Educaţie Pentru Sănătate Şi Prim Ajutor: Facultatea de Ştiinţe Ale Mişcării, Sportului Şi Sănătăţii

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului
Universitatea din Bacău

Departamentul pentru Învăţământ la Distanţă şi Învăţământ cu Frecvenţă Redusă OBIECTIVELE DISCIPLINEI
Adresa: Str. Mărăşeşti Nr.157, Bacău, România
Tel./Fax: (+4) – 0234/517.715 web: www.ub.ro
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE MIŞCĂRII,

1. Pregătirea studentului pentru a interveni prompt şi competent în
SPORTULUI ŞI SĂNĂTĂŢII situaţii de criză, care pun în pericol viaţa
pacientului/clientului/altor indivizi;
SPECIALIZAREA KINETOTERAPIE ŞI MOTRICITATE SPECIALĂ 2. Înţelegerea de către student a conceptelor sănătăţii: sănătate
pentru sine şi sănătate pentru societate;
3. Dobândirea şi însuşirea cunoştiinţelor de prim ajutor necesare
pentru activitatea în condiţii de securitate şi pentru prevenirea
îmbolnăvirilor;
4. Dobândirea cunoştiinţelor de mobilizare a bolnavilor în diferite
situaţii şi afecţiuni;
5. Dobândirea cunoştiinţelor necesare pentru acordarea primului
ajutor în toate situaţiile critice cu care studenţii, ca viitori
kinetoterapeuţi, se pot întâlni în activitatea viitoare;
6. Aplicarea în practică a cunoştiinţelor dobândite prin simularea
EDUCAŢIE PENTRU SĂNĂTATE ŞI diferitelor situaţii critice;
7. Dobândirea îndemânării necesare aplicării primului ajutor şi
PRIM AJUTOR manevrării bolnavului;
8. Învăţarea folosirii instrumentelor, aparaturii şi mijloacelor
necesare mobilizării bolnavului şi acordării primului ajutor;
9. Formarea deprinderii de consultare a diverselor materiale
bibliografice.
AUTOR:
LECTOR UNIV. BALINT NELA TATIANA COMPETENŢE ASIGURATE PRIN
PREP. UNIV. CRISTUŢĂ ALINA MIHAELA
PARCURGEREA DISCIPLINEI
1. Competenţe profesionale - Identificarea şi selectarea metodelor

adecvate de evaluare a eficienţei şi eficacităţii programelor de
intervenţie kinetoterapeutică; Explicarea şi interpretarea diferitelor
tipuri de evaluare a nevoilor clienţilor prin aplicarea cunoştinţelor
de bază.
Curs pentru studenţii anului I
2. Competenţe transversale - Îndeplinirea în condiţii de eficienţă şi TIMP MEDIU NECESAR PENTRU ASIMILAREA
eficacitate a sarcinilor de lucru pentru organizarea şi desfăşurarea
activităţilor specifice intervenţiilor kinetoterapeutice. FIECĂRUI MODUL
Nr. Timp mediu necesar

Denumire modul
Crt. SI LP Total
1 Prim ajutor 12 12 24
2 Educaţie pentru sănătate 12 12 24
3 Examinări 12 2 14
FOND DE TIMP ALOCAT, FORME DE
4 Alte activităţi (teme, referate, portofolii) 11 2 13
ACTIVITATE, FORME DE VERIFICARE,
5
CREDITE Timp total necesar 47 28 75
Forma de activitate Număr ore Număr credite

semestru
Lucrări practice/seminar 28 3
Studiu individual 47
Verificare finală Colocviu Validare total credite: 3
STABILIREA NOTEI FINALE INSTRUCŢIUNI PENTRU PARCURGEREA

RESURSEI DE ÎNVĂŢĂMÂNT
Forma de verificare (Examen, Colocviu, Colocviu Prezenta resursă de învăţare conţine toate informaţiile necesare
Verificare pe parcurs) însuşirii cunoştinţelor teoretice şi metodice referitoare la acordarea primului
Modalitatea de susţinere (Scris şi Oral, Oral, Test grilă Puncte sau ajutor şi la creşterea calităţii vieţii.
Test grilă, etc.) procentaj Conţinutul este structurat în module, în cadrul fiecărui modul
Răspunsurile la examen/colocviu/lucrari practice 5(50%)
regăsindu-se unul sau mai multe unităţi de studiu, în aşa fel încât să eşaloneze
şi să faciliteze parcurgerea materialului şi însuşirea sa.
Activitati aplicative atestate /laborator/lucrări practice/proiect etc
NOTARE
3(30%)
Pentru parcurgerea resursei de învăţământ se recomandă următoarea
Teste pe parcursul semestrului 1(10%)
succesiune:
Teme de control 1(10%)
1. Citirea, cu atenţie, a fiecărei unităţi de studiu şi, consultarea
TOTAL PUNCTE SAU PROCENTE 10 (100%) recomandărilor bibliografice în legătură cu aceasta.
2. Parcurgerea rezumatului fiecărei unităţi de studiu.
3. Rezolvarea temelor de autoevaluare (pentru fiecare unitate de studiu).
4. Rezolvarea testului de autoevaluare (pentru fiecare modul).
Educaţie pentru sănătate şi prim ajutor Lector univ. dr. Balint Nela Tatiana, Prep. univ. drd. Cristuţă Alina Mihaela
II.2.4. IGIENA TURISMULUI..................................................................................................103
Cuprins: Unitatea de studiu II.3. DIFERENŢE DE GEN ÎN ATITUDINEA FAŢĂ DE EXERCIŢIUL

FIZIC.............................................................................................................................................. 105
II.3.1. DIFERENŢE DE GEN PRIVIND STAREA DE SĂNĂTATE..................................105
MODULUL I. PRIM AJUTOR ...................................................................... 5 II.3.2. PROMOVAREA ECHITĂŢII DE GEN ÎN EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE..106
II.3.3. DIFERENŢE DE GEN ÎN ATITUDINILE FAŢĂ DE EXERCIŢIUL FIZIC.........107
Unitatea de studiu I.1. MĂSURAREA PARAMETRILOR FIZIOLOGICI ............................... 7 II.3.4. ACTIVITATEA ŞI ODIHNA .......................................................................................108
I.1.1. TEMPERATURA.................................................................................................................. 7
I.1.2. FRECVENŢA CARDIACĂ ................................................................................................ 9 Unitatea de studiu II.4. EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATEA MEDIULUI ŞI A MODULUI
I.1.3. FRECVENŢA RESPIRATORIE ..................................................................................... 14 DE VIAŢĂ ..................................................................................................................................... 113
I.1.4. PUPILELE ......................................................................................................................... 15 II.4.1. INFLUENŢA MEDIULUI ASUPRA SĂNĂTĂŢII UMANE .................................... 115
I.1.5. TENSIUNEA ARTERIALĂ ............................................................................................. 15 II.4.2. EFECTELE APEI POLUATE ASUPRA SĂNĂTĂŢII POPULAŢIEI .................... 116
II.4.3. INFLUENŢA SOLULUI POLUAT ASUPRA SĂNĂTĂŢII ...................................... 118
Unitatea de studiu I.2. ÎNGRIJIREA PLĂGILOR ...................................................................... 19 II.4.4. STRESUL ŞI MODUL DE VIAŢĂ................................................................................119
I.2.1. EVALUAREA PLĂGILOR .............................................................................................. 19 BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................................123
I.2.2. TIPURI DE ÎNFĂŞARE ................................................................................................... 23
Unitatea de studiu I.3. HEMORAGIA ŞI HEMOSTAZA .......................................................... 31

I.3.1. HEMORAGIA ................................................................................................................... 31
I.3.2. HEMOSTAZA ................................................................................................................... 32
Unitatea de studiu I.4. RESUSCITAREA CARDIO-RESPIRATORIE .................................... 39

I.4.1. RESPIRAŢIA ARTIFICIALĂ ......................................................................................... 41
I.4.2. RESPIRAŢIA ARTIFICIALĂ “GURĂ LA GURĂ” ....................................................... 43
I.4.3. MASAJUL CARDIAC EXTERN..................................................................................... 44
Unitatea de studiu I.5. PRINCIPALELE URGENŢE ALE SISTEMULUI NERVOS............. 53
Unitatea de studiu I.6. TRANSPORTUL ACCIDENTAŢILOR ................................................ 61

I.6.1. TRANSPORTUL UNUI SUBIECT SUSPECT DE LEZIUNI LA NIVELUL
COLOANEI VERTEBRALE .................................................................................................... 61
I.6.2. RIDICAREA ŞI TRANSPORTUL BOLNAVULUI ÎN FRACTURILE COLOANEI
VERTEBRALE ........................................................................................................................... 63
I.6.3. TRANSPORTUL ACCIDENTAŢILOR FĂRĂ TARGĂ .............................................. 65
MODULUL II. EDUCAŢIE PENTRU SĂNĂTATE ..................................... 69

Unitatea de studiu II.1. EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE DIN PERSPECTIVA
DREPTURILOR OMULUI ........................................................................................................... 71
II.1.1. NOTĂ DE PREZENTARE PRIVIND STAREA DE SĂNĂTATE: DEFINIŢII,
CARACTERISTICI.................................................................................................................... 71
II.1.2. DREPTURILE COPILULUI PRIVIND EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE .......... 78
II.1.3. DREPTURILE/OBIECTIVELE ADOLESCENTULUI/TÂNĂRULUI PRIVIND
EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE ......................................................................................... 79
II.1.4. DREPTURILE VÂRSTNICULUI PRIVIND EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE .. 81
Unitatea de studiu II.2. DIMENSIUNILE IGIENEI ÎN EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE 83

II.2.1. REGULILE DE IGIENĂ PERSONALĂ........................................................................84
II.2.2. IGIENA SPORTIVULUI ŞI ACTIVITĂŢII SPORTIVE.............................................88
II.2.3. IGIENA ACTIVITĂŢILOR ŞCOLARE ŞI EXTRAŞCOLARE...............................102
3 4
MODULUL I. PRIM AJUTOR
Scopul modulului:
• Formarea deprinderii de a realiza o evaluare corectă a parametrilor
fiziologici;
• Cunoaşterea şi însuşirea de către studenţi a caracteristicilor specifice
parametrilor fiziologici;
• Însuşirea corectă a tehnicilor de îngrijire a plăgilor;
• Cunoaşterea tipurilor de hemoragii şi hemostază;
• Formarea deprinderii de a realiza resuscitarea cardio-respiratorie;
• Familiarizarea studenţilor cu cunoştinţe legate de patologia
sistemului nervos şi anume epilepsia şi de asemenea însuşirea
tehnicilor de acordare a primului ajutor;
• Cunoaşterea şi însuşirea de către studenţi a procedeelor de transport
a victimelor.
Obiective operaţionale:
După ce vor studia modulul, studenţii vor putea să:
• Realizeze evaluarea corectă a pricipalilor parametri fiziologici;
• Depisteze particularităţile specifice privind parametrii fiziologici la
subiecţi de diferite vârste;
• Folosească materialele necesare (pansament, bandaj, atele) pentru
acordarea primului ajutor în cazul plagilor;
• Aplice corect etapele de lucru în acordarea primului ajutor în cazul
plăgilor;
• Realizeze tipurile de înfăşare adaptate zonelor sau suprafeţelor
anatomice lezate;
• Identifice tipurile de hemoragii după sediul, natura vasului lezat,
debitul de sângerare, durata sângerări, intervalul scurs între acţiunea
agentului traumatic şi apariţia hemoragiei;
• Depisteze semnele clinice specifice stopului cardio-respirator;
• Aplice tehnicile de resuscitare cardio-respiratorie;
• Însuşirea tehnicilor de acordare a primului ajutor în funcţie de tipul
epilepsiei şi vârsta subiecţilor;
• Stabilească şi realizeze procedeul de transport a victimelor specific
traumatismului.
5 6
Unitatea de studiu I.1. MĂSURAREA ne indică în primul rând dacă pielea este mai caldă sau mai rece decât mâna
examinatorului. Metoda este folosită doar pentru orientare, însă trebuie întotdeauna
PARAMETRILOR FIZIOLOGICI completată cu măsurători instrumentale precise.
b. Cu termometrul medical - partea principală a termometrului este un
I.1.1. TEMPERATURA tub capilar din sticlă, închis şi lărgit la unul din capete pentru rezervorul de mercur.
Temperatura este rezultatul proceselor oxidative din organism, Termometrele în uz sunt ţinute în soluţii dezinfectante – sublimat sau cianură de
generatoare de căldură prin dezintegrarea alimentelor energetice. mercur 1‰. Înainte de măsurare termometrul va fi verificat să fie în bună stare de
Termoreglarea este funcţia organismului care menţine echilibrul între funcţionare şi dacă coloana de mercur din capilar a fost readusă la nivelul gradaţiei
producerea de căldură (termogeneză) şi pierderea de căldură (termoliză) pentru minime după măsurătoarea anterioară. Măsurarea temperaturii cu termometrul se
păstrarea valorilor constante (homeotermie) de 36,7 - 37°C dimineaţa şi 37 – face în cavităţile închise sau semiînchise pentru a obţine temperatura cea mai
37,3°C seara. apropiată de cea centrală. Menţionăm că temperatura centrală (temperatura
Scopul măsurării temperaturii – descoperirea unor modificări patologice organelor interne) este mai ridicată decât temperatura periferică, ea variază în
ale valorii temperaturii corpului. funcţie de intensitatea şi starea de activitate a organismului, putând ajunge până la
Locul de măsurare: cavităţi semiînchise (axilă, plica inghinală, cavitatea 38°C.
bucală) sau cavităţi închise (rect, vagin). Măsurarea temperaturii în zona axilară. Temperatura axilară indică o
temperatură periferică, cu 4-5 zecimi de grad mai joasă decât cea centrală. Metoda
Valoarea normală, fiziologică a temperaturii: 36 - 37°- afebrilă. de măsurare: Zona axilară va fi foarte bine curăţată sau ştearsă cu un prosop, iar
Valori patologice: • hipertermie: 37 - 38° subfebril; vârful termometrului prin rezervorul acestuia este aplicat în vârful axilei şi
38 – 39° febră moderată; menţinut de către pacient prin apropierea braţului de trunchi şi a antebraţului pe
abdomen. Timpul de măsurare este între 5 – 10 minute după care se introduce în
39 – 40° febră ridicată; soluţie dezinfectantă, fiind astfel pregătit pentru următoarea măsurare.
40 – 41° hiperpirexie. Măsurarea temperaturii în rect. Pentru această măsurare poziţia
• hipotermie: sub 36° pacientului este foarte importantă, astfel se indică poziţia de decubit lateral, cu
membrele inferioare în semiflexie. Rezervorul termometrului se cufundă în ulei sau
se unge cu vaselină şi apoi se introduce uşor în rect, la o adâncime de 4-5 cm., fiind
Hipertermia se datorează fie unei creşteri a producerii de căldură, fie unei menţinut 5 min. Termometrul trebuie ţinut cu o mâna iar cu cealaltă trebuie
scăderi a pierderii de căldură. De obicei este însoţită de cefalee, dureri musculare, stabilizat pacientul. De obicei, acest tip de măsurare se efectuează la copii mici 0 –
accelerarea pulsului şi a respiraţiei, congestia feţei, inapetenţă, sete, limbă saburală, 3 ani.
oligurie cu urini concentrate şi o stare generală alterată. Totalitatea acestor Măsurarea temperaturii în plica inghinală. Măsurile de igienă se vor
simptome formează sindromul febril. păstra la fel ca şi la celelalte măsurători. Poziţia pacientului este şezând cu
Hipotermia reprezintă scăderea temperaturii organismului sub 36°C. Starea trunchiul rezemat, membrele inferioare uşor flectate. Termometrul se plasează
de hipotermie este determinată, fie de o ardere excesivă de căldură (prin expunere oblic, la baza plicii inghinale şi se menţine 5 – 10 min. Această măsurare se aplică
la frig), fie de o scădere marcată a arderilor din organism şi deci a producerii de în cazurile extreme când nu se poate măsura temperatura în nici una din cavităţile
căldură. Unul sau toate simptomele următoare pot fi prezente: tremurături, menţionate mai sus.
amorţeală, somnolenţă, slăbiciune musculară, incapacitatea victimei de a sesiza că
temperatura întregului corp este scăzută. Observaţii şi recomandări:
Înregistrarea temperaturii bolnavului poate preîntâmpina unele probleme mai grave - Termometrul se menţine minim 3-5 min.;
ce pot surveni în cazul menţinerii unei temperaturi anormale. - Suprafeţele unde se măsoară temperatura trebuie să fie
Măsurarea temperaturii: uscate astfel umiditatea poate modifica temperatura corpului;
a. Se poate realiza manual, prin palpare - dosul mâinii care are o - Temperatura se măsoară dimineaţa spre ora 800 şi seara spre
sensibilitate mare faţă de variaţiile de temperatură este aplicat pe suprafaţa corpului ora 1700;
bolnavului, examinatorul apreciind pe cale pur subiectivă, valoarea aproximativă a - În situaţia unor valori prea scăzute sau prea ridicate
temperaturii. Aprecierea este în mare măsură influenţată de temperatura mâinii şi neprevăzute se repetă măsurarea;
7 8
Contraindicaţii: Artere măsurabile:

Temperatura nu se măsoară rectal la bolnavii agitaţi, cu inflamaţii anale, rectale, cu  pulsul arterei temporale superficiale se măsoară deasupra unghiului
operaţii rectale. temporal al fantei palpebrale la o distanţă de 3-4 cm de aceasta.
I.1.2. FRECVENŢA CARDIACĂ

Definiţie: Pulsul arterial reprezintă senzaţia de şoc percepută la palparea
unei artere superficiale, comprimată incomplet pe un plan rezistent la nivelul
arterelor: radială, temporală superficială, carotidă, humerală, femurală, pedioasă
(poplitee).
Formarea pulsului arterial – se creează un sincron cu sistolele
ventriculare, pereţii arteriali sunt destinşi ritmic prin volumul de sânge expulzat din
ventriculul stâng şi aortă; destinderea pereţilor arteriali se propagă odată cu coloana
de sânge sub formă de undă pulsatilă.
Calităţile pulsului:
 frecvenţă (rapiditate); Foto nr. 1 Măsurarea pulsului arterei temporale
 ritmicitate (regularitate);
 amplitudine (intensitate);  pulsul arterei carotide se măsoară la nivelul şanţului format de marginea
 volum (tensiune); anterioară a muşchiului sternocleidomastoidian şi laringe.
 celeritate.
Ele depind de frecvenţa şi ritmicitatea inimii, debitul sistolic, elasticitatea
arterială, presiunea arterială.
Scopul măsurării frecvenţei cardiace: Obţinerea de informaţii privind
starea anatomo-funcţională a inimii şi vaselor.
Tehnica de măsurare:
Pacientul trebuie să fie în repaus fizic şi psihic cu cel puţin 5 – 10
minute înainte de măsurare, deoarece un efort sau o emoţie oarecare, în timpul
sau înaintea măsurării pulsului ar putea modifica valorile reale.
În timpul măsurării poziţia pacientului poate să fie din ortostatism,
şezând sau decubit, acestea depinzând de obiectivul urmărit. Braţul trebuie să
fie pe lângă corp, antebraţul sprijinit, uşor flectat, pentru ca musculatura să se
relaxeze. Se reperează artera de măsurat, se va exercita o uşoară presiune
Foto nr. 2 Măsurarea pulsului arterei carotide
asupra peretelui arterial (echivalentă cu presiunea din interiorul vasului) cu
două sau trei degete până la perceperea zvâcniturilor pulsului. Fixarea
degetelor se face cu ajutorul policelui cu care se prinde antebraţul pe partea
opusă.
Se stabileşte numărătoarea pulsaţiilor pe min. cu ajutorul cronometrului sau
ceasului obişnuit prevăzut cu secundar. După ce a fost reperată artera, se lasă să
treacă câteva pulsaţii apoi se numără. Numărătoarea durează 1 min., dar timpul
poate fi redus la 10s, 15s, 30s, înmulţind apoi rezultatul cu 6, 4 respectiv 2.
9 10
 pulsul arterei brahiale se măsoară pe partea medială a braţului în spatele  pulsul arterei femurale se măsoară în regiunea inghinală, la jumătatea
muşchiului biceps brahial. distanţei între spina iliacă antero-superioară şi pubis.
Foto nr. 3 Măsurarea pulsului arterei brahiale Foto nr. 5 Măsurarea pulsului arterei femurale
 pulsul arterei radiale se măsoară la nivelul şanţului radial pe extremitatea  pulsul arterei poplitee se măsoară în spaţiul popliteu, uşor spre partea
distală a antebraţului, în continuarea policelui. În apropierea marginii medială.
externe a feţei anterioare a antebraţului se găseşte un şanţ mărginit de
tendoanele muşchilor flexor radial al carpului şi brahioradial în
profunzimea căruia se găseşte artera brahială.
Foto nr. 6 Măsurarea pulsului arterei poplitee
Foto nr. 4 Măsurarea pulsului arterei radiale
11 12
deoarece şi în stare normală ritmul pulsului variază cu respiraţia. În inspir, ritmul

 pulsul arterei pedioase se măsoară pe faţa dorsală a piciorului, deasupra pulsului devine mai frecvent iar în expir mai rar.
primului spaţiu intermetatarsian, pe traiectoria arterei. Observaţii şi recomandări:
• Frecvenţa cardiacă se măsoară numai după ce subiectul a fost în repaus
fizic şi psihic.
• Se notează valoarea obţinută, inclusiv ora dacă pulsul a fost măsurat în
frison sau în situaţie de facies roşu.
• Măsurarea pulsului se face pe durata unui minut întreg.
• Administrarea unor medicaţii, obligă la măsurarea pulsului la interval
de ½ oră, 1 oră, 2 ore.
• Frecvenţa pulsului creşte paralel cu temperatura: la 1° creşte cu 8 – 10
b/min.
I.1.3. FRECVENŢA RESPIRATORIE

Foto nr. 7 Măsurarea pulsului arterei pedioase
Aportul de oxigen necesar proceselor vitale ale organismului se asigură prin
Caracteristicile frecvenţei cardiace: respiraţie. Respiraţia constă dintr-o succesiune ritmică de inspiraţii şi expiraţii. În
 la adultul sănătos, în repaus pulsul este de 60 – 80 b/min.; stare normală, respiraţia se face liniştit fără nici un efort. Mişcările cutiei toracice
 la femei este mai rapid cu 8 – 10 b/min.; sunt simetrice, ritmice, abia vizibile. Frecvenţa normală este de 16 – 20 b/min. cu
 la nou-născut variază de la 130 – 140 b/min.; uşoare variaţii în funcţie de vârstă şi sex.
 la vârstnici ajunge la 90 – 95 b/min.; Elementele urmărite la măsurarea frecvenţei respiratorii:
 frecvenţa cardiacă variază după sex, vârstă, înălţimea corpului, tipul de  Tipul respirator
efort, stare emoţională, poziţia corpului, temperatura corpului, a mediului  Simetria mişcărilor respiratorii
ambiant, etc.;  Amplitudinea mişcărilor respiratorii
 la persoanele înalte pulsul este mai rar decât la cele scunde;  Frecvenţa mişcărilor respiratorii
 frecvenţa cardiacă creşte la schimbarea poziţiei corpului din decubit dorsal
în şezând şi apoi în stând; Caracteristici:
 frecvenţa cardiacă se accelerează în cazul unui efort fizic sau psihic mai la bărbaţi, frecvenţa respiratorie normală este de 16 resp/min;
intens; la femei este de 18 – 20 resp./min.;
 frecvenţa cardiacă creşte în cursul digestiei şi scade în timpul somnului; la nou născut între 40 – 50 resp./min. şi scade treptat până la 30 ani;
Creşterea frecvenţei cardiace peste 80 b/min se numeşte tahicardie, activitatea musculară necesită un efort mai mare de oxigen şi provoacă
numărul pulsaţiilor putând ajunge la 150 – 200 b/min şi chiar mai mult. Tahicardia creşterea frecvenţei respiratorii;
poate apărea şi în urma unei afecţiuni cardiace.  în timpul somnului frecvenţa respiratorie scade sub cea din timpul stării de
Scăderea frecvenţei cardiace sub 60 b/min se numeşte bradicardie care de veghe;
asemenea poate avea drept cauză o afecţiune cardiacă.  frecvenţa respiratorie creşte în paralel cu creşterea temperaturii mediului
În cazul sportivilor antrenaţi întâlnim deseori bradicardie de repaus cu ambiant;
valori între 50 – 60 b/min fără a fi considerate valori normale.  în mod normal există un raport de 4:1 între frecvenţa cardiacă şi cea
Ritmicitatea pulsului. Pulsul poate fi ritmic sau aritmic. În stare normală, respiratorie.
volumul şi intensitatea pulsaţiilor sunt uniforme, pauzele dintre pulsaţii fiind egale. Creşterea valorii frecvenţei respiratorii peste limita normală se numeşte
Un astfel de puls este ritmic. Dacă pulsaţiile nu sunt uniforme şi sunt separate între tahipnee.
ele de distanţe inegale, pulsul este aritmic. Nu putem vorbi de o ritmicitate perfectă Scăderea valorii frecvenţei cardiace sub limita normală se numeşte
bradipnee.
13 14
Numărătoarea frecvenţei cardiace se face timp de un min. fără ştirea puţin 2 ore înainte, să nu consume anterior alte stimulente adrenergice
subiectului, deoarece acesta îşi poate modifica voluntar ritmul respirator. exogene şi să nu fumeze cu minimum 15 min. anterior măsurării;
 trebuie să se asigure subiectului condiţii de efort fizic şi psihic;
I.1.4. PUPILELE • monitorizarea se va face de obicei pe perioada a 24 de ore
ambulator;
Pupilele sunt porţiunile centrale, de culoare închisă, din centrul ochiului. Condiţii tehnice ce trebuie respectate:
Dilataţia sau constricţia lor pot fi semne ale diferitelor afecţiuni. Pupilele cu o  grosimea manşetei tensiometrului trebuie să acopere 2/3 din lungimea
diferenţă de dimensiune observabilă pot indica o afecţiune foarte serioasă, apărută ca braţului;
urmare a unei lovituri la cap, a unei afecţiuni medicale serioase. Dacă se observă o  manometrul tensiometrului trebuie calibrat la fiecare 6 luni, sau de câte ori
inegalitate în mărimea pupilelor, una dintre pupile este mai mare şi cealaltă mai este nevoie;
mică, pupile dilatate ce acoperă o mare parte din suprafaţa irisului sau pupile foarte  de fiecare dată se fac minim 2 determinări la intervale de câteva minute;
mici, se solicită imediat un consult medical de urgenţă.  se determină tensiunea la ambele braţe, iar dacă TA diferă se foloseşte
braţul cu TA mai mare;
 dacă TA este mare, în special sub vârsta de 30 ani, se determină TA şi la
membrele inferioare prin oscilometrie, pentru a face diagnosticul
diferenţial.
Tehnica de măsurare:
Se fixează manşonul pneumatic al tensiometrului în jurul braţului astfel
încât plica cotului să rămână liberă pentru a permite fixarea stetoscopului. Se
introduce aer în manşon până la o presiune pe care o considerăm mai mare decât
presiunea sistolică cu aproximativ 20 mmHg, apoi se decomprimă treptat manşonul
şi presiunea corespunzătoare primului zgomot apărut, reprezintă TA sistolică.
Foto nr. 8 Modificări ale dimensiunilor pupilelor. Acest zgomot este urmat de o creştere în intensitate şi amplitudine a pulsaţiilor iar
A. pupile normale; B. pupile dilatate; C. constricţie pupilară; D. inegalitate în cele din urmă dispariţia lor. Valoarea presiunii la care zgomotele scad brusc în
pupilară (după Asociaţia Medicală Americană, Primul ajutor în urgenţele intensitate reprezintă TA diastolică.
medicale, 2000). Creşterea valorilor TA sistolice şi/sau diastolice peste limita normală se
numeşte hipertensiune arterială (HTA), iar scăderea acestora sub valorile normale,
I.1.5. TENSIUNEA ARTERIALĂ poartă denumirea de hipotensiune arterială (hTA).
Hipotensiunea arterială poate apare la unii indivizi în condiţii normale de
Tensiunea arterială reprezintă presiunea pe care o exercită sângele asupra viaţă, şi fără să prezinte manifestări clinice subiective sau obiective. De asemeni,
pereţilor arteriali şi este determinată de următorii factorii: debitul cardiac, forţa de poate să mai apară în condiţii patologice, cu scăderi uşoare până la scăderi drastice
contracţie a inimii, elasticitatea şi calibrul vaselor, vâscozitatea sângelui. a TA spre 0 (şoc).
În practica curentă din ţara noastră se folosesc rezultatele studiului OMS, Hipertensiunea arterială este o afecţiune cardiovasculară în sine. Ea poate fi
care consideră normale valorile TA sistolice între 110 – 140 mmHg, iar TA esenţială (fără o cauză cunoscută) sau secundară. În momentul când se produce o
diastolică 60 – 90 mmHg. creştere a TA mult peste valorile normale, există riscul apariţiei unui accident
Pentru măsurarea TA se foloseşte metoda ascultatorie a lui Korotkoff, care vascular cerebral.
foloseşte ca mijloace de determinare un tensiometru şi un stetoscop.
Pentru asigurarea corectitudinii valorilor TA, trebuie respectate câteva
norme de bază:
 înainte de determinarea TA pacientul trebuie să păstreze cel puţin 5 min. de
repaus. Determinarea se va face în decubit dorsal sau şezând;
 înainte de determinarea TA, subiectul nu trebuie să fi consumat cafea cu cel
15 16
Rezumatul unităţii de studiu

