Text Pomologie I

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢELE VIEȚII „Regele Mihai I ” din TIMIŞOARA
FACULTATEA DE INGINERIE ȘI TEHNOLOGII APLICATE
STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ
PROGRAMUL DE STUDII: HORTICULTURĂ I.F.R.
Prof. dr. Olimpia Alina IORDĂNESCU
Dr. ing. Ionuț DASCĂLU
POMOLOGIE I
Suport autoinstruire pentru studenţii IFR
Editura Agroprint Timișoara

2022
Referenţi ştiinţifici:
Prof. dr. Adrian ASĂNICĂ

Prof. dr. Florin Stănică
CUPRINS
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1
NOȚIUNI INTRODUCTIVE............................................................ 1
1.1.Definiţia şi obiectivele pomologiei………………….....………..…… 1
1.2.Soiul şi importanţa sa în producţia pomicolă................................... 3
CARACTERISTICILE MORFOLOGICE ALE POMULUI ŞI
FRUCTELOR UTILIZATE LA RECUNOAŞTEREA ŞI
DESCRIEREA SOIURILOR.......................................................... 7
2.1.Caracteristicile morfologice ale pomului utilizate la recunoaşterea
şi descrierea soiurilor...................................................................... 7
2.2.Caracteristicile morfologice ale fructului utilizate la descrierea şi
recunoaşterea soiului..................................................................... 9
2.2.1.Caracteristicile morfologice exterioare ale fructului utilizate la
descrierea şi recunoaşterea soiului................................................ 9
2.2.2.Caracterele morfologice interne ale fructului...................................11
CULTURA MĂRULUI
IMPORTANŢĂ, AREAL DE CULTURĂ, PARTICULARITĂŢI
BIOLOGICE ………………………………………………….…………13
3.1.Importanţa culturii mărului............................................................... 13
3.2.Arealul de cultură pe glob şi în România........................................ 14
3.3.Particularităţi biologice................................................................... 15
3.3.1.Speciile de măr........................................................................... 15
3.3.2.Sortimentul la măr.......................................................................... 16
3.3.3.Portaltoii mărului............................................................................ 18
CARACTERISTICI MORFOLOGICE DE CREŞTERE ŞI
FRUCTIFICARE LA MĂR. CERINŢELE MĂRULUI FAŢĂ DE
FACTORII ECOLOGICI.................................................................. 22
4.1.Caracteristici morfologice de creştere şi fructificare........................22
4.2.Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie.............................................25
TEHNOLOGIA ÎNTREŢINERII LIVEZILOR DE MĂR......................28
5.1.Înființarea unei livezi de măr........................................................... 28
5.2.Întreținerea livezii........................................................................... 29
CULTURA PĂRULUI
IMPORTANŢĂ, ORIGINE, AREAL DE CULTURĂ
CARACTERISTICI BIOLOGICE - SPECII, SOIURI, PORTALTOI..34
6.1.Importanţa culturii, originea şi arealul de cultură pe glob şi în
România.......................................................................................... 34
6.2.Particularităţi biologice.................................................................... 35
6.2.1.Specii, soiuri şi portaltoi.................................................................. 35
6.2.2.Caracteristici morfologice de creştere şi fructificare...................... 39
CERINŢELE PĂRULUI FAŢĂ DE FACTORII DE VEGETAŢIE.
TEHNOLOGIA DE CULTURĂ........................................................ 42
7.1.Cerinţele părului faţă de factorii de vegetaţie………………………. 42
7.2.Înființarea livezilor de păr............................................................... 43
7.3.Întreținerea livezilor de păr………………………………………….. 43
CULTURA GUTUIULUI……………………………………………… 47
8.1.Importanţa, originea şi arealul de cultură...................................... 47
8.2.Particularităţi biologice………………………………………………. 48
8.2.1.Specii, soiuri şi portaltoi……………………………………………... 48
8.2.2.Caracteristici morfologice de creştere şi fructificare..................... 49
8.3.Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie……………………………… 50
8.4.Particularităţi tehnologice…………………………………………… 51
8.4.1.Înființarea livezilor......................................................................... 51
8.4.2.Întreținerea livezilor………………………………………………….. 51
CULTURA MOȘMONULUI………………………………………….. 53
9.1.Importanţă, origine şi areal de cultură……………………………... 53
9.2.Particularităţi biologice.................................................................. 53
9.2.1.Specii, soiuri şi portaltoi……………………………………………... 53
9.2.2.Caracteristici morfologice de creştere şi fructificare..................... 53
9.3.Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie……………………………… 54
9.4.Particularităţi tehnologice.............................................................. 54
CULTURA PRUNULUI
IMPORTANŢĂ, ORIGINE, AREAL DE CULTURĂ.
PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE – SPECII, SOIURI,
PORTALTOI …………………………………………………………… 56
10.1.Importanţa, originea şi arealul de cultură....................................... 56
10.2.Particularităţi biologice…………………………………………..…… 57
10.2.1.Specii și soiuri de prun………………………………………..………. 57
10.2.2.Portaltoii prunului………………………………………………..…….. 59
CARACTERISTICI DE CREŞTERE ŞI FRUCTIFICARE LA
PRUN. CERINŢE FAŢĂ DE FACTORII DE VEGETAŢIE............. 62
11.1.Caracteristici morfologice de creştere şi fructificare……………… 62
11.2.Cerinţele prunului faţă de factorii de vegetaţie…………….……… 64
TEHNOLOGIA DE CULTURĂ LA PRUN....................................... 67
12.1.Înființarea livezilor de prun……………………………………..…….. 67
12.2.Întreţinerea plantaţiilor…………………………………………..……. 68
CULTURA CAISULUI
PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE ……………………………..…….. 72
13.1.Importanţa, originea şi arealul de cultură……………………..…..... 72
13.2.Particularităţi biologice…………………………………..................... 73
13.2.1.Specii, soiuri şi portaltoi…………………………………………..…... 73
13.2.2.Caracteristici morfologice de creștere şi fructificare........................76
CERINȚELE CAISULUI FAȚĂ DE FACTORII ECOLOGICI
TEHNOLOGIA DE CULTURĂ LA CAIS……………………..……... 79
14.1.Cerinţele caisului faţă de factorii de vegetație………………..……. 79
14.2.Particularităţi tehnologice............................................................... 80
14.2.1.Înființarea livezilor de cais……………………………………….….... 80
14.2.2.Întreținerea livezilor de cais………………………………………….. 81
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ........................................................ 86
NOTIUNI INTRODUCTIVE
Cuvinte cheie: pomologie, soi, sortiment pomicol, vigoare,

productivitate, precocitate, rezistenţă la boli şi dăunători, intermediar la
altoire.
Rezumat
Pomologia este ştiinţa care studiază particularităţile morfologice,
biologice, ecologice şi tehnologice ale speciilor şi soiurilor de pomi şi de
arbuşti fructiferi, ca principal obiect al pomiculturii. Pomologia operează cu un
număr mare de specii şi soiuri de aceea acestea trebuiesc studiate metodic,
clasificate, caracterizate şi alese în mod obiectiv, în vederea stabilirii celor
mai corespunzătoare producţiei pomicole.
Principalele caracteristici ale soiurile din cultură sunt: vigoarea,
precocitatea, productivitatea, calitatea producţiei, rezistenţa genetică la boli,
dăunători şi la factorii de mediu.
Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu este de 2 ore.
1.1. DEFINIŢIA ŞI OBIECTIVELE POMOLOGIEI

Obiectivele pomologiei
Principalele obiective ale pomologiei sunt:
- studiul principalelor organe (organografia), respectiv rădăcina,
trunchiul, şarpantele, ramurile, lăstarii, frunzele, florile, dar mai ales fructele;
- cerinţele diferitelor specii şi soiuri faţă de factorii ecologici, în
vederea zonării corespunzătoare a acestora pe teritoriu (bazine şi centre
pomicole);
- studiul particularităţilor biologice ale speciilor şi soiurilor: vigoare,
longevitate, precocitate, productivitate, comportarea în procesul de
polenizare-fecundare, calitatea fructelor, etc. Aceste studii pe grupe de soiuri
constituie baza teoretică pentru stabilirea tehnologiei diferenţiate de cultură
în ce priveşte distanţele de plantare, tăierile de formare şi de rodire,
fertilizarea, normarea producţiei, etc.;
- studiul portaltoilor pomicoli, comportarea soiurilor pe diferiţi portaltoi,
afinitatea, incompatibilitatea, vigoarea combinaţiei soi/portaltoi, durata de
viaţă, etc.;
- comportarea soiurilor la boli şi dăunători, la ger, la brume şi îngheţuri
reprezintă obiective de studiu deosebit de importante pentru a evita riscurile
climatice şi pentru a obţine producţii stabilite, ieftine, puţin poluate şi evitarea
alterării mediului înconjurător;
1
- calităţile şi defectele soiurilor trebuiesc bine cunoscute pentru a
elimina din sortiment soiurile necorespunzătoare şi pentru a oferi obiective
clare de ameliorare genetică laboratoarelor de specialitate.
Pomologia s-a desprins ca ştiinţă de sine stătătoare din pomicultură,
pe măsura înmulţirii speciilor şi a soiurilor cultivate, scopul iniţial fiind de
caracterizare şi determinare a acestora. Pe măsura aprofundării
cunoştinţelor, pomologia s-a dezvoltat şi s-a diversificat continuu.
Particularităţile soiurilor
După Potlog şi Velican 1974, soiul reprezintă un grup de plante
cultivate sau populaţie de indivizi cu o anumită constituţie genetică, adaptată
condiţiilor de mediu, cu anumite însuşiri fiziologice, biologice şi economice.
Soiul reprezintă obiectul principal şi final al ameliorării genetice. La
obţinerea soiurilor pot participa soiuri sau specii spontane spre a transmite
gene valoroase unui anumit obiectiv de ameliorare.
Soiul este un mijloc de producţie care valorifică resursele
ecosistemului (lumina, apa, aer, hrana, etc.), reacţionează pozitiv la
îmbunătăţirea factorilor de biotop.
În pomicultură majoritatea soiurilor se înmulţesc pe cale vegetativă
(butaşi, marcotaj, stoloni, altoire), întrucât pe cale sexuată acestea nu-şi
transmit fidel caracterele la descendenţi.
Soiurile din cultură se caracterizează prin vigoare, precocitate,
productivitate, calitatea producţiei, rezistenţă genetică la boli, dăunători şi la
factorii de mediu.
Vigoarea reprezintă o particularitate exprimată prin înălţime, diametrul
trunchiului şi al coroanei, intensitatea realizării acestora în primii ani după
plantare. Soiurile se cultivă de obicei altoite pe diferiţi portaltoi astfel că
vigoarea pomilor reprezintă acţiunea însumată a celor doi parteneri
(simbionţi).
Precocitatea este reprezentată de timpul intrării pe rod după plantare.
Această caracteristică este determinată de un complex de factori (soi,
portaltoi, condiţiile ecologice, tehnologia de cultură, etc.) între care
bineînţeles soiul are o importanţă deosebită. În prezent sunt considerate
soiuri valoroase cele care intră repede pe rod.
Productivitatea reprezintă capacitatea soiului de a valorifica superior
energia luminoasă şi ceilalţi factori de biotop. Productivitatea este
determinată, printre altele, de gradul şi constanţa înfloririi, gradul de legare
(fecundare), de mărimea fructelor, de rezistenţa la boli şi dăunători. Volumul
individual al coroanei poate fi compensat prin plantarea mai deasă, vorbindu-
se astfel de un volum al coroanei la hectar.
Calitatea fructelor se judecă îndeosebi în funcţie de destinaţie:
consum proaspăt, industrializare, etc. Pentru consum proaspăt fructele
trebuie să aibă mărime medie, aspect comercial şi un gust echilibrat, plăcut.
În toate situaţiile sunt valoroase fructele cu un conţinut bogat în vitamine,
săruri minerale, glucide direct asimilabile şi lipsite de factori poluanţi.
Rezistenţa la boli şi dăunători reprezintă o particularitate de mare
importanţă, întrucât contribuie la scăderea gradului de poluare, la economii
importante şi în final la creşterea profitului. În prezent majoritatea
laboratoarelor de ameliorare lucrează în această direcţie cu rezultate
remarcabile la măr, păr, cireş, prun etc.
2
1.2.Soiul și importanța sa în producția pomicolă
Clasificarea soiurilor
Soiurile se pot clasifica după mai multe criterii. Primele clasificări au
fost făcute după: mărime, formă, culoarea pieliţei, calităţile organoleptice,
epoca de coacere, etc. În funcţie de aceste caracteristici au fost întocmite
chei de determinare, care în prezent se utilizează foarte puţin. Dintre criteriile
de clasificare amintite mai sus se mai utilizează epoca de coacere care
reprezintă un criteriu foarte util la recunoaşterea soiurilor, la toate speciile,
dar mai ales la: cireş, vişin, piersic, cais, prun, unde celelalte caracteristici
morfologice pot fi mai puţin concludente.
După origine soiurile se clasifică în două grupe: locale şi introduse.
Soiurile locale au fost obţinute prin selecţie empirică pornind de la
diferite biotipuri locale existente în flora spontană. Aceste soiuri au areal
restrâns la unul sau câteva bazine pomicole adiacente şi se caracterizează
prin:
- grad restrâns de omogenitate morfo-biologică şi ca atare un număr
ridicat de biotipuri sau forme în cadrul soiului;
- grad ridicat de adaptabilitate la condiţiile de mediu, rezistenţă sporită
la ger, secetă, uneori la boli şi dăunători. Aceste caracteristici le recomandă
ca: material iniţial valoros în procesul de ameliorare genetică.
Dintre defectele soiurilor locale enumerăm: calitatea mai slabă a
fructelor, aciditatea prea ridicată, vigoarea prea mare, alternanţa de rodire,
fragilitatea lemnului (prun), etc.
Flora pomicolă bogată, condiţiile de mediu prielnice au favorizat
obţinerea a numeroase soiuri locale în România, multe, din păcate, puţin
studiate, insuficient conservate sau salvate de la erodare.
Exemple de soiuri locale:
- la măr: Domnesc, Creţesc, Pătul, Vieşti, Călugăreşti, Şiculane,
Trotuşe etc.;
- la păr: Popeşti, Alămâi, Boiereşti, Dulci de toamnă, De Sântămărie,
Cu miezul roşu etc.;
- la prun: Roşioare văratice, Gras românesc, Vânăt românesc, Tuleu
gras, Buburuz ;
- la cireş: Pietroase de Cotnari, Drăgănele de Piteşti, Scorţoase de
Râmnicul Sărat;
- la vişin: Mocăneşti, Crişana, Turceşti.
Soiurile introduse sunt rezultatul lucrărilor de ameliorare genetică,
bazată pe cunoaşterea caracterelor ereditare ale părinţilor şi utilizarea unor
metode moderne de selecţie. În prezent laboratoarele de ameliorare lucrează
după metodologii proprii, utilizează selecţia timpurie a hibrizilor, iar
obiectivele sunt bine precizate. Pe această bază au fost obţinute soiuri
rezistente la rapăn, tolerante la viroze, la unele bacterioze (arsura
bacteriană). Soiurile ameliorate se caracterizează prin: omogenitate
morfologică a indivizilor, stabilitate ridicată, productivitate mare, fructe de
calitate, etc.
În funcţie de arealul de cultură, soiurile ameliorate se împart astfel:
- cosmopolite, cu răspândire largă în toată lumea, ca de exemplu
merele: Golden Delicious, Jonagold, Jonathan, Starkrimson sau perele
Williams, Conference, Passe Crassane etc.
3
- cu răspândire restrânsă, la unul sau câteva bazine pomicole, ca de
exemplu merele: Rădăşeni, Fălticeni, Roşu de Cluj sau perele Timpurii de
Dâmboviţa, Napoca, Doina etc.
Sortimentul pomicol
Totalitatea soiurilor cultivate într-un bazin pomicol, ţară sau pe glob
constituie sortimentul pomicol, care poate fi: local, naţional sau mondial.
Sortimentul poate fi la o specie (ex. sortimentul de măr, păr, etc.) sau
sortimentul pomicol global.
Soiurile ce alcătuiesc sortimentul trebuie să fie adaptate condiţiilor
ecologice din bazinul pomicol sau ţara respectivă, să fie productive,
rezistente la ger, secetă, la boli şi dăunători iar fructele să fie de foarte bună
calitate.
Numărul total de soiuri existente pe glob este foarte mare (peste
20.000), iar la noi în ţară câteva mii. Din numărul mare de soiuri existente
producţia utilizează pe scară largă câteva cu calităţi culturale şi de producţie
valoroase. Sortimentul naţional, cât şi cel mondial sunt confruntate cu două
tendinţe şi anume:
- restrângerea sortimentului, adică limitarea numărului de soiuri
admise în cultură, la un număr restrâns cu calităţi biologice şi de cultură
ridicate şi de mare valoare comercială.
- remanierea periodică a sortimentului se realizează după un număr
diferit de ani, ca urmare a modificării gustului consumatorilor. Numai în
ultimele 3-4 decenii sortimentele s-au schimbat substanţial la măr, păr,
piersic, cais, cireş, vişin, nuc, căpşuni, etc. Soiurile reţinute în sortiment
trebuie să fie, în general, de vigoare mică şi mijlocie, productive, cu fructe de
foarte bună calitate.
Asocierea soi-portaltoi şi soi-intermediar-portaltoi

Majoritatea speciilor pomicole se cultivă altoite pe diferiţi portaltoi,
excepţie arbuştii, căpşunul şi unele soiuri locale de prun, vişin, corcoduş,
zarzăr, nuc, dud, care se înmulţesc pe cale vegetativă (butaşi, marcotaj,
drajoni etc.) şi mai rar prin seminţe.
Între altoi şi portaltoi se stabilesc relaţii de interdependenţă cu
influenţe îndeosebi din partea portaltoiului asupra soiului grefat. Influenţa
vizează vigoarea, precocitatea, productivitatea, calitatea fructelor,
longevitatea, rezistenţa la ger, secetă şi boli.
Specia cu cei mai mulţi portaltoi este mărul, apoi părul, prunul, cireşul,
etc. Tendinţa actuală este de obţinere a unor portaltoi care să imprime
vigoare mică pomilor, precocitate în rodire, înrădăcinare bună, rezistenţă la
stresul hidric şi alţi factori nefavorabili.
În multe cazuri se utilizează şi intermediarul între altoi şi portaltoi, cu
următoarele obiective:
- realizarea concreşterii la soiurile ce nu au afinitate cu portaltoiul, de
exemplu unele soiuri de păr nu reuşesc direct pe gutui;
- realizarea unui efect nanizant (la măr), când între portaltoiul viguros
(franc) şi soiul cultivat se interpune un portaltoi de vigoare mică (M 9, M 26,
M 27). În acest caz, portaltoiul are înrădăcinare bună, rezistenţă la secetă,
ger, vânt, iar portaltoiul vegetativ intermediar imprimă altoiului o vigoare mai
mică şi precocitate.
4
Întrebări rezolvate:
1. Care sunt obiectivele principale ale pomologiei?
Principalele obiective ale pomologiei sunt:
- studiul principalelor organe (organografia), respectiv rădăcina,
trunchiul, şarpantele, ramurile, lăstarii, frunzele, florile, dar mai ales fructele;
- cerinţele diferitelor specii şi soiuri faţă de factorii ecologici, în
vederea zonării corespunzătoare a acestora pe teritoriu (bazine şi centre
pomicole);
- studiul particularităţilor biologice ale speciilor şi soiurilor: vigoare,
longevitate, precocitate, productivitate, comportarea în procesul de
polenizare-fecundare, calitatea fructelor, etc. Aceste studii pe grupe de soiuri
constituie baza teoretică pentru stabilirea tehnologiei diferenţiate de cultură
în ce priveşte distanţele de plantare, tăierile de formare şi de rodire,
fertilizarea, normarea producţiei, etc.;
- studiul portaltoilor pomicoli, comportarea soiurilor pe diferiţi portaltoi,
afinitatea, incompatibilitatea, vigoarea combinaţiei soi/portaltoi, durata de
viaţă, etc.;
- comportarea soiurilor la boli şi dăunători, la ger, la brume şi îngheţuri
reprezintă obiective de studiu deosebit de importante pentru a evita riscurile
climatice şi pentru a obţine producţii stabilite, ieftine, puţin poluate şi evitarea
alterării mediului înconjurător;
- calităţile şi defectele soiurilor trebuiesc bine cunoscute pentru a
elimina din sortiment soiurile necorespunzătoare şi pentru a oferi obiective
clare de ameliorare genetică laboratoarelor de specialitate.
2. Cum se clasifică soiurile după origine? Exemplificați
După origine soiurile se clasifică în două grupe: locale şi introduse.
Soiurile locale au fost obţinute prin selecţie empirică pornind de la
diferite biotipuri locale existente în flora spontană. Aceste soiuri au areal
restrâns la unul sau câteva bazine pomicole adiacente şi se caracterizează
prin: grad restrâns de omogenitate morfo-biologică şi ca atare un număr
ridicat de biotipuri sau forme în cadrul soiului; grad ridicat de adaptabilitate la
condiţiile de mediu, rezistenţă sporită la ger, secetă, uneori la boli şi
dăunători. Aceste caracteristici le recomandă ca: material iniţial valoros în
procesul de ameliorare genetică.
Exemple de soiuri locale:
- la măr: Domnesc, Creţesc, Pătul, Vieşti, Călugăreşti, Şiculane,
Trotuşe etc.;
- la păr: Popeşti, Alămâi, Boiereşti, Dulci de toamnă, De Sântămărie,
Cu miezul roşu etc.;
- la prun: Roşioare văratice, Gras românesc, Vânăt românesc, Tuleu
gras, Buburuz ;
- la cireş: Pietroase de Cotnari, Drăgănele de Piteşti, Scorţoase de
Râmnicul Sărat;
- la vişin: Mocăneşti, Crişana, Turceşti.
5
Soiurile introduse sunt rezultatul lucrărilor de ameliorare genetică,
bazată pe cunoaşterea caracterelor ereditare ale părinţilor şi utilizarea unor
metode moderne de selecţie. În prezent laboratoarele de ameliorare lucrează
după metodologii proprii, utilizează selecţia timpurie a hibrizilor, iar
obiectivele sunt bine precizate. Pe această bază au fost obţinute soiuri
rezistente la rapăn, tolerante la viroze, la unele bacterioze (arsura
bacteriană). Soiurile ameliorate se caracterizează prin: omogenitate
morfologică a indivizilor, stabilitate ridicată, productivitate mare, fructe de
calitate, etc.
Întrebări de autoevaluare:
1. Ce este pomologia ?
2. Care sunt obiectivele principale ale pomologiei?
3. Care este definiţia soiului?
4. Care sunt criteriile de clasificare ale soiurilor de pomi şi arbuşti
fructiferi?
5. Cum se clasifică soiurile după origine? Exemplificați.
6. Cum se clasifică soiurile după arealul de cultură? Exemplificați
7. Cum definiţi sortimentul pomicol?
8. Care este numărul de soiuri estimat la nivel mondial?
9. Care sunt tendinţele cu care se confruntă sortimentul pomicol ?
10. Ce se înţelege prin intermediar la altoire ?
6
CARACTERISTICILE MORFOLOGICE ALE POMULUI ŞI

FRUCTELOR UTILIZATE LA RECUNOAŞTEREA ŞI
DESCRIEREA SOIURILOR
Cuvinte cheie: caracteristici de recunoaştere, coroane naturale,

fruct, mărime, formă, culoare, pulpă, gust, consistenţă
Rezumat
La recunoaşterea şi descrierea soiurilor se utilizează elementele
morfologice ale diferitelor organe, între care fructul are importanţă majoră.
Identificarea şi descrierea exactă a soiurilor presupune cunoaşterea
caracteristicilor fructului dar şi ale celorlalte organe cum sunt trunchiul,
coroana, ramurile de rod, lăstarii, frunzele, florile.
Dintre particularităţile morfologice exterioare ale fructului, cele mai
importante în recunoaşterea şi descrierea soiurilor sunt: mărimea, forma,
aspectul suprafeţei, culoarea, pedunculul, cavitatea pedunculară, caliciul sau
punctul stilar (la sâmburoase), cavitatea calicială (stilară), brazda ventrală,
pruina, pubescenţa, punctele de rugină, punctele subcutanate şi altele.
Dintre caracteristicile interne ale fructului care se pun în evidenţă după
secţionarea acestuia pe direcţia peduncul-caliciu, amintim: caracteristicile
pulpei (culoare, consistenţă, suculenţă, gust, aromă), inima fructului,
cavitatea subcalicială, axul, seminţele, sâmburii etc.
Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu este de 2 ore
2.1 Caracteristicile morfologice ale pomului utilizate la

recunoaşterea şi descrierea soiurilor
Trunchiul prezintă importanţă la recunoaşterea soiurilor, prin felul
ritidomului, modul de creştere, prezenţa plăgilor geroase etc. La majoritatea
soiurilor trunchiul este drept, dar poate fi torsionat la unele soiuri de prun,
cais şi cu plăgi la prun, unele soiuri de cireş, măr, cais. Ritidomul rămâne
neted, neexfoliat la diferite soiuri de măr (Jonathan), de prun (Anna Späth)
fapt ce constituie elemente de identificare.
Coroana constituie un element de recunoaştere a soiurilor prin formă,
desime, grad de ramificare etc. În perioada de mare producţie se deosebesc
următoarele forme de coroană:
- columnară, cu axul bine evidenţiat garnisit cu ramuri de semischelet
şi ramuri de rod, de exp. soiurile de măr Walz, Polka, Bolero etc.;
- fusiformă, prezintă un ax puternic cu creştere progresivă prelungită
în timp şi unghiuri de ramificare mici; coroana este strâmtă iar diametrul
maxim la mijloc. Asemenea coroane au unele soiuri vechi de măr: Candil
Sinap, Sari Sinap şi puţine soiuri de păr.
- piramidală, are axul puternic dezvoltat cu creştere progresivă, dar se
opreşte mai repede din creştere; diametrul maxim se află la bază sau în
treimea inferioară a coroanei, iar unghiul de ramificare al şarpantelor este de
30-35°. Coroane piramidale întâlnim la soiurile de păr Untoasă Clairgeau,
Buna Luiza d’Avranches, Bella di Giugno etc.
7
- invers piramidale, sunt coroanele conice cu vârful în jos, şarpantele
au unghiul de ramificare de 40-45o şi rămâne aproape constant. Se
întâlneşte la soiurile de măr Renet de Champagne, Renet Orleans;
- larg piramidală, are axul mai scurt, vârful coroanei ascuţit, baza
largă, iar diametrul aproape egal cu înălţimea, ca la soiurile de păr Untoasă
Hardenpont, mărul Parmen auriu;
- globuloasă, este o coroană cu axul scurt, vârful rotunjit, iar diametrul
maxim egal cu înălţimea şi plasat la mijlocul acesteia. Asemenea coroane
întâlnim la soiurile de măr Pătul, Poinic, Renet Landsberg, la unele soiuri de
prun, vişin etc.
- turtită,) are axul foarte scurt, diametrul maxim aproape dublu
comparativ cu înălţimea. Asemenea coroane întâlnim la soiurile de măr
Frumos Galben, prunul d’Agen, la multe soiuri de vişin.
- pletoasă, are axul foarte scurt, şarpantele cu unghiuri mari şi foarte
mari, iar ramurile de semischelet şi de rod atârnânde. Asemenea coroane
întâlnim la multe soiuri de vişin, ex. Schattenmorelle.
Fructul rezultă în urma fecundării ovulei şi se formează de regulă din
ovar, uneori cu participarea altor organe ale florii cum sunt: receptaculul
(măr, păr, gutui, căpşun) sau şi axul floral la dud. Fructul este alcătuit din
pericarp (învelişul seminal) şi seminţe. Pericarpul este alcătuit din: epicarp -
învelişul exterior al fructului; mezocarp - partea centrală, de obicei cea mai
voluminoasă (reprezentativă) şi cu valoarea alimentară maximă; endocarpul -
zona centrală din jurul seminţelor, care poate fi membranoasă (măr, păr,
gutui), puternic lignificată la sâmburoase (fig.1).
Principalele tipuri de fructe la speciile din climatul nostru temperat
sunt:
- poama - fruct fals, care ia naştere din receptacolul floral, fiind
întâlnită la măr, păr, gutui;
- drupa - fruct cărnos cu endocarpul sclerificat, alcătuind sâmburele la
prun, cais, piersic, cireş, vişin;
- nuca - fruct tare cu sămânţa liberă sau slab aderentă (aluna);
- baca - fruct cărnos cu mai multe seminţe înglobate în endocarpul
gelificat, la coacăz, agriş, afin, etc.;
- hesperida - la lămâi, portocal, mandarin, etc.;
- pseudodrupa - fruct dehiscent, la care mezocarpul crapă şi cade
fiind necomestibil (nuca şi migdala);
Fig.2.1. Secţiune prin fruct:

A – secţiune longitudinală, B – secţiune transversală
a – cavitatea calicială; b – caliciul (sepalele); c – staminele; d – cavitatea
subcalicială şi stilul; e – pulpa; f – pieliţa; g – loja; h – camera axială; i – sămânţa; j –
fascilul vascular; k – inima; l – cavitatea pedunculară; m – pedunculul
8
- polidrupa - fruct multiplu, alcătuit din numeroase drupeole aşezate
pe un receptacol comun (mura, zmeura);
- polinucula - întâlnit la căpşun, frag, alcătuit din numeroase nucule
aşezate pe receptaculul cărnos, comestibil:
- sicoma - la smochin, fruct fals, compus; la formarea lui pe lângă ovar
participă şi inflorescenţa care înveseleşte nuculele.
În pomologie, fructul oferă cele mai importante caracteristici de
recunoaştere a soiurilor. În vederea identificării şi a descrierii soiurilor după
elementele morfologice ale fructului se utilizează scheme detaliate pe baza
caracterelor externe şi interne.
2.2 Caracteristicile morfologice ale fructului utilizate la descrierea şi

recunoaşterea soiului
2.2.1 Caracteristicile morfologice exterioare ale fructului utilizate la

descrierea şi recunoaşterea soiului
Mărimea fructului reprezintă un caracter destul de variabil la unul şi
acelaşi soi, în funcţie de vârsta pomului, condiţiile climatice şi agrotehnica
aplicată. Totuşi soiurilor le este caracteristică o anumită mărime. Elementele
de mărime (fig.2) sunt: diametrul mare (D); diametrul mic (d); înălţimea (H);
indicele de mărime şi greutatea medie:
I.M. = (D + d + H)/3
Clasificarea fructelor după mărime se poate face în 3 grupe: mari,
mijlocii şi mici; în 5 grupe: mari, supramijlocii, mijlocii, submijlocii, mici sau în
7 grupe: foarte mari, mari, supramijlocii, mijlocii, submijlocii, mici şi foarte
mici.
La măr au fructe mari soiurile: Delicios roşu; Ionagold: Starkrimson.
Soiuri cu fructe mici: Renet ananas, Pătul, Maşanschi, etc.
Soiuri de prun cu fruct mare: Nectarina roşie, Dâmboviţa, Anna Späth
iar cu fruct mic: Vânăt românesc, D’Agen, etc.
Fig.2.2. Elementele de mărime ale fructelor:

A – măr; B – prun; C – nucă
a – înălţimea; b – diametrul mare; c – diametrul mic
9
Forma fructului reprezintă un element esenţial de recunoaştere a
soiurilor, întrucât aceasta rămâne aproape constantă, indiferent de mărime.
Forma se apreciază după raportul dintre înălţime şi diametru, precum şi
poziţia diametrului mare faţă de înălţime. Forma fructului diferă în funcţie de
specie şi soi astfel:
Forme frecvente la mere: sferic-turtită; turtită; ovosferică; conică; conic
trunchiată; ovoidă.
Forme frecvente la pere: piriformă; conică; conic trunchiată; sferic-
turtită; gutuiformă.
Forme de prune: sferică; sferic alungită; ovoidă; invers ovoidă;
elipsoidală; gâtlănoasă.
Forme de cireşe şi vişine: sferic turtit, conic trunchiată; ovoidă;
elipsoidală; cordiformă.
La formă se apreciază de asemenea conturul fructului, simetria,
prezenţa crestelor şi a coastelor. Crestele sunt ridicături în apropierea
cavităţii caliciale (stilare) şi se întâlnesc la mere (Delicios roşu, Frumos
Galben, London Pepping), la pere şi mai rar la piersici.
Coastele sunt ridicături şi adâncituri pe flancurile fructului.
Culoarea fructului este specifică fiecărui soi, dar şi aceasta diferă în
funcţie de zona de cultură, de forma de coroană, condiţiile anului respectiv.
La majoritatea soiurilor întâlnim trei tipuri de culori:
- de fond sau de bază: se dezvoltă pe întreaga suprafaţă indiferent
dacă fructul este expus la soare. Această culoare este verde gălbuie la
mere, pere; galbenă la gutui; roşie la cireşe şi vişine; vânătă, galbenă sau
rozie la prune; verde-gălbuie la piersici; galbenă-portocalie la caise etc.
- culoarea de acoperire se dezvoltă pe partea însorită şi poate
cuprinde o suprafaţă mai mare sau mai mică, uneori completă. Astfel
culoarea de acoperire poate fi abia suflată (Golden, Frumos galben, Pătul),
intensă (la Wagener), acoperă total fructul (Jonathan, Kältear, Böhmer);
- culoarea de suprapunere se dezvoltă peste culoarea de acoperire
sub formă de dungi (Parmen auriu, Frumos de Voineşti) sau de pete de un
roşu mai intens.
Pe suprafaţa fructului pot apărea puncte de rugină (Golden, Renet
ananas), pete mari de rugină la mere şi pere, toată suprafaţa ruginită
(Untoasă Bosc), etc. Punctele albe subcutanate se întâlnesc la numeroase
soiuri de măr, de păr, cireş, etc.
Pedunculul sau codiţa fructului reprezintă, un element distinctiv al
soiurilor, prin lungime, grosime, pubescenţă etc. Astfel la cireşe soiul
Pietroase mari negre are pedunculul scurt, Germedorfer pedunculul lung.
La mere soiurile Jonathan, Parmen auriu etc. pedunculul este scurt,
pe când Golden Delicious roşu are pedunculul lung, iar exemplele pot
continua la toate speciile.
Cavitatea pedunculară se caracterizează, din punct de vedere
pomologic, prin adâncime, culoarea pieliţei, prezenţa ruginii etc. Exemplu
soiul de măr Jonathan are cavitatea pedunculară adâncă şi îngustă, soiul
Astrahan cavitate largă, iar soiul Renet Bauman mijlociu de adâncă, dar cu
pieliţa ruginită, rugina se revarsă peste cavitate în formă de raze. Cavitatea şi
pedunculul sunt destul de constante la acelaşi soi. Unele fructe, pere, gutui,
prune nu au cavitate, pedunculul se prinde pe un mic mamelon.
10
Caliciul prezent la sămânţoase caracterizează soiurile prin mărime
(mare, mijlociu, mic), prin gradul de închidere al sepalelor (închis, semiînchis
şi deschis). La sâmburoase în locul caliciului se examinează punctul stilar,
mărimea şi poziţia acestuia.
Cavitatea calicială (cavitatea stilară la sâmburoase) reprezintă
adâncitura în care se găsesc aceste elemente morfologice. La cavitatea
calicială se apreciază adâncimea (superficială, potrivit de adâncă, adâncă) şi
lărgimea (îngustă, mijlocie, largă). De asemenea se examinează prezenţa
crestelor, a ruginei din jurul cavităţii caliciale.
2.2.2 Caracterele morfologice interne ale fructului

