iepuraşii''.Vânătorii au câte o
minge şi sunt aşezaţi într-un spatiu delimitat de o linie . La
comanda : ''Iepurii ies pe câmp '', copiii care reprezintă iepuraşii
sar şi se joacă “pe câmp. La cuvintele: ''Vin vânătorii! '', ceilalţi
care reprezintă vânătorii aruncă mingea încercând să atingă
iepuraşii. După câteva repetări se schimbă rolurile.
REGULI: 1) Vânătorii nu au voie să depăşească linia de
tragere.
2) Copiii atinşi de minge ies o tură din joc.

32
INDICAŢII: Deplasarea iepurilor înapoi se poate face
prin săritură sau alergare.
INDICAŢII METODICE: Jocul mai poate fi folosit şi
pentru dezvoltarea vitezei de reacţie şi deplasare sau pentru
exersarea săriturii.

IEPURII

CÂMPUL

VÂNĂTORII

CINE A DAT ?
TEMA prinderea și pasarea, aruncarea
Loc de desfăşurare: sala de activităţi, teren de sport, curte.
Materiale: o minge, eşarfă
Descriere: Copiii sunt aşezaţi în semicerc. Ei trec mingea
din mână în mână, până la capătul semicercului şi înapoi. În faţa
lor, la o distanţă de 1- 1,50m se află, legat la ochi, un copil. Acesta
este lovit la un moment dat cu mingea de un copil în timp ce
grupa întreabă: „Cine a dat ?” Cel lovit se întoarce repede şi indică
un copil care crede că l-a lovit .
REGULI: 1) Trecerea mingii din mână în mână va începe
de fiecare dată e la fiecare capăt al semicercului
2) Dacă copilul din mijloc a ghicit schimbă
locul cu cel care l-a lovit, iar dacă nu ghiceşte rămâne pe loc.

33
3) Cel care greşeşte ţinta devine ghicitor.
INDICAŢII: Pentru a desemna pe cel ce va arunca
mingea, învățătoarea se va plimba prin spatele copiilor şi va
atinge pe umăr pe cel ce urmează să arunce mingea.
INDICAŢII METODICE: 1) Pot fi folosite diferite
variante de aruncare.

GHICITORUL

MINGEA ÎN CERC
TEMA prinderea şi pasarea mingii cu schimbarea
direcţiei la comanda dată.
Loc de desfăşurare: curte, teren de sport, sală de sport.
Materiale: o minge.
Copiii formează un cerc cu un interval de o lungime de
braţ. În centrul cercului se află conducătorul jocului. Acesta
aruncă mingea unui copil, însoţind-o de indicaţia: „Mingea la
dreapta”. Mingea trece mai departe, până ce conducătorul jocului
dă semnalul de schimbare de direcţie.
REGULI: 1) Ritmul de pasare a mingii să fie rapid.
2) Copilul care greşeşte direcţia este scos din
joc până ce altul greşeşte.
INDICAŢII METODICE: Jocul poate fi folosit şi pentru
dezvoltarea îndemânării.

34
JOCURI PENTRU EXERSAREA DEPRINDERILOR
UTILITAR-APLICATIVE

”POŞTAŞUL”
TEMA echilibrul
Loc de desfăşurare: sala de activităţi, curte.
Materiale: ziare
Descriere: Se trasează pe sol o linie. La capătul acesteia
se află un copil cu o tolba plină cu ziare. Acesta va fi poştaşul,
căruia îi este frică să treacă puntea. Copiii vor trebui să meargă la
poştaş să-şi ia ziarul trecând pe puntea reprezentată de linia
trasată pe sol, apoi să se întoarcă acasă.
REGULI: 1) Cei care calcă alături de linie sunt
descalificaţi şi se întorc fară ziar.
2) Câştigă copiii care au mai multe ziare la
sfârşitul jocului.
INDICAŢII: Colectivul poate fi împărţit pe grupe.