În cadrul acestei unităţi de curs au fost prezentaţi principalii parametrii
fiziologici prin definirea acestora, locul de măsurare, valorile normale ce se
înregistrează pe grupe de vârstă şi sex, caracteristicile de bază specifice şi de
asemenea valorile patologice ce se pot urmări.
Autoevaluare
Aplicarea în practică a măsurării principalilor parametrii funcţionali.
17 18
Unitatea de studiu I.2. ÎNGRIJIREA PLĂGILOR Pentru a-şi îndeplini rolul, un bandaj trebuie aplicat în aşa fel încât să fie
confortabil şi nu prea strâns. Un bandaj aplicat prea strâns poate întrerupe
Plăgile reprezintă pierderea continuităţii ţesutului cutanat şi subcutanat şi circulaţia, provocând leziuni tisulare grave. Un bandaj elastic, deşi foarte eficient,
distrugerea vaselor de sânge şi pot fi provocate de cauze multiple, cum ar fi: corpi dacă este bine aplicat, poate deveni un adevărat pericol din pricina tendinţei celui
ascuţiţi sau înţepători, muşcături, răniri cu arme de foc, etc. ce acordă primul ajutor de a-l strânge prea tare. De reţinut că o zonă traumatizată se
După vechimea lor plăgile pot fi: poate umfla (tumefia), transformând un bandaj comod într-unul foarte strâns.
 recente (contaminate) în primele 6 – 8 ore de la accident; Când se aplică un bandaj la nivelul membrelor inferioare sau superioare,
 vechi (infectate). lăsaţi degetele la vedere în aşa fel încât să se poată vedea sau simţi acele semne de
pericol, precum: tumefierea, coloraţia lividă, cianotică, temperatura pielii.
Atelele se folosesc pentru a imobiliza o regiune lovită. Ele atenuează
I.2.1. EVALUAREA PLĂGILOR durerea, prevenind apariţia şocului. Atelele pot fi improvizate din: beţe drepte, cozi
În tratarea unei plăgi se va ţine în permanenţă cont de următoarele aspecte: de mătură, scânduri, bucăţi de carton ondulat, perne, pături rulate, vâsle sau
1. Istoricul traumatic umbrele. O atelă trebuie să se întindă deasupra şi dedesubtul zonei lezate pentru a o
2. Mecanismul de producere imobiliza.
3. Posibilitatea existenţei corpilor străini Între atelă şi piele trebuie să se confecţioneze un capitonaj din bucăţi de pânză,
4. Riscul de infectare prosoape sau pături.
5. Antecedentele Atelele pot fi fixate cu ajutorul unei cravate, bucăţi de pânză rupte din
6. Examinarea plăgii prin localizare, formă, aspectul marginilor, prezenţa de cămăşi, batiste, centuri, frânghii, corzi sau orice alt material adaptabil aflat la
corpi străini, structurile subiacente (tendoane, nervi, vase, oase, articulaţii. îndemână.
7. Investigaţii paraclinice – radiologice – pentru leziunile osoase/articulare. În unităţi de specialitate sau într-o trusă de prim ajutor specializată putem
Materialele necesare primului ajutor întâlni următoarele tipuri de atele după www.netmedic.ro/ghid-prim-ajutor:
Pansamentele, bandajele, eşarfele şi atelele sunt importante în primul ajutor.  atele simple liniare – sunt rigide, capitonate, necesită fixare cu faşă;
Cunoştinţele dobândite despre efectuarea unui pansament, bandaj sau aşezarea unei  atele tip cutie – sunt ideale pentru fracturile extremităţilor distale;
eşarfe, vor da posibilitatea celui care acordă primul ajutor să fie sigur pe acţiunile  atele gonflabile – se folosesc pentru imobilizarea unei fracturi deschise, cu
lui în situaţiile de urgenţă care-l vor solicita. hemoragie mare, au şi rol hemostatic;
Un pansament sau o compresă se aplică deasupra unei plăgi. Scopul  atele vacuumatice – reprezintă echivalentul saltele vacuum; se folosesc în
acestora este acela de a opri o hemoragie, de a absorbi secreţiile unei plăgi şi de a fracturile extremităţilor distale ale membrelor;
proteja rana de contaminarea cu germeni microbieni. La efectuarea pansamentului  atele de tracţiune – utile pentru reducerea şi imobilizarea fracturii de treime
se vor respecta cu stricteţe regulile de asepsie şi antisepsie. Leucoplastul sau medie femur.
materialele care lasă scame, vata, nu trebuie aplicate direct pe plagă deoarece se pot
fixa şi sunt greu de îndepărtat.
Pansamentul trebuie să fie suficient de mare pentru a acoperi plaga şi a-i
depăşi marginile cu aproximativ 2,5 cm pentru a preveni infectarea acesteia. În
momentul aplicării pansamentului la nivelul plăgii sunt contraindicate mişcările de
alunecare şi frecare pentru a nu produce infectarea tegumentului din jurul acesteia.
De asemenea se înlătură orice pansament care a alunecat de la locul său înainte de a
fi bandajat.
Bandajul este o bucată de material ce fixează un pansament sau o atelă pe
locul său. Bandajul poate fi confecţionat şi din alte tipuri de materiale, cum ar fi o
faşă elastică ce se poate aplica direct deasupra unei zone traumatizate pentru a Foto nr. 9 Fixarea atelelor liniare la nivelul gambei
reduce sângerarea, precum şi ca suport pentru o articulaţie sau pentru un grup de
muşchi.
19 20
I.2.1.2. Tratarea propriu-zisă a plăgii
 în această etapă sunt cuprinse toate acţiunile ce ţin de curăţirea plăgii;

 se îndepărtează mai întâi corpurile străine din plagă apucându-se cu
pensa bucăţile de zgură, de sticlă sau echipament, noroiul, cheagurile de
sânge, etc.;
 această operaţie se completează prin spălare cu apă sterilizată sau
antiseptice slabe neiritante (cloramină) turnate în plagă; în plăgile
mai profunde şi în cele cu mai multă murdărie spălarea se face
proiectând soluţia sub formă de jet cu ajutorul unei seringi mari. Se
poate utiliza şi soluţia de apă oxigenată, care turnată peste plagă
provoacă prin efervescenţă eliminarea impurităţilor care nu se pot
înlătura prin spălare. Nu se introduc în plagă dezinfectante care
conţin alcool deoarece sunt foarte iritante;
Foto nr. 10 Fixarea eşarfei la nivelul membrului superior  este contraindicată explorarea plăgii cu pense sau alte instrumente
deoarece se pot produce leziuni mai importante ale structurilor aflate în
Tratarea unei plăgi apărute în urma producerii unui accident cuprinde 4 profunzime. De asemenea este contraindicată curăţirea plăgii prin
timpi efectuaţi întotdeauna în succesiunea următoare: frecarea cu tampoane deoarece se traumatizează şi mai mult ţesuturile, o
parte din corpurile străine sunt presate în profunzime, se rup capilarele
I.2.1.1. Tratarea regiunilor din imediata vecinătate a plăgii prin care microbii pot pătrunde în corp şi se produc suferinţe inutile
celui în cauză;
 este cel mai important aspect al îngrijirii unei plăgi;  după această etapă se face din nou dezinfectarea tegumentelor din jurul
 pentru o toaletă mecanică energică va fi necesară analgezia/anestezia; plăgii cu tinctură de iod, apoi cu alcool, cu mişcări centrifuge.
 zona adiacentă trebuie să fie curăţată cu blândeţe;
 se utilizează apă şi săpun sau agenţi degresanţi pentru înlăturarea prafului, I.2.1.3. Acoperirea plăgii
noroiului, zgurii, benzină sau eter dacă tegumentele sunt acoperite cu
substanţe grase;  dacă există îndoieli în ceea ce priveşte igienizarea plăgii, aceasta se lasă
 În curăţarea zonelor învecinate plăgii se folosesc mişcări centrifuge, de la deschisă;
interior spre exterior (“în raze de soare”);  unele plăgi se recomandă să se lase deschise – de ex.. muşcăturile la
 dacă plaga se află într-o zonă păroasă, după ce s-a îndepărtat murdăria se mână – pentru o cicatrizare mai rapidă;
trece la epilarea zonei dacă este necesar; epilarea este necesară pentru a  întârzierea închiderii plăgii primare este de preferat în cazul plăgilor
împiedica firele de păr să intre în plagă, unde ar constitui corpi străini şi ar care prezintă riscul de dezvoltare a unei infecţii;
aduce microbi, favorizând infecţia şi întârziind vindecarea;  este necesară asigurarea că în plagă nu există ţesuturi subiacente, leziuni
 după epilare se trece la dezinfectarea zonei, cu tampoane confecţionate din care ar putea necesita tratamentul specialistului;
comprese sterilizate şi îmbibate cu antiseptice puternice (tinctură de iod,  dacă este cazul se asigură o anestezie adecvată sau se poate lua şi un
alcool); ajutor;
 tehnica este aseptică, şi de aceea este necesară purtarea unor mănuşi;  în pansarea plăgilor au prioritate următoarele tipuri de plăgi: plăgile
suturate, plăgile deschise şi plăgile parţial deschise cum ar fi:
abraziunile, arsurile, plăgile datorate contactului dur cu asfaltul, plăgile
ce prezintă un nivel ridicat de cicatrizare (cu crustă), plăgile cu porţiuni
necrotice;
 plaga astfel curăţată se acoperă cu un strat de comprese sterile care
acoperă complet plaga şi o depăşesc cu marginile 2 – 3 cm. Compresele
21 22
vor fi astfel manevrate încât să nu se atingă cu mâinile suprafaţa ce vine

în contact cu plaga. Peste stratul de comprese se pune vată, care la
rândul ei trebuie să depăşească cu 1- 2 cm suprafaţa stratului de
comprese. Este contraindicată aşezarea stratului de vată direct pe plagă
deoarece se detaşează din ea fire ce constituie corpi străini care întârzie
cicatrizarea şi favorizează infecţia. Cantitatea de vată va fi mai mare în
plăgile din regiunile puternic vascularizate (cap, degete), unde
hemoragia este mai abundentă, în timpul iernii pentru a asigura protecţia
termică şi la segmentele expuse loviturilor (protecţie mecanică).
I.2.1.4. Fixarea materialelor pe plagă Foto nr. 11 Înfăşarea circulară la nivelul gambei
 materialele aşezate pe plagă pentru a o aseptiza şi proteja trebuie menţinute Tehnica de lucru:
deasupra plăgii până la efectuarea unui nou pansament. În acest sens se Ruloul de faşă se ţine în palma mâinii mai îndemânatice. Se apucă unul din
utilizează mai multe mijloace; colţurile feşii şi se derulează 10 – 15 cm. Se aşează această porţiune pe segmentul
 în unele plăgi sau în plăgile la care înfăşarea se face greu şi prezintă un grad lezat şi apoi derulându-se faşa, se trece ruloul în jurul segmentului prin mişcări
redus de sterilizare, fixarea materialelor puse pe plagă se realizează prin circulare efectuate în sensul deplasării acelor de ceasornic.
benzi adezive sau soluţii adezive; Pentru a putea înconjura segmentul corporal, ruloul de faşă se trece
 când se utilizează benzi adezive (leucoplast) se acoperă vata cu o compresă succesiv dintr-o mână în alta, mâna rămasă liberă menţinând segmentul lezat.
peste care se trece banda adezivă; Tururile de faşă se trag în aşa fel încât fiecare tur acoperă în întregime turul
 benzile adezive sunt indicate în plăgile de mică întindere, sunt utile la copii, precedent. La terminarea înfăşării se secţionează faşa pe axul longitudinal, cele
plăgi anfracturoase cu lambouri franjurate, leziuni ale degetelor, ca adjuvant două capete se încrucişează, se trece unul de o parte, altul de partea cealaltă a
la sutură sau când firele de sutură se îndepărtează. Acestea prezintă segmentului lezat şi se înnoadă pe partea opusă a plăgii
avantajul că sunt rapide şi nedureroase la aplicare şi dezavantaje: nu pot fi
folosite în cazul articulaţiilor, mai ales pe suprafeţe extensibile, se pot I.2.2.2. Înfăşarea sub formă de spirală
desface, mai ales dacă se umezesc. În acest sens poate fi aplicat suplimentar
un adeziv tisular la capetele benzilor, pentru a împiedica desprinderea Înfăşarea sub formă de spirală este denumită astfel datorită faptului că tururile de
prematură a acestora; faşă se efectuează sub forma spiralelor unui arc. Ea se utilizează când zona ce trebuie
 aplicarea benzilor adezive se realizează astfel încât să acopere întreaga înfăşată are o lăţime mai mare decât a ruloului de faşă şi este situată pe un segment
suprafaţă a plăgii fără să fie în tensiune; corporal în formă cilindrică.
 înainte de aplicarea benzilor adezive este necesară realizarea hemostazei. Înfăşarea începe prin 2-3 tururi circulare pentru a fixa faşa de segment după
aceea se rulează astfel încât fiecare tur lasă neacoperită o parte a turului precedent şi
I.2.2. TIPURI DE ÎNFĂŞARE depăşeşte lăţimea acestuia în cealaltă parte.
Înfăşarea progresează astfel cu fiecare tur de faşă până se termină zona
Modul în care se efectuează fixarea prin înfăşare a materialelor puse pe acoperită cu vată. Pentru a se asigura soliditatea înfăşării şi aspectul estetic al
plagă este condiţionat de dimensiunile acesteia şi de forma segmentului corporal pansamentului, se recomandă ca porţiunea cu care se progresează la fiecare tur de
lezat. faşă să aibă mereu aceeaşi lăţime.
I.2.2.1. Înfăşarea circulară La sfârşit, faşa se secţionează în două părţi pe axul longitudinal, cele două
capete obţinuite se încrucişează, se trec în jurul segmentului şi se înnoadă în partea
Înfăşarea circulară este denumită astfel deoarece tururile de faşă realizează opusă plăgii.
forma unui cerc. Ea se utilizează în cazul în care zona ce trebuie acoperită nu este
mai mare decât lăţimea feşii, iar segmentul corporal unde se află plaga are formă
cilindrică
23 24
pumnului. Urmează un nou tur transversal spre vârful degetelor, apoi jumătate de
tur circular pe faţa palmară a acestora şi reîntoarcerea spre articulaţia pumnului pe
faţa dorsală a mâinii cu încrucişarea turului precedent tot pe linia mediană.
Fiecare tur transversal dus de la articulaţia pumnului spre vârful degetelor
lasă neacoperită o parte a turului precedent în aşa fel încât să asigure progresul
înfăşării de la degete spre baza mâinii.
Acest tip de înfăşare se poate realiza şi sub formă de opt.
Înfăşarea se termină printr-un tur circular la nivelul antebraţului şi legarea
feşii.
Foto nr. 12 Înfăşarea sub formă de spirală la nivelul gambei
I.2.2.3. Înfăşarea cu faşa răsfrântă
Înfăşarea cu faşa răsfrântă este o variantă a înfăşării în spirală. Ea se aplică

la segmentele care au forma unui trunchi de con, nu permit feşii să adere cu ambele
margini de segmentul corporal lezat. Pentru a înlătura acest lucru se efectuează
răsfrângerea sau răsucirea feşii. Când se observă că faşa nu mai aderă de corp pe
toată suprafaţa ei, se fixează cu un deget marginea lipită de corp, iar marginea
liberă se răsuceşte 180° în jurul axului longitudinal. Prin trecerea marginii
superioare a feşii în partea inferioară şi a marginii inferiore în partea superioară se
asigură din nou lipirea întregii suprafeţe a feşii de segmentul corporal ce trebuie
înfăşat. Manevra de răsucire se repetă de câte ori se constată că una din marginile Foto nr. 13 Înfăşarea sub formă de mănuşă (după Asociaţia Medicală
feşii rămâne nelipită de corp. Americană, Primul ajutor în urgenţele medicale, 2000)
I.2.2.4. Înfăşarea sub formă de mănuşă I.2.2.5. Înfăşarea sub formă de capelină
Înfăşarea sub formă de mănuşă se întrebuinţează în cazul plăgilor care Acest tip de înfăşare se foloseşte la plăgile care interesează cutia craniană.
interesează pulpa distală a degetelor. Ea se numeşte astfel, deoarece pansamentul Există două tipuri de înfăşare craniană, astfel:
capătă aspectul unei mănuşă.. Se începe prin efectuarea a 2-3 tururi circulare cât  pentru primul tip de înfăşare se începe prin câteva tururi circulare de fixare
mai aproape de articulaţia pumnului cu scopul de a fixa faşa. Apoi faşa se duce a feşii trase la nivelul frunţii şi la nivelul protuberanţei occipitale. În
înainte şi înapoi în axul longitudinal al mâinii, astfel încât fiecare tur de faşă să continuare, se poate opta pentru două feluri de înfăşare: fie se duce faşa
treacă peste vârful degetului lezat acoperind 2/3 din turul precedent. Înfăşarea înainte şi înapoi în axul longitudinal al calotei craniene, fie de la dreapta la
progresează lateral până când este acoperită toată mâna. Tururile longitudinale stânga Fiecare tur acoperă 2/3 din turul precedent. Faşa se răsfrânge de câte
sunt fixate la nivelul articulaţiei pumnului prin unul sau două tururi circulare. ori una din marginile ei nu aderă de calota craniană La 3-5 tururi se trage
După aceasta faşa se trece transversal peste faţa dorsală a mâinii până la vârful câte un tur circular pentru ase asigura stabilitatea feşii. Înfăşarea se termină
degetelor unde printr-un tur circular se fixează tururile longitudinale şi la acest prin 2-3 tururi circulare şi prin legarea feşii.
nivel. Înfăşarea continuă prin ducerea din nou a feşii spre articulaţia pumnului tot  pentru cel de-al doilea tip de înfăşare, se începe prin aşezarea
transversal peste faţa dorsală a mâinii şi astfel încât să încrucişeze turul perpendiculară a unui tur de faşă cu două prelungiri ale acesteia care să
transversal precedent pe linia mediană a mâinii. asigure fixarea la nivelul bărbiei. În continuare, acoperirea calotei craniene
La nivelul articulaţiei pumnului se trece ruloul de faşă de pe o parte pe se realizează prin tururi succesive fronto-occipitale care trebuie să acopere
cealaltă printr-o jumătate de tur circular, trasă pe faţa anterioară a articulaţiei
25 26
2/3 din turul precedent. Stabilitatea pansamentului este asigurată de trecerea

feşii pe sub cele două prelungiri menţionate mai sus, în dreptul urechii.
Foto nr. 16 Înfăşarea sub formă de capelină

(final cel de-al doilea tip)
Foto nr. 14 Înfăşarea sub formă de capelină (primul tip) I.2.2.6. Înfăşare sub formă de „8” sau „spic”
Înfăşarea sub formă de „8” sau „spic” necesită un mod de fixare particular a
pansamentelor de la nivelul articulaţiilor, care să permită efectuarea de mişcări fără
deplasarea materialelor de pe plagă. Aceste cerinţe sunt îndeplinite prin acest tip de
înfăşare.
Se începe prin 2-3 tururi circulare pentru fixarea feşii trase distal faţă de
articulaţia lezată. Apoi faşa se duce transversal peste articulaţie şi ajunsă în zona
proximală faţă de aceasta, este fixată printr-un tur circular. Este trecută din nou
peste articulaţie astfel încât să încrucişeze turul transversal precedent la nivelul
plăgii. În zona distală faţă de articulaţie se face după caz un tur circular complet
pentru fixare, sau numai o jumătate de tur. Se repetă apoi drumul descris anterior
până când tururile transversale acoperă în întregime zona interesată.
După terminarea înfăşării se va observa ca aceste tururi în opt care au
Foto nr. 15 Înfăşarea sub formă de capelină acoperit 2/3 din turul precedent au şi formă de spic. Pentru a asigura o bună
(secvenţă din cel de-al doilea tip) stabilitate a pansamentului, tururile circulare se duc mai aproape de interlinia
articulară. În timpul înfăşării, articulaţia se menţine de obicei în poziţie anatomică,
iar după caz în uşoară flexie.
Acest tip de înfăşare se poate practica şi în situaţia unei plăgi într-o zonă
articulară dar şi în situaţiile în care diferite traumatisme interesează elemente
anatomice ale acelei articulaţii, cum ar fi: entorse, fracturi prin fixarea atelelor,
întinderi ale tendoanelor.
27 28
I.2.2.8. Înfăşarea sub formă de „căpăstru”
Înfăşarea sub formă de „căpăstru” se foloseşte în plăgile sau luxaţiile

mandibulei. Faşa se confecţionează ca la înfăşarea sub formă de „praştie”.
Porţiunea centrală nesecţionată se aşează peste vata pusă pe pansamentul steril ce
acoperă plaga. Capetele se încrucişează la nivelul bărbiei şi apoi sunt duse, unul
prin faţă şi celălalt prin spatele urechilor. Se înnoadă pe creştet capetele care trec
prin faţa urechilor cu cele din partea opusă trecute prin spatele urechilor.
Foto nr. 17 Înfăşare sub formă de „8” la nivelul articulaţiei gleznei
I.2.2.7. Înfăşarea sub formă de „praştie”
Înfăşarea sub formă de „praştie” se foloseşte pentru fixarea pansamentului

plăgilor buzelor şi nasului. O bucată de faşă lată de 8-10 cm şi cu lungimea de 60-
70 cm este îndoită în două părţi egale şi se taie în două părţi egale până rămâne
nesecţionată o porţiune centrală de aproximativ 5 cm Aceasta se aşează peste
pansamentul care acoperă plaga buzelor sau a nasului. Părţile lungi laterale se
încrucişează una peste alta şi sunt trecute una pe deasupra şi cealaltă pe dedesubtul Foto nr. 19 Înfăşare sub formă de „căpăstru”
fiecărei urechi. Se înnoadă apoi la ceafă capetele care trec deasupra urechilor cu
capetele din partea opusă trecute pe sub urechi. Rezumatul unităţii de studiu
În cadrul acestei unităţi de curs au fost prezentate tipurile de plăgi,
materialele necesare îngrijirii acestora şi tipurile de înfăşare specifice zonei sau
suprafeţei lezate.
Autoevaluare
Aplicarea în practică a principalelor tipuri de înfăşări.
Foto nr. 18 Înfăşare sub formă de „praştie”
29 30
Unitatea de studiu I.3. HEMORAGIA ŞI organism. Pierderea de 50% din volumul circulant de sânge în câteva
minute duce la moarte.
HEMOSTAZA  hemoragia cronică, reprezintă pierderi mici, de până la 300 – 500ml, care
se repetă la intervale mai mult sau mai puţin scurte. Necesitatea refacerii
I.3.1. HEMORAGIA masei eritrocitare şi a proteinelor sanguine epuizează rezervele
organismului, pacienţii devenind anemici şi hipoproteici.
Hemoragia reprezintă scurgerea sângelui dintr-un vas arterial, venos sau După intervalul scurs între acţiunea agentului traumatic şi apariţia
capilar datorită existenţei unei soluţii de continuitate. hemoragiei, acestea pot fi:
Acest tip de simptom necesită asistenţă medicală de urgenţă.  primitive, când se produc imediat după traumatism;
Hemoragia reprezintă scurgerea sângelui dintr-un vas arterial, venos sau  întârziate, când apar la câteva ore după producerea leziunii;
capilar datorită existenţei unei soluţii de continuitate.  tardive, care apar la un interval de câteva zile de la traumatism.
În funcţie de sediul hemoragiei aceasta poate fi:  Hemoragiile mici nu se manifestă clinic sau manifestările sunt discrete.
 externă, când sângerarea are loc în exteriorul organismului;  Hemoragiile medii şi mari prezintă simptome şi semne generale.
 internă neexteriorizată, când sângele se acumulează în interiorul  Semne generale:
organismului;  senzaţie de frig, frisoane, sete proporţională cu pierderea sanguină;
 internă exteriorizată, când scurgerea sângelui se produce într-un organ  tegumente şi mucoase palide;
(stomac, intestin, plămâni) iar evacuarea sângelui la exterior se face  respiraţie rapidă şi superficială;
secundar sub diferite forme (hematemeză, melenă, hemoptizie).  agitaţie, fără pierderea conştiinţei;
După natura vasului lezat, hemoragiile se clasifică, în:  puls rapid şi filiform, peste 100b/min., tahidicardie.
 hemoragii arteriale, care se recunosc după culoarea roşie deschisă a Oprirea hemoragiei se poate face spontan (în hemoragiile mici capilare) sau
sângelui care ţâşneşte pulsatil de la nivelul capătului proximal al arterei prin intervenţie terapeutică.
lezate;
 hemoragii venoase, sângele are culoare roşu închis şi se revarsă continuu I.3.2. HEMOSTAZA
la nivelul ambelor capete vasculare, dar mai ales la nivelul capătului distal;
 hemoragii capilare, sunt produse prin lezarea capilarelor arteriale şi Hemostaza, reprezintă totalitatea mijloacelor folosite pentru oprirea unei
venoase4. Culoarea sângelui este asemănătoare sângelui venos (roşu hemoragii. Ea poate fi provizorie sau definitivă.
închis). Sângerarea este difuză, în suprafaţă, cu o forţă scăzută. Hemostaza provizorie este o măsură de prim ajutor ce are ca scop oprirea
După debitul de sângerare, hemoragiile pot fi uşoare, medii, grave şi hemoragiei până în momentul în care se poate aplica o metodă definitivă de
cataclismice: hemostază.
 hemoragiile uşoare, se caracterizează prin debitul de pierdere redus, până Hemostaza provizorie se realizează prin:
la 500ml. Pot fi oprite uşor, sau se opresc spontan şi sunt bine tolerate şi  poziţionarea segmentului lezat – se poate face în unele cazuri prin simpla
compensate; poziţionare la verticală a membrului lezat (pacientul în decubit dorsal),
 hemoragiile medii, se caracterizează prin debitul de pierdere între 500 – această măsură permiţând aplicarea unui pansament compresiv la nivelul
1500ml sânge. Clinic pe lângă semnele locale de hemoragie, apar şi semne leziunii vasculare. În alte cazuri poziţionarea se face prin flectarea puternică
generale ca urmare a scăderii volumului sanguin; a antebraţului pe braţ, coapsei pe abdomen, gambei pe coapsă. Această
 hemoragii grave, se caracterizează prin debitul de pierdere între 1500 – măsură poate duce la oprirea unei hemoragii arteriale. Pentru a creşte
2000ml sânge. Dacă nu se intervine la timp pentru oprirea sângerării şi eficienţa metodei, în plica de flexiune se poate aplica un rulou din material
înlocuirea volumului pierdut, moartea se poate instala prin şoc hemoragic; textil care să comprime artera.
 hemoragii cataclismice, duc la moarte fulgerătoare, pierderea de sânge
fiind mai mare de 2500ml.
 După durata sângerării, hemoragiile pot fi acute sau cronice, astfel:
 hemoragia acută reprezintă pierderea unei cantităţi de sânge într-un
interval de timp scurt. Această pierdere este mai greu de suportat de
31 32
împreună cu manevra de compresiune directă şi ridicarea membrului rănit deasupra

planului inimii.
Pentru a aplica metoda punctelor de presiune în vederea stopării unei
sângerări severe la nivelul braţului, de exemplu, se apucă braţul la jumătatea
acestuia, cu policele salvatorului la nivelul arterei brahiale iar cu degetele
înconjurând braţul, se exercită o presiune la nivelul arterei până ce sângerarea se
opreşte.
Pentru a aplica metoda punctelor de presiune în vederea stopării unei
sângerări severe la nivelul coapsei, victima este aşezată în poziţia de decubit dorsal,
dacă este posibil. Se aşează podul palmei la nivelul pliului inghinal şi se apasă
Foto nr. 20 Poziţionarea segmentelor lezate ferm. Punctele de presiune vor fi comprimate atât cât este necesar pentru a opri
hemoragia. Dacă aceasta reîncepe, tehnica se aplică din nou.
Compresiunea locală – se poate realiza prin compresiune digitală pe plagă, Garoul se foloseşte doar în cazul în care viaţa este pusă în pericol, când
tamponament compresiv, pansament compresiv, pensare provizorie. sângerarea nu poate fi oprită prin compresiune directă pe rană sau prin presiune
Compresiunea locală directă este tratamentul cel mai indicat în leziunile cu directă pe punctele de presiune. Prin aplicarea garoului se realizează o
sângerare şi, deşi poate fi dureroasă, este de obicei suficientă pentru a opri compresiune circulară care comprimă global toate structurile anatomice.
sângerarea.
Metodologia de lucru privind aplicarea garoului:
Metodologia de lucru:  Garoul trebuie să fie lat de 5 cm sau mai mult şi suficient de lung pentru a
 se aşează o compresă groasă şi sterilă (se poate folosi tifonul steril, sau o înconjura membrul respectiv de două ori, rămânând două capete pentru a le
bucată de material moale, cum ar fi o batistă, un prosop, maiou sau bucăţi lega. Se poate folosi o bucată de pânză, o centură, o cravată, o eşarfă sau alt
dintr-un cearceaf) direct peste întreaga rană şi se comprimă ferm cu podul material plat.
palmei, printr-o presiune constantă;  Garoul se aplică cât mai aproape de plaga vasculară dar nu se aplică la
 nu se deplasează nici un cheag de sânge deja format de compresă; nivelul articulaţiilor.
 dacă sângele îmbibă compresa, nu se îndepărtează, ci se aplică alta peste  Garoul se aşează diferit în cazul hemoragiilor arteriale şi venose (deasupra
prima şi se continuă să se exercite presiunea mai energic şi pe o suprafaţă în primul caz şi dedesubt în cel de-al doilea), după care se înfăşoară de două
mai mare; ori legând cu jumătate de nod.
 extremitatea ce sângerează puternic trebuie ridicată deasupra nivelului  Se aşează un băţ, creion sau orice alt obiect dur şi drept peste jumătatea de
inimii victimei, iar compresiunea directă trebuie să fie exercitată continuu; nod şi apoi se leagă două noduri întregi peste băţ.
 dacă sângerarea se opreşte sau scade, se aplică un bandaj de presiune care  Se răsuceşte băţul pentru a strânge garoul până când sângerarea încetează.
să menţină compresa confortabil pe loc;  Garoul odată aplicat nu se mai mişcă sau lărgeşte şi nu va fi acoperit.
 pentru a aplica un bandaj de presiune, se aplică centrul bandajului direct  La final se ataşează un bilet în care se menţionează locul, ora la care s-a
peste compresă; aplicat garoul.
 în timp ce se strâng capetele bandajului, se apasă continuu;  Garoul nu va fi menţinut mai mult de 1 – 2 ore datorită tulburărilor
 bandajul niciodată nu se strânge prea tare, pentru a nu opri circulaţia ischemice care pot apare în teritoriul distal.
arterială;  Eficienţa garoului va fi probată prin oprirea sângerării, dispariţia pulsului
 în continuare, se menţine extremitatea ridicată. distal şi paloarea segmentului distal.
Punctele de presiune trebuie folosite numai dacă sângerarea nu s-a oprit

după efectuarea compresiunii directe şi ridicarea membrului lezat. Prin această
tehnică se comprimă artera ce alimentează cu sânge zona lezată; comprimarea se
face presând artera vizată pe planul dur al osului învecinat, realizând astfel
întreruperea circulaţiei către zona afectată. Punctele de presiune sunt folosite
33 34
Foto nr. 21 Aplicarea garoului la nivelul braţului şi coapsei
Compresiunea digitală este o măsură fortuită, care permite câştigarea de

timp pentru aplicarea altei metode de hemostază.
Punctele de compresie după www.netmedic.ro/ghid-prim-ajutor/, sunt: Foto nr. 22 Compresiunea digitală în diferite regiuni
 pentru plăgile superficiale de la nivelul feţei se comprimă artera temporală Tamponamentul compresiv se realizează cu ajutorul meşelor sau
superficială, anterior de tragus; compreselor cu care se “plombează” cât mai etanş plaga care sângerează.
 pentru hemoragiile din teritoriul arterei faciale, compresie la nivelul Pansamentul se fixează cu bandaj compresiv. Tampoanele se pot ţine 48 ore. La
mandibulei; scoatere se îmbibă cu apă oxigenată, pentru a nu mobiliza trombi.
 pentru plăgile umărului, se comprimă artera subclaviculară, pe prima Pansamentul compresiv se utilizează în plăgile superficiale. Bandajul de
coastă, prin plasarea degetelor în fosa supraclaviculară, înapoia claviculei; fixare se face compresiv, fără însă a împiedica circulaţia arterială sau venoasă.
 Pentru hemoragiile faciale sau ale calotei craniene, se face compresie pe Compresiunea la distanţă pe trunchiul arterial executată manual sau prin
carotida primitivă, situată între marginea anterioară a muşchiului aplicarea unui rulou de faşă fixat cu diverse metode (curea, faşă, eşarfă, etc.) se
sternocleidomastoidian şi linia mediană a gâtului; poate realiza selectiv la nivelul vasului lezat sau circular.
 Pentru membrul superior se comprimă artera axilară, prin apăsare în axilă, Compresiunea selectivă se face prin comprimare digitală a vasului lezat,
sau artera brahială, pe faţa internă a braţului, în şanţul bicipital intern; proximal de sediul leziunii în cazul arterelor şi distal în cazul venelor. Această
 Pentru plăgile arterei femurale se comprimă artera în triunghiul Scarpa, cu metodă se aplică cu bune rezultate de obicei la nivelul arterei carotide primitive,
cele două police suprapuse şi cu palmele cuprinzând grosimea coapsei sau arterei subclaviculare, arterei femurale, arterei humerale sau a aortei abdominale.
se procedează ca pentru artera iliacă; Pensarea provizorie a vasului care sângerează se realizează cu ajutorul
 Pentru hemoragiile de la nivelul gambei sau piciorului se comprimă artera penselor hemostatice. Pensa trebuie să fie fixată, pentru a nu se mişca în timpul
în fosa poplitee. Membrul inferior lezat se va menţine pe un plan mai ridicat transportului.
faţă de restul corpului. Tot în scop hemostatic se pot aplica direct pe plagă substanţe coagulante
(apă oxigenată), vasoconstrictoare (adrenalină, efedrină) sau substanţe care
favorizează procesul coagulării: vitamina K, C, Ca, etc. Această metodă se
foloseşte pentru oprirea hemoragiilor capilare superficiale pe regiuni intens
vascularizate, cum sunt pielea feţei şi capului.
Concomitent cu oprirea hemoragiei se face şi profilaxia infecţiei prin
aplicarea unui pansament corect al plăgii.
După aplicarea măsurilor de hemostază provizorie, bolnavul va fi transportat în cel
mai scurt timp la spital, unde se va face hemostaza definitivă (Căliman, M., Primul
ajutor şi manevrarea bolnavului, curs ID, 2003, Bacău). ]
35 36

În cadrul acestei unităţi de curs au fost prezentate tipurile hemoragii şi
hemostază.
Autoevaluare
Aplicarea în practică a principalelor tipuri de hemostază.
37 38
Unitatea de studiu I.4. RESUSCITAREA CARDIO- - nici un răspuns 2 puncte

C. Răspuns verbal
RESPIRATORIE - orientat 5 puncte
- confuz 4 puncte
Resuscitarea cardio-respiratorie este o tehnică importantă care se execută - cuvinte fără sens 3 puncte
când victima nu respiră şi/sau inima încetează să bată. Oprirea respiraţiei fără - zgomote 2 puncte
oprirea inimii permite intervenţia în 3 - 12 min., pentru a avea şansă de reuşită în - nici un răspuns 1 puncte
salvarea vieţii victimei. Moartea clinică începe odată cu stopul cardiac, care Punctajul maxim este de 15 puncte iar cel minim este de 3 puncte.
determină şi oprirea circulaţiei cerebrale. Este un proces reversibil ce durează 3 – 4 Interpretare:
min. în care se poate acorda primul ajutor, victima putând fi salvată. COMĂ SEVERĂ GCS ≤ 8, MEDIE – GCS = 9 – 12, MINORĂ – GCS =
Evaluarea primară reprezintă prima etapă în managementul oricărei 13 – 15.
persoane cu funcţii vitale instabile şi trebuie parcursă complet în maximum 30 sec. Afecţiunile care pot determina alterarea nivelului de conştienţă:
Această evaluare presupune (www.netmedic.ro/ghid-prim-ajutor/:  Lovituri la cap
1. Siguranţa victimei şi a salvatorului – victima trebuie scoasă cât mai  Şocul
repede din mediul care îi periclitează viaţă.  Scăderea fluxului de oxigen la creier
2. Evaluarea stării de conştienţă – conform schemei AVPU;  Febră
A – pacient alert, conştient cooperant;  Infecţii
V – pacient care răspunde la stimuli verbali;  Intoxicaţii (droguri, alcool)
P – pacient care răspunde la stimuli dureroşi;  Hipoglicemie
U – pacient neresponsiv.  Afecţiuni psihiatrice.
1. Asigurarea libertăţii căii aeriene;
2. Evaluarea respiraţiei; Semne clinice specifice stopului cardio - respirator:
3. Evaluarea circulaţiei.  oprirea mişcărilor respiratorii, toracice şi abdominale;
După evaluarea primară, pacientul se poate afla în una din situaţiile  încetarea bătăilor inimii;
următoare:  absenţa pulsului;
 Responsiv, conştient;  paloare extremă a tegumentelor;
 Alterarea stării de conştienţă mergând până la coma profundă;  midriază cu globi oculari imobili;
 Stop respirator – după deschiderea căii aeriene, pacientul are puls  pierderea cunoştinţei;
dar NU respiră;  relaxarea completă a musculaturii, inclusiv a sfincterelor, ceea ce duce la
 Stop cardio-respirator - după deschiderea căii aeriene, pacientul NU pierderea necontrolată a urinii şi materiilor fecale.
are puls şi NU respiră.
Pentru descrierea nivelului de conştienţă a pacientului se poate folosi scorul Resuscitarea cardio-respiratorie presupune:
Glasgow, după Arafat, R., Hajnal, V., 2009: A) Deschiderea şi curăţarea cavităţii bucale şi asigurarea eliberării
A. Deschiderea ochilor căilor aeriene prin: înclinarea capului pe spate şi ridicarea toracelui.
- spontan 4 puncte B) Reluarea mişcărilor respiratorii artificiale prin respiraţie “gură la
- la cerere 3 puncte gură” sau “gură la nas”.
- la durere 2 puncte C) Reluarea circulaţiei sanguine prin masaj cardiac extern.
- nu deschide 1 punct A.B.C. este o formulă mnemotehnică, ce provine de la:
B. Răspuns motor A = calea aeriană;
- la ordin 6 puncte B = respiraţie;
- localizează stimulii dureroşi 5 puncte C = circulaţie.
- retragere la durere 4 puncte
- extensie la durere 3 puncte
39 40
I.4.1. RESPIRAŢIA ARTIFICIALĂ