Culoarea pulpei se examinează imediat după secţionarea fructului
pentru a evita oxidarea acesteia şi schimbarea nuanţei de culoare.
Culoarea pulpei oscilează de la alb, alb-gălbui, crem, galbenă,
portocalie, roză, roşie, vişinie în funcţie de specie, iar în cadrul speciei în
funcţie de soi.
Consistenţa este dată de fineţea celulelor, cantitatea de substanţe
pectice şi tanante. Ea poate fi: tare, crocantă, aşchioasă, sau moale,
făinoasă, fondantă. Consistenţa diferă în funcţie de gradul de coacere, dar
este caracteristică soiurilor.
Suculenţa, gradul de zemozitate al fructului poate fi în funcţie de
specie şi soi: foarte suculentă, slab suculentă, înecăcioasă. Gradul de
suculenţă este în mare parte corelat invers cu consistenţa, dar sunt şi soiuri
slab consistente şi în acelaşi timp slab suculente, ca Delicios dublu roşu,
Starkrimson etc.
Gustul este un element definitoriu al fructelor în funcţie de specie şi
soi. Gustul este determinat de conţinutul în zaharuri, în acizi organici,
taninuri. Nuanţele de gust pot fi: dulce, dulce-acidulat, acrişor, acru,
astringent sau slab acidulat, fad (cu aciditate puţină), leşios (lipsit de
aciditate). Cantitatea de taninuri determină următoarele nuanţe de gust:
amar, amărui, astringent, slab astringent, plăcut astringent, ca de exemplu la
cireşele Hedelfinger sau prunele Vânăt românesc şi Tuleu gras.
Aroma pulpei poate fi caracteristică speciei sau particulară: de ananas
(Renet ananas), de banană (Banana de iarnă), de cuişoare (la pere), de
scorţişoară (pere), de busuioc (pere).
Cavitatea subcalicială se găseşte imediat sub caliciu şi comunică
uneori cu camera seminţelor. Cavitatea subcalicială poate fi mare, mijlocie şi
mică. Mai importantă pentru recunoaşterea soiurilor este forma cavităţii
subcaliciale; aceasta poate fi în formă de V, de U, de pâlnie sau de fus.
Inima fructului este prezentă numai la seminţoase fiind delimitată de
restul fructului printr-un fascicol de vase libero-lemnoase. Inima fructului se
caracterizează prin: mărime (mare, mijlocie şi mică), în funcţie de proporţia
acesteia faţă de diametrul fructului, poziţie (inferioară, centrală, superioară) şi
formă: turtită, cordiformă sau fusiformă.
La mere inima poate fi cordiformă sau turtită, iar la pere şi gutui
fusiformă sau cordiform alungită.
Identificarea şi apoi descrierea soiurilor se face după aceste
caracteristici, examinate graduat, punct cu punct. Aceleaşi elemente
(punctate diferit prin note) se utilizează la degustarea soiurilor.
11
1. Daţi exemple de coroane naturale.
În perioada de mare producţie se deosebesc următoarele forme de
coroană naturală: columnară, fusiformă, piramidală, invers piramidală, larg
piramidală, globuloasă, turtită și pletoasă,
2.Care sunt caracteristicile externe ale fructului utilizate la
recunoaşterea şi descrierea soiurilor?
Dintre particularităţile morfologice exterioare ale fructului, cele mai
importante în recunoaşterea şi descrierea soiurilor sunt: mărimea, forma,
aspectul suprafeţei, culoarea, pedunculul, cavitatea pedunculară, caliciul sau
punctul stilar (la sâmburoase), cavitatea calicială (stilară), brazda ventrală,
pruina, pubescenţa, punctele de rugină, punctele subcutanate şi altele.
1.Care sunt caracteristicile ce contribuie la identificarea şi
recunoaşterea soiurilor de pomi şi arbuşti fructiferi?
2. Care sunt caracteristicile trunchiului ce contribuie la identificarea şi
recunoaşterea soiurilor de pomi şi arbuşti fructiferi ?
3. Daţi exemple de coroane naturale.
4. Din ce este alcătuit fructul? Descrieti.
5. Enumerați tipurile de fructe.
6.Care sunt caracteristicile externe ale fructului utilizate la
7.Cum se calculează indicele de mărime al fructului?
8. Ce sunt coastele şi crestele fructului?
9.Care sunt caracteristicile interne ale fructului utilizate la
10. Care sunt caracteristicile pulpei? Exemplificaţi.
12
CULTURA MĂRULUI
IMPORTANŢĂ, AREAL DE CULTURĂ, PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE
Cuvinte cheie: măr, importanţă, areal de cultură, producţii, specii,

soiuri, portaltoi generativi şi vegetativi
Rezumat
Mărul este cea mai cunoscută şi mai importantă specie pomicolă din
climatul temperat. Importanţa rezidă din vechimea culturii, suprafaţa şi
producţia obţinută, valoarea alimentară, dietetică şi terapeutică a fructului,
plasticitatea ecologică, productivitatea şi pretabilitatea la cele mai diverse
tehnologii de cultură ale soiurilor.
Importanţa culturii mărului este completată şi de caracteristicile
pomului sau mai bine zis ale speciei ca atare, mărul având numeroase soiuri
şi portaltoi care îi conferă o mare variabilitate în ceea ce priveşte vigoarea,
productivitatea, precocitatea, longevitatea; în plus este o specie cu mare
adaptabilitate ecologică fiind rezistent la ger, brume şi îngheţuri târzii şi
pretabilitate la diferite sisteme de cultură.
3.1. Importanţa culturii mărului
Malus domestica Borkh.

Fam. Rosaceae
Subfam. Pomoidae
Merele au o compoziţie chimică complexă (tabelul3.1.) şi grad foarte

redus de refuzuri, se pretează la prepararea unor produse diverse dar
preponderent sunt utilizate ca fructe proaspete pentru desert, consumul de
mere având un efect benefic asupra omului sănătos, bolnav sau
convalescent.
Glucidele din mere pătrund rapid în circuitul sangvin, refac rezerva de
glicogen a ficatului ceea ce le conferă funcţie reconfortantă.
Acizii organici stimulează pofta de mâncare, potolesc setea şi nu
măresc aciditatea gastrică întrucât se găsesc sub formă de săruri iar
radicalul organic se arde în procesul de respiraţie.
Substanţele pectice au rol laxativ, împreună cu celuloza formează
fibra vegetală care contribuie la eliminarea tractului intestinal şi combate
astfel constipaţia.
Taninurile au rol hemostatic, dezinfectant şi antidiareic.
Efectul alimentar şi terapeutic al merelor este conferit însă de vitamine
(C, A, B1, B2, etc.) şi de sărurile minerale.
13
Merele sunt indicate în combaterea multor afecţiuni dar mai ales în
cele hepatice, biliare, renale, cardiovasculare, insomnii, constipaţii cronice
etc. Merele contribuie de asemenea la scăderea colesterolului, la eliminarea
acizilor urici, absorb unele toxine şi au un efect tonic general. Sunt
recomandate tuturor persoanelor dar mai ales copiilor, bătrânilor, bolnavilor,
convalescenţilor etc.
Tabelul 3.1.
COMPOZIŢIA CHIMICĂ A MERELOR
(DUPĂ I.F.RADU, CITAT DE DRĂGĂNESCU E., 1996
Substanţe chimice g/100g fruct proaspăt
Apă totală 77,80 - 88,50

Zaharuri total 7,59 - 16,40
Aciditate totală (în acid malic) 0,16 - 1,27
Substanţe tanoide 0,06 - 0,31
Substanţe pectice 0,23 - 1,14
Proteine total 0,18 - 0,72
Substanţe minerale 0,10 - 0,42
Acid ascorbic (mg %) 1,00 - 47,00
Valoarea energetică 46,00 - 84,00 cal
Din mere se prepară sucuri, compoturi, nectar, marmeladă, cidru, se

utilizează în patiserie şi chiar la prepararea unor băuturi alcoolice.
Merele se păstrează uşor, rezistă la transport, asigură din livadă şi din
depozit un consum eşalonat pe 10 – 12 luni, cu pierderi destul de mici.
Pomul prezintă numeroase avantaje de cultură graţie numărului mare
de soiuri şi de portaltoi, se pretează la cele mai diverse sisteme de cultură,
este rezistent la ger, la brume şi îngheţuri târzii întrucât înfloreşte eşalonat şi
destul de târziu, este o specie cu potenţial ridicat de producţie, valorifică
zonele umede, răcoroase şi cu altitudini relativ mari.
Dintre dificultăţile culturii amintim: este pretenţios la umiditate şi sol,
are un număr mare de boli şi dăunători, este predispus la alternanţa de
rodire, care se combate destul de greu, necesită un volum mare de lucrări
mai ales pentru tăieri, tratamente fitosanitare şi recoltare.
3.2 Arealul de cultură pe glob şi în România

Malus domestica sau mărul cultivat este un hibrid interspecific natural
rezultat din încrucişarea spontană, consecutivă a mai multor specii, dintre
care M. silvestris a avut un rol determinant. Cei mai mulţi cercetători
consideră, că originea mărului se găseşte în jurul munţilor Thian-Shan,la
graniţa dintre China occidentală şi fosta U.R.S.S., până la marea Caspică.
Arealul de cultură al mărului cuprinde toate continentele, mai precis
zona temperată a globului, nordică şi sudică. În emisfera nordică, mărul urcă
până la de 60 - 66° (Norvegia) şi coboară până în zona intertropicală
(Guatemala), dar numai la altitudini de 2.000 – 3.000 m. În emisfera sudică,
arealul de cultură este cuprins între 30o şi 40°, fiind ceva mai bine
reprezentat în Argentina, Chile, Africa de Sud, Australia şi Noua Zeelandă.
Ponderea producţiei mondiale se obţine însă între paralele 30 o şi 50o
din emisfera nordică.
În Europa, ţările mari producătoare de mere sunt: Polonia, Italia,
Franţa, Olanda, acestea având şi cele mai intensive culturi din lume,
obţinând producţii medii de 30 t/ha.
14
Conform datelor FAO, la nivelul anului 2017 a fost de 83.1 mil.t.,
China producând 50% din total iar Europa, incluzând Turcia, producând 17%
din total. Astfel, producția de mere se situează după cum urmează: China
41.4 mil.t.,US 5,2 mil.t.,Turcia 3.0 mil t., Polonia 2,4 mil.t., India 2,3 mil.t., Iran
2,1 mil.t., Italia 1,9 mil.t. (FAOSTAT 2017)
În România, suprafaţa ocupată cu măr a sporit mult începând din anii
1955 – 1960, apoi după 1990 a suferit fluctuaţii, astfel încât la nivelul anului
2007, suprafaţa cultivată cu această importantă specie pomicolă ajungând la
62896 ha. Recensământul MAPDR din iunie 2006 centralizează datele
referitoare la cultura mărului, astfel: suprafaţa totală ocupată cu măr 54555
ha, din care în exploatare efectivă 30805 ha, în declin 10275 ha, abandonate
12682 ha şi plantaţii tinere 792 ha.
Date recente publicate de către INS arată că suprafața ocupată cu
măr pe o perioadă de 10 ani (2008-2018) a variat între 52500 ha în anul
2009 și 56900 ha în anul 2013 (tab.3.2.). În ultimii ani zece ani, producţia de
mere a scăzut datorită restructurării suprafeţelor şi a creşterilor exagerate a
costurilor de producţie, astfel la nivelul anului 2017 s-a obținut o producție de
doar 348,8 mii tone și doar în doi ani (2018 și 2011) producția de mere a
depășit 600,0 mii tone.
Tabelul 3.2.
SUPRAFAȚA CULTIVATĂ CU MĂR ȘI EVOLUȚIA PRODUCȚIILOR
ÎN ROMÂNIA
Cult Specifi 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
UM
ura care
Supraf mii
aţa ha
54,7 52,6 56,0 52,7 55,4 56,9 56,1 55,8 55,5 55,6 53,9
Măr
Produc
mii
ţie
to 459,0 517,5 552,9 620,4 462,9 513,5 513,2 476,6 467,2 348,6 643,8
totală
Sursa: INS - Producția vegetală la principalele culture
Relansarea culturii mărului trebuie să se realizeze prin înfiinţarea de

plantaţii intensive şi superintensive (1.250 - 2.500 pomi/ha) în cele mai
favorabile zone de cultură în sistem privat sau alte forme de proprietate, dar
în amplasamente care să permită o exploatare profitabilă.
Zonele cele mai favorabile sunt cele de deal (zona stejarului şi
fagului), iar bazine importante de cultură sunt: Baia – Mare, Somcuta, Seini,
Beclean, Bistriţa, Rădăşeni, Fălticeni, Râmnicu – Vâlcea, Horezu, Târgu Jiu,
Câmpulung Muscel, Curtea de Argeş, Piteşti, Voineşti, Măgurele – Prahova,
Sibiu, Caransebeş, Domaşnea, Lugoj, Lipova, Gurahonţ .
3.3. Particularităţi biologice

3.3.1 Speciile de măr
Specia Malus domestica (Borkh) cuprinde soiurile cultivate şi un
număr mare de portaltoi. Soiurile cultivate provin din ameliorarea tipurilor
locale sau din lucrări de ameliorare genetică, prin hibridare. Majoritatea
speciilor spontane sunt diploide 2n = 34 cromozomi sau tetraploide 2n = 68
cromozomi, deşi în practică se cunosc şi soiuri tri sau pentaploide, rele
polenizatoare.
15
Principalele specii pomicole ale genului Malus care au contribuit la
formarea soiurilor sunt prezentate în continuare.
Malus silvestris (L.) Mill, mărul sălbatic, creşte spontan în Europa,
Asia Mică şi Asia, se caracterizează prin mare diversitate de tipuri şi forme,
privind vigoarea, forma coroanei, precocitatea etc. Din această specie au
rezultat numeroase soiuri, dar mai ales cele din grupele Calville, Rambour şi
merele trandafirii .
Malus pumila (Mill) are un areal aproape suprapus peste cel al speciei
anterioare dar cu extindere mai mare în Asia.
Această specie are două varietăţi botanice:
M. pumila var. praecox (Pall) - dusenul - cu vigoare mijlocie; creşte
sub formă de arbustoid se înmulţeşte prin marcotaj, intră pe rod la 3 - 4 ani
după plantare.
M. pumila var. paradisiaca (Medik) – paradisul - are o vigoare mai
mică, 2 - 3 m, se înmulţeşte uşor pe cale vegetativă, intră pe rod foarte
timpuriu la 2 - 3 ani, are înrădăcinare superficială. Din aceste două varietăţi
botanice au fost obţinuţi numeroşi portaltoi vegetativi, care au revoluţionat
tehnologia culturii.
Malus floribunda (Sieb) - mărul ornamental - originar din Japonia are
florile şi fructele ornamentale. Această specie conţine gena rezistenţei la
rapăn, fapt ce a determinat utilizarea ei în combinaţii hibride pentru obţinerea
soiurilor rezistente la această boală: Prima, Priscila, Priam, Florina, Pionier,
Voinea, Generos, Romus etc.
Malus baccata (L.) (Borkh) - mărul siberian răspândit mai ales în Asia,
China, Siberia până în Coreea a dat naştere la soiuri rezistente la ger (până
la - 40°C), productive, dar cu fructe mici, acre, astringente şi rămân prinse
pe pom până primăvara.
Malus prunifolia (Wild), (Borkh) - mărul chinezesc în prezent nu se
mai întâlneşte în stare spontană, are particularităţi intermediare între M.
pumila şi M. baccata.
Alte specii care au mai contribuit la formarea soiurilor sunt:
Malus coronaria (2 n=68 cromozomi), Malus zumi (mărul japonez)
are fructul lung pedunculat şi rezistenţă genetică la boli.
3.3.2 Sortimentul la măr

Deşi pe plan mondial sortimentul la măr este foarte bogat fiind
apreciat la 10000 de soiuri, producţia utilizează numai câteva soiuri foarte
valoroase şi de largă circulaţie internaţională. Cele mai răspândite soiuri
sunt: Golden Delicious şi mutantele sale, Red Delicious şi mutantele sale,
Frumuseţea Romei, Cox Orange Pepin, Belle de Boskoop, Jonathan, Mc
Intosh, Granny Smith, Reinette de Canada, Gravenstein, Morgenduft etc.
Începând indeosebi din anii 90 se promovează soiurile bicolore sau
roşii intens dintre care mai importante amintim: Elstar, Idared, Royal Gala,
Braeburn, Gloster 69, Mutsu, Fuji, Pink Lady etc.
O noutate importantă a sortimentului o constituie obţinerea soiurilor
rezistente la boli (rapăn, făinare, arsura bacteriană).
Un alt obiectiv important de ameliorare îl constituie structura coroanei
mizându-se în ultimii ani pe soiuri tip “spur” şi columnar. Soiurile de tip spur
sunt deja extinse pentru avantajele lor culturale, tăieri mai sumare, coroane
mai compacte cu grad redus de degarnisire.
16
Soiurile de tip columnar au pătruns pe piaţă o dată cu descoperirea
mutantei columnare a soiului Mc Intosh în Canada denumită Wijick, fiind
obţinute ulterior soiurile: Walz (Wijick x Golden Delicious), Polka (Golden x
Wijick) şi Bolero (Wijick x Greenleefs).
Sortimentul de măr din România a marcat o evoluţie interesantă dar fără
deosebiri majore comparativ cu situaţia mondială. Astfel, până la sfârşitul
secolului al XIX - lea, soiurile cultivate reprezentau selecţii populare
cunoscute ca soiuri locale autohtone: Pătul, Domnesc, Creţesc, Poinic,
Vieşti, Trotuşe, Roşioare, Călugăreşti, Şiculane, etc. Începând cu perioada
1880 - 1890 s - au extins şi soiurile străine, altoite în coroană sau în
pepiniere, particulare sau de stat: Jonathan, Parmen auriu, London Pepping,
Renet Baumann, Renet Landsberg, Renet de Canada, Frumos galben,
Frumos de Boskoop etc.
În prezent se editează anual o listă a soiurilor admise în cultură. În
această listă sunt trecute soiuri româneşti şi soiuri valoroase din sortimentul
mondial. Soiurile noi obţinute în România sunt prezentate în tabelul 3.3.
Tabelul 3.3.
PRINCIPALELE SOIURI DE MĂR CULTIVATE ÎN ROMÂNIA
Nr. Denumirea Epoca de Vigoarea Fructul
crt. soiului şi coacere pomului Mărimea Forma Culoarea
originea
1 Auriu de Cluj 1-15 VIII Medie Medie Conică Verde acoperit cu
(România) roz
2 Romus 3 5 – 15 Mijlocie Supra - mijlocie Sfero – conică Verde – gălbui
S.U.A. (România) VIII acoperit cu roşu
pe 2/3
3 Aromat de vară 5 – 15 Supra - Sub - mijlocie Sferic – turtită Galben - verzuie
(România) VII mijlocie cu roşu aprins
4 Ardelean 5-25 IX Medie Medie Sfero – conică Verde – gălbui
(România) acoperit cu roşu
pe
5 Aura 25-30 IX Medie Mare Sfero-conică Verde – gălbui
(România) acoperit cu oranj
6 Frumos de 1-25 IX Mare Mare Sferic – turtită Galbenă acoperită
Voineşti şi dungat cu roşu
(România)
7 Ciprian 25-30 IX Medie Medie Sfero-conică Verde acoperit cu
(România) roşu închis
8 Dacian 25-30 IX Mare Mare Sferică Verde – gălbui
9 Discoprim 5-25 IX Mare Mare Sferică Roşie
(România)
10 Fălticeni 5-25 IX Mare Supra - mijlocie Conic - trunchiată Verde - gălbui
11 Pionier 1-25 IX Mijlocie Supra - mijlocie Sferic - turtită Acoperit aproape
(România) total cu roşu
12 Voinea 25 IX - 15X Mare Mare Sferic – ovosferică Verde – gălbuie
pe ¾
13 Generos 1-25 IX Mijlocie Mare Sferic - turtită Verde - gălbui
14 Gloria Mijlocie Supra - mijlocie Sferică Verde – gălbui
(România) X– acoperit cu roz –
roşcat pe 1 – 3
15 Golden Delicious 25X – 15X Mijlocie Supra - mijlocie Ovosferică Verde - gălbuie
(SUA) sau galbenă auriu
16 Golden Spur 25X – 15X Mică Mare Conică Verde – gălbuie
(S.U.A.) sau galbenă aurie
17 Goldprim 25X – 15X Mijlocie Mijlocie Conică Verde – gălbui
18 Jonathan 25X – 15X Mijlocie Mijlocie Sferic - turtită Verde – gălbuie
(S.U.A.) acoperită cu roşu
viu
19 Jonagold 1-15X Mare Supra - mijlocie Sferic - turtită Verde – gălbuie cu
(S.U.A.) dungi şi pete roşii
17
crt. soiului şi coacere pomului Mărimea Forma Culoarea
originea
20 Iris 25X – 15X Mică Supra - mijlocie Sferică Galbenă acoperit
(România) cu roşu aprins
21 Jonaprim 25X – 15X Mijlocie Mijlocie Sfero-conică Verde – gălbuie
(România) acoperită cu roşu
22 Delicios de 25X – 15X Mijlocie Supra - mijlocie Sfero-conică Verde – gălbui
Voineşti acoperit cu oranj
(România)
23 Starkrimson 25X – 15X Mijlocie Mare Conic - trunchiat cu Verde gălbui
(S.U.A.) creste şi coaste acoperit cu roşu
închis, puncte
albicioase
24 Mutsu 25X – 15X Foarte mare Foarte mare Conic – trunchiată Verde - gălbuie
(Japonia) (unicolor)
25 Wagener 25X – 15X Mică Supra-mijlocie Sferic-turtită Galben - verzuie
(S.U.A.) acoperită pe1/2 cu
oranj
26 Kaltherer Bohmer 25X – 15X Mare Supra - mijlocie Conic – trunchiată Verde - gălbuie
(Germania) acoperit pe 2/3 cu
roz
27 Florina 25 IX – 15 X Supra – Mijlocie Sferic - turtită Galben acoperit
(Franţa) mijlocie cu dungi roşii
(bicolor)
28 Liberty 25 IX – 15 X Mijlocie Supra - mijlocie Sferic-aplatizată Verde-gălbui
(S.U.A.) acoperit cu roz
29 Rebra 25 IX – 15 X Mijlocie Supra - mijlocie Sferic-aplatizată Verde-gălbui
(S.U.A.) acoperit cu roz
30 Idared 25 IX – 15 X Mare Mare Sferic-aplatizată Verde - gălbuie
(S.U.A.) acoperită cu oranj
31 Productiv de Cluj 1-30 IX Mijlocie Mijlocie Conic – trunchiată Verde - gălbuie
(România) acoperit pe 2/3 cu
roşu
32 Rustic 25 IX – 15 X Mică-mijlocie Mijlocie Sferic-aplatizată Verde acoperit pe
(România) 2/3 cu roşu
33 Starkprim 25X – 15X Mijlocie Mare Conic - trunchiat cu Roşu închis cu
(România) creste şi coaste puncte albicioase
34 Silvan 1-30 IX Mijlocie Mijlocie Sferică Galben acoperit
(România) cu roşu
35 Voinea 1-30 IX Foarte mare Mare Sfero-conică Verde - gălbuie
(România) acoperit pe 2/3 cu
roşu
36 Wagener premiat 25 IX – 15 X Mijlocie Supra - mijlocie Sferic-aplatizată Verde - gălbuie
(S.U.A.) acoperit cu
purpuriu
3.3.3 Portaltoii mărului

Importanţa culturii mărului pe plan mondial, multitudinea soiurilor şi
arealul larg de cultură au determinat un interes deosebit pentru obţinerea şi
utilizarea unui număr mare de portaltoi. Mărul este specia pomicolă cu cel
mai mare număr de portaltoi, existând permanent tendinţa de a crea şi
omologa noi portaltoi care să răspundă dezideratelor unei pomiculturi
moderne şi durabile. Principalii portaltoi generativi şi vegetativi ai mărului
sunt prezentaţi în cele ce urmează.
Portaltoii generativi
Sunt cunoscuţi şi utilizaţi în întreaga lume de sute de ani. Iniţial s-a
folosit pe scară largă mărul pădureţ (Malus sylvestris), ulterior s-a trecut la
altoirea pe măr franc (Malus domestica) utilizând seminţele celor mai
valoroase soiuri şi populaţii locale care au condus la obţinerea de pomi mai
uniformi, cu vigoare mai redusă şi cu fructificare mai precoce.
Cei mai cunoscuţi şi utilizaţi portaltoi portaltoi generativi în ţara
noastră sunt:
P.F. Creţesc (M. domestica cv. Creţesc de Vâlcea) portaltoi provenit
din soiul Creţesc de Vâlcea şi omologat în anul 1968.
18
Imprimă soiului altoit o vigoare mare de creştere, rezistenţă la ger, o
bună ancorare în sol, dând rezultate pe soluri mai grele cu conţinut mai
crescut de argilă. Este sensibil la făinare şi intră pe rod în anul 4-5 după
plantare. Se pretează pentru sistemul de cultură clasic şi mai puţin intensiv
cu distanţe mari de plantare.
P.F. Pătul (M. domestica cv. Pătul) obţinut prin selecţii din soiul Pătul
şi omologat în 1968.
Imprimă pomilor altoiţi vigoare mare, rezistenţă la ger şi umiditate, o
bună ancorare în sol dând rezultate şi pe terenuri mai slabe. Pomii altoiţi sunt
destul de uniformi, intră pe rod în anul 4-6 după plantare şi au o producţie
constantă. Se pretează pentru culturi intensive şi a fost utilizat cu succes mai
ales în zonele nordice ale României.
Portaltoii vegetativi
Primii portaltoi vegetativi au fost obţinuţi din mărul pitic Malus pumilla
var. praecox şi Malus pumilla var. paradisiaca, care însă s-au dovedit a fi
formaţi din tipuri cu mare variabilitate genetică.
Cei mai importanţi portaltoi vegetativi utilizaţi în România şi pe plan
mondial sunt:
M 9 (Paradis galben de Metz) a fost selecţionat în 1935 şi se cultivă
cu succes şi astăzi în majoritatea ţărilor cu pomicultură avansată.
Este un portaltoi de tip dwarf (pitic) care imprimă soiurilor altoite o
creştere redusă, o productivitate ridicată, obţinerea de fructe mari şi de
calitate. Soiurile altoite pe M 9 intră timpuriu pe rod (anul 2-3 de la plantare)
dar au o ancorare slabă în sol, motiv pentru care necesită sistem de
susţinere. Se comportă bine pe soluri fertile, drenate, irigate, în zone unde
temperatura solului nu scade iarna sub -9,6oC. Este rezistent la cancerul
rădăcinilor dar sensibil la arsura bacteriană. Se înmulţeşte prin marcotaj prin
muşuroire şi are un randament scăzut la înmulţire comparativ cu alţi portaltoi.
Pentru îmbunătăţirea unor caracteristici ale portaltoiului M 9 s-a
lucrat la diferite institute de cercetare din lume, de pildă în Olanda s-a obţinut
clona T337 care este foarte mult utilizată în Franţa, precum şi clonele Pajam
1 şi Pajam 2 (Cepilland).
În România, portaltoiul M 9 se comportă foarte bine, ponderea sa în
cultură crescând simţitor în ultimii ani.
M 26 (M 16 X M 9) a fost obţinut la East Malling şi introdus în cultură
în anul 1958.
Este tot un portaltoi de tip dwarf, dar ceva mai viguros decât M 9. La
fel ca M 9 imprimă soiurilor productivitate, fructe mari şi intens colorate, dar
este mai tardiv, mai rezistent la ger şi prezintă o mai bună ancorare în sol,
totuşi se recomandă susţinerea pomilor în primii ani după plantare şi în
dependenţă cu tipul de sol.
Botu I. şi Botu M. (2002) au constatat că imprimă anumitor soiuri
(Florina, Liberty, Granny Smith) o vigoare destul de mare, ca urmare
utilizarea acestora în livezi superintensive trebuie să se facă cu atenţie în
funcţie de vigoarea combinaţiei soi /portaltoi.
Se înmulţeşte uşor prin marcotaj şi butaşi, este foarte răspândit în
Europa, S.U.A. şi în ţara noastră în plantaţii superintensive.
M 27 (obţinut prin încrucişarea dintre M 13 X M 9) a fost selectat în
anul 1929.
19
Este de tip dwarf dar mai puţin viguros comparativ cu M 9. Imprimă
soiurilor altoite precocitate, productivitate, fructe mari şi colorate. Are o
ancorare slabă în sol motiv pentru care necesită sisteme de susţinere, este
sensibil la păduchele lânos, arsura bacteriană şi secetă. Dă producţii bune şi
constante pe soluri fertile, drenate şi irigate şi în condiţiile aplicării unor tăieri
puternice, deoarece în timp vigoarea scade fiind necesară echilibrarea
balanţei creştere / rodire.
În România este puţin extins în cultură.
M 106 (Northen Spy X M 1) este unul dintre cei mai utilizaţi portaltoi
vegetativi ai mărului.
Are o vigoare semi-mijlocie, de aceea când este altoit cu soiuri
standard se cultivă la distanţe de cel puţin 4 / 2 m iar când este altoit cu
soiuri spur la distanţe de 3,5 / 1-2 m. Şi în condiţiile Plantaţiei Didactice a
Facultăţii de Horticultură din Timişoara s-a constatat că soiurile Florina,
Priam, Golden delicious altoite pe M 106 plantate în sistem intensiv cu
distanţe de 4 / 2 m, în anul 10 după plantare şi-au dezvoltat coroanele de aşa
manieră încât umbrirea reciprocă a acestora a condus la migrarea rodului
spre vârf, producţiile de fructe fiind diminuate substanţial.
Portaltoiul M 106 imprimă soiurilor altoite precocitate, productivitate,
o bună ancorare în sol motiv pentru care nu necesită sistem de susţinere.
Se comportă bine şi pe soluri mai grele, dar fructele rămân ceva mai mici
decât în cazul altoirii pe M 9 (Amzăr, 1994). Are o bună rezistenţă la
păduchele lânos dar este sensibil la focul bacterian şi putregaiul rădăcinilor.
Se înmulţeşte uşor prin marcotaj orizontal fiind cel mai utilizat
portaltoi în plantaţiile intensive din ţara noastră.
M 4 (Ducinul de Holstein) a fost selecţionat din flora spontană la
Staţiunea East Malling.
Vigoarea este mijlocie dar ceva mai mare decât la M 106 sau M 7.
În perioada anilor 1960-1970 a fost principalul portaltoi folosit în ţara
noastră pentru înfiinţarea plantaţiilor intensive. Prezintă câteva deficienţe,
cum ar fi: slabă ancorare în sol, sensibilitate pe solurile mai grele sau în
condiţii de exces de umiditate.
Portaltoiul M 4 intră relativ târziu pe rod, este foarte productiv, dar din
cauza ancorării slabe în sol necesită sistem de susţinere.
Se înmulţeşte uşor prin marcotaj orizontal, dar deficienţele amintite
mai sus au condus la restricţionarea înmulţirii sale în pepiniere.
M 16 (Dusenul verde) a fost selecţionat la East Malling şi răspândit în
foarte multe ţări, inclusiv în ţara noastră.
Imprimă soiurilor altoite vigoare mare şi foarte mare, intrare tardivă
pe rod (cam în acelaşi timp cu portaltoii generativi) şi o bună ancorare în sol.
Este sensibil la păduchele lânos.
Înmulţirea se face prin marcotaj şi butaşi, dar se utilizează din ce în
ce mai puţin deoarece conduce la obţinerea de pomi viguroşi, specifici culturii
clasice sau ca pomi izolaţi în grădinile familiale.
A 2 (Alnarp) este un portaltoi viguros, are o înrădăcinare foarte bună
şi este rezistent la ger. Dă rezultate bune pe terenuri cu fertilitate medie,
putând fi utilizat şi în zona dealurilor mijlocii pe terenuri profunde şi cu
umiditate suficientă.
Imprimă soiurilor altoite o intrare mai târzie pe rod (anul 5-6 după
plantare) şi o productivitate ridicată.
20
Se înmulţeşte prin marcotaj vertical sau orizontal şi este recomandat
în sistem clasic sau pentru cultivarea de pomi izolaţi în grădinile familiale.
În prezent pe plan mondial la măr se utilizează următorii portaltoi:
- Seria M (East Malling): M 9, M 26 şi M 27;
- Seria MM (Malling Merton): M 106, M 111;
- Seria CG: Novole, CG 10, CG 47, CG 60; ECC;
- Seria P: P1, P 2, P 16, P 18, P 22;
- Seria Budagowski: Bud 9, Bud 490, Bud 491;
- Seria Ottawa: Ottawa 3, Ottawa 8;
- Seria Jork: Jork 9;
- Seria Pillnitz: Pi 80, Supertel 1,2,3;
- Clonele portaltoiului M 9: M 9 EMLA; B 20; Pajam 1(Lancep),
Pajam 2 (Ceppiland) etc.
1. Care sunt afecţiunile în care sunt indicate merele?
Merele sunt indicate în combaterea multor afecţiuni dar mai ales în
cele hepatice, biliare, renale, cardiovasculare, insomnii, constipaţii cronice
etc. Merele contribuie de asemenea la scăderea colesterolului, la eliminarea
acizilor urici, absorb unele toxine şi au un efect tonic general.
2. Care este gena conţinută de Malus floribunda și de ce a fost
importantă descoperirea ei?
Această specie conţine gena rezistenţei la rapăn, fapt ce a determinat
utilizarea ei în combinaţii hibride pentru obţinerea soiurilor rezistente la
această boală: Prima, Priscila, Priam, Florina, Pionier, Voinea, Generos,
Romus etc.
1. Din ce rezidă importanţa culturii mărului?
2. Care sunt afecţiunile în care sunt indicate merele?
3. Care sunt ţările mari producătoare de mere?
4. Care sunt zonele de cultură ale mărului în ţara noastră?
5. Prin ce se caracterizează mărul sălbatic?
6. La ce a contribuit specia Malus pumila?
7. Care este gena conţinută de Malus floribunda și de ce a fost
importantă descoperirea ei?
8. Daţi exemple de soiuri de mere cu areal larg de cultură.
9. Care sunt portaltoii generativi ai mărului utilizaţi în ţara noastră?
10. Care sunt portaltoii vegetativi ai mărului utilizaţi pe glob şi în ţara
noastră?
21
CARACTERISTICI MORFOLOGICE DE CREŞTERE ŞI FRUCTIFICARE LA