35
Linia de plecare

Poştaşul Poştaşul

”ŞORICEII ŞI PISICA”
TEMA târâre
Loc de desfăşurare: sala de activităţi, sală de sport.
Descriere: Se aleg perechi de copii care vor foma casele
şoriceilor stând în şezut cu un braţ întins lateral, şi o pisicuţă. La
o distanţă de 2m se vor aşeza jucării care să reprezinte mâncarea
pisicii.
Pisica va sta într-un colţ şi se va preface că doarme.
Şoriceii vor sta în căsuţele lor, adică în spaţiul delimitat, în spatele
copiilor care reprezintă locul de ieşire din căsuţa şoriceilor (nu
vor fi mai mult de 3-5 copii pe şir). Unul dintre şoricei ,ales
dinainte va da semnalul chiţăind de trei ori. Atunci şoriceii
pornesc către locul de ieşire din căsuţă, merg pe genunchi şi
palme trecând dincolo. Apoi îşi contiuă mersul şi, ajungând în
dreptul cutiilor cu jucării, se prefac că mănâncă. Pisica dă semn
că se trezeşte şi miaună:”Miau, miau!”. Şoriceii se sperie şi fug

36
urmăriţi de pisică. Copiii încearcă să se strecoare în căsuţa lor.
REGULI: 1) Pisica nu are voie să fugă decât pe palme şi
genunchi.
2) Copiii care nu reuşesc să între în casă sunt
prinşi de pisică şi devin pisicei.
3) Câştigă ultimii 3 copii care nu sunt prinşi.

PISICA

HRANA

CĂSUŢELE
ŞORICEILOR

”CURSA CUTIILOR”
TEMA transportul
Loc de desfăşurare: sala de activităţi, curte.
Materiale : cutii în funcţie de numărul grupelor
Descriere: Copiii se împart în grupe de câte 3 sau 5. Pe
terenul de joc se inseamnă linia de plecare a concurenţilor. La o
distanţă de 5 m se desenează cercuri. Fiecare copil care porneşte
de la linia de plecare primeşte o cutie pe care trebuie s-o aşeze pe
linia de plecare, la picioare. La semnal copiii pornesc împingând
37
cutia cu piciorul.
REGULI: 1) Cutia trebuie transportată numai împingând-
o uşor cu piciorul.
2) Cei care lovesc cutia sunt descalificaţi.
3) Este câştigător cel care introduce cutia
primul în cercul lui.

Linia de plecare

”CĂRŢILE CĂLĂTOARE”
TEMA transportul
Loc de desfăşurare: sala de activităţi, curte.
Materiale: cărţi sau bucăţi de placaj
Descriere : Se trasează linia de plecare şi linia de sosire.
La semnalul conducătorului jocului, copiii pornesc de la linia de
plecare purtând pe cap cartea. Este câştigător copilul care a ajuns

38
primul la punctul de sosire.
REGULI: 1) Ei nu au voie să se ajute de mâini pentru a
transporta obiectul.
2) Cui îi cade pe jos este descalificat.

LINIA DE
PLECARE

LINIA DE
SOSIRE

„ŢINE MINGEA BINE !„


TEMA transportul în perechi
Loc de desfăşurare: curte, teren de sport.
Materiale: 2 mingi
Descriere: Copiii sunt împărţiţi în două echipe egale. În
fiecare echipă se alcătuiesc perechi formate din copii care au
aproximativ aceeaşi înălţime. În faţa echipelor se trasează linia de
plecare şi, la o distanţă de 5 m se plasează un scaun sau se
desenează un cerc. Copiii din primele perechi ale fiecărei echipe
au câte o minge mare între capetele lor, sprijinind-o între tâmple
şi umeri. Se prind de braţ şi, la semnal, pornesc spre locul marcat,
ocolesc şi revin la echipa lor unde predau mingea perechii
următoare. Câştigă echipa care termină prima.
REGULI: 1) Dacă o pereche scapă mingea pe parcurs,
este obligată să o ridice şi să continue cursa.

