INTRODUCERE ÎN

ALERGOLOGIE
Definiție
Epidemiologie
Etiologie
Patogenie / Fiziopatologie
Morfopatologie
Diagnostic pozitiv – Clinic + Paraclinic
Diagnostic diferential
Evoluție, complicații, prognostic
Tratament
 DEFINITIE

Alergologia – studiază mecanismele, diagnosticul și tratamentul

bolilor alergice

într-un sens mai larg – mecanismele imunologice și de

hipersensibilizare, care pot interveni în boli cu patogenie complexă
Sindroamele care sunt identificate in prezent ca boli alergice au fost descrise încă din
antichitate.
- Hippocrate scria acum peste 2000 de ani despre reacții alergice produse de lapte
- romanii știau că unele alimente, tolerate în general, pot induce reacții alergice la unii
indivizi
- trei membri ai dinastiei romane iulio-claudiene – sec. I d.C. (Augustus, Claudius și
Britannicus) ar fi avut un istoric familial de atopie

In 1570 a fost descris primul caz de alergie la pisică

Boala fânului și astmul bronșic – descrise la sfârșitul secolului al XIX-lea - relativ rare
 Termenul ,,alergie" este de origine greaca și provine din cuvintele ,,allos” și “ergon" -
reacție neașteptată, diferită de cea obișnuită.

Acea reactivitate modificată față de o substanță străină,

survenită după o expunere prealabilă la aceeași substanță,
indiferent dacă răspunsul inițial a fost favorabil sau dăunător
gazdei

medicul pediatru austriac

Clemens Von Pirquet - 1906

În 1919, Ramirez a observat că transfuzia de sânge ar putea transfera astm alergic

prin sensibilizarea pasivă a primitorului

• În 1921, Prausnitz și Küstner au demonstrat sensibilizarea pasivă a pielii, denumită

de atunci testul PK -- Serul lui Kustner injectat lui Prausnitz – reacție alergică
ulterioară a lui Prausnitz la consum de pește  s-au transmis Reagine
 • În anii 1960, K. și T. Ishizaka (SUA) au publicat
mai multe articole care descriu un antiser care ar putea bloca testul PK,
indicând că a reacționat cu reagine

În 1965, S.G.O. Johansson din Uppsala (Suedia)

a detectat în serul unui pacient cu mielom o componentă M
care nu a putut fi identificată ca fiind niciuna dintre cele 4 clase
de imunoglobuline cunoscute
1967 – Imunoglobulina identificată de Johansson este testată cu
serul anti-gE al lui Ishizaka

1968 – se publică descoperirea noii Imunoglobuline E

1974 - L. Wide, H. Bennich și S.G.O. Johansson prezintă

RAST – Radio AllergoSorbent Test

Tehnica radio-imunologică de dozare a IgE

Descoperirea IgE a avut un impact semnificativ asupra diagnosticului și managementului
bolilor alergice, permițând clinicienilor
- diferențieze între bolile alergice IgE-mediate și alte reacții de hipersensibilitate
- abordeze bolile alergice în funcție de mecanismele care stau la baza acestora

Au devenit disponibile teste care au permis un diagnostic mai simplu și mai fiabil,
acoperind un spectru foarte larg de alergeni.
Clasificare Gell-Coombs

clasifică reacțiile de hipersensibilitate în patru subtipuri, în funcție de

tipul de răspuns imun și de mecanismul efector responsabil pentru
leziunile celulare și tisulare:

Tipul I: reacție imediată sau mediată de anticorpi IgE

Tipul II: reacție citotoxică sau mediată de anticorpi IgG sau IgM
Tipul III: reacție mediată de complexe imune
Tipul IV: reacție întârziată mediată celular
ROMÂNIA

Prof.Dr. Ervant SEROPIAN (1923-1985)

SRAIC
înființată în anii ‘90

Prof.Dr. Jeana-Rodica RADU (1940-2007)

Alergia reprezintă o manifestare deviantă a sistemului imun, o
reacție exagerată a unor indivizi (în general predispuși genetic),
față de factori din mediul înconjurător, străini organismului, care
sunt numiți alergeni/e.

In prezent, numeroși autori considera că alergia corespunde doar tipului I de

hipersensibilitate, cea imediată, conform clasificării lui Gell și Coombs. Aceasta
are la bază mecanisme declanșate de IgE și desemnează alergia manifestată
clinic, deci bolile alergice.