Se practică atât în stop respirator cât şi în cel cardiac. Manevrele de
reanimare încep cu eliberarea căilor respiratorii superioare (gură, nas, orofaringe).
Eliberarea căilor respiratorii superioare este suficientă uneori pentru ca victima să-
şi reia respiraţia, fără să mai fie nevoie de respiraţie artificială.
Eliberarea căilor aeriene se pot executa astfel:
a) Prin poziţii diferite în care se aşează victima:
 decubit lateral (această poziţie oferă cea mai mare siguranţă pentru
bolnav). Salvatorul îngenunchează lateral de bolnav şi fixând cotul şi genunchiul
opus al acestuia, îl întoarce cu o singură mişcare pe partea laterală. În continuare se
realizează o flexie a gambei pe coapsă, menţinând celălalt membru inferior întins.
Membrul superior opus este plasat în spatele corpului victimei, în timp ce celălalt
membrul sprijină bărbia. Poziţia de siguranţă în decubit lateral este aceea cu capul
în hiperextensie, permiţând scurgerea apei, secreţiilor, sângelui. Poziţia este
contraindicată în cazul suspectării victimei de eventuale leziuni ale coloanei
vertebrale, peretelui toracic, leziuni de organe interne.
 Decubit dorsal dacă victima este suspectă de leziuni ale coloanei
vertebrale.
b) Hiperextensia capului, se execută prin introducerea mâinii sub capul
victimei şi ridicarea cefei şi prin împingerea capului pe spate, cu ajutorul celei de-a
doua mâini. Hiperextensia capului uşurează şi se permanentizează prin introducerea
unui sul improvizat sub umeri. Dezobstrucţia este mai eficientă dacă hiperextensia
capului se completează cu luxarea mandibulei, apăsând pe unghiurile exterioare ale
mandibulei cu ultimele 4 degete de la ambele mâini iar policele pe bărbie. Astfel se
proiectează mandibula înainte, în aşa fel încât arcada dentară inferioară să o
depăşească pe cea superioară. Scopul acestei manevre este acela de a realiza
concomitent cu propulsia mandibulei şi pe cea a limbii, a cărei bază împinsă astfel
înainte, descoperă în spatele ei orificiul glotic.
c) Curăţirea orofaringelui şi aspiraţia. Faringele este examinat şi la
nevoie eliberat prin curăţare cu degetele înfăşurate într-o batistă sau cu un baston
improvizat dintr-o baghetă de lemn sau metal înfăşurată cu o batistă sau pânză. În
timpul acestei operaţiuni, salvatorul va avea grijă ca victima să nu-i muşte degetul.
Pentru siguranţă, gura se menţine întredeschisă fixând între arcadele dentare, pe
capătul buzelor, un sul mai gros sau o coadă de lingură de lemn. Dacă este cazul cu
degetele celeilalte mâini, de asemenea învelite într-o batistă, se apucă şi se trage
limba afară. Aspiraţia se poate face cu pompă aspiratoare sau cu ajutorul unui tub
care se introduce cu un capăt în gura victimei şi cu cealaltă extremitate învelită într-
o batistă în cavitatea bucală a victimei. Dacă în urma tuturor acestor operaţii
victima nu respiră, ne aflăm în faţa unui stop respirator care necesită aplicarea de
urgenţă a respiraţiei artificiale.
41 42
Foto nr. 23 Eliberarea căilor aeriene

(după The Brithish Red Cros, Practical First Aid, 1984)
Tehnica respiraţiei artificiale

Pentru respectarea timpilor folosiţi în resuscitarea cardio-respiratorie se
foloseşte formula mnemotehnică: HELP - ME .
În cadrul respiraţiei artificiale, fiecare literă din cuvântul HELP indică de
fapt ordinea succesiunii timpilor şi semnificaţia gesturilor obligatorii ce preced
insuflarea cu aer. Literele ME se referă la masajul cardiac extern al inimii şi se
aplică în toate cazurile în care stopul respirator este urmat de cel cardiac.
Tehnica: Victima se află în poziţia de decubit dorsal, salvatorul se plasează
în genunchi la capătul victimei de partea laterală şi efectuează în ordine:
1. Hiperextensia capului
2. Eliberarea căilor respiratorii superioare
3. Luxarea mandibulei
4. Pensarea nasului – astuparea nasului nu permite ca aerul introdus cu
putere de salvator în gura victimei să iasă prin nările acestuia, fiind obligat să intre
în totalitate în plămâni. Această manevră se poate face cu pense speciale din trusa Foto nr. 24 Respiraţie artificială „gură-la-gură” (după Asociaţia Medicală
de prin ajutor sau cu mâna. Americană, Primul ajutor în urgenţele medicale, 2000)
I.4.2. RESPIRAŢIA ARTIFICIALĂ “GURĂ LA GURĂ” Când există şi stop cardiac, concomitent se instituie şi masajul cardiac
extern.
După această pregătire, salvatorul trage aer în piept (inspiraţie profundă), Din motive diferite (gura victimei nu poate fi deschisă, existenţa unor
urmează o apnee voluntară, după care aplică repede cu gura larg deschisă buzele leziuni la nivelul cavităţii bucale a victimei, fracturi ale mandibulei, gura
peste gura întredeschisă a victimei care în prealabil a fost acoperită cu o bucată de salvatorului este mai mică decât cea a salvatorului), se renunţă la respiraţia
tifon sau batistă curată şi insuflă cu putere aerul din plămânii sau în căile artificială “gură la gură” şi se trece la respiraţia “gură la nas”. Această metodă îşi
respiratorii ale victimei. Circumferinţa buzelor sale trebuie să acopere buzele păstrează în linii mari aceeaşi timpi de lucru descrişi la metoda anterioară.
victimei pentru a împiedica pierderile de aer la comisurile buzelor. Apoi, salvatorul Mandibula se susţine cu palma iar salvatorul aplică gura sa pe nasul
se ridică, face o nouă inspiraţie, în acest timp lasă libere nările şi gura bolnavului, victimei, introducând pe această cale aerul în plămânii victimei. Cu obrazul săi
aerul ieşind astfel din plămânii acestuia, şi insuflă din nou aer, repetând această salvatorul acoperă gura bolnavului. La copii mici este posibilă executarea simultan
succesiune de 14–16 ori/min. După insuflare se aşează urechea la gura victimei a celor două tipuri de respiraţii.
ascultându-se zgomotul la ieşire a aerului, urmărind coborârea cutiei toracice.
I.4.3. MASAJUL CARDIAC EXTERN
Reanimarea unui subiect cu stop cardiac se face obligatoriu şi în paralel cu
respiraţia artificială, deoarece stopul cardiac este urmat invariabil şi de stopul
respirator în 20 – 30 sec.
Victima va fi aşezată în poziţia de decubit dorsal pe un plan dur. La
începutul fiecărei reanimări cardiace se încearcă stimularea inimii prin aplicarea
unei singure lovituri uşoare de pumn de la o înălţime de 20 – 30 cm, în mijlocul
regiunii presternale. În cazul unui eşec se trece imediat la respiraţie artificială şi
masaj cardiac extern.
Respiraţia artificială se va face conform formulei HELP.
43 44
După 1-2 insuflări de aer se trece la comprimarea ritmică a sternului în 1/3

inferioară. După 5-6 compresiuni salvatorul întrerupe masajul cardiac şi va face Resuscitarea cardio-respiratorie la sugar
rapid o respiraţie “gură la gură”, apoi va relua imediat masajul cardiac extern. Aceasta urmează următoarele etape:
Repetând această succesiune se obţine un ritm de 14-16 resp./min. şi 60-70 1. verificarea stării de conştiinţă,
compresiuni sternale/min. 2. verificarea auzului,
Tehnica: Salvatorul este plasat în partea laterală a victimei şi aplică 3. verificarea pulsului,
transversal podul palmei stângi pe 1/3 inferioară a sternului iar cealaltă mână se 4. verificarea globilor oculari,
suprapune perpendicular pe prima. Cu cele două mâini suprapuse şi degetele 5. verificarea cavităţii bucale,
ridicate pentru a evita comprimarea coastelor (care se pot fractura), linia umerilor 6. observarea mişcărilor cutiei toracice;
salvatorului deasupra sternului victimei, coatele în extensie, ajutat de greutatea Dacă sugarul nu respiră se realizează hiperextensia capului pentru a
proprie, salvatorul exercită presiuni ritmice asupra sternului. Fiecare compresiune deschide căile aeriene şi se trece la respiraţia artificială “gură la gură şi nas”. Se
va fi bruscă şi scurtă (aprox. 1 sec.) şi va exercita o presiune verticală a sternului aşează gura salvatorului deasupra gurii şi nasului sugarului şi se efectuează 2
spre coloana vertebrală astfel încât sternul să fie înfundat cu aproximativ 5-6 cm. respiraţii în aşa fel încât toracele acestuia să se ridice. Se face o pauză după fiecare
După fiecare compresiune sternul este lăsat să revină în poziţia iniţială fără să se expiraţie şi se inspiră profund. O mână a salvatorului va verifica prezenţa
ridice mâinile de pe stern. pulsaţiilor ceea ce indică existenţa sau nu a activităţii cardiace.
 Dacă este un singur salvator se fac 3 insuflaţii rapide urmate de 15 Dacă există puls, dar nu şi mişcări respiratorii se efectuează respiraţii
compresiuni sternale, astfel se atinge raportul optim de 1/5 dintre ritmul ventilaţiei artificiale “gură la gură şi nas” cu frecvenţă de 20 resp/min.
pulmonare şi al compresiunilor cardiace. Dacă se înregistrează absenţa pulsului, se trece la masaj cardiac extern.
 Dacă sunt doi salvatori, unul face o insuflaţie pulmonară urmată de 5 Masajul cardiac extern se efectuează prin aşezarea copilului pe un plan dur
compresiuni sternale executate de al doilea. în poziţia de decubit dorsal sau prin ţinerea lui pe palme şi aplicarea a două degete
 Dacă sunt trei salvatori, al treilea ridică membrele inferioare ale victimei deasupra sternului la nivelul apendicelui xifoid, sub linia imaginară a
cu 30-40° mai sus de planul orizontal, pentru a creşte cantitatea de sânge mameloanelor. Astfel pregătiţi se trece la efectuarea compresiunilor cu cele două
care va iriga organele cele mai importante: creierul, inima, ficatul, rinichii. degete în ritm de 5 repetări, astfel încât sternul să se înfunde 1,5 – 2 cm, lăsând
La copii, masajul cardiac se poate executa cu o singură mână. apoi toracele să-şi revină fără a ridica degetele de pe stern.
La copii mici se comprimă cu 1-2 degete în ritmul de 80-100 Tehnica de execuţie a resuscitării cardio-respiratorii constă în efectuarea
compresiuni/min. unei expiraţii aerul fiind suflat atât pe gură cât şi prin nas, în regim de 5
Eficienţa resuscitării cardio-respiratorii se apreciază prin: compresiuni la o suflare, în cicluri complete, verificând după fiecare ciclu existenţa
 apariţia pulsului la vasele mari; pulsului. Se continuă resuscitarea cardio-respiratorie până ce sugarul îşi revine şi
 dispariţia midriazei; inima îşi reia activitatea.
 reapariţia reflexului de acomodare la lumină; Observaţie: Volumul de aer insuflat unui sugar de către un adult se
 recolorarea tegumentelor. dozează, pentru a nu duce la alte complicaţii de tipul asfixierii datorită unui volum
De acea pulsul trebuie palpat periodic după primul min. de la începerea prea mare de oxigen sau al spargerii cutiei toracice, fracturării coastelor.
resuscitării cardio-pulmonare şi apoi la fiecare 5 min. Resuscitarea cardio-respiratorie la copilul sub 8 ani
Instalarea respiraţiei poate întârzia după ce inima îşi reia activitatea în urma Efectuarea resuscitării respectă în prima parte aceleaşi etape ca pentru
masajului cardiac extern, de aceea respiraţia artificială continuată până ce bolnavul resuscitarea sugarului (ne referim la evaluare, poziţii, tehnica de aplicare).
poate respira singur în mod normal. Chiar dacă bolnavul îşi reia activitatea Diferenţa se face prin aplicarea unei singure mâini la nivelul sternului şi
respiratorie şi cardiacă, este interzisă ridicarea lui din poziţia orizontală pentru că în înfundarea acestuia 2-4cm. prin compresiunile executate.
orice moment stopul cardio-respirator poate reapărea. Tehnica de execuţie a resuscitării cardio-pulmonare presupune:
În practică putem considera că după 50-60 min. de resuscitare cardio- hiperextensia capului, luxarea mandibulei, efectuarea a două expiraţii complete,
respiratorie la o victimă la care semnele ce caracterizează instalarea morţii suflarea aerului atât pe gură cât şi pe nas, în ritm de 5 compresiuni la o expiraţie, în
biologice nu se remit, manevra de resuscitare trebuie oprită. 10 cicluri complete, verificând după fiecare ciclu existenţa pulsului.
Se citează totuşi cazuri în care inima nu şi-a reluat activitatea decât după 2 Dacă există puls dar nu şi respiraţie se efectuează respiraţie artificială “gură
ore de resuscitare neîntreruptă. la gură” şi “gură la nas” în ritm de 15 resp./min.
45 46
Dacă nu există puls efectuăm 5 compresiuni şi o respiraţie. Se continuă Această manevră creşte presiunea
resuscitarea până ce copilul îşi revine şi inima începe să bată. în abdomen, determinând
Dacă copilul vomită în timpul efectuării resuscitării se va întoarce pe o împingerea diafragmului în sus. La
parte, se curăţă cu degetul mucoasa cavităţii bucale şi se aşează pe spate, cu capul rândul său, diafragmul va creşte
în hiperextensie pentru deschiderea căilor aeriene. presiunea aerului din plămâni, iar
Manevra Heimlich (compresiunea abdominală) jetul de aer împinge adesea în sus
Este manevra cea mai indicată în caz de asfixie prin aspirare a unui corp obiectul aflat pe trahee.
străin (prezenţa unui corp străin în căile respiratorii). Se evită presiunea coastelor cu
Manevra Heimlich reprezintă comprimarea energică a abdomenului sau braţele pentru a nu produce fisuri
cutieii toracice ce determină creşterea presiunii şi în consecinţă expulzarea corpului sau chiar fracturi ale acesteia. Se
străin (Arafat, R., Hajnal, V., 2009). foloseşte numai pumnul împins în
Simptome: abdomen.
respiraţie convulsivă sau Această manevră, este posibil să fie
zgomotoasă; necesară prin repetarea ei de 6 până
sete de aer; la 10 ori.
dificultăţi de respiraţie, tuse
(respiraţia se poate opri);
tegumente palide, vineţii sau
albastre;
aspect speriat;
instalarea inconştienţei.
Foto nr. 25 Asfixiere prin aspirare de corp străin (după Asociaţia Medicală Foto nr. 26 Manevra Heimlich (compresiunea abdominală) din picioare (după
Americană, Primul ajutor în urgenţele medicale, 2000) Asociaţia Medicală Americană, Primul ajutor în urgenţele medicale, 2000)
Tehnica: Dacă victima este întinsă pe jos, aceasta se va întoarce cu faţa în sus, iar cel
Dacă victima este conştientă, adică poate vorbi, tuşi, respira, nu se care va acorda primul ajutor va sta deasupra victimei în picioare aplicând podul palmei
intervine în nici un fel în eforturile acesteia de a tuşi pentru a scoate obiectul pe abdomenul victimei, uşor deasupra ombilicului şi dedesubtul coastelor. Cealaltă
înghiţit total sau parţial. mână va fi aplicată deasupra primei pentru a avea mai multă forţă, cu coatele tot timpul
Dacă victima nu poate respira, cel care execută primul ajutor se aşează în întinse.
spatele acesteia, înconjoară victima cu braţele şi îşi poziţionează pumnul cu
policele spre abdomen, puţin deasupra ombilicului şi dedesubtul rebordului costal
şi sternului. Cu cealaltă mână se prinde pumnul celeilalte mâini şi se efectuează 4
compresiuni rapide, cu forţă, orientate în sus.
47 48
Foto nr. 27 Manevra Heimlich (compresiunea abdominală) din decubit dorsal

(după Asociaţia Medicală Americană, Primul ajutor în urgenţele medicale, 2000) Foto nr. 28 Manevra Heimlich la un sugar (după Asociaţia Medicală Americană,
Primul ajutor în urgenţele medicale, 2000)
Se va împinge de aproximativ 4 ori în jos şi cranial încercând astfel
dislocarea obiectului. Dacă manevra nu dă rezultate, se întoarce sugarul cu faţa în sus şi se
Această manevră duce la creşterea presiunii în abdomen, transmiţând-o efectuează 4 compresiuni rapide pe torace. Pentru a efectua această manevră se
către plămâni pentru a arunca spre gură obiectul intrat în trahee. E posibil să fie aşează 2 degete la un lat de deget de o linie imaginară trasată între mameloane.
necesară repetarea manevrei de 6 până la 10 ori. Astfel, se apasă în jos şi către în sus. Compresiunile trebuie să fie mult mai
În cazul în care nu apare nici un rezultat, se repetă manevra până ce victima uşoare decât cele aplicate unui adult.
tuşeşte şi scoate obiectul din trahee sau îşi pierde cunoştinţa. În permanenţă este Dacă este necesar se repetă ambele proceduri.
urmărită cavitatea bucală, pentru a sesiza prezenţa obiectului în gâtul sau gura
victimei şi în continuare ne putem folosi de degete sau o pensă pentru a scoate Manevra Heimlich la copil
corpul străin. Modul de intervenţie este acelaşi ca pentru un adult numai că presiunea
Dacă victima este inconştientă sau devine pe parcurs inconştientă, trebuie executată cu prudenţă, corespunzător nivelului de suportabilitate al unui
victima va fi aşezată pe o suprafaţă dură, se va trece la deschiderea căilor copil.
aeriene prin înclinarea capului pe spate pentru a efectua respiraţia gură-la-gură.
Dacă manevra nu are succes, având victima în poziţie culcată pe spate, începeţi
manevra Heimlich.
Manevra Heimlich la un sugar

Dacă victima este un sugar, acesta se întinde cu faţa în jos în lungul
antebraţului cu capul în jos. Capul va fi susţinut printr-o fixare fermă a bărbiei.
În continuare, antebraţul este fixat pe coapsă şi se execută 4 lovituri cu podul
palmei între omoplaţii sugarului.
Foto nr. 29 Manevra Heimlich la un copil (după Asociaţia Medicală Americană,

Primul ajutor în urgenţele medicale, 2000)
49 50

În cadrul acestei unităţi de curs s-au făcut referiri la etapele şi tehnicile de
aplicare a resuscitării cardio-respiratorii cu particularităţile acestora pe grupe de
vârstă. De asemenea unitatea de curs are asigurat suportul vizual (imagini) pentru
consolidarea cunoştinţelor teoretice.
Autoevaluare
Însuşirea fiecărei tehnici sau manevre de resuscitare prezentate în cadrul

cursului.
51 52
Unitatea de studiu I.5. PRINCIPALELE URGENŢE  asfixia instalată la naştere sau anterior acesteia şi legată de factori diverşi,
printre care mai des circulara de cordon, infarctul placentar, dezlipirea
ALE SISTEMULUI NERVOS prematură a placentei, placenta previa, etc.
 prematuritatea determină suferinţă cerebrală atât din cauza naşterii înainte
de vreme, cât şi în urma acţiunii malefice a factorilor care determină
După Aşgian, B., Corfariu, D., „epilepsia constituie una dintre afecţiunile travaliul prematur;
cele mai frecvent întâlnite în patologia neurologică a adultului şi, mai ales, a  sarcina suprapurtată;
copilului”.  fătul subponderal în special când greutatea sa este mai mică de 2000 g;
„Epilepsia constituie o afecţiune a cărei simptomatologie clinică este  fătul supraponderal în special când acesta depăşeşte 4 000g;
extrem de variată, manifestările paroxistice evoluând adeseori pe fondul unor  durata anormală a travaliului, după Amiel-Tison (1979), suferinţa
perturbări persistente ale personalităţii iar conţinutul crizelor deosebindu-se de la cerebrală se instalează dacă stadiul I al naşterii depăşeşte 15 ore sau este
un individ la altul, în raport cu amplitudinea şi localizarea cauzelor determinante”. mai scurt de 3 ore;
După Cezar, I., “Epilepsia se caracterizează prin accese convulsive  Pe lângă factorii intranatali enumeraţi mai sus, un rol epileptogen mai puţin
survenite în crize paroxistice cu declanşare bruscă, durată limitată şi tendinţă la important îl joacă şi factorii prenatali, între aceştia figurând cu deosebire:
repetare”.  traumatismele abdominale ale mamei în cursul sarcinii;
Există numeroase forme electro-clinice de epilepsie, fiecare dintre ele  hemoragiile survenite în special în a doua jumătate a sarcinii prin
putând fi condiţionată de diverşi factori etiologici, iar aceştia din urmă putând dezlipirile premature de placentă, în placenta praevia, etc.;
genera manifestări epileptice diferite, în raport cu localizarea lor şi prin  toxemiile gravidice instalate în cazul nefropatiilor de sarcină, în
condiţionări fiziopatologice diferite. Epilepsiile sunt deci modalităţi electrolitice hipertensiunea arterială, în eclampsie şi stările preeclamptice etc.;
condiţionate întotdeauna de existenţa unor factori etiologici singulari sau multiplii,  bolile infecţioase ale mamei survenite în tot timpul sarcinii dar în special
care reprezintă cauzele determinantă, favorizantă şi declanşatoare ale manifestărilor în primul trimestru;
clinice.  intoxicaţiile materne atât cele cronice, profesionale sau prin folosirea
În ceea ce priveşte epilepsia infantilă, printre cauzele determinate ale habituală a unor cantităţi exagerate de băuturi alcoolice, cafea, tutun etc.,
acestei afecţiuni se încadrează în primul rând factorii prenatali. Majoritatea cât şi cele acute, de origine alimentară sau medicamentoasă; o menţiune
cazurilor de epilepsie infantilă, în special a celor ce apar până la vârsta de 4 – 5 ani, specială trebuie făcută în privinţa utilizării drogurilor cu efecte teratogene;
constituie urmarea leziunilor cerebrale instalate prenatal şi, mai ales în timpul  nepotrivirea factorului Rh la părinţi, element care, prin izoimunizare,
naşterii. Numeroşi autori şi anume: Aşgian, B., Corfariu, D., Câmpeanu, E., generează boala hemolitică a fătului şi care, după Volanschi (1962),
Şerban, M., Abrudan, M., insistă asupra importanţei factorilor pre- şi intranatali în determină apariţia manifestărilor epileptice ale copilului exclusiv în primul
geneza epilepsiei infantile. an de viaţă;
 factorii genetici dar aceasta nu este o regulă;
Factori intranatali susceptibili să genereze leziuni epileptogene:  În etiologia epilepsiei infantile, pe lângă factorii pre- şi intranatali, mai
 traumatismele cranio-cerebrale din timpul naşterii, legate de diverse intervin şi factorii postnatali. Între aceştia cei mai importanţi sunt:
situaţii (primiparitate tardivă, disproporţie pelvi-craniană, prezentare  traumatismele cranio-cerebrale, mai ales cele soldate cu pierderea
pelvină, prezentare în vertex dar occipito-posterioară sau occipito- conştiinţei şi mai ales atunci când crizele convulsive apar imediat după
transversă, aplicarea forcepsului, etc.); traumatism;
 hemoragiile cerebro-meningiene au de cele mai multe ori origine  afecţiuni cerebrale infecţioase virotice sau microbiene, primitive sau
venoasă sau capilaro-venoasă, producându-se interemisferic, secundare bolilor eruptive ale copilăriei, gastroenteritele şi toxicozele
intraventricular şi/sau intracerebral; după Volpe (1980), hemoragia grave;
cerebro-meningiană fetală survine foarte des în strânsă legătură cu  tumorile cerebrale, abcesele cerebrale, parazitozele cerebrale;
prematuritatea şi/sau cu un eveniment hipoxic anterior, chiar asfixiile  tulburările de metabolism;
discrete ştirbind mecanismele de autoreglare a debitului sanguin cerebral  parazitozele intestinale.
al nou-născutului;
53 54
Factorii pre- şi intranatali, în raport cu extinderea şi gravitatea lor, Clasificarea prezentată se referă la aspectele clinice şi electrice ale
generează modificări morfo-funcţionale care se exteriorizează prin simptome manifestărilor epileptice paroxistice. Pe lângă acestea însă, în numeroase cazuri de
clinice a căror abundenţă şi intensitate sunt corespunzătoare fondului lezional şi epilepsie se instalează şi modificări ale funcţiilor cele mai fine şi complexe ale
care, după Amiel – Tison (1979), pot fi clasificate, în raport cu severitatea lor, în sistemului nervos, alterări ale inteligenţei, memoriei, afectivităţii, personalităţii,
trei grade: modificări care se permanetizează şi constituie ceea ce numim tulburări psihice
Gradul I prezintă semne clinice uşoare: nou-născutul este hiperexcitabil şi interparoxistice. Dintre acestea cele mai frecvente sunt:
prezintă anomalii ale tonusului muscular, cu deosebire hipertonia muşchilor cefei;  tulburările de caracter şi comportament;
din acest motiv în poziţia de decubit dorsal, copilul ţine capul în hiperextensie,  tulburările de intelect.
menţinându-l în această poziţie până la poziţia şezând, decubit ventral şi Liga internaţională de luptă contra epilepsiei de pe lângă O.M.S., a propus
ortostatism; uneori capul este aplecat în lateral; copilul poate prezenta priviri fixe următoarea clasificare a crizelor epileptice, adoptată şi de reţeaua de Pediatrie din
sau deviaţii tonice orizontale ale ochilor, clipiri repetate, posturi tonice ale ţara noastră:
membrelor, mişcări clonice ale mentonului sau perioade scurte de apnee; în rest 1.Convulsii generalizate
reactivitatea copilului apare normală. a. Crize motorii majore;
Gradul II prezintă semne clinice moderate; pe lângă hipersensibilitate şi b. Crize motorii minore;
anomalii ale tonusului, există tulburări ale reflexelor primare, ale stării de c. Epilepsia petit mal.
conştienţă şi uneori crize convulsive; se instalează o diminuare a funcţiilor 2. Convulsii parţiale (focale, localizate)
nervoase încă din prima zi de viaţă, reflectarea pe E.E.G. prin trasee hipervoltate a. Crize focale motorii (de tip jacksonian);
foarte lente şi discontinue; b. Epilepsia psihomotorie.
Gradul III prezintă semne clinice grave: deficite motorii ale membrelor şi 3. Convulsii unilaterale
în teritoriul nervilor cranieni, hipertensiune, bombarea fontanelelor, crize a. Crize hemitonice;
convulsive cu frecvenţă până la status epilepticus, modificări evidente de E.E.G. b. Crize hemiclonice;
c. Crize hemitonico-clonice;
Clasificare 4. Convulsii incasabile (inclusiv cele ocazionale)
Există numeroase clasificări ale epilepsiilor, bazate pe criterii clinice, 5. Stările de rău epileptic
electrice, electro-clinice. Din punct de vedere electro-clinic, epilepsiile infantile pot I. Stare de rău epileptic generalizat
fi cuprinse în patru grupuri: a. Tipul convulsivant;
1. Grupul epilepsiilor primar generalizate b. Tipul neconvulsivant;
a. Crizele convulsive primar generalizate de tip grand mal (G.M.); II. Stare de rău epileptic parţial
b. Crizele de petit mal (C.M.); a. Epilepsia jacksoniană;
c. Crizele akinetice centrencefalice. b. Stare de rău epileptic psihomotor;
2. Grupul stărilor de rău epileptic III. Stare de rău epileptic unilateral al sugarului şi copilului mic
a. Rău epileptic grand mal; a. Stare de rău hemiclonic;
b. Rău epileptic petit mal; b. Stare de rău hemitonic;
c. Rău epileptic focal, cu sau fără generalizare. c. Stare de rău hemitonico-clonic.
3. Grupul epilepsiilor focale Şerbănescu, T., clasifică epilepsia pe care o putem întâlni şi sub denumirea
a. Epilepsiile focale temporale, cu sau fără generalizare; de morbus sacer – boala sfântă, astfel:
b. Epilepsiile frontale, cu sau fără generalizare; În funcţie de etiologie, epilepsia ă fost clasificată în:
c. Epilepsiile focale parietale, cu sau fără generalizare.  epilespia esenţială nesimptomatică – formă în care nu se poate pune în
4. Grupul encefalopatiilor infantile mioclonice şi epileptice evidenţă forma obiectivă ă crizelor;
a. Manifestările epileptice ale noului-născut;  epilepsia simptomatică – este consecinţa unor factori care acţionează
b. Encefalopatia mioclonică infantilă cu hipsaritmie sau boala West; general sau local asupra creierului.
c. Encefalopatia infantilă sau boala Lenox-Gastut;  Acelaşi autor, descrie epilepsia cu crize parţiale. Din acestea fac parte
d. Encefalopatia mioclonică infantilă nehipsaritmică. crizele epileptice temporale. Apariţia lor este rezultatul existenţei unui focar
55 56
epileptogen la nivelul unuia din lobii temporali. Crizele temporale se comă epileptică. În această fază respiraţia este reluată, cu caracter stertoros, datorită
caracterizează prin apariţia unor tulburări paroxistice senzoriale, motorii sau hipersecreţiilor faringo-traheo-bronşice şi hipotoniei velopalatine, iar relaxarea
psihice complexe, dar fără convulsii. Formele ce se pot întâlni sunt: sfincterului vezical determină uneori emisie involuntară de urină; pupilele sunt
 crize psiho-senzoriale – vizuale, auditive, olfactivwe, gustative; în cursul puternic dilatate şi areactive la lumină; reflexul cutanat plantar se inversează
acestor crize, bolnavii au diverse iluzii sau halucinaţii în domeniul sensorial uneori, constatându-se semnul Babinscki; uneori poate fi pus în evidenţă şi reflexul
respective; de apucare forţată, ceea ce denotă eliberarea formaţiunilor subcorticale. Faza
 crize psiho-motorii – manifestate prin apariţia unor mişcări automate care comatoasă durează câteva minute, după care bolnavul fie se trezeşte, fie trece
se repetă pe toată durata accesului; mişcări de masticaţie, sugere, frecare ă printr-o stare de somn cu durată variată. La trezire, poate acuza cefalee sau poate
mâinilor, aşezarea hainelor, ă patului, mers automat, etc.; prezenta o stare confuzională, ambele de scurtă durată. De obicei bolnavii nu-şi
 crize parţial motorii – epilepsia jacksoniană – se caracterizează prin amintesc de cele petrecute – este amnezia totală asupra crizei.
apariţia convulsiilor parţiale cu tendinţă la iradiere şi fără pierderea Apariţia crizelor de „grand mal” este favorizată de diverşi factori: emoţii,
conştiinţei. Convulsiile încep la una din mâini (police sau index) şi se oboseală fizică şi/sau psihică, expunere la temperatură coborâtă sau ridicată,
extend la tot membrul superior, muşchii hemifeţei de aceeaşi parte. Alteori consum excesiv de lichide, alcool, ciclu menstrual, somnul, întreruperea
criza începe de la muşchii feţei şi iradiază apoi către membrele de aceeaşi tratamentului epileptic, etc.
parte. Crizele jacksoniene pot fi şi sensitive, fără clonii. Ele se manifestă
sub forma unor parestezii Crizele de „petit mal”
 crize afective – constau din apariţia bruscă ă unor stări de intensă nelinişte, Aceste crize survin cu deosebire la copii, dar experienţa clinică ne-a arătat
furie, frică, euforie, ă unor crize de plans, râs, etc. că ele pot apărea şi la adulţi.
 Descriere clinică realizată după Aşgian, B., Corfariu, D. Din punct de vedere clinic se descriu mai multe tipuri de epilepsie „petit
 Epilepsia este o afecţiune care se manifestă clinic şi electroencefalografic mal”.
foarte variat, particularităţile diverselor forme diferenţiindu-se şi în raport a. „Petit mal” absenţă – sunt formele cele mai frecvente şi constau din
cu vârsta bolnavilor. Trebuie precizat încă de la început că diferitele suspendarea bruscă a cunoştinţei pentru o durată foartă scurtă, de câteva secunde.
clasificări ale epilepsiei constituie doar catalogări dictate de necesităţi Copilul întrerupe brusc acţiunea în desfăşurare şi priveşte în gol sau orientează
didactice, încadrarea bolnavilor într-o categorie sau alta fiind artificială; în globii oculari în sus (“plafonează” privirea); tonusul muscular nu se modifică,
fond, fiecare pacient are particularităţi clinice şi electrice proprii, astfel bolnavul menţinându-şi postura; uneori acţiunea preexistentă crizei poate fi
încât în realitate, cei mai mulţi epileptici prezintă de fapt forme sui-generis continuată, dar fără precizie şi incorect. Sfârşitul crizei survine tot aşa de brusc ca
de boală. şi debutul, copilul reluându-şi activitatea ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat,
deoarece el are amnezie completă asupra celor petrecute. „petit mal” absenţă se
Crizele de „grand mal” poate însoţi de automatisme localizate în special la extremitatea cefalică: acestea
Criza convulsivă debutează prin pierderea bruscă a conştiinţei şi prăbuşirea constau în mişcări clipire sau mişcări de afirmare cu capul; caracteristica lor rezidă
la pământ a bolnavului, indiferent de locul şi condiţiile în care se află, din care în faptul că survin cu o frecvenţă de 3 mişcări pe secundă. În timpul absenţelor se
cauză se pot produce accidente foarte grave. pot observa şi unele fenomene vegetative, mai frecvent paloarea (sau roşeaţa) feţei,
Câteodată la debutul crizei, bolnavul emite un ţipăt. Imediat după cădere se superficializarea până la apnee a respiraţiei, midriază, uneori pierderi de urină.
instalează faza de convulsie tonică, cu durată de 15 – 25 sec.; ea interesează b. „Petit mal” mioclonic – crizele de acest tip constau şi ele din
întreaga musculatură, şi realizează o poziţie de opistotonus; în acest timp bolnavul suspendări de scurtă durată ale stării de conştiinţă, în general ceva mai lungi decât
fiind în apnee, se cianozează, fantele palpebrale sunt larg deschise, iar globii absenţele dar tot sub durata de un minut. Ele se deosebesc de „petit mal” absenţă
oculari deviaţi în sus. Pe fondul de hipertonie musculară se instalează apoi faza prin faptul că în timpul crizelor se produc totdeauna dischinezii mioclonice
convulsiilor clonice, care durează 45 – 75 sec.; convulsiile tonico-clonice cuprind repartizate fie în teritoriul musculaturii feţei, fie axorizomelic, fie în teritorii
întreaga musculatură şi sunt deosebit de violente; interesarea maseterilor determină musculare mai delimitate; miocloniile pot fi simetrice sau asimetrice, sincrone sau
adeseori muşcarea repetată a limbii iar hemoragia produsă astfel înroşeşte saliva asincrone, dar ele nu au niciodată frecvenţa de 3 mişcări pe secundă; miocloniile se
secretată în exces de glandele salivare; bolnavii fac spume roşii sau albe la gură. produc exclusiv în timpul perioadei de pierdere a conştienţei şi încetează complet
Treptat, hipertonia musculară scade până la anulare şi cloniile se răresc odată cu terminarea crizei. Ca şi crizele de „petit mal” absenţă, „petit mal”
până la dispariţie, bolnavul trecând astfel în faza de comă post-accesuală sau de
57 58
mioclonic poate surveni de mai multe ori în decursul unei zile şi poate ajunge până  sunt interzise eforturile intelectuale şi fizice intense şi prelungite –
la starea de rău epileptic „petit mal”. hiperpeneea din timpul acestor eforturi poate declanşa criza;
c. „Petit mal” amiotonic – akinetic. Aceste crize constau de asemenea  se interzice conducerea autovehiculelor; activităţi la înălţime, lângă surse
din suspendarea bruscă a conştiinţei dar, spre deosebire de celelalte două tipuri de termice şi electrice lucrul cu substanţe chimice, tăioase;
„petit mal”, are loc concomitent şi o anulare a tonusului muscular, astfel încât  sunt interzise de asemenea consumul de băuturi alcoolice, cafea, sare,
bolnavul se prăbuşeşte la pământ, fără însă a prezenta şi alte manifestări motorii. lichide în exces;
Abolirea tonusului muscular şi lipsa diskineziilor de orice tip justifică denumirea  se impune o educaţie sanitară a anturajului bolnavului pentru acceptarea şi
“amiotonic-akinetică” a acestui tip de „petit mal”. Uneori abolirea tonusului încurajarea acestuia în societate.
muscular interesează numai muşchii cefei, în care caz bolnavul nu se prăbuşeşte la
pământ, ci îi cade capul pe piept. Durata crizelor este scurtă, sub un minut. Rezumatul unităţii de studiu
După Cezar, I., marea criză comiţială este anunţată de o aură senzorială
În cadrul acestei unităţi a fost prezentate cauzele apariţiei epilepsiei,
cu: furnicături, senzaţie de şoc electric sau viziuni colorate, flăcări, macro şi
clasificarea acestora, descrierea celor mai frecvente forme de epilespie - grand mal
micropsie. După o aură auditivă sau psihică, senzaţii gustative tipice, jenă
şi petit mal – şi primul ajutor în astfel de situaţii.
epigastică, dispnee, iar la câteva secunde sau minute, fulgerător apare criza, cu:
cădere, pierdere de cunoştinţă, uneori precedată de un ţipăt, atunci se declanşează
faza tonico-clonică cu contracţia musculaturii şi cianoza feţei. În faza tonică, capul
Autoevaluare
este dat pe spate şi rotat, cu membrele superioare în flexie, iar cele inferioare în Însuşirea cunoştinţelor teoretice privind această afecţiune – epilepsia.
extensie. Globii oculari deviază în sus şi în afară. Pupilele midriatice şi reflexul
cornean abolit sunt semen de certă valoare ă unei adevărate crize comiţiale.
Urmează faza clonică, impresionantă cu convulsii la member, flexia şi extensia
extremităţilor, contracţii musculare bruşte, generalizate. Bolnavii îşi muşcă limba
lateral, iar saliva se prelinge spumegând.. În timpul crizei reflexul vezical este
abolit (pierderea urinei). În acest stadium al crizei găsim semnul Babinski – care
confirmă comiţialitatea. După 1 – 2 minute, urmează relaxarea musculară, care
încheie marele acces epileptic. Respiraţia şi culoarea feţei se normalizează,
bolnacul adoarme profound cu o respiraţie stertoroasă la început şi ROT abolite. La
revenire, va trece printr-o stare confuziv – crepusculară cu amnezie retrogradă,
oboseală şi cefalee.
Primul ajutor în epilepsii

