Prevederile Regulamentelor Organice

Regulamentul Organic reprezintă un set de legi fundamentale, cu rol de constituție,

elaborat pentru fiecare dintre cele două Principate Române în parte, dar care conțin prevederi
aproape similar; a fost adoptat în 1831 în Țara Românească și 1832 în Moldova. Contextul istoric
în care acest act cu valoare constituțională apare și este promulgat stă sub semnul Convenției de
la Akkerman (1826) și, mai ales, a Tratatului de la Adrianopol (1829). În cazul Convenției (ale
cărei părți semnatare au fost Turcia și Rusia), se reafirmă prerogativele Rusiei în calitate de
”putere protectoare” în Țara Românească și Moldova, se recomandă un domn ales de boieri pe o
durată de 7 ani, este prefigurată doar libertatea comerțului Țărilor Române, dar cu continuarea
aprovizionării Porții și a plății haraciului. Pentru guvernul rus, Convenția reprezenta doar o primă
etapă dintr-un proces care urma să scoată de tot Principatele de sub suzeranitate otomană 1.
Tratatul de pace de la Adrianopol, încheiat în urma războiului ruso-turc din 1828-1829, este unul
de o importanță majoră în dezvoltarea Principatelor, prin prevederile sale, precum : autonomia
administrativă a Țărilor Române, domni numiți pe viață, restituirea vechilor raiale Turnu, Giurgiu
și Brăila, renunțarea la aprovizionarea Constantinopolului de către Principate, libertatea
comerțului și a industriei, oaste națională2, toate acestea venind pe linia satisfacerii doleanțelor
înscrise în memoriile boierești de după 1821 ; dar asemenea prevederi sunt menite însă și să
consolideze autoritatea rusă în Principate și să limiteze suzeranitatea otomană mai mult la un
nivel simbolic. Se instituie astfel, la nivel oficial, protectoratul rus în Principate.
Odată cu această nouă ocupație, se impune și apariția unei noi legi : Regulamentul
Organic. Această inițiativă aparține puterii protectoare, Rusia. În 1828, consilierul rus de stat
Dașkov realizează o anchetă în Principate, ale cărei rezultate vor alcătui baza de pornire în
elaborarea proiectului3. Țarul Nicolae l-a însărcinat pe contele Pavel Kiseleff cu redactarea
Regulamentelor, acesta din urmă devenind oficial, la venirea sa în Principate, președinte
plenipotențiar al Divanului, iar neoficial ”domn” al fiecărui Principat (astfel mandatul său
durează până în 1834)4. El a reorganizat viața politică și economică înspre binele țărilor, a păstrat
ordinea socială și s-a înconjurat de boieri tineri care l-au ajutat să înțeleagă instituțiile românești.
Pentru elaborarea acestui nou proiect, a fost nevoie de colaborarea dintre autoritățile ruse și
boierii români ; astfel, s-a alcătuit comisia de reformă, cuprinzând 4 boieri munteni și 4 boieri
moldoveni, care lucrau sub supravegherea consulului general rus Minciaky, ce primea
instrucțiuni directe de la Sankt Petersburg, unde se amenda proiectul propus de comisie, apoi
fiind supus Adunării extraordinare de revizie5. Mihail Sturdza i-a reprezentat pe marii boieri la
Sankt Petersburg în ianra anilor 1828-1829. Această comisie începe redactarea Regulamentelor