Termenul de hipersensibilitate se aplică în sens mai larg,

- stare care precede apariția manifestărilor de boală și care
- poate sau nu să fie însoțită de semnele clinice ale alergiilor.

Hipersensibilitatea se referă și la celelalte trei tipuri de reacții descrise de Gell și

Coombs, nu doar la cele mediate de imunoglobulinele E (tipul I)
Alergia nu este o boală în sine, ci un mecanism care duce la boală.
În practica clinică, alergia se manifestă sub forma unor afecțiuni diferite.
Alergiile pot fi observate în aproape fiecare organ.
Cel mai frecvent, totuși, sunt implicate tegumentul și mucoasele - reprezintă frontiera dintre
organism și mediul său.

- Cutanat: urticaria, angioedemul, dermatita atopică (eczemă), dermatita de contact

- Respirator: rinoconjunctivita alergică, astmul alergic, pneumonita de hipersensibilitate
- Sistemic: anafilaxia, boala serului, vasculita alergică, reacțiile granulomatoase, reacții de
hipersensibilitate induse de alimente sau medicamente
Cele mai frecvente concepții greșite despre alergie:

• reacție naturală
• un simptom sau semn (de ex. rinită, erupție cutanată)
• incompatibilitatea substanțelor toxice/iritante (de ex. fumul de tutun)
• aversiune psihologică
• incurabil
Definitie
Epidemiologie
Etiologie
Morfopatologie
Patogenie
Fiziopatologie
Diagnostic pozitiv – Clinic + Paraclinic
Diagnostic diferential
Evoluție, complicații, prognostic
Tratament
15 - 30% din populația generală actuală suferă o anumită forma de alergie,
la un moment dat în timpul vieții.

Dacă se menține tendința de creștere actuală, bolile alergice vor căpăta cu

adevărat caracterul unei epidemii a secolului al XXI-lea

Bolile alergice sunt mai frecvente și continuă să crească în cele mai

dezvoltate țări ale lumii, majoritatea situate ân emisfera nordică

Cea mai mare prevalență a bolilor alergice se înregistrează in

Anglia, Statele Unite ale Americii, Australia și Noua Zeelanda.

La tineri o prevalență de:

- rino-conjunctivita alergică - 22%
- eczema atopică - 16%
- astmul bronșic - 32%

studiul ISAAC - International Study of Asthma and Allergies in Childhood

- Anafilaxia – nu este de neglijat

 Studiul epidemiologic NHANES II (National Health and Nutrition Examination Survey), în
perioada 1976-1980. Acesta a arătat că prevalența pozitivității hiperactivității cutanate față de
unul sau mai multe alergene de mediu este mai mare la copii și adolescenți, cu o predominanță
a sexului masculin și a rasei negre.

La grupa de vârstă 6-11 ani

18% dintre caucazieni
28% dintre afro-americani - aveau teste cutanate pozitive

Între 12-17 ani, aceste procente au fost

23% - caucazieni
36% - afro-americani

18-24 ani - cu valori asemănătoare

>25 ani – mai scăzute

România – Instit. Național Statistică – 900.000 cazuri astm – 60% alergic

Rinita, astmul - subdiagnosticate

Dificultăți de evaluare corectă a prevalenței bolilor alergice

- numărul relativ mic de specialiști
- insuficiența mijloacelor tehnice de diagnostic
- alinierea, cu oarecare întârziere, a alergologiei la standardele internaționale

Un studiu efectuat de un colectiv al Universității Iuliu Hațieganu din Cluj, în cadrul proiectului
PHARE-CESAR (Central European Studies of Air Pollution and Respiratory Health), a evaluat
prevalența alergiei cutanate la copiii in vârstă de 9-10 ani, în doua orașe din Romania - Ploiești și
Târgu-Mureș
Au fost testați 883 copii, dintre care 25,45% au prezentat teste cutanate pozitive față de
alergene de mediu.
Alergenele incriminate au fost in special acarienii din praful de casă (45,3% Der p și 43,1%
Der f) și părul de pisică (37,8%), în timp ce polenurile de ierburi, arbori și mucegaiurile au avut o
pondere mai redusă.
Mai mult de jumătate dintre copiii testați au avut sensibilizare la două sau mai multe
alergene.
 Cauzele creșterii frecventei bolilor alergice

- subiective, datorate progreselor științifice în recunoașterea alergiilor, care au permis

un diagnostic mai precis, bazat pe ghiduri clinice. Astfel, au fost incluse în această
categorie unele cazuri care nu erau considerate anterior boli alergice, de exemplu
bronșita astmatiformă sau wheezing-ul infantil recurent (care sunt de cele mai multe ori
astm bronșic – actualmente – astm indus viral).