În timpul crizelor, primul ajutor constă doar prin asigurarea subiectului unei
integrităţi corporale (evitarea prin căzături a lovirilor de sol sau alte materiale
contondente, poziţionarea cu capul în hiperextensie şi uşor înclinat pentru a permite
eliminarea eventualelor secreţii şi asigurarea unei mai bune oxigenări, asigurarea
unui spaţiu intim).
După terminarea crizelor, intervenţia salvatorului constă în refacerea
funcţiilor vitale (frecvenţa cardiacă, respiratorie), asigurarea unui confort
psihologic normal pentru revenirea din starea de inconştienţă.
În continuare, intervenţia medicului specialist devine obligatorie pentru verificarea
stării de sănătate a subiectului.
Măsuri igieno – dietetice sugerate de mai mulţi autori printre care
Câmpeanu, E., Şerban, M., Abrudan, M., Şerbănescu, T.,
59 60
Unitatea de studiu I.6. TRANSPORTUL paralizia sau chiar moartea acestuia. Pentru a evita aceste riscuri, accidentatul care
se plânge de dureri la nivelul coloanei va trebui imobilizat imediat.
ACCIDENTAŢILOR Regiunea cervicală este una din segmentele cele mai expuse fracturilor
simple şi fracturilor asociate cu luxaţia corpilor vertebrali. Aceasta este o afectare
Transportul improvizat este rezervat exclusiv persoanelor cu leziuni uşoare, foarte gravă, deoarece alunecarea unui corp vertebral poate comprima măduva, fapt
numai în condiţii cu totul excepţionale se poate indica şi transportul unor ce poate provoca moartea instantanee.
accidentaţi gravi cu mijloace improvizate. Din aceste motive, dacă accidentatul prezintă următoarele simptome:
În condiţiile actuale de organizare şi dotare a serviciilor noastre de salvare,  dureri violente la nivelul cefei, provocate de cea mai mică mişcare a
nimeni în afară de echipa medicală nu are dreptul de a dispune ridicarea şi capului;
transportul victimelor de la locul accidentului. Până la sosirea serviciului medical,  senzaţie de amorţeală a mâinilor sau a picioarelor, sau chiar paralizia
salvatorul ocazional are menirea de a interveni cu promptitudine pentru combaterea acestora,
cauzelor şi consecinţelor accidentatului şi pentru înlăturarea factorilor de agravare.  se impune imediat imobilizarea imediată şi corectă a capului şi gâtului.
Faptul că transportul de la locul accidentului până la cel mai apropiat Imobilizarea se face fie prin fixarea capului şi gâtului între două pături
serviciu medical nu depăşeşte în medie 15 – 20 min., nu poate constitui o groase, rulate, fie prin confecţionarea unui guler făcut dintr-o cantitate mare de vată
justificare pentru neglijarea aplicării măsurilor de prim ajutor la locul accidentului învelită în faşă.
sau în timpul transportului. Este dovedit că nerespectarea regulilor de acordare a Regiunile toracală, lombară şi sacrală sunt des expuse traumatismelor.
primului ajutor la locul accidentului, nesocotirea necesităţii transportului victimei Aici pericolul morţii instantanee este mai mic decât în fracturile coloanei cervicale,
cu ambulanţa şi neaplicarea tratamentului necesar în aceste situaţii duce inexorabil în schimb există riscul ca prin compresiunea sau secţionarea măduvei spinării la
la situaţia “de a ridica o persoană în stare de şoc, a transporta un muribund şi acest nivel, cei accidentaţi să rămână paralizaţi.
a preda la destinaţie un decedat”. Simptomele pe care le înregistrează cei suspecţi de astfel de leziuni, sunt:
Înainte de a trece şi a prezenta concret modul în care se poate executa  dureri violente în punct fix la nivelul coloanei vertebrale;
transportul unui accidentat trebuie să realizăm înainte un examen clinic competent,  senzaţie de amorţeală până la paralizie (în fracturile în care este lezată şi
pentru a depista eventualele tipuri de accidente ce necesită o abordare specială. măduva spinării);
Astfel, suspectarea unui subiect de leziuni la nivelul coloanei vertebrale necesită un  toate acestea impun imediat imobilizarea care se realizează astfel:
anumit tip de abordare a subiectului şi implicit al transportului acestuia iar atunci  persoana în cauză se aşează obligatoriu în poziţie de decubit dorsal, pe un
când întâlnim situaţii de fracturi, leziuni la nivelul membrelor inferioare sau plan tare (o uşă, o targă de lemn), având o pătură strânsă sul şi pusă exact
superioare se impune un alt tip de transport. Particularităţi există şi în cazul altor sub zona dureroasă a spatelui.
afecţiuni care au necesitat o intervenţie de prim ajutor.  dacă se foloseşte pentru transport o targă moale, obişnuită, vom aşeza
subiectul în decubit ventral, cu capul întors într-o parte, coloana vertebrală
I.6.1. TRANSPORTUL UNUI SUBIECT SUSPECT DE LEZIUNI LA fiind îndreptată cu concavitatea către spate. În această poziţie vertebrele
NIVELUL COLOANEI VERTEBRALE fracturate nu vor putea secţiona măduva.
Atenţie, această poziţie nu poate fi folosită când este vorba de fracturarea
Ruperea, zdrobirea sau fisurarea unui os se numeşte fractură. Toate oasele coloanei cervicale.
se pot fractura, însă fracturile se întâlnesc mai frecvent la oasele lungi ale
membrelor, la bazin şi cel mai periculos la nivelul coloanei vertebrale. Fracturile
sunt produse de un traumatism puternic: cădere de la înălţime, lovitură, strivire,
tamponare, răsucire bruscă etc.
Atunci când capetele osului fracturat rămân la locul lor sau se deplasează
puţin, e vorba de o fractură închisă, iar dacă osul fracturat străpunge muşchii şi
pielea, ieşind afară, provoacă o rană şi atunci este vorba de o fractură deschisă.
Coloana vertebrală, prin vertebrele sale, închide un canal prin care trece
măduva spinării, adevărat “centru de comandă” al musculaturii corpului.
Fracturarea ei reprezintă riscurile lezării măduvei spinării, ceea ce poate provoca
61 62
I.6.2. RIDICAREA ŞI TRANSPORTUL BOLNAVULUI ÎN  la comanda „coborâţi” cei trei salvatori se sincronizează astfel încât să
FRACTURILE COLOANEI VERTEBRALE coboare simultan accidentatul în siguranţă pe targă apoi să-şi elibereze
mâinile.
Transportul accidentaţilor cuprinde totalitatea manevrelor ce se execută de Atunci când se utilizează procedeul „mâinilor alternante”, salvatorii pot fi
la ridicarea persoanei de la locul accidentului până la cea mai apropiată unitate în număr de patru sau cinci şi vor ridica pe cel accidentat de la sol folosind mâinile
medicală. Ridicarea şi transportul incorect fără asumarea responsabilităţii sănătăţii alternate, astfel:
şi vieţii celui în cauză, poate agrava durerea, hemoragia, fractura, afecţiunea,  în situaţia în care sunt 4 salvatori, doi dintre ei vor sta de o parte a
leziunea respectivă. accidentatului, doi pe partea cealaltă. Poziţia este aceea de „cavaler
Ridicarea victimei trebuie să se facă având grijă să menţinem fixate în servant” iar mâinile începând de la cap vor fi:o mână a unui salvator de o
acelaşi plan, capul, gâtul, toracele, bazinul, membrele inferioare şi superioare parte a accidentatului, următoarea a unui salvator de cealaltă parte a
pentru ca fragmentele osoase fracturate să nu determine leziuni suplimentare. accidentatului şi tot aşa. În continuare punctele cheie ce vor trebui asigurate
Ridicarea de la locul accidentului şi poziţionarea pe targă sau alt suport sunt capul şi gâtul, regiunea dorsală, lombară şi bazinul şi de asemenea
improvizat, a unei persoane suspecte de leziuni la nivelul coloanei vertebrale se membrele inferioare.
poate realiza astfel:  în situaţia în care sunt disponibili 5 salvatori, poziţia celor patru salvatori se
 din lateral, după procedeul „cules”, cu ajutorul a trei persoane; păstrează, iar a cincilea va sigura temeinic zona capului, gâtului şi a
 de sus, după procedeul „punţii olandeze”, cu ajutorul a patru persoane; umerilor şi de asemenea va fi cel care comandă ridicarea accidentatului.
 prin procedeul „mâinilor alternante”, cu ajutorul a patru sau mai multor Ridicarea în acest caz va păstra aceleaşi reguli ca în situaţiile de mai sus.
persoane. Transportul cu targa este preferabil să fie folosit chiar dacă la prima
În cadrul procedeului „cules” toţi cei trei salvatori se aşează de aceeaşi vedere starea accidentatului nu pare să fie îngrijorătoare. Acest transport cu targa
parte a victimei, care se află culcată la sol alături de targă. Mişcarea se execută în 3 este obligatoriu în cazul fracturilor de coloană vertebrală. Acesta se poate realiza de
timpi iar comenzile se dau cel mai adesea de cel care are mai multă experienţă în două persoane care pe lângă forţa membrelor superioare pot fi asigurate şi prin
astfel de situaţii şi care va ocupa prima poziţie, aceea de la nivelul capului şi folosirea unor chingi sau cordoane, legate de barele tărgii şi trecut apoi după gâtul
gâtului: salvatorilor. În acest fel greutatea tărgii se repartizează pe tot corpul iar mersul
 la comanda „pe locuri”, toţi trei sunt în picioare şi reperează vizual zonele poate fi mai uniform.
care îi revin pentru a fi mobilizate; În cazul în care mai există doi salvatori disponibili, aceştia pot susţine targa
 la comanda „apucaţi”, cei trei iau poziţia stând pe un genunchi, şi primul de barele de la extremităţi pe părţile laterale către mijlocul ei. Tipuri de tărgi
susţine cu cele două mâini capul, gâtul şi umerii accidentatului, al doilea, folosite: targa metalică (cu lopeţi), targa de coloană tip Baxtrap şi targa vacuum.
zona dorsală, lombară şi bazinul, iar al treilea coapsele şi gambele, evident În transportul accidentaţilor, există nişte principii de bază cărora,
partea posterioară a acestora; indiferent de situaţia creată, trebuie să ne subordonăm şi anume:
 la comanda „ridicaţi”, toţi trei în acelaşi timp vor ridica pe cel accidentat,  capul victimei va fi aşezat întotdeauna către direcţia de deplasare pentru a
vor face un pas mic şi apoi îl aşează pe targă. putea fi permanent supravegheat de salvatori;
Procedeul de ridicare numit „puntea olandeză” se execută astfel:  indiferent de obstacolele întâlnite în cale, trebuie menţinută poziţia
 la comanda „pe locuri”, trei salvatori se vor poziţiona cu un picior de o orizontală a tărgii;
parte şi de alta accidentatului sau în „punte” peste victimă;  deplasarea trebuie să fie uniformă şi fără grabă, pentru ca targa să nu se
 la comanda „apucaţi”, toţi trei se apleacă şi apucă victima, primul de la balanseze;
nivelul capului, gâtului şi umerilor, al doilea de antebraţ şi bazin iar al  cei doi salvatori care conduc targa trebuie să facă pasul invers unul faţă de
treilea de genunchi; celălalt, unul porneşte cu stângul celălalt cu dreptul;
 la comanda „ridicaţi”, toţi trei ridică simultan accidentatul, fapt ce menţine  în situaţiile în care se urcă scări sau pante se va evita înclinarea tărgii.
rigiditatea segmentului format din cap – gât – torace – bazin. Pentru aceasta salvatorul din faţă va coborî targa, iar cel din spate o va
 În acest timp, un al patrulea salvator introduce targa ca un „sertar” între ridica astfel încât targa să rămână în permanenţă la o poziţie orizontală;
picioarele celor trei salvatori şi deci sub victimă;  în situaţiile în care se coboară scări sau pante, manevra se face invers;
 în situaţiile în care echipa coboară pe pantă lungă este preferabil ca victima
să se afle cu picioarele înainte. În acest fel pe perioada coborârii,
63 64
accidentatul nu mai riscă să fie menţinut timp îndelungat cu capul sub

nivelul corpului, poziţie inconfortabilă pentru starea lui de sănătate;
 pentru confortul accidentatului, cu atât mai mult când afară este frig, ea
trebuie acoperită cu o pătură. Pătura se aşează iniţial pe targă (înaintea
aşezării accidentatului) oblic faţă de axul tărgii astfel încât să rămână în
exces şi să poată acoperi accidentatul;
 aşezarea tărgii în ambulanţă se face prin uşa din spate, accidentatul fiind
introdus cu capul înainte. De aici încolo responsabilitatea revine cadrelor
medicale specializate.
I.6.3. TRANSPORTUL ACCIDENTAŢILOR FĂRĂ TARGĂ

Tehnicile de transport fără targă pot fi folosite numai atunci când starea Foto nr. 30 „Scăunel” prin împreunarea a patru mâini
generală a accidentatului este bună. Aceste tehnici se aplică în situaţiile în care
extremităţile inferioare ale corpului sunt invalide şi când victima trebuie deplasată
prin spaţii înguste sau dificil de deplasat unde targa nu poate fi introdusă şi
transportul se desfăşoară cu dificultate.
Tehnicile de transport fără targă sunt:
 susţinerea de către o singură persoană a accidentatului;
 susţinerea de către două persoane a accidentatului;
Susţinerea de către o singură persoană a accidentatului se realizează prin
purtarea acesteia pe braţe dacă greutatea acestuia o permite şi forţa celui care face
transportul este pe măsură. Una dintre condiţii ar fi menţinerea membrului inferior
traumatizat spre exterior pentru a nu răni sau jena leziunea produsă.
În situaţia în care acest lucru nu se poate realiza, transportul mai poate fi
executat şi prin purtarea pe umăr, ceea ce permite salvatorului să se poată ajuta de
Foto nr. 31 „Scăunel” prin împreunarea a trei mâini
trecerea printre anumite obstacole, urcarea sau coborârea scărilor.
O ultimă variantă a transportului unui accidentat de către o singură persoană
ar fi aceea a susţinerii acestuia la nivelul trunchiului şi deplasarea accidentatului pe
un singur picior.
În situaţia în care ajutorul poate fi acordat de către două persoane se poate
improviza un „scăunel” prin împreunarea a patru sau trei mâini care vor ajuta
astfel la uşurarea acestui transport (Năstăsoiu, I., ABC- ul primului ajutor, Editura
Ceres, 1989).
65 66
Test de autoevaluare a cunoştinţelor din modulul I

1. Enumeraţi caracteristicile parametrilor fiziologici.
2. Care sunt tipurile de hemoragie în funcţie de natura vasului
lezat, sediul hemoragiei, debitul d esângerare?
3. Enumeraţi tipurile de hemostază.
4. Care sunt etapele îngrijirii plăgilor? Tipurile de bandaje.
5. Ce reprezintă formula HELP-ME?
6. Care sunt procedeele de transport a unei victime (în caz de
leziuni la nivelul coloanei vertebrale, fractură de tibie, cu mai
mulţi salvatori, fără targă)?
Foto nr. 32 Transportul unui pacient cu fractură de genunchi

În cadrul acestei unităţi de curs s-au făcut referiri la tipurile de transport
adaptate diverselor leziuni traumatice şi de asemenea sunt reliefate principiile de
bază cărora, indiferent de situaţia creată, trebuie să ne subordonăm.
Autoevaluare
Însuşirea corectă a tipurilor de transport prezentate în cadrul unităţii de

curs.
67 68
MODULUL II. EDUCAŢIE PENTRU

SĂNĂTATE
Scopul modulului:
• Cunoaşterea drepturilor omului privind starea de sănătate;
• Conştientizarea îmbunătăţirii şi conservării stării de sănătate;
• Cunoaşterea diferenţelor de gen privind starea de sănătate şi a
exerciţiului fizic;
• Cunoaşterea relaţiei om – mediu şi importanţa acesteia.
Obiective operaţionale:
După ce vor studia acest modul, studenţii vor putea să:
• Cunoască şi să înţeleagă aspectele privind drepturile educaţiei
pentru sănătate specifice categoriilor de vârstă;
• Explice specificul activităţilor educative pentru formarea
deprinderilor de igienă personală;
• Să demonstreze relaţia dintre individ (copil/tânăr), factorii
ambientali şi resursele necesare vieţii;
• Conştientizeze importanţa implementării exerciţiului fizic în
menţinerea stării de sănătate;
• Să analizeze raportul activitate – odihnă care poate prejudicia starea
de sănătate;
• Cunoască mijloacele de bază în promovarea sănătăţii;
• Depisteze factorii perturbatori ai stării de sănătate;
• Conştientizeze combaterea/eliminarea factorilor perturbatori;
• Demonstreze necesitatea educaţiei pentru realizarea unei relaţii
corecte cu mediul înconjurător;
• Conştientizeze responsabilitatea privind impactul pe care viaţa lor o
au asupra vieţii planetei.
69 70
Unitatea de studiu II.1. EDUCAŢIA PENTRU Organizaţia Mondială a Sănătăţii a propus în 1946 definiţia următoare:
„Sănătatea este o stare pe deplin favorabilă atât fizic, mintal cât şi social, şi nu
SĂNĂTATE DIN PERSPECTIVA DREPTURILOR doar absenţa bolilor sau a infirmităţilor”. Mai târziu a fost inclusă în această
OMULUI definiţie şi „capacitatea de a duce o viaţă productivă social şi economic”.
Cardinalul Javier Lozano Barragan, preşedintele Consiliului Pontifical
II.1.1. NOTĂ DE PREZENTARE PRIVIND STAREA DE pentru Pastoraţia Serviciilor de Sănătate, prezintă câteva definiţii simple ale
SĂNĂTATE: DEFINIŢII, CARACTERISTICI sănătăţii, astfel:
1. Sănătatea este tăcerea organelor.
Sănătatea este aceea stare care permite omului să-si îndeplinească cu 2. Sănătatea constă în lipsa bolilor.
randament maxim şi eficient rolul în societate. Starea de sănătate a populaţiei 3. Sănătatea este o stare de perfectă bunăstare fizică, mentală şi socială, şi
lumii, în prezent, nu mulţumeşte din toate punctele de vedere. O mare proporţie a nu numai lipsa bolilor.
populaţiei adulte este suferindă de boli cronice şi degenerative. 4. Sănătatea este nivelul de eficacitate funcţională şi/sau metabolică a
În ansamblu, profilul stări de sănătate a populaţiei, aşa cum rezultă din unui organism, atât la nivel micro (celular), cât şi la nivel macro
analiza morbidităţii şi mortalităţii indică posibilităţii mari de intervenţie prin (social).
ameliorarea ecosistemelor umane, în cadrul cărora comportamentul fiecărui 5. Sănătatea este un echilibru dinamic în continuă mişcare de la o stare de
individ are un rol însemnat atât în influenţarea propriei sănătăţii cât şi a celorlalţi sănătate la o alta de boală, aceste oscilaţii depinzând de numeroşi
oamenii. factori sau variabile biologice, psihologice şi/sau sociale, în interacţiune
Starea sănătăţii constituie una din condiţiile indispensabile ale intimă şi continuă.
funcţionalităţii populaţiei ocupate şi ale manifestării populaţiei active. Nici o 6. Sănătatea constă în capacitatea de a reacţiona la factori adverşi de
persoană ocupată, oricât ar fi de instruită, nu poate să-şi îndeplinească integral şi orice tip, fără a compromite sistemul de viaţă.
eficient rolul de lucrător, precum şi celelalte roluri sociale, dacă nu este sănătoasă. 7. Sănătatea este un proces, este capacitate şi dispoziţie de a trăi în formă
Deoarece, în acelaşi timp, nu toate persoanele ocupate sunt sănătoase, autonomă, solidară şi cu capacitate pentru veselie şi bucurie.
îmbunătăţirea stării de sănătate constituie suportul uman al stabilităţii şi creşterii 8. Sub profilul mintal, se afirmă că sănătatea este capacitatea de a iubi, de
activităţilor din societate. a se bucura şi de a tolera.
Conform definiţiei dată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, „starea de Se spune că factorii care influenţează sănătatea ca determinanţi generali
sănătate a oamenilor este echivalentă cu starea de bine generală a individului, ca sunt: “biologia umană”, “ambientul”, “forma de viaţă” şi “organizarea sănătăţii”.
bine fizic, psihic şi social, respectiv o condiţie de bunăstare fizică, mintală şi Se consideră ca factori foarte importanţi: exerciţiul fizic, nutriţia şi sănătatea
socială completă, care nu constă doar în absenţa bolii sau a infirmităţii”. mintală (http://lumea.catholica.ro/2008/02/sanatatea-ca-tindere-spre-armonie/).
Sub aspect social, „sănătatea reprezintă acea stare a organismului în care Scopurile sănătăţii:
capacităţile individuale, necesare îndeplinirii sarcinilor şi rolurilor sociale, se află 1. Promovarea sănătăţii, care vizează ca oamenii să fie tot mai sănătoţi,
la un nivel optim”, conform aceleaşi surse. apţi de a participa la viaţa sociale (se realizează prin dezvoltarea
Sănătatea individului trebuie privită în ambianţă cu mediul de muncă, de măsurilor sanogenetice cu contribuţia tuturor sectoarelor comunităţii
viaţă, de convieţuire, cu mediul economic, social şi spiritual în care trăieşte omul. şi a grupurilor sociale).
Valoarea socială a stării sănătăţii populaţiei rezultă nu doar din condiţionarea ei de 2. Ocrotirea sănătăţii prin menţinerea sănătăţii şi prevenirea bolilor.
către progresul economico-social, ci şi din conexiunea inversă: rolul stării de 3. Controlul morbidităţii prin combaterea bolilor şi a consecinţelor lor.
sănătate a colectivităţilor umane în realizarea progresului tehnic, ştiinţific, 4. Redobîndirea sănătăţii, la a cărei realizare, contribuţia medicilor, a
economic şi social. serviciilor sanitare şi sociale este substanţială.
Sănătatea se defineşte în mod curent ca starea unui organism la care Domeniile principale ale sănătăţii publice, sunt:
funcţionarea tuturor organelor se face în mod normal şi regulat. În antiteză  demografia;
prezentăm şi termenul ş definiţia stării de boală ce reprezintă „o tulburare  biostatistica;
funcţională corporală, intelectuală (la om), senzorială a organismului care  epidemiologia;
influenţează negativ capacitatea normală a organismului bolnav”  aplicarea stiintelor sociale si comportamentale la societate deoarece
http://ro.wikipedia.org. o parte din boli au un determinism social;
71 72
 conducerea serviciilor medico-sociale; sănătate”.

 dreptul; „este implicarea unei persoane într-o situaţie de viaţă – ea
 etica conform adresei PARTICIPAREA
reprezintă funcţionarea la nivelul societăţii”.
(http://facultate.regielive.ro/proiecte/medicina/starea_de_sanatate_si_caracteristicil „reprezintă probleme cu care se poate confrunta un individ
e_ei_in_romania). în implicarea sa în situaţii existenţiale. Prezenţa unei
Stările de sănătate şi domeniile de sănătate, conform Organizaţiei RESTRICŢIILE
restricţii în participare este determinată prin compararea
Mondiale a Sănătăţii (OMS)/Clasificarea internaţională a funcţionării, dizabilităţii ÎN PARTICIPARE
participării unui anume individ ce ceea ce se aşteaptă în
şi sănătăţii (CIF), 2001, acestea reprezintă „nivelul de funcţionare în cadrul unui (HANDICAP)
cultura sau societatea respectivă de la un individ care nu
anumit domeniu de sănătate al CIF”. „Domeniile legate de sănătate sunt acele suferă de o dizabilitate”.
domenii ale funcţionării care, deşi se află într-o strânsă relaţie cu o condiţie „sunt factori care constituie contextul complet al existenţei
sănătate, nu se numără probabil printre răspunderile primare ale sistemului de FACTORII
unui individ”. Factorii contextuali se divid în: factori de
sănătate, ci mai degrabă ale altor sisteme care contribuie la bunăstarea generală”. CONTEXTUALI
mediu şi factori personali.
În continuare se impune identificarea şi precizarea termenilor specifici „se referă la toate aspectele lumii externe sau extrinseci
domeniului de sănătate şi definiţiile acestora. care formează contextul existenţei unui individ şi care au ca
atare un impact asupra funcţionării persoanei respective”.
„desemnează afecţiunile (acute sau cronice), tulburările, FACTORII DE
Factorii de mediu sunt socotiţi a fi: lumea fizică şi
CONDIŢIILE DE leziunile sau traumatismele”. În aceeaşi categorie pot fi MEDIU
trăsăturile sale, lumea fizică construită de oameni, persoane
SĂNĂTATE incluse şi unele stări cum ar fi sarcina, îmbătrânirea, stresul, aflate în diferite relaţii şi roluri, atitudini şi valori, sisteme şi
predispoziţiile genetice, anomaliile congenitale. servicii sociale, politici, reglementări şi legi.
„denotă aspectele pozitive ale interacţiunii dintre individ FACTORII „sunt factori contextuali referitori la individ, cum ar fi:
FUNCŢIONAREA (cu o prolemă de sănătate) şi factorii contextuali ai PERSONALI vârsta, sexul, statutul social, experienţele de viaţă, etc.”.
acestuia (factori de mediu şi personali)”. „sunt factorii din mediul unei persoane care, prin absenţă
„denotă aspectele pozitive ale interacţiunii dintre individ sau prezenţă, îmbunătăţesc funcţionarea sau reduc
(cu o prolemă de sănătate) şi factorii contextuali în care se dizabilitatea”. Factorii facilitatori ar fi: mediul fizic
DIZABILITATEA regăseşte (factori de mediu şi personali)”. Termen generic accesibil, disponibilitatea unor tehnologii avansate
pentru afectări, limitări ale activităţii şi restricţii în relevante, atitudinile pozitive ale oamenilor faţă de
participare. FACILITATORII dizabilitate, serviciile, sistemele şi politicile ale căror scop
FUNCŢIILE Sunt funcţiile fiziologice ale sistemelor corpului, inclusiv este creşterea nivelului de implicare a persoanelor care se
ORGANISMULUI funcţiile psihologice. confruntă cu o stare de sănătate în toate domeniile
„reprezintă părţile structurale sau anatomice ale corpului, existenţei. Şi absenţa unui factor poate avea un efect de
STRUCTURILE
cum ar fi organele interne, membrele şi componentele facilitare, cum ar fi cazul absenţei unui stigmat sau a
CORPULUI
acestora, clasificate pe sisteme ale corpului”. atitudinilor negative.
„este o pierdere sau o anormalitate a structurii corpului „sunt factorii din mediul unei persoane care, prin absenţă
AFECTAREA
sau a unei funcţii fiziologice” OBSTACOLELE sau prezenţă, limitează funcţionarea şi creează
„este executarea unei sarcini sau acţiuni de către un dizabilitatea”.
ACTIVITATEA
individ – ea reprezintă funcţionarea la nivel individual”. „descrie nivelul de funcţionare cel mai înalt pe care o
„sunt dificultăţi cu care se poate confrunta un individ în persoană îl poate atinge la un moment dat. Capacitatea se
CAPACITATEA
executarea activităţilor. Limitarea activităţii poate fi orice măsoară într-un mediu uniform sau standard, şi astfel
LIMITĂRILE
deviere, uşoară sau gravă, din punct de vedere calitativ sau reflectă capacitatea adaptată la mediu a individului”.
ACTIVITĂŢII
cantitativ, înregistrată în executarea unei activităţi, faţă de „descrie modul în care acţionează persoanele în mediul lor
(DIZABILITATE)
modul sau măsura în care se aşteaptă executarea acelei PERFORMANŢA
curent”.
activităţi de către persoane care nu au o problemă de
73 74
Pentru evaluarea stării de sănătate a populaţiei se utilizează trei grupe de economie.