MĂR. CERINŢELE MĂRULUI FAŢĂ DE FACTORII ECOLOGICI
Cuvinte cheie: vigoare, tip de fructificare, precocitate, productivitate,

longevitate, autosterilitate, lumină, temperatură, apă, sol
Rezumat
Cunoaşterea caracteristicililor morfologice de creştere şi fructificare
are o importanţă deosebită, deoarece prin prisma acestora se pot stabili:
sistemele de cultură ce vor fi adoptate, modalitatea de tăiere a pomilor,
alegerea polenizatorilor adecvaţi, alegerea sortimentului pentru un anumit
areal de cultură etc.
Condiţiile climatice şi edafice ale unei anumite zone concură alături de
alegerea şi respectarea tehnologiei de cultură la obţinerea unor producţii de
fructe superioare atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ.
4.1 Caracteristici morfologice de creştere şi fructificare

Sistemul radicular al mărului este în general superficial, diferit în
funcţie de portaltoi, soiul cultivat, sistemul de întreţinere al solului etc.
Portaltoii franc şi cei vegetativi viguroşi (A2, M25, M11) dezvoltă un sistem
radicular bogat şi profund cu marea masă a rădăcinilor plasate între 20 şi 60
cm, iar portaltoii de vigoare foarte slabă M9, M27 îşi dezvoltă rădăcinile între
10 şi 30 cm. Rădăcinile sunt mai superficiale pe terenurile grele, înţelenite
etc. Lateral rădăcinile depăşesc proiecţia coroanei de 1,5 - 2,5 ori. În livezile
dirijate sub formă de garduri, majoritatea rădăcinilor se orientează pe direcţia
rândului (E. Drăgănescu, 1978).
Trunchiul mărului, creşte drept, cu scoarţa netedă la unele soiuri
(Jonathan) sau suberificată la majoritatea soiurilor. La Wagener premiat,
Banana de iarnă formează plăgi geroase în jurul coletului.
Coroana mărului are vigoare şi formă foarte diferită în funcţie de soi,
portaltoi, tehnologia aplicată etc. În condiţii naturale sau cu intervenţii
modeste de formare, coroana poate fi: globuloasă (Creţesc, Pătul, Jonathan),
sferic - turtită (Domnesc, Banana de iarnă), larg–piramidală (Starking
Delicious), invers - piramidală (Parmen auriu), plângătoare (Frumuseţea
Romei, Granny Smith), columnară (Wijick, Bolero, Walz).
Vigoarea merilor reprezintă efectul cumulat al unui număr mare de
factori: portaltoi, soi, condiţii ecologice şi tehnologia de cultură. Pentru unul şi
acelaşi soi, portaltoii de vigoare slabă (M9, M27) conduc la pomi cu o vigoare
de 3 - 4 ori mai mică decât portaltoii franc. Soiurile în sine au diferenţe de
vigoare de la 1,0 - 1,5 - 2,0 ori. În funcţie de vigoare, soiurile se împart în
cinci grupe, astfel:
- foarte viguroase: Renet de Canada, Frumos de Boskoop,
Gravenstain, Creţesc
- viguroase: Delicious dublu roşu, Banana de iarnă Melba,
Frumos de Voineşti
- de vigoare mijlocie: Jonathan, Golden Delicious, Jonagold
22
- de vigoare submijlocie: London Pepping, Stark Earliest
- de vigoare slabă: Starkrimson, Wagner premiat, Golden spur.
Vigoarea pomilor se judecă după diametrul trunchiului, diametrul
coroanei, lungimea medie sau însumată a lăstarilor etc.
Ramificarea mărului este destul de bună, dar diferită în funcţie de soi
şi de intensitatea tăierilor. La ramificare interesează gradul, respectiv bogăţia
ramificaţiilor şi natura acestora (scurte sau lungi). Din aceste puncte de
vedere soiurile se împart de regulă astfel:
- ramifică abundent, predominând formaţiunile lungi soiurile
Jonathan, Jonagold, Frumos de Voineşti, Florina etc., acesta formează
coroane dese;
- ramifică mai slab şi formează coroane rari, iar ramificaţiile sunt de
regulă scurte (pinteni, ţepuşe) soiurilor: Starkrimson, Spurgolden, Wagener
premiat;
- ramifică foarte slab, dezvoltând aproape exclusiv axul, soiurile
columnare (Wijick, Bolero etc.). Gradul şi chiar natura ramificaţiilor se
modifică prin tăiere, dar nu în mod considerabil.
Tipul de fructificare, reprezintă o particularitate de creştere şi de
rodire caracterizată prin: categoria ramurilor de rod dominante; volumul
zonei productive; gradul de degarnisire, respectiv migrarea rodirii spre
periferia coroanei; volumul semischeletului, desimea coroanei etc.
În funcţie de aceste particularităţi se întâlnesc patru tipuri de
fructificare la măr: tipul I - spur, tipul II - Parmen auriu, tipul III - standard,
tipul IV - Granny Smith, Frumuseţea Romei etc.
Tipul spur este întâlnit la soiurile: Starkrimson, Goldenspur,
Yellowspur, Wagener premiat, Renet de Champagne, Renet de Canada etc.
Tipuri spur se identifică sub formă de mutaţii naturale sau induse şi la alte
soiuri. Caracteristicile principale ale acestor soiuri sunt:
- ramurile de rod dominante sunt ţepuşele (nuieluţele şi mlădiţele
apar foarte rar), inserate pe schelet sau semischelet gros, rigid;
- zona productivă rămâne aproape de schelet, degarnisirea fiind
slabă sau absentă. Ţepuşele formează burse şi vetre în apropierea punctului
iniţial de inserţie al ţepuşei;
- scheletul şi semischeletul sunt puţin numeroase, ca urmare a
ramificării sărace, coroanele rămân destul de rare;
- dominanţa apicală prezentă la pomii tineri , se estompează şi se
dezvoltă mai târziu bazitonia;
- soiurile spur au internodurile mai scurte, de aceea se pare că
suprafaţa foliară la acelaşi volum de coroană este mai mare cu 20 % iar
frunzele sunt mai groase şi mai bogate în clorofilă.
Soiurile spur sunt preferate de pomicultori pentru volumul redus al
coroanei, fructificarea destul de abundentă şi mai ales pentru volumul redus
de muncă la tăieri, întrucât semischeletul fiind rigid şi puţin numeros îşi
menţine poziţia iniţială iar operaţiunile de reducţie sunt minime.
Tipul standard de fructificare se întâlneşte la majoritatea soiurilor, iar
ca exemple tipice sunt: Jonathan, Golden Delicious, Jonagold, Prima, Royal
Gala, Frumos de Voineşti etc.
Caracteristicile principale în procesul de fructificare sunt:
- ramurile de rod dominante sunt cele lungi, nuieluşele şi mlădiţele;
23
- volumul zonei productive pe fiecare şarpantă sau global pe
coroană este mare ca urmare a gradului mare de ramificare;
- semischeletul este abundent, lung, subţire şi se arcuieşte,
coroanele se îndesesc şi necesită lucrări energice de luminare prin rărire şi
reducţie;
- degarnisirea coroanei se manifestă intens;
- dominanţa apicală (polaritatea) sunt intens manifestate şi pe o
perioadă mai lungă a ciclului biologic.
În producţie soiurile standard sunt încă dominante din punct de vedere
numeric, necesită distanţe de plantare mai mari, lucrări de tăiere detaliate şi
tratamente fitosanitare mai atente, pentru ca substanţele fitofarmaceutice să
pătrundă în interiorul coroanei.
Precocitatea, (respectiv vârsta intrării pomilor, pe rod), reprezintă un
caracter genetic de soi, dar puternic influenţat de portaltoi şi agrotehnica
aplicată (tăieri, fertilizare, irigare).
În livezile superintensive, altoite pe portaltoii M9, M27, Cepilland şi
chiar pe M26, merii plantaţi cu anticipaţi dau primele fructe chiar în anul
plantării; în anul II se obţin 12-15 tone la hectar, iar din anul III aproape
constant 40-50 t/ha. Din acest punct de vedere mărul a devenit cea mai
precoce specie pomicolă, chiar mai precoce decât piersicul.
Productivitatea şi calitatea fructelor reprezintă caracteristici de soi,
portaltoi şi valorificate prin tehnologia de cultură. Sunt soiuri productive:
Delicious auriu, Jonathan, Starkrimson, Frumos de Voineşti, vechile soiuri
Banana de iarnă, Renet Baumann. Sunt ceva mai slab productive Renet de
Canada, Renet ananas, London Pepping. Portaltoii ce imprimă productivitate
sunt: M 26, MM 106, M 104, dimpotrivă M 7, MM 109.
Calitatea fructelor este conferită de soi, portaltoi, lucrările tehnologice,
felul ramurii de rod. Soiurile actuale dau fructe de bună calitate, mai ales
altoite pe portaltoii M 9, M 26, M 7; MM 106.
Rodirea alternantă este specifică majorităţii soiurilor, dar mai ales
pentru: Wagener premiat, Golden Delicious, Starking Delicious, Banana de
iarnă.
Durata de viaţă este influenţată de soi dar mai ales de portaltoi. Altoiţi
pe franc, A 2, M 11, etc. merii trăiesc 50 - 60 ani, iar la polul opus se situează
pomii altoiţi pe M 9, M 27, care trăiesc 15 - 20 ani, dar plantaţiile se
exploatează 10 - 15 ani.
Parcurgerea ciclului anual. Mărul are repausul de iarnă lung, ca
atare înfloreşte târziu (20 aprilie şi 15 mai, în funcţie de zonă) şi scapă în
majoritatea anilor de efectul brumelor şi a îngheţurilor târzii. De fapt, înflorirea
la unul şi acelaşi soi este eşalonată. Înfloresc mai întâi florile de pe ţepuşe,
apoi pe nuieluşe şi mlădiţe, iar în inflorescenţă înfloreşte mai întâi floarea
centrală.
În procesul de fecundare soiurile sunt autosterile sau parţial
autofertile, asigurarea polenizatorilor fiind obligatorie. Grupe intersterile sunt
puţine: Starking Delicious cu Clar alb, Parmen auriu cu Gravenstein şi cu
London Pepping.
Majoritatea autorilor consideră o legare foarte bună la un procent de
15 - 25 %, iar după T. Bordeianu, A. Negrilă şi alţii producţii bune se obţin şi
în cazul unei legări a 5 - 10 % din totalul florilor. La 1 m3 volum de coroană
trebuie să rămână 100 - 125 fructe recoltabile.
24
Maturarea fructelor începe la mijlocul lunii iulie cu soiurile Romus 1,
vechile soiuri Clar alb, Red Summer şi continuă până la mijlocul lunii
octombrie când se recoltează soiurile Granny Smith, Renet de Canada etc.
Durata păstrării în depozite frigorifice cu atmosferă controlată este până în
luna mai, iunie.
În toamnele reci, lăstarii se maturează greu, frunzele întârzie să cadă
şi de aceea, vârfurile pot fi (destul de rar) afectate de ger. Perioada de
vegetaţie a mărului este deci, lungă.
4.2 Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie

Faţă de lumină mărul are pretenţii moderate, asigurate aproape în
toate bazinele pomicole, dacă se respectă distanţele de plantare şi se adoptă
coroane corespunzătoare. Între soiuri sunt diferenţe importante astfel:
soiurile din grupa Red Delicious, Rome Beauty, sunt mai pretenţioase la
lumină, comparativ cu cele din grupa Rennette, Pătul, Maşanschi.
Cerinţe mai mari faţă de lumină se înregistrează la înflorit şi la
maturarea fructelor (ultimele 3 - 4 săptămâni). În condiţii de lumină
insuficientă pomii devin sensibili la boli, iar calitatea fructelor (aroma şi
culoarea) rămâne submediocră.
Cerinţele faţă de căldură sunt modeste, mărul fiind o specie de
climat temperat.
Temperatura medie anuală la care reuşeşte bine mărul, este cuprinsă
între 7,5 şi 11°C, cu diferenţe relativ mari între grupele de soiuri. Majoritatea
soiurilor se comportă bine în zone cu media anuală de 7,5 - 9,0°C
(Jonathan, Parmen auriu, Renet de Canada) pe când cele din grupa
Delicious necesită un climat mai cald 9 - 10,5 °C (Starkrimson). În timpul
iernii unele soiuri suportă uşor geruri –33… - 35°C, altele doar –29… - 31
°C.
Gerurile bruşte de la începutul iernii pot fi periculoase în toamnele
umede sau după recolte mari. Degerarea scoarţei pe trunchi sau în
apropierea coletului se constată la soiurile Wagener premiat, London
Pepping, Jonathan. Alte soiuri ca Melba, Clar alb, Pătul, Borovinka, etc. au
rezistenţă mare la ger.
Nevoia de frig (din perioada de repaus) totalizează orele sub pragul de
+3°C…+6°C la soiuri timpurii iar pentru cele, de iarnă sub 0°C…+3°C. În ce
priveşte numărul total de ore, sub aceste limite, soiurile se împart astfel:
- cerinţe reduse sub 400 ore: Wealthy, Banana de iarnă;
- cerinţe potrivit de reduse: Delicios roşu, Starking, Starkrimson,
Golden Delicious, Jonathan (660 - 800 ore);
- cerinţe mari, peste 1.000 ore, soiurile: Astrahan roşu, Frumuseţea
Romei.
Rădăcinile mărului rezistă la –7… - 12oC.
Temperatura medie în perioada de vegetaţie este variabilă în funcţie
de soi între 12 şi 18°C. Majoritatea soiurilor se comportă bine la 14 - 16°C
(media pe perioada de vegetaţie), altele sunt ceva mai pretenţioase
(Starkrimson, Starking Delicious).
Pragul biologic al mărului se consideră temperatura de +8 °C iar
suma gradelor de temperatură pentru parcurgerea unor fenofaze este
dependentă de soi.
25
Temperaturile din timpul înfloritului şi săptămâna următoare,
influenţează considerabil gradul de legare al fructelor. Astfel soiurile din
grupa Delicious necesită temperaturi de +15°C iar imediat după înflorire 16 -
18°C pentru a lega 5 % din flori şi 20 - 22°C pentru a lega 10 % (Gh. Moruju).
În timpul coacerii fructelor, alternanţa nopţii reci cu zile calde conduce
la o colorare bună a fructelor. Temperaturile ridicate din această fenofază
combinate cu lumina abundentă conduc la “vitrozitatea” centrului fructului
(Parmen auriu), brunificarea pulpei sau arsuri superficiale la soiurile
Jonathan, Mc Intosh, Stayman Winesap.
Cerinţele faţă de apă. Mărul este o specie cu cerinţe mari faţă de
umiditatea din sol, cât şi din aer. Astfel, umiditatea solului, optimă pentru
măr, este de 70 - 75 % din capacitatea de câmp, seceta este greu suportată,
mai ales de pomii altoiţi pe portaltoi vegetativi. Excesul de apă este de
asemenea greu suportat şi pe perioade scurte 10 - 14 zile în perioada de
repaus relativ şi 4 - 5 zile în timpul vegetaţiei, funcţie şi de portaltoi.
Umiditatea relativă a aerului, optimă, este de 70 - 80 % pentru
majoritatea soiurilor şi 65 - 70 % pentru grupa Red Delicious.
Nevoile de apă sunt satisfăcute pentru soiurile de măr de vară şi
toamnă în zonele unde cad 650 - 700 mm anual, uniform repartizate în cursul
anului iar pentru soiurile de iarnă şi pentru obţinerea de producţii mari sunt
necesare 800 - 900 mm /an.
Portaltoiul influenţează pretenţiile faţă de precipitaţii. Pomii altoiţi pe
portaltoi de vigoare slabă (M 9, M 27 chiar M 26) suferă primii de secetă.
Apa freatică trebuie să fie situată la 1,2 - 1,5 m pentru portaltoi cu
înrădăcinare superficială şi 2,5 - 3,0 m pentru cei altoiţi pe portaltoi viguroşi.
Cerinţele faţă de sol ale mărului sunt destul de mari. Mărul reuşeşte
bine pe soluri fertile, profunde, revene, cu textură mijlocie, luto - argiloasă
(până la 30 - 35 % argilă chiar 40 % în zone secetoase), cu pH - ul 6,5 - 7,3.
Ca tipuri de sol favorabile sunt: aluviunile, brune şi brun - roşcate de
pădure, cernoziomurile, luvisolurile relativ fertile şi chiar nisipurile ameliorate.
Nu sunt convenabile solurile grele, compacte, cele pietroase, sărăturile,
solurile mlăştinoase, cele subţiri cu subsolul pietros.
Expoziţia poate fi nord - estică în zonele sudice şi călduroase, dar
obligatoriu sud - estică în cele înalte. Pe pante se amplasează spre baza
pantei unde solurile sunt mai fertile şi mai umede.
1. Definiţi tipul spur. Caracterizare.
Tipul spur este întâlnit la soiurile: Starkrimson, Goldenspur,
Yellowspur, Wagener premiat, Renet de Champagne, Renet de Canada etc.
Tipuri spur se identifică sub formă de mutaţii naturale sau induse şi la alte
soiuri. Caracteristicile principale ale acestor soiuri sunt:
- ramurile de rod dominante sunt ţepuşele (nuieluţele şi mlădiţele
apar foarte rar), inserate pe schelet sau semischelet gros, rigid;
- zona productivă rămâne aproape de schelet, degarnisirea fiind
slabă sau absentă. Ţepuşele formează burse şi vetre în apropierea punctului
iniţial de inserţie al ţepuşei;
- scheletul şi semischeletul sunt puţin numeroase, ca urmare a
ramificării sărace, coroanele rămân destul de rare;
26
- dominanţa apicală prezentă la pomii tineri , se estompează şi se
dezvoltă mai târziu bazitonia;
- soiurile spur au internodurile mai scurte, de aceea se pare că
suprafaţa foliară la acelaşi volum de coroană este mai mare cu 20 % iar
frunzele sunt mai groase şi mai bogate în clorofilă.
8. Care sunt cerinţele merilor faţă de apă? Detaliați.
Mărul este o specie cu cerinţe mari faţă de umiditatea din sol, cât şi
din aer. Astfel, umiditatea solului, optimă pentru măr, este de 70 - 75 % din
capacitatea de câmp, seceta este greu suportată, mai ales de pomii altoiţi pe
portaltoi vegetativi. Excesul de apă este de asemenea greu suportat şi pe
perioade scurte 10 - 14 zile în perioada de repaus relativ şi 4 - 5 zile în timpul
vegetaţiei, funcţie şi de portaltoi.
Umiditatea relativă a aerului, optimă, este de 70 - 80 % pentru
majoritatea soiurilor şi 65 - 70 % pentru grupa Red Delicious.
Nevoile de apă sunt satisfăcute pentru soiurile de măr de vară şi
toamnă în zonele unde cad 650 - 700 mm anual, uniform repartizate în cursul
anului iar pentru soiurile de iarnă şi pentru obţinerea de producţii mari sunt
necesare 800 - 900 mm /an.
Portaltoiul influenţează pretenţiile faţă de precipitaţii. Pomii altoiţi pe
portaltoi de vigoare slabă (M 9, M 27 chiar M 26) suferă primii de secetă.
Apa freatică trebuie să fie situată la 1,2 - 1,5 m pentru portaltoi cu
înrădăcinare superficială şi 2,5 - 3,0 m pentru cei altoiţi pe portaltoi viguroşi
1. Cum este sistemul radicular la mărul altoit pe generativ? Dar la cel
altoit pe vegetativ ?
2. De cine este influenţată vigoarea pomilor? Exemplificaţi.
3. Care sunt tipurile de fructificare la măr?
4. Definiţi tipul spur. Caracterizare.
5. Definiţi tipul standard. Caracterizare.
6. Care este longevitatea merilor? De cine este influenţată ?
7.Cum se comportă soiurile de măr în procesul de polenizare
fecundare?
8. Care sunt cerinţele merilor faţă de temperatură?Detaliați.
9. Care sunt cerinţele merilor faţă de apă ?Detaliați.
10. Care sunt cerinţele merilor faţă de sol ?Detaliați.
27
TEHNOLOGIA ÎNTREŢINERII LIVEZILOR DE MĂR
Cuvinte cheie: distanţe de plantare, sisteme de coroană, tăieri de

formare, rodire şi întreţinere, sisteme de întreţinere a solului, fertilizare,
irigare, tratamente, recoltare.
Rezumat
Reuşita unei culturi pomicole depinde într-o mare măsură de aplicarea
unei tehnologii bine puse la punct, începând de la tăierile de formare aplicate
pomilor în primii ani de viaţă şi continuând anual cu întreţinerea solului,
fertilizare, udare, combaterea bolilor şi dăunătorilor, lucrări ce se vor executa
diferenţiat în funcţie de mai mulţi factori.
5.1 Înființarea unei livezi de măr

Alegerea terenului se face în strânsă corelaţie cu cerinţele speciei faţă
de factorii de vegetaţie. Pentru livezile comerciale se aleg cele mai favorabile
terenuri în bazinele cunoscute de cultură. Terenul trebuie să aibă pantă
uşoară, să fie fertil, profund, eventual irigabil în zone cu precipitaţii sub 600
mm.
Pregătirea terenului se face prin defrişare, nivelare, fertilizare şi
mobilizare adâncă prin desfundare la 60 cm.
În cazul în care mărul urmează după măr, păr sau gutui se impune un timp
de pauză de 3 - 5 ani. Intervalul amintit poate fi redus la 2 - 3 ani dacă
defrişarea se face cu atenţie şi apoi urmează cultivarea terenului cu
leguminoase şi ierburi perene, plus o fertilizare abundentă cu gunoi de grajd.
Fertilizarea minerală presupune aplicarea înainte de desfundare a 120
- 150 kg s.a. P2O5/ha, 100 - 150 s.a. K2O/ha, amendamente calcaroase pe
solurile cu pH sub 5,5.
Distanţele de plantare depind de portaltoi, soi, sistemul de coroană şi
fertilitatea solului:
- sistemul intensiv, 833 - 1250 pomi/ha, utilizează distanţe de 4 m
între rânduri şi 2,0 - 3,0 m între pomi pe rând;
- sistemul superintensiv, 1250 - 2500 pomi/ha, utilizează distanţe de
3,5 - 4,0 m între rânduri şi 1,0 - 2,0 m între pomi pe rând.
Desimi mai mari de 2500 pomi/ha se recomandă doar în contextul
aplicării unei tehnologii de cultură foarte bine puse la punct (soi/portaltoi,
feririgare, spalier etc.).
Plantarea se face toamna sau în ferestrele iernii, eventual primăvara
cât mai devreme posibil. Terenul fiind desfundat, plantarea se face în gropi
mici 40 cm x 40 cm x 40 cm sau în şanţuri deschise mecanizat pe direcţia
rândurilor.
Fasonarea rădăcinilor şi mocirlirea sunt obligatorii iar fertilizarea cu
mraniţă la groapă este necesară numai în cazul în care nu s - au aplicat
îngrăşăminte suficiente la pregătirea terenului. Udarea după plantare şi apoi
muşuroitul sunt obligatorii când solul este relativ uscat.
28
5.2 Întreținerea livezii
Formarea coroanei presupune alegerea celor mai corespunzătoare
sisteme şi operaţiunile tehnologice aplicate în vederea obţinerea acestora în
primii 3 - 4 ani.
Pentru livezile intensive de măr se recomandă următoarele sisteme
de coroană: palmeta neetajată, palmeta liberă, palmeta etajată, fusul tufă,
vasul întârziat aplatizat.
Pentru livezile superintensive se recomandă următoarele sisteme de
coroană: fusul subţire, palspindelbuch, sistemul Pillar, sistemele Tessa şi
Sollen, eventual gardul belgian.
În grădinile familiale se pot recomanda pentru livezi artistic palisate
cordonul vertical, cordonul oblic, palmeta candelabru, gardul belgian, forma
de U simplu şi U dublu, etc.
Lucrările de formare presupun alegerea lăstarilor viitoare şarpante
(braţe), conducerea lor corespunzătoare şi garnisirea acestora cu
semischelet şi cu ramuri de rod. Pentru grăbirea intrării pe rod a pomilor,
lăstarii de garnisire se arcuiesc, mai ales la soiurile tardive. La majoritatea
soiurilor altoite pe portaltoi nanizanţi (M 26, M 9, M 27) acest lucru nu este
necesar. În aceste cazuri apare necesară îndepărtarea fructelor de la vârful
şarpantelor pentru a evita arcuirea acestora, fapt care ar duce la
compromiterea fortificării. Formarea trebuie să se bazeze pe simplificarea
tăierilor, renunţarea la scurtări sau reducerea lor la minimum, iar definitivarea
coroanei trebuie să se realizeze rapid pentru a obţine volumul maxim de
coronament cât mai simplu.
Tăierile de rodire se execută încă din primii ani, se taie combinat cu
cele de formare şi au rolul de a norma producţia. Tăierile se amplifică pe
măsura avansării în vârstă pentru a menţine echilibrul fiziologic exprimat prin
producţii constante de 35 - 40 t/ha şi creşteri vegetative de 30 – 40 cm
(minim).
Tăierile se fac în funcţie de particularităţile soiurilor, îndeosebi se ţine
cont de tipul de fructificare, spur sau standard.
La soiurile spur se operează mai ales asupra vetrelor de rod care se
simplifică în grade diferite prin aceasta reducându-se substanţial încărcătura.
De asemenea, la aceste soiuri se urmăreşte completarea semischeletului din
creşterile vegetative care se răresc şi apoi se scurtează cu 1/3 - 1/2 din
lungimea lor. Semischeletul foarte ramificat şi îmbătrânit se simplifică până la
nivelul a câteva ţepuşe sau pinteni.
La soiurile standard care au coroane dese, voluminoase cu
semischelet alungit sau degarnisit se practică următoarele operaţiuni:
- rărirea semischeletului la 25 - 30 cm, suprimând ramurile
degarnisite, subţiri, în curs de epuizare;
- scurtarea semischeletului viguros (păstrat în coroană) cu 1/3 - 1/2
din lungime;
- scurtarea semischeletului subţire, arcuit, de la punctul de curbură
chiar dacă pe porţiunea păstrată mai rămân doar 2 - 3 ramuri de rod.
După scurtarea semischeletului se poate continua cu rărirea ramurilor
de rod la 10 - 15 cm una de alta. La vârful coroanei se păstrează semischelet
cât mai scurt sau direct ramuri de rod pe elemente de schelet.
29
Ramurile vegetative se scurtează în funcţie de lungimea lor şi de
echilibrul coroanei. În cazul pomilor cu creşteri viguroase (35 - 40cm),
ramurile anuale se scurtează cu 1/4 - 1/3 din lungime, iar la pomii cu creşteri
deficitare acestea se scurtează cu 1/2 - 2/3 din lungime pentru a stimula
vegetaţia (creşterile).
Forma finală a coroanei trebuie să fie conică privită din ambele
planuri.
Tăierile de reducţie se utilizează foarte puţin, mai ales în livezile
intensive şi superintensive. Tăierile de rodire şi de întreţinere trebuie să fie
suficient de energice pe tot ciclul biologic, exagerarea fiind dăunătoare
întrucât fructele cresc prea mari, cad exagerat, iar pomii nu sunt exploataţi la
potenţialul real de producţie.
Întreţinerea solului în livezile de măr se face în funcţie de vârstă,
tipul de sol, regimul de precipitaţii şi posibilităţile economice. În plantaţiile
tinere se utilizează ogorul permanent lucrat, mai rar culturile intercalate şi
ogorul erbicidat. În plantaţiile pe rod sistemele de întreţinere ale solului
recomandate sunt: înierbarea intervalelor şi lucrarea sau erbicidarea pe rând,
culturile pentru îngrăşăminte verzi şi mai rar mulcirea, înierbarea totală şi
lucrarea solului sub proiecţia coroanei. Dintre toate sistemele de întreţinere
ale solului cel mai recomandat este înierbarea intervalelor şi lucrarea sau
erbicidarea pe rând care se poate generaliza în zone cu peste 650 - 700 mm
precipitaţii pe an sau în condiții de irigare. Banda lucrată (erbicidată) are
lăţimea de 1,0 - 1,5 m, iarba care se coseşte din porţiunea înierbată se
aşează sub formă de mulci pe banda lucrată.
Mărul suportă bine erbicidele, chiar şi triazinele, dacă solul are
complex adsorbtiv (argilă şi humus). Dintre erbicidele preemergente se
recomandă: Dual Gold 960EC 1,2l/ha, Stomp 330CE 5l/ha, aplicate toamna
sau primăvara devreme pe sol bine lucrat şi mărunţit.
Ca erbicide postemergente se recomandă Pantera 3 l/ha, Fusilade
Forte 1,1-1,3 l /ha, iar ca erbicide sistemice: Roundup 360CE 3 - 4 l/ha,
Basta 14SL 5l /ha etc.
Lucrările solului pentru menţinerea ogorului permanent constau în
două arături la 12 - 15 cm, în funcţie de adâncimea rădăcinilor şi 4 - 5 praşile
executate cu freza, grapa cu discuri sau cu cultivatorul.
Fertilizarea, reprezintă o măsură deosebit de importantă pentru
obţinerea producţiilor mari şi constante mai ales în zonele de deal cu terenuri
slab fertile. Mărul are un consum mediu de elemente minerale. La un hectar
de măr cu o producţie de 50 - 60 tone se extrag anual: 66,8 kg N; 17,5 kg
P2O5, 71,5 kg K2O.
Diagnoza foliară în cazul mărului denotă o nutriţie echilibrată atunci
când frunzele conţin: 2,6 % N; 0,22 % P; 1,6 % K; 0,3 % Mg, raportat la
substanţa uscată.
Dozele de îngrăşăminte după M. Popescu şi col., 1993, sunt de: 100
- 120 kg N; 80 kg P2O5, 40 kg K2O în livezile tinere. În livezile pe rod dozele
se diferenţiază mult în funcţie de regimul pluviometric, producţia de fructe,
starea de aprovizionare a solului. În general se recomandă 25 - 30 tone
gunoi de grajd la 3 ani odată şi îngrăşăminte minerale astfel: 100 - 150 kg N;
80 - 120 kg P2O5 80 - 120 kg K2O. Grija pentru protecţia mediului şi costul
ridicat al îngrăşămintelor ne obligă să fim mai prudenţi faţă de dozele ridicate
de îngrăşăminte chimice.
30
În livezile neirigate şi cele amplasate în zone cu precipitaţii moderate,
gunoiul de grajd, fosforul, potasiul şi 1/3 din doza de azot se aplică din
toamnă. Primăvara se aplică încă 1/3 din doza de azot, iar ultima treime se
aplică înainte de diferenţierea mugurilor de rod, adică în iunie. Primăvara
azotul se aplică înainte de înflorit dacă încărcătura de flori este normală şi
după, dacă gradul de înflorire este exagerat.
În livezile irigate sau în cele din zone umede se reţine 1/4 - 1/3 din
doza de fosfor şi potasiu şi se administrează în iunie.
Fertilizările suplimentare foliare aduc sporuri de recoltă dacă sunt
realizate în raporturi echilibrate şi pot fi aplicate concomitent cu tratamentele
fitosanitare.
Irigarea. Mărul este o specie pretenţioasă la umiditatea din sol şi din
aer. Producţii mari de 40 - 50 tone/ha se pot obţine numai în zone cu
umiditate asigurată de 750 - 850 min/an sau prin irigare.
La pomii tineri se fac 3 - 4 udări cu 250 - 300 m3 de apă la o udare, iar
în livezile pe rod se fac 4 - 5 udări, norma de udare fiind de 400 - 450 m3
dacă portaltoii sunt cu înrădăcinare superficială şi medie şi până la 500 - 600
m3 în cazul celor altoite pe franc sau vegetativi cu înrădăcinare profundă.
Epocile optime de udare sunt: înainte de dezmugurit dacă situaţia o
impune; după căderea fiziologică a fructelor; cu 2 - 3 săptămâni înainte de
recoltare; în luna noiembrie o udare de aprovizionare. De fapt udările se
avertizează dacă umiditatea solului scade sub 60 - 65 % din capacitatea de
câmp. Merii, îndeosebi cei altoiţi pe portaltoi vegetativi suportă greu lipsa
apei în sol şi în aer.
Normarea încărcăturii reprezintă lucrarea de bază care asigură o
calitate deosebită fructelor, producţie constantă de la un an la altul şi
menţinerea echilibrului fiziologic al pomilor. Normarea se realizează pe
următoarele căi: tăierile de fructificare, rărirea chimică a fructelor foarte tinere
şi rărirea manuală a fructelor tinere din luna iunie.
Tăierile de rodire, reprezintă principala măsură de normare , dar ea nu
rezolvă în totalitate problema. Rărirea severă a ramurilor de rod este însoţită
de creşterea gradului de legare astfel că, în final se ajunge la un plus de
fructe în coroană.
Rărirea chimică rezolvă în mare măsură normarea dar ea diferă de la
un soi la altul, de la o zonă la alta şi trebuie avute în vedere temperatura,
umiditatea, sistemul de dispersie, etc.
Normarea se face şi cu produse hormonale pe bază de ANA (acid
naftilacetic), de NAD (naftil acetamidă) formulate sub diferite produse
comerciale (Rodofix).
Rărirea se poate face şi cu insecticidul Sevin, pa bază de carbaryl, cu
efecte destul de bune.
Concentraţia la 100 l este foarte diferită în funcţie de produs şi de soi.
De exemplu, pentru Rodofix se utilizează 120 - 150 g/hl de soluţie iar
tratamentul se face când fructul central are 11 - 12 mm, volumul de soluţie
folosit la hectar fiind variabil între 900 şi 2.000 l.
Pentru soiurile cu fructul roşu (grupa Red Delicious) reacţionează mai
bine dacă sunt rărite cu Sevin (carbaryl) 100 g/hl, aplicat pe timp călduros iar
momentul optim este atunci când fructul central are 15 - 18 mm.
31
Soiurile care leagă abundent şi reacţionează greu la rărire necesită un
tratament cu Rodofix şi altul cu Sevin la interval de 7 - 10 zile. Soiurile pentru
cidru reacţionează slab la rărire şi de aceea sunt şi foarte alternante.
Rărirea manuală a fructelor se face de regulă după căderea
fiziologică, în iunie până la 5 - 10 iulie, adică cel târziu la 30 - 40 zile după
legat. Această rărire are rol în ameliorarea dimensiunilor şi a calităţii
fructelor, în schimb efectul asupra diferenţierii mugurilor de rod este minim.
Rărirea se face de muncitori calificaţi lăsând câte un fruct în inflorescenţă la
10 - 15 cm unul de altul. Se înlătură mai întâi fructele mici, diforme, cu atac
de boli şi apoi din cele normale.
Combaterea bolilor şi a dăunătorilor.
După Way (citat de M. Popescu şi col., 1993), la măr au fost
identificate peste 80 agenţi patogeni şi 64 specii pe insecte şi acarieni.
Combaterea bolilor şi a dăunătorilor se realizează prin două tratamente de
iarnă şi cel puţin 10 - 12 tratamente în perioada de vegetaţie (tabelul 5.1.).
Tabelul 5.1.
GRAFICUL DE TRATAMENTE LA MĂR
Perioada
Nr.
Fenofaza (luna, Boli şi dăunători combătuţi
trat.
decada)
Păduchele din San Jose şi alţi păduchi
Repaus vegetativ, cât mai aproape Ianuarie 2
1 ţestoşi, ouă de afide, tetranzchisi, defo-
de pornirea în vegetaţie Martie 1
liatori, făinare, rapăn, boli de scoarţă
Când 10-15% din mugurii florali sunt Martie 3
2 Gărgăriţa florilor de măr, făinare
la începutul dezmug Aprilie 1
3 La începutul înfrunzitului Aprilie 1-2 Focul bacterian, rapăn, oua hibernante
Buton roz, înfoierea corolei, până la
4 Aprilie 3 Rapăn, făinare
începutul înfloritului
Rapăn, făinare, monilioză, viespea
Începutul scuturării petalelor (10-
5 Mai 1 merelor, psilide, păduche lânos, molii
15% din flori se scutură)
miniere, insecte defoliatoare
Rapăn, făinare, monilioză, viermele