1
Keith Hitchins, Românii : 1774-1866 , p. 198-199, ed. Humanitas, 1998
2
Ibidem, p. 200-201
3
Andrei Oțetea, Scrieri istorice alese, p. 229, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1980
4
Keith Hitchins, op. cit., p. 201
5
Andrei Oțetea, op. cit., p. 230
Organice în iulie 1829 și le definitivează în martie 1830. În mai 1831, Adunarea din Țara
Românească aprobă textul Regulamentelor, care intră în vigoare la 1 iulie 1830. În Moldova,
Obșteasca Adunare adoptă textul în octombrie 1831, iar în 1 ianuarie acesta intră în vigoare6.
Prin intermediul acestui proiect de lege, se perpetuează predominanța boierilor în viața
politică a țării, ale căror privilegii se mențin ; clasa mijlocie avea o participare limitată la
conducerea țării, în timp ce țărănimea nu avea niciun fel de implicare. În elaborarea
Regulamentelor s-a ținut seama și de unele cereri din proiectele de reformă ale boierilor, de după
1821. Acest act a fost privit cu ostilitae de agenții consulari ai Austriei, fiind considerat ”opera
rușilor”7.
Regulamentele Organice introduc instituții care favorizează dezvoltarea capitalismului,
vechile instituții în parte dispar, în parte sunt reorganizate, se operează schimbări la nivelul
administrației : funcțiile politice, juridice si fiscale au fost organizate mai temeinic. Se permite
astfel trecerea la formele moderne de organizare. Asemănarea dintre cele două proiecte anunță
etapa de pregătire a unirii și a centralizării statului modern.
Unul dintre cele mai importante principii enunțate în Regulamente este separarea
puterilor în stat. Obșteasca Adunare primește astfel autoritate legislativă (nu poate să inițieze
legi, dar e nevoită să le aprobe) ; de asemenea, aduce plângerile țării în atenția puterii suzerane și
puterii protectoare. Ea este aleasă pe 5 ani și se constituie, în Țara Românească, din: Mitropolitul
Bisericii Ortodoxe, episcopii de Râmnic, Buzău și Argeș, 20 de boieri de prim rang și alți 42 de
deputați aleși din județe. Sub aceeași formulă există și cea din Moldova. Adunarea este convocată
anual și are drept de a supune domnului dezideratele țării. Domnului îi revine inițiativa legislativă
(puterea legislativă), alături de puterea executivă (prin care își însușea prerogative considerabile).
El : sancționa și promulga legile, numea și revoca miniștrii, era șeful suprem al miliției (armatei)
și paznicul ordinii publice. În exercitarea atribuțiilor sale, domnul era ajutat de 6 miniștri (Interne,
Finanțe, Secretariatul de Stat, Justiție, Culte, Armata), în Sfatul administrativ intrând 3 dintre
acești miniștri (cel de interne, de finanțe și secretarul de stat). Nu în ultimul rând, domnul este
ales pe viață, dintre marii boieri, de către Obșteasca Adunare Executivă.
Și sistemul judecătoresc cunoaște o profundă reorganizare, fiind separat de executiv. Se
instituie în fiecare județ tribunale de primă instanță ; divanuri judecătorești de apel există la
București, Craiova (pentru Țara Românească) și Iași (pentru Moldova). Judecătorii erau numiți
pe 3 ani, dar dacă își dovedeau priceperea puteau fi renumiți în funcție din 3 în 3 ani ; ei
răspundeau în fața domnului și puteau fi destituiți. La nivel sătesc, se constituie judecătoriile de
împăciuire (alcătuite din preotul satului și 3 jurați). Instanța supremă de judecată este Înaltul
Divan. Tribunalele provinciale din fiecare județ dein curți de primă instanță. Sunt organizate
notariate pe lângă tribunale, se instituie serviciul stării civile, sunt luate măsuri pentru înființarea
unei arhive de stat.
Ca reprezentanți ai autorității domnești în provincii, există pârcălabul de sat (în Țara
Românească) și vornicelul (în Moldova), care se ocupă cu treburile sătești. La orașe, există un
sfat orășenesc al cărui președinte era ales de Adunarea Obștească, iar domnul numește un
6
Keith Hitchins, Românii : 1774-1866, p. 203
7
Andrei Oțetea, Scrieri istorice alese, p. 230
ispravnic (dregător care să conducă orașul)8. Se remarcă tendința de centralizare în ceea ce
privește această extindere a administrației.
Din punct de vedere fiscal, are loc reglementarea finanțelor, apare un nou sistem, mai
eficient. Numeroasele dări indirecte sunt înlocuite cu o singură capitație pe familie, se
desființează vămile interne, scutelnicii și postlușnicii, vistieria personală a domnului este
înlocuită cu o simplă listă civilă (singurul venit al domnului). Negustorilor și meseriașilor li se
impune o patentă. Boierii și clerul rămân în continuare scutiți de impozitarea obișnuită. În
vistieria statului, pe lângă capitații, taxa impusă mazililor, patenta negustorilor, mai intră și o
parte din venitul net al mănăstirilor, ocnelor și vămilor, precum și veniturile din minerit și din
comerțul extern. Se introduce bugetul anual, bazat pe estimarea veniturilor și cheltuielilor,
elaborat de Executiv și aprobat de Obșteasca Adunare. Pe lângă desființarea vămilor interne,
proiectul de lege prevedea și crearea unei Bănci Naționale. Un sistem monetar național nu s-a
putut crea, din cauza opoziției otomanilor9.
În privința unei doleanțe des citate în memoriile ulterioare revoluției de la 1821, aparținând
micii boierimi, anume dezvoltarea industriei, se iau măsuri precum : crearea unui regim de
protecție a inndustriei naționale. De asemenea, proprietarii care pot exploata minele de pe
domeniul lor dau statului 10% din produsul net.
Regulamentele Organice, prin prevederile lor, au grăbit subordonarea Bisericii Ortodoxe
față de stat ; de acum, domnul poate să se implice mult mai consistent în chestiunile ecleziastice.
Conform proiectului în cauză, mitropoliții și episcopii sunt confirmați de domn. Această
amestecare a executivului cauzează o ruptură între factorul religios și cel laic, vizibilă la nivelul
separației bisericii de stat. De asemenea, în Regulamente mai sunt prevăzute normele de alegere a
preoților si egumenilor. Mitropoliții și episcopii își pierd atribuțiile judecătorești și
administrative, dar își păstrează locul în Obșteasca Adunare. De acum, pământurile bisericești nu
mai puteau fi arendate decât în urma unei licitații în cadrul Adunării legislative. Un logofăt al
credinței (care, în fapt, era omul domnului) se asigura că noua legislație e respectată de către cler.
Odată cu aceste schimbări survenite în urma adoptării Regulamentelor, se mărește și dependența
financiară a Bisericii față de stat, în sensul că preoții încep să primească un fel de salariu din
partea statului, dar veniturile substanțiale continuau să vină de la moșieri și săteni10.
O preocupare aparte se manifestă în Regulamente pentru starea sanitară a țării : la
București și la Iași se constituie un comitet al sănătății (pentru a îngriji populația, a combate
ciuma, a vaccina copiii etc). Dezvoltarea culturii este un alt domeniu de interes pentru noul
proiect de lege. Constituirea oastei naționale a determinat formarea forței armate a țării (ce
menține ordinea internă, strânge dări și execută ordinele guvernului). Se înființează școli primare
în fiecare capitală de județ, iar la București, un colegiu unde se învață în „limba națională”.
Aceasta este perioada în care se pun bazele urbanismului în Principate : se pavează și se
iluminează străzi, se iau măsuri pentru sistematizarea orașelor11.