indicatori.  Starea sănătăţii populaţiei este afectată negativ de lipsa de acces sau acces
Indicatorii bilanţului vital al populaţiei, care se referă, în special, redus la serviciile de îngrijire a sănătăţii, la programele de prevenţie
la indicatorii demografici ce caracterizează mişcarea naturală a populaţiei şi a altor sanitară. Componentele accesibilităţii populaţiei la asistenţa medicală se
indicatori calitativi ai populaţiei. refera la: cheltuieli din bugetul de stat pentru ocrotirea sănătăţii; nivelul
Cei mai semnificativi indicatori ai stării de sănătate a populaţiei din grupa cheltuielilor populaţiei pentru îngrijirea sănătăţii şi proporţia acestora în
indicatorilor bilanţului vital al populaţiei sunt: durata medie a vieţii; rata generală bugetul familiei; distanţa medie până la cel mai apropiat spital; numărul de
a natalităţii; rata generală a mortalităţii; rata mortalităţii infantile; sporul locuitori la un medic etc.; numărul de unităţi sanitare, în expresie absolută
natural al populaţiei; ratele de fertilitate. şi la o mie de locuitori.
Indicatorii stării de sănătate, care exprimă, numeric, aspectele fizice, În continuare ne propunem să abordăm în cadrul acestui curs dreptul la
psihice şi sociale ale stării de sănătate si indicatorii accesibilităţii populaţiei la sănătate ce este considerat unul din drepturile fundamentale ale omului. Conform
serviciile medicale, care identifică şi surprind suportul material şi financiar al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, sănătatea individului este definită drept ″o stare
serviciilor de sănătate, atât publice cât şi private. de bine fizică, mentală şi socială şi nu doar absenţa bolii sau a infirmităţii″.
Cel mai important indicator, utilizat în aprecierea stării de sănătate, este Din perspectivă publică, sănătatea constituie, datorită imenselor sale
considerat durata medie a vieţii, care reflectă destul de fidel efectul îngrijirii implicaţii individuale, sociale şi demografice, unul dintre obiectivele cele mai
medicale acumulate de-a lungul mai multor generaţii, depinzând de un complex de vizate de politicile şi strategiile guvernamentale din întreaga lume. În acest sens, în
factori legaţi de dezvoltarea economică, nivelul de trai, tradiţiile culturale în ceea 1977, statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (inclusiv România), au
ce priveşte tratamentul medical etc. decis în mod unanim că ″ţelul social principal al guvernelor şi OMS în decadele
Nivelul de trai condiţionează starea sănătăţii a populaţiei şi este dependent, viitoare, să fie realizarea unei stări de sănătate a întregii populaţii a Globului, care
la rândul său, de gradul de dezvoltare economică a ţării, de măsura participării la să permită tuturor oamenilor să ducă o viaţă productivă din punct de vedere
procesul de muncă a persoanelor apte de muncă, de mărimea veniturilor create economic şi social″ (Ghid pentru cadre didactice – Program Naţional ″Educaţie
în societate şi de gradul de accesibilitate al persoanelor şi familiilor la aceste pentru sănătate în Şcoala Românească″, 2004, Naroşi, L.I., Călugăru, D.).
venituri. Nivelul de trai condiţionează starea de sănătate a populaţiei, direct şi Cultura generală, inclusiv cultura sănătăţii, se formează prin instrucţia
indirect, sub următoarele aspecte. generală a populaţiei în setul continuu al generaţiilor. Această secvenţă a culturii
 Prin nivelul şi structura consumului, în special, prin alimentaţie şi nutriţie generale, ce poartă titulatura specifică „de sănătate”, mai este considerată şi azi ca
(consumul bunurilor alimentare), consumul îmbrăcămintei, bunurilor de fiind o activitate de bază şi obligatorie a serviciilor de sănătate, în loc să fie
valoare mare şi de uz îndelungat, consumul medicamentelor şi materialelor apreciată ca o noţiune de „pregătire continuă”, de „educaţie premanentă”, de
sanitare, consumul bunurilor şi serviciilor de igienă personală şi familiala. „perfecţionare” pe un fond pregătit general în sistemul instrucţiei publice a
Prin condiţiile de trai şi serviciile comunale, concretizate în gradul de populaţiei.
asigurare a populaţiei cu locuinţe decente, caracteristicile şi gradul de Veriga principală pe care ar trebui să acţioneze serviciile de sănătate şi cele
confort al locuinţelor, accesibilitatea locuinţelor şi sistemele de apă, educaţionale pentru a avea rezultate bune, pe termen scurt şi lung, privind
canalizare, electricitate, gaze, amenajări stradale. îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, este educaţia pentru sănătate.
 Prin condiţiile de la locul de muncă, intensitatea muncii, Ca sistem care include conştiinţa stării de sănătate, procesul de
monotonia/variabilitatea muncii, durata zilei şi săptămânii de lucru, durata predare/învăţare şi participarea, educaţia pentru sănătate are ca scop creşterea
timpului liber şi modul de utilizare a acestuia, condiţiile de odihnă şi sport. nivelului de cunoştinţe medicale ale populaţiei în domeniul sanogenezei, protecţiei
 Prin nivelul cultural al populaţiei, respectiv nivelul de instruire, activităţile mediului şi prevenirii bolilor; formarea şi dezvoltarea unor deprinderi corecte care
culturale şi gradul de accesibilitate la cultură a populaţiei, gradul de să promoveze sănătatea precum şi crearea unei poziţii active faţă de sănătatea
dezvoltare, calitatea şi gradul de accesibilitate la învăţământ, dezvoltarea individuală şi de problemele sănătăţii publice, în sensul atragerii şi capacitării
ştiinţei şi gradul de răspândire a acesteia în rândul populaţiei. maselor la participarea activă în vederea realizării şi consolidării sănătăţii.
 Sărăcia, consumul alcoolului şi tabagismul, alimentarea nesănătoasă, După Ch. Gernez-Rieux şi M. Gervois, educaţia pentru sănătate
inactivitatea fizică şi stresul reprezintă principalii factori determinanţi ai îndeplineşte trei roluri, în funcţie de scopul urmărit:
sănătăţii populaţiei adulte. Morbiditatea şi mortalitatea, condiţionate de  preventiv – temele de educaţie conţinând elemente de instrucţie a populaţiei
aceşti factori, constituie o povară considerabilă pentru societate şi pentru prevenirea îmbolnăvirilor;
75 76
 constructiv – de realizare a adeziunii opiniei publice în favoarea sănătăţii; II.1.2. DREPTURILE COPILULUI PRIVIND EDUCAŢIA PENTRU
 curativ – pentru educarea şi convingerea pacienţilor de a urma prescripţiile SĂNĂTATE
medicale.
Putem considera educaţia pentru sănătate ca fiind o componentă a
instrucţiei generale, o ramură a culturii umane, una din bazele sănătăţii, cu rol în - copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care
influenţarea modului de viaţă modern spre conţinut favorabil sănătăţii, în realizarea o poate atinge şi de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare necesare
de generaţii care să aibă un comportament sanogen şi în formarea voinţei politice pentru asigurarea realizării efective a acestui drept;
pentru acordarea de către forurile decidente a adevăratului rol ce se cuvine - accesul copilului la servicii medicale şi de recuperare, precum şi la
sănătăţii. medicaţia adecvată stării sale în caz de boală este garantat de către stat, costurile
Educaţia pentru sănătate, la fel ca în celelalte ramuri ale culturii, trebuie să aferente fiind suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi
deţină un fond material, fizic, care să stea la baza cuvântului cu rol educativ, ea de la bugetul de stat;
având viabilitate doar atunci când exprimarea teoretică este susţinută de un material - organele de specialitate ale administraţei publice centrale, autorităţile
adecvat cu caracter educativ şi cu aplicabilitate practică. administraţiei publice locale, precum şi orice alte instituţii publice sau private cu
Tipuri de educaţie pentru sănătate atribuţii în domeniul sănătăţii sunt obligate să adopte, în condiţiile legii, toate
Există trei tipuri de educaţie pentru sănătate: formală, nonformală şi măsurile necesare pentru: reducerea mortalităţii infantile; asigurarea şi dezvoltarea
comportamentală: serviciilor medicale primare şi comunitare; prevenirea malnutriţiei şi a
1. educaţie pentru sănătate formală care este rezultatul unui proces îmbolnăvirilor; informarea părinţilor şi a copiilor cu privire la sănătatea şi
planificat de transmitere de experienţe, cunoştinţe, ce vizează toată alimentatţa copilului, inclusiv cu privire la avantajele alăptării, igienei şi salubrităţii
populaţia (socializare secundară a individului), necesită efort de predare- mediului înconjurător; dezvoltarea de acţiuni şi programe pentru ocrotirea sănătăţii
învăţare şi educatori; şi de prevenire a bolilor, de asistenţă a părinţilor şi de educaţie, precum şi de
2. educaţia pentru sănătate nonformală vizează componentele din conduita servicii în materie de planificare familială; verificarea periodică a tratamentului
individului care se formează prin experienţă sau imitaţie (socializarea copiilor care au fost plasaţi pentru a primi îngrijire, protecţie sau tratament;
primară a individului); nu necesită efort cu caracter de educaţie, de asigurarea confidenţialităţii consultanţei medicale acordate la solicitarea copilului;
transmitere a cunoştinţelor; este realizată de familie şi comunitate; derularea sistematică în unităţile şcolare de programe de educaţie pentru viaţă,
3. educaţie pentru sănătate comportamentală cuprinde educaţia pentru inclusiv educaţie sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu
sănătate conform normelor sociale şi educaţia pentru dezvoltarea sănătăţii transmitere sexuala şi a gravidităţii minorelor;
publice şi promovarea comportamentelor favorabile sănătăţii, principalele - părinţii sunt obligaţi să solicite asistenţă medicală pentru a asigura
obiective educaţionale vizând dezvoltarea cunoştinţelor, aptitudinilor, copilului cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge şi pentru a preveni
atitudinilor şi a convingerilor ce vizează sănătatea, situaţiile care pun în pericol viaţa, creşterea şi dezvoltarea copilului;
(http://facultate.regielive.ro/cursuri/medicina/educatie-pentru-sanatate-si- - vizitele periodice ale personalului medical de specialitate la domiciliul
comunicarea-in-educatia-pentru-sanatate-comunicare-pedagogie- gravidelor şi al copiilor până la împlinirea vârstei de un an sunt obligatorii, în
106329.html). vederea ocrotirii sănătăţii mamei şi copilului, educaţiei pentru sănătate, prevenirii
abandonului, abuzului sau neglijării copilului;
- copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să permită
dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială;
- părinţilor sau, după caz, altor reprezentanţi legali le revine în primul rând
responsabilitatea de a asigura, în limita posibilităţilor, cele mai bune condiţii de
viaţă necesare creşterii şi dezvoltării copiilor; sunt obligaţi să le asigure copiilor
locuinţă, precum şi condiţiile necesare pentru creştere, educaţie şi pregătirea
profesională;
- autorităţile administraţiei publice locale au obligatţa de a informa părinţii
şi copiii în legătura cu drepturile pe care le au, precum şi asupra modalităţii de
acordare a drepturilor de asistenţă socială şi de asigurări sociale;
77 78
- copilul cu dizabilitate are dreptul la îngrijire specială, adaptată nevoilor • cunoaşterea legilor bioritmului uman, necesitatea respectării lui în cadrul
sale; are dreptul la educaţie, recuperare, compensare, reabilitare şi integrare, activităţilor fizico-psihice cotidiene sau pe termen lung;
adaptate posibilităţilor proprii, în vederea dezvoltării personalităţii sale; • pregătirea continuă şi sistematică pentru a preveni munca în salturi şi
- îngrijirea specială trebuie să asigure dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, stresul;
morală sau socială a copiilor cu handicap. Îngrijirea specială constă în ajutor • elaborarea unor metode personale de asimilare a informaţiei şi interpretare a
adecvat situaţiei copilului şi părintţlor săi ori, după caz, situaţiei celor cărora le este acesteia;
încredinţat copilul şi se acordă gratuit, ori de câte ori acest lucru este posibil, pentru • crearea unui climat relaţional pozitiv în familie, cămin, loc de muncă sau
facilitarea accesului efectiv şi fără discriminare al copiilor cu handicap la educaţie, învăţătură;
formare profesională, servicii medicale, recuperare, pregătire, în vederea ocupării • consolidarea deprinderilor şi obişnuinţelor de igienă personală;
unui loc de muncă, la activităţi recreative, precum şi la orice alte activităţi apte să • asimilarea noţiunilor privind etiologia, epidemiologia şi profilaxia bolilor
le permită deplină integrare socială şi dezvoltare a personalităţii lor; transmisibile, a bolilor cronice degenerative;
- organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi autorităţile
• alimentaţia raţională – care presupune respectarea numărului, ritmicităţii
administraţiei publice locale sunt obligate să iniţieze programe şi să asigure
meselor precum şi calitatea acestora (principii alimentare, calorii, etc.)
resursele necesare dezvoltării serviciilor destinate satisfacerii nevoilor copiilor cu
• odihna activă, cu utilizarea eficientă a timpului liber, pentru a se obţine o
dizabilităţi şi ale familiilor acestora în condiţii care să le garanteze demnitatea, să le
recuperare fizică şi psihică integrală;
favorizeze autonomia şi să le faciliteze participarea activă la viaţa comunităţii.
(Extras din Legea nr. 272 / 2004 privind protectia şi promovarea drepturilor • formarea unei atitudini pozitive faţă de ceilalţi membrii ai colectivităţii
(sociabilitate, solicitudine, spirit de echipă, colegialitate);
copilului, publicată în M. Of. partea I nr. 557/23.06.2004)
(http://www.gradinitebrasov.ro/content/view/247/20/). • formarea unei conduite corecte în ceea ce priveşte relaţiile interpersonale,
relaţiile dintre sexe;
II.1.3. DREPTURILE/OBIECTIVELE • realizarea unei atitudini conştiente, responsabile, în ceea ce priveşte
ADOLESCENTULUI/TÂNĂRULUI PRIVIND EDUCAŢIA PENTRU promovarea sănătăţii proprii şi a colectivităţii.
SĂNĂTATE Alegerea mijloacelor pentru realizarea acestui deziderat trebuie să ţină cont
de particularităţile psiho-sociale şi de vârstă ale acestei categorii de populaţie,
pentru că tinerii au o altă optică asupra vieţii decât elevul ascultător şi disciplinat.
Odată cu depăşirea vârstei şcolare, educaţia pentru sănătate nu-şi reduce Tineretul în general este receptiv la mesajele educaţionale, când acestea
sfera de acţiune. La această vârstă intervin multipli factori educaţionali care prezintă un grad crescut de noutate sau coincid cu sfera intereselor şi preocupărilor
concură la formarea personalităţii tânărului, la conştientizarea importanţei sănătăţii sale. De asemenea alegerea locului, zilei şi chiar a orei de desfăşurare a acţiunii are
proprii şi a colectivităţii şi la promovarea acesteia. o deosebită importanţă în recepţionarea maximă a mesajului şi a informaţiei.
Principalele obiective şi elemente de conţinut ale educaţiei pentru sănătate a Numeroşi autori subliniază faptul că tinerilor trebuie să li se vorbească de la
tinerilor în general şi a studenţilor în special sunt: egal la egal, ca unor adulţi. Culpabilizarea, blamul, înfricoşarea populaţiei faţă de
• formarea unei concepţii ştiinţifice despre sănătate şi boală care să unele obiceiuri nocive (alcool, fumat, droguri) nu este cea mai bună şi eficientă
fundamenteze atitudini şi comportamente igienice, sanogenetice; metodă. Explicarea urmărilor şi prezentarea unor exemple concrete, discuţiile
• formarea convingerii că selectarea adecvată a normelor de viaţă igienică şi libere şi fără prejudecăţi, lăsând la latitudinea tinerilor să ia deciziile, sunt mult mai
aplicarea lor contribuie la conturarea personalităţii; eficiente decât oferirea unor tipare, modele sau soluţii standard.
• promovarea culturii sanitare ca o componentă a culturii generale; O problematică deosebit de importantă ce trebuie abordată în rândul
• consolidarea comportamentului privind igiena muncii şi vieţii în tinerilor sunt bolile cu transmitere sexuală, în special HIV/SIDA. Tinerii trebuie
colectivitate, profilaxia îmbolnăvirilor profesionale; învăţaţi nu numai speriaţi în legătură cu modul de transmitere, de manifestare a
• pregătirea studenţilor, în special în universităţile de medicină şi farmacie, în acestor afecţiuni, şi nu în ultimul rând cum se pot proteja.
domeniul metodologiei educaţiei pentru sănătate şi promovării sănătăţii. În această activitate se poate folosi întreaga gamă de mijloace specifice
În afară de aceste obiective de interes general, în programele educativ- educaţiei pentru sănătate, fie singure, fie combinate. Ele trebuie alese în funcţie de
sanitare pentru studenţi se cer a fi integrate şi alte obiective de interes particular tema abordată, de numărul participanţilor, de durată, etc., conform adresei
cum ar fi:
79 80
http://facultate.regielive.ro/cursuri/medicina/educatie-pentru-sanatate-si- în ajutor pentru menţinerea sau readaptarea capacităţilor fizice ori intelectuale,
comunicarea-in-educatia-pentru-sanatate-comunicare-pedagogie-106329.html. asigurarea unor programe de ergoterapie, sprijin pentru realizarea igienei corporale;
servicii medicale, care constau în consultaţii şi tratamente la cabinetul medical, în
instituţii medicale de profil sau la patul persoanei, dacă aceasta este imobilizată,
II.1.4. DREPTURILE VÂRSTNICULUI PRIVIND EDUCAŢIA servicii de îngrijire-infirmerie, asigurarea medicamentelor, asigurarea cu
PENTRU SĂNĂTATE dispozitive medicale, consultaţii şi îngrijiri stomatologice;
- căminul pentru persoane vârstnice este instituţia de asistenţă socială cu
personalitate juridică, şi asigură condiţii corespunzătoare de găzduire şi de hrană,
Asistenţa de recuperare în geriatrie se adresează la două categorii de
îngrijiri medicale, recuperare şi readaptare, activităţi de ergoterapie şi de petrecere
indivizi, respectiv bătrânilor care devin deficienţi şi deficienţilor care devin bătrâni.
Şi o categorie şi alta realizează procente deosebit de ridicate, căci majoritatea a timpului liber, asistenţă socială şi psihologică;
- principalele obiective ale unui cămin sunt: să asigure persoanelor
bolilor cronice atât de frecvente la vârstnici instalează disfuncţii care se
vârstnice îngrijite maximum posibil de autonomie şi siguranţă; să ofere condiţii de
accentuează în timp, iar deficienţii, prin îngrijirile primite, ajung la vârsta a III-a
îngrijire care să respecte identitatea, integritatea şi demnitatea persoanei vârstnice;
într-un număr din ce în ce mai mare.
să permită menţinerea sau ameliorarea capacităţilor fizice şi intelectuale ale
Persoanele vârstnice au dreptul la asistenţă socială, în raport cu situaţia
persoanelor vârstnice; să stimuleze participarea persoanelor vârstnice la viaţa
sociomedicală şi cu resursele economice de care dispun:
socială; să faciliteze şi să încurajeze legăturile interumane, inclusiv cu familiile
- sunt considerate persoane vârstnice, persoanele care au împlinit vârsta de
persoanelor vârstnice; să asigure supravegherea şi îngrijirea medicală necesară; să
pensionare stabilită de lege.
prevină şi să trateze consecinţele legate de procesul de îmbătrânire (Legea nr.
- nevoile persoanelor vârstnice se evaluează prin anchetă socială care se
17/2000, lege privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată în
elaborează pe baza datelor cu privire la afecţiunile ce necesita îngrijire specialaă
2007),
capacitatea de a se gospodări şi de a îndeplini cerinţele fireşti ale vieţii cotidiene,
http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_asistenta_persoane_varstnice.php).
condiţiile de locuit, precum şi veniturile efective sau potenţiale considerate minime
În concluzie, îmbunătăţirea stării sănătăţii a oamenilor constituie o
pentru asigurarea satisfacerii nevoilor curente ale vieţii;
prioritate, o utilizare mai completă a timpului anual de muncă, creativitate şi
- serviciile comunitare pentru persoanele vârstnice au în vedere: îngrijirea
eficienţă sporită. Impactul social al acestor efecte se concretizează în îmbunătăţirea
temporară sau permanentă la domiciliu; îngrijirea temporară sau permanentă într-
cantitativă şi calitativă a producţiei de bunuri şi servicii, a rezultatelor activităţii,
un cămin pentru persoane vârstnice; îngrijirea în centre de zi, cluburi pentru
atât la nivel micro cât şi macrosocial.
vârstnici, case de îngrijire temporară, apartamente şi locuinţe sociale, precum şi
Înrăutăţirea stării de sănătate, dimpotrivă, se soldează cu reducerea
altele asemenea;
- serviciile comunitare asigurate persoanelor vârstnice la domiciliu sunt capacităţii de muncă sau pierderea acesteia, temporar sau definitiv, efectuarea unor
servicii sociale privind, în principal, îngrijirea persoanei, prevenirea marginalizării cheltuieli suplimentare pentru tratament, recuperarea şi reintegrarea în viaţa
sociale şi sprijinirea pentru reintegrarea socială, consiliere juridică şi economico-socială.
administrativă, sprijin pentru plata unor servicii şi obligaţii curente, îngrijirea
locuinţei şi gospodariei, ajutor pentru menaj, prepararea hranei; servicii Rezumatul unităţii de studiu
sociomedicale privind, în principal, ajutorul pentru realizarea igienei personale,
readaptarea capacităţilor fizice şi psihice, adaptarea locuinţei la nevoile persoanei În cadrul acestei unităţi de curs au fost prezentate noţiunile generale privind
vârstnice şi antrenarea la activităţi economice, sociale şi culturale, precum şi sănătatea şi educaţia pentru sănătate, precum şi drepturile şi obiectivele educaţiei
îngrijirea temporară în centre de zi, aziluri de noapte sau alte centre specializate; pentru sănătate raportate categoriilor de populaţie.
servicii medicale, sub forma consultaţiilor şi îngrijirilor medicale la domiciliu sau
în instituţii de sănătate, consultaţii, îngrijiri stomatologice, administrarea de Autoevaluare
medicamente, acordarea de materiale sanitare şi de dispozitive medicale; Elaboraţi o fişă de informare privind drepturile la sănătate ale indivizilor,
- serviciile comunitare asigurate persoanelor vârstnice în cămine sunt: pe grupe de vârstă.
servicii sociale, care constau în ajutor pentru menaj, consiliere juridică şi
administrativă, modalităţi de prevenire a marginalizării sociale şi de reintegrare
socială în raport cu capacitatea psihoafectivă; servicii sociomedicale, care constau
81 82
Unitatea de studiu II.2. DIMENSIUNILE IGIENEI • pentru tineri – activităţile de consiliere pentru sănătate propun teme corelate
pregătirii concrete a reacţiilor adulte la patogenia vieţii cotidiene, de
ÎN EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE exemplu identificarea şi analiza factorilor şi complexelor de factori care
influenţează dezvoltarea individuală şi determină starea de sănătate
Igiena reprezintă o altă componentă de bază în influenţarea stării de (Popescu, A., 2004).
sănătate. Starea de sănătate, prin optica sistemului de reguli ale igienei personale,
Igiena, conform http://ro.wikipedia.org (din greacă υγιεινή [τέχνη] poate fi fixată şi prin corecta poziţionare a individului în raport cu factorii
(hygieiné [téchne] ştiinţa dătătoare de sănătate) „este ştiinţa care studiază legităţile ambientali.
influenţei factorilor mediului extern asupra sănătăţii omului, populaţiei, Suma agenţilor de mediu cu care persoana intră în contact prin exerciţiul
elaborează măsurile de profilaxie a bolilor şi crearea condiţiilor, ce asigură activităţilor zilnice – aerul, apa, solul şi produsele acestuia, mediul în care se
menţinerea şi fortificarea sănătăţii”. desfăşoară activităţile şcolare şi extraşcolare, mediul uman sau social în care
Sarcinile acesteia ca obiect de studiu sunt: trăieşte şi se dezvoltă (atmosfera familială, grupul de prieteni,colectivitatea
1. Igiena studiază factorii şi condiţiile mediului ambiant (naturali şi sociali), şcolară), constituie factorii ambientali.
care influenţează asupra sănătăţii omului, caracterizându-i calitativ şi cantitativ.
2. Studiază legităţile factorilor mediului extern asupra organismului şi II.2.1. REGULILE DE IGIENĂ PERSONALĂ, fac parte din educaţia
sănătăţii omului, determinând caracterul acţiunii şi dependenţa "doză-timp-efect." individuală, medicală şi estetică, pe care individul trebuie să o posede. Acestea
Domeniul igienei personale este unul fundamental în consilierea pentru conduc împreună la menţinerea sau îmbunătăţirea stării de sănătate.
sănătate, întrucât igiena reprezintă deopotrivă atitudinea individului faţă d epropria Igiena individuală, urmăreşte următoarele aspecte:
persoană şi faţă de viaţă. • igiena pielii şi a anexelor sale (păr – unghii);
Igiena este activitatea cotidiană care menţine sănătatea şi sporeşte şansele • igiena cavităţii bucale;
de durată a sănătăţii, indicând calitatea raporturilor dintre individ şi suma factorilor • igiena nasului;
care dau sens vieţii, cu condiţia evitării unor atitudini extreme. • igiena ochilor;
Se consideră că un individ care nu îşi respectă propriul suport al vieţii • igiena urechilor;
(propriul organism) nu va respecta nici alte forme ale vieţii (alte organisme, mediul • igiena picioarelor.
înconjurător, securitatea şi integritatea altor sisteme care se autoîntreţin). Tocmai
din acest motiv, învăţarea comportamentului igienei personale de către copil şi Igiena pielii
tânăr constituie platforma de bază pe care se construiesc sisteme de cunoştinţe, ce Înainte de a trece la regulile de igienă ce trebuie respectate, vom stabili
au centrul lor diversele abordări ale conceptului de sănătate, principiul de bază funcţiile acesteia.
fiind abordarea conceptului de sănătate de o persoană, numai dacă preocuparea faţă 1. Una din funcţiile de bază ale pielii este aceea de protecţie:
de sine începe cu grija faţă de sistemele propriului organism, de sinteza acestora, a. prin stratul cornos al epidermei, organismul este apărat de influenţa negativă a
care este capacitatea de a face faţă factorilor agresivi şi/sau patogeni. factorilor externi (fizici, chimici, infecţioşi);
Obiectivele de referinţă ale învăţării igienei personale se succed gradual, b. prin elasticitate şi ţesut adipos subcutanat, organele şi ţesuturile subiacente sunt
astfel: protejate de traumatismo directe şi indirecte;
• pentru copilul mic – se are în vedere însuşirea unui limbaj adecvat c. prin secreţia pigmentului melanic, bronzarea pielii reduce acţiunea nocivă a
identificării şi recunoşterii comportamentelor sănătoase, a tipurilor de boli, radiaţiilor solare, ultraviolete;
a principalelor pericole pentru sănătate. Obiectivele comportamentale 2. Funcţia de excreţie este foarte importantă, deoarece prin glandele
vizează aplicarea corectă a normelor igienico-sanitare, dar şi iniţierea de sudoripare se elimină transpiraţia care are în compoziţie apă, acid lactic, acid uric,
măsuri active pentru recunoaşterea în viaţa de zi cu zi a factorilor interni şi uree, săruri; aceste
externi care determină starea de boală; substanţe se înlătură prin transpiraţie în timpul eforturilor de lungă durată,
• pentru elevii prepuberi – obiectivele de referinţă constau în formarea de cantitatea poate depăşi 2-3 litri, astfel sărurile minerale trebuie recuperate cât mai
atitudini, dezvoltarea şi susţinerea de comportamente, care prin aplicarea repede.
regulilor de igienă personală, pot conduce la monitorizarea eficientă atât a 3. Pielea reprezintă şi un organ de recepţie prin intermediul căreia
punctelor tari cât şi a celor slabe de pe propriul tablou al stării de sănătate; exteroceptorii fac legătura între sistemul nervos central şi mediul extern;
83 84
terminaţiile nervoase pot funcţiona corect numai la nivelul unui ţesut cutanat corect apă rece. Astfel se produc excitaţii de contrast, vasodilataţie, urmată de
şi bine îngrijit. Sensibilitatea pielii trebuie pregătită încât să recepţioneze cele mai vasoconstricţie, asigurându-se o mai bună hrănire a pielii. Dacă pielea feţei
mici variaţii de temperatură, umiditate, mişcare a aerului, adaptarea făcându-se este spălată cu apă rece, aceasta devine uscată şi nu este asigurată hrănirea.
corect prin păstrarea echilibrului morfo-funcţional. Invers, dacă pielea feţei este spălată frecvent cu apă caldă aceasta duce la
4. Funcţia de termoreglare este foarte importantă deoarece prin stratul de slăbirea tonusului muşchilor şi astfel pielea devine flască;
ţesut adipos subcutanat prin vasoconstricţie sau vasodilataţie periferică, organismul • în ceea ce priveşte folosirea săpunului sau a gelurilor de duş este bine de
apără sau facilitează pierderea de căldură a organismului. Pielea are cel mai ştiut că acestea au rolul de a dizolva grăsimile de pe tegumente şi de a
important rol în termoreglarea fizică, la nivelul ei producându-se 95-97% din îndepărta substanţele supraadăugate cu ajutorul spumei produse; calităţile
pierderea de căldură a săpunului trebuie ales în funcţie de particularităţile pielii, în general nu se
corpului. recomandă folosirea săpunului puternic alcalin, deoarece neutralizează
5. Pielea prezintă şi o funcţie antiifecţioasă bazată pe integritatea pielii, pe aciditatea secreţiilor pielii.
reacţia acidă a transpiraţiei, pe secreţia de anticorpi şi antitoxine. Atunci când
regulile de igienă nu Igiena părului
sunt respectate, prezenţa sebumului creează un mediu favorabil înmulţirii Pielea capului şi părul trebuie spălate săptămânal. În general, părul este bine
microbilor patogeni de la nivelul pielii. să fie tuns scurt, pentru a nu i se slăbi rădăcina bulbului pilos prin smulgerea cu
6. Rolul pielii în reactivitatea generală se face remarcat prin participarea pieptenul sau peria care îndepărtează atât praful, cât şi excoriaţiile epiteliale ale
activă la activitatea organelor interne. pielii capului. Periatul părului, repetat de câteva ori pe zi, produce un aflux sanguin
Exemplu: în intoxicaţii alimentare apar erupţii cutanate, în bolile în piele şi o repartizare
contagioase, erupţii specifice acelei boli, în stări emoţionale, pielea se înroşeşte sau mai egală a sebumului. Nu se recomandă udarea părului, pentru că se decolorează
devine palidă, transpiră. şi degradează. Pentru buna întreţinere a pielii şi fanerelor, în afară de respectarea
7. Rolul pielii în sinteza vitaminei D se face remarcat prin provitamina D din regulilor de igienă menţionate, nu trebuie să lipsească din alimentaţie vitamina A şi
ţesutul adipos subcutanat care sub influenţa radiaţiilor ultraviolete se alimentele bogate în magneziu. Igiena părului axilelor şi a zonei genitale, comportă
transformă în vitamina D. o atenţie specială, deoarece sunt zone cu o intensă activitate de excreţie. Se
recomandă spălarea frecventă a zonelor cu apă şi săpun, tunderea sau epilarea
Igiena propriu-zisă a pielii zonelor (după caz) şi protejarea cu produse antiperspirante.
Pentru a păstra funcţiile normale ale pielii, trebuie îndepărtate în mod
sistematic, toate acele substanţe supraadăugate care pot modifica sau stânjeni Igiena unghiilor trebuie să se facă sistematic şi cu multă grijă, deoarece
funcţiile acesteia. În acest sens se recomandă: sub ele se formează un mediu de cultură pentru microbi.
• spălarea zilnică cu apă şi săpun; baia generală în cadă, deşi înmoaie bine
epiderma,este mai puţin indicată deoarece poate duce la răspândirea pe Igiena digestiei reprezintă o componentă de bază a igienei individuale.
întreaga suprafaţă a corpului, în urechi, pe mucoase, a unor microbi aflaţi pe Gura şi mai ales dantura poate deveni o poartă de intrare a infecţiilor gastro-
alte regiuni infectate ale corpului (regiunea perineală, picioare). Baia intestinale, loc de fermentaţie a resturilor alimentare, iar cariile dentare loc de
generală în cadă chiar dacă este admisă în familie nu este permisă în putrefacţie. Pentru prevenirea acestor situaţii se impune spălarea danturii dimineaţa
colectivităţi sau în alte locuri, mai ales dacă nu este posibilă o dezinfectare şi seara iar în timpul zilei dacă acest lucru nu este posibil, clătirea gurii după
riguroasă a căzii după fiecare baie, deoarece poate deveni un mijloc de fiecare masă cu apă sau alte produse speciale pentru îngrijirea acesteia.
transmitere a bolilor infecto-contagioase şi a infecţiilor de piele; Pentru o bună întreţinere a dinţilor este bine ca hrana să nu fie nici prea rece
• baia generală sub duş este cea mai indicată deoarece elimină toate riscurile nici prea fierbinte pentru a se putea păstra integritatea smalţului. Orice ″fisură″ a
amintite mai sus i este indicată ori de câte ori este nevoie pentru dintelui poate duce la apariţia cariei dentare, la crearea unui focar de infecţie care
îndepărtarea stratului cornos descuamabil; este de cele mai multe ori cauza reumatismului. Controlul stomatologic bianual
• spălarea mâinilor cu apă şi săpun se impune obligatoriu înaintea fiecărei este primordial pentru păstrarea integrităţii danturii şi menţinerea sănătăţii. Sunt
mese şi ori de câte ori este nevoie; contraindicate folosirea diferitelor soluţii (scobitori, ace de gămălie, ace de cusut)
• spălarea pielii feţei este bine să se facă cu apă la temperatura camerei sau pentru extracţia resturilor alimentare deoarece acestea pot leza gingiile sau pot
mai bine alternativ, cu apă caldă şi rece, terminându-se de fiecare dată cu sparge smalţul dentar.
85 86
• evitarea introducerii în ureche a diferitelor corpuri (scobitori, ace de