Fructul de mărimea unei alune ( 1
merelor, viespea merelor, păduche
6 cm), la avertizarea combaterii Mai 3
lânos, molii miniere, insecte
generaţiei I a viermelui merelor
defoliatoare
7 La 10 zile de la T 6 Iunie 1 Idem tratament 6
Fructul de mărimea unei alune ( 2 Rapăn, făinare, viespea merelor,

cm), la avertizarea combaterii păduche lânos, molii miniere, insecte
8 Iunie 2
generaţiei I a păduchelui din San defoliatoare, boli de scoarţă, acarieni,
Jose şi a principalelor boli păduchele din San Jose G I
Rapăn, făinare, monilioză, păduche

Fruct cu  2,5-3 cm, la 10-12 zile de Iunie 3
9 lânos, molii miniere, acarieni,
la tratamentul 8 Iulie 1
păduchele din San Jose G I
Fructul are ½ din mărimea normală,

la avertizarea combaterii G II a Rapăn, făinare, monilioză, afide
10 Iulie 2
viermelui merelor şi a principalelor miniatoare, acarieni, viermele merelor
boli
11 10-12 zile după T 10 Iulie 3 Idem T 10
Fructul are 2/3 din mărimea
Rapăn, făinare, moniloză, boli depozit,
normală, la avertizarea combaterii G
12 August 1-2 păduche lânos şi G a II-a Păduchele
a II-a a păduchelui de San Jose şi a
din San Jose
principalelor boli
13 10-12 zile de la T 12 August 2-3 Idem T 12
14 După căderea frunzelor Noiembrie Patogeni micotici şi bacterieni
32
Recoltarea fructelor
Merele de vară se recoltează în iulie - august, cele de toamnă în
septembrie, iar merele de iarnă în luna octombrie. Momentul optim de cules
se stabileşte după culoare, mărime, aspectul seminţelor, uşurinţa desprinderii
de ramură. Teste relativ exacte sunt: la 145 - 165 zile de la înflorit; suma
gradelor de temperatură de la înflorit cuprinsă între 2300 - 2600: amidonul
mai este prezent pe 70 - 80 % din secţiunea ecuatorială a fructului.
Recoltarea se face prin culegere manuală în găleţi de material plastic
sau în saci speciali cu fundul mobil. Recoltarea se face de regulă într-o
singură repriză sau cel mult în două; se recomandă sortarea concomitentă.
1. Care sunt distanţele de plantare în livezile de măr?
Distanţele de plantare depind de portaltoi, soi, sistemul de coroană şi
fertilitatea solului:
- sistemul intensiv, 833 - 1250 pomi/ha, utilizează distanţe de 4 m
între rânduri şi 2,0 - 3,0 m între pomi pe rând;
- sistemul superintensiv, 1250 - 2500 pomi/ha, utilizează distanţe de
3,5 - 4,0 m între rânduri şi 1,0 - 2,0 m între pomi pe rând.
Desimi mai mari de 2500 pomi/ha se recomandă doar în contextul
aplicării unei tehnologii de cultură foarte bine puse la punct (soi/portaltoi,
feririgare, spalier etc.).
2. Care sunt sistemele de întreţinere a solului în livezile de măr?
În plantaţiile tinere se utilizează ogorul permanent lucrat, mai rar
culturile intercalate şi ogorul erbicidat. În plantaţiile pe rod sistemele de
întreţinere ale solului recomandate sunt: înierbarea intervalelor şi lucrarea
sau erbicidarea pe rând, culturile pentru îngrăşăminte verzi şi mai rar
mulcirea, înierbarea totală şi lucrarea solului sub proiecţia coroanei. Dintre
toate sistemele de întreţinere ale solului cel mai recomandat este înierbarea
intervalelor şi lucrarea sau erbicidarea pe rând care se poate generaliza în
zone cu peste 650 - 700 mm precipitaţii pe an sau în condiții de irigare.
1. Cum trebuie să fie terenul destinat înfiinţării unei plantaţii pomicole?
2. Care sunt distanţele de plantare în livezile de măr?
3. Care sunt principalele sisteme de coroană utilizate în livezile de
măr?
4. Cum se fac tăierile de rodire la soiurile de măr tip spur?
5. Cum se fac tăierile de rodire la soiurile de măr tip standard?
6. Care sunt sistemele de întreţinere a solului în livezile de măr?
7. Cum se face fertilizarea în livezile de măr?
8. Care sunt metodele şi normele de udare utilizate în livezile de măr ?
9. Enumeraţi tratamentele efectuate împotriva bolilor şi dăunătorilor la
măr.
10. Recoltarea merelor.
33
CULTURA PĂRULUI
IMPORTANŢĂ, ORIGINE, AREAL DE CULTURĂ
CARACTERISTICI BIOLOGICE - SPECII, SOIURI, PORTALTOI
Cuvinte cheie: păr, compoziţie chimică, specii, soiuri, portaltoi,

vigoare, precocitate, productivitate, polenizare, fecundare
Rezumat:
Părul este o specie pomicolă importantă, datorită în primul rând
fructelor sale foarte valoroase, utilizate în consumul proaspăt sau
industrializate sub formă de compot, deshidratate, sucuri şi nectaruri. Din
pere se mai prepară băuturi alcoolice foarte aromate.
Cunoasterea caracteristicililor morfologice de crestere si fructificare
are o importantă deosebită, deoarece prin prisma acestora se pot stabili:
sistemele de cultură ce vor fi adoptate, modalitatea de tăiere a pomilor,
alegerea polenizatorilor adecvati, alegerea sortimentului pentru un anumit
areal de cultură etc.
6.1 Importanţa culturii, originea şi arealul de cultură pe glob şi în

România
Pyrus sativa Lam.

Fam. Rosaceae
Subfam. Pomoideae
Compoziţia chimică complexă (tabelul 6.1.), conferă perelor

următoarele funcţii: reconfortantă, mineralizantă, vitaminizantă etc. Perele
sunt indicate în combaterea afecţiunilor hepatice, gastro-intestinale, renale,
iar savoarea, suculenţa, gustul şi aroma deosebită fac din acestea fructe de
lux.
Pomul este o specie longevivă, foarte productivă, destul de precoce,
relativ rezistentă la secetă, ger şi boli. Toate aceste atribute fac din păr o
cultură rentabilă şi apreciată.
Spre deosebire de măr însă, părul are şi câteva inconveniente majore
care limitează extinderea pe scară largă a acestei specii: este mai exigentă
la climă şi la sol; coroanele se formează mai greu; are un număr mic de
portaltoi vegetativi (numai gutuiul), iar majoritatea soiurilor nu au afinitate cu
acesta; fructele se păstrează, se transportă şi se manipulează cu dificultate.
34
Tabelul 6.1.
COMPOZIŢIA CHIMICĂ A PERELOR
Substanţa Limite de conţinut
Zaharuri totale 10,4 - 14,6 %
Aciditate totală 0,23- 0,54 %
Substanţe pectice 0,46 - 0,60 %
Substanţe proteice 0,27 - 0,70 %
Celuloza total 1,40 - 2,56 %
Potasiu (K) 126 mg %
Fosfor (P) 15 mg %
Calciu (Ca) 10 mg %
Vitamina A 0,032 mg %
Vitamina C 4,6 mg %
Vitamina PP 0,22 mg %
Vitamina E 0,43 mg %
Părul este o specie originară din Europa şi Asia, unde creşte spontan
la marginea pădurilor de foioase. Numeroşi specialişti consideră însă trei
centre genetice de origine şi anume: Europa, Asia şi nordul Africii, cultura
acestei specii având o vechime foarte mare (400 ani înainte de Christos).
Cultura părului ocupă locul II în lume după cea a mărului, în ceea ce
priveşte fructele de climat temperat, fiind concentrată în principal în Europa,
America de Nord, Asia, Africa de Sud şi Australia.
Ţările mari producătoare şi producţia de pere de pere la nivelul anului
2020 sunt: China – 16,1 milioane tone; Italia – 619,5 mii tone SUA – 609,6
mii tone;; Argentina – 600 mii tone;; Turcia – 545,6 mii tone; Africa de Sud
431,0 mii tone; Olanda 400,0 mii tone; Belgia 392,6 mii tone; Spania – 323,7
mii tone;
În România, părul ocupă puțin peste 3000 ha, reprezentând
aproximativ 2,0-2,5 %, din totalul suprafeței cultivate cu specii pomicole.
Producția de pere din ultimii ani a fluctuat între 46,2 mii tone 57,2 mii
tone.
Repartiţia teritorială a suprafeţei de păr este foarte diferită în funcţie
de favorabilitatea condiţiilor de climă şi sol, de tradiţia şi experienţa
cultivatorilor. Judeţele cu pondere în cultura părului sunt: Argeş, Dâmboviţa,
Bacău, Bihor, Neamţ, Buzău, Iaşi, Suceava.
6.2 Particularităţi biologice

6.2.1.Specii, soiuri şi portaltoi
Soiurile care alcătuiesc sortimentul speciei Pyrus sativa (Lam) provin
din mai multe specii spontane, cele mai importante dintre acestea care au
contribuit la formarea soiurilor sunt:
Pyrus piraster (L) sin P. communis - părul pădureţ, creşte spontan în
Europa, Asia Mică, Caucaz etc. şi din acesta rezultând majoritatea soiurilor.
Este un pom înalt, cu şarpante puternice, fructe mici 3,0-4,0 cm în diametru,
astringente, taninoase, aproape necomestibile , utilizate la prepararea unor
băuturi tradiţionale sau în hrana animalelor.
Pyrus ussuriensis (Maxim) - părul de Ussuria, creşte spontan în nord-
estul Asiei, în Siberia şi China de Nord, are o mare rezistenţă la ger şi a
contribuit la formarea a numeroase soiuri din nordul Asiei.
Pyrus nivalis (Jack) - părul nins, creşte spontan în Asia Mică, Iran,
Balcani şi în Munţii Alpi, are frunzele şi lăstarii acoperiţi de o pubescenţă
albicioasă
35
P. elaeagrifolia (Pall) – părul sălcioară, creşte în Crimeea, iar la noi în
jurul localităţii Babadag;
Alte specii sunt: P. salicifolia (Pall), P. caucasica (Ted), P. belulifolia
(Bunge) etc.
Speciile de păr sunt în marea lor majoritate diploide (2n =34
cromozomi), dar sunt şi soiuri triploide (2n = 51 cromozomi), precum şi
tetraploide (2n = 68 cromozomi).
Sortimentul la păr
Sortimentul la păr este foarte bogat, apreciat la peste 6000 soiuri pe
glob, dar foarte diferit de la o zonă la alta. Astfel soiurile din Asia se
deosebesc mult faţă de cele din Europa, America etc.
Soiurile cu cea mai mare extindere în cultură sunt: Williams,
Conference, Passe Crassane, Dr.Jules Guyot, Untoasă Hardy, Untoasă
Bosc.
După epoca de coacere, dominante sunt soiurile de vară şi toamnă,
mai ales în S.U.A., Franţa şi Italia. Sortimentul de păr este mai puţin
mondializat comparativ cu cel de la măr.
În România la început şi chiar în prezent au dominat soiurile locale:
Harbuzeşti, Pepenii, Cu miezul roşu, Sălăşene, Boiereşti, Sântămării etc.,
ulterior cultivându-se şi soiurile străine productive şi cu calităţi deosebite ale
fructelor (Bella di Giugno, Untoasă precoce Morettini, Favorita lui Clapp,
Williams, Untoasă Hardy, Untoasă Bosc, Conference, Curé, Contesa de
Paris, Passe Crassane, Olivier de Serres), alături de numeroase soiuri
româneşti obţinute în urma lucrărilor de ameliorare (Napoca, Euras, Dacia,
Trivale etc.). Sortimentul de păr cultivat în România este prezentat în tabelul
6.2.
Tabelul 6.2.
PRINCIPALELE SOIURI DE PĂR CULTIVATE ÎN ROMÂNIA
crt. soiului şi coacere pomului Mărimea Forma Culoarea-consistenţa
originea
Mijlocie, foarte Mijlocie 160 Roşu portocaliu, pulpa fină,
1 Daciana 25 VII Piriform alungit
productiv g fondantă
Untoasă
Supramijlocie, Mijlocie- Galben cu roşeaţă, pulpa
2 precoce 1-10 VIII Lung-piriform
productiv mare fină, fondantă, aromată
Morettini
Verde gălbui cu
Mijlocie, Mijlocie
3 Argessis 15-25 VIII Piriform roşeaţă,pulpa suculentă,
productiv 120-140 g
fondantă
Mijlocie, Mijlocie Galben pai cu rugină, pulpa
4 Carpatica 15-25 VIII Piriform
productiv 140-160 g fondantă, aromată
Favorita lui Mare, foarte Mijlocie,
5 15-25 VIII Scurt- ovoid Verde gălbui cu roşeaţă
Clapp productiv 130-160 g
Galben pai cu rugină slabă,
Submijlocie, Mijlocie Piriform uşor
6 Getica 15-25 VIII pulpa semifondantă,
productiv 130-160 g alungit
suculentă
Mijlocie- Galben verzui cu puncte de
Submijlocie,
7 Napoca 15-25 VIII submijlocie, Scurt pifirorm rugină, pulpa fondantă, gust
foarte productiv
130-150 g plăcut
Mijlocie- Galben pai cu rugină la
Submijlocie,
8 Williams 10-25 VIII mare, Piriform-gutuiform capete, pulpa fondantă,
foarte productiv
160 g foarte suculentă
Submijlocie, Mare, Roşu intens, pulpa fondantă,
9 Williams roşu 1-15 IX Piriform
productiv 180-200 g foarte suculentă
Mijlocie-
Mijlocie, Galben uşor ruginiu, pulpa
10 Haydeea 15IX-25XI mare, Scurt piriform
productiv suculentă, dulce, aromată
160 g
Galben verzui acoperit
Submijlocie, Mare, Piriform alungit cu complet cu rugină groasă
11 Untoasă Bosc 15IX-25XI
productiv 180 g gât caracteristic roşietică, pulpa fină,
fondantă, suculentă
36
originea
Galben verzui uşor rumenit,
Untoasă de Mică-mijlocie, Mare,
12 15IX-20XI Conic pulpa fondantă, dulce
Geoagiu foarte productiv 200-220 g
acidulată
Galben verzui acoperit
Supramijlocie, Mijlocie, Scurt ovoid cu gât complet cu rugină grosieră,
13 Untoasă Hardy 15IX-20XI
productiv 120-160 g lung pulpa fină, semifondantă,
foarte suculentă
Galben verzui cu rugină,
Mijlocie, foarte Mare,
14 Aniversarea 20IX-30XI Piriform alungit pulpa semifondantă, gust
productiv 200 g
taninos plăcut
Galben, ruginiu pe partea
Mijlocie, foarte Mijlocie,
15 Conference 20IX-15XI Piriform alungit însorită, pulpa suculentă,
productiv 140-160 g
dulce, puţin acidulată
Verde gălbui cu puncte şi
Mijlocie-
Mijlocie, pete de rugină, pulpa
16 Monica mare, Piriform alungit
10X-15XI productiv fondantă, cu sclereide, uşor
160-180g
astringentă
Mijlocie- Piriform alungit Verde gălbui cu rugină,
Supramijlocie,
17 Curé 1-15X mare, asimetric cu dungă pulpa densă, slab aromată,
foarte productiv
160-180g longitudinală cu sclereide fine
Submijlocie, Galben verzui cu pete de
Mare,
18 Republica 1-15 X productiv, rodire Maliform rugină, pulpa fondantă,
240-260 g
spur suculentă, aromată
Olivier de Mijlocie, Galben verzui, pulpă fermă,
19 1-15 X Mijlocie Maliform
Serres productiv aromă discretă
Verde gălbui cu puncte de
Contesa de Submijlocie, slab Mijlocie-
20 15X-25 X Scurt piriform rugină, pulpa fondantă,
Paris productiv mare
suculentă
Ovoid, cavitate Galben verzui cu puncte de
Mijlocie,
21 Euras 15X-25 X Mică, rodire spur pedunculară rugină, pulpă semifondantă,
120-140 g
asimetrică suculentă
Portaltoii părului sunt destul de numeroşi şi se pot clasifica după

modul de înmulţire şi după vigoarea pe care o imprimă soiurilor altoite.
Portaltoii generativi, se înmulţesc prin seminţe şi imprimă soiurilor
altoite o vigoare mare, intrare târzie pe rod (după 4-6 ani de la plantare),
neuniformitatea materialului biologic şi fructe ceva mai mici. Aceşti portaltoi
au şi avantaje în sensul că imprimă pomilor longevitate, rezistenţă la ger, la
secetă şi vânt, suportă până la 12-15 % calcar activ în sol etc. În această
grupă intră portaltoii franc obţinuţi din seminţele unor soiuri locale de păr.
Sunt autorizaţi portaltoii franc (P.F.): Harbuzeşti, Alămâi, Pepenii de
Dărmăneşti, Cu miezul roşu, etc. Aceşti portaltoi se folosesc însă puţin,
aproximativ 15-20 % la noi şi sub 10 % în Franţa şi Italia.
Portaltoii vegetativi
Încă din secolul al XVI-lea în Europa de Vest soiurile de păr au fost
altoite pe gutui (Brossier,1965, citat de Botu I., Motu M., 2003), primii
portaltoi de gutui fiind denumiţi după originea lor Gutui de Angers, Gutui de
Fontenay etc.
La începutul secolului XX, G.R.Hatten a adunat, selecţionat şi studiat
la Staţiunea East Malling mai multe tipuri de gutui rezultând 7 selecţii notate:
MA, MB, MC……MG, dintre acestea selecţiile MA şi MC regăsindu-se şi
astăzi în cultură. La mijlocul secolului trecut au mai fost studiate încă alte 4
selecţii din Gutuiul de Provence numite C51, C52, C53 şi C54 (Tydeman,
1978).
Paralel cu cercetările din Anglia s-au realizat studii şi în alte ţări, de
pildă în Germania s-au selecţionat portaltoii R1 şi R5 din seminţe provenite
din Gutuiul de Angers; în România s-au obţinut selecţiile G60, GS4 şi BN70;
37
în Polonia selecţiile S1 şi S3; în Belgia portaltoiul Adams; în Franţa portaltoii
Sydo şi BA29.
Pe lângă gutui pentru obţinerea portaltoilor s-a luat în studiu şi părul
Pyrus sp., rezultând portaltoi vegetativi valoroşi, de exemplu portaltoiul BP30
de vigoare redusă, BP25, BP29 şi BP31 de vigoare mijlocie, BP20, BP21 şi
BP26 de vigoare mare obţinuţi în Suedia la Balsgard; seriile G, RX şi OH
obţinute în Franţa la Angers; portaltoii Fox 11 şi Fox 16 obţinuţi în Italia la
Bologna; Old Home x Fargmindale (sin. OH x F) obţinut în S.U.A. statul
Oregon.
MA (Gutuiul de Angers) a fost foarte mult folosit la înmulţire în
pepinierele din Europa şi ţara noastră. Imprimă soiurilor altoite o vigoare
relativ mare, dar mai redusă decât la portaltoii generativi, o intrare timpurie
pe rod, o productivitate ridicată, fructe mari şi de calitate. Are o bună
adaptabilitate la solurile drenate şi chiar la cele argiloase şi umede.
Este incompatibil cu soiurile: Williams, Favorita lui Clapp, Untoasă
Giffard, Passe Crassane, motiv pentru care necesită intermediar la altoire,
cele mai utilizate în acest scop fiind soiurile Curé şi Untoasă Hardy.
Selecţii de gutui:
Adams (Gutuiul Adams) Are o vigoare mai redusă decât MA, imprimă
soiurilor altoite o productivitate bună şi obţinerea unor fructe mari şi de
calitate, în schimb este mai sensibil la ger. Prezintă incompatibilitate cu
aceleaşi soiuri ca şi MA.
BA29 Are o vigoare mare, situată între portaltoii franc şi MA, mai ales
în condiţiile cultivării pe soluri fertile.Productivitatea imprimată soiurilor este
similară cu cea a portaltoiului MA dar fructele sunt mult mai mari.
Compatibilitatea la altoire este bună cu majoritatea soiurilor, excepţie făcând
soiul Dr. Jules Guyot.
BN70 Imprimă soiurilor altoite o vigoare mijlocie, precocitate şi o bună
fructificare. Se altoieşte cu intermediar, excepţie făcând soiul Fvorita lui
Clapp, cu care s-a dovedit a fi compatibil.
Selecţii de P.communis:
Seria OH x F (Old Home x Farmingdale) cuprinde o serie de portaltoi
obţinuţi în Oregon S.U.A. începând cu anul 1915. Se caracterizează prin
rezistenţă la arsura bacteriană şi declinul părului, rezistenţă la ger şi toleranţă
la conţinutul ridicat de calcar în sol.
Seria retuziere (BH15, OH11, K15) cuprinde o serie de portaltoi obţinuţi
în Franţa rezistenţi la ger şi asfixia radiculară. Imprimă soiurilor o vigoare mai
mică decât BA29 şi o producţie mai mare (Rivalta, 1986 citat de Grădinariu
G. şi Istrate M., 2003).
Seria P (P 2667, P 2277, P 2279) obţinută tot în Franţa imprimă
pomilor o vigoare redusă, în timp ce seria Fiendiere imprimă omogenitate,
rezistenţă la făinare şi vigoare mijlocie.
Seria BP (BP1, BP 2) obţinuţă în Africa de Sud imprimă pomilor
vigoare mică, precocitate şi productivitate, imprimând în acelaşi timp o
rezistenţă bună la calcar şi asfixia radiculară.
Folosirea intermediarului la păr În cazul altoirii părului pe gutui,
soiurile de păr prezintă o afinitate mai bună sau mai slabă, astfel:
- au afinitate bună: Untoasă Hardy, Curé, Untoasă precoce Morettini,
Untoasă Hardenpont, Decana Comisiei.
38
- au afinitate slabă (îndoielnică): Abatele Fetel, Passe Crassane,
Conference, Contesa de Paris, Untoasă de Geoagiu, etc.
- nu au afinitate cu gutuiul: Favorita lui Clapp, Williams, Untoasă
Bosc, Republica, Timpurii de Dâmboviţa şi multe alte soiuri.
6.2.2 Caracteristici morfologice de creştere şi fructificare

Creşterea sistemului radicular la păr este diferită în funcţie de
portaltoi, de soiul altoit, tipul de sol, de alţi factori. Altoit pe franc, părul
dezvoltă un sistem radicular profund, majoritatea rădăcinilor sunt plasate
între 20 şi 80 sau 100 cm, iar lateral depăşesc de 1,5 ori proiecţia coroanei.
Altoit pe gutui, rădăcinile părului se plasează în majoritate între 20 şi
60 cm adâncime, în funcţie de sol, iar lateral sunt mult mai grupate, cele mai
multe sunt plasate până la 1,0-1,5 m depărtare de trunchi.
Tulpina părului în primii 2-3 ani după plantare are o creştere lentă
şi un habitus erect. Trunchiul este drept, destul de viguros, la început cu
scoarţa netedă, apoi cu ritidom solzos, de culoare cenuşie.
Forma coroanei este diferită în funcţie de soi, astfel:
- au coroana îngust conică: U. Hardy, U. Bosc, Passe-Crassane;
- au coroana larg conică: Curé, Contesa de Paris, Favorita lui Clapp;
- au coroana sferică: Olivier de Serres, Untoasă de Geoagiu.
În primii ani, aproape la toate soiurile coroanele sunt erecte cu
şarpante prinse la unghiuri de 25-40°, apoi după intrarea pe rod acestea se
răsfrâng.
Vigoarea perilor este mare, comparabilă cu a mărului. În funcţie de
vigoare, soiurile se împart astfel:
- cu vigoare mare: Untoasă Hardy, Curé, Favorita lui Clapp;
- cu vigoare mijlocie: U. Bosc, Conference, Abatele Fetel;
- cu vigoare slabă: U. Diel, Williams, Passe Crassane.
Diferenţele dintre soiuri sunt de aproximativ 1/4-1/3, iar la altoirea pe
gutui, vigoarea aceluiaşi soi scade la 1/2, chiar 3/ 8 faţa de franc.
Creşterea pomilor este dezechilibrată în primii ani. La soiurile U.
Hardy, U. Bosc, Buna Luiza, axul creşte foarte viguros în detrimentul
şarpantelor, alte soiuri au o creştere mai echilibrată: Passe Crassane,
Williams, Abatele Fetel, Napoca.
Tipul de fructificare este asemănător cu cel întâlnit la măr. Se
comportă ca soiuri de tip spur: U. Hardy, Contesa de Paris, Bella di Giugno,
Favorita lui Clapp etc. Acestea rodesc predominant pe ţepuşe şi au coroane
rare, cu degarnisire lentă.
Soiurile de tip standard sunt: Williams, Curé, U. Bosc, Josephine de
Mallines, Passe Crassane, U.P. Morettini etc.
Vârsta intrării pe rod depinde de soi, portaltoi, condiţiile de mediu şi
agrotehnica aplicată. Altoit pe franc, părul intră pe rod după 5-7 ani, în funcţie
de soi, iar altoit pe gutui după 3-4 ani. Sunt soiuri mai precoce ca: Williams,
U.P. Morettini, Passe Crassane, U. Diel, altele tardive, adică intră pe rod cu
2-3 ani mai târziu: U. Hardy, Favorita lui Clapp, U. Bosc, Curé etc. În general
soiurile care rodesc pe ramuri lungi şi ramifică mai abundent (tipul standard)
sunt mai precoce.
39
Parcurgerea ciclului anual
Părul are repausul de iarnă mai scurt decât mărul şi gutuiul.
Dezmugureşte şi înfloreşte devreme aproape concomitent cu cireşul, prunul
şi vişinul. Soiurile se comportă diferit astfel:
- înfloresc devreme: Bella di Giugno, Untoasă precoce Morettini,
Passe Crassane, Contesa de Paris;
- înfloresc târziu: Untoasă Bosc, Williams, Favorita lui Clapp.
Durata înfloritului la un soi este de 8-12 zile, iar la tot sortimentul, de
20- 21 zile. Pentru o bună legare, polenizarea şi fecundarea trebuie să aibă
loc în primele 3-5 zile de la deschiderea florii.
Soiurile de păr sunt autosterile sau cel mult parţial autofertile, ca atare
necesită polenizatori. Au polen bun şi abundent: Untoasă Hardy, Favorita lui
Clapp, Conference, Williams, Untoasă Precoce Morettini.
Părul leagă fructe în proporţie modestă şi pe cale partenocarpică:
Favorita lui Clapp, Williams, Conference, Passe Crassane, acest fenomen
poate fi stimulat prin tratamente cu G.A.3 şi Cycocel 8-14 ppm. Acest
procedeu este util în primăverile umede şi reci, când de regulă părul leagă
slab.
Fenomenul de remontanţă este întâlnit la soiurile: Williams, Passe
Crassane, Untoasă Precoce Morettini, dar este aproape total lipsit de
importanţă practică. Conţinutul redus de nectar al florilor de păr şi lipsa unei
arome specifice determină ca florile să fie vizitate mai puţin de albine.
Maturarea fructelor se eşalonează de la 10-15 iulie (Bella di Giugno)
până la 25-30 octombrie Passe-Crassane. Stabilirea corectă a momentului
optim de recoltare are importanţă pentru calitatea fructelor.
1. Care sunt soiurile de păr cu cea mai mare extindere în cultură?
Soiurile cu cea mai mare extindere în cultură sunt: Williams,
Conference, Passe Crassane, Dr.Jules Guyot, Untoasă Hardy, Untoasă
Bosc.
2. Cum este vigoarea perilor?
Vigoarea perilor este mare, comparabilă cu a mărului. În funcţie de
vigoare, soiurile se împart astfel:
- cu vigoare mare: Untoasă Hardy, Curé, Favorita lui Clapp;
- cu vigoare mijlocie: U. Bosc, Conference, Abatele Fetel;
- cu vigoare slabă: U. Diel, Williams, Passe Crassane.
1. Care este compoziţia chimică a perelor şi în ce afecţiuni sunt
recomandate?
2. Care sunt inconvenientele care au condus la limitarea culturii
părului?
3. Care sunt ţările mari producătoare de pere? În ce zone este
cantonată cultura părului în ţara noastră?
4. Enumeraţi câteva specii de păr care au contribuit la obţinerea
soiurilor cultivate.
5. Care sunt soiurile de păr cu cea mai mare extindere în cultură?
6. Enumeraţi câteva soiuri de păr obţinute în România
40
7. Care sunt tipurile de gutui utilizate ca portaltoi vegetativi ai părului ?
Ce imprimă soiurilor altoite ?
8. Cum este vigoarea perilor?
9. Care sunt tipurile de fructificare la păr?
10. Cum se comportă soiurile de păr în procesul de polenizare -
fecundare?
41
CERINŢELE PĂRULUI FAŢĂ DE FACTORII DE VEGETAŢIE.