- obiective, reale - țin atât de modificarea reactivității individuale, cât și de modificarea

mediului de viață și de muncă.
 Cauzele individuale sunt legate de modificarea tipului de răspuns imunologic, sub
acțiunea unor factori diferiți, prin înclinarea balanței dinspre răspunsul imunologic mediat
de limfocitele T helper Th1 (caracteristice apărării antiinfecțioase și care predomină în mod
normal), în favoarea răspunsului mediat de limfocitele Th2, caracteristic inflamației
alergice.

Mediul de viață și de muncă - stilul de viață occidental - creșterea sensibilizărilor

datorate:
- poluării casnice și urbane
- noilor tehnologii alimentare – aditivi, organisme modif genetic
- diversificării alimentației etc.

- sedentarismul
- creșterea timpului petrecut in interior
- obezitatea
- creșterea și diversificarea mijloacelor terapeutice și de diagnostic, dar și
- rolul unor factori sensibilizanți, care acționează în primii ani de viață
 Ipoteza igienei - Strachan - 1989
sugerează un potențial rol protector al unor factori de mediu, mai ales infecțioși,
față de dezvoltarea unor boli alergice.
constatarea că bolile alergice au crescut paralel cu scăderea celor infecțioase
și parazitare

Ipoteza igienei presupune că absența sau reducerea stimulării sistemului imunitar de

către factorii microbieni, în special la începutul vieții, poate facilita dezvoltarea unor
reacții imune alergen-mediate, care să ducă la hipersensibilizare și apariția bolilor
alergice

Copiii care provin din familii numeroase sau cu nivel socio-economic mai redus sau
care au crescut in colectivități, în special în primul an de viață și care au avut
frecvente episoade de infecții ale căilor aeriene superioare sau infecții oro-fecale -
protejați față de dezvoltarea de boli alergice
 Atopia este predispoziția genetică a unor indivizi de a răspunde exagerat la contactul cu
diferite alergene comune de mediu, prin producție crescută de IgE.
posibilitate de a dezvolta reacții de hipersensibilitate IgE-mediate față de diferite alergene
din mediul înconjurător

Termenul,, atopie" este de origine greacă și înseamnă ,,a topos", adică în afara locului (sau
nelalocul ei).

A fost introdus de către Coca și Cooke in 1923, în sensul de ,,boală bizară", pentru a
caracteriza unele boli, pe care le-au numit atopice.

Bolile atopice IgE-mediate sunt:

- astmul bronșic
- rinoconjunctivita alergică (febra de fân)
- eczema/dermatita atopică
- anafilaxia și
- unele alergii alimentare

Atopia se obiectivează in vivo, prin teste cutanate pozitive la extrase alergenice

sau in vitro, prin dozarea serică a IgE specifice față de alergenele respective
 Atopia nu este o boală, ci o predispoziție genetică de a dezvolta boli alergice
Nu toți indivizii atopici dezvoltă boli alergice în timpul vieții.

Nu toate bolile alergice sunt atopice

alergia la veninuri de Himenoptere sau la penicilină - nu este influențată de terenul atopic.

Manifestările clinice ale atopiei apar în general la copil și adultul tânăr, deoarece, odată cu
avansarea în vârstă, există o scădere fiziologică a producerii de IgE.

Factorul ereditar reprezintă aproximativ 60% din

determinismul atopiei

pattern genetic complex, care implica intervenția mai

multor gene, localizate pe cromozomii 5, 6, 11, 12, 13, 20

dacă un singur părinte este atopic, riscul copilului de a fi

atopic este de aproximativ 50%
dacă ambii părinți sunt atopici, acest risc este de până la
75%
Boli Alergice
Factorii de mediu care contribuie la manifestarea atopiei pot fi:

alergici
- polenurile alergenice
- praful de casă
- mucegaiuri
- animale de companie
- alimente

non-alergici
- poluarea casnică și de mediu, prin substanțe ca: monoxidul și dioxidul de azot,
dioxidul de sulf, ozonul, pulberi și gaze de eșapament (particule Diesel)
- nivelul socio-economic scăzut al familiei

Dintre factorii individuali, care pot favoriza apariția bolilor atopice, sunt de menționat:
- deficiențele nutriționale
- infecțiile virale acute
- infecțiile bacteriene cronice
Factorii cu posibil efect protector față de manifestarea atopiei sunt:
- alăptarea
- expunerea la unii factori infecțioși în copilărie
- creșterea în colectivități
- familiile numeroase