Igiena nasului gămălie, ace de cusut) care pot duce la inflamaţii, infecţii ale tegumentului
Nasul prin funcţia sa de organ olfactiv are rolul de încălzire, umezire şi sau chiar ale timpanului;
purificare a aerului inspirat şi de sesizarea diferitelor mirosuri, care indică • evitarea zgomotelor puternice.
impurificarea aerului cu Păstrarea sănătăţii analizatorului acustico-vestibular se obţine prin vizite
anumiţi produşi chimici volatili. În timpul efortului fizic, acesta asigură oxigenarea periodice la medicul specialist.
organismului.
Deviaţiile de sept, vegetaţiile adenoide (polipii), inflamaţiile cronice ale Igiena picioarelor
mucoasei (rinitele) produc obstruarea căilor nazale, ceea ce obligă la o respiraţie e Picioarele reprezintă o parte a corpului ce poate prezenta multe
gură, precum şi o inconveniente dacă acestea nu sunt corect îngrijite corespunzător fiecărui anotimp.
oxigenare redusă a organismului lucru de mare importanţă mai ales în perioada de Pentru o bună igienă a picioarelor, se recomandă:
creştere. • spălarea în fiecare seară cu apă şi săpun;
Igiena nasului se realizează dimineaţa prin spălare cu apă, iar in timpul zilei • toate obiectele de igienă individuală să fie strict personale;
dacă este nevoie cu ajutorul unei batiste curate şi bine dezinfectate. În situaţiile • folosirea papucilor individuali atunci când igiena individuală are loc la
patologice duşurile cu circuit deschis;
menţionate mai sus se recomandă consultarea medicului specialist. • vara, se recomandă purtarea încălţămintei care să asigure o bună aerisire
piciorului, să evite transpiraţia care reprezintă un focar pentru dezvoltarea
Igiena ochilor micozelor şi
Ochii reprezintă organele vizuale, iar funcţia de bază este aceea de
• ciupercilor interdigitale;
acomodare la diferite distanţe şi intensităţi de lumină.
• iarna, se recomandă adecvarea încălţămintei la factorii de mediu (bocanci,
Pentru o bună igienă a ochilor, se recomandă:
şosete) care să asigure o bună conductibilitate termică;
• corecta şi suficienta iluminare în timpul diferitelor ocupaţii; Păstrarea sănătăţii picioarelor se obţine prin vizite periodice la medicul
• spălarea ochilor dimineaţa, pentru îndepărtarea secreţiilor acumulate în specialist.
timpul nopţii;
• protejarea împotriva luminii puternice (soare, zăpadă) prin purtarea II.2.2. IGIENA SPORTIVULUI ŞI ACTIVITĂŢII SPORTIVE
ochelarilor de protecţie;
• protejarea cu ochelari împotriva prafului şi a vântului; Igiena echipamentului
• evitarea curăţirii ochilor cu mâna murdară sau frecarea acestora datorate Echipamentul pentru activităţile sportive dar mai ales pentru sportul de
mâncărimilor sau a pătrunderii unor particule străine. performanţă are un rol foarte important, unul dintre acestea fiind acela de
Păstrarea acuităţii vizuale se obţine prin vizite periodice la medicul menţinere a stării de sănătate
specialist. dar şi pentru facilitarea obţinerii de performanţe sportive. În sprijinul celor
menţionate, vom prezenta funcţiile şi caracteristicile de bază ce sunt proprii unui
Igiena urechilor echipament sportiv.
Urechea reprezintă segmentul periferic al analizatorului acustico-vestibular În timpul efortului fizic, lupta organismului pentru termoreglare este
ce conţine aparatele receptoare a două simţuri: intermediată de o serie de procese fiziologice dar şi de calitatea echipamentului
• simţul auzului, asigurat de analizatorul acustic; sportiv. Îmbrăcămintea în general acoperă la adult aproximativ 80% din suprafaţa
• simţul poziţiei spaţiale şi al echilibrului corpului asigurat prin aparatul pielii, iar la copil 60 – 70%, limitând astfel pierderile de căldură. Astfel, prin piele,
vestibular. corpul pierde aproximativ 90 – 95% din căldura proprie, prin conductibilitate şi
• Pentru o bună igienă a urechilor, se recomandă: convecţie 30%, radiaţie 45% şi evaporare 25%. Îmbrăcămintea creează diferite
• evitarea curenţilor de aer rece sau umed ce pot duce la otite medii; straturi de aer între corp şi exterior, a căror variabilitate depinde de numărul
• menţinerea igienei pavilionului urechii şi conductului auditiv extern, unde straturilor de îmbrăcăminte şi de calitatea ţesuturilor privind grosimea,
se adună praf şi cerumen prin spălare cu apă şi săpun;
87 88
densitatea, porozitatea, permeabilitatea pentru aer şi apă, higroscopicitatea. Din - echipamentul sportiv trebuie să îndeplinească şi funcţii estetice – prin
aceste considerente se preferă ca echipamente sportive care să aibă următoarele culoare, culorile deschise sunt mai uşor vizibile; prin croială, permite mişcări
caracteristici: libere, accesibile.
• conductibilitate termică mică şi putere de evaporare mare – proprietate
de a absorbi căldura corpului şi de a o transmite mediului ambiant; Igiena bazelor sportive
• porozitate mare – reprezintă mult aer în ţesătură, producând astfel o bună Prin bază sportivă se înţelege orice construcţie sau amenajare specială,
izolare termică; permanentă sau temporară, împreună cu anexele social-sanitare necesare şi
• permeabilitate mare – aceasta permite efectuarea schimburilor gazoase de prevăzută aparatura corespunzătoare practicării exerciţiilor fizice şi a sportului.
la nivelul tegumentelor; După natura construcţiei lor, care le limitează posibilităţile de funcţionare în
• higroscopicitate mică – ţesăturile trebuie să aibă proprietatea de a absorbi raport cu diferite anotimpuri, ele se împart în două grupe mari:
apa sau vaporii de apă dinspre corp spre exterior. a. baze sportive deschise, unde activitatea este limitată de obicei de
Între diferitele straturi pe care le creează îmbrăcămintea în jurul corpului, anotimp şi anume pârtii de schi, bob, sanie, stadioane;
există diferenţe de temperatură şi umiditate, care fac o trecere gradată între b. baze sportive închise care permit activitatea sportivă în decursul
temperatura corpului şi cea exterioară. Aerul dintre straturile din îmbrăcăminte se întregului an, săli de sport, piscine.
schimbă mereu, din cauza diferenţelor de temperatură, de presiune atmosferică, În cadrul bazelor sportive există diferite amenajări care se împart astfel:
precum şi din cauza mişcărilor de aer în sens orizontal prin porii ţesăturilor, şi în • sala propriu-zisă, stadionul, terenul de sport;
sens vertical. Umezeala şi murdăria impregnate în îmbrăcăminte împiedică • amenajări auxiliar-sanitare destinate asigurării unor activităţi care sunt în
ventilaţia, prin astuparea porilor ţesăturilor. directă legătură cu practicarea exerciţiilor fizice (garderobă, vestiare,
În vederea îndeplinirii condiţiilor menţionate, echipamentul sportiv trebuie duşuri, WC-uri pe
să satisfacă următoarele cerinţe igienice: • sexe, cabinet medical;
- culoarea echipamentului poate ajuta sau îngreuna termoliza în diferite • amenajări auxiliar-administrative folosite pentru asigurarea condiţiilor
perioada a anului; iarna, sunt preferate ţesăturile închise la culoare pentru a absorbi materiale ale procesului de antrenament şi competiţiilor (clădiri
o cantitate mare de raze calorice şi luminoase, iar vara sunt preferate ţesăturile administrative, ateliere de întreţinere şi
deschise pentru a reflecta (respinge) razele solare; • reparaţii, magazii pentru echipament şi materiale);
- echipamentul sportiv trebuie să corespundă particularităţilor de anotimp, • amenajări pentru spectatori – tribune moderne, anexe social-sanitare, loc
climă, sex, vârstă, sport practicat, favorizând astfel activitatea normală a marilor pentru fumat.
funcţiuni ale organismului;
- echipamentul sportiv trebuie să îndeplinească o bună funcţie de protecţie Reguli igienice pentru bazele sportive deschise
împotriva unor agenţi fizici sau mecanici: ochelari pentru protejarea ochilor de Respectarea regulilor de igienă începe din momentul alegerii locului
razele soarelui, praf, vânt, apă, în sporturi ca schi, înot, ciclism, canotaj etc; viitoarei baze sportive.
apărătorile de tot felul în diverse regiuni ale corpului împotriva agenţilor Se aleg terenuri în zone nepoluate, înafara zonelor inundabile, abatoare,
mecanici, cum ar fi: genunchiere, cotiere, glezniere, căşti în sporturi ca fotbal, platforme de gunoi, foste cimitire, în vecinătatea căilor de transport.
handbal, volei, box, ciclism, etc; mănuşi, pentru protecţia împotriva agenţilor Regula de bază în alegerea terenului o constituie natura şi configuraţia solului.
termici şi mecanici în sporturi ca box, sanie, schi; Solul pe care se construieşte o bază sportivă trebuie să aibă granulaţii mari şi
- echipamentul sportiv trebuie să realizeze o protecţie termică, mecanică uniforme, care să-i confere un grad mare de porozitate, în vederea asigurării unei
uniformă; bune permeabilităţi pentru aer şi oxigen în sol, necesare proceselor de oxidare, care
- echipamentul sportiv trebuie să îndeplinească şi funcţii ajutătoare cele duc la mineralizare şi autopurificarea solului. Terenul trebuie să aibă o pantă
care duc la îmbunătăţirea rezultatelor sportive sau facilitează desfăşurarea unei suficientă pentru scurgerea apei meteorice, iar primul strat de apă subterană să fie
anumite activităţi sportive, cum ar fi: crampoane adaptate terenului şi factorilor la 2m adâncime.
climaterici (fotbal), pantofi cu cuie special confecţionate (atletism), rachete de tenis Conform studiilor de specialitate, bazele sportive deschise trebuie orientate
adaptate înălţimii, forţei şi tehnicii specifice fiecărui jucător (tenis de câmp), cu axa lungă pe direcţia N – S. În regiunile bântuite de vânturi puternice este bine
încălţăminte sportivă adaptate fiecărei activităţi ca axa lungă să fie perpendiculară pe direcţia vântului dominant. Un alt criteriu în
sportive – pentru sporturile care se desfăşoară în sală;
89 90
amplasarea bazelor sportive în constituie posibilităţile de alimentare cu apă, să nu impurifice aerul prin produse de ardere, să nu degaje căldură, să nu
evacuarea apelor reziduale, precum şi accesul la căile de comunicaţie moderne. prezinte pericol de explozii sau incendii, (Alexandrescu, C., 1977).
Reguli igienice pentru bazele sportive închise Reguli igienice pentru anexele social – sanitare
Bazele sportive acoperite trebuie amplasate pe un sol sănătos, neinundabil, Orice bază sportivă modernă, trebuie să aibă prevăzute şi astfel de
care să aibă primul strat al pânzei de apă freatice la o adâncime mare, pentru a se amenajări. Regulile de igienă ce trebuie respectate pentru fiecare componentă a
preveni igrasierea pereţilor prin capilaritate. Orientarea axei lungi să fie pe direcţia acestor tipuri
E – V. de amenajări, sunt:
În această situaţie a bazelor sportive închise trebuie să fie respectate mai • vestiarele vor fi amenajate la intrarea în incinta sportivă. Suprafaţa
multe reguli igienice: necesară pentru un sportiv este de 1,5 m2. Vestiarele pot fi prevăzute cu
• podeaua să fie compactă, elastică, netedă, să nu fie alunecoasă, să nu cabine comune sau individuale iar regulile de igienă ce trebuie respectate
prezinte crăpături care să absoarbă praful, să fie uşor de întreţinut; sunt cele menţionate pentru bazele sportive închise;
• pereţii să fie construiţi dintr-un material cu o bună porozitate care să • cabinele de duş se vor amplasa lângă vestiare şi vor fi prevăzute cu duşuri
permită ventilaţia naturală, să fie netezi fără ornamentaţii pentru a evita cu apă caldă, podeaua trebuie să aibă o înclinaţie pentru scurgerea apei şi
depunerea prafului; atât pereţii cât şi tavanul trebuie să asigure o fixare grătare din cauciuc sau material plastic, pereţii vor fi acoperiţi cu faianţă
solidă a aparatelor; sau vopsiţi în ulei;
• microclimatul trebuie să asigure condiţii optime de desfăşurare a activităţii • WC-urile se vor amplasa lângă vestiare şi vor fi separate pe sexe cu
sportive, temperatura medie să fie de aprox. 16 - 20°; respectarea regulilor de igienă mai sus menţionate;
• ventilaţia – mijlocul principal de ventilaţie naturală îl reprezintă aerisirea • cabinet medical în care vor fi respectate toate regulile de igienă şi dotat
care se realizează prin deschiderea ferestrelor şi uşilor. Uneori acest sistem corespunzător pentru a face faţă oricărui tip de intervenţie de urgenţă.
de ventilaţie nu este suficient şi se poate recurge şi la ventilaţia artificială
care se poate realiza prin 3 sisteme de ventilaţie: Alimentaţia raţională a sportivului
• ventilaţie prin aspiraţie (aflux) – aerul proaspăt este introdus în sală prin Pentru obţinerea marilor performanţe, sportivii sunt supuşi unui efort
aspirare mecanică, iar cel din încăpere se elimină prin orificiile de considerabil in procesul de pregătire, care de multe ori solicită organismul până la
ventilaţie, porii pereţilor, spaţiile de la uşi şi ferestre, datorită creşterii limitele fiziologice.
presiunii în interior; Pentru a face faţă acestor cerinţe şi pentru a-şi menţine cât mai mult
• ventilaţie prin refulare (respingere) – aerul din încăpere este împins longevitatea sportivă se impune nu numai o pregătire temeinică, ci şi respectarea
afară, în mod mecanic, iar cel proaspăt pătrunde prin orificiile de ventilaţie, unui regim de viaţă sportivă, în cadrul căruia alimentaţia corectă joacă un rol de
porii pereţilor, neetanşeitatea uşilor şi ferestrelor, ca urmare a producerii prim ordin.
unei presiuni negative în interior; Alimentaţia raţională poate influenţa într-o mare măsură performanţa
• ventilaţie combinată (aspiro-respingătoare) – prin folosirea ambelor sportivă, un regim alimentar corespunzător sub aspectul calităţii şi cantităţii înainte,
sisteme. Cel mai bun sistem este acela cu aer condiţionat. Aprecierea în timpul şi după
eficienţei ventilaţiei se face prin determinarea temperaturii efective a antrenament, cât şi în timpul competiţiei va avea ca efect optimizarea performanţei
cantităţii de praf şi de bacterii, a concentraţiei de CO2, prezenţa mirosurilor, sportive, iar nerespectarea ei compromite de multe ori rezultatele scontate.
etc. Alimentaţia la sportivi adaugă efectelor plastice (formatoare) care asigură
• iluminatul poate fi natural sau artificial; iluminatul natural este asigurat cu suportul biologic, promovarea sănătăţii şi creşterii randamentului sportiv,
ajutorul luminii solare ce pătrunde prin ferestre şi astfel are loc o iluminare acoperirea nevoilor energetice induse de efortul sportiv. Acestea sunt aspectele
uniformă. Pentru aceasta orientarea ferestrelor trebuie făcută în direcţia S, S particulare care deosebesc radical alimentaţia sportivilor de alimentaţia altor
– E, E – V; iluminatul artificial se realizează cu ajutorul becurilor sau categorii de persoane.
lămpilor electrice iar lumina poate fi directă sau direcţionată, ultima fiind Prin aliment se înţelege orice produs care, introdus în organism, serveşte la
cea preferată. Iluminatul artificial trebuie să satisfacă următoarele cerinţe: menţinerea proceselor sale vitale, asigurându-i creşterea şi refacerea celulelor,
să fie în cantitate suficientă, repartizată uniform, fără contraste sau umbre, precum şi activitatea depusă, fără a fi dăunător sănătăţii, ci, dimpotrivă, contribuind
91 92
la întărirea ei. Alimentele sunt alcătuite dintr-o serie de substanţe sau factori sportivi pot duce la dereglări funcţionale cu perturbarea performanţelor
nutritivi - trofine. sportive (conform părerilor emise de dr. Bora T. 2000).
Aceste substanţe alimentare indispensabile omului sunt: proteinele, lipidele,
glucidele (hidrocarbonatele), sărurile minerale, vitaminele si apa. Igiena vieţii sportive
Energia necesară pentru satisfacerea funcţiilor vitale şi pentru adaptarea la Pentru sportivii de performanţă această componentă are un rol important
condiţiile mediului extern (funcţia de termoreglare), cât şi pentru activitatea depusă asupra stării generale de sănătate şi asupra longevităţii sportive.
(profesională), la care se adaugă la sportivi cheltuiala energetică din timpul Un regim corect (igienic) de viaţă este important pentru orice o şi cu atât
pregătirii şi al competiţiilor, se obţine prin oxidarea substanţelor alimentare. mai mult pentru un sportiv de performanţă.
Această energie se exprimă în calorii. O calorie sau kcal este o unitate de măsura ce S-a constatat pe cale experimentală că organismul uman poate efectua
exprimă eforturi grele, cu o uzură relativ redusă dacă este solicitat raţional. Astăzi,
valoarea energetica a alimentelor. regimului raţional de viaţă sportivă i se acordă o mare importanţă şi mai este
Alimentaţia raţională a sportivului trebuie să satisfacă următoarele denumit şi „antrenament invizibil”.
deziderate: Regimul corect de viaţă sportivă, presupune o alternare raţională între efort
• să asigure, sub raport cantitativ şi calitativ, principiile nutritive necesare şi odihnă, cheltuială de energie şi refacere după efort, conform metodelor ştiinţifice
susţinerii adecvate a programului de efort prevăzut; actuale. În acest sens nu pot fi date reţete standard de regim corect de viaţă
• să asigure cu mijloacele sale specifice refacerea după efort; sportivă, acestea fiind adaptate în funcţie de particularităţile individuale ale
• să contribuie la menţinerea unei stări de sănătate perfecte; sportivului, sport practicat, obiceiuri pozitive şi agreate de sportiv etc.
• să fie concepută, preparată şi prezentată în aşa fel încât să fie bine primită Indicaţii generale asupra vieţii sportive raţionale pot fi însă următoarele:
de sportivi. • respectarea regulilor de igienă individuală;
Reguli privind cerinţele raţiei alimentare corecte: • respectarea regulilor de igienă ce ţin de echipamentul sportiv;
• să refacă integral pierderile energetice ale organismului - rol energetic; • respectarea unei alimentaţii raţionale specifice;
• să cuprindă toate substanţele alimentare de bază: proteine, lipide, glucide, • respectarea programului de odihnă pasivă (somnul);
vitamine, săruri minerale şi apă în cantităţile necesare; • respectarea programului de odihnă activă;
• să refacă uzura celulelor şi ţesuturilor organismului – rol elastic; • refacerea post efort folosind măsuri fizioterapeutice;
• să cuprindă alimente de bună calitate (cu mare valoare nutritivă) uşor Activităţi contraindicate în timpul vieţii sportive:
asimilabile, cu aspect, gust, miros plăcut şi în cantitate suficientă pentru a • consumul exagerat de alcool, cafea, tutun;
da senzaţie de saturare; • nopţi pierdute;
• evitarea alimentelor conservate, rafinate, consumul de fructe coapte • evitarea consumului de substanţe sau mijloace destinate creşterii în mod
artificial, excese de orice fel; consumul de fibre alimentare, crudităţi. artificial a performanţelor sportivului;
Reguli generale privind alimentaţia: • în general oricare alte excese.
• alimentele pot fi înlocuite între ele;
• nu există un aliment complet care să poată acoperi singur toate necesităţile Factorii naturali de mediu
organismului; Starea de sănătate ca şi boala este determinată de o serie de factori, care pot
• fiecare aliment trebuie să fie alcătuit din substanţe diferite în proporţii fi grupaţi în factori interni, externi şi sociali.
diferite. Factorii interni sunt reprezentaţi de factorii genetici, constituţionali;
Reguli cu privire la regimul alimentar: Factorii externi sunt reprezentaţi de mediul natural fizic extern constituit
• fiecare regim alimentar instituit trebuie să aibă un scop bine precizat, astfel, din: aer, apă, sol, radiaţii solare, climă, alimentaţie, zgomote etc.;
regimurile alimentare nu pot fi considerate doar rezultatul unui simplu Factorii sociali sunt creaţi de om şi societate şi sunt reprezentaţi de factori
calcul aritmetic, aspectele psihologice, fiziologice sunt foarte importante; pozitivi ca admiraţie, respect, recompensă, încurajări sau de factori pozitivi, cum ar
• orice regim alimentar care se formează dintr-un dezechilibru între diferite fi stres, nemulţumiri, frustrări, eşecuri.
alimente, care conţin principii nutritive într-o anumită cantitate pentru unii
93 94
În acest capitol vom prezenta acei factori naturali de mediu care pot • obţinerea călirii organismului la factorii naturali de mediu;
influenţa pozitiv sau negativ starea de sănătate a individului sau în cazuri speciale • efectuarea periodică a controalelor medicale.
pot avea influenţe asupra performanţelor sportive. Influenţa umidităţii aerului
Mediul ambiant îşi manifestă influenţa asupra vieţii şi activităţii omului Umiditatea reprezintă procentul de saturaţie în vapori de apă a aerului şi
prin toţi factorii care-l compun (aer, apă, sol, radiaţii solare, climă alimentaţie, variază invers proporţional cu temperatura. Ea se modifică şi în funcţie de
zgomote etc). conţinutul în vapori al
Influenţa aerului maselor de aer, de evaporarea de la suprafaţa solului, de suprafeţele mari de apă
Influenţa aerului asupra organismului uman se manifestă în principal sub (lacuri, mări, oceane), vegetaţie etc. (Alexandrescu, C., 1977).
două aspecte: prin compoziţia chimică şi prin proprietăţile sale fizice. Aerul poate • umiditatea acţionează asupra organismului, direct influenţând echilibrul
influenţa pozitiv sau negativ în funcţie de compoziţia chimică şi de proprietăţile hidric prin intermediul pielii şi mucoaselor, sau indirect prin intermediul
fizice ale acestuia. temperaturii şi mişcării aerului;
În continuare considerăm că sunt cunoscute diferite aspecte legate de • umiditatea influenţează termoliza, mărind sau micşorând posibilităţile de
compoziţia aerului, de aceea nu insistăm pe această temă, şi ne vom axa pe cedare a căldurii prin conducţie şi evaporare;
influenţa proprietăţilor sale fizice asupra sănătăţii. • umiditatea crescută este greu de suportat pe când o umiditate mai scăzută
Dintre proprietăţile fizice ale aerului, menţionăm: duce la uscarea mucoasei ochilor, nasului, buzelor, îngreuiază respiraţia şi
• Temperatura determină o scădere a rezistenţei organismului la infecţii;
• Umiditatea • în sălile de sport unde încălzirea se face cu mijloace moderne, se
• Mişcarea înregistrează un grad de umiditate mai scăzut.
• Presiunea O normă igienică ce trebuie respectată în special în sălile de sport este aceea
• Electricitatea a aceea de 35 – 65% cu o temperatură între 15 – 20 de grade pentru evitarea
• Ionizarea igrasiei pereţilor, a echipamentelor şi dezvoltarea astfel a diferitelor focare de
microbi şi infecţii.
Influenţa temperaturii aerului Influenţa mişcării aerului
• temperatura aerului influenţează în cea mai mare măsură termoreglarea, una Mişcarea aerului care ia naştere ca urmarea diferenţelor de presiune şi
din funcţiile cele mai importante ale organismului, cu implicaţii asupra temperatură, este o caracteristică permanentă a atmosferei. Mişcările în plan
tuturor celorlalte funcţii, inclusiv a metabolismului; orizontal (vânturile) atenuează sau amplifică influenţa celorlalţi factori
• temperatura constituie unul din factorii principali ai microclimatului uman meteorologici (temperatura şi umiditatea). (Alexandrescu, C., 1977).
şi influenţează în mare măsură modul de acţiune a umidităţii şi mişcării • mişcarea aerului are influenţă asupra termoreglării organismului prin
aerului; mărirea pierderii de căldură prin convecţie şi evaporare;
• scăderea bruscă a temperaturii in special în anotimpurile de trecere - • mişcarea aerului are efecte negative asupra aparatului respirator, deoarece
primăvară, toamnă - este nefavorabilă mai ales atunci când nu este asigurată atunci când vântul are o viteză mai mare de 9,5 m/s stânjeneşte respiraţia;
protecţia artificială a organismului, prin îmbolnăviri ale acestuia; • mişcarea aerului poate avea influenţă asupra vremii, pe care o poate
• nerespectarea condiţiilor de temperatură optimă mai ales în sălile de sport, modifica prin deplasarea maselor de aer cald sau rece, poate influenţa
pot fi cauze ale accidentărilor; gradul de poluare a aerului, precum şi autopurificarea acestuia, deplasând
• variaţiile de temperatură ale aerului mai ales la altitudine pot influenţa dintr-un loc în altul microorganisme, substanţe toxice etc.;
organismul în sens negativ sau pozitiv, în funcţie de alţi parametrii în care • în unele activităţi sportive, atunci când se înregistrează o mişcare a aerului
au loc aceste modificări. peste limita normală se suspendă acele activităţi – cum ar fi: schiul,
Pentru prevenirea diferitelor efecte negative ale temperaturii asupra săriturile la trambulină.
organismului vor trebui respectate următoarele reguli igienice: Normele igienice ce trebuie respectate în acest caz, ţin de capacitatea de
• alimentaţie corespunzătoare, în funcţie de sezon; desfăşurare a activităţilor în bune condiţii şi care să nu pericliteze sănătatea
• hidratarea constantă a organismului, pentru a evita şocurile hidrice; individului.
• adecvarea protecţiei artificiale în funcţie de sezon;
95 96
Influenţa presiunii atmosferice a aerului • frecventarea zonelor cu încărcare ionică negativă în scopul menţinerii sau
Presiunea atmosferică reprezintă apăsarea exercitată de atmosferă asupra restabilirii sănătăţii.
pământului şi a tot ceea ce se găseşte pe el. Presiunea atmosferică normală este de Influenţa apei
760mm (o suprafaţă de 1cm2) iar pe o suprafaţă de 15 – 18 m2, înseamnă că Apa este al doilea element de mediu, după aer, care are o mare importanţă
presiunea suportată de om este de 15 – 18tone. Această greutate, însă, este uniform igienică, astfel:
repartizată pe • reprezintă un bun mijloc de călire a organismului, avându-se în vedere
toată suprafaţa corpului şi este contrabalansată de o presiune egală cea de afară, sub marea ei conductibilitate termică şi posibilităţile multiple de folosire în
care se găsesc gazele din interiorul organismului. acest sens;
- cunoaşterea presiunii atmosferice are o mare importanţă igienică din mai • reprezintă un bun mediu de desfăşurare a diferitelor activităţi sportive, cum
multe considerente. Este bine de ştiut întotdeauna atunci când ne află în diferite ar fi: înot, polo, caiac, canoe, canotaj, cu efecte benefice asupra tuturor
zone şi la diferite altitudini, ce ne poate influenţa şi cum starea de sănătate. Spre aparatelor şi sisteme;
exemplu, la altitudine mare se produc o serie de modificări fiziologice de adaptare: • reprezintă elementul de bază în realizarea tuturor proceselor metabolice,
tahicardie, tahipnee, creşterea numărului de hematii, deoarece se înregistrează avându-se în vedere calitatea de constituient de bază al organismului;
scăderi accentuate de presiune. Tulburările ce se produc în organism sunt • de asemenea, reprezintă elementul de bază în menţinerea tuturor cerinţelor
cunoscute sub denumirea de „rău de altitudine”. Simptomele generate de acesta igienice care se impun în acest domeniu.
sunt: cefalee, stări de leşin, dureri musculare, ameţeală, acufene, stări de greaţă, Influenţa solului
vomă. De aceea, pentru a face faţă acestei situaţii este bine să se facă o aclimatizare • Solul (partea superficială a scoarţei terestre) este acoperită dintr-un complex
a organismului la aceşti factori de mediu; de materii organice şi minerale în cadrul cărora au loc diverse procese
Influenţa electricităţii şi stării de ionizare a aerului fizice, chimice şi biologice cu rol important în circulaţia materiei în natură.
În păturile superioare ale atmosferei, din cauza radiaţiilor ultraviolete, a El are multiple şi variate influenţe asupra omului, legate de compoziţia şi
elementelor radioactive, a descărcărilor electrice etc., moleculele de aer se structura sa (Alexandrescu, C., 1977).
descompun în atomi, care se încarcă electric şi se numesc ioni uşori (mici). Aceştia
• Prin compoziţia şi structura sa se fac remarcate următoarele influenţe
pot adera la particulele de praf, fum, picături de apă sau fulgi de zăpadă, devenind asupra stării de sănătate a omului:
ioni grei (mari). Aerul murdar, poluat este bogat în ioni grei şi sărac în ioni mici.
• solul influenţează climatul unei regiuni precum şi vegetaţia, care stau la
În straturile inferioare ale atmosferei, numărul ionilor este mai redus în
baza alimentaţiei omului şi animalelor;
general, şi predomin cei pozitivi, pe când la altitudine numărul lor creşte,
predominând cei negativi. Pământul este încărcat cu electricitate negativă iar • solul are rol important în epidemiologie, ca sursă şi cale de transmitere ale
unor boli;
atmosfera cu electricitate pozitivă (Alexandrescu, C., 1977).
Iată aşadar care ar fi influenţele electricităţii şi stării de ionizare a aerului • solul, are importanţă în alegerea amplasamentului unei baze sportive cu o
asupra organismului: bună permeabilitate pentru oxigen necesare proceselor de oxidare care duc
la mineralizarea şi autopurificarea aerului;
• modificările bruşte ale potenţialului electric din atmosferă influenţează
Menţinerea igienei solului este o sarcină colectivă ce se poate realiza numai
nefavorabil asupra stării generale a oamenilor mai sensibili (reumatici, sau
printr-o educaţie civică adecvată. Prin condiţiile igienice create în special bazelor
cei cu boli psihice);
sportive
• influenţa favorabilă este dată de ionii negativi care măresc stabilitatea
deschise, se poate asigura buna desfăşurare a antrenamentelor şi competiţiilor
globulelor roşii şi eficienţa schimburilor de oxigen, îmbunătăţind astfel
sportive.
respiraţia, au efect relaxator asupra sistemului central nervos, regularizează
Influenţa radiaţiilor solare
presiunea arterială, cantitatea de colesterol din sânge şi proporţia calciului şi
Principala sursă radiantă din atmosferă este soarele care emite o serie de
potasiului;
radiaţii electromagnetice şi corpusculare, din care o mică parte ajung pe pământ.
Normele igienice ce trebuie respectate în acest caz sunt:
Dintre acestea
• în sălile de sport, folosirea sistemului cu aer condiţionat în scopul menţionăm:
aeroionizării negative artificiale;
• infraroşiile, au acţiune biotropă indirectă, prin intermediul temperaturii, dar
• în procesele de refacere post efort, folosirea aeroionizării negative este o determină şi efecte directe (insolaţia);
metodă eficace;
97 98
• razele vizibile, au efecte în cadrul funcţiei vizuale. Ele reprezintă factorul • modificarea sensibilităţii centrilor nervoşi din măduva spinării;
cel mai important pentru manifestarea ritmului diurn (zi-noapte). Lumina • normalizarea funcţiei tiroidiene prin bogăţia de raze ultraviolete care
are rol în metabolism, în menţinerea stării normale a pielii şi sistemului favorizează sinteza vitaminei D.
nervos central; Creşterea calităţii rezistenţei organismului la factorii naturali de mediu,
• ultravioletele, au efecte fotochimice favorabile. Asupra pielii, prezintă variază, în funcţie de vârstă, sex, regimul de viaţă, alimentaţie etc. Pentru creşterea
următoarele acţiuni, asupra pielii: depigmentare, antirahitică, prin formarea rezistenţei se
egosterinei (D2) din grăsimea subcutanată; acţiuni generale: activează folosesc anumite metode pentru a crea reflexe puternice de apărare împotriva
circulaţia, hematopoeza şi leucopeza, stimulează tiroida şi suprarenalele, acestor factori. Aceasta se poate obţine prin călirea organismului care reprezintă
activează respiraţia şi digestia, metabolismul, creşterea rezistenţei la răceli metoda prin care se pot folosi factorii naturali de mediu (aerul, apa, radiaţiile
şi bolii infecţioase. Influenţa favorabilă se exercită şi indirect prin acţiunea solare) în combinaţie cu practicarea exerciţiilor fizice şi a sportului în aer liber
bactericidă, producerea aeroionilor şi ozonului (Alexandrescu, C., 1977). după principii şi reguli bine stabilite. Prin călire, organismul se deprinde să
Influenţa climei şi vremii reacţioneze în mod adecvat la condiţiile externe
Clima, reprezintă media fenomenelor meteorologice (temperatură, variabile, fără să-i influenţeze nefavorabil cele mai importante funcţii fiziologice.
umiditate, mişcarea aerului, precipitaţii etc.) caracteristică unei regiuni cu influenţă În legătură cu călirea se deosebesc două noţiuni de bază: măsurile de călire
importantă asupra şi gradul de călire (Alexandrescu, C., 1977).
omului. Măsurile de călire reprezintă folosirea factorilor naturali într-un anumit
Climat, este termenul ce defineşte, regimul mediu multianual al proceselor fel, pentru ca temperatura, umiditatea, mişcarea aerului, radiaţiile solare, apa etc.,
şi fenomenelor meteorologice caracteristice unei regiuni, influenţat de radiaţia să-i îmbunătăţească acţiunea de adaptare la condiţiile variabile
solară, circulaţia generală a maselor de aer, factorii fizici, condiţiile geografice şi ale mediului, solicitând cu deosebire funcţia termoreglatoare.
geologice. Gradul de călire este starea în care ajunge organismul după aplicarea
Influenţele climei asupra sănătăţii sunt cele de la nivelul proceselor de măsurilor de călire, gradul de antrenament îndeosebi al aparatului termoreglator, de
termoreglare (în special, eliminarea căldurii), dar putem vorbi şi de influenţe asupra a reacţiona cu
modului de alimentaţie (calitativ şi cantitativ), echipament, planificarea promptitudine la factorii meteorologici de intensitate, durată şi frecvenţă variabile,
activităţilor, etc. mai ales la variaţiile bruşte ale acestor factori de mediu.
Vremea, reprezintă totalitatea factorilor meteorologici dintr-o regiune la un Alexandrescu, C., propune respectarea unor principii în realizarea călirii
moment dat. Factorii meteorologici care determină vremea, sunt: organismului, şi acestea sunt:
• radiaţia solară de care depinde temperatura aerului; 1. Gradaţia. Aceasta constă în folosirea gradată a factorilor de mediu atât
• mişcarea aerului prin deplasările de mase de aer; ca intensitate, cât şi ca durată de expunere. Se propune începerea călirii în sezonul
• precipitaţiile atmosferice; cald când solicitarea organismului este mai puţin intensă. Odată cu creşterea
• serie de fenomene optice şi electrice din atmosferă (Alexandrescu, C., treptată a intensităţii factorilor de călire, creşte treptat şi durata de expunere.
1977); 2. Continuitatea (expunerea sistematică). Expunerea sistematică şi
Influenţele climatului marin asupra organismului: continuă a corpului duce la formarea reflexelor condiţionate de adaptare, cu efecte
• stimularea proceselor metabolice şi anume anabolismul; favorabile.
• stimularea excitabilităţii sistemului nervos central; 3. Variaţia intensităţii. În urma obţinerii unui oarecare grad de călire,
• modificări evidente la nivelul sângelui, creşte densitatea, vâscozitatea, organismul trebuie obişnuit cu un influenţa unor excitanţi de intensitate variabilă şi
cu o durată de timp diferită.
concentraţia de substanţe proteice, numărul de globule roşii;
4. Variabilitatea (diversificarea) mijloacelor de călire.
• îmbunătăţirea proceselor adaptative ale organismului;
Combinarea factorilor naturali de mediu cu practicarea exerciţiilor fizice
• profilaxia rahitismului la copii. asigură succesul acestui principiu.
Influenţele climatului de altitudine asupra organismului:
5. Individualizarea mijloacelor de călire se face în funcţie de
• intensificarea metabolismului bazal, creşterea metabolismului lipidic şi a particularităţile individuale, vârstă, sex, tip de sistem nervos, stare de sănătate, grad
colesterolului, creşterea catabolismului proteic; de călire.
• creşterea activităţii enzimatice a organismului;
99 100
Factorii naturali de mediu ce contribuie decisiv la călirea organismului sunt: Faza I – are loc o vasoconstricţie periferică, exprimată prin paloare, răcirea
aerul, apa, soarele. În continuare, vom face o scurtă trece în revistă a efectelor tegumentelor şi senzaţie de frig, dar cu o vasodilataţie centrală şi mărirea tensiunii
călirii prin aceşti arteriale;
factori, precum şi a proprietăţilor fizice emise de către aceştia. Faza a II-a – vasodilataţie periferică cu înroşirea tegumentelor, urmată de
Călirea prin intermediul aerului este favorabilă organismului deoarece senzaţia de bine datorită acomodării sistemului termoreglator cu temperatura apei;
duce la intensificarea metabolismului, întărirea sistemului nervos, îmbunătăţirea Faza a III-a – excesul menţinerii în apă rece duce la vasodilataţie periferică
sistemului cardiovascular, respirator şi metabolic. paralitică cu paloare, senzaţie de frig, cianozarea buzelor, horpilaţie, tremurături. În
Călirea prin intermediul soarelui prezintă o serie de particularităţi, ce ţin acest
de: moment trebuie întreruptă baia şi luarea măsurilor de încălzire a corpului.
• înălţimea soarelui;
• gradul de transparenţă al atmosferei; II.2.3. IGIENA ACTIVITĂŢILOR ŞCOLARE ŞI EXTRAŞCOLARE
• unghiul sub care cad razele soarelui.
Acţiunea radiaţiilor solare este aceeaşi din punct de vedere calitativ, dar În cadrul activităţilor şcolare vorbim despre activitatea de educaţie fizică
metoda de practicare diferă în funcţie şi de ceilalţi factori climatici. Este preferabil specifică copiilor.
călirea prin În funcţie de noile reglementări în vigoare (este vorba despre competenţele
intermediul soarelui la munte dar mai ales la mare datorită caracteristicilor absolvenţilor domeniului cultură fizică şi sport), aceasta se adresează copiilor din
climatice ale acestor zone care pot fi descrise astfel: clasele V – VIII, adică, copii cu vârsta cuprinsă între 10 – 14 ani.
Climatul de munte: În general, regulile de igienă ce trebuie respectate vor fi adaptate
• intensitatea crescută a razelor de soare; specificului vârstei, activităţilor sportive şi respectă în linii mari caracteristicile
• puritatea aerului; componentelor igienice
• radiaţie solară într-o proporţie mică; prezentate anterior.
În ceea ce priveşte activităţile extraşcolare, acestea vor verifica în ansamblu
• uniformitatea radiaţiilor solare, ca rezultat al micilor variaţii climatice între
capacitatea de autoîngrijire, autocontrol de punere în practică a regulilor igienice
vară şi iarnă;
însuşite în cadrul activităţilor şcolare. Astfel se poate obţine conştientizarea
• posibilitatea folosirii băilor de aer în tot timpul anului.
normelor igienice.
Climatul marin:
Numitorul comun al celor două tipuri de activităţi: şcolare şi extraşcolare, îl
• uniformizarea radiaţiilor mai bună decât la munte; reprezintă crearea unei discipline igienicosanitare a copiilor, în scopul păstrării şi
• exces de luminozitate, explicat prin reflectarea razelor solare de către îmbunătăţirii sănătăţii, al creşterii armonioase şi prevenirii îmbolnăvirilor.
suprafaţa mării şi nisip; În continuare vom prezenta caracteristicile morfo-funcţionale specifice
• persistenţa luminozităţii şi în zilele noroase, lucru ce nu împiedică baia de vârstei şcolare.
soare; În perioada pubertăţii, au loc importante modificări morfofuncţionale,
• bogăţia de raze ultraviolete, explicată prin fenomenul de absorbţie a razelor biologice la care este supus organismul copilului cu vârsta cuprinsă între 10/11 –
calorice de către vaporii de apă din atmosferă de apa mării şi chiar de 14/15 ani. Această etapă se caracterizează printr-un ritm accentuat al dezvoltării
nisipul de pe plajă; somatice, caracterizată prin dezechilibre între proporţiile diferitelor segmente şi
• compoziţia aerului marin, bogat în particule fine de apă care conţin clorură între sferele morfologică şi vegetativă. Foarte evidentă aşadar, este intensificarea
de sodiu, sulfat de magneziu, iod, siliciu, ozon. creşterii care, dinamic poate lua diverse forme: bruscă şi violentă, aritmică şi lungă
Călirea prin intermediul apei are o acţiune mai puternică asupra aritmică şi scurtă, lentă şi treptată (Golu P., Zlate, M., Verza E.,1994).
organismului, deoarece conductibilitatea termică a apei este de 3 ori mai mare În această perioadă se remarcă creşterea în înălţime mai mult decât în
decât a aerului. greutate, cresc mai întâi membrele superioare şi inferioare decât trunchiul.
În momentul contactului cu apa rece, organismul trece prin 3 faze, conform Musculatura scheletică se dezvoltă în special prin alungire, iar forţa nu
părerilor emise de dr. Alexandrescu, C., 1977, astfel: înregistrează creşteri evidente. Mobilitatea articulară înregistrează valori relativ
reduse atât la fete cât şi la băieţi (Dragnea, A., Bota, A., 1999).
101 102
Din datele literaturii de specialitate se evidenţiază dezvoltarea intensă a nevoie să poată rezolva problemele specifice de organizare, orientare
părţii faciale, terminarea procesului osificării mâinilor, cu consecinţe asupra turistică, prim ajutor;
preciziei şi rigorii mişcărilor o îmbunătăţire a marilor funcţii cardiovasculară şi • alegerea itinerariului, traseului precis se va face în funcţie de: posibilităţile
respiratorie, indicii obiectivi de creştere demonstrând că rezistenţa aerobă poate fi fizice ale participanţilor, numărul şi dificultatea participanţilor, starea de
dezvoltată cu succes în această sănătate a acestora;
etapă. Tot în această perioadă tânărul trebuie să se adapteze unei existenţe • studierea hărţii regiunii respective şi culegerea informaţiilor ce ţin de: starea
corporale diferite pe care nu o stăpâneşte uşor, dovadă fiind fluctuaţiile, vremii pe perioada deplasării, dificultatea traseului, starea de moment a
inconsecvenţele în realizarea eficientă a diverselor acte motrice. Propria imagine traseului (boli, epidemii, drum dezafectat, închis);
corporală, insuficient conştientizată în copilărie se focalizează progresiv, • elaborarea programului de deplasare care se stabileşte în funcţie scopul şi
reprezentând atât un nucleu al conştiinţei de sine, cât şi o instanţă – reper în caracteristicile excursiei (popasurile, echipamentul strict necesar şi specific
reglarea acţiunilor motrice, susţin autorii Dragnea, A., Bota, A., 1999. deplasării, proviziile alimentare, trusă de prim ajutor);
Acestei perioade îi corespunde modificarea ritmului de funcţionare al unor • respectarea unui regim de viaţă adecvat acestei activităţi (pauze, odihnă
glande cu secreţie internă. Se atrofiază timusul, glanda creşterii, dar creşte ca pasivă, hidratare adecvată).
mărimea glanda În final, reuşita unei excursii depinde de respectarea acestor factori igienici
tiroidă. Tot în această perioadă funcţia de secreţie a glandelor sexuale se amplifică. menţionaţi anterior, (Balint, T., 2006).
Structura cerebrală internă suportă şi ea modificări în sensul evoluţiei legăturilor
dintre diferite zone ale scoarţei cerebrale, se dezvoltă plasticitatea funcţională a Rezumatul unităţii de studiu
activităţii nervoase superioare, se perfecţionează sistemele de autoreglare corticală.
Etapa pubertară reprezintă un interval optim pentru învăţarea şi dezvoltarea În cadrul acestei unităţi de curs s-au făcut referiri la componentele de bază
majorităţii deprinderilor motrice specifice diferitelor ramuri sportive. De asemenea, ale igienei personale, cât şi la studierea factorilor mediului extern (apă, aer, sol,
unele radiaţii, alimente), ai mediului social (condiţii de viaţă) şi ai mediului biologic
calităţi motrice pot fi dezvoltate, cum ar fi: coordonarea, viteza, rezistenţa. Acestea (animale, plante, microbi, viruşi), care pot influenţa favorabil sau nefavorabil
se pot obţine prin intermediul caracterului ludic al sporturilor practicate, mult mai sănătatea individului.
uşor şi mai eficient decât prin rigurozitatea elementelor tehnicotactice a unor
ramuri sau probe sportive. Autoevaluare
II.2.4. IGIENA TURISMULUI Realizaţi o fişă privind monitorizarea igienei personale. Realizaţi o fişă
privind monitorizarea igienei sportivului.
Turismul, reprezintă un mijloc de bază al educaţiei fizice şi sportului cel
mai răspândit şi mai accesibil în scopul acomodării individului cu factorii naturali
de mediu, cu variaţiile bruşte de temperatură, realizând totodată călirea
organismului, crearea concepţiei de grup, de lucru în echipă, dezvoltarea diferitelor
laturi ale caracterului şi personalităţii, creare unei discipline individuale şi de grup.
Regulile de igienă ce trebuie respectate în timpul activităţii turistice, sunt:
• respectarea regulilor de igienă individuală;
• respectarea regulilor de igienă ce ţin de echipamentul specific (bocanci,
articole de îmbrăcat); să fie uşor de purtat şi comod, să apere corpul de frig
sau soare, să fie lejer pentru a nu stânjeni mişcările;
• respectarea unei alimentaţii raţionale specifice (valoare energetică mare şi
de asimilare, să nu se altereze uşor, să poată fi pregătite repede atunci când
e nevoie);
• desemnarea unui ghid sau conducător, o persoană competentă, bine
pregătită care să ofere date importante asupra traseul de urmat şi care la
103 104
Unitatea de studiu II.3. DIFERENŢE DE GEN ÎN