TEHNOLOGIA DE CULTURĂ
Cuvinte cheie: lumină, temperatură, apă, sol, distanţe de plantare,

sisteme de coroană, tăieri, fertilizare, irigare, combaterea bolilor şi
dăunătorilor
Rezumat
Reusita unei livezi de păr depinde pe de o parte de zonarea
corespunzătoare, iar pe de altă parte de aplicarea unei tehnologii de cultură
bine puse la punct, începând de la tăierile de formare aplicate pomilor în
primii ani de viată si continuând anual cu întretinerea solului, fertilizare,
udare, combaterea bolilor si dăunătorilor, lucrări ce se vor executa diferentiat
în functie de mai multi factori.
7.1 Cerinţele părului faţă de factorii de vegetaţie

Cerinţele faţă de lumină ale părului sunt mari, plasându-se după
nuc, cais, piersic şi cireş. În condiţii de lumină insuficientă părul nu-şi
maturează bine lemnul, degeră, fructele nu se maturează şi rămân slab
aromate. La înfiinţarea plantaţiilor se vor alege expoziţii favorabile, distanţe
de plantare corespunzătoare şi sisteme de coroane bine luminate (aplatizate
sau globuloase cu volum redus).
Cerinţele faţă de căldură. Părul reuşeşte bine în zonele cu
temperaturi medii anuale de 9,5-11°C, pragul biologic este de 8,0…8,5°C iar
temperatura medie în perioada de vegetaţie este de 16-18°C. Lungimea
perioadei de vegetaţie trebuie să fie de 135-140 zile pentru soiurile de vară
şi 150-185 zile pentru cele de toamnă şi iarnă. Fenofazele cu cerinţe mai
mari la căldură sunt: la înflorit, creşterea lăstarilor şi a fructelor, la coacerea
fructelor.
Rezistenţa la ger pentru majoritatea soiurilor se consideră –28…-30°
C, unele soiuri locale rezistă până la -32°C, iar alte soiuri cum ar fi: Williams,
Untoasă Bosc îşi pierd parţial mugurii floriferi chiar la -26°C. Bobocii florali
rezistă până la -3,3°C, florile deschise până la -1,7…-2,2°C, iar fructele abia
legate, până la -1,5…-1,7°C. Diferenţele între soiuri în aceste faze sunt mici.
Cerinţele părului faţă de apă sunt diferite în funcţie de soi şi mai
ales de portaltoi. În cazul altoirii pe franc, părul are cerinţe moderate
plasându-se după măr şi prun, în acest caz părul chiar suferind la excesul de
umiditate. Astfel unele soiuri altoite pe franc (Favorita lui Clapp, Williams, U.
Bosc), reuşesc bine şi în zona de silvostepă la un nivel de 500-600 mm/an,
în schimb soiurile de toamnă şi iarnă necesită un regim mai ridicat de
precipitaţii (600-700 mm). Apa freatică trebuie să fie la 3,0-3,5 m.
42
Părul altoit pe gutui are cerinţe mai mari faţă de apă astfel că nivelul
acesteia să fie menţinut la 60-80 % din IUA. Nivelul de precipitaţii trebuie să
fie 650-850 mm în funcţie de grupa de soiuri. Irigarea în cazul părului altoit
pe gutui este aproape obligatorie. Părul altoit pe gutui suportă inundarea 7-
10 zile în perioada de vegetaţie, iar apa freatică poate fi la 1,5-2,0 m.
Insuficienţa apei în sol atrage un dezechilibru între creştere şi rodire, fructele
rămân mici, slab suculente, bogate în sclereide, prea taninoase, cu gust
deficitar. Excesul de apă din sol şi aer favorizează atacul de rapăn, fructele
sunt nearomate şi deficitare în glucide.
Cerinţele părului faţă de sol sunt destul de mari mai ales atunci
când este altoit pe gutui. Părul reuşeşte bine pe soluri uşoare luto-argiloase,
luto-nisipoase cu 25-30 % argilă, scurse, aerate, calde. Conţinutul de calcar
activ maxim este de 5-6 %, când este altoit pe gutui şi 15-16 % când este
altoit pe păr franc. pH-ul solului trebuie să fie cuprins între 6,5 şi 7,5. În cazul
altoirii pe gutui, părul suportă un grad redus la sărăturare al solului. Pentru a
obţine producţii mari şi de calitate procentul de humus trebuie să fie de cel
puţin 2,5-3,5 %. Solurile grele, reci, umede sunt greu tolerate de păr.
Cernoziomurile, solurile aluviale, solurile brune şi brun-roşcate de pădure din
partea de sud a ţării satisfac cerinţele majorităţii soiurilor de păr.
7.2 Înființarea livezilor de păr

Alegerea terenului se face cu multă atenţie întrucât în funcţie de acest
lucru depinde reuşita plantaţiei. Atenţie deosebită se acordă solului, precum
şi absenţei brumelor şi a îngheţurilor târzii, care pot compromite florile.
Pregătirea terenului se face prin fertilizare organică şi minerală,
nivelare după caz şi apoi mobilizarea adâncă prin desfundare la 50-60 cm.
Plantarea se face de regulă toamna sau primăvara foarte devreme.
Distanţele de plantare diferă în funcţie de portaltoi, sistemul de
coroană şi fertilitatea solului.
Perii altoiţi pe franc se plantează la minim 5-6 m între rânduri şi 4,0-
5,0 m pe rând, coroanele recomandate fiind cele globuloase.
Perii altoiţi pe gutui se plantează la 3,5-4,0 m între rânduri şi 2,0-2,5 m
pe rând dacă se utilizează coroanele sub formă de palmetă etajată sau
palmetă liberă şi la distanţe de 3,0-3,5 m/ 0,5 m - 1,5m, când pomii sunt
conduşi sub formă de Fus subţire, Sistemul Pillar, Cordon vertical.
7.3 Întreținerea livezilor de păr

Tăierile de rodire şi întreţinere. Ramurile de rod la păr au
longevitate mare, iar pomii sunt mai puţini alternanţi. Necesitatea tăierii
detaliate decurge însă din faptul că perele sunt fructe mari şi grele care
arcuiesc sau rup semischeletul supraîncărcat.
La pomii tineri principala preocupare este grăbirea intrării pe rod, iar la
cei cu coroane rare, completarea elementelor coroanei. În acest scop sunt
necesare scurtări ale lăstarilor de garnisire combinate cu înclinarea celor
reţinuţi. După intrarea pe rod, tăierile se diferenţiază pe grupe de soiuri. La
soiurile spur se fac tăieri sumare de simplificare a vetrelor de rod,
completarea semischeletuilui din creşterile ce apar, inclusiv lacome, care se
scurtează cu 1/3-1/ 2 din lungime.
43
În plantaţiile artistic palisate se recomandă formarea unui schelet solid
iar pe acesta să se opereze tăieri după metoda scurtă, adică să se reţină
ţepuşe sau nuieluşe scurte. Mlădiţele lungi cu numeroşi muguri de rod în
partea terminală (întâlnite la soiurile Williams, Untoasă precoce Morettini,
Napoca) se scurtează deasupra a 2-3 muguri micşti. Întrucât majoritatea
soiurilor de păr au coroane rare, destul de aerisite, recomandăm a se opera
mai puţine tăieri comparativ cu mărul.
Întreţinerea şi lucrarea solului.
În livezile tinere de păr se recomandă ogorul permanent lucrat mai
ales în cazul portaltoiului gutui şi în zonele mai secetoase. În livezile pe rod
amplasate în zone cu suficientă umiditate se recomandă: înierbarea
intervalelor şi lucrarea sau erbicidarea solului pe rând; plantele pentru
îngrăşământ verde şi mai rar alte sisteme.
Erbicidarea la păr trebuie să se facă mai atent comparativ cu a
mărului, întrucât această specie este mai sensibilă la erbicide (mai ales
triazinice) îndeosebi atunci când pomii sunt altoiţi pe gutui.
În cazul portaltoiului gutui, aplicarea erbicidelor pe bază de triazine
este bine să fie evitată. Erbicidele sistemice: Roundup 3-5 l/ha, Fusilade 3-5
l/ha, Basta 3-5 l/ha, etc. pot fi aplicate fără risc chiar şi în livezile tinere dacă
acestea nu ajung pe organele pomilor.
Lucrările solului în cazul ogorului negru constau în 1-2 arături la 12-15
cm, când pomii sunt altoiţi pe gutui şi la 18-22 cm, dacă pomii sunt altoiţi pe
franc. În timpul vegetaţiei se fac 4-5 praşile cu freza, cultivatorul sau cu grapa
cu discuri.
Fertilizarea părului constituie o măsură tehnologică de bază pentru
creşterea producţiei şi îmbunătăţirea calităţii fructelor.
Dozele de îngrăşăminte la păr diferă în funcţie de numeroşi factori:
producţia planificată; fertilitatea solului; regimul de precipitaţii, etc.
Numeroşi autori susţin că, dozele la păr sunt mai mici comparativ cu
mărul cu 25-30 %. N. Branişte şi Ghidra , 1999, recomandă însă următoarele
cantităţi de îngrăşăminte:
- anul I – 100 kg/ha azotat de amoniu; 120 kg/ha superfosfat; 80 kg
sare potasică;
- anul II- 200 kg/ha azotat de amoniu; 250 kg/ha superfosfat; 160
kg/ha sare potasică.
În anii III şi următorii ani se recomandă 300 kg/ha azotat de amoniu,
250-300 kg/ha superfosfat şi 250-300 kg sare potasică.
Îngrăşămintele organice se aplică la 3-4 ani, 30-40 t/ha, în anul
respectiv nu se mai aplică azot iar fosforul şi potasiul se reduc cu 30-50 %.
Irigarea părului este necesară în zonele în care precipitaţiile
atmosferice sunt sub 600-650 mm şi mai ales dacă pomii sunt altoiţi pe
gutui.
Normele de udare sunt de 250-400 m3/ha la pomii tineri (funcţie de
portaltoi) şi 400-700 m3/ ha la pomii pe rod.
Numărul de udări: 2-3 la livezile tinere şi 4-6 la cele pe rod.
Fenofazele în care consumul este maxim sunt: la 15-20 zile după înflorire; la
creşterea intensivă a lăstarilor şi a fructelor; la diferenţierea mugurilor de rod.
Înainte de recoltarea fructelor, cu 2-3 săptămâni, irigarea se sistează.
44
Îngrijirea recoltei de fructe. Protejarea florilor şi a fructelor tinere de
efectul brumelor şi al îngheţurilor târzii este obligatoriu, întrucât soiurile
înfloresc şi leagă devreme.
În anii răcoroşi cu ploi reci se fac tratamente cu substanţe
stimulatoare G-A3 10-16 ppm pentru a stimula formarea de fructe
partenocarpice.
Atenuarea căderii premature a fructelor se poate realiza prin:
tratamente chimice cu A.N.A. 10-12 ppm sau NAD 15-20 ppm,
microelemente B, Mg, Zn. Stropirile se fac cu 10-15 zile înainte de recoltare.
Prevenirea frângerii sau a dezbinării ramurilor se realizează prin
legarea ramurilor de spalier, alţi suporţi sau proptirea. Lucrarea este
necesară mai ales la soiurile cu fructe mari: Ducesa d’Angouleme, Passe
Crassane, Curè etc.
Combaterea bolilor şi a dăunătorilor
Părul are un număr destul de mare de boli şi dăunători. Astfel, cei mai
periculoşi dăunători sunt:
- Psylla piricola (Först) - purecele melifer al părului,
- Aphis pomi – păduchii verzi ai pomilor,
- Quadraspidiotus perniciosus - păduchele din San José,
- Carpocapsa pomonella – viermele perelor,
- Anthonomus piri (koll) – gărgăriţa mugurilor de păr,
- Haplocampa Brevis – Viespea părului,
- Paratetranychus pilosus - păianjenul roşu,
- Eryophyes pyri – păianjenul roşu.
Părul are şi un număr mare de boli produse mai ales de bacterii
(bacterioze) şi de ciuperci (micoze). Cele mai periculoase boli sunt:
-Arsura bacteriană sau focul bacterian (Erwinia amylovora);
- Rapănul produs de ciuperca Venturia pirina, atacă lăstarii, frunzele
şi fructele;
- Pătarea albă a frunzelor produsă de Micospherella sentina;
- Rugina părului produsă de Gimnosporangium sabinae are o
virulenţă mai mică comparativ cu alte boli.
La păr se execută 1-2 tratamente de iarnă şi 8-10 tratamente la
avertizare în primăvară şi vară după normele prezentate la măr, uşor
modificate întrucât făinarea nu afectează părul, iar alte boli au virulenţe
diferite comparativ cu mărul.
Recoltarea perelor. Stabilirea momentului optim de cules pentru pere
este destul de dificil. Recoltate prea devreme fructele nu-şi continuă normal
procesele de maturare, rămân tari, astringente, se zbârcesc, fără gust
caracteristic. Culese mai târziu decât normal îşi desăvârşesc repede
coacerea, devin foarte suculente, dulci, aromate, dar se păstrează puţin.
Perele de vară şi unele de toamnă culese târziu se prăbuşesc din interior şi
nu mai pot fi valorificate decât prin distilare.
Momentul optim de cules se stabileşte după caracteristicile
morfologice, fermitatea pulpei determinată cu penetrometrul, numărul de zile
scurse de la înflorit până la cules.
Recoltarea perelor se face cu atenţie, concomitent cu recoltarea
făcându-se şi sortarea. Perele de vară se păstrează la rece 7-15 zile, cele de
toamnă 30-60 zile, iar cele de iarnă 3-5 luni. Temperatura de păstrare diferă
în funcţie de soi, între 0 şi minus 2,5°C.
45
1. Care sunt cerinţele părului faţă de lumină?
Cerințele părului față de lumină sunt mari, plasându-se după nuc,
cais, piersic şi cireş. În condiţii de lumină insuficientă părul nu-şi maturează
bine lemnul, degeră, fructele nu se maturează şi rămân slab aromate.
2. Care sunt sistemele de întreţinere a solului în livezile de păr?
În livezile tinere de păr se recomandă ogorul permanent lucrat mai
ales în cazul portaltoiului gutui şi în zonele mai secetoase. În livezile pe rod
amplasate în zone cu suficientă umiditate se recomandă: înierbarea
intervalelor şi lucrarea sau erbicidarea solului pe rând; plantele pentru
îngrăşământ verde şi mai rar alte sisteme.
1. Care sunt cerinţele părului faţă de lumină?
2. Care sunt cerinţele părului faţă de temperatură?
3. Care sunt cerinţele părului faţă de apă?
4. Care sunt cerinţele părului faţă de sol?
5.Care sunt distanţele de plantare şi sistemele de coroană
recomandate în livezile de păr?
6. Cum se realizează tăierea de rodire la păr?
7. Care sunt sistemele de întreţinere a solului în livezile de păr?
8. Cum se realizează fertilizarea livezilor de păr?
9. Care sunt metodele şi normele de udare utilizate în livezile de păr ?
10.Enumeraţi fenofazele critice de combatere a bolilor şi dăunătorilor
din livezile de păr.
46
CULTURA GUTUIULUI
Cuvinte cheie: gutui, soiuri, productivitate, condiţii climatice, distanţe

de plantare, sisteme de coroană, fertilizare, irigare, combaterea bolilor şi
dăunătorilor
Rezumat
Desi cultivat pe suprafețe reduse comparativ cu alte specii pomicole,
gutuiul este o specie importantă atât prin prisma derivatelor obținute din
fructe, dar si prin aspectul decorativ al pomului și prin exigența mai scăzută
față de factorii de mediu si tehnologia de cultură.
8.1 Importanţa, originea şi arealul de cultură
Cydonia oblonga Mill

Fam. Rosaceae
Subfam. Pomoideae
Gutuiul este o specie pomicolă importantă datorită calităţii fructului,

precocitatăţii, productivităţii şi plasticităţii ecologice a pomului. Fructele
conţin: 78,18-85,89 % apă; 6,6-12,9 % zaharuri totale; 0,60-1,76% acizi
organici; 0,69-1,13 % substanţe pectice; 0,33-0,95% substanţe proteice;
0,19-1,44 % tanoide; 0,28-0,50 % substanţe minerale, 8,28-38,2 mg%
vitamina C, precum şi vitaminele A, B1, B2, PP, E, K etc.
Gutuile se consumă ca atare în proporţie redusă, dar se utilizează în
proporţie de 85-90 %, pentru prepararea gemului, dulceaţă, compot, peltea ,
iar în unele zone se utilizează şi în arta culinară.
Pomii se înmulţesc uşor, sunt mai puţin pretenţioşi la sol şi la
îngrăşăminte comparativ cu mărul şi părul, rezistă bine la excesul de
umiditate din sol, suportă un oarecare grad de sărăturare, este un bun
portaltoi pentru păr, înfloreşte târziu şi scapă de efectul brumelor şi al
îngheţurilor de primăvară.
Origine şi areal de cultură
Gutuiul este originar din Asia (Transcaucazia, Iran, Irak) de unde s-a
răspândit în Grecia, în insula Creta, în jurul oraşului Cydon, de unde probabil
a moştenit denumirea genului, întrucât romanii la preluarea acestei specii l-
au denumit Melon Cydon (Măr de Cydon). Din Grecia, gutuiul s-a extins în
Imperiul Roman şi de acolo în toată Europa şi apoi în lume. Interesant este
faptul că şi la noi în ţară în unele localităţi (Bihor) i se mai zice măr-gutui ca la
romani.
47
Extinderea culturii gutuiului în Europa şi în lume este mai puţin
cunoscută. După estimările FAO, principalele țări producătoare de gutui (în
mii tone) la nivelul anului 2020 au fost: Turcia (189,3), China (111,9),
Uzbekisthan (96,2), Iran (87,8), Maroc (57,7), Azerbaijan (39,3), Argentina
(28,6), Algeria (11,7) și Serbia (11,1).
În România, la nivelul anului 2017 existau 883 ha cultivate cu gutui, cu
70,4% mai puțin față de anul 1990. Producția de gutui fluctuează între 6,5 și
7,4 mii tone. Judeţele cu pondere în producţia de gutui sunt: Iaşi (Moşna,
Răducăneni, Comarna), Vaslui (Huşi), Ilfov (Bolintin, Copăceni, Vidra),
Prahova (Valea Călugărescă, Mizil, Podeni), Tulcea (Măcin, Greci, Tulcea),
Gorj (Bălăneşti, Arcani, Peştişani). În partea de vest şi în Transilvania
ponderea gutuiului este mai mică.

8.2.1. Specii, soiuri şi portaltoi
Soiurile de gutui cultivate şi semispontane provin dintr-o singură
specie Cydonia oblonga sinonim Cydonia vulgaris Perss, care are cinci
varietăţi botanice:
- varietatea maliformis (Mill) care are fructele turtite asemănătoare cu
ale mărului;
- varietatea piriformis (sinonim var. tipica) are fructe piriforme slab
costate;
- varietatea lusitanica (C.K. Schneid) cu fructe piriforme, puternic
costate;
- varietatea marmorata (C.K. Schneid) cu frunze marmorate, pătate cu
alb şi galben;
- varietatea piramidalis (C.K. Schneid) cu coroana piramidală în formă
naturală.
Sortimentul la gutui în România provine în marea lui majoritate din
populaţiile locale larg răspândite mai ales în partea de sud. În prezent lista
soiurilor s-a restrâns şi mai mult, în care sunt cuprinse 3-4 soiuri străine, 2
soiuri vechi româneşti (Bereczki şi de Constantinopol) şi 3 soiuri noi
obţinute după 1980 (Aromate, Aurii, Moldoveneşti, (tabelul 8.1.).
Tabelul 8.1.
PRINCIPALELE SOIURI DE GUTUI CULTIVATE ÎN ROMÂNIA
crt. soiului şi originea coacere pomului Mărimea Forma Culoarea
1 Aromate X-XII Supramijlocie Mijlocie-mare, Piriform-alungit, Galbenă-limonie,
350-400 g suprafaţa netedă fără pulpa fermă,
coaste suculentă, intens
aromată
2 Aurii X-XII Mijlocie Mare, Rotunjit-piriform Galbenă-limonie,
400-500 g pulpă densă,
suculentă, dulce-
acidulată, aromată
3 Bereczki IX-XII Mare Foarte mare, Larg-piriform cu Galbenă-limonie,
600-800 g proeminenţe, pulpa intens
neuniform costat aromată, dulce-
acidulată
4 De Constantinopol X-XII Supramijlocie Mijlocie-mare, Maliform, cu coaste Galbenă-limonie,
200-400 g evidente pulpa suculentă,
aromată, slab
astringentă
5 Champion X-XII Mare Mare-foarte mare, Scurt piriform, Galbenă-limonie,
400-800 g suprafaţa aproape pulpa fină, slab
netedă astringentă, intens
48
crt. soiului şi originea coacere pomului Mărimea Forma Culoarea
aromată, cu puţine
sclereide
6 De Portugalia X-XII Mare Mijlocie-mare Piriform -alungit, cu Galbenă-aurie,
200-400 g gât scurt asimetric, pulpa uşor
neted uşor costat astringentă
7 De Huşi X-XII Mare Mijlocie, Maliform, cu coaste Galbenă-aurie,
300 g largi rotunjite pulpă fără sclereide,
gust dulce-acidulat
8 Moldoveneşti X-XII Mică-mijlocie Mijlocie, Maliform, cu coaste Galben
330 g largi portocaliu,pulpa cu
puţine sclereide,
suculentă
Portaltoii gutuiului
Cei mai utilizaţi portaltoi ai gutuiului sunt: gutuiul vegetativ EMA şi BA
29; gutuiul franc, soiurile de Huşi, de Moşna şi foarte rar păducelul.
Gutuiul vegetativ imprimă pomilor o vigoare mai mică, precocitate de
rodire, rezistenţă mai slabă la secetă şi ger. Cu toate acestea ei reprezintă
peste 90 % din totalul portaltoilor la gutui.
Portaltoii franc au înrădăcinare mai puternică, rezistenţă la ger şi vânt,
dar imprimă vigoare mai mare, ritm lent de creştere intrare mai târzie pe rod.
În procesul de ameliorare al gutuiului, principalele obiective care s-au
urmărit şi care rămân încă valabile sunt (după Cociu V şi col.2000):
- rezistenţa la monilioză a florilor şi a fructelor;
- fructe cu pulpa mai fragedă şi proporţia mai echilibrată în zahăr şi
aciditate;
- conţinut ridicat în vitamina C şi substanţe pectice;
- vigoare redusă a pomilor şi rodire de tip spur (măciulii scurte).
8.2.2 Caracteristici morfologice de creştere şi fructificare

Sistemul radicular al gutuiului este superficial (trasant), marea
majoritate a acestuia fiind plasat între 10-40 cm, foarte puţine rădăcini ating
100-125 cm, la pomii altoiţi pe gutui franc. În replică însă rădăcinile sunt
puternic ramificate, predominând cele fibroase şi cele de semischelet.
Rădăcinile depăşesc proiecţia coroanei de 1,5-2 ori, au două valuri de
creştere maximă (aprilie-mai şi octombrie-noiembrie), temperatura minimă de
creştere 2,0-2,5o C, iar cea optimă de creştere de regulă este situată între
18,0 şi 22,0oC.
Partea aeriană creşte sub formă de pom propiu-zis, sub formă de
arbustoid şi chiar ca tufă joasă în unele plantaţii. Trunchiul este drept sau
torsionat cu ritidom exfoliat.
Coroana este variabilă ca volum de la 3,0-4,0 m în culturi intensive la
2,5-3,0 m în culturi superintensive şi 4,0-5,0 m în sistem gospodăresc, chiar
mai mult.
Şarpantele sunt grose cu vârful răsfrânt.
Forma coroanei este globuloasă la Bereczki, de Portugalia şi turtită la
de Constantinopol.
Gradul de ramificare este bun, la majoritatea soiurilor, semischeletul
destul de bogat, subţire la de Constantinopol, mai gros şi puternic la Aurii,
Moldoveneşti.
Fructificarea este de tip standard, puţine soiuri au măciulii scurte şi
tipul de fructificare care să se apropie de caracterul “spur”.
49
Precocitatea. Soiurile intră pe rod la 3-4 ani, trăiesc în mod obişnuit
25-30 de ani, iar unii pomi izolaţi 30-40 de ani.
Productivitatea. Producţia obişnuită pe pom este de 50-60 kg la
sistemul intensiv, 25-30 kg la cel superintensiv şi atinge la pomii izolaţi 150
kg. În colecţia Staţiunii Tg. Jiu, producţia la hectar a oscilat între 16,0 şi 25,9
tone, atingând 30,6 t/ha la soiurile Moldoveneşti şi De Vrania.
Gutuiul are repausul de iarnă lung, dezmugureşte târziu, florile sunt
izolate (solitare), plasate în vârful unor lăstari de 8-12 cm care devin noi
măciulii. De regulă, înflorirea se realizează târziu în a doua jumătate a lui
aprilie-începutul lui mai, motiv pentru care scapă în majoritatea anilor de
efectul brumelor târzii.
Polenizarea este entomofilă, majoritatea soiurilor sunt autofertile sau
parţial autofertile, proporţia florilor fecundate este mare dacă nu se
înregistrează atac de Monilinia linhartiana. Gruparea soiurilor în parcele face
să crească procentul de legare al fructelor. Creşterea fructelor este lentă în
primele 30-40 zile, apoi se intensifică.
Maturarea fructelor se realizează diferit în funcţie de zonă, soi şi
condiţiile climatice ale anului, între 20 septembrie şi 15-20 octombrie.

Faţă de lumină, gutuiul are pretenţii destul de mari, plasându-se între
cerinţele mărului şi ale părului. Plantat pe expoziţii nefavorabile, prea des sau
dacă se adoptă coroane insuficient luminate, pomii devin sensibili la boli, se
degarnisesc, fructele nu se colorează, au calitate slabă şi fără aromă.
Faţă de căldură gutuiul are cerinţe mari, reuşeşte bine în zonele cu
temperaturi medii anuale de 9,5-11,0oC, optimul de temperatură în perioada
de vegetaţie este 17,0-19,0oC, suportă bine arşiţele deşi are înrădăcinare
superficială.
Suma gradelor de căldură până la înflorit este de 500-540 oC, iar pe
întreaga perioadă de vegetaţie este de 3 300-3.500oC. Mugurii micşti rezistă
până la –27…–29oC în funcţie de soi, vârful lăstarilor micşti sunt afectaţi la –
1,5oC, iar fructele abia legate sunt brunificate la –1,2oC . În timpul verii
gutuiul suportă uşor călduri de 35…37oC.
Cerinţele faţă de apă ale gutuiului sunt în oarecare măsură
contradictorii, în sensul că suportă atât excesul de apă la nivelul rădăcinilor
(10-15 zile), în perioada de vegetaţie şi mult mai mult în repausul relativ, dar
pomii rezistă bine şi la secetă. În condiţii de umiditate multă, pomii devin
sensibili la bolile criptogamice, iar în condiţii de secetă fructele rămân mici, o
parte cad prematur, puful devine grosier şi cade greu, gustul este prea
taninos şi cu multe sclereide .
Gutuiul reuşeşte bine în zonele cu 550-650 mm precipitaţii pe an bine
repartizate, umiditatea relativă a aerului 75-80 %. Reacţionează bine la
irigare.
Cerinţele faţă de sol ale gutuiului sunt moderate în sensul că, se
adaptează bine pe o gamă largă de soluri (luto-argiloase, lutoase, luto-
nisipoase) cu conţinutul de argilă până la 35-38 %, pânza de apă freatică la
1,5-2,0 m. Suportă un grad redus de salinitate al solului.
Gutuiul se poate planta la baza versanţilor, chiar în micro depresiuni,
dar cele mai bune rezultate se obţin pe soluri fertile, mijlocii ca textură.
50
8.4.Particularităţi tehnologice
8.4.1 Înființarea livezilor

Pregătirea terenului se face prin desfundare la 45-50 cm, întrucât are
înrădăcinare superficială, fertilizarea se face cu doze mai reduse ca la măr şi
păr cu 25-30 %.
Plantarea se face toamna sau primăvara devreme. Distanţele de
plantare sunt diferite în funcţie de soi, portaltoi, fertilitatea solului etc. Se
recomandă 4,0 m între rânduri şi 2,5-3,0 m între pomi pe rând, iar la altoirea
pe franc 4,0-5,0 m între rânduri şi 3,0-4,0 m pe rând.
Sistemele de coroane recomandate la gutui sunt:
- vasul ameliorat şi vasul întârziat aplatizat cu trunchi de 60 cm şi
şarpante ramificate la 50-60 cm pentru soiurile viguroase;
- tufa liberă, ramificată de la nivelul solului pentru soiuri de vigoare
slabă;
- palmeta liberă sau coroana liber-aplatizată recomandată de autorii
italieni pentru soiuri de vigoare mijlocie – mare.
8.4.2 Întreținerea livezilor

Tăierile
La formare se urmăreşte realizarea unui schelet solid (robust), care să
reziste la încărcătura de fructe (gutuile sunt fructe grele) şi bine garnisit cu
semischelet şi ramuri de rod (măciulii). Formarea coroanelor durează 3-4 ani.
Tăierile de rodire constau în scurtarea semischeletului şi rărirea
măciuliilor la 10-15 cm una de alta. Coarnele de melc se transformă în
măciulii simple prin suprimarea uneia din ramificaţii. Se efectuează de
asemenea luminarea coroanei mai ales a centrului acesteia.
Regenerarea coroanei se face permanent prin reducţia
semischeletului si înlocuirea acestuia cu lemn nou provenit din creşterile
vegetative inclusiv cele de tip lacom dacă sunt bine plasate. Regenerarea
pomilor bătrâni sau îmbătrâniţi se face prin scurtarea vârfurilor şarpantelor,
care stimulează noi creşteri vegetative, din care se reface semischeletul.
Întreţinerea solului
În plantaţiile de gutui solul se menţine sub formă de ogor permanent
lucrat, lucrat pe rând şi înierbat pe interval, înierbat pe interval şi mulcirea pe
rând, mai rar după alte sisteme. Erbicidarea la gutui trebuie aplicată cu
prudenţă. Aplicarea erbicidelor pe bază de triazine este bine să fie evitată.
Erbicidele sistemice: Roundup 3-5 l/ha, Fusilade 3-5 l/ha, Basta 3-5 l/ha, etc.
pot fi aplicate fără risc fără a atinge organele verzi ale pomilor.
Fertilizarea gutuiului se face cu cantităţi moderate de îngrăşăminte.
La pomii tineri: 15-20 t gunoi de grajd la 3 ani o dată; 40 kg N; 30 kg P 2O5;
30 kg K2O – anual.
În livezile pe rod dozele sunt foarte variabile în funcţie de gradul de
aprovizionare al solului, vârsta pomilor şi producţia de fructe. Orientativ se
recomandă: 60-120 kg N; 60-20 P2O5; 40-90 kg K2O.
Irigarea gutuiului este necesară în zonele sau anii secetoşi. Se
recomandă 3-4 udări cu norme de 350-500 m3 apă la hectar la o udare.
51
Combaterea bolilor şi a dăunătorilor.
Gutuiul are câteva boli periculoase: monilioza florilor (Monilinia
linhartiana); monilioza fructelor (Monilinia fructigena); focul bacterian (Erwinia
amylovora); pătarea brună a frunzelor (Diplocarpon sorauerii); făinarea
(Podosphera oxyacanthae).
Dintre dăunători mai frecvenţi sunt: viermele gutuilor, păduchii de
frunze, păduchii verzi, acarienii etc.
Calendarul tratamentelor la gutui recomandă 1-2 tratamente și 5-7
tratamente de vară, rareori mai mult şi se fac în complex împotriva bolilor şi a
dăunătorilor.
Maturarea fructelor se realizează de la 15-20 septembrie până la
sfârşitul lunii octombrie. Gutuile se culeg când au mărimea, culoarea şi
aroma caracteristică iar puful se desprinde uşor. Recoltarea se face foarte
atent pentru a evita lovirea, zgârierea sau presarea (strângerea) fructului.
Gutuile fiind sesile, necesită atenţie la recoltare pentru a nu rupe
măciulia (ramura de rod) în vârful căreia se găseşte fructul. Păstrarea se face
în camere obişnuite timp de 3-4 săptămâni sau în depozite frigorifice la 0
+2oC, în aceste condiţii ele rezistă 60-90 zile.
1. Care sunt principalele soiuri de gutui cultivate?
Principalele soiuri de gutui cultivate sunt: Bereczki, de Constantinopol,
de Huși, de Portugalia şi 3 soiuri noi obţinute după 1980: Aromate, Aurii și
Moldoveneşti.
2. Care sunt distanţele de plantare şi sistemele de coroană utilizate la
gutui?
Distanţele de plantare sunt diferite în funcţie de soi, portaltoi,
fertilitatea solului etc. Se recomandă 4,0 m între rânduri şi 2,5-3,0 m între
pomi pe rând, iar la altoirea pe franc 4,0-5,0 m între rânduri şi 3,0-4,0 m pe
rând.
Sistemele de coroane recomandate la gutui sunt: vasul ameliorat şi
vasul întârziat aplatizat cu trunchi de 60 cm şi şarpante ramificate la 50-60
cm pentru soiurile viguroase;mtufa liberă, ramificată de la nivelul solului
pentru soiuri de vigoare slabă; palmeta liberă sau coroana liber-aplatizată
recomandată de autorii italieni pentru soiuri de vigoare mijlocie – mare.
1. Care este importanţa culturii gutuiului?
2. Care sunt principalele soiuri de gutui cultivate?
3. Cum se caracterizează sistemul radicular al gutuiului?
4. Care este vigoarea şi productivitatea gutuilor?
5. Care sunt cerinţele gutuiului faţă de lumină şi temperatură?
6. Care sunt cerinţele gutuiului faţă de apă şi sol?
gutui?
8. Care sunt sistemele de întreţinere a solului în livezile de gutui?
9. Cum se face fertilizarea şi irigarea gutuiului ?
10. Combaterea bolilor şi dăunătorilor gutuiului.
52
CULTURA MOSMONULUI
Cuvinte cheie: moșmon, areal de cultură, arbustoid, ramuri de rod,

cerințe ecologice, particularități tehnologice
Rezumat
Moşmonul este o specie cu valoare economică mai redusă fiind mai
puţin cultivat în ţara noastră, deşi specia ca atare prezintă o valoare
ştiinţifică, decorativă dar şi alimentară şi poate constitui o sursă de venituri
pentru cultivatori.
9.1. Importanţă, origine şi areal de cultură
Mespilus germanica L.
Fam. Rosaceae
Subfam. Pomoideae
Fructele de moșmon conţin 10,6-12,4% zaharuri, 1,1-1,5% acizi

organici, 2,53-5,03% celuloză, 0,65-0,86% substanţe proteice, 0,05-0,07%
taninuri, săruri minerale, vitamine etc. Fructele moşmonului pot fi consumate
atât în stare proaspătă, după o durată de păstrare de 1-2 luni, timp în care
pulpa se înmoaie şi capătă proprietăţile caracteristice, dar şi prelucrate sub
formă de pastă, marmeladă, lichior sau cidru.
Lemnul moşmonului prezintă o duritate dar şi o elasticitate aparte
care îl recomandă în tâmplărie iar specia ca atare prin portul său şi
caracteristicile botanice ale frunzelor şi florilor poate fi utilizată în spaţiile
verzi.
Moşmonul este originar din Caucaz fiind întâlnit în flora spontană din
ţările cu climat temperat şi maritim. În cultură se întâlneşte în Anglia,
Germania, Polonia, Franţa, SUA etc. În România, moşmonul se cultivă în
colecţii pomologice şi grădini, fiind regăsit şi în flora spontană din judeţele
Iaşi, Vaslui, Prahova, Mehedinţi, Timiş şi Arad.

În cultură se găseşte moşmonul comun Mespilus germanica L.
reprezentat prin biotipuri locale diferite mai ales prin mărimea fructului.
Se cunoaşte un singur soi ameliorat, originar din Olanda Monstruos
de Olanda cu fructul mare având 6-7 cm în diametru.
Ca portaltoi se utilizează moşmonul, gutuiul franc şi vegetativ,
păducelul şi scoruşul pentru soluri uşoare.
9.2.2. Caracteristici morfologice de creştere şi fructificare
Moşmonul creşte sub formă de arbustoid sau pom propriu zis având
3-4 m înălţime.
53
Sistemul radicular este trasant dar bine ancorat în sol, marea masă
a rădăcinilor găsindu-se în intervalul 60-100 cm.
Partea aeriană se aseamănă cu cea a gutuiului având trunchiul uşor
răsucit, cu scoarţa brun-cenuşie, corona fiind neregulată şi răsfrântă,
globuloasă sau piramidală. Lăstarii sunt pubescenţi, frunzele elipic-alungite,
pubescente pe faţa inferioară, cu marginea limbului întreagă.
Ramurile de rod sunt măciuliile şi coarnele de melc care poartă în
vârf flori mari, asemănătoare cu cele ale gutuiului.
Moşmonul este autofertil, înflorind primăvara târziu (sfârşit de mai),
motiv pentru care scapă de brumele şi îngheţurile târzii.
Fructele sunt aproape sferice, brun-roşcate, cu cavitatea calicială
foarte largă sub formă de cupă, pe marginea căreia sunt dispuse 5 sepale
evidente. Caliciul este persistent.