39
LINIA DE
PLECARE

”OSPĂTARUL”
TEMA transportul obiectelor
Loc de desfăşurare: sala de sport, curte.
Materiale: bucăţi de carton, pahare de plastic (cuburi,alte
obiecte)
Copiii se împart în 5 grupe. Se trasează liniile de plecare
şi, la 5 m de acestea ,se marchează printr-un cerc “mesele” la care
trebuie să ajungă copiii.
“Ospătarii” pornesc de la linia de plecare ţinând în mîini
bucata de carton pe care este aşezat paharul.La semnalul
conducătorului jocului, copiii trebuie să pornească şi, purtând
tava, să ajungă la “masă” fără să le cadă obiectul purtat, apoi să
se întoarcă la linia de plecare.
REGULI: 1) Copiii sunt clasaţi în funcţie de ordinea în
care sosesc la linia de plecare.
2) Cei care scapă obiectul sunt descalificaţi.
INDICAŢII: 1)Se pot alege mai multe variante în care pot
fi transportate obiectele pe tavă: ţinând braţele îndoite din cot la

40
90 de grade, braţele întinse la orizontală, sau transportând
obiectul cu o singură mână.
2)Jocul poate fi folosit şi pentru pentru
devoltarea îndemânării.

LINIA DE
PLECARE

MESELE

JOCURI PENTRU DEZVOLTAREA CALITĂȚILOR


MOTRICE

1)Viteza
”ZIUA ŞI NOAPTEA”
TEMA viteza de reacţie şi deplasare.
Loc de desfăşurare: curte, teren de sport.
Materiale: un disc cu o faţă albă şi una neagră
Descriere: Copiii formează două tabere egale ca număr
şi forţe. Aceste tabere se aşează pe două rânduri, cu spatele una
la cealaltă, la 5 m distanţă între ele. Între ele stă conducătorul
jocului ţinând în mină discul. În faţa fiecărei tabere, la o depărtare
de 7 m, se află delimitată câte o zonă de refugiu a taberei adverse.

41
Mărimea zonei de refugiu va fi delimitată ca să încapă în ea toţi
copiii unei tabere.
Taberele îşi aleg fiecare una din culorile discului – albul
reprezentând “ziua”, iar negrul “noaptea”. Conducătorul jocului
aruncă discul în sus. După căderea acestuia, strigă: “Ziua !”, sau
“Noaptea !”, după cum a căzut discul.
Tabăra a cărei culoare este anunţată, porneşte în
urmărirea celeilalte. Copiii din tabăra urmărită nu se pot salva
decât adăpostindu-se în zona de refugiu.
Copiii atinşi de urmăritori devin prizonierii acestora,
rămânând în afara jocului. După ce toţi copiii care nu au căzut
prizonieri au reuşit să se adăpostească în zona de refugiu, jocul se
reia.
Jocul se încheie când una din tabere a reuşit să facă
prizonieri pe toţi copiii celeilalte tabere.
REGULI : 1) Nici un copil nu are voie să privească înapoi
până la anunţarea culorii.
2) Copilul atins trebuie să se predea imediat,
fără împotrivire.
3) Copiii din tabăra urmăritorilor nu au voie
să bareze calea către zona de refugiu.

42
LOC DE REFUGIU PENTRU COPIII CARE REPREZINTĂ ZIUA

ZIUA

CONDUCĂTORUL
JOCULUI

NOAPTEA

LOC DE REFUGIU PENTRU COPIII CARE REPREZINTĂ NOAPTEA

”PETRICĂ ŞI CĂLUŢII”
TEMA viteza de reacţie şi deplasare
Loc de desfăşurare: curte, teren de sport.
Descriere: Copiii care reprezintă căluţii stau aşezaţi în
coloană pe două rânduri. În faţa perechilor, cu spatele la ele, stă
unul dintre copii - Petrică .
Petrică dă semnalul bătând din palme şi strigând: ”Un,
doi, trei – dii, căluţii mei!”. La aceste cuvinte, ultima pereche de
căluţi părăseşte locul ei, şi fugind de-a lungul şirului de copii,
unul pe dreapta şi altul pe stânga, ajung în faţa lui Petrică, unde,
la câţiva paşi înaintea lui, caută să se ia de mână şi să formeze
prima pereche a şirului.
În momentul în care căluţii trec prin faţa lui Petrică şi