II.3.2. PROMOVAREA ECHITĂŢII DE GEN ÎN EDUCAŢIA
ATITUDINEA FAŢĂ DE EXERCIŢIUL FIZIC PENTRU SĂNĂTATE
Diferenţele de gen se referă la diferenţele între fete şi băieţi, femei şi Identificarea diferenţelor de gen în privinţa stării de sănătate sau de boală a
bărbaţi, la nivel biologic, comportamental, emoţional şi cognitiv, diferenţe care determinat integrarea aspectelor de gen în construirea programelor de educaţie
apar prin socializare şi prin internalizarea normelor şi valorilor socio-culturale pentru sănătate şi reconsiderarea politicilor de sănătate publică.
privind feminitatea şi masculinitatea. Programele educaţionale care integrează dimensiunea de gen au consecinţe
Aceste diferenţe se înregistrează în special la nivel comportamental pozitive atât pe termen scurt cât şi pe termen lung.
(comportament social, reacţii comportamentale), emoţional (expresivitate Pe termen scurt, programele educaţionale dezvoltă la fete autoeficacitatea,
emoţională), cognitiv (abilităţi cognitive, stimă de sine, autoeficacitate, etc.). independenţa, iar la băieţi abilităţile de autoîngrijire, autonomie, căutare a
suportului social. Aceste abilităţi facilitează optimizarea funcţionării personale,
II.3.1. DIFERENŢE DE GEN PRIVIND STAREA DE SĂNĂTATE creşterii calităţii vieţii, dezvoltarea relaţiilor sociale.
Pe termen lung, aceste programe scad riscul de îmbolnăvire prin
Diferenţele între femei şi bărbaţi în stilul de viaţă sunt datorate diferenţelor dezvoltarea stilului de viaţă sănătos, previn violenţa domestică şi victimizarea
biologice dintre fete şi băieţi (masa musculară, capacitatea cardio-respiratorie, (abuz sexual, trafic).
hormoni sexuali) şi factorilor psihosociali care influenţează comportamentele Fiecare societate sau cultură promovează un set de comportamente pe care
legate de starea de sănătate. le prescrie ca fiind tipic masculine şi tipic feminine. Oamenii sunt încurajaţi să se
Studiile medicale şi de psihologie a sănătăţii evidenţiază diferenţe între conformeze credinţelor şi comportamentelor tipic feminine şi masculine (Bohan,
bărbaţi şi femei privind comportamentele legate de sănătate şi rata îmbolnăvirilor. 1993). Astfel femeile şi bărbaţii adoptă comportamentele şi valorile prescrise social
Aceste diferenţe de gen în starea de sănătate sunt datorate în mică măsură ca o modalitate de a-şi manifesta feminitatea sau masculinitatea.
predispoziţiilor biologice. Ele sunt determinate în primul rând de factorii socio- Feminitatea şi masculinitatea se manifestă în acţiunile şi activităţile pe care
culturali (statut socio-economic, educaţie, valori, prescripţii comportamentale fiecare le desfăşoară, respectiv activităţi recreative, activităţi sportive, domeniul
diferite pentru bărbaţi şi femei), (Amott&Matthaie, 1996, Watkins, Whaley, 2000). profesional, comportamentul sexual, comportamentul alimentar, consumul de
Femeile sunt afectate într-o mai mai mare măsură de osteoporoză, anumite alcool, fumatul, asumarea riscurilor, odihna, controlul medical periodic.
boli neurologice, tulburări afective, tulburări de alimentaţie (Litte, 1993, Watkins, Dar pe lângă acestea, feminitatea şi masculinitatea se exprimă şi prin stilul
Whaley, 2000), sunt victime ale violenţei domestice, violului, abuzului fizic şi de viaţă adoptat de femei şi bărbaţi. Comportamentele sănătoase sau de risc
sexual, traficului de fiinţe umane (Chesney, 1997, Watkins, Whaley, 2000). Un reprezintă modalităţi de exprimare a genului. De exemplu, o formă de manifestare a
aspect foarte important evidenţiat de studiile medicale arată că femeile trăiesc în feminităţii este controlul comportamentului alimentar (dietă) ca o modalitate de
medie cu 7 ani mai mult decât bărbaţii, dar nivelul calităţii vieţii lor este mult mai respectare a standardelor de atractivitate feminină. O formă de manifestare a
scăzut. masculinităţii este pentru unele persoane şi refuzul de a participa la controalele
Spre deosebire de femei, bărbaţii manifestă într-o mai mare măsură boli medicale periodice, ca o formă de manifestare a invulnerabilităţii, independenţei şi
cardiovasculare, dependenţă de alcool, comportament suicidar, cancer de piele, controlului.
comportament sexual de risc, comportamente antisociale (Good, Sherrod, Dillon, Normele socio-culturale care reglementează în mod diferit
2000). De asemenea, bărbaţii apelează într-o mai mică măsură la serviciile comportamentele sănătoase şi de risc şa fete şi la băieţi, se numesc norme socio-
medicale şi se prezintă cu frecvenţă mult mai scăzută la controalele medicale culturale de gen.
periodice. În acelaşi timp, bărbaţii evită să accepte concediile medicale pentru că În acest mod, normele socio-culturale de gen limitează dezvoltarea
acestea indică vulnerabilitatea în faţa bolii. Bărbaţii comparativ cu femeile trăiesc anumitor comportamente sănătoase la fete şi băieţi. Din acest motiv, educaţia
în medie cu 7 ani mai puţin, dar calitatea vieţii lor este mai ridicată (departament of pentru sănătate a copiilor şi adolescenţilor trebuie să ţină cont de normele socio-
Health and Human Services, 1996). culturale de gen şi să integreze dimensiunea de gen. Aceste aspecte permit
Aceste diferenţe sunt datorate factorilor de mediu ce ţin de locul de muncă flexibilizarea normelor socio-culturale de gen în scopul dezvoltării stilului de viaţă
(bărbaţii ocupă locuri de muncă cu risc crescut pentru sănătate), factorilor sănătos, a relaţiilor sociale sănătoase şi a abilităţii cognitive de autoreglare (decizie,
comportamentali şi factorilor socio-economici (Naroşi, L.I., Călugăru, D., 2004). rezolvare de probleme, analiză critică, transfer), (Naroşi, L.I., Călugăru, D., 2004).
105 106
II.3.4. ACTIVITATEA ŞI ODIHNA – MIJLOACE DE BAZĂ ÎN

II.3.3. DIFERENŢE DE GEN ÎN ATITUDINILE FAŢĂ DE PROMOVAREA SĂNĂTĂŢII
EXERCIŢIUL FIZIC
II.3.4.1. ACTIVITATEA reprezintă modul specific de existenţă al
Studiile arată că există diferenţe în practicarea exerciţiului fizic între fete şi psihicului uman, ca expresie evoluată a vieţii de relaţie, datorită recepţionării şi
băieţi, atât în cadrul unor cluburi sportive, cât şi în afara acestora. prelucrării informaţiilor despre lumea externă şi a comparării lor cu stările de
Literatura de specialitate este preocupată de lipsa activităţii fizice regulate necesitate, în vederea elaborării răspunsurilor cu sens adaptativ.
la fete şi menţionează dezavantajele şi riscurile acestei situaţii pentru sănătatea Activitatea reprezintă:
fetelor (Ricciardelli&McCabe, 2001). • ansamblu de acte fizice, intelectuale şi morale realizate în vederea obţinerii
Ca orice comporatment, practicarea exerciţiului fizic se învaţă. Atât pentru unui rezultat;
fete, cât şi pentru băieţi, familia, grupul de prieteni, şcoala, mass-media reprezintă • manifestare a unei energii, a unei forţe;
surse importante de învăţare a regulilor legate de activitatea fizică. Copiii învaţă ce • muncă;
înseamnă exerciţiul fizic, când şi unde se poate practica, care este nivelul optim de • ocupaţie;
activitate fizică, care tip de activitate fizică este recomandat fetelor şi care este • activitate a etajelor superioare ale sistemului nervos prin care se realizează
recomandat băieţilor, care sunt avantajele activităţii fizice. În acest fel, fetele şi adaptarea la mediu a organismului.
băieţii îşi dezvoltă interesul şi atitudinile pozitive faţă de practicarea exerciţiului Forme de activitate:
fizic. A. Activitatea de învăţare – nevoia achiziţionării experienţei necesare
Atitudinea pozitivă faţă de activitatea fizică se formează ca urmare a adaptării;
cunoaşterii avantajelor exerciţiului fizic, a practicării exerciţiului fizic şi a B. Activitatea de muncă – rezultă din satisfacerea nevoilor biologice şi
cunoşterii beneficiilor imediate a acestuia (relaxare, destindere, contacte sociale spirituale ale individului şi are ca obiectiv major obţinerea bunurilor necesare
noi, aprecieri din partea celorlalţi). Atitudinea pozitivă faţă de exerciţiul fizic satisfacerii acestor nevoi prin angajare voluntară într-un efort fizic şi/sau mintal.
favorizează practicarea constantă a acestuia. C. Activitatea de joc – este o activitate motivată prin ea însăşi, pe baza
Atitudinea negativă faţă de exerciţiul fizic se formează ca urmare a satisfacerii nevoii de mişcare, distracţie sau relaxare. Ca activitate predominantă
necunoşterii beneficiilor imediate ale exerciţiului fizic, datorită nepracticării lui şi a este caracteristică până la 6-7 ani, fiind pentru copil un ″important exerciţiu
experienţelor negative asociate cu exerciţiul fizic. Atitudinile negative scad preparatoriu″, în oricare în formele sale de exprimare: joc de explorare, joc de
probabilitatea integrării exerciţiului fizic în stilul de viaţă propriu. manipulare, simbolic, cu reguli.
Normele socio-culturale de gen influenţează în mod diferit formarea În perioada în care ne referim şi în special la vârsta 0-3 ani, dezvoltarea
atitudinilor fetelor şi băieţilor faţă de exerciţiul fizic (Lantz&Schroeder, 1999, comportamentului motor prin joc se impune demersului formativ, în vederea
apund Vilhjamsson& Kristjansdottir, 2002). pregătirii bagajului instrumental necesar construcţiei operaţionale la nivelul
De exemplu, normele culturale legate de feminitate şi atractivitate fac ca, la celorlalte comportamente: cognitiv, verbal, socio-afectiv.
cele mai multe fete, exerciţiul fizic să se rezume la a fi doar o strategii de scădere în Jocul este pentru copil pricipala formă de activitate, mijlocul prin care copilul
greutate. Această semnificaţie este de multe ori promovată şi prin mass-media. învaţă, îşi dobândeşte ansamblul abilităţilor specifice comportamentului cognitiv,
Pentru băieţi, exerciţiul fizic are mai multe conotaţii pozitive, sanogene şi este verbal, motot şi socio-afectiv.
văzut ca o modalitate de menţinere a condiţiei fizice, de tonifiere musculară, de D. Activitatea fizică – contribuie la menţinerea, promovarea sau
petrecere a timpului liber (Naroşi, L.I., Călugăru, D., 2004). recâştigarea sănătăţii.
Activitatea fizică regulată poate să menţină sau să îmbunătăţească structura
diverselor ţesuturi şi organe (muşchi, tendoane, vase, etc.), să le amelioreze
funcţiile şi să contracareze deteriorările care tind inerent să apară datorită
inactivităţii (sedentarismului) şi înaintării în vârstă.
107 108
Formele de activitate fizică ce pot sta la baza unui program în sportul II.3.4.2. ODIHNA – nu trebuie înţeleasă ca lipsa oricărei activităţi; ea se
pentru sănătate: realizează prin pauzele de timp liber, dar şi ca odihnă activă prin plimbări în aer
Mersul/jogging-ul/alergarea – între acestea există o serie de asemănări liber, activităţi libere la alegere – joc, gimnastică, sport, lecturi atractive, activităţi
evident, dar şi anumite diferenţe, precum viteza de înaintare, biomecanica educative (concerte, teatru, expoziţii, filme).
deplasării corpului în spaţiu. Odihna reprezintă:
Indiferent de forma de mişcare, o mare importanţă o are încălţămintea • întrerupere temporară a activităţii în scopul refacerii energiei, a forţei;
pentru prevenirea unor suferinţe specifice ale membrelor inferioare şi chiar ale • stare sau timp de repaus;
coloanei vertebrale, cât şi pregătirea organismului pentru efort, adică încălzirea, • pauză;
pentru a preveni instalarea unor accidente sportive. • somn.
Pedalarea – pe bicicleta obişnuită sau ergometrică, reprezintă o formă de Cea mai eficientă formă de odihnă după activitatea din timpul zilei este
activitate fizică foarte utilă în sportul pentru sănătate. Ea poate constitui alternativa odihna prin somn – în somn se reface capacitatea de muncă a celulelor nervoase şi
ideală pentru persoanele care nu pot apela la mers, jogging sau alergare, sau la alte a întregului organism.
forme de activitate fizică. Relaxarea – deconectarea generală a individului de activitatea sa cotidiană;
Pedalarea, mai ales la bicicleta ergometrică, elimină riscul leziunilor de cuprinde activităţi foarte variate, mergând de la odihna activă la forme statice de
suprasolicitare microtraumatică a membrelor inferioare şi a coloanei lombare, ceea deconectare. În sens restrâns, relaxarea este o tehnică psihoterapeutică şi
ce reprezintă un lucru foarte important pentru persoanele cu o greutate excesivă sau autoinformativă, fundamentată ştiinţific, care urmăreşte realizarea unei decontracţii
pentru femei după menopauză. musculare şi nervoase, având ca efect un repaus cât mai eficient, economisirea
Jocurile – un program de sport trebuie să includă şi activităţi care îşi energiei fizice şi psihice, creşterea rezistenţei la stres a organismului şi diminuarea
propun să-i facă pe participanţi să descopere plăcerile şi satisfacţiile jocului. efectelor negative ale stresului deja instalat.
Jocurile trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe, respectiv: Refacerea – reprezintă revenirea echilibrului homeostazic la valorile
• să producă deconectare şi plăcere, cultivând în rândul participanţilor atât iniţiale, înainte de prestarea activităţii.
spiritul de cooperare cât şi pe cel de competiţie (competiţia nu trebuie Procesele de restabilire depind de mai mulţi factori dintre care putem
evitată, dar se va da importanţă mică succesului şi câştigătorului, iar jocul evidenţia pe cei mai importanţi:
nu va fi utilizat pentru a-i descuraja şi a-i exclude de la participare pe cei • tipul sarcinii;
mai puţin abili); • durata sarcinii;
• să-i angreneze pe toţi participanţii în continuu pe parcursul desfăşurării lor • intensitatea activităţii;
şi să ofere fiecăruia (deci nu numai celor care au anumite calităţi specifice) • succesiunea sarcinilor;
şansa de a deveni câştigător;
• frecvenţa sarcinilor;
• solicitarea fizică la care îi supune pe participanţi să fie viguroasă (deci • nivelul de pregătire;
suficient de intensă) şi continuă. În acest scop regulile pot fi modificate
• ereditatea şi rolul factorilor ambientali.
încât fiecare să participe la joc în orice moment, nu numai în anumite
Metode şi mijloace de refacere:
momente.
• somnul – se caracterizează prin abolirea conştienţei, suprimarea parţială a
Activităţi desfăşurate în apă – înotul – activităţile sportive desfăşurate în
sensibilităţii, a motilităţii prin diminuarea funcţiilor vegetative; este
apă
determinat de nevoia imperioasă de repaus; rolul reparator al somnului
pot reprezenta o parte majoră a programului de mişcare sau pot constitui modalităţi
asupra sistemului nervos este evidenţiat de semnele de oboseală mintală şi
alternative de efort în cazul unor accidentări.
de performanţele psihomotorii mult diminuate la subiecţii privaţi de somn
Efortul prestat pe muzică – constituie o activitate foarte plăcută şi
câteva zile;
eficientă,
care se poate executa fie singur, fie în grup. • alimentaţia – trebuie să asigure, sub raport calitativ şi cantitativ, principiile
nutritive necesare susţinerii adecvate a programului de activitate; să asigure
cu mijloacele sale specifice refacerea după activitate; să contribuie la
menţinerea unei perfecte stări de sănătate; să fie concepută, preparată şi
prezentată în aşa fel încât să satisfacă nevoile indivizilor;
109 110
• fiziobalneoterapia – este o metodă care poate modifica starea funcţională a

diferitelor aparate şi sisteme din organism – hidroterapia (băi generale
calde, duşuri calde, 10/20 min.) – are efecte sedative asupra sistemului
nervos central, efecte vagotonice şi de relaxare; - termoterapia (sauna,
băile de lumină generale sau parţiale, 10/20 min.) – activează circulaţia
periferică şi de relaxare musculară; - fototerapia – are acţiune vagotonică şi
de reglare a metabolismului mineral, foloseşte iradierile generale cu
ultraviolete, în laborator sau natural prin odihnă activă în spaţii verzi, la
altitudine mică (800-1200 m.); - masaj – acţiune de activare a circulaţiei
periferice şi favorizează îndepărtarea cataboliţilor din sistemul muscular; -
vibroterapie – are acţiune sedativă asupra sistemului nervos central şi efect
de relaxare musculară; - aeroionizarea – cu ioni negativi, efect asupra
sistemului nervos central şi facilitează o utilizare mai bună a oxigenului
favorizând astfel o refacerea rapidă a aparatului cardiovascular (Naroşi,
L.I., Călugăru, D., 2004).