Marșul Atopic
Definit ca urmare a observației
că subiecții atopici pot dezvolta,
în decursul vieții, una sau mai
multe boli alergice
Definitie
Epidemiologie
Etiologie
Patogenie / Fiziopatologie
Morfopatologie
Diagnostic pozitiv – Clinic + Paraclinic
Diagnostic diferential
Evoluție, complicații, prognostic
Tratament
Surse de alergene

Dintre alergenele inhalate sunt de menționat:

- acarienii din praful de casă
- polenurile diferitelor plante anemofile (polenizate de vânt)
- mucegaiuri și fungi de interior
- fanerele unor animale de casă (în special pisica, rozătoarele, câinele)
- substanțe inhalate din mediul profesional (de ex. izocianații din industria vopselelor)

Alte cauze frecvente ale alergiilor sunt

- alimentele și aditivii alimentari
- unele medicamente, în special cele cu greutate molecularî mare (insulina, serurile
terapeutice, produsele de sânge)
- veninurile insectelor din clasa Himenopterelor (albine, viespi, fireants – furnici roșii??)

- o mare varietate de substanțe chimice, care pot induce dermatită alergică de contact
 Alergenele sunt acele substanțe străine din mediu (antigene), care induc și declanșează
reacții alergice, în urma contactului cu diferite mucoase ale organismului.

Sunt substanțe proteice sau chimice capabile

- să producă o reacție de hipersensibilizare și
- să declanșeze reacția alergică la o expunere ulterioară, deci care induc imunoreactivitate
IgE-mediată

Alergenele pot fi recunoscute de către sistemul imun al oricărui individ, dar numai o parte
dintre aceștia (în special indivizii atopici) pot produce anticorpi sensibilizanți, responsabili de
manifestările clinice caracteristice bolilor alergice.

Alergenele complete se caracterizează prin două calități:

- alergenicitate, respectiv calitatea de a induce sensibilizare IgE-mediată (sinteza crescuta de
anticorpi de tip IgE)
- imunogenicitate, respectiv capacitatea de a declanșa reacții alergice de tip I
 O mare parte a alergenelor sunt enzime, care pot digera alte proteine, cum sunt
de exemplu enzimele secretate de acarienii din praful de casă (capabile să digere
particule din tegumentele umane pe care trăiesc) și alergenele din polenuri sau perii
de animale (de ex. pisica).

Exista și unii agenți infecțioși care pot induce reacții alergice,

- virusul sincitial respirator, care stimulează un răspuns imunologic de tip Th2 față
de unele proteine ale sale
- stafilococul aureu, care produce endotoxine cu rol în activarea limfocitelor T
(superantigen)
 Alergenele sunt proteine sau glicoproteine cu greutate moleculară în general mică,
cuprinsa intre 20 și 50 de kDa.
- o parte esențială, cu rolul de a lega anticorpii - epitop sau determinant antigenic
- o parte mai mare - purtător sau carrier
Acestea sunt alergenele complete.

Alergenele incomplete conțin doar determinantul antigenic - haptene.

Haptenele sunt alergenice, dar nu și imunogenice, deci nu pot declanșa reacția alergică
consecutivă sensibilizării decât prin legarea de o altă moleculă proteică (cum este albumina
serică umană).
Pentru a induce un răspuns imun este nevoie de cel puțin doua haptene legate de un
purtător - unele medicamente sau substanțe chimice responsabile de alergii profesionale,
ca: formaldehida, izocianații, sărurile de platina, metale (nichel, crom).

Dimensiunile particulelor alergenice inhalate determină gradul lor de penetrare în

arborele respirator. Cele cu
- dimensiuni mari, cuprinse intre 15-50 microni rămân in căile aeriene superioare
- particulele mai mici de 10 microni pătrund in căile aeriene inferioare și induc
sensibilizarea la acest nivel.
In funcție de calea de pătrundere în organism,
alergenele pot fi de patru tipuri:

- inhalante (aeropurtate, pneumalergene)

- ingestante (trofalergene, alimentare)
- de contact
- injectabile
Alergene aeriene/respiratorii

- polenurile de ierburi, arbori și graminee, sursa majoră fiind plantele

polenizate de vânt (anemofile)
- mucegaiurile
- amestecul din praful de casă, în care domină acarienii (în special
Dermatophagoides pteronyssinus), gândacii de bucătărie
animalele de casă (în mod special pisica)
- alergenele profesionale.
Alergenele alimentare sunt conținute in alimente:

