I.

Shimbarea statutului politico-juridic al Țărilor Române în primele decenii ale

secolului al XIX lea;
Primele trei decenii ale secolului al XIX lea vor fi marcate de desele conflicte austro-ruso-turce,
încheiate cu o serie de convenții și tratate ale căror conținut vizau și Principatele Române.
La 7 octombrie 1826, în urma unui alt război ruso-turc, se semnează Convenția de la
Akkerman, aceasta venea în completarea Tratatului de la București din 1812 și specifica
obligația Turciei de a respecta drepturile Principatelor, în baza vechilor Capitulații. Un act
separat punea bazele unei noi organizări interne : domnia pământeană era limitată la durata a
7 ani, libertatea comerțului cu rezerva obligației de a asigura aprovizionarea Porții, la
insistența Rusiei, se constituiau 2 comisii care aveau sarcina să elaboreze documente cu valoare
de Constituție pentru ambele Principate, se menținea tributul și celelalte obligații la nivelul
anului 1802. Convenția marca începutul protectoratului rusesc în Principate.
Un nou conflict ruso-turc, la 26 aprilie 1826 trupele țariste intră în Principate, unde vor
staționa până în 1834. Conducerea țării este preluată de către guvernatori militari ruși (aceștia
aveau funcția de președinți ai Divanurilor celor două țări); Pahlen (1828-1829), Jeltuhin
(februarie-octombrie 1829) și gen. Pavel Kiseleff (1829-1834);
Un nou acord încheiat între Rusia și Turcia, Tratatul de la Adrianopol 1829, garanta Țărilor
Române vechile privilegii cuprinse în Capitulații, domnia era stabilită pe viață, libertatea
comerțului-desființarea monopolului turcesc asupra comerțului, retrocedarea către
Principate a vechilor raiale: Turnu, Giurgiu, Brăila. Tratatul schimba practic statutul politico
juridic al Principatelor, se va mai menține încă 50 de ani suzeranitatea otomană, iar timp de
încă 30 de ani se va institui protecția și garanția Rusiei.
II. Regulamentele Organice;
Potrivit Convenției de la Akkerman din 1826, Rusia cere Principatelor elaborarea unor acte
normative cu valoare de Constituție, două comisii separate, la Iași și București sub coordonarea
consulului general rus Minciaki, vor lucra la elaborarea acestor acte. Regulamentele Organice
avizate de către Rusia, vor fi adoptate de către Adunările obștești extraordinare, în mai,
respectiv octombrie 1831, în Moldova și Țara Românească.
Principalele lor prevederi se referau la:
-separarea puterilor în stat (solicitată în Cererile norodului românesc)- puterea executivă
reprezentată de domnul ales pe viață de către Adunarea obștească extraordinară;
-puterea legislativă era deținută de Adunarea obștească, alcătuită din boieri favorabili
domniei, atribuțiile erau de a elabora legile, de a prezenta domnului rapoarte despre starea
țării;
-puterea judecătorească aparținea tribunalelor județene, instanțelor de apel, ( acum
constituite pentru prima dată); Înaltul Divan Domnesc rămâne instanța superioară de
judecată, conferea autoritatea lucrului judecat; au fost înființate corpul de avocați și
procuratura.
Regulamente Organice mai prevedeau modernizarea aparatului administrativ (au fost create
departamentele), a sistemului fiscal prin introducerea unei dări unice pe cap de familie; a fost
desființată categoria poslușnicilor și scutelnicilor, a fost instituit bugetul , au fost lichidate
vămile interne, a fost reînființată armata țării, a fost reorganizat învățământul național , au
fost înființate arhivele statului;
III. Domniile regulamentare;
Primii domni regulamentari au fost numiți tot de către Rusia și Imperiul Otoman, în aprilie
1834, Alexandru Ghica (1834-1842) și Mihail Sturdza (1834-1849) în Moldova, abia în 1842
Gheorghe Bibescu (1842-1848 în Țara Românească, va fi ales după noua procedură. Domnia
acestora se înscrie în direcția aplicării prevederilor Regulamentelor, reformarea și modernizarea
societății românești, desființarea vămilor dintre cele două țări în 1847.
Alexandru Ghica a avut o activitate remarcabilă în domeniul judiciar, revizuirea Codului civil și
adoptarea celui comercial, iar Gheorghe Bibescu s-a preocupat de dezvoltarea învățământului,
a luat măsuri importante în plan financiar și judecătoresc, el este cel care a suspendat în 1844,
Adunarea Obștească , guvernând prin decrete domnești. Un moment semnificativ l-a
reprezentat respingerea ”Actului adițional” la Regulamentele organice, act prin care orice
modificare ar fi trebuit aprobată de către Rusia și de către Turcia. La 15 iulie 1837 Adunarea
respinge ”articolul adițional”, ca rezultat al unei opoziții puternice făcute de către ”partida
națională” a lui Ion Câmpineanu, adunarea este suspendată, dar articolul va fi impus anul
următor la intervenția Rusiei.
În a doua jumătate a anului 1839 domnul Alexandru Ghica părăsește tronul, este un moment
când la 20 ianuarie 1839 este propus domn Ion Câmpineanu, propunere eșuată, s-a vehiculat
chiar alegerea lui Mihail Sturdza ca domn al ambelor Principate.