În cadrul acestui curs au fost prezentate diferenţele de gen privind starea de
sănătate şi faţă de exerciţiul fizic, formele de activitate fizică ce stau la baza
conceperii unui program în sportul pentru sănătate, dar şi mijloacele de bază în
promovarea sănătăţii.
Autoevaluare
Realizaţi o schemă de refacere după practicarea unei forme de activitate
fizică la alegere.
111 112
Unitatea de studiu II.4. EDUCAŢIA PENTRU Astăzi, cadrul legal pentru asistenţa sănătăţii publice şi programele
naţionale de sănătate publică - ambele organizate şi finanţate de Ministerul
SĂNĂTATEA MEDIULUI ŞI A MODULUI DE Sănătăţii Publice – este stabilit prin Legea Nr.95 din 2006, privind reforma în
VIAŢĂ sănătate. Astfel, Centrul Naţional de Promovarea Sănătăţii se regăseşte în structura
Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management, iar structura şi
responsabilităţile Reţelei Naţionale de Promovarea Sănătăţii au fost stabilite şi s-au
Până în 1990, promovarea sănătăţii şi educaţia pentru sănătate erau
creat condiţiile pentru atingerea unui înalt nivel profesional în domeniul promovării
asimilate cu „educaţia sanitară”. Intre aceşti doi termeni există câteva similarităţi,
sănătăţii şi educaţiei pentru sănătate.
care fac subiectul unei confuzii supărătoare. Începutul se plasează în anul 1948,
De fapt, educarea cetăţenilor, ca mijloc de dezvoltare a cunoştinţelor şi
când serviciul de educaţie sanitară s-a organizat în cadrul Ministerului Sănătăţii.
schimbarea comportamentului într-un stil de viaţă nou, favorabil sănătăţii este unul
Centrul de Educaţie Sanitară a fost creat câţiva ani mai târziu, în 1951. Consecutiv,
dintre scopurile principale ale programului naţional de educaţie pentru sănătate.
s-a înfiinţat o reţea de 40 de unităţi specializate în planificarea, coordonarea şi
În abordarea acestui domeniu, România ia în considerare legislaţia EU,
controlul activităţii sanitare, ceea ce a făcut ca România să devină una dintre
conform căreia „scopul promovării sănătăţii este de a îmbunătăţi standardele
primele ţări care a avut un sistem de educaţie sanitară de stat. De asemenea, s-au
generale de sănătate în comunitate prin îmbunătăţirea cunoştinţelor despre factorii
elaborat: planul de acţiune anti-epidemică, priorităţile de educaţie sanitară ale
de risc şi încurajarea populaţiei să adopte comportamente şi stiluri de viaţă
populaţiei şi programe de educaţie sanitară.
sănătoase. Acestea se vor face prin măsuri de informare, educaţie şi pregătire
În 1957 s-a înfiinţat Forumul Ştiinţific şi Metodologic în cadrul Institutului
profesională, în domeniile: nutriţie, consumul de alcool, tutun şi droguri, exerciţiul
de Igienă Bucureşti. În acelaşi timp, în majoritatea ţărilor ne-comuniste,
fizic, sănătate mintală, comportamentul sexual şi folosirea medicamentelor”.
populaţia nu permitea nimănui să impună reguli privind sănătatea individului.
Educaţia pentru sănătate este un sistem care include: conştiinţa stării de
În România, educaţia sanitară a fost iniţial un instrument de lucru numai
sănătate, procesul de predare/învăţare, participare şi are următoarele scopuri:
pentru specialiştii în igienă, nu şi pentru formatorii de sănătate, dar experţii în
• ridicarea nivelului de cunoştinţe medicale al populaţiei în principal în
sănătate publică şi-au dat curând seama că doar prelegerile şi materialele audio-
domeniul sanogenezei,
vizuale nu erau destul. În consecinţă, ca rezultat al cooperării între specialiştii din
diferite domenii (experţi medicali, sociologi, psihologi şi filologi) a apărut o formă • protecţiei mediului şi prevenţiei bolilor,
nouă de educaţie. • formarea şi dezvoltarea unor deprinderi corecte care să promoveze
Aceasta este cunoscută în toată lumea ca educaţie pentru sănătate. sănătatea,
După 1990, noile abordări în domeniul promovării sănătăţii, stabilite prin • crearea unei poziţii active faţă de sănătatea individuală şi faţă de problemele
Charta de la Ottawa pentru Promovarea Sănătăţii din 1986 au devenit cunoscute în sănătăţii publice, în sensul atragerii şi capacitării maselor la participarea
România. Charta stabilea cinci strategii fundamentale pentru succesul promovării activă în realizarea consolidării sănătăţii.
sănătăţii: Educaţia pentru sănătate este diferită de educaţia sanitară care vizează
• elaborarea politicilor de sănătate publică, igiena personală iar elementul fundamental al educaţiei pentru sănătate este
comunicaţia. Educaţia pentru sănătate nonformală vizează acele componente din
• crearea unui mediu favorabil,
conduita indivizilor care se formează prin experienţă sau imitaţie (socializarea
• intensificarea acţiunii comunitare,
primară a individului). Nu necesită efort cu caracter de educaţie, de transmitere a
• dezvoltarea deprinderilor individuale şi cunoştinţelor. Educaţia pentru sănătate formală este rezultatul unui proces
• reorientarea serviciilor de sănătate. planificat de transmitere de experienţe, cunoştinţe, ce vizează toată populaţia
În 1992, a fost creat Centrul Naţional de Promovarea Sănătăţii şi Educaţie (socializare secundară a individului, cu efort de predare/învăţare), necesită
pentru Sănătate, cu rol de for metodologic pentru unităţile (laboratoare) judeţene de educatori.
educaţie pentru sănătate. Personalul Centrului era format din specialişti în sănătate În cadrul educaţiei pentru sănătate comportamentală se disting: o educaţie
publică, sociologi, psihologi, filologi, şi asistente medicale. În aceeaşi perioadă pentru sănătate comportamentală conform normelor sociale (considerate ca
personalul Centrului Naţional şi cel din laboratoarele judeţene au început să înveţe valabile) pentru sănătate; o educaţie pentru sănătate comportamentală care vizează
modalităţi noi de abordare a promovării sănătăţii şi educaţiei pentru sănătate. dezvoltarea sănătăţii, care să influenţeze sănătatea, defavorizând comportamentele
Începând cu anul 1996 şi cel puţin în perioada 1997-2000, Ministerul nefavorabile şi promovând pe cele favorabile sănătăţii.
Sănătăţii a susţinut consecvent dezvoltarea acestui concept, în România.
113 114
Sănătatea mediului reprezintă un tip modern de atitudine colectivă rezultat Poluarea fonică
din conştiinţa faptului că nu se poate vorbi de sănătatea individuală sau de grup în Organismul uman înregistrează la nivelul aparatului auditiv oscilaţii între
absenţa unor raporturi echilibrate cu factorii de mediu. 16-20.000 Hertzi. Cu timpul pe măsură ce înaintează în vârstă, urechea nu mai
Sănătatea fiecărui om este influenţată de sănătatea mediului, iar fiecare om surprinde oscilaţiile mai înalte, pragul auditiv superior scăzând. Sensibilitatea
afectează mediul în care trăieşte. urechii este maximă la o frecvenţă de 1.000-4.000 Hertzi; cu cât frecvenţa este mai
Preocupările pentru un mediu sănătos sau prietenos faţă de om sunt mare, cu atât şi nocivitatea zgomotului este mai mare.
determinate de degradarea din ce în ce mai accelerată a resurselor sanogene aflate Sub aspect fizic, zgomotul prezintă două caracteristici, respectiv frecvenţă
la dispoziţia activităţilor care susţin dezvoltarea socială şi individuală. (numărul de oscilaţii/unitate de timp) şi intensitate sonoră.
Întreaga lume este în interrelaţie, astfel fiecare acţiune va produce o reacţie Sursele de producere a poluării sonore sunt zgomotul industrial (unităţile
care în complexul sistemelor vii este de multe ori imprevizibilă. Atunci când industriale), zgomotul comercial (activităţile de comerţ), zgomotul produs de
resursele naturale sunt epuizate pe scară largă şi mediul ambiant este poluat mijloacele de transport (autovehicole, etc.), surse din locuinţe (lift, electrocasnice,
datorită activităţii umane, nu numai mediul are de suferit, astfel sănătatea instrumente muzicale), etc.
oamenilor este afectată, aceasta nu poate fi menţinută la cote superioare respirând Acţiunea zgomotului urban asupra organismului uman poate avea
aer poluat, consumând alimente şi ape contaminate cu pesticide sau alte substanţe următoarele efecte:
chimice. • leziuni la nivelul timpanului (perforaţii);
• oboseală auditivă (ridicarea pragului de audibilitate ceea ce face ca
II.4.1. INFLUENŢA MEDIULUI ASUPRA SĂNĂTĂŢII UMANE zgomotul sau sunetele mai joase să nu fie auzite);
• hipoacuzia;
Mediul ambiant exercită asupra omului influenţe multiple, dintre care una • tulburări ale aparatului circulator (creşterea tensiunii arteriale, frecvenţei
din cele mai importante este acţiunea asupra sănătăţii. Acţiunea mediului poluant cardiace), aparatului digestiv (modificări ale motilităţii şi secreţiei
asupra organismului este foarte variată şi complexă; ea poate merge de la simple digestive), sistemului nervos (creşterea excitaţiei nervoase,stări de iritaţie,
incomodităţi în activitatea omului, aşa-zisul disconfort, până la tulburări puternice nervozitate, insomnie).
ale stării de sănătate.
Acţiunea aerului poluant asupra organismului şi sănătăţii este în funcţie de II.4.2. EFECTELE APEI POLUATE ASUPRA SĂNĂTĂŢII
o serie de factori care pot fi împărţiţi în factori care ţin de poluanţi şi factori care ţin POPULAŢIEI
de organismul uman.
Factorii care ţin de poluanţi sunt reprezentaţi de natura poluanţilor – în
Toate formele de viață cunoscute depind de apă. Apa este o parte vitală în
funcţie de structura lor chimică, sunt poluanţi mai nocivi, mai activi în acţiunea lor
multe din procesele metabolismului din interiorul organismului. Cantități
asupra organismului şi poluanţi mai puţin nocivi; concentraţia în care se găseşte
semnificative de apă sunt utilizate de organism în digestia hranei.
poluantul, astfel cu cât concentraţia poluantului este mai mare, cu atât şi acţiunea sa
Aproxiamtiv 72% din masa corpului uman este apă. Pentru o bună
este mai puternică; timpul de acţiune – cu cât timpul este mai îndelungat cu atât
acţiunea nocivă a poluantului este mai puternică; numărul poluanţilor. funcționare, corpul necesită între doi și șapte litri de apă pe zi pentru a evita
Factorii care ţin de organismul uman sunt vârsta persoanelor expuse deshidratarea, cantitatea exactă depinzând de nivelul de activitate, temperatură,
(mai ales cazul copiilor); sexul persoanelor expuse (femeile sunt mai sensibile la umiditate și alți factori.
poluarea atmosferică mai ales în anumite situaţii precum graviditatea, alăptarea şi Dieteticienii și nutriționiștii spun că aceasta este cantitatea de apă
chiar în timp menstruaţiei; starea de sănătate (o sensibilitate mai mare faţă de recomandată a fi consumată pe zi. Ultimele rapoarte referitoare la regimul
poluarea atmosferică o reprezintă şi persoanele suferinde mai ales de insuficienţe alimentar ale Consiliului Național de Cercetare National Research Council,
renale, insuficienţe hepatice, insuficienţe respiratorii); activitatea fizică intensă (în recomandă un consum pentru femei de 2,7 litri de apă în total (incluzând și sursele
timpul desfăşurării acestor activităţi creşte frecvenţa cardiacă, frecvenţa respiratori, de apă din alimente) și, respectiv, 3,7 litri pentru bărbați.
ceea ce conduce implicit la creşterea cantităţii de poluanţi carepătrund în organism Corpul uman are nevoie de apă care nu conține prea multă sare sau alte
în aceeaşi perioadă de timp) (Naroşi, L.I., Călugăru, D., 2004). impurități. Printre impuritățile frecvent întâlnite se numără chimicalele și/sau
bacterii periculoase, cum ar fi crypto sporidium. Unele substanțe sunt însă
115 116
acceptabile și chiar necesare ca și prezență în apă pentru intensificarea gustului și II.4.3. INFLUENŢA SOLULUI POLUAT ASUPRA SĂNĂTĂŢII
pentru asigurarea necesarului de electroliți.
Datorită creșterii populației mondiale și a altor factori, tot mai puțini Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale care
oameni beneficiază de apă potabilă. Problema apei poate fi rezolvată prin creșterea interferează cu sănătatea umană, calitatea vieții sau funcția naturală a ecosistemelor
producției, o distribuție mai bună, și nerisipirea resurselor deja existente. Din acest (organismele vii și mediul în care trăiesc). Chiar dacă uneori poluarea mediului
motiv, apa este o resursă strategică pentru multe țări. Au existat de-a lungul înconjurător este un rezultat al cauzelor naturale cum ar fi erupțiile vulcanice, cea
timpului mai multe conflicte pentru accesul la apă și controlul acesteia. Experții mai mare parte a substanțelor poluante provine din activitățile umane.
prevăd mai multe conflicte viitoare din cauza creșterii populației mondiale și Sunt două categorii de materiale poluante (poluanți):
creșterii contaminării prin poluare și încălzire globală. Poluanții biodegradabili sunt substanțe, cum ar fi apa menajeră, care se
Raportul UNESCO despre dezvoltarea apei (WWDR, 2003) din cadrul descompun rapid în proces natural. Aceşti poluanți devin o problemă când se
Programului de Evaluare a Apei pe Plan Mondial arată că, în următorii 20 de ani, acumulează mai rapid decât pot să se descompună.
cantitatea de apă potabilă disponibilă va scădea cu 30%. 40% dintre locuitorii lumii Poluanții nondegradabili sunt materiale care nu se descompun sau se
nu au apă curată suficientă pentru o igienă minimală. Peste 2,2 milioane de oameni descompun foarte lent în mediul natural. Odată ce apare contaminarea, este dificil
au murit în 2000 de boli legate de consumul de apă contaminată sau din cauza sau chiar imposibil să se îndepărteze acești poluanți din mediu
secetei. În 2004, o organizație engleză, WaterAid, a raportat că un copil moare la (http://ro.wikipedia.org/wiki/Poluare).
fiecare 15 secunde din cauza bolilor legate de apă ce ar putea fi ușor prevenite. Se Pricipalele surse de poluare sunt deşeurile, reprezentate de ambalaje,
prevede că apa ar putea deveni prețioasă precum petrolul, lucru care ar face din hârtie, materiale plastice, metale, petrol, materiale textile, deşeuri organice.
Canada, ce are această resursă din abundență, cea mai bogată țară din lume. În După origine şi după modul de transmitere, bolile microbiene transmise
2005 în SUA prețurile mari ale benzinei au provocat îngrijorare și au existat temeri prin sol pot îmbrăca 2 forme:
pentru o criză globală, însă consumatorii nu ezitau să plătească prețuri duble pentru - boli de provenienţă umană transmise prin intermediul solului sau
aceeași cantitate, dar de apă îmbuteliată,(http://ro.wikipedia.org/wiki/Ap%C4%83). ciclul om-sol-om, în care eliminatorul d egermeni este omul bolnav sau purtător.
Poluarea apelor este definită ca acea schimbare a compoziţiei apelor care le Viabilitatea pe sol a acestor germeni este în general mică, neavând forme de
face dăunătoare pentru sănătatea oamenilor, neadecvate pentru întrebuinţarea rezistenţă. În ceea ce priveşte transmiterea bolilor uneori se face prin contactul
economică sau recreativă şi care duce la deteriorarea florei şi faunei din mediul direct cu solul; aceasta mai ales pentru copii care se joacă pe sol. De cele mai multe
acvatic. ori transmiterea se face indirect prin apa care spală solul sau prin alimentele
Cauzele poluării apelor sunt apele din sistemele de canalizare – provenite consumate după ce au venit în contact cu solul infectat fără a fi spălate şi obiectele
din activităţile industriale sau casnice care ajung, tratate sau netratate, prin de asemenea contaminate de pe sol;
sistemele de canalizare, în mări sau oceane; deşeurile industriale – industria fiind - boli de provenienţă animală şi transmise prin sol sau ciclul animal-
responsabilă mai mult de 38% din totalul activităţilor ce poluează mediul acvatic; sol-om, recunoaşte un număr mai mare de germeni a căror provenienţă este de la
îngrăşămintele; pesticidele; activitatea gospodăriilor. animale, ca bacilul tetanic, bacteridia cărbunoasă. Transmiterea germenilor fără
În condiţiile poluării mediului, calitatea apei folosită de populaţie poate forme de rezistenţă se poate realiza fie direct în contact cu solul, dar şi indirect prin
constitui un important factor de îmbolnăvire. apă sau alimente mai frecvente în zonele cu crescătorii de animale;
Bolile infecţioase produse prin apa poluată (epidemii – afectează un număr - ciclul sol-om, în care germenii respectivi se găsesc în mod natural în sol şi
mare de persoane, sau endemii – forma de îmbolnăvire care se găseşte permanent pot produce îmbolnăviri organismului uman. Unul dintre aceşti germeni este
într-o zonă) sunt reprezentate de bolile bacteriene – febra tifoidă, dizenteria; bolile bacilul botulinic, care poate contamina alimentele prin contact cu solul, alimente
virotice – poliomielita, hepatita epidemică; bolile parazitare. care nu sunt bine tratate termic şi sunt conservate. În condiţiile de conservare
Bolile neinfecţioase produse prin apa poluată sunt reprezentate de (anaerobioză) germenele se dezvoltă şi produce o toxină (exotoxină neurotropă)
intoxicaţia cu nitraţi, intoxicaţia cu plumb (saturnism hidric), intoxicaţia cu mercur care pătrunde în organism prin consumul alimentelor respective dând naştere unei
(ameţeli, insomnii, anemii, tulburări vizuale şi de memorie), intoxicaţia cu cadmiu toxiinfecţii foarte grave numită botulism. (Naroşi, L.I., Călugăru, D., 2004).
(scăderea calcemiei, anemie), intoxicaţia cu pesticide (efecte hepatotoxice, Colapsul global al mediului înconjurător este inevitabil. Statele dezvoltate
neurotoxice, tulburări de reproducere), (Naroşi, L.I., Călugăru, D., 2004). ar trebui să lucreze alături de statele în curs de dezvoltare pentru a asigura faptul
ca economiile acestor ţări să nu contribuie la accentuarea problemelor legate de
117 118
poluare. Strategiile de conservare a mediului ar trebui să fie acceptate pe scară Coping la stres = capacitatea de a face faţă la stres, se realizează prin:
mondială, iar oamenii ar trebui să înceapă să se gândească la reducerea • evaluarea corectă a situaţiei problematice, a propriilor resurse şi a resurselor
considerabilă a consumului energetic, fără a se sacrifica însă confortul. Cu alte la care se poate face apel (reevaluarea semnificaţiei situaţiei);
cuvinte, având la dispoziţie tehnologia actuală, distrugerea globală a mediului • abilităţile de a-ţi face aliaţi care să te sprijine în parcurgerea şi rezolvarea
înconjurător ar putea fi stopată. situaţiilor;
• tehnica de fragmentare a situaţiei în etape – astfel încât impactul de moment
II.4.4. STRESUL ŞI MODUL DE VIAŢĂ să fie mai mic şi rezolvarea problemei să se petreacă într-un timp suficient
şi adecvat resurselor proprii;
Pentru fiecare dintre noi, contextul social defineşte starea societăţii de la un • tehnica confruntării directe cu problema – situaţia se parcurge cât mai
anumit moment dat (starea economică, relaţiile dintre oameni, regimul politic, repede până la rezolvare.
sistemul de învăţământ, legile în vigoare). Prin context relaţional, înţelegem toate Capacitatea de a rezolva probleme (în special în sfera interpersonală) şi de a
relaţiile mai apropiate sau mai distante pe care le întreţinem cu oamenii din jurul relaţiona cu alte persoane creşte rezistenţa la stres. De asemeni trebuie menţionat că
nostru. Contextul profesional este desemnat de relaţiile de la locul de muncă un rol important îl joacă relaxarea şi satisfacţiile de care are parte individul. În
(şcoală), de mediul în care ne desfăşurăm activitate, precum şi de regulile şi acest sens, capacitatea de a se relaxa constituie una dintre cele mai eficiente arme
normele de la locul de muncă. de luptă împotriva stresului.
Fiecare individ care trăieşte în comunitate trebuie să îndeplinească anumite Un rol important în rezolvarea unor probleme practice, curente, sau care
îndatoriri care diferă în funcţie de contextul social şi cultural. apar în situaţii deosebite, îl are reţeaua de suport social (legăturile sociale).
Statutul social reprezintă o caracteristică socială care precizează condiţia Persoanele ce constituie reţeaua de suport social pot asigura un sprijin moral şi
sau rangul unui individ în raport cu ceilalţi, şi cuprinde totalitatea drepturilor şi afectiv, prin ataşament şi încurajare, asigurarea unei relaţii intime necesare pentru
obligaţiilor care decurg pentru o persoană din ocuparea unei poziţii sociale. sfătuire, sentiment de solidariatate şi încredere.
Rolul social reprezintă totalitatea comportamentelor pe care ceilalţi le În momentul în care suferinţa este intensă sau reţeaua de suport este
aşteaptă în mod legitim de la un individ în virtutea poziţiei sociale pe care o are. precară, este necesară intervenţia reţelei de suport specializat, medico-psihologică.
Prin exercitarea rolurilor sociale se realizează participarea individului la Aceasta este indicat să fie solicitată în acele cazuri unde suferinţa psihică riscă să se
viaţa socială, integrarea armonioasă, toate acestea realizate prin intermediul accentueze şi cronicizeze.
relaţiilor sociale în arii precum educaţia, muncă, timp liber, familia, viaţa Consilierea psihologică a persoanelor în dificultate psihologică este una
economică, viaţa civică şi cultural-spirituală a comunităţii. dintre cele mai utile instrumente pentru depăşirea unor probleme stresante de viaţă.
Stresorii sunt reprezentaţi de evenimente de viaţă care sunt solicitante În general, consilierea este efectuată de o persoană cu competenţe în acest sens, şi
şi/sau au o semnificaţie negativă pentru individ. Aceste evenimente de viaţă pot fi are ca scop principal sprijinirea persoanei de a-şi clarifica situaţia de viaţă şi de a
acute, prelungite sau cronice. atinge scopurile sale prin luarea de decizii informate şi cu sens. Pricipalul scop al
Evenimentele de viaţă stresante îşi au originea în aceleaşi domenii de consilierii psihologice este rezolvarea de probleme de natură emoţională sau
existenţă în care persoana îşi desfăşoară rolurile sale – ciclul familial, instructiv- interpersonală.
profesional, ambiental-familial, social. Consilierea psihologică implică stabilirea unei relaţii între consilier şi
În afara stresorilor ce vin din exterior, este necesară şi identificarea persoană, prin intermediul căreia se intră într-un proces care facilitează luarea de
stresorilor intrapsihici (eşecul, conflictele interioare). decizii şi rezolvarea de probleme.
Consecinţele solicitărilor stresante pentru sănătatea psihică şi corporală a Consilierea psihologică poate fi efectuată de o paletă largă de profesii, cu
individului depind atât de cumularea lor într-o anumită perioadă de timp, cât şi de condiţia să existe o formare prealabilă (psihologi, psihiatri, medici de familie,
modul în care evenimentele stresante sunt filtrate sau compensate prin asistenţi sociali, educatori, etc.).
comportamentul propriu şi prin suportul ambianţei = vulnerabilitate a persoanei la
stresori.
119 120
Test de autoevaluare a cunoştinţelor din modulul II

1. Ce înţelegeţi prin noţiunea de sănătate?
Acest curs nu-şi propune o abordare a mediului din perspectivă ecologică, 2. Care sunt scopurile sănătăţii?
ci să realizeze conştiinţa conexiunii dintre sănătatea omului şi sănătatea mediului, 3. Enumeraţi domeniile sănătăţii publice.
considerând că fiecare om trebuie să accepte şi să-şi asume responsabilitatea 4. Care sunt tipurile de educaţie pentru sănătate?
privind impactul pe care viaţa lui o are asupra mediului ambiant. 5. Enumeraţi 5 drepturi ale copilului privind educaţia pentru
sănătate.
Autoevaluare 6. Enumeraţi 5 drepturi ale adolescentului privind educaţia pentru
sănătate.
Concepeţi un plan de intervenţie aplicabil într-o unitate de 7. Enumeraţi 5 drepturi ale vârstnicului privind educaţia pentru
învăţământ/locuinţă/la locul de muncă privind conservarea mediului. sănătate.
8. Ce reprezintă activitatea şi care sunt formele acesteia?
9. Ce reprezintă odihna şi care sunt formele acesteia?
Exemplificaţi.
10. Enumeraţi 5 dintre motivele pentru care metoda educaţiei între
egali este benefică educaţiei prosănătate pentru copii şi tineri.
11. Enumeraţi 5 dintre motivele pentru care persoanele din grupul
mic nu respectă un regim alimentar echilibrat.
12. Verificaţi într-un grup restrâns, procentajul celor care respectă
un regim alimentar zilnic echilibrat.
121 122
BIBLIOGRAFIE 19. POPESCU, A., (2004), Igiena personală – Ghid pentru cadre didactice,
Programul Naţional ″Educaţie pentru sănătate în şcoala românească″,
1. ALEXANDRESCU, C., (1977), Igiena educaţiei fizice şi sportului, Editura Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Sănătăţii, Organizaţia Salvaţi
Sport – Turism, Bucureşti; Copii şi Fundaţia Tineri pentru tineri, Bucureşti;
2. ARAFAT, R., HAJNAL, V., (2009), Prim ajutor calificat – manual pentru 20. Practical First Aid, The Brithish Red Cros, 1984;
Ministerul administraţiei şi internelor şi Ministerul sănătăţii; 21. SAVA, T., Ghid terapeutic de urgenţe traumatologice, Editura Facla, 1980,
3. ASOCIAŢIA MEDICALĂ AMERICANĂ, 2000, Primul ajutor în Bucureşti;
urgenţele medicale, Editura Lider, Bucureşti; 22. SĂVESCU PUIŞAN, C., Urgenţa medicală în accidentele grave, Editura
4. AŞGIAN, B., CORFARIU, D., (1984), Epilepsia şi convulsia la copil, Medicală, 1995, Bucureşti;
Editura Medicală - Diagnostic şi tratament în pediatrie, Bucureşti; 23. SBENGHE, T., (1996), Recuperarea medicală la domiciliul bolnavului,
5. BALINT, T., (2006), Igienă, prim ajutor şi evaluare somato-funcţională, Editura Medicală, Bucureşti;
Editura EduSoft, Bacău; 24. ŞERBĂNESCU, T., (1978), Neurologie, psihiatrie, endocrinologie, Editura
6. BURSUC, B., PETROVAI, D., NISTOR, M., TĂTARU, R., (2004), Cum Medicală, Bucureşti;
să ne dezvoltăm un stil de viaţă sănătos? Modalităţi de integrare a 25. http://facultate.regielive.ro/cursuri/medicina/educatie-pentru-sanatate-si-
dimensiunii de gen în educaţia pentru sănătate, Ghidul Centrului comunicarea-in-educatia-pentru-sanatate-comunicare-pedagogie-
Parteneriat pentru Egalitate; 106329.html;
7. CĂLIMAN, M., (2003), Primul ajutor şi manevrarea bolnavului, curs ID, 26. http://www.gradinitebrasov.ro/content/view/247/20/;
Bacău; 27. http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_asistenta_persoane_varstnice.ph
8. CÂMPEANU, E., ŞERBAN, M., ABRUDAN, M., (1980), Neurologie p;
clinică, vol III, Editura Dacia, Cluj – Napoca; 28. http://ro.wikipedia.org;
9. CEZAR, I., (1980), Compendium de neurologie, Editura Medicală, 29. http://ro.wikipedia.org/wiki/Ap%C4%83;
Bucureşti; 30. http://ro.wikipedia.org/wiki/Poluare;
10. COOKE, M., JONES, E., KELLY, C., (2003), Ghid de prim ajutor în cazul 31. www.netmedic.ro/ghid-prim-ajutor;
leziunilor minore, Grupul Editorial Corint, Bucureşti; 32. www.csid.ro/health/masuri-de-prim-ajutor/.
11. DIŢOIU, V., HOLBAN, N., (2005), Modificări antropice ale mediului,
Editura Orizonturi universitare, Timișoara;
12. DRAGNEA, A., BOTA, A., (1999), Teoria activităţilor motrice, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;
13. GOLU, P., ZLATE, M., VERZA E., (1994), Psihologia copilului, Manual
pentru cls. a XI-a, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A. Bucureşti;
14. Legea nr. 272 / 2004 privind protectia şi promovarea drepturilor copilului,
publicată în M. Of. partea I nr. 557/23.06.2004;
15. Legea nr. 17/2000, lege privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice,
republicată în 2007;
16. NAROŞI, L.I., CĂLUGĂRU, D., (2004), Ghid pentru cadre didactice –
Program Naţional ″Educaţie pentru sănătate în Şcoala Românească″,
Editura S.A., Grupul de Presă ″Evenimentul Românesc″, Ministerul
Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Sănătăţii – Unitatea de Management a
Proiectului Fondului Global şi a Băncii Naţionale;
17. NĂSTĂSOIU, I., (1989), ABC- ul primului ajutor, Editura Ceres,
Bucureşti;
18. POPA, G., (1976), Vademecum de urgenţe medicale, Editura Medicală,
Bucureşti;
123 124
Teme pentru studiu individual: Chestionar privind evaluarea stării de sănătate

1. Indicatorii stării de sănătate Nume şi prenume
2. Educaţia pentru sănătate în vederea prevenirii afecţiunilor respiratorii Vârsta
3. Educaţia pentru sănătate în vederea prevenirii afecţiunilor cardiovasculare Gen
4. Educaţia pentru sănătate în vederea prevenirii afecţiunilor reumatismale Ocupaţie
5. Educaţia pentru sănătate în vederea prevenirii HIV/SIDA niciodată uneori totdeauna
6. Educaţia pentru sănătate în vederea prevenirii afecţiunilor locomotorii Reuşeşti să acumulezi cel puţin 30 de
7. Educaţia pentru sănătate în vederea prevenirii şi combaterii consumului de minute de activitate fizică (mers pe jos în
droguri ritm alert, mers pe bicicletă, grădinarit,
8. Educaţia pentru sănătate în vederea prevenirii şi combaterii consumului de tutun înot, alergat etc.) zilnic?
9. Educaţia pentru sănătatea femeii Locuieşti cu sau lucrezi alături de fumători,
10. Educaţia pentru sănătate a nou-născutului şi sugarului fiind astfel nevoit(ă) să fumezi pasiv
11. Tulburări de comportament alimentar ale copilului şi adolescentului regulat?
12. Rolul exerciţiului fizic în dezvoltarea psiho-emoţională a copiilor Serveşti zilnic un mic dejun consistent (mai
13. Rolul exerciţiului fizic în dezvoltarea psiho-intelectuală a copiilor mult decât o cafea cu ceva frugal de
14. Rolul educaţiei familiale în promovarea mişcării în familie mâncare)?
15. Rolul exerciţiului fizic în dezvoltarea diferitelor componente psihice la copii Consumi frecvent fructe şi verdeţuri?
(voinţă, afectivitate, atenţie, memorie) Consumi leguminoase săptamânal (fasole,
16. Măsuri de promovare a educaţiei pentru sănătate pentru obezi mazare, soia, linte, naut etc.)? O portie =
17. Primul ajutor în arsuri 1/2 cană (gătite).
18. Primul ajutor în insolaţii Cât de frecvent consumi alimente bogate în
19. Primul ajutor în degerături grasimi saturate şi colesterol?
20. Primul ajutor în înec Cât de des consumi alimente înalt rafinate
21. Primul ajutor în intoxicaţii alimentare (băuturi racoritoare tip cola, fanta, alimente
22. Primul ajutor în ingerarea unui corp străin la adulţi tip fast-food, cereale rafinate - pâine albă,
23. Primul ajutor în ingerarea unui corp străin la copii orez decorticat, produse de patiserie -,
24. Primul ajutor în crize convulsive bomboane etc.)?
25. Primul ajutor în epilepsii
Ti s-a întâmplat în ultima lună, să fii simţit
26. Primul ajutor în afecţiunile respiratorii
ca ţi-a scăzut sau chiar a dispărut interesul
27. Primul ajutor în afecţiunile digestive
sau plăcerea faţă de ceea ce faci?
28. Primul ajutor în afecţiunile cardiovasculare
Cât de frecvent te simţi excesiv de
stresat(ă) şi incapabil(ă) să mai faci faţă
presiunilor vieţii?
Întreţii legături sociale frecvente cu familia
şi prietenii?
Eşti "la zi" cu recomandările curente
privitoare la examinările medicale
preventive şi vaccinări?
125 126

Educaţie Pentru Sănătate Şi Prim Ajutor: Facultatea de Ştiinţe Ale Mişcării, Sportului Şi Sănătăţii

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Educaţie Pentru Sănătate Şi Prim Ajutor: Facultatea de Ştiinţe Ale Mişcării, Sportului Şi Sănătăţii

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului

Universitatea din Bacău

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE MIŞCĂRII,

1. Competenţe profesionale - Identificarea şi selectarea metodelor

Nr. Timp mediu necesar

Forma de activitate Număr ore Număr credite

STABILIREA NOTEI FINALE INSTRUCŢIUNI PENTRU PARCURGEREA

II.2.4. IGIENA TURISMULUI..................................................................................................103

Cuprins: Unitatea de studiu II.3. DIFERENŢE DE GEN ÎN ATITUDINEA FAŢĂ DE EXERCIŢIUL

Unitatea de studiu I.3. HEMORAGIA ŞI HEMOSTAZA .......................................................... 31

Unitatea de studiu I.4. RESUSCITAREA CARDIO-RESPIRATORIE .................................... 39

Unitatea de studiu I.5. PRINCIPALELE URGENŢE ALE SISTEMULUI NERVOS............. 53

Unitatea de studiu I.6. TRANSPORTUL ACCIDENTAŢILOR ................................................ 61

MODULUL II. EDUCAŢIE PENTRU SĂNĂTATE ..................................... 69

Unitatea de studiu II.2. DIMENSIUNILE IGIENEI ÎN EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE 83

MODULUL I. PRIM AJUTOR

Contraindicaţii: Artere măsurabile:

I.1.2. FRECVENŢA CARDIACĂ

Foto nr. 6 Măsurarea pulsului arterei poplitee

Foto nr. 4 Măsurarea pulsului arterei radiale

deoarece şi în stare normală ritmul pulsului variază cu respiraţia. În inspir, ritmul

I.1.3. FRECVENŢA RESPIRATORIE

Rezumatul unităţii de studiu

I.2.1.2. Tratarea propriu-zisă a plăgii

 în această etapă sunt cuprinse toate acţiunile ce ţin de curăţirea plăgii;

vor fi astfel manevrate încât să nu se atingă cu mâinile suprafaţa ce vine

Foto nr. 12 Înfăşarea sub formă de spirală la nivelul gambei

I.2.2.3. Înfăşarea cu faşa răsfrântă

Înfăşarea cu faşa răsfrântă este o variantă a înfăşării în spirală. Ea se aplică

2/3 din turul precedent. Stabilitatea pansamentului este asigurată de trecerea

Foto nr. 16 Înfăşarea sub formă de capelină

I.2.2.8. Înfăşarea sub formă de „căpăstru”

Înfăşarea sub formă de „căpăstru” se foloseşte în plăgile sau luxaţiile

Foto nr. 17 Înfăşare sub formă de „8” la nivelul articulaţiei gleznei

I.2.2.7. Înfăşarea sub formă de „praştie”

Înfăşarea sub formă de „praştie” se foloseşte pentru fixarea pansamentului

Foto nr. 18 Înfăşare sub formă de „praştie”

împreună cu manevra de compresiune directă şi ridicarea membrului rănit deasupra

Punctele de presiune trebuie folosite numai dacă sângerarea nu s-a oprit

Foto nr. 21 Aplicarea garoului la nivelul braţului şi coapsei

Compresiunea digitală este o măsură fortuită, care permite câştigarea de

Rezumatul unităţii de studiu

Unitatea de studiu I.4. RESUSCITAREA CARDIO- - nici un răspuns 2 puncte

I.4.1. RESPIRAŢIA ARTIFICIALĂ

Foto nr. 23 Eliberarea căilor aeriene

Tehnica respiraţiei artificiale

După 1-2 insuflări de aer se trece la comprimarea ritmică a sternului în 1/3

Foto nr. 27 Manevra Heimlich (compresiunea abdominală) din decubit