- lapte
- ouă
- pește
- grâu
- fructe
- crustacee
- arahide-nuci
- soia
Alergenele alimentare sunt conținute în alimente:

- lapte
- oua
- peste
- grâu
- fructe
- crustacee
- arahide-nuci
- soia

în aditivii alimentari
Veninul insectelor din familia Himenoptere, în special
albina și viespea, sunt puternic alergizante și pot induce reacții
anafilactice severe

Enzime potente

Albina
Apis mellifera

Viespea
Alergenele din medicamente, care acționează pe toate cele patru căi de pătrundere
în organism.

Calea intramusculară este mai alergizantă decât cea intravenoasă, topică,

iar cea orală mai puțin alergizantă

Alergenele medicamentoase sunt de cele mai multe ori metaboliți ai medicamentelor

administrate, ceea ce face dificilă identificarea lor prin metodele uzuale de diagnostic
alergologic.

Substanțele chimice, în special din mediul profesional,

oferă o gamă largă de alergene de contact sau inhalante
 Alergene aeriene/respiratorii

Acarienii din praful de casă (in special Dermatophagoides pteronyssinus) produc un

grad ridicat de sensibilizare (după unii autori 20% din populație). Dezvoltarea maximă 0.3 mm
a acarienilor se face la temperaturi de 25-30 grade C, în condiții de umiditate relativă
crescută (peste 75%) și este favorizată de igiena deficitară a locuințelor.

dispar la altitudini de peste 2.000 m

Acarienii excretă particule cu dimensiuni asemănătoare granulelor de polen

(10-35 microni), care sunt protejate de o membrană chitinoasă,
au structură și funcție enzimatică și pot persista timp îndelungat.

In 1980 a fost purificat primul determinant antigenic acarian,

Dermatophagoides pteronyssinus - Der p 1
ulterior
Dermatophagoides farinae - Der f 1
Blomia tropicalis - Blo t 1
 Structura prafului de casă este complexă, conținând, pe lângă

- acarieni și
- particule antigenice de origine animală (pisică, câine, rozătoare, cai)
- insecte (păianjeni, gândaci de bucătărie, muște)
- fungi de interior (Aspergillus, Penicillium) sau
- fungi de exterior (Cladosporium)
- particule de polen
- resturi alimentare
- fibre textile
- pulberi inerte

Sensibilizarea la praful de casă poate afecta peste Condițiile de mediu favorizante:

20% din populația lumii și se asociază cu risc - altitudinea joasă
important de a dezvolta boli alergice: - temperaturi ridicate
- rinită persistentă - gradul de umiditate a locuinței
- astm bronșic - igiena deficitară
- dermatită atopică - expunerea precoce a copiilor
 Gândacii colonizează în mod obișnuit aglomerațiile urbane, în special comunitățile
cu standard socio-economic redus și pot avea rol important în Alergologie.

Sunt insecte de origine tropicală, care se concentrează în general în bucătării (de 50 ori
mai mult decât în restul casei), fiind practic

nelipsiți din orice loc care le asigură surse de apă, căldură și materiale organice pentru
hrană (în special în locurile de depozitare a alimentelor).

Cele mai importante specii cu rol în sensibilizarea alergică sunt (de la stg la dr):
Periplaneta americana
Blatella germanica
Blatta orientalis.

Alergenele majore - Bla g 2, 4, 5 - Per a 3, 7 - sunt enzime

 Animalele domestice

Pisica (Felis domesticus). De la aceasta a fost identificat și primul determinant

antigenic de interior, numit Fel d 1, la care reacționează majoritatea indivizilor
sensibilizați.
Inițial s-a considerat că Fel d 1 este o proteină de origine salivară, ajunsă pe
blana pisicii prin lingere, dar ulterior s-a dovedit că sediul principal de sinteza îl
constituie glandele sebacee tegumentare.

Fel d 1 - agresivitate ridicată

Alergenele provenite de la pisică sunt ușor dispersate în atmosfera din jur,

aderente de covoare, haine, mobila și persistă timp îndelungat (câteva luni după
îndepărtarea pisicii din casă)

Hipersensibilizarea la pisică este foarte răspândită (aproape jumătate dintre copiii

astmatici) și are rol important în declanșarea și acutizarea simptomelor de rinită
alergică și astm bronșic

Paradox – copiii crescuți în casă cu pisică ar dezvolta în mai mică măsură sensibilizare
 Câinele (Canis familiaris), cu determinantul major Can f 1, reprezintă o sursă
alergenică mai puțin importantă decât pisica, dar cu mare răspândire, în special
în locuințele cu copii și în școli.
Alergenele câinelui provin din salivă, urină și descuamările epidermice și se
pot găsi chiar și în locuințele fără câini, prin contaminare.