43
caută să se ia de mână, el încearcă să prindă pe unul din ei luându-
l de braţ. Dacă reuşeşte, Petrică devine căluţ şi împreună cu cel
prins formează prima pereche din şir, iar copilul care nu a fost
prins ia locul lui Petrică.
Căluţii care reuşesc să se ia de mână înainte de a fi prinşi
se aşează în faţa celorlalţi. Jocul continuă la fel până ce au alergat
toate perechile.
REGULI : 1) Copiii care reprezintă căluţii nu au voie să
inceapă să alerge până ce nu au primit semnalul.
2) În timp ce căluţii aleargă, Petrică nu are voie
să se întoarcă şi să-i privească.

PETRICĂ

”PERECHEA SALVATOARE”
TEMA dezvoltarea vitezei de reacţie şi deplasare.
Loc de desfăşurare: curte, teren de sport.
Descriere: Copiii se ţin de braţ doi câte doi.Mâinile libere
sunt puse în şold. Perechile astfel formate sunt aşezate pe terenul
de joc la distanţă unele de celelalte.Doi dintre copii sunt
urmăritorul şi urmăritul. Urmăritorul încearcă să-l prindă pe
celălalt copil, care, în fuga sa, apucă braţul liber al uneia din
perechi. Imediat, celălalt copil, trebuie să fugă devenind el
urmăritul. Jocul se continuă la fel.
REGULI : 1) Nici unul din copiii care formează perechile
nu au voie să fugă înainte ca urmăritul să prindă braţul perechii
44
sale.
2) Dacă urmăritul este prins, trebuie să ia locul
urmăritorului.
3) Jocul trebuie jucat foarte repede.

PERECHEA

URMĂRITORUL

”MOTANUL ŞI VRĂBIUŢA”
TEMA viteza de deplasare
Loc de desfăşurare: curte, teren de sport.
Descriere: Copiii sunt împărţiţi în două grupe cu număr
egal de jucători. Din cele două grupe se aleg doi copii : unul
devine vrăbiuţa, iar celălalt motanul. Una din grupe formează un
cerc în care copiii se ţin unul de altul, cu mâinile întinse. În spatele
fiecărui copil se aşează câte un copil din grupa a doua. Dându-şi
drumul la mâini, ei rămân doi câte doi, unul în spatele celuilalt,
stând cu faţa spre interiorul cercului. Vrăbiuţa va sta în mjlocul
cercului, iar motanul rămâne în afara lui.
Când începe jocul vrăbiuţa se aşează în faţa unei perechi.
Atunci ultimul copil din pereche,devenit al treilea, trebuie să

45
plece, luând locul vrăbiuţei fugărite de motan. La rândul ei, noua
vrăbiuţă aleargă spre mijlocul cercului şi se aşează în faţa altei
perechi şi jocul se continuă.
REGULI: 1) Dacă motanul reuşeşte să prindă o vrăbiuţă,
ei îşi schimbă rolurile între ei.
2) Motanul nu are voie să prindă o vrăbiuţă
înainte ca aceasta să înceapă să alerge.

MOTANUL

VRĂBIUŢA URMĂRITĂ
LA ÎNCEPUT

NOUA VRĂBIUŢĂ

2)Îndemânarea
”BILA”
TEMA îndemânarea
Loc de desfăşurare: sala e activităţi, curte.
Materiale : minge.
Copiii stau în formaţie de cerc şi rostogolesc unul spre

46
altul mingea în interiorul cercului pronunţând numele copilului
căruia i-o trimit.Un copil stă în mijlocul cercului şi încearcă s-o
prindă.
REGULA: Dacă copilul din mijloc reuşeşte să prindă
migea, cel care a rostogolit mingea se duce în locul lui, la mijloc.

”LOVEŞTE POPICELE”
TEMA: aruncare la ţintă
Loc de desfăşurare: sala de sport, curte, teren de sport
Materiale: 12 popice, 3 mingi
Descriere: Copiii se împart în trei grupe. Se aleg 3 copiii
care vor aranja popicele. Apoi se trasează 3 cercuri la distanţe
egale, în care se pun 3-4 popice. La o distanţă de 0,5 m se trasează
o linie, apoi alta la o distanţă de 0,5m. Primii copii din fiecare
grupă sau la prima linie având în mână o minge.La comanda:
„Începeţi !”, primii copii rostogolesc mingea pe podea către
popice. Jocul se continuă până au tras toţi copiii. Se notează de
fiecare dată numărul de popice doborât de fiecare copil.