8
Keith Hitchins, Românii : 1774-1866, p. 205-206
9
Ibidem, p. 206-207
10
Ibidem, p. 207
11
Andrei Oțetea, Scrieri istorice alese, p. 238-239
 Pentru a încheia abuzurile care se hrăneau din veniturile statului, se constituie comisii de
revizuire (formate din boieri și asistate de un procuror rus). Ofițerii ruși, buni cunoscători ai
serviciului militar și ai regulamentelor milițienești, organizează recrutări și instrucții în cadrul
miliției nou formate. Administrația rusă scoate monedele turcești din circulație, plățile urmând să
se facă în ducați austrieci. Granița cu Turcia se instituie pe linia Dunării, astfel că se formează
carantina de-a lungul fluviului, ceea ce a reprezentat o barieră între Țările Române și Imperiul
Otoman12.
Rușii au continuat să ocupe Principatele și după adoptarea Regulamentelor organice, sub
motiv că otomanii nu plătiseră despăgubirea prevăzută în Tratatul de la Adrianopol, dar de fapt
rușii au rămas pentru a-l păstra pe Kiseleff la supravegherea aplicării Regulamentelor. Perioada
aceasta de timp a fost una caracterizată de o dominație pașnică, în care țarul nu anexează
Principatele, ci le păstrează sub protectorat. Ocupația rusă va lua sfârșit în 1833. În 29 ianuarie
1834, în urma Convenției de la Sankt-Petersburg, sultanul aprobă Regulamentele Organice.
Administrația rusească ia sfârșit și ea în 1834, după ce Kiseleff pleacă înapoi în Rusia13.
În concluzie, Regulamentele Organice au anulat întreaga structură anterioară și întregul
aparat administrativ, juridic și fiscal al Țărilor Române. S-au pus la punct serviciile publice, a
început organizarea unui corp de funcționari permanenți, sunt reglementate până și raporturile
între proprietari și clăcași. Acest act este premergător unirii, o pregătește ; alături de Tratatul de la
Adrianopol, Regulamentele Organice oferă Țărilor Române o independență aproape completă și
o ruptură de Imperiul Otoman tot mai mare. Cu întregul sistem de funcționare schimbat și adaptat
vremurile și cerințelor actuale, Țările Române, înscrise pe calea modernității, ajung în pragul
realizării marilor deziderate naționale : unirea și independența.

12
Ibidem, p. 239-240
13
Keith Hitchins, Românii : 1774-1866, p. 208-209