Alte animale care pot declanșa sensibilizare alergică sunt rozătoarele:

- șoareci (Mus musculus - Mus m 1)
- șobolani (Rattus norvegicus - Rat n 1)
- hamsteri
- cobai
urina bogată în proteine.

Calul - Equus caballus - alergene provin din urină, scuame și peri

pot da reacții încrucișate cu serul și carnea de cal
Fungii (mucegaiuri, ciuperci) includ o mare varietate de plante eucariote microscopice,
non-fotosintetice, care trăiesc saprofit pe diferite substraturi organice.
- pot parazita plantele și
- au rol important în declanșarea unor afecțiuni la om, inclusiv în patologia alergică.

Fungii sunt foarte răspândiți pe tot globul,

cu o incidență variabilă a speciilor, in funcție de continent și regiune,
se dezvoltă în condiții de umiditate și temperatura crescute și
produc spori, care sunt purtați de vânt la distanțe mari.

Dimensiunile mici ale sporilor, în general sub 10 microni, favorizează

pătrunderea în arborele bronșic inferior și
hipersensibilizarea alergică.

Cladosporium
 Fungii se găsesc în cea mai mare parte
în exterior, în zone cu vegetație bogată, dar și
în interior, în locuințe umede, cu ventilație deficitară sau cu sisteme de climatizare prost
întreținute.

Fungii de exterior sunt ubicuitari și dominanți, au fluctuații sezoniere (iarna se reduc

aproape de zero) și au fost mai bine studiați.

Cei mai importanți fungi de exterior sunt Cladosporium și Alternaria, in timp ce

Penicillium și Aspergillus se găsesc atât în interior, cât și în exterior.

Există o expunere importantă la fungi în unele profesii, cum sunt:

- Industria alimentară (producerea berii, a brânzeturilor, vinificație, panificație) și
- Industria farmaceutică
- Prelucrarea lemnului
- Horticultură
- Silvicultură
 Polenul a fost recunoscut ca alergizant încă din 1870 de către Blackely.
Ramura botanicii care studiază polenurile se numește palinologie
afecțiunile alergice ale căilor aeriene superioare, datorate sensibilizării alergice la
polen - polinoze.

Granulele de polen reprezintă celulele sexuale masculine, care au în compoziția lor:

- proteine
- aminoacizi liberi
- acizi grași
- vitamine
- oligoelemente
- hidrați de carbon
- substanțe antibiotice

- Sensibilizarea alergică la polen a indivizilor atopici depinde de o multitudine de

factori de mediu (temperatură, umiditate, vânt, etc)
 Sunt alergogene polenurile plantelor polenizate de vânt (anemofile), care au
flori mici, fără miros și culori vii, in general neatractive (mai ales graminee și
ierburi sălbatice).
Polenurile au grăuncioare mici și uscate (cu diametru de 15-20 microni), cu
formă aerodinamică, neaderente, ceea ce favorizează purtarea lor la distanțe
mari de către vânt și le conferă o mare capacitate de sensibilizare a persoanelor
predispuse (atopice).

Polenurile alergogene sunt implicate în etiopatogenia bolilor alergice sezoniere:

- Rinita
- Rino-conjunctivita (boala fânului)
- Sinuzita
- Astmul bronșic pot fi adesea asociate

Incidența sensibilizării la polen este diferită de la o țară la alta

- Franța - aproape 50% din totalul alergiilor respiratorii
- Romania - aproximativ 20% (I. Gr. Popescu)
 Polenul arborilor sensibilizează un număr mai mic de indivizi, comparativ cu celelalte plante
alergogene (graminee și ierburi) și în general durata polenizării este scurtă, la sfârșitul iernii și
începutul primăverii (februarie-aprilie).
Particulele de polen sunt relativ mari și rămân in căile respiratorii superioare, fiind responsabile
mai ales de rinita și rino-conjunctivita sezonieră (boala fânului).