Cerinţele faţă de lumină sunt moderate, asemănătoare cu cele ale
gutuiului, moşmonul reuşind chiar în culturi intercalate cu alte specii
pomicole.
Cerinţele faţă de temperatură sunt moderate, moşmonul reuşind în
zonele cu temperaturi medii de 8-100C dar se adaptează şi în zone cu
izoterma de 10-110C în condiţii de irigare.
Are o rezistenţă mare la temperaturile scăzute din timpul iernii,
suportând uşor -300C (unele timpuri chiar -350C) dar nu suportă
temperaturile ridicate (peste 300C) mai ales dacă sunt asociate cu umiditate
atmosferică scăzută. Se dezvoltă bine în zone mai umede şi mai răcoroase,
putând urca până la altitudini de 900-1000m.
Cerinţe faţă de apă sunt destul de mari reuşind bine în zonele cu un
regim pluviometric de 600-800 mm precipitaţii.
Cerinţe faţă de sol sunt moderate, preferând totuşi solurile uşoare
sau mijlocii, afânate, reavene şi calde.
9.4 Particularităţi tehnologice

Moşmonul se înmulţeşte prin seminţe, marcotaj sau altoire, în primii
ani specia având o creştere lentă.
Pregătirea terenului se face după tehnologia obişnuită, respectiv:
defrişare, nivelare, desfundare la 45-50 cm, fertilizare cu doze moderate
comparabile cu cele de la gutui.
Distanţele de plantare sunt de 4,0- 5,0 m între rânduri, iar între pomi
pe rând 2,5-3,0 m. Coroanele se conduc sub formă de vas ameliorat, tufă
liberă, eventual fus subţire. Necesită puţine tăieri de formare întrucât are o
creştere lentă, echilibrată.
Tăierile de rodire se fac sumar şi constau în rărirea semischeletului,
a măciuliilor şi regenerarea unor părţi ale coroanei. Ramurile de rod se
găsesc plasate la periferia coroanei.
Întreţinerea solului, fertilizarea, irigarea se face aproximativ după
aceleaşi reguli ca şi la cultura gutuiului.
Moşmonul este destul de rezistent la boli şi dăunători de aceea
necesită 2- 4 tratamente pe an.
Fructele se recoltează la sfârşitul lunii octombrie sau chiar în
noiembrie, după căderea primelor brume.
54
1. Cum se caracterizează sistemul radicular al moșmonuluii?
Sistemul radicular este trasant dar bine ancorat în sol, marea masă a
rădăcinilor găsindu-se în intervalul 60-100 cm.
2. Care sunt cerinţele moșmonului faţă de apă şi sol?
Cerinţe faţă de apă sunt destul de mari reuşind bine în zonele cu un
regim pluviometric de 600-800 mm precipitaţii. Cerinţe faţă de sol sunt
moderate, preferând totuşi solurile uşoare sau mijlocii, afânate, reavene şi
calde.
1. Care este importanţa culturii moșmonului?
2. Cum se caracterizează sistemul radicular al moșmonuluii?
3. Care sunt cerinţele moșmonului faţă de lumină şi temperatură?
4. Care sunt cerinţele moșmonului faţă de apă şi sol?
moșmon?
6. Când se recoltează fructele moșmonului?
55
CULTURA PRUNULUI
PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE – SPECII, SOIURI,
PORTALTOI
Cuvinte cheie: prun, areal de cultură, sortiment, portaltoi generativi,

portaltoi vegetativi
Rezumat
Prunul este o specie pomicolă deosebit de importantă pentru zona
temperată, îndeosebi pentru ţările balcanice, unde ocupă suprafeţe mari şi
constituie fructul de bază din sezonul cald.
Valoarea economică a acestei specii rezidă din valoarea alimentară a
fructelor, din productivitatea şi din rusticitatea pomului, din uşurinţa înmulţirii
şi în general a culturii.
10.1. Importanţa, originea şi arealul de cultură
Prunus domestica
Fam. Rosaceae
Subfam. Prunoideae
Prunele sunt apreciate în consumul proaspăt sau industrializate sub

formă de gem, magiun, marmeladă, compot, oţet, prune uscate, iar o parte
se distilează rezultând o băutură alcoolică tradiţională - “ţuica de prune”.
Compoziţia chimică a prunelor (tabelul 10.1.), eşalonarea coacerii
fructelor pe aproape 100 de zile, gustul şi aroma plăcută, fac din prune fructul
de bază al populaţiei din zona dealurilor şi chiar de la câmpie.
Tabelul 10.1.
COMPOZIŢIA CHIMICĂ A PRUNELOR
Substanţa Limite de conţinut Substanţa Limite de conţinut
Glucide totale 12,5 – 18,6 Fosfor (P) 18 mg %
Aciditate totală 0,91 – 2,21 Calciu (Ca) 14 mg %
Substanţe 0,57 – 0,90 Vitamina A 0,21 mg %
pectice
Substanţe 0,50 – 0,80 Vitamina C 5,40 mg %
proteice
Celuloză totală 0,40 – 1,15 Vitamina PP 0,44 mg %
Potasiu (K) 221 mg % Vitamina E 0,80 mg %
Prunul are, de asemenea, un număr mare de soiuri; este precoce,

productiv, se adaptează pe o gamă largă de soluri, iar tehnologia de cultură
nu este foarte pretenţioasă. Lemnul este apreciat în industria creioanelor , la
obţinerea mangalului, ca şi combustibil, etc.
La toate acestea se adaugă dragostea cultivatorilor pentru această
specie.
56
Origine şi areal de cultură
În ceea ce priveşte originea, se consideră că prunul a fost adus în
sudul şi vestul Europei din Caucaz, unde ar fi avut loc formarea lui prin
înmulţirea naturală a porumbarului şi corcoduşului. În prezent este răspândit
pe o mare suprafaţă a globului dar în procent mai modest comparativ cu
mărul, părul şi chiar piersicul.
La nivel mondial, în Europa şi Asia se produce marea majoritate a
producţiei de prune. Ţările mari producătoare de prune, la nivelul anului
2020, au fost: China (6475 mii t), România (757 mii t), Serbia (582 mii t),
Chile (416 mii t), Iran (375 mii t), Turcia (329 mii t), SUA (245 mii t), India
(229 mii t) și Franţa (200 mii t).
Intensificarea culturii prunului în Europa a avut loc în secolul XVII,
moment în care se presupune că a început şi cultivarea sa în ţările
româneşti. În ultimele trei secole, cultura prunului a ajuns să ocupe în
România mii de hectare, situând ţara noastră în topul ţărilor cultivatoare de
prun din lume. Conform FAO, la nivelul anului 2020 suprafața cultivată cu
prun din România depășea 67000 ha, reprezentând 48% din suprafața totală
cultivată cu specii pomicole.
Drept urmare, în România, prunul se cultivă aproape peste tot, de la
câmpie până în zona dealurilor semiînalte cu altitudini de 600 şi chiar 700 m,
dar marea majoritate a plantaţiilor se găsesc în zona dealurilor joase şi
mijlocii şi chiar la câmpie. Judeţe cu pondere în cultura prunului sunt: Argeş,
Vâlcea, Sălaj, Caraş-Severin, Buzău, Dâmboviţa, Gorj, Mehedinţi etc.

10.2.1. Specii și soiuri de prun
Genul Prunus are un număr mare de specii, majoritatea diploide (2n =
16) dar se întâlnesc şi specii tetraploide (2n = 32) şi chiar hexaploide (2n =
48), cum este prunul de grădină (V. Cociu şi col., 2000).
Speciile genului Prunus sunt inegal răspândite pe glob, cele mai multe
se întâlnesc în Europa şi Asia. Speciile care au contribuit mai mult la
formarea soiurilor actuale sunt:
- euro-asiatice: P. insitiţia, P. cerasifera, P. domestica, P. spinosa;
- est-asiatice: P. salicina, P. triflora, P. ussuriensis, P. simonii;
- nord-americane: P. americana, P. nigra, P. hortulana.
La formarea multor soiuri au participat mai multe specii, de aceea,
acestea se deosebesc mult din punct de vedere al vigorii, al culorii şi al
mărimii fructelor, al particularităţilor biologice de creştere şi rodire, etc.
Sortimentul la prun este destul de bogat şi diversificat în funcţie de
zonele de cultură şi destinaţia fructelor.
În România, până în 1950 au predominat soiurile locale dintre care
mai importante au fost: Vânăt românesc, Gras românesc, Tuleu gras,
Roşioare văratice, Buburuze, Albuşe etc. În anul 1979, 22 % din totalul
prunilor cultivaţi erau din soiul Vânăt românesc, 12,5 % din soiul Gras
românesc şi 6,8 % din soiul Tuleu gras. Cu toate acestea încă de la sfârşitul
secolului al XIX-lea, pătrunseseră şi soiuri străine ca Anna Späth, Renclod
d’Althan, Nectarina roşie, Vânăt de Italia, D’Agen, Renclod verde, etc.
După anul 1950 s-a promovat un program de ameliorare a prunului
elaborat de prof. N. Constantinescu, printre obiectivele propuse amintim:
57
ameliorarea unor defecte ale vechiului sortiment românesc ;obţinerea de
soiuri cu maturare timpurie a fructelor; obţinerea de soiuri cu fruct mare, cu
diferite epoci de maturare. Cercetătorii angrenaţi în acest program de
ameliorare au obţinut 23 de soiuri noi, cu diferite epoci de maturare, cu fructe
mari şi aspectuase, dintre care se remarcă: Ialomiţa, Minerva, Piteştean,
Centenar, Pescăruş, Albatros, Gras ameliorat etc.
Dintre soiurile străine se mai cultivă: Stanley, Renclod d’Althan, Agen,
Anna Späth şi în foarte mică măsură alte soiuri.
Sortimentul de prun recomandat la înmulţire şi cultivare conform
ISTIS 2011 cuprinde 33 de soiuri, româneşti şi străine, din care cele mai
reprezentative sunt prezentate în cele ce urmează.
Tabelul 10.2.
PRINCIPALELE SOIURI DE PRUN CULTIVATE ÎN ROMÂNIA
originea
Mijlocie, Vânăt violaceu cu pruina albastră,
Sferic, sferic-
1 Rivers timpuriu 1-15 VII mediu Mijlociu pulpa semiconsistentă, suculentă,
alungit
productiv dulce, slab aromată
Mijlocie, Albastr-deschis, pruina cenuşie,
Mare, 50-60 g,
2 Diana 1-15 VII mediu Sferic-turtit pulpa consistentă, suculentă,
tip Renclod
productiv neaderentă, gust plăcut
Mijlocie, foarte Sferic, uşor Vânăt închis, pruină cenuşie, pulpa
3 Ialomiţa 15-25VII Mijlociu, 35-45 g
productiv asimetric suculentă, gust bun
Mică-mijlocie, Albastru închis, pruină cenuşie,
4 Carpatin 25VII-1 VIII foarte Mijlociu, 40-50 g Sferi-alungit pulpa mediu consistentă,
productiv suculentă, neaderentă, gust fin
Vânăt închis, pruina albastră, pulpa
Semiviguros, Ovoid, uşor
5 Piteştean 25VII-1 VIII Mare, 45-50 g crocantă, suculentă, neaderentă,
productiv asimetric
gust plăcut
Sferic, uşor Roşu-violaceu, pruina gri, pulpa
Mare, mediu
6 Renclod Althan 25VII-1 VIII Mare, 40-60 g aplatizat la fermă, suculentă, neaderentă, gust
productiv
poli taninos, aromă specifică
Semiviguros, Albastru închis, pruina gri, pulpa
Ovoid, alungit
7 Tita 25VII-10 VIII mediu Mare, 50-60 g crocantă, mediu suculentă, gust
spre vârf
productiv armonios
Mijlocie-mare, Vânăt închis, pruină albicioasă,
Vălcean 25VII-5VIII Mare, 65-70 g Sferic
productiv pulpa suculentă, gust bun
Mijlocie-mică, Vânăt închis, pruină cenuşie, pulpa
Invers
8 Centenar 25VII-10VIII foarte Mare, 52 g consistenţă medie, suculentă,
ovoidal
productiv neaderentă, gust plăcut
Vânăt negricios, pruină cenuşie,
Mare, Supramijlociu, Ovoidal-
9 Pescăruş 20-30VIII consistenţă medie,semisuculentă,
productiv 43 g asimetric
neaderentă, gust plăcut acidulat
Violet-roşiatic, pruină cenuşie,
Mare, Alungit-
10 Albatros 20VIII-10IX Mare, 45 g pulpa fermă, mediu suculentă,
productiv ovoidal
neaderentă, gust armonios
Vânăt negricios, pruina albăstruie,
Mijlocie, foarte
11 Tuleu gras 20-30VIII Mijlociu, 30-35 g Ovoidal pulpa crocantă, aşchioasă,
productiv
neaderentă, dulce-amărui
Roşu-violaceu, pruina violacee,
Mică, mediu Mic-mijlociu, 18- Ovoidal, uşor
12 D`Agen 25VIII-15IX pulpa suculentă, semicrocantă,
productiv 35 g asimetric
semiaderentă, foarte dulce
Vânăt negricios, pruina albăstruie,
Mică, foarte Elipsoidal-
13 Stanley 20VIII-10IX Mediu, 30-40 g pulpa consistentă, dulceagă, slab
productiv asimetric
aromată
Vânăt închis, pruina albăstruie,
Mare, mediu
14 Vinete de Italia 1-15 IX Mijlociu, 35-40 g Ovoidal pulpa mediu consistenă,
productiv
neaderentă, aromă plăcută
Vânăt-roşcat cu striaţii, pruina
Mare, Globulos, violacee, pulpa crocantă,
15 Gras ameliorat 1-15 IX Mare, 45 g
productiv uşor alungit suculentă, neaderentă, , dulce,
slab acidulată, aromă fină
Roşu-închis sau vânăt, pruina
Mică, foarte Mijlociu-mare, albăstruie, pulpa suculentă,
16 Anna Spath 15-30IX Sferic
productiv 26-42 g moale,neaderentă, dulce, slab
acidulată
Vânăt închis, pruina albăstruie,
Mare, foarte
17 Gras românesc 25 IX-10 X Mic, 20-25 g Sferic pulpa suculentă, moale, aderentă,
productiv
foarte dulce
58
10.2.2 Portaltoii prunului
Prunul se altoieşte în cea mai mare parte pe portaltoi generativi, dintre
care mai importanţi sunt corcoduşul şi prunul franc şi în foarte mică măsură
porumbarul, prunul Mariana, Sain-Julien etc.
Ca portaltoi vegetativi se utilizează în mică măsură corcoduşul 163,
prunul Oteşani 11, Miroval şi portaltoiul englezesc nanizant Pixy.
Portaltoii prunului din grupul cerasifera
Corcoduşul sau mirobolanul este format dintr-o multitudine de biotipuri
provenite din P. cerasifera, cercetările demonstrând că mirobolanul cu fructe
galbene şi verzi prezintă o compatibilitate mai bună şi o rezistenţă superioară
la ger comparativ cu mirobolanul cu fructe roşii. Imprimă soiurilor altoite
vigoare mare de creştere, producţie ridicată de fructe şi adaptabilitate la
condiţii ecologice foarte variate.
Miroval este un portaltoi clonal obţinut la SCDP Vâlcea din P.
cerasifira şi omologat în 1999. Imprimă soiurilor altoite o vigoare mare de
creştere, o bună ancorare în sol, productivitate ridicată şi constantă, calitate
bună a fructelor şi intrare pe rod în anul IV după plantare. Se pretează pentru
soluri mai grele, cu drenaj bun, fiind recomandat pentru toate zonele de
cultură ale prunului din ţara noastră.
Portaltoii prunului din grupul P. cerasifera x P. munsoniana
Marianna GF8-1, portaltoi selecţionat la INRA Bordeaux în 1948.
Este un portaltoi tetraploid 2n=24 cromozomi, care imprimă soiurilor
altoite o vigoare foarte mare de creştere, drajonare puternică, productivitate
ridicată, fructe mai mari decât pe mirobolan. Este adaptabil la diferite tipuri de
sol, condiţia fiind ca în acestea conţinutul în calcar activ să nu depăşească
10%. Este sensibil la boala petelor de plumb (Stereum purpureum), dar
rezistent la asfixia radiculară şi putrezirea coletului.
Portaltoii din grupul P. domestica
Oteşani 8 este un portaltoi obţinut dintr-o populaţie locală de P.
domestica la SCDP Vâlcea în anul 1980. Este un portaltoi de vigoare redusă
tip semi-dwarf, cu sistem radicular superficial, dar cu o bună ancorare în sol.
Imprimă soiurilor altoite timpurietate, productivitate ridicată şi constantă,
fructe de calitate superioară în condiţiile aplicării unei agrotehnici
corespunzătoare. Este adaptabil la solurile argiloase şi subţiri şi dă rezultate
foarte bune pe terenuri fertile, bine drenate. Este rezistent la temperaturile
scăzute şi tolerant la Plum-pox.
PF Roşior văratic fost obţinut la SCDP Voineşti în 1958 dintr-o
populaţie locală de P. domestica. Este un portaltoi de vigoare medie, cu o
bună ancorare în sol şi cu o capacitate redusă de drajonare. Imprimă
soiurilor altoite precocitate şi productivitate, fiind compatibil cu soiurile de
prun de tip european. Se comportă bine pe soluri argiloase şi subţiri. Este
tolerant la Plum-pox şi Phytophtora dar sensibil al Polystigma rubrum.
PF Gălbior şi PF Renclod verde sunt portaltoi obţinuţi în Moldova fiind
recomandaţi cu precădere pentru cultura soiurilor de prun în această zonă a
ţării noastre.
Brompton este un portaltoi obţinut prin selecţie la East Malling în
Anglia. Este un portaltoi de vigoare mare, cu bună ancorare în sol şi slabă
tendinţă de drajonare. Imprimă soiurilor altoite o bună productivitate, fiind
recomandat pe soluri mai grele şi umede. Compatibilitatea la altoire este
bună cu majoritatea soiurilor europene.
59
Portaltoi din grupul P. insititia
Pixy este un portaltoi obţinut la Staţiunea East Malling prin selecţie
dintr-o populaţie de St. Julien. Este un portaltoi de vigoare redusă, tip semi-
dwarf, cu o bună ancorare în sol şi cu o slabă tendinţă de drajonare. Imprimă
soiurilor altoite o vigoare redusă, precocitate, productivitate ridicată şi
constantă, fructe ceva mai mici decât la altoirea pe mirobolan. Este
compatibil cu majoritatea soiurilor de prun europene, inclusiv cu cele din
grupa Tuleu gras şi Renclod.
Saint Julien A este un portaltoi obţinut în 1928 la East Malling dintr-o
populaţie de Saint Julien. Este un portaltoi de tip semi-dwarf, cu o bună
ancorare în sol şi o drajonare moderată. Imprimă soiurilor altoite
productivitate foarte ridicată, precocitate, fructe mari şi de calitate. Se
comportă bine pe soluri cu un conţinut moderat de argilă (exclus solurile
uscate) şi este rezistent la temperaturile scăzute din timpul iernii. Are
compatibilitate bună cu toate soiurile europene, mai puţin cu soiul Stanley
(Westwood şi col., 1973).
Oteşani 11 este un portaltoi obţinut în 1987 la SCDP Vâlcea, prin
selecţie clonală dintr-o populaţie locală de P. insititia. Imprimă soiurilor altoite
o vigoare medie de creştere, productivitate bună, fructe comparabile cu cele
obţinute pe alţi portaltoi. Este rezistent la gerurile din timpul iernii şi se
comportă bine pe soluri argiloase (30-40% argilă).
Scolduş este un portaltoi obţinut prin selecţie din P. insititia şi
omologat în 1984. Are o vigoare medie, o bună ancorare în sol şi o drajonare
puternică. Imprimă soiurilor altoite o bună productivitate fiind compatibil cu
majoritatea soiurilor europene. Este rezistent la Plum-pox şi ger şi prezintă o
adaptabilitate pentru solurile cu un conţinut ridicat de argilă.
Portaltoi interspecifici
Ishtara este un portaltoi polivalent obţinut prin hibridarea dintre
Belsiana (prun diploid) cu (P. cerasifera x P. peresica) la INRA Bordeaux în
1986. Este un portaltoi de vigoare medie spre mare cu o slabă ancorare în
sol. Portaltoiul este imun la nematozi, dar sensibil la asfixia radiculară
inducând cloroza pe solurile argiloase.
Este compatibil cu o serie de soiuri de prun european, cais, piersic şi
migdal.
Myran este un portaltoi interspecific obţinut la INRA Bordeaux prin
hibridarea dintre (P. cerasifera x P. salicina) x P. persica. Imprimă soiurilor
altoite o vigoare mare, o bună ancorare în sol, productivitate ridicată şi
compatibilitate cu numeroase soiuri. Are o rezistenţă mai mare decât
piersicul la asfixia radiculară şi la concentraţiile crescute de calcar din sol.
Este tolerant la unii nematozi, cum ar fi Meloidogyne sp.
Ferlenain este un portaltoi obţinut prin hibridarea dintre P. bessey x P.
cerasifera. Imprimă soiurilor altoite o vigoare mică de creştere, o
compatibilitate diferită în funcţie de soi, deseori pomii rupându-se de la
punctul de altiore. Este rezistent la ger, asfixia radiculară şi cloroză.
1. Enumerați speciile de prun care au contribuit la formarea
soiurilor cultivate.
60
Speciile care au contribuit mai mult la formarea soiurilor actuale sunt:
euro-asiatice: P. insitiţia, P. cerasifera, P. domestica, P. spinosa; est-
asiatice: P. salicina, P. triflora, P. ussuriensis, P. Simonii și nord-americane:
P. americana, P. nigra, P. hortulana.
2 Enumerați câțiva portaltoi din grupa cerasifera. Prin ce se
caracterizează?
Corcoduşul sau mirobolanul prezintă o compatibilitate mai bună şi o
rezistenţă superioară la ger comparativ cu mirobolanul cu fructe roşii.
Imprimă soiurilor altoite vigoare mare de creştere, producţie ridicată de fructe
şi adaptabilitate la condiţii ecologice foarte variate.
Mirovalul imprimă soiurilor altoite o vigoare mare de creştere, o bună
ancorare în sol, productivitate ridicată şi constantă, calitate bună a fructelor şi
intrare pe rod în anul IV după plantare. Se pretează pentru soluri mai grele,
cu drenaj bun, fiind recomandat pentru toate zonele de cultură ale prunului
din ţara noastră.
1. Din ce rezidă importanţa culturii prunului?
2. De ce sunt considerate prunele cele mai importante fructe în țările
din zona Balcanilor?
3. Care sunt ţările mari producătoare de prune?
4. Care sunt zonele de cultură ale prunului în ţara noastră?
5. Enumerați speciile de prun care au contribuit la formarea soiurilor
cultivate.
6. Enumerați câteva soiuri de prun existente în sortimentul omologat
la înmulțire în țara noastră.
7. Enumerați câțiva portaltoi din grupa cerasifera. Prin ce se
caracterizează?
8. Care este principalul portaltoi din grupul P. cerasifera x P.
munsoniana ?
9. Care sunt principalii portaltoi din grupul P. insititia ?
10. Care este principalul portaltoi interspecific al prunului?
61
CARACTERISTICI DE CREŞTERE ŞI FRUCTIFICARE LA

PRUN. CERINŢE FAŢĂ DE FACTORII DE VEGETAŢIE
Cuvinte cheie: prun, vigoare, precocitate, productivitate, polenizatori,

lumină, căldură, apă, sol
Rezumat
Cunoașterea caracteristicilor de creștere și fructificare concură la
alegerea corespunzătoare a soiurilor în concordanță cu biologia acestora, în
timp ce necesitățile față de condițiile pedo-climatice permit o zonare a
livezilor de așa manieră încât pomii să-și manifeste la maximum potențialul
productiv.
Durata medie de de studiu parcurgere a unităţii este de 2 ore
11.1 Caracteristici morfologice de creştere şi fructificare

Sistemul radicular al prunului altoit pe franc sau al pomilor cultivaţi
pe rădăcini proprii este superficial, majoritatea sunt plasate între 10 cm şi 40-
50 cm. Întrucât sistemul radicular este superficial, cultura prunului reuşeşte
pe solurile de deal, subţiri, relativ grele.
Altoit pe corcoduş, prunul are sistemul radicular ceva mai profund,
majoritatea rădăcinilor fiind plasate între 20-60 cm.
Lateral, rădăcinile depăşesc proiecţia coroanei de 1,5-2,0 ori.
Partea aeriană are particularităţi morfologice diferite în funcţie de soi,
agrotehnica aplicată şi în măsură mai mică de portaltoi. Înălţimea pomilor
altoiţi pe corcoduş poate atinge uşor 7-8 m (Renclod verde, Nectarina roşie),
în timp ce pomii altoiţi pe porumbar (foarte rar folosit) la unele soiuri cresc
doar de 2,0-2,5 m înălţime (Anna Späth, D’Agen).
Trunchiul este drept cu scoarţa netedă (Anna Späth, Tuleu gras,
Bistriţa) sau cu coaste evidente (D’Agen, Rivers timpuriu) sau poate fi
torsionat la soiurile Nectarina roşie, Vânăt de Italia, Bosniac etc. Pe trunchi
se formează plăgi geroase, îndeosebi în apropierea coletului şi scurgeri
gomoase.
Coroana are formă, desime şi grad de ramificare diferit, în funcţie de
soi. Principalele forme de coroane la prun sunt:
- invers conică, la soiurile: Nectarina roşie, Stanley, Pescăruş;
- conică, la soiurile: Vânăt românesc, Tuleu gras;
- sferică sau globuloasă, la soiurile: Renclod d’Althan, Diana,
Centenar;
- sferic turtită, la soiurile: Vânăt de Italia, D’Agen, Anna Späth.
Capacitatea de ramificare este bună în primii ani, apoi se
estompează pe măsura intrării în plină producţie. În câmpul II emit lăstari
anticipaţi majoritatea soiurilor, iar în livadă în primii ani pomii au creşteri
viguroase.
62
Gradul de ramificare este bun la soiurile: Vânăt românesc, Tuleu gras,
D’Agen, Vânăt de Italia şi destul de slab la Nectarina roşie, Stanley, Anna
Späth, care formează coroane rare.
Tipul de fructificare diferă în funcţie de soi. Majoritatea soiurilor sunt
de tip standard adică rodesc predominant pe ramuri mijlocii şi lungi (Vânăt
românesc, Tuleu gras, Renclod d’Althan). Aceste soiuri se degarnisesc rapid
şi necesită tăieri mai ample. Alte soiuri rodesc predominant pe buchete de
mai sau ramuri mijlocii scurte şi groase, comportându-se ca tip spur: Stanley,
Nectarina roşie, Centenar, Anna Späth etc.
Precocitatea depinde de portaltoi, agrotehnică şi mai ales de soi. În
general, prunul intră pe rod la 3-5 ani după plantare. Unele soiuri (Stanley,
D’Agen, Anna Späth, Centenar, Pescăruş) sunt precoce şi dau primele fructe
după 2-3 ani, altele (Gras românesc, Vânăt românesc, Nectarina roşie,
Renclod D’Althan etc) sunt mai tardive formând fructe după anul 4-5.
Vigoarea pomilor diferă destul de puţin, cel mult cu 25-30 % între
soiuri. Prunii cresc frecvent de 3,5-5,0 m în înălţime şi 4-5 m în diametru,
motiv pentru care intensivizarea culturii este destul de greu de realizat, cele
mai utilizate densităţi de plantare fiind de 600-800 pomi/ha. Utilizând
bineînţeles sisteme de coroană adecvate.
Longevitatea prunului este destul de ridicată, fiind cuprinsă între
25-40 ani în funcţie de soi, portaltoi şi agrotehnica aplicată. Au longevitate
mai mică soiurile Stanley, D’Agen, Anna Späth (25-30 ani), în timp ce altele:
Nectarina roşie, Gras românesc şi soiurile locale viguroase sunt longevive
trăind 35-40 ani, chiar mai mult.
Potenţialul de producţie al prunului este destul de mare, fiind
cuprins între 10-32 t/ha. Sunt foarte productive soiurile: Stanley, Centenar,
Pescăruş, Minerva, Anna Späth, Tuleu gras, Gras românesc etc. şi mai puţin
productive : Nectarina roşie, Vânăt de Italia, Vânăt românesc. Soiurile locale
sunt productive, dar alternante. Alternanţa de rodire se manifestă în grad
diferit la toate soiurile, mai avizate fiind: Gras românesc, Vânăt românesc,
Tuleu gras, iar la altele este aproape absentă: Stanley, Anna Späth,
Centenar.
Prunul are repausul relativ de lungime medie, înfloreşte în zonele
calde între 15 şi 25 aprilie, iar în zonele mai înalte între 25 aprilie şi până în
prima decadă a lunii mai.
Înfloresc destul de devreme soiurile Gras românesc, Nectarina roşie,
Ialomiţa, Stanley, mai târziu soiurile: Tuleu gras, D’Agen, Pescăruş şi foarte
târziu Vânăt românesc.
Polenizarea şi fecundarea normală sunt puternic perturbate pe timpul
ploios şi rece, precum şi în zilele uscate, calde cu vânturi uscate.
În ce priveşte fecundarea, soiurile pot fi:
- autofertile: Anna Späth, Vânăt românesc şi Stanley;
- parţial autofertile: D’Agen, Gras românesc, Vânăt de Italia şi Renclod
d’Althan;
- autosterile: Tuleu gras, Superb, Tuleu dulce, etc.
Autosterilitatea la unele soiuri (Tuleu gras şi descendenţele sale
hibride) rezultă din lipsa polenului în antere. Autosteril este şi soiul local
Roşior văratic. Grupele intersterile sunt foarte rare la prun, aproape
necunoscute. Asigurarea polenizatorilor este obligatorie.
63
Gradul de legare al fructelor este foarte diferit în funcţie de soi,
condiţiile climatice din această fenofază, de agrotehnică etc. În general,
gradul de legare al fructelor este cuprins între 20-30 %, unele soiuri cultivate
în ţara noastră putând ajunge însă la 40-50%.
Coacerea fructelor începe la 15-20 iulie în zonele de câmpie la
soiurile Rivers timpuriu, Diana şi se termină în a doua jumătate a lunii
octombrie: Anna Späth, Gras românesc şi chiar Vânăt românesc la care, pe
exemplarele nevirozate, prunele se stafidesc pe pomi.
11.2 Cerinţele prunului faţă de factorii de vegetaţie

Cerinţele prunului faţă de lumină sunt moderate, dar diferite în
funcţie de soi. Soiurile D’Agen, Stanley, Centenar, Silvia, Albatros, Tuleu
gras sunt mai pretenţioase la lumină şi necesită expoziţii favorabile,
îndeosebi în zona dealurilor mijlocii şi înalte. Alte soiuri ca: Vânăt românesc,
Gras românesc, Roşior văratic, Renclod d’Althan, Renclod verde, etc. sunt
mai puţin pretenţioase la lumină. În condiţii de lumină insuficientă pomii
vegetează slab, lăstarii nu se maturează, fructele sunt de calitate slabă.
Necesarul de lumină al prunului este satisfăcut aproape în toate
zonele pomicole dacă se asigură o expoziţie favorabilă şi distanţe de
plantare corespunzătoare.
Cerinţele faţă de căldură ale prunului sunt destul de mari. El
reuşeşte în zonele cu temperatura medie anuală cuprinsă între 8,5°C şi
10,5°C. În zonele de câmpie (10,0°C-11,0°C) şi în condiţii de irigare reuşesc
bine soiurile D’Agen, Tuleu gras, Stanley, Anna Späth, Centenar, Albatros,
Tuleu timpuriu, etc.
În asemenea condiţii se obţin fructe de calitate şi producţii mari.
Rezistenţa maximă la ger a soiurilor din ţara noastră este de -29°C…-
32°C, cu excepţia soiurile D’Agen, Vânăt de Italia, Stanley care încep să
piardă mugurii floriferi şi la -27°C…-28oC. Rezistenţa la ger este diferită, în
funcţie de momentul apariţiei gerului.
Bobocii florali rezistă până la -3,9°C…-4,5°C, florile deschise degeră
la -2,2°C…-3,5°C, iar fructele abia legate sunt afectate la -1,1°C…-2,2°C.
Datele din literatura de specialitate sunt contradictorii dar se cunoaşte faptul
că prunul este sensibil la brume şi îngheţuri târzii.
Temperaturi scăzute de 1,5oC…5,0oC, combinate cu ploi reci, ceaţă,
etc. au efecte catastrofale asupra legării fructelor şi declanşează atacul de
monilioză. Căldurile combinate cu aer uscat fac să se usuce secreţia de pe
stigmate şi legarea este slabă. Vânturile seci au efect şi mai dezastruos, aşa
cum zic ţăranii, ele scutură florile. Pentru o bună legare temperaturile optime
sunt de 15,0oC…25oC.
Suma gradelor de temperatură pentru înflorit este de 290-320oC,
pentru maturarea fructelor la soiurile timpurii de 2.000-2.200oC, pentru cele
cu coacere mijlocie de 2.500-2.800oC, iar pentru cele cu coacere târzie de
3.200-3.500oC.
Căldurile mari combinate cu seceta aerului şi a solului sunt suportate
greu de către prun.
Cerinţele faţă de apă sunt destul de mari pentru majoritatea
soiurilor, datorită faptului că prunul are înrădăcinare superficială şi dezvoltă o
biomasă bogată care întreţine o evaporare intensă.
64
Cele mai indicate sunt zonele cu un regim pluviometric de 600-650
mm precipitaţii anual, din care cel puţin 200-250 mm să se înregistreze în
lunile mai, iunie şi iulie.
Cerinţe mai mari faţă de apă au soiurile altoite pe franc, urmate de
cele altoite pe corcoduş, soiurile altoite pe alţi portaltoi având cerinţe ceva
mai reduse faţă de apă.
Excesul de umiditate este însă dăunător, atât în sol, cât şi în
atmosferă, astfel ploile reci şi abundente din timpul înfloritului împiedică
polenizarea şi fecundarea iar umiditatea relativă crescută a aerului
favorizează atacul unor boli, cum ar fi : Monilinia sp., Xanthomonas sp.,
Polystigma sp.
Sensibile la secetă sunt soiurile: Gras românesc, Vânăt românesc,
Ţar, Vânăt de Italia. Sunt mai rezistente la secetă soiurile: Anna Späth,
Renclod verde, Roşioare, Stanley, Ialomiţa, Centenar, etc. Seceta cumulată
în ani succesivi este foarte periculoasă la prun.
Cerinţele faţă de sol ale prunului nu sunt prea mari, prunul
cultivându-se pe o gamă largă de soluri. Rezultate bune în cultura prunului
se obţin pe solurile mijlocii şi grele, cu până la 50 % argilă, până la 15 %
calcar activ, până la 15 % sodiu din capacitatea de schimb cationic.
Reuşeşte pe soluri cu pH-ul cuprins între 5,5 şi 8,4 dar valoarea optimă este
cuprinsă între 5,8 şi 7,2. Conţinutul optim de humus trebuie să fie cuprins
între 2,5-3,5.
Nu suportă solurile slab aerate, cu exces de apă, gleizate, precum nici
solurile foarte subţiri, pe nisipuri reuşind numai în condiţii de irigare.
1. Cum este longevitatea la prun și de ce factori este influențată?
Longevitatea prunului este destul de ridicată, fiind cuprinsă între 25-
40 ani în funcţie de soi, portaltoi şi agrotehnica aplicată. Au longevitate mai
mică soiurile Stanley, D’Agen, Anna Späth (25-30 ani), în timp ce altele:
Nectarina roşie, Gras românesc şi soiurile locale viguroase sunt longevive
trăind 35-40 ani, chiar mai mult.
2. Care sunt limitele de rezistență ale prunului la temperaturile
scăzute din primăvară?
Bobocii florali rezistă până la -3,9°C…-4,5°C, florile deschise degeră
la -2,2°C…-3,5°C, iar fructele abia legate sunt afectate la -1,1°C…-2,2°C.
Datele din literatura de specialitate sunt contradictorii dar se cunoaşte faptul
că prunul este sensibil la brume şi îngheţuri târzii.
1. Cum influențează portaltoiul dezvoltarea sistemului radicular?
Exemplificați.
2. Ce tipuri de fructificare se cunosc la prun? Enumerați câteva soiuri
care rodesc pe buchete de mai.
3. Cum este longevitatea la prun și de ce factori este influențată?
4. Care este potențialul de producție la prun?
5. Cum este repausul la prun?
6. Cum se comportă soiurile de prun în funcție de procesul de
polenizare-fecundare?
65
7. Care sunt cerințele prunului față de lumină?
8. Care este temperatura medie anuală la care prunul crește și se
dezvoltă corespunzător?
9. Care sunt limitele de rezistență ale prunului la temperaturile
scăzute din primăvară?
10. Care sunt cerințele față de apă ale prunului? Exemplificați.
66
TEHNOLOGIA DE CULTURĂ LA PRUN
Cuvinte cheie: distanțe de plantare, sistem de coroană, tăieri,

lucrările solului, fertilizare, irigare, tratamente
Rezumat
Reușita unei culturi pomicole depinde într-o mare măsură de aplicarea
unei tehnologii bine puse la punct, începând de la tăierile de formare aplicate
pomilor în primii ani de viață și continuând anual cu întreținerea solului,
fertilizare, udare, combaterea bolilor și dăunătorilor, lucrări ce se vor executa
diferențiat în funcție de mai mulți factori.
12.1 Înființarea livezilor de prun