47
REGULI: 1) Dacă un copil nu doboară la prima încercare
nici un popic, la repetarea jocului se va plasa pe aceeaşi linie.
2) Copiii care la prima încercare au lovit mai
multe popice, la repetarea jocului se plasează pe a doua linie.
3) Câştigă echipa care a acumulat mai multe
puncte.

Linia 1

”CURSA MINGIILOR”
TEMA îndemânarea
Loc de desfăşurare: sala de activităţi, teren de sport, curte
Materiale: 3 mingi, 3 cutii
Copiii sunt împărţiţi în 3 echipe cu număr egal. Cele trei
grupe se aşează în coloană în faţa liniei de plecare. La 5-6m de

48
această linie se aşează câte o cutie, scăunel sau alt obiect. La
semnal, primul copil din fiecare coloană porneşte rostogolind
mingea, înconjoară cutia şi se întoarce la linia de plecare. Jocul
continuă până ce fiecare copil rostogoleşte migea. Câştigă echipa
care termină prima jocul.
REGULI: 1) Rostogolirea se face lovind mingea la
fiecare pas.
2) Mingea se pasează copilului următor tot prin
rostogolire.
INDICAŢII: Mingea poate fi lovită la început cu o mână,
la întoarcere cu cealaltă.

Linia de plecare

” MINGEA PE SUB PODURI”


TEMA îndemânarea
Loc de desfăşurare: sala de activităţi, curte, teren de sport.
Materiale: 2 mingi, 4 scaune sau cutii care să creeze un
spaţiu pe sub care să treacă mingiile.

49
Copiii sunt împărţiţi în două grupe. Se trasează o linie,
apoi alte două linii paralele perpendiculare pe aceasta. Pe prima
linie se aşează la distanţă de 1,5m ambele grupe în linie pe un
rând. Pe fiecare dintre liniile verticale din faţa copiilor se aşează
câte două scaune, care să se plaseze deasupra cu distanţa dintre
ele de 1m. La semnal, primii copii din fiecare grupă vin în dreptul
scaunelor la distanţa de 1m, rostogolesc mingea ghidându-se
după linii, apoi cu mingea în mână se întorc prin alergare, o
predau următorului copil din echipă şi se aşează la urma acesteia.
Jocul continuă până ce au trecut toţi copiii.
REGULI: 1) Mingea va fi trecută pe sub scaune numai
prin rostogolire, nu prin aruncare.

SCAUN

MINGE

50
3)Rezistența
”NĂVODUL”
SCOP: însuşirea ritmului de alergare - moderat, impus de
coleg
Locul desfăşurării: sală, teren
Materiale necesare: jaloane
Descriere: Colectivul de elevi în afară de unul se află
împrăştiat pe jumătate de teren (sală) şi aleargă liber. La semnalul
profesorului jucătorul ales alergă să prindă "peştişorii" care
încearcă să scape trecând dintr-o parte în alta a terenului. Primul
jucător care este "atins" se consideră prins şi împreună, formează
un "năvod mic" care la rândul lui încearcă să prindă în plasă pe
ceilalţi elevi - peştişori. Pe măsură ce sunt prinşi mai mulţi
"peştişori" se măreşte năvodul.

”SEMAFORUL”
SCOP: însuşirea ritmului de alergare - moderat, impus de
un coleg
Locul desfăşurării: sală, teren
Materiale necesare: cercuri
Descriere: Se fixează culorile semaforului în trei locuri,
prin trasarea lor pe sol cu cretă colorată (roşu, galben, verde). Toţi
elevii în afară de unul care este conducător se află aşezaţi liber pe
tot spaţiul de joc şi execută joc de glezne. La comanda
profesorului care indică o culoare, tot colectivul aleargă în ritmul
impus de elevul-conducător în spaţiul indicat, la al ll-lea semnal
revin la locurile iniţiale. Elevul care depăşeşte conducătorul de
joc, alergând mai repede este penalizat cu un punct.