Arborii timpurii alergogeni aparțin în special familiei Betulaceae, care cuprinde:

- mesteacănul (Betulla verucosa - cu alergenele majore Bet v 1, Bet v 2 și calmodulina),
- alunul (Corylus avellana - cu alergenul Cor a 1)
- arinul (Alnus glutinosa - cu Aln g 1)
- carpenul (Carpinus betulus - cu Car b 1)

Familia Salicaceae cuprinde

- salcia (Salix caprea) și
- plopul (Populus deltoides )

Mesteacăn
 Alți arbori sunt mai puțin sensibilizanți, dintre aceștia
fiind de menționat:
- ulmul (Ulmus campestris),
- platanul (Platanus acerifolia)
Stejar
- stejarul (Quercus robur)
- fagul (Fagus silvatica)
Fag

La sfârșitul primăverii și începutul verii (aprilie - iunie) înfloresc:

- nucul (Juglans)
- dudul (Morus)
- teiul (Tilia)
Polenul de tei este în general nepurtat de vânt și puțin alergizant,
dar posibil alergizant atunci când este în cantitate mare și se află
în imediata apropiere a subiecților alergici

Nuc

Tei
In tarile bazinului mediteraneean au rol alergologic important arbori ca:
- ienupărul (Juniperus)
- chiparosul (Cupressus sempervirens)
- eucaliptul (Eucalyptus)
- măslinul (familia Oleaceae)

Japonia - cedrul japonez (Cryptomeria japonica)

Măslin
 Gramineele cuprind un număr foarte mare de specii (peste 9.000) și sunt cunoscute
de mii de ani, fiind răspândite în stare sălbatică sau cultivate în peste 20 % din suprafața
globului. Dintre acestea, doar o mică parte induc sensibilizare alergică notabilă, în special
gramineele sălbatice.
Granulele de polen au dimensiuni cuprinse între 20-40 microni și pot da un procent
semnificativ de reacții încrucișate cu alte plante.

Exista mari variații ale perioadelor de polenizare între diferite tari și continente.
In Europa, aceasta perioadă este cuprinsă intre lunile mai-iulie, in timp ce
în zonele tropicale și subtropicale pot exista chiar două sezoane de polenizare (între
martie-noiembrie) sau polenizarea este peranuală (de ex. iarba de Bermuda - Cynodon
dactylon din subfamilia Panicoideae).

Cele mai sensibilizante graminee furajere la noi în țară

sunt cele din familia Pooideae și Festuce: Toate cerealele
Lolium perenne (rye grass - iarba de gazon) grâul, secara,
Dactylis glomerata (golomăț) orzul, ovăzul,
Festuca rubra (păiuș rosu) meiul, porumbul
Phleum pratense (timoftică) orezul
Holcus lanatus (flocoșică)
Poa pratensis (Kentuky blue grass - Firuța de livezi)
Ierburile sau buruienile sunt plante peranuale anemofile, sălbatice, care
nu au importanță decorativă sau agricolă, dar reprezintă o sursa alergenică
majoră, greu de combătut.
Romania - ierburile sunt situate pe locul doi, după graminee, în ceea ce
privește sensibilizarea polinică
în alte țări sunt pe primul loc (SUA, Mexic, țările riverane Mediteranei).

Aproximativ 250 de specii sunt dăunătoare pentru agricultură și un număr

mai mic sunt relevante in alergologie.
Cunoașterea acestor specii este importantă, cu atât mai mult cu cât zonele
de creștere s-au modificat și s-au extins.

Perioada de maximă polenizare a ierburilor este situată

vara târziu-toamna (august-septembrie), fiind responsabile de adevărate
,,epidemii" de rinită alergică.
 Cele mai răspândite ierburi in
Europa sunt Artemisia vulgaris (mugwort) , Parietaria judaica, iar in
SUA speciile de Ambrosia (ragweed), care sunt în prezent răspândite și în
Europa și sunt intens alergogene.

Alte specii cu importanță in alergologie sunt:

Urtica dioica (urzica mare)
Rumex acetosella (măcriș mărunt)
Plantago lanceolata (pătlagina îngustă)

Polenurile ierburilor, în special cel de Ambrosia și Artemisia, pot da

reacții încrucișate cu polenul altor ierburi și cu unele cereale, fructe și
legume ingerate (vezi sindromul de alergie orală).
Răspândire Ambrosia în România
 Răspândire Ambrosia în Europa

redus

f. mare

A - actualitate B – predicție 2050

Ambrosia (ragweed) reprezintă un gen de ierburi sălbatice, care cuprinde peste 20 de
specii de plante originare din America, fiind cunoscută la noi în țara ca floarea pustei sau
iarba pârloagelor / iarba de paragină
Face parte din familia Compositae (Asteraceae), subfamilia Tubuliflorae și
are două specii importante în alergologie:
Ambrosia Artemisiifolia - ambrozia pitică (asem unei specii de pelin - Artemisia vulgaris) și
Ambrosia Trifida - ambrozia gigantă.