Alegerea terenului se face în concordanţă cu cerinţele ecologice
ale soiurilor. Cele mai bune producţii se obţin în zona dealurilor mijlocii, 200-
500 m, expuse la soare, pe terenuri cu textură mijlocie spre grea (30-45 %).
Terenul ales se defrişează de vegetaţia lemnoasă sau arbustivă, se
nivelează, apoi se administrează aproximativ 500-600 kg superfosfat, 250-
300 kg sare potasică şi se desfundă la 40-50 cm adâncime. Întrucât prunul
are înrădăcinare superficială, nu este necesară o desfundare mai adâncă.
Gunoiul de grajd (40-50 t/ha) se administrează pe întreaga suprafaţă sau la
fiecare pom plantat (15-20 kg), realizând astfel însemnate economii.
Distanţele de plantare diferă în funcţie de vigoarea soiurilor, a
portaltoilor, fertilitatea solului, regimul pluviometric, sistemul de coroană etc.
Sistemul de cultură adoptat la prun este cel intensiv şi în foarte mică
măsură cel superintensiv deoarece soiurile de prun au vigoare supramijlocie
iar portaltoii nanizanţi sunt foarte puţin utilizaţi.
Deoarece, spre deosebire de alte specii, combinaţia soi/portaltoi nu
oferă diferenţe de vigoare, distanţele de plantare diferă mai puţin.
Drăgănescu E., 1996, recomandă pentru prun următoarele distanţe de
plantare (tabelul 12.1.).
TABELUL 12.1.
DISTANŢE DE PLANTARE RECOMANDATE LA PRUN
Vigoarea Sistemul de Distanţa de plantare Exemple de soiuri
combinaţiei coroană
soi/portaltoi -m-
Între rânduri Pe rând
mare vas întârziat 5,5-6,0 4,5-5,0 Nectarina roşie, Renclod
aplatizat Althan, Gras românesc
mijlocie vas întârziat 5,0-5,5 3,5-4,0 D’Agen, Stanley, Tuleu gras
aplatizat
mică palmetă 4,0-4,5 3,5-4,0 Anna Späth, Centenar,
Pescăruş
67
12.2 Întreţinerea plantaţiilor
Tăierile
Tăierile de formare trebuie să valorifice ritmul intens de creştere (din
anii 2-5) ceea ce face necesară combinarea operaţiunilor în uscat cu cele în
verde. Tăierile în uscat sau cele în verde (ciupitul şi plivitul) trebuie să elimine
lăstarii de prisos şi să provoace acolo unde este cazul ramificarea. În acest
sens, când lăstarii au 5-10 cm, se aleg prelungirile (şarpantelor sau axului),
apoi se plivesc 2-3 concurenţi, iar în continuare se răresc la 15-20 cm unul
de altul eliminând pe cei situaţi spre interior. În luna iunie când prelungirile
depăşesc 60-70 cm se ciupesc, iar lăstarii de garnisire se scurtează prin
ciupire la 25-30 cm, în vederea transformării lor în ramuri de rod. Tăierile în
verde grăbesc formarea şi intrarea pomilor pe rod.
Tăierile de rodire şi întreţinere trebuie să capete o intensitate mai
mare după 10-12 ani. Ideea că prunul rodeşte bine fără tăieri detaliate şi cu
o îngrijire modestă reprezintă cauza producţiilor fluctuante, de calitate slabă
şi a mutilării coroanelor în anii cu rod prea abundent.
La soiurile de tip spur se degajează vârfurile de ramurile concurente,
iar semischeletul se reduce deasupra unui număr de ramuri buchete. Întrucât
la aceste soiuri coroanele sunt de regulă prea rare, se urmăreşte
completarea semischeletului din ramurile vegetative (inclusiv lacome) prin
rărire la 20-30 cm şi apoi scurtarea lor cu 1/3-1/2 din lungime.
La soiurile tip standard, cu coroane dese, se elimină ramurile în plus,
apoi semischeletul se scurtează la 30-50 cm pe care se menţin ramuri
mijlocii. Ramurile mijlocii mai bătrâne de 4-5 ani se suprimă şi se înlocuiesc
periodic. Interiorul coroanei se luminează prin suprimarea ramurilor verticale.
Reducţiile în lemn de 2-4 ani sunt foarte necesare deoarece menţin lemnul
de rod aproape de şarpante şi determină apariţia de lăstari noi care asigură
lemn de rod tânăr.
Tăierile de regenerare sunt tolerate mulţumitor de prun dacă nu se
reduce exagerat din volumul coroanei. Scurtarea exagerată a şarpantelor
determină apariţia lăstarilor lacomi, viguroşi care dezechilibrează coroana.
Rănile cu diametrul mai mare de 2-3 cm se netezesc apoi se
dezinfectează cu soluţie de CuSO4 3-5 % după care se protejează cu mastic
sau vopsea de ulei.
Lucrările de întreţinere a solului. Pentru prun cele mai indicate
sisteme de întreţinere a solului sunt: ogor lucrat, erbicidat sau combinat în
zonele secetoase; cultivarea plantelor pentru îngrăşământ verde; culturile
intercalate sau înierbarea provizorie în zonele cu peste 600-650 mm/an.
Mobilizarea solului se face prin arătură la 12-15 cm, discuire sau cultivare la
8-10 cm.
Erbicidele recomandate în cultura prunului sunt: dintre erbicidele
preemergente se recomandă Dual Gold 960EC 1,2l/ha, Stomp 330CE 5l/ha,
aplicate toamna sau primăvara devreme pe sol bine lucrat şi mărunţit; ca
erbicide postemergente se recomandă Pantera 3 l/ha, Fusilade Forte 1,1-1,3
l /ha, iar ca erbicide sistemice: Roundup 360CE 3 - 4 l/ha, Basta 14SL 5l /ha
etc.
Fertilizarea se face în funcţie de gradul de aprovizionare al solului,
textură, regimul de precipitaţii şi producţia obţinută. La un hectar de prun
clasic cu o producţie de 15 t/ha se extrag anual: 36 kg N; 11 kg P2O5; 50 kg
K2O.
68
Cercetările efectuate la Geoagiu au scos în evidenţă superioritatea
fertilizării mixte: 30 tone gunoi de grajd/ha la 2-3 ani plus 40 kg N: 50 kg
P2O5; 40 kg K2O. Pe terenurile acide nu se va abuza cu îngrăşăminte
chimice căci eliberează ioni de Al+++ care sunt toxici pentru rădăcinile
pomului. Pe aceste terenuri fertilizarea organică, inclusiv cultivarea plantelor
pentru îngrăşământ verde dau rezultate bune.
Pe solurile neutre sau slab acide dozele de îngrăşăminte chimice
(orientativ) pot creşte la: 60-120 kg N; 50-100 kg P2O5; 40-80 kg K2O funcţie
şi de conţinutul în argilă.
Irigarea prunului este necesară în zonele unde cad mai puţin de 500-
550 mm precipitaţii sau în anii secetoşi. Fenofazele critice sunt: după înflorit;
la întărirea sâmburilor; la intrarea fructelor în pârgă; după recoltat se face
udarea de aprovizionare. În majoritatea anilor se fac 3 maximum 5 udări cu
350-450 m3 apă la hectar.
Normarea producţiei se recomandă la soiurile care leagă multe
fructe: Stanley, Anna Späth, Tuleu gras, Centenar, etc. Normarea este
necesară când fructele urmează să fie valorificate pentru consumul proaspăt.
Rezultate bune s-au obţinut prin stropiri cu soluţie de Ethrel 120 ppm la
căderea petalelor sau Ethrel 1500-2000 pm la 7-10 zile după scuturarea
petalelor. Finisarea răririi se face manual, lăsând distanţe de 3-5 cm între
fructe.
Combaterea bolilor şi a dăunătorilor
Prunul prezintă un număr destul de mare de boli, cum ar fi : vărsatul
prunului (Plum-pox), ciuruirea bacteriană (Xanthomonas campestris p.v.
pruni), monilioza (Monilinia laxa), pătarea roşie a frunzelor (Polystigma
rubrum) şi numeroşi dăunători : viespea neagră (Hoplocampa minuta),
viermele prunelor (Cydia funebrana), păduchele cenuşiu (Hyalopterus pruni),
cotarul verde (Operophtera brumata), acarianul roşu (Panonychus ulmi).
Combaterea bolilor şi dăunătorilor la prun se realizează pe baza
graficelor de prognoză şi avertizare. Momentul optim pentru aplicare este
prezentat în tabelul 12.2.
Tabelul 12.2.
GRAFICUL DE TRATAMENT LA PRUN
Data
Fenofaza Se combat:
aprox.
- păduchi ţestoşi;
Repaus de iarnă (la temperaturi mai mari de 15 XI-30 - ouă de afide, psylide, păianjeni tetranychizi şi insecte
0oC) XII defoliatoare;
- coconii viermelui fructelor
Aceeaşi boli şi dăunători ca la tratamentul 1 +
La umflarea mugurilor de rod 1-20 III
moniliozele şi ciuruirea frunzelor
Monilioze
Buton verde 17-22 IV
(primele infecţii)
- viespile cu fierăstrău;
- insecte defoliatoare;
Când 10-15 %din flori sunt la începutul - păianjeni tetranychizi;
scuturării petalelor. Este considerat hotărâtor 22 IV-1 V - păduchi de frunze;
pentru combaterea viespii cu fierăstrău - pătarea roşie a frunzelor;
- deformarea şi răsucirea frunzelor;
- monilioze
- viermele prunelor;
Când fructul are diametrul cuprins între 0,5 şi - păduchi de frunze;
17-21 IV
1,0 cm - cărăbuşul de mai;
- păianjenii tetranychizi;
- pătarea roşie a frunzelor
Când fructul are diametrul cuprins între 1,5 şi
28 V-2 VI - insecte defoliatoare;
2,0 cm
- pătarea roşie a frunzelor
69
Data
Fenofaza Se combat:
aprox.
- viermele prunelor, larve neonate şi adulţi;
- omida păroasă a dudului;
Când fructul are diametrul cuprins între 2,0 şi - păduchele din San Jose;
17-21 VI
2,5 cm - pătarea roşie a frunzelor;
- monilioze
- păduchele din San Jose;
- păduchi de frunze;
- păianjenii tetranychizi;
Când fructul are diametrul în jur de 2,5 cm 26 VI-2 VII
- pătarea roşie a frunzelor;
- ciuruirea bacteriană a frunzelor;
- monilioze
Când fructul are diametrul cuprins între 2,5 şi
5-9 VII Aceleaşi boli şi aceiaşi dăunători ca la tratamentul 8
3,0 cm
Când fructul are diametrul cuprins între 3,0 şi - păduchi de frunze;
11-17 VII
3,5 cm - insecte defoliatoare;
- păianjeni tetranychizi
Când fructul are diametrul în jur de 3,5 cm 21-26 VII - monilioze;
- rugini
19-24 VIII
- păduchele din San Jose, generaţia a II-a;
(se va
După recoltarea fructelor - ouă de păduchi de frunze;
repeta la
- păianjeni tetranychizi
nevoie)
După recoltarea fructelor şi căderea frunzelor X - XI - boli de scoarţă şi de lemn
Recoltarea fructelor se face la maturitatea deplină, în funcţie şi de

destinaţia acestora. Pentru compot, prunele se culeg când sunt încă tari,
pentru consumul proaspăt se culeg la coacerea deplină iar pentru gem,
marmeladă, deshidratare sau distilare se adună la supracoacere.
Recoltarea se face prin culegere cu mâna pentru valorificarea
proaspătă şi prin scuturare în cazul celorlalte destinaţii. La majoritatea
soiurilor sunt necesare două sau trei recoltări, pe măsura coacerii. Este
contraindicată “baterea” prunilor cu prăjina întrucât se rup ramurile de rod, se
vatămă scoarţa şi se predispun pomii la gomoze. După recoltare fructele se
sortează şi se utilizează în funcţie de scopul urmărit.
1. Care sunt sistemele de întreținere a solului în livezile de prun?
Pentru prun cele mai indicate sisteme de întreţinere a solului sunt:
ogor lucrat, erbicidat sau combinat în zonele secetoase; cultivarea plantelor
pentru îngrăşământ verde; culturile intercalate sau înierbarea provizorie în
zonele cu peste 600-650 mm/an.
2. Care sunt principalele boli ale prunului?
Principalele boli ale prunului sunt: vărsatul prunului (Plum-pox),
ciuruirea bacteriană (Xanthomonas campestris p.v. pruni), monilioza
(Monilinia laxa), pătarea roşie a frunzelor (Polystigma rubrum).
1. Care sunt distanțele de plantare recomandate la prun?
2. Enumerați câteva sisteme de coroană recomandate la prun.
3. Care sunt operațiunile practicate la tăierea de rodire?
4. Care sunt sistemele de întreținere a solului în livezile de prun?
70
5. Care sunt dozele estimative de fertilizare aplicate prunului?
6. Câte udări se fac la prun și în ce fenofaze?
7. Ce presupune normarea producției la prun?
8. Care sunt principalele boli ale prunului?
9. Care sunt principalii dăunători ai prunului?
71
CULTURA CAISULUI
PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE
Cuvinte cheie: cais, areal de cultură, soi, portaltoi, vigoare,

productivitate, precocitate, parcurgerea ciclului anual
Rezumat
Caisul este o specie pomicolă deosebit de importantă graţie calităţii
fructelor, precocităţii şi productivităţii pomului. Caisele sunt printre cele mai
apreciate fructe atât pentru consumul proaspăt, cât mai ales pentru
industrializare sub formă de: compot, gem, dulceaţă, caisată, nectar etc. Din
producţia de caise peste 70 % se utilizează pentru industrializare deoarece
produsele obţinute sunt deosebit de aromate şi de fine.
13.1 Importanţa, originea şi arealul de cultură

Armeniaca vulgaris Lam.
Fam. Rosaceae
Subfam. Prunoideae
Compoziţia chimică a caiselor (tabelul 13.1.) se caracterizează prin

conţinut ridicat de zaharuri, acizi organici, substanţe pectice dar mai ales prin
vitamine şi săruri minerale.
Tabelul 13.1.
COMPOZIŢIA CHIMICĂ A CAISELOR
Limite de conţinut Substanţa Limite de conţinut
Substanţa
6,00-15,68 % Fosfor (P) 21,3-32,0 %
Zaharuri totale
Aciditate totală 0,34-2,61 % Calciu (Ca) 6,6-16,4 mg %
Substanţe pectice 0,55-1,10 % Vitamina A 0,41-3,2 mg %
1,09-1,64 % Vitamina C 8,0-27,0 mg %
Proteină brută
0,017-0,303 % Vitamina P 35,0-38,0 mg %
Tanoide totale
75,4-112,0 % Vitamina E 0,72-1,8 mg %
Potasiu (K)
72
Caisele proaspete au rol mineralizant, au acţiune alcalinizantă şi
reglează pH-ul sucului gastric, sunt tonice, reconfortante, fiind indicate în
profilaxia şi chiar tratamentul multor afecţiuni.
Pomul este destul de precoce, productiv, rezistent la boli şi la
dăunători dar, din păcate, are şi numeroase defecte care limitează
extinderea acestei valoroase specii, dintre care amintim:
- soiurile înfloresc foarte devreme şi sunt afectate de brumele şi
îngheţurile târzii;
- pomii sunt afectaţi de pieirea prenmatură, o boală complexă care
decimează în primii ani de viaţă aproximativ 50-55 % din caişi;
- caisul este pretenţios la lumină, la căldură, la textură şi la fertilitatea
solului.
Originea şi arealul de cultură

Caisul este originar din China unde creşte spontan în regiunile
deluroase pe terenuri uşoare cu expoziţii favorabile. Din China, caisul s-a
răspândit în Caucaz ( respectiv Armenia, de unde şi denumirea genului -
Armeniaca), apoi din Asia, caisul a ajuns în Grecia, Alexandru cel Mare fiind
cel care l-a introdus în Imperiul roman, ulterior răspândindu-se în toată
lumea.
În prezent cultura caisului este cantonată în zonele cele mai
favorabile, respectiv între 35o şi 50° latitudine nordică şi mai puţin în emisfera
sudică.
La nivel mondial, ţările mari producătoare şi producţiile de caise,
conform datelor FAO (anul 2020), se prezintă astfel: Turcia 833,4 mii t,
Uzbekistan 529,1 mii t, Iran 334,4 mii t, Algeria 187,3 mii t, Italia 173,4 mii t,
Afghanistan 131,8 mii t, Spania 128,7 mii t și Grecia 125,6 mii t
În România, cultura caisului până în 1990 cuprindea doar 1,7 % din
suprafaţa pomicolă şi 2,9 % din producţia totală (cca. 43.100 t, media 1986-
1990). În anul 1985, caisul ocupa în România 8.100 ha din care peste 6.700
ha pe rod. Judeţele cu pondere mare în cultura caisului sunt: Constanţa,
Tulcea, Dolj, Teleorman, Olt şi Mehedinţi.
Conform FAO, la nivelul anului 2020, suprafața cultivată cu cais din
România depășea puțin peste 3000 ha , cu o producție de de 26,8 mii t.

Principalele specii care au contribuit la formarea soiurilor sunt:
Armeniaca vulgaris (Lam) - caisul obişnuit sau zarzărul, originar din
Asia centrală şi China de Nord, are vigoare mare în arealele de origine, cu
rezistenţă bună la secetă şi mulţumitoare la ger şi la boli.
Armeniaca sibirica (L.) - caisul siberian, are rezistenţă excepţională la
ger (-45°C), repausul scurt, habitusul sub formă de tufă sau pom pitic şi
poate fi utilizat eventual ca portaltoi.
Armeniaca mandschurica (Köhne) - pom foarte înalt (20 m), rezistent
la ger, este utilizat în ameliorare.
Armeniaca mume (Sieb) - caisul japonez, are talia mică sau mijlocie,
fructul este mic, se consumş uscat sau conservat.
Armeniaca Davidiana (Carr) - caisul lui David, considerat ca o variaţie
a caisului siberian, având fructele mai mari şi de calitate mai bună.
73
Sortimentul de cais în România
Primele soiuri menţionate în literatura pomicolă românească datează
din anul 1871, când sunt enumerate soiurile: Ananas, Muscatelle, Nancy şi
Violeta.
În 1955, N. Constantinescu propune să se reţină numai 15 soiuri,
apreciate ca valoroase în acel moment: Timpurii de Arad, Precoce de
Bulbon, Roşii timpurii, Roşii de Ungaria, Cea mai bună de Ungaria, Falcă
roşie, De Alexandria, Paviot, Dulci de Vişani, Ananas, Ambrozia, Târzii de
Bucureşti, Nikitski şi Mari de Aiud.
În anul 1967, lista soiurilor recomandate cuprindea 24 de soiuri
pretabile pentru producţie şi 22 de soiuri mai puţin răspândite. Dintre cele 24
de soiuri recomandate cele mai importante au fost: Timpurii de Arad, De
Alexandria, Ambrozia, Royal, Mari de Cenad, Luizet, Mari de Aiud, Paviot,
Roşii de Ungaria, Dulci de Vişani, Târzii de Bucureşti, De Târnave, Cea mai
bună de Ungaria, Falcă roşie, De Breada.
Programul de ameliorare al caisului demarat în anii ’50, sub
îndrumarea dr. doc. V. Cociu, a dus la obţinerea unor hibrizi de perspectivă,
dintre care au fost omologate peste 20 de soiuri.
În prezent, lista oficială a soiurilor elaborată ISTIS recomandă 42 de
soiuri pentru cais, multe dintre acestea obţinute în ultimii ani la Staţiunile de
cercetare din ţara noastră. Dintre aceste soiuri vor fi prezentate cele mai
semnificative, de aşa manieră încât să acopere o perioadă de 50-60 de zile,
începând cu prima decadă a lunii iunie până în a doua parte a lunii august.
Tabelul 13.2.
PRINCIPALELE SOIURI DE CAIS CULTIVATE ÎN ROMÂNIA
Nr. Denumirea Epoca de Vigoare şi Fructul
crt. soiului şi originea coacere productivitate Mărimea Forma Culoarea-consistenţa
Semiviguros,
Portocaliu -roşietic,
1 NJA 42 1-15VI mediu Mijlociu 65 g Ovoidal
pulpa consistentă
productiv
Portocaliu –roşiatic,
2 Rareş 1-15 VI Mică, productiv Supramijlociu 60-65 g Sferic alungit
pulpa suculentă
Portocaliu-deschis cu
3 Valeria 1-15VI Mică, productiv Supramijlociu 60-70g Sferic alungit puncte roşii, pulpa
suculentă
Portocaliu-roşiatic,
4 Traian 15VI-1 VII Mică, productiv Mijlociu-mic 40 g Ovoidal
pulpă suculentă
Mare, Portocaliu deschis cu
5 Harcot 15VI-1 VII Mare 60-70 g Ovoid-turtit
productiv roşu, pulpa fermă
Mare, mediu Portocaliu –roşiatic,
6 Tudor 15VI-1 VII Mic-mijlociu 40 g Sferic-aplatizat
productiv pulpă fermă suculentă
Portocaliu –roşiatic, cu
Mijlocie,
7 Carmela 20VI-1VII Foarte mare 98-110g Sferic alungit luciu intens, pulpa
productiv
suculentă
Mijlocie, Galben-portocaliu, roşu
8 Dacia 1VII-15VII Mare 70-90 g Sferică
productiv pe partea însorită
Ovoidal, uşor ascuţit
Mare, Galben-portocaliu cu
9 Neptun 1VII-15VII Supramijlociu 60g spre vârf, brazdă
productiv dungi roşietice
ventrală largă
Mare, Mare-foarte mare Portocaliu-roz, pulpa
10 Goldrich 1 VII-15VII Oblong-eliptic
productiv 80-90 g calitate slabă
Mijlocie, Mare-foarte mare Portocalie cu roşu
11 Roşii de Băneasa 15-30VII Ovoidal
productiv 80-90 g intens, pete roşii
Supramijlocie, Galben-portocaliu, slab
12 CMB 1VII-1VIII Supramijlociu 40-70g Sferic, uşor turtit
productiv rozie
Galben-portocalie cu
Mijlocie,
13 Callatis 1VII-1VIII Mare 70g Ovoidal, teşit la bază irizaţii roşii pe partea
productiv
însorită
Galben-portocalie,pulpa
14 Sulina 1VIII Mică, productiv Mijlociu 50-60 g Sferic alungit
fină, fermă
15 Adina 1-15 VIII Mijlocie, Mare-foarte mare 95 Sferic alungit Galben-portocaliu, roşu
74
Nr. Denumirea Epoca de Vigoare şi Fructul
crt. soiului şi originea coacere productivitate Mărimea Forma Culoarea-consistenţa
productiv g pe partea însorită, pulpa
suculentă
Mijlocie, Globulos-ovoidal,
16 Sirena 1-15VIII Supramijlociu 65g Portocalie cu pete roşii
productiv uşor asimetric
Mijlocie, Roşu rubiniu pe fond
17 Mamaia 1VII-1VIII Supramijlociu 55-60g Ovoidal- tronconic
productiv portocaliu
Mijlocie-mică,
Sferic alungit, turtit
18 Excelsior 1VII-1VIII mediu Mare 68-70g Galben-aurie
lateral
productiv
Submijlocie,
Ovoidal, turtit lateral, Galben-portocalie cu
19 Umberto 1-15VIII mediu Mijlociu 40-60g
uşor ascuţit spre vârf nuanţe de roz
productiv
Mijlocie, Ovoidal, uşor ascuţit Galben-portocalie, cu
20 Favorit 1-15VIII Mare 70g
productiv spre vârf luciu
Galben-portocalie cu
21 Selena 1-15VIII Mică, productiv Supramijlociu 60g Ovoidal sau globulos
puncte roşii
Submijlocie,
Ovoidal, uşor Galben-portocalie
22 Silvana 10-25VII mediu Mijlociu 45g
asimetric spre vârf suflată cu roşu
productiv
Sferic sau ovoid, uşor
Mijlocie, Portocalie, stropit pe 2/3
23 Sulmona 10-25VII Supramijlociu 65-70g turtit pe linia de
productiv din suprafaţă cu roşu
sudură
Mijlocie-mică, Ovoidal sau sferic, Portocalie cu nuanţe de
24 Olimp 10-25VII Mare 70g
productiv trunchiat la bază roz şi puncte roşii
Mijlocie,produc Galben-portocalie
25 Comandor Mare 70-75g Sferic, puţin alungit
tiv marmorat cu roşu
Slabă, Galben-auriu cu puncte
26 Litoral Mare 70g Ovoidal-alungit
productiv roşii pe partea însorită
Portaltoii caisului în ordinea utilizării lor sunt: zarzărul, corcoduşul,

prunul franc, piersicul şi migdalul.
Zarzărul are afinitate bună cu toate soiurile, rădăcinile sunt rezistente
la nematozi, se recomandă pe soluri uşoare, nisipoase din zone secetoase.
Având repausul scurt, grăbeşte vegetaţia şi predispune pomii la îngheţurile
târzii. Nu suportă terenuri grele cu exces temporar de umiditate
Din P. armeniaca au fost selectaţi în străinătate următorii portaltoi:
Manicot (Franţa), Haggith (Canada), Mech-Mech (Maroc).
Corcoduşul (mirobolanul) are afinitate cu majoritatea soiurilor, în
schimb conferă neuniformitate în creştere şi rodire deoarece este reprezentat
prin numeroase biotipuri. Suportă un grad mai mare de argilă şi un oarecare
exces de umiditate în sol, dar pomii sunt mai avizaţi la pieirea prematură şi la
viroze. Sunt numeroase selecţii de corcoduş, unele se pretează la înmulţirea
vegetativă.
Din numeroasele selecţii de P. cerasifera au rezultat numeroşi
portaltoi, cu înmulţire generativă sau vegetativă, care se comportă diferit în
funcţie de soiul altoit, dintre care amintim: Miroval, Mirobolan B, C şi 163,
Mirobolan galben, Myrocal, Marianna GF 8-11 etc.
Prunul franc are afinitate destul de bună, reduce procentul de pieire
prematură, se adaptează pe o gamă largă de soluri inclusiv pe cele subţiri,
uşor argiloase. Dintre portaltoii recomandaţi pentru cais amintim: P.F.
Buburuz, P.F. Renclod verde, P.F. Roşior Văratic iar în diferite ţări alte
selecţii inclusiv Prunul Saint-Julien care măreşte rezistenţa pomilor la ger şi
longevitatea.
75
Piersicul franc este utilizat puţin în România dar mult în Africa de Sud
(90 %), în California, etc. Numeroase tipuri au fost selecţionate în Franţa
(G.F. 305, Mont Clair, Rubira), în S.U.A. (Nemared, Citation). Piersicul franc
conferă o oarecare rezistenţă la cancerul bacterian, la verticiloză, fiind
recomandat pe soluri uşoare, fertile în condiţii de irigare. Imprimă precocitate,
o maturare mai timpurie a fructelor, dar are afinitate slabă, iar longevitatea
pomilor scade la 8-12 ani.
Migdalul are o afinitate mai slabă cu caisul, dar îi conferă rezistenţă
sporită la secetă, reuşeşte bine pe soluri uşoare, uscate, bogate în calcar,
pietroase.
Dintre aceşti portaltoi, la noi în ţară caisul se altoieşte în ordine pe:
zarzăr, corcoduş, prun franc. Corcoduşul este preferat de pepinierişti pentru
procentul ridicat de răsărire al sâmburilor, vigoarea conferită altoilor, dar
trebuie tot mai mult să fie înlocuit de zarzăr şi de prunul franc.
13.2.2. Caracteristici morfologice de creștere şi fructificare

Sistemul radicular al caisului este diferit în funcţie de portaltoi, soiul
cultivat, tipul de sol şi agrotehnica aplicată.
Pe verticală, rădăcinile de tip pivotant pot atinge adâncimea de 285 cm
(altoit pe prunul de Aiud) şi chiar 380 cm (altoit pe zarzăr). De la adâncimea
de 60-70 cm numărul rădăcinilor scade foarte mult, iar sub 100 cm aproape
că dispar complet cu excepţia celor pivotante.
În stratul de 0-19 cm, numărul de rădăcini este de 21- 47 % în funcţie
de portaltoi, între 40 şi 60 cm, 8-15 %, iar sub 80 cm abia 2-8 % (N. Ghena şi
col., 1962; V. Cociu, 1993). Din datele de mai sus rezultă că, marea masă a
rădăcinilor la cais se găsesc la adâncimea de 0-40 cm (pe sol lucrat). Pe
orizontală rădăcinile depăşesc proiecţia coroanei de 1,2-1,5 ori, dar multe
rădăcini se găsesc pe rază de 1,0-1,2 m depărtare de trunchi.
Temperatura minimă de creştere a rădăcinilor este de 2 o…3°C, optimă
22°…24°C, rezistenţa la ger -12°…-14°C.
Partea aeriană are o vigoare relativ mare, în funcţie de soi, portaltoi,
fertilitatea solului etc. Unii caişi pot atinge uşor 5-6 m în înălţime şi 6-7 m
diametrul coroanei.
În primii ani vigoarea de creştere este mare, depăşind aproape toate
speciile, lăstarii ating lungimi de 80-120 cm, formează anticipaţi valul II şi
chiar III de creştere.
Trunchiul este drept la majoritatea soiurilor sau torsionat (Timpurii de
Arad), cu scoarţa brun-închis sau brun-alburie crăpată, uşor exfoliată.
Trunchiul este sensibil la gerurile târzii (februarie) şi la orice lovitură
mecanică.
Şarpantele sunt groase, cenuşii cafenii, cu ritidom crăpat slab,
garnisite cu semischelet cu tendinţă de degarnisire centrifugă.
Coroana este destul de voluminoasă, potrivit de densă, iar forma
naturală diferă în funcţie de soi.
Majoritatea soiurilor au coroana globuloasă-largă (Cea mai bună de
Ungaria, Litoral, Olimp, Mamaia), larg piramidală (Timpurii de Arad), invers
piramidală (Royal) şi chiar turtită (Falcă roşie, Roşii de Băneasa).
Gradul de ramificare este destul de bun, astfel, ramifică bine soiurile:
Cea mai bună de Ungaria, Mamaia, Paviot, Timpurii de Arad, în timp ce
soiurile Royal, Callatis, N.J.A.19, Stark Early orange ramifică slab.
76
Tipul de fructificare este în funcţie de predominanţa ramurilor de
rod: buchetele de mai, ramuri mijlocii, ramuri lungi şi ramuri anticipate.
Majoritatea soiurilor rodesc pe ramuri lungi şi mijlocii, comportându-se ca
soiuri standard (Cea mai bună de Ungaria, Mari de Cenad, Mamaia etc), în
timp ce la soiurile Royal, Callatis, Favorit etc. predomină buchetele de mai şi
se comportă ca tipuri spur.
Precocitatea (intrarea pe rod) debutează după 3-4 ani, primele fructe
se formează pe ramurile lungi şi anticipate. Producţia maximă se obţine după
6-7 ani, iar declinul se manifestă după 20-22 ani la exemplarele longevive
care scapă de pieirea prematură. Între soiuri sunt diferenţe mici de
precocitate (2-3 ani), iar dintre portaltoi piersicul şi apoi zarzărul imprimă o
intrare pe rod mai rapidă.
Potenţialul productiv al caisului este mare, soiurile nu sunt afectate
de alternanţa de rodire, diferenţiind anual mulţi muguri floriferi. Producţia
medie pe pom este de regulă de 40-60 kg, putând atinge uşor 80-100 kg. În
Asia, sunt pomi care produc 500-700 kg, iar la noi unii pomi izolaţi din grădini
pot produce 150-200 kg (Drăgănescu E., 2002).
Longevitatea soiurilor europene de cais este mică de 25-30 ani, cu
totul excepţional 30-40 ani. Până la vârsta de 10-12 ani, mai mult de
jumătate din pomi pier prematur, înlocuirea golurilor se făcându-se cu
dificultate (prindere slabă, creştere nesatisfăcătoare). Exemplare izolate pot
atinge şi la noi în ţară 40-60 ani.
Caisul are repausul profund, foarte scurt până la 10-30 ianuarie în
funcţie de soi şi zona de cultură. În perioada de repaus facultativ mugurii
respiră intens, se activează circulaţia sevei, cambiul îşi pierde călirea şi
devine sensibil la ger.
Umflarea mugurilor floriferi are loc în martie, iar înfloritul la sfârşitul
lunii martie şi în aprilie, în funcţie de zona de cultură şi condiţiile
meteorologice ale anului respectiv. În condiţiile de la Timişoara înflorirea a
debutat între 1 martie (2008) şi 3-5 aprilie (1978).
Înflorirea la un soi durează 6-10 zile, iar la întreg sortimentul 12-16
zile. Înfloresc devreme N.J.A.19, Early ryl care sunt afectate de brume şi
îngheţuri foarte frecvent, în timp ce soiurile Umberto, Litoral, Favorit,
Excelsior, Olimp etc. înfloresc cu 5- 7 zile mai târziu.
În procesul de fecundare majoritatea soiurilor se comportă ca
autofertile, excepţie făcând soiul Timpurii de Chişinău.
Legarea prin autofecundare este de 4,0-15,0 % iar la fecundarea
liberă sau dirijată cu cei mai buni polenizatori atinge 10,0 şi 50,2 %. Legarea
fructelor la cais este foarte bună, excepţie făcând anii cu înflorire exagerată
şi cazurile când pistilul are defecţiuni sau ovarul este incomplet dezvoltat.
Căderea ovarelor nefecundate se realizează la 7-8 zile după
scuturarea petalelor, căderea fiziologică la sfârşitul lunii mai. Căderea
prematură nu este exagerată, în schimb fructele coapte sau supracoapte cad
în masă. Coacerea fructelor la Timişoara începe în prima decadă a lui iunie
cu soiul N.J.A. 19 şi se termină în ultima decadă a lui iulie cu soiurile
Umberto, Litoral, Sirena, acoperind un interval de 40-43 zile.
77
1. Care sunt deficiențele ce limitează cultura caisului?
Principalele neajunsuri ale culturii caisului sunt: soiurile înfloresc foarte

devreme şi sunt afectate de brumele şi îngheţurile târzii; pomii sunt afectaţi
de pieirea prenmatură, o boală complexă care decimează în primii ani de
viaţă aproximativ 50-55 % din caişi; caisul este pretenţios la lumină, la
căldură, la textură şi la fertilitatea solului.
2. Cum are caisul repausul de iarnă?
Caisul are repausul profund, foarte scurt până la 10-30 ianuarie în
funcţie de soi şi zona de cultură. În perioada de repaus facultativ mugurii
respiră intens, se activează circulaţia sevei, cambiul îşi pierde călirea şi
devine sensibil la ger.
1. Care sunt deficiențele ce limitează cultura caisului?
2. De unde este originar caisul și care este arealul său de cultură?
3. Enumerați câteva specii de cais care au contribuit la formarea
soiurilor cultivate
4.Enumerați principalii portaltoi ai caisului.
5. Cum este sistemul radicular la cais? Exemplificați.
6. Care este precocitatea caisului? Exemplificați.
7. Care este productivitatea caisului?
8. Care este longevitatea caisului?
9. Cum are caisul repausul de iarnă?
10. Cum se comportă caisul în procesul de polenizare-fecundare?
78
CERINȚELE CAISULUI FAȚĂ DE FACTORII ECOLOGICI

