FIRMA ŞI MEDIUL SĂU

Mediul ambiant. Definiţie. Factori

În activitatea oricărei firme, mediul său extern joacă un rol esenţial în definirea
strategiilor sale, în sesizarea şi folosirea oportunităţilor de dezvoltare, constituind contextul
realizării obiectivelor de creştere economică, de profitabilitate sau doar de supravieţuire.

În opinia lui Phillip Kotler, mediul firmei, pe care acesta îl numeşte „global”, poate fi
definit ca fiind “ansamblul factorilor şi forţelor externe întreprinderii care sunt în măsură să-
i afecteze acesteia maniera de dezvoltare ”.

Interesantă este şi concepţia specialiştilor francezi care consideră mediul ambiant al

firmei ca fiind constituit din “ansamblul organizaţiilor, actorilor şi factorilor externi
organizaţiei a căror existenţă este susceptibilă de a influenţa comportamentul şi performanţele
acesteia”.

Mediul ambiant este privit ca un factor global în care sunt luaţi în considerare toţi
factorii externi care influenţează întreprinderea, indiferent de natura lor.

Din punct de vedere al naturii lor, factorii mediului ambiant pot fi grupaţi în: factori
economici, factori tehnici şi tehnologici, factori socio-culturali, factori de management, factori
politici şi juridici, factori ecologici.

O altă clasificare, după criteriul provenienţei lor, este în factori de mediu naturali:
respectiv condiţiile de sol, subsol, atmosferă, ape, biosferă, şi factori artificiali: respectiv tot
ceea ce a creat societatea umană pe parcursul existenţei sale în scopul desfăşurării vieţii ei
economico-sociale şi biologice.

Între mediu şi întreprindere există o puternică interdependenţă. Relaţia întreprinderilor

cu mediul este biunivocă. Întreprinderea este influenţată de mediul în care funcţionează. La
rândul ei, întreprinderea este un factor determinant pentru mediu.

GRUPA FACTORILOR ECONOMICI prezintă o importanţă deosebită, cuprinzând

un număr mare de factori cum sunt: piaţa internă şi internaţională, ritmul de dezvoltare al
economiei, puterea de cumpărare, potenţialul financiar, infrastructura.

În esenţă, piaţa internă şi internaţională cuprinde clienţii actuali şi potenţiali ai

produselor, serviciilor întreprinderii respective, cantitatea şi valoarea de care au nevoie,
structura şi calitatea produselor, serviciilor de care au nevoie pentru satisfacerea necesităţilor
lor de consum. În managementul întreprinderii totul trebuie să înceapă de la obiectivele de
desfacere, respectiv nivelul vânzărilor, fizic şi valoric, cota de piaţă dorită. Apoi produsele,
serviciile trebuie proiectate și produse în conformitate cu nevoile clienţilor.

Ritmul de dezvoltare al economiei este un factor important pentru managementul

întreprinderii. Atunci când ritmul de dezvoltare este alert, când creşterile sunt importante,
rezultă că cererea de produse şi servicii este în creştere. Ca atare, întreprinderile pot să se
dezvolte întrucât desfacerea produselor şi serviciilor este favorizată.
 În condiţii de recesiune, cererea este limitată, concurenţa pentru o piaţă în descreştere
este mult mai puternică. Ca atare, doar unele întreprinderi se pot dezvolta, altele îşi pun
probleme de menţinere şi supravieţuire.

Puterea de cumpărare a populaţiei este strâns legată de nivelul de dezvoltare

economică dintr-o ţară, sau anumită zonă geografică. Ea influenţează în special cererea de
bunuri de consum individual. Acolo unde puterea de cumpărare este mare, posibilităţile de
consum şi deci de producţie se situează la un nivel ridicat. Dacă puterea de cumpărare este
scăzută atunci posibilităţile de producţie se limitează drastic.

Potenţialul financiar al unei ţări, respectiv resursele financiare disponibile în mediul

dintr-o anumită ţară, proprii sau atrase din afară. Referitor la resursele atrase, trebuie acordată
atenţie costului lor, exprimat prin rata dobânzii, care influenţează modul de dezvoltare al
întreprinderilor.

Potențialul uman al mediului economic- privește existența resurselor umane din punct
de vedere calitativ și calitativ, necesare organizațiilor. De exemplu, existența unei oferte reduse
de muncă are ca efect o recrutare mai dificilă, necesitatea instruirii acesteia, ceea ce afectează
costurile organizațiilor/firmelor.

Infrastructura cuprinde sistemul de transport, la sol, aer şi naval, sistemul de poştă şi

telecomunicaţii, inclusiv accesul la INTERNET. De calitatea ei depinde trezirea interesului
investitorilor, atragerea lor, precum şi posibilităţile de dezvoltare a unor activităţi economice
de orice nivel. Dacă infrastructura este de natură să creeze dificultăţi legate de transport, de
comunicaţii, atunci şansa de a beneficia de intervenţia unor investitori importanţi se reduce
considerabil.

FACTORII TEHNICI ŞI TEHNOLOGICI cuprind nivelul tehnic al maşinilor,

utilajelor şi instalaţiilor care pot fi achiziţionate, tipologia şi nivelul calitativ al tehnologiilor
disponibile pentru cumpărare, numărul şi calitatea licenţelor şi brevetelor înregistrate, calitatea
activităţilor de cercetare tehnico-ştiinţifică naţionale. Aceşti factori au o influență considerabilă
asupra activităţii unităţilor economice pentru că determină gradul de înzestrare tehnică,
mijloacele de muncă de care depinde complexitatea produselor ce pot fi realizate. De tehnica şi
tehnologia utilizată depind rezultatele economice ale întreprinderii, productivitatea muncii.
Aceşti factori influenţează totodată şi ritmul de înnoire al produselor şi serviciilor oferite
consumatorilor, precum şi al tehnologiilor folosite, cu impact direct asupra productivităţii şi
profitabilităţii întreprinderii.

FACTORII DE MANAGEMENT EXOGENI se referă la strategia naţională

economică, sistemul de organizare al economiei naţionale, modalităţile de coordonare,
mecanismele de control, mecanismele motivaţionale, calitatea studiilor, metodelor şi tehnicilor
manageriale furnizate de ştiinţa managementului.

FACTORII POLITICI privesc sistemul politic existent, natura activităţii partidelor

politice, precum şi natura, obiectivele şi mijloacele de realizare a politicilor pe domenii de
activitate: economic, social, ştiinţă, învăţământ, politică externă, militară aplicate de către statul
respectiv.

FACTORII JURIDICI. Factorii juridici sunt: Constituţia, legile, decretele, hotărâri

guvernamentale, ordine ale miniştrilor, decizii ale prefecturilor, primăriilor, consiliilor locale
care trebuiesc respectate de către agenţii economici activi pe teritoriul statului respectiv. Ei
reprezintă cadrul legal în care se desfăşoară activitatea întreprinderii, stimulând sau frânând
activitatea respectivă. Este important să existe legi bune, iar legile existente să fie respectate.

FACTORII SOCIO-CULTURALI cuprind structura socială a populației (pe sexe,

vârstă, profesii, s.a), ponderea populaţiei active în total populaţie, rata natalităţii, mortalităţii,
sistemul de ocrotire a sănătăţii, sistemul educaţional de învăţământ, ştiinţa, cultura,
mentalitatea. Fiecare din aceşti factori influenţează considerabil activitatea întreprinderilor
pentru că din mediul social organizaţia îşi ia resursele umane. De exemplu, de sistemul de
învăţământ depinde asigurarea unui nivel ridicat de pregătire profesională al resurselor umane.
De asemenea, aceşti factori influenţează structura pieţei şi, implicit, obiectivele comerciale ale
organizaţiilor.

FACTORII ECOLOGICI cuprind resursele naturale, condiţiile de sol, subsol,

atmosferă, ape, climă, biosferă. Ca factori ai mediului influenţează întreprinderile prin aceea că
resursele nu sunt distribuite uniform pe ţări, unele dispunând de un volum şi o varietate de
resurse naturale, alte ţări fiind mult mai puţin bogate. Acolo unde sunt resurse suficiente, se pot
dezvolta întreprinderi care utilizează acele resurse naturale sub formă de materii prime. Acolo
unde resursele naturale sunt limitate este costisitor să dezvolţi întreprinderi, întrucât resursele
necesare trebuie importate şi transportate de la distanţe mari.
Datorită efectelor negative asupra mediului natural generate de epuizarea resurselor
neregenerabile, poluarea masiva a naturii cu deşeuri, reziduuri, poluarea atmosferei, a
distrugerii biosferei şi datorită ignorării relaţiilor deosebit de puternice dintre activitatea
economică şi natură, interesul pentru protecţia mediului a crescut puternic în întreaga lume.

Tipuri de mediu

Se pot distinge mai multe condiţii de mediu, caracterizate în funcţie de două axe:
a) complexitatea mediului, în funcţie de care mediul poate fi simplu sau complex;
Complexitatea este dată de eterogenitatea şi numărul componentelor mediului, care
conduc la multiplicarea conexiunilor dintre factorii de influenţă asupra organizaţiei.
Mediul simplu presupune ca cererea şi oferta să fie standardizată, pe când complexitatea
presupune ca cererea să fie specifică, particularizată, iar oferta „pe măsură” (gama de produse
cerute-oferite este redusă sau nu ?).
b) incertitudinea mediului, care rezultă din dinamismul şi instabilitatea sa, în funcţie de
care mediul poate fi stabil sau dinamic.
Această dimensiune are legătură cu durata. Un mediu este stabil când pe o perioadă mai
lungă cererea de bunuri şi servicii îşi păstrează caracteristicile, schimbările fiind puţine (ex:
predarea matematicii se fondează pe notiuni care nu se schimbă în fiecare zi). Mediul este
dinamic când schimbările se produc foarte frecvent.
 Astfel, în funcţie de nivelul complexităţii şi gradul de dinamism al mediului, putem
distinge patru tipuri de mediu.

ridicată

Mediu Mediu

complex şi stabil complex şi dinamic

complexitate

Mediu Mediu

simplu şi stabil simplu şi dinamic

scăzută

scăzut ridicat
dinamism

Mediul stabil şi simplu - în care nu se produc schimbări notabile, o organizaţie poate

să prevadă condiţiile viitoare, iar cererea este puţin diversificată,. Într-un astfel de mediu, pentru
ca o organizaţie să reuşească, trebuie să fie capabilă să producă aceleaşi lucruri ca şi ceilalţi
(fără diferenţieri ale produselor) dar la un cost mai mic. Concurenţa se joacă pe preţuri.
Mediul stabil şi complex – cerere diversificată dar care se menţine o lungă perioadă.
Există previzibilitatea viitorului. De la organizaţii se aşteaptă un răspuns foarte profesionist,
care să corespundă cererilor specifice. Câştigă organizaţia care are oferta cea mai adaptată
cerinţelor specifice ale pieţei.
Mediul simplu şi dinamic se întâlneşte în cazul în care, deşi factorii de mediu sunt
puţini, nu se poate prevedea evoluţia lor viitoare datorită schimbărilor frecvente din mediu;
cererea este puţin diferențiată, dar se schimbă des. Reuşesc organizațiile mici şi flexibile,
capabile să se adapteze rapid, produsele oferite netrebuind să fie foarte sofisticate.
Mediul este complex şi dinamic atunci când se produc schimbări frecvente, iar
diversitatea şi multitudinea de interacţiuni dintre componentele mediului fac cu atât mai dificilă
elaborarea de previziuni. Reuşesc organizaţiile care sunt capabile atât de adaptări rapide, dar şi
de realizarea de produse „pe măsură”.

După influența factorilor de mediu și posibilitățile organizațiilor de a-i controla

distingem:
 Macromediul (mediul general) – cuprinde factori de ordin general care
influențează în același timp mai multe organizații, dar pe care organizația nu îi
poate influența (ex.: factorii politici, juridici, socio-culturali..)
 Micromediul (mediul specific) – cuprinde factori care influențează direct
organizația și pe care aceasta îi poate influența și controla într-o oarecare măsură
(clienții, concurenții, furnizorii, prestatorii de servicii, bancile, instituții ale
administrației publice....)