”ARCANUL (ŢARĂ, ŢARĂ VREM OSTAŞI)”


SCOP: însuşirea ritmului de alergare - impus
Locul desfăşurării: sală, teren

51
Descriere: Colectivul clasei se află liber şi aleargă pe tot
terenul. Doi dintre elevi stau faţă în faţă, de mâini apucat şi
formează un "arcan". în această poziţie aleargă pe tot terenul şi
strigă: "Ţară, ţară vrem ostaşi"; restul clasei întreabă în cor "pe
cine" iar "arcanul "răspunde: "pe...tine" şi aleargă să prindă în
"arcan" pe cel mai apropiat elev. Elevul prins se va prinde de
mâini cu ceilalţi mărind "arcanul" şi jocul începe din nou.
REGULI:1) tempoul de alergare este impus de profesor;
când arcanul are 5-6 elevi se mai formează unul;
2)câştigă elevii care nu se lasă prinşi

4)Forța
”BRICEAGUL”
SCOP: dezvoltarea forţei musculaturii abdominale
Locul desfăşurării: sală, teren
Descriere: Colectivul clasei se află în poziţia culcat. La
semnalul profesorului care indică un număr. Elevii ridică (brusc)
trunchiul şi picioarele, simultan ca şi lamele unui briceag de
atâtea ori cât indică numărul pronunţat de profesor. Câştigă elevul
care execută mai repede şi mai corect.
INDICAŢII METODICE:numărul de execuţii va fi
conform cu vârsta şi nivelul de dezvoltare fizică a elevilor.

”LUPTA COCOŞILOR”
SCOP: dezvoltarea forţei musculaturii membrelor
inferioare şi a braţelor
Locul desfăşurării: sală, teren
Descriere: Colectivul clasei este aşezat în perechi în toată
sala (teren) în ghemuit. La semnalul profesorului elevii încep să
se deplaseze în ghemuit executând mai multe sărituri succesive
încercând în acelaşi timp să-şi împingă adversarul cu mâinile.
Dacă adversarul împins cade se schimbă rolurile şi jocul se repetă

52
încă de 2-3 ori. Câştigă elevul care rămâne pe picioare şi doboară
adversarul de mai multe ori.

”ROABA”
SCOP: dezvoltarea forţei musculaturii membrelor
superioare
Locul desfăşurării: sală, teren
Descriere: Efectivul clasei este aşezat câte doi unul după
altul în spatele unei linii de plecare. Cel din faţă se află în sprijin
pe mâini iar cel din spate îl apucă de picioare de sub genunchi.
înainte la circa 4-5 metri se află o linie de sosire şi o zonă de
schimb de 2m. lăţime. La semnalul profesorului prima pereche
"roabă" porneşte spre linia de sosire pe care o depăşeşte intrând
în zona de schimb, unde se schimbă rolurile după care se întorc la
propria echipă predând ştafeta. Câştigă un punct perechea care
trece prima linia de sosire.
INDICAŢII METODICE:
- elevul care este "roabă'' trebuie să-şi menţină corpul
încordat fără extensia coloanei vertebrale
- picioarele elevului susţinut pot fi sprijinite şi pe şoldurile
celui care apucă
- se penalizează cu un punct echipa a cărui "roabă" se
"strică"
- ştafeta se predă prin atingere
- câştigă echipa care termină prima jocul şi acumulează
mai multe puncte.

53
Bibliografie

CHATEAU J., Copilul și jocul, București, Edit. Didactică și


Pedagogică, 1972.
DRAGU MIRCEA, Jocuri de mișcare, Editura Academia, Galati
,2006
EPURAN VALENTINA – „Jocuri de mişcare” ,Bucureşti ,
I.E.F.S. 1973
ZAPLETAL MILOS – „Mica enciclopedie a jocurilor” ,
Bucureşti , Editura Sport –Turism , 1980

54

S-ar putea să vă placă și