TEHNOLOGIA DE CULTRURĂ LA CAIS
Cuvinte cheie: cais, geruri de revenire, tăieri în uscat și în verde,

fertilizarea, irigare, apoplexie, combatere
Rezumat
Caisul este una dintre cele mai pretențioase specii pomicole față de
factorii de vegetație, cu precădere față de temperatură, mai ales de
temperaturile scăzute de primăvară care apar după pornirea pomilor în
vegetație. De asemenea, necesită aplicarea unei tehnologii de cultură
diferențiate, cu practicarea de exemplu a tăierilor în verde și cu realizarea în
grafic a tratamentelor fitosanitare, verigi ce contribuie alături de zonarea
corespunzătoare, la reducerea riscului ca pomii să fie afectați de apoplexie.
14.1 Cerinţele caisului faţă de factorii de vegetație

Cerinţele faţă de lumină ale caisului sunt foarte de mari, motiv
pentru care la înfiinţarea oricărei livezi se va avea în vedere expoziţia
terenului şi sistemul de coroană. În ceea ce priveşte expoziţia, rândurile vor fi
orientate pe direcţia N-S, pe treimea mijlocie a pantei (dacă este cazul), cu o
expoziţie sudică, sud-estică şi sud-vestică, în timp ce sistemele de coroană
cele mai recomandate sunt cele care permit accesul luminii în interior,
respectiv palmetele sau vasele.
Suma orelor de strălucire a soarelui trebuie să fie de peste 1.700-
1.800.
Cerinţele faţă de căldură ale caisului sunt foarte mari, fiind specia
cu un areal de cultură mai restrâns decât piersicul.
Reuşeşte bine în zonele cu temperaturi medii anuale de 10°…11,0°C,
veri călduroase de 18°…20°C în perioada de vegetaţie şi primăveri lipsite de
geruri de revenire.
Factorul limitativ al culturii caisului în ţara noastră îl constituie
temperaturile scăzute din timpul iernii, cele survenite în timpul repausului
facultativ dar mai ales fluctuaţiile de temperatură cu amplitudini mari şi cele
survenite după pornirea pomilor în vegetaţie.
Astfel, în timpul repausului profund mugurii floriferi pot rezista până la
-25° pe ramurile bine călite dar degeră cu uşurinţă la -22° pe ramurile
incomplet maturate sau în cazul unor geruri bruşce şi fluctuante, în timp ce
mugurii vegetativi şi lemnul rezistă la temperaturi ceva mai scăzute în jur de -
27°…-29°C.
Primăvara, pomii intră în vegetaţie după 7-10 zile cu o temperatură
medie a aerului de 6°, mugurii floriferi pierzându-şi rezistenţa la ger (călirea)
şi degerând la -13°…-15°C (sunt şi soiuri mai rezistente îndeosebi cele cu
repausul ceva mai lung: Neptun, Excelsior, Comandor, Favorit etc.).
79
Bobocii florali rezistă până la -6,0°…-7,0°C, florile deschise la -2,0°…-
3,0°C, iar ovarele legate până la -1,0°…-2,0°C (Cociu V.).
Efectul negativ al temperaturilor scăzute din timpul iernii şi al
primăverii este accentuat şi de modalitatea aplicării anumitor verigi din
procesul tehnologic, cum ar fi de pildă o irigare neraţională sau o fertilizare
cu cantităţi prea mari de azot.
Mugurii floriferi de pe ramurile anticipate viguroase şi de pe valul II de
creştere sunt mai rezistenţi la ger, înfloresc mai târziu şi pot scăpa de efectul
brumelor târzii.
Înflorirea, fecundarea şi legarea fructelor se produce atunci când
temperatura aerului depăşeşte 10-12°C.
Toamna caisul are nevoie de zile calde, nu prea umede în vederea
maturării lemnului şi dobândirea rezistenţei la ger.
Cerinţele faţă de apă sunt în general reduse, mai ales atunci când
este altoit pe zarzăr şi migdal. Caisul reuşeşte bine în zonele cu 500-550
mm/an, uniform repartizate din care cel puţin 250-300 mm în perioada de
vegetaţie.
Seceta preungită, mai ales asociată cu temperature ridicate este
nefavorabilă producţiei, fructele rămânând mici, slab suculente iar pomii
devenind sensibili la pieirea prematură.
Pe de altă parte, excesul de umiditate, ploile din perioada de înflorire-
legare şi la maturarea fructelor influenţează negativ legarea şi calitatea
fructelor, rezistenţa la ger, conferind în acelaşi timp pomilor o sensibilitate la
atacul de monilioză şi ciuruire.
Caisul este foarte sensibil la excesul de apă din sol, nu suportă deloc
apa stagnantă iar apa freatică trebuie să fie sub 2,0-2,5 m.
Cerinţele faţă de sol sunt moderate, caisul reuşind pe soluri mijlocii
sau uşoare, adânci, fertile, bine aprovizionate cu P şi K, permeabile pentru
apă şi aer, cu o reacţie neutră sau uşor alcalină (pH-ul 6,2-8,4). Unii
cercetători consideră, că este posibilă cultivarea rentabilă a caisului şi pe
nisipuri, dar numai cu adoptartea unor măsuri specifice de plantare şi
întreţinere (modelare, fertilizare, irigare etc.).
Recolte slabe se obţin prin cultivarea caisului pe soluri grele, gleizate,
cu permeabilitate slabă pentru apă şi aer, pe soluri pietroase, sărace,
inundabile, sărături sau dacă apa freatică este mai sus de 2-3 m. Pe aceste
soluri, caisul este afectat de boli, gomoză şi pieirea prematură.
14.2. Particularităţi tehnologice

14.2.1 Înființarea livezilor de cais
Reuşita culturii caisului depinde de zonarea corectă a livezii, alegerea
în funcţie de zonă a soiurilor şi portaltoilor şi stabilirea unei agrotehnici
corespunzătoare.
In urma cercetărilor efectuate (Maria Roman, M. Ichim, 1981, citaţi de
V. Cociu, 1993) au fost identificate în România 5 zone de cultură dintre care
numai 3 cu condiţii favorabile şi anumne :
- zona I cuprinde partea limitrofă a Dunării şi Dobrogea în apropierea
mării, exceptând o bandă cu lăţime de 1-3 km cu influenţa brizei mării ;
- zona II-a cuprinde terasele Dunării şi o parte mai lată a Dobrogei, o
parte a Câmpiei Timişului în apropierea piemonturilor ;
80
- zona III-a include Câmpia Moldovei, Podişul Moldovei, Podişul
Dobrogean, Podişul Getic şi Câmpia Română. În vestul ţării această zonă
cuprinde Câmpia Crişurilor, Câmpia Transilvaniei şi unele culoare ale
Mureşului.
Alegerea locului pentru înfiinţarea unei livezi de cais va ţine cont de
cele menţionate la cerinţele acestei specii faţă de factorii de vegetaţie, în plus
terenul ales trebuie să fie ferit de curenţi de aer, brume şi în toate situaţiile să
existe posibilităţi de irigare.
Terenul se pregăteşte prin mobilizare adâncă 50-60 cm, fertilizare
abundentă cu gunoi de grajd şi îngrăşăminte minerale (fosforul mobil trebuie
să fie cuprins între 20-40 ppm, iar potasiul între 80 şi 150 ppm).
Producerea materialului săditor se realizează în pepiniere,
majoritatea soiurilor de cais altoindu-se pe zarzăr sau corcoduş şi livrându-se
din C1 sau C2 sub formă de vergi sau vergi cu anticipaţi.
Plantarea se face toamna destul de devreme, în ferestrele iernii sau
primăvara foarte devreme. Întârzierea plantării conduce la creşteri slabe,
prindere grea etc.
Distanţele de plantare diferă destul de mult în funcţie de sistemul de
coroană, fertilitatea solului şi mai puţin de vigoarea soiului şi a
portaltoiului, astfel :
- 5-6 m între rânduri şi 4-5 m pe rând, dacă pomii sunt conduşi ca
vas ameliorat, vas întârziat şi piramidă întreruptă ;
- 4-4,5 m între rânduri şi 4 m pe rând, dacă pomii sunt conduşi sub
formă aplatizată ;
- 6 m între rânduri şi 2,0-2,5 m pe rând, dacă pomii sunt conduşi
după sistemul Y (ypsilon) ;
- 3-4 m între rânduri şi 2,5-3,0 m între pomi pe rând, dacă pomii sunt
conduşi sub formă de cordon vertical.
14.2.2 Întreținerea livezilor de cais

Tăierile de formare se realizează în concordanţă cu sistemul adoptat,
ţinând cont de următoarele:
- în primii ani scurtarea ramurilor de prelungire se face la 60-80 cm,
iar a celor de garnisire la 20-30 cm;
- rărirea apare necesară la soiurile de tip standard;
- operaţiunile în verde grăbesc formarea, stimulează precocitatea şi
contribuie la anticiparea producţiilor mari.
Tăierile de întreţinere au drept scop menţinerea echilibrului vertical şi
orizontal al coroanei, prevenirea arcuirii puternice a scheletului şi
semischeletului şi dezvoltarea lăstarilor lacomi. Se urmăreşte de asemenea
luminarea interiorului (la coroanele dese) sau completarea semischeletului
(la coroanele rare).
Tăierile de rodire se fac în funcţie de particularităţile soiurilor.
La soiurile de tip spur:
- se suprimă 1/5 din ramurile de semischelet cu vârsta de peste 5-6
ani, înlocuindu-se cu creşteri noi, care se scurtează cu 1/3-1/2 din lungime;
- se răresc buchetele la 10-12 cm, suprimându-se cele bătrâne în curs
de epuizare;
- se reţin ramurile mijlocii de 30-40 cm, rărindu-se la 15-20 cm una de
alta.
81
La soiurile cu rodire dominantă pe ramuri mijlocii şi lungi se practică:
- scurtarea în lemn de 2-3 ani a unei treimi din ramurile de
semischelet mai în vârstă de 4-5 ani;
- suprimarea a 1/3 din ramurile semischelet mai vechi de 4-5 ani,
înlocuindu-se cu creşteri noi;
- rărirea ramurilor lungi la 15-20 cm şi scurtarea lor cu 1/4-1/3 din
lungime dacă depăşesc 70 cm.
Epoca de executare a tăierilor în uscat este primăvara înainte de
pornirea în vegetaţie (februarie-martie).
Tăierile în verde sunt foarte recomandate întrucât reglează vegetaţia,
contribuie la apariţia anticipatelor şi a valului II de creştere, pe care mugurii
floriferi au repausul mai lung. Acestea se fac în iunie sau după recoltare.
Tăierile de regenerare dau rezultate mulţumitoare dacă diametrul
rănilor nu depăşeşte 5-6 cm, vârsta lemnului 4-5 ani, rănile se dezinfectează
cu soluţie de CuSO4 3 % şi se tratează bine cu mastic.
Întreţinerea solului se face sub formă de: ogor lucrat, fertilizat cu
îngrăşăminte organo-minerale; înţelenire provizorie şi lucrarea solului pe
rând; plante pentru îngrăşământ verde sau culturi intercalate, erbicidarea pe
rând şi mai rar erbicidarea totală.
Lucrările solului constau în arătura de toamnă la 15- 18 cm, primăvara
afânarea la 8-12 cm, iar vara 6-8 discuiri. Înierbarea are avantajul de a
reduce substanţial procentul de pomi pieriţi prematur.
Caisul suportă destul de bine şi erbicidele:Se pot folosi aceleasi
erbicide recomandate la prun. Erbicidele se aplică după indicaţiile de pe
ambalaje sau a prospectelor ce le însoţesc.
Fertilizarea Caisul este considerat o specie pretenţioasă la
elementele minerale. Consumul la hectarul de livadă pe rod este apreciat la:
47-147 kg N; 12-31 kg P2O5; 72-121 kg K2O.
Diagnoza foliară pentru o nutriţie echilibrată are următoarele valori (%
din substanţa uscată): 3,28 % N; 0,20 % P; 4,27 % K; 2,32 % Ca; 0,40 %
Mg şi cantităţi relativ mari de: fier (63 ppm); zinc (39 ppm); cupru (133 ppm);
bor (35 ppm); mangan (38 ppm).
Dozele de îngrăşăminte oscilează mult în funcţie de gradul de
aprovizionare al solului, vârsta pomilor, irigare sau neirigare. După Huguet
(1989) se recomandă:
- în primii doi ani 60 kg N; 30 kg P2O5; 46 kg K2O;
- după cinci ani şi o producţie de peste 10 t/ha: 88 kg N; 30 kg P 2O5;
120 kg K2O, cu raportul 3:1:4. Gunoiul se dă la 3-4 ani odată în doze de 25 -
30 t/ha. Dozele sunt cu totul orientative, ele se adaptează în funcţie de
analiza agrochimică a solului.
Irigarea caisului Deşi rezistent la secetă, caisul are un consum
mare de apă. Lipsa apei, cumulată în timp, predispune pomii la pieire, la ger,
fructele sunt mici, slab suculente.
Se recomandă 4-6 udări cu norme de 400-600 m3/ha care să
umecteze solul pe 50-60 cm şi menţinerea umidităţii solului la nivelul de 70 %
din capacitatea de câmp.
Momentele cheie de udare sunt:
- primăvara înainte de dezmugurire dacă este cazul;
- la 10-15 zile după înflorire;
- cu 2-3 săptămâni înainte de recoltare;
82
- una, două udări după recoltare (iulie-august);
- toamna târziu (de aprovizionare) în caz de secetă.
Pe solurile grele se vor da norme medii-mici pentru a nu crea
excedent de apă în sol, foarte periculos pentru cais. Ca metodă de udare se
recomandă: prin scurgere la suprafaţă (pe brazde); localizată (picurare,
rampe perforate); prin aspersiune.
Normarea încărcăturii este necesară în anii cu legare abundentă şi
se face prin tratamente chimice cu Ethrel la 6-7 zile după scuturarea
petalelor şi o rărire manuală, eventual scurtarea ramurilor.
Combaterea bolilor şi dăunătorilor Caisul are un număr destul de
mare de boli (ciuruirea, monilioza, alternarioza, plum-poxul etc.) şi de
dăunători (păduchele din San-Jose; păduchii de frunze, păduchele ţestos,
omida păroasă, acarienii, etc.).
Pentru o combatere eficientă se recomandă 8-10 tratamente
complexe dintre care două în perioada de repaus relativ, două sau trei
la reluarea vegetaţiei şi 5-6 în vegetaţie.
Tabelul 14.1.
GRAFICUL DE TRATAMENT LA CAIS
Nr. Fenofaza Perioada Boli şi dăunători combătuţi
trat. (luna, decada)
Repaus vegetativ, după Păduchele din San Jose, ouă de afide,
1 Martie 1-2
terminarea tăierilor acarieni, defoliatori
Martie 3
2 Buton alb Monilioză, ciuruire, uscarea ramurilor
Aprilie 1
Scuturarea a 10-15% din Monilioză, ciuruire, păduchi de frunză,
3 Aprilie 2-3
petale acarieni, defoliatori, molii miniatoare
Monilioză, ciuruire, păduchi de frunze,
4 Fructul cu  1 cm Mai 1
acarieni, defoliatori, molii minatoare
Monilioză, ciuruire, antracnoză, rapăn,
5 Fructul cu  2 cm Mai 3
afide, acarieni, molii
Monilioză, ciuruire, făinare, rapăn,
Intrarea în pârgă a soiurilor
6 Iunie 2 păduchi de frunze, păduchele din San
timpurii şi semitârzii
Jose, molii
7 Pârgă Iunie 3,Iulie 1 Ciuruire, făinare, monilioză, molii, afide
După recoltarea soiurilor
8 August 1-2 Idem tratament 7
târzii
Pieirea prematură (“apoplexia”, “declinul caisului”).

Pieirea este o boală specifică sâmburoaselor, cu deosebirea caisului,
fiind semnalată prima dată în Franţa în anul 1922. În România pieirea
caisului a fost descrisă de T. Săvulescu, 1932 şi a luat proporţii îngrijorătoare
între 1930 şi 1940, ducând la uscarea a 800.000 pomi (50 % din totalul
caişilor). Cauzele pieirii sunt complexe, de natură ecologică, fiziologică şi
fitopatologică, între care amintim: seceta, îngheţul, atacul insectelor,
afinitatea slabă cu portaltoii, influenţa apei stagnante, tăierile abuzive,
presarea sau rănirea scoarţei, supraîncărcarea cu fructe, infecţiile cu ciuperci
din numeroase genuri: Cytospora, Eutipa, Stereum, Alternaria, etc.
În general pier pomii debilitaţi, plantaţi în condiţii necorespunzătoare,
rău îngrijiţi şi pe aceste exemplare se suprapune atacul de boli.
Boala se manifestă în două forme: pieirea apoplexică, adică pomii
pornesc în vegetaţie apoi se ofilesc brusc şi se usucă; pieirea lentă
prematură cu uscarea progresivă a unor şarpante, porţiuni din coroană şi
apoi în totalitate în 2-4 ani aceasta fiind mai puţin periculoasă. Prin ambele
forme în primii 10 ani se usucă 50-60 % din pomi în condiţii de maximă
intensitate şi 20-30 % în zone favorabile şi cu măsuri severe de prevenire a
bolii.
83
Măsuri de atenuare a pieirii premature: plantarea în zone foarte
favorabile; utilizarea ca portaltoi a zarzărului şi a prunului franc; evitarea
rănirii pe trunchi, şarpante etc.; evitarea tăierilor prea severe, în perioada de
repaus şi înlocuirea lor cu tăieri în verde; folosirea de material săditor
sănătos; evitarea terenurilor plantate anterior cu cais sau alte sâmburoase;
alegerea soiurilor cu rezistenţă la pieire; asigurarea optimă cu elemente
minerale şi apă; tratamente chimice adecvate pentru a menţine o stare
fitosanitară corespunzătoare; dezinfectarea rănilor, a leziunilor, scorburilor cu
soluţie de CuSO4 3,5 % şi protejarea lor; tratamente cu substanţe care
întârzie înfloritul şi pornirea vegetaţiei: lapte de var, Alar 3.000 ppm, etc.
Recoltarea şi valorificarea fructelor
Recoltarea caiselor se face la maturarea deplină, eventual cu 2-3 zile
mai devreme, întrucât ele nu mai avansează în coacere după detaşarea de
pomi. La completa maturare fructele se scutură uşor şi de aceea momentul
optim de cules trebuie bine ales. La un soi se fac 2-3 recoltări şi la intervale
de 3-4 zile întrucât fructele se maturează eşalonat. Aproape în toate cazurile
culesul se face manual întrucât prin scuturare îşi depreciază calitatea.
Fructele destinate deshidratării, preparării gemului, a nectarului se
pot recolta şi prin scuturare (pe prelate) la maturitatea deplină şi chiar
supracoacere.
Caisele pentru consum se pot păstra la temperaturi de 0°…0,5°C şi la
umiditatea aerului de 85-90 % timp de 2 săptămâni, iar unele soiuri chiar 3-4
săptămâni.
1. Care sunt limitele de rezistență ale caisului la temperaturile scăzute
apărute primăvara?
Primăvara, pomii intră în vegetaţie după 7-10 zile cu o temperatură
medie a aerului de 6°, mugurii floriferi pierzându-şi rezistenţa la ger (călirea)
şi degerând la -13°…-15°C (sunt şi soiuri mai rezistente îndeosebi cele cu
repausul ceva mai lung: Neptun, Excelsior, Comandor, Favorit etc.). Bobocii
florali rezistă până la -6,0°…-7,0°C, florile deschise la -2,0°…-3,0°C, iar
ovarele legate până la -1,0°…-2,0°C (Cociu V.).
2.Când se execută tăierile în verde la cais și ce influență au asupra
soiului?
Tăierile în verde sunt foarte recomandate întrucât reglează vegetaţia,
contribuie la apariţia anticipatelor şi a valului II de creştere, pe care mugurii
floriferi au repausul mai lung. Acestea se fac în iunie sau după recoltare.
1. Care sunt limitele de rezistență ale caisului la temperaturile scăzute
apărute primăvara?
2.Care sunt cerințele caisului față de apă și cum este specia
influențată de excesul sau deficitul de umiditate?
3. Care sunt distanțele de plantare la cais?
4. Când se execută tăierile în verde la cais și ce influență au asupra
soiului?
5. Care sunt sistemele de întreținere a solului în livezile de cais?
6. Enumerați câteva doze de îngrășăminte aplicate în cultura caisului
84
7. Care sunt normele de udare la cais și când se aplică udările?
8. Care sunt principalele boli ale caisului?
9. Care sunt principalii dăunători ai caisului?
10. Cum definiți apoplexia caisului? Care sunt metodele de combatere
a acesteia?
85
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Baciu A., 2005 – Pomicultură generală, Editura Universitaria, Craiova

Baciu A., Godeanu I., 2000 – Producerea materialului săditor pomicol,
Editura Universitaria, Craiova
Botu I., Botu M., 2003 – Pomicultura modernă şi durabilă, Editura Conphys,
Râmnicu Vâlcea
Branişte N., Drăgoi D., 1999 – Ghidul pomicultorului, Ed. Agroprint, Piteşti
Branişte N. şi col., 2003 – Tehnologia obţinerii soiurilor de pomi cu rezistenţă
genetică la boli şi dăunători, Editura Medra, Bucureşti
Bretaudeau J., Faure Y., 1992 – Atlas d’Arboriculture Fuitiere, vol. I,
Tec&Doc Lavoisier, Paris
Chira A., Chira Lenuţa, Mateescu F., 2005 – Pomii fructiferi. Lucrările de
înfiinţare şi întreţinere a plantaţiilor, Ed. M.A.S.T., Bucureşti
Constantinescu N., Negrilă A., Ghena N., Mihăescu G., 1967 – Pomicultură,
vol. I, Editura Agrosilvică, Bucureşti
Constantinescu N., Negrilă A., Ghena N., Mihăescu G., 1967 – Pomicultură,
vol. II, Editura Agrosilvică, Bucureşti
Cosmulescu Sina, 2005 – Protejarea mediului în ecosisteme pomicole,
Editura Sitech, Craiova
Davidescu D., Davidescu Velicica, 1969 – Agrochimie, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti
Drăgănescu E., 1996 – Pomologie, Editura Mirton, Timişoara
Drăgănescu E., 1998 – Pomicultură, Editura Mirton, Timişoara
Drăgănescu E., Mihuţ E. – 2003, Pomicultura. Biologie, ecologie şi înmulţire,
Ed. Agroprint, Timişoara
Ghena N., Branişte N., 2003 – Cultura specială a pomilor, Editura Matrix
Rom, Bucureşti
Ghena N., Branişte N., Stănică Fl., 2004 – Pomicultură generală, Editura
Matrix Rom, Bucureşti
Godeanu I., 1981 – Pomicultură generală, Îndrumător lucrări practice,
Retrografia Universităţii din Craiova
Grădinaru G. şi col., 1998 – Pomicultură, Editura Moldova, Iaşi
Iordănescu Olimpia, Mihuţ Casiana, Rusu I. Blidariu Aurelia, 2006 – The
Influence of Mineral and Organic Manure upon the Content in
Phosphorus and Potasium about Cambic Cernosiom in Apple Tree
Orchard to Didactic Station Timişoara in Intenssive System –
Analele Universităţii din Craiova X-XI, pag. 105
Iordănescu Olimpia şi col., 2007 – Management of Apple Scab (Venturia
inaequalis) in Romania based on Electronic Warnings, 59th
International Symposium on Crop Protection, Universitatea Ghent,
Belgia
Iordănescu Olimpia şi col., 2007 – Controlling Cydia pomonella (L) in the
Romanian Banat’s Region, 59th International Symposium on Crop
Protection, Universitatea Ghent, Belgia
86
Iordănescu Olimpia Alina, 2008 – The Influence of the Climatic Conditions in
Timişoara Area upon Fruits’ Quality of Some Apricot Varieties,
Perspective ale Agriculturii Mileniului III, Simpozion Ştiinţific,
U.S.A.M.V. Cluj-Napoca
Iordănescu Olimpia, Micu Roxana, Mihuţ casiana, Blidariu Aurelia, 2008 –
The behavior of some apple tree varieties concerning the fruit
bending degree and productivity in conditions of Didactic Station
Timisoara, Cercetări ştiinţifice seria a XII-a, Facultatea de
Horticultură Timişoara, pag. 148-151
Iordănescu Olimpia, Micu Roxana, Drăgunescu Anca, Ghiţă Alina, 2008 –
The influence of the late frosts in spring upon the fruit binding
degree of some apricot varieties in Banat plain conditions, Analele
Universităţii din Craiova, vol. XIII, Craiova, pag. 213-216
Iordănescu Olimpia Alina, Micu Roxana, Blidariu Aurelia, Drăgunescu Anca,
2008 – Researches concerning the influence of late frosts upon the
apricot production of some varieties cultivated in conditions of the
Didactic Station Timisoara, „115 ani de Cercetare, Învăţământ şi
Producţie Vitivinicolă şi Pomicolă la Pietroasa şi Istriţa, Bucureşti,
pag. 37-43
Iordănescu Olimpia Alina, Micu Roxana, 2011, Pomicultură generală și
specială, Ed. Eurobit, Timișoara
Lăzureanu A., 1994 – Agrotehnica, Editura Helicon, Timişoara
Lixandru Gh. şi col., 1990 – Agrochimie, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti
Mihăescu Gr., 2007 – Pomicultura de la A la Z (Enciclopedie), Ed. ASAB,
Bucureşti
Mihuţ E., 1996 – Lucrări practice de pomicultură, Lito U.S.A.B., Timişoara
Murvai Monica, 1995 – Pomologie – curs, U.S.A.M.V. Bucureşti
Negrilă A., 1971 – Pomicultură, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Parnia P. şi col., 1992 – Producerea, păstrarea şi valorificarea materialului
săditor pomicol şi dendrologic, Editura Ceres, Bucureşti
Popescu M. şi col., 1992 – Pomicultură generală şi specială, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Ropan G., 2000 – Pomicultură generală, Ed. AcademicPres, Cluj-Napoca
Ropan G., 2001 – Pomicultură şi viticultură (Partea I Pomicultură), Ed.
AcademicPress, Cluj-Napoca
Ropan G., Ardelean M., Sestras R., Mitre V., Mitre Ioana, Romani Ioana,
2002 - Fruit Growing in Romania in the 20th Century (Pomicultura
României în secolul XX), Journal of Central European Agriculture,
vol. 3, no. 2, Croaţia, pp. 83-88
Schmid H., 1999 – Pomii fructiferi. Metode de altoire, Ed. M.A.S.T., Bucureşti
Simeria Gh. şi col., 2006 – Protecţia integrată a plantelor pomicole, Editura
Eurobit, Timişoara
Simeria Gh., Borcean A., Mihuţ E., 2004 – Tehnologii de cultură şi protecţie
integrată în pomicultură, Editura Eurobit, Timişoara
Stănică Fl., 1996 – Cercetări experimentale privind experimentarea în livezi,
Teză de doctorat, U.S.A.M.V. Bucureşti
Teaci D. şi col., 1985 – Influenţa condiţiilor de mediu asupra creşterii pomilor
în România, Editura Ceres, Bucureşti
87
Ver Berne A. şi col., 2007 – The influence of pruning upon vegetative growth
to Jonathan apple tree variety in conditions of fruit tree plantation of
the Didactic Station Timişoara, Cercetări ştiinţifice seria a XI-a,
Facultatea de Horticultură Timişoara, pag. 327-329
www.faostat.org
www.sciencedirect.com
88

Text Pomologie I

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Text Pomologie I

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢELE VIEȚII „Regele Mihai I ” din TIMIŞOARA

FACULTATEA DE INGINERIE ȘI TEHNOLOGII APLICATE

STUDII UNIVERSITARE DE LICENŢĂ

PROGRAMUL DE STUDII: HORTICULTURĂ I.F.R.

Prof. dr. Olimpia Alina IORDĂNESCU

Dr. ing. Ionuț DASCĂLU

Suport autoinstruire pentru studenţii IFR

Editura Agroprint Timișoara

Prof. dr. Adrian ASĂNICĂ

Cuvinte cheie: pomologie, soi, sortiment pomicol, vigoare,

Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu este de 2 ore.

1.1. DEFINIŢIA ŞI OBIECTIVELE POMOLOGIEI

Asocierea soi-portaltoi şi soi-intermediar-portaltoi

CARACTERISTICILE MORFOLOGICE ALE POMULUI ŞI

Cuvinte cheie: caracteristici de recunoaştere, coroane naturale,

Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu este de 2 ore

2.1 Caracteristicile morfologice ale pomului utilizate la

Fig.2.1. Secţiune prin fruct:

2.2 Caracteristicile morfologice ale fructului utilizate la descrierea şi

2.2.1 Caracteristicile morfologice exterioare ale fructului utilizate la

Fig.2.2. Elementele de mărime ale fructelor:

2.2.2 Caracterele morfologice interne ale fructului

Cuvinte cheie: măr, importanţă, areal de cultură, producţii, specii,

Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu este de 2 ore

3.1. Importanţa culturii mărului

Malus domestica Borkh.

Merele au o compoziţie chimică complexă (tabelul3.1.) şi grad foarte

Apă totală 77,80 - 88,50

Din mere se prepară sucuri, compoturi, nectar, marmeladă, cidru, se

3.2 Arealul de cultură pe glob şi în România

Sursa: INS - Producția vegetală la principalele culture

Relansarea culturii mărului trebuie să se realizeze prin înfiinţarea de

3.3. Particularităţi biologice

3.3.2 Sortimentul la măr

3.3.3 Portaltoii mărului

CARACTERISTICI MORFOLOGICE DE CREŞTERE ŞI FRUCTIFICARE LA

Cuvinte cheie: vigoare, tip de fructificare, precocitate, productivitate,

4.1 Caracteristici morfologice de creştere şi fructificare

4.2 Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie

TEHNOLOGIA ÎNTREŢINERII LIVEZILOR DE MĂR

Cuvinte cheie: distanţe de plantare, sisteme de coroană, tăieri de

5.1 Înființarea unei livezi de măr

Rapăn, făinare, monilioză, viermele

7 La 10 zile de la T 6 Iunie 1 Idem tratament 6

Fructul de mărimea unei alune ( 2 Rapăn, făinare, viespea merelor,

Rapăn, făinare, monilioză, păduche

Fructul are ½ din mărimea normală,

Cuvinte cheie: păr, compoziţie chimică, specii, soiuri, portaltoi,

Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu este de 2 ore

6.1 Importanţa culturii, originea şi arealul de cultură pe glob şi în

Pyrus sativa Lam.

Compoziţia chimică complexă (tabelul 6.1.), conferă perelor

6.2 Particularităţi biologice

Portaltoii părului sunt destul de numeroşi şi se pot clasifica după

6.2.2 Caracteristici morfologice de creştere şi fructificare

CERINŢELE PĂRULUI FAŢĂ DE FACTORII DE VEGETAŢIE.

Cuvinte cheie: lumină, temperatură, apă, sol, distanţe de plantare,

Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu este de 2 ore

7.1 Cerinţele părului faţă de factorii de vegetaţie

7.2 Înființarea livezilor de păr

7.3 Întreținerea livezilor de păr

Cuvinte cheie: gutui, soiuri, productivitate, condiţii climatice, distanţe

Durata medie de parcurgere a unităţii de studiu este de 2 ore

8.1 Importanţa, originea şi arealul de cultură