Deși are o denumire poetică, Ambrosia este o plantă sălbatică foarte dăunătoare, cu
mare potențial de sensibilizare și de declanșare a unor forme severe de boli alergice.

Este o planta toxică, cu gust amar și este folosită în America pentru stoparea sângerărilor
nazale sau ca vermifug.

Termenul de Ambrosie are mai multe semnificații, fără legătură cu planta alergogenă.
Mai denumește ,,băutura zeilor" in mitologia clasică sau o plantă aromatică cu parfum de
lămâiță adusă din Mexic sau combinația de nectar și polen preparată de albinele
lucrătoare pentru hrana larvelor.
Ambrosia are o lungă perioadă de înflorire și eliberează în atmosferă milioane de granule de
polen cu dimensiuni mici, care sunt purtate de vânt la distanțe mari.

Pe lângă sursa mediului înconjurător (planta crește pe marginea șoselelor, mlaștini, teren
nisipos), poate exista o expunere neașteptată la polen de Ambrosia în cazul utilizării
remediilor naturiste sau homeopate, care folosesc frunzele acestei plante.

La pacienții sensibilizați, polenul de Ambrosia poate produce rinită, conjunctivită, astm

(adesea cu forme severe), dar și manifestări cutanate și chiar reacții anafilactice.

In tara noastră, planta a fost inițial menționată la începutul secolului al XX-lea, dar in
ultimele două decenii răspândirea sa a luat amploare, mai ales în Maramureș, Bihor, Cluj,
București, Vaslui, Giurgiu.

Alergenele polenului de Ambrosia au fost intens studiate, cele mai cunoscute fiind Amb a 1
și 2 (enzime pectinice), proteine de transport electronic (Amb a 3) sau extensine, care sunt
alergene majore. Proteinele de transport lipidic (LIP) sunt alergene proteice cu greutate
moleculara mică, care pot induce reactivitate încrucișată cu numeroase alergene ale
fructelor, manifestată prin sindromul de alergie orală.
Artemisia Absinthium (mugwort), cu forma comună numita vulgaris, este o plantă
medicinală cunoscuta din antichitate, sub denumirea de pelin.
Este o planta erbacee comună, din familia Asteraceae, foarte răspândită in zonele de șes și
deluroase, în special in locuri uscate și însorite. Este foarte răspândită in Europa, în nordul
Africii și în SUA.

Are o culoare argintie strălucitoare și gust amar, fiind utilizată în industria alimentară, la
fabricarea vermutului și la aromatizarea vinului, dar și ca insecticid în scopul protejării
hainelor. Pelinul este utilizat ca principiu terapeutic în homeopatie și la fabricarea unor
remedii naturiste, sub forma de ceaiuri sau soluții alcoolice, în special pentru stimularea
apetitului, dar este toxic în doze mari și alergizant la persoanele predispuse.

Pe lângă expunerea naturală, pe cale respiratorie, pelinul poate induce reacții alergice, la
persoanele sensibilizate, și în urma consumului diferitelor remedii naturiste, care pot conține
frunzele sale, chiar daca aceasta nu este menționată in compoziția produsului.
Alergenele majore sunt Art v 1, Art v 2, Art v 3 și profiline.

Ca și Ambrosia, Artemisia (pelinul) este importantă în declanșarea sau agravarea unor

alergii respiratorii (rinită, conjunctivită, astm), dar și inducerea unor reacții încrucișate cu
alte alergene, în special cu cele ale unor fructe sau legume ingerate (de exemplu cu
mușețel, floarea-soarelui, pepene galben, țelină, morcov, pătrunjel).
 CONCLUZIE PRACTICĂ

Alergene cu expunere persistentă / perenă:

- Acarieni
- Mucegaiuri / fungi
- Fanere de animale de companie

Alergene cu expunere intermitentă / sezonieră:

- Polenuri

Perioadele de înflorire a plantelor alergogene sunt următoarele:

- sfârșitul iernii și primăvara timpurie (februarie-aprilie) - arbori și copaci
- sfârșitul primăverii și mijlocul verii (mai-iulie) - graminee
- vara târzie și toamna (august-sept) - ierburi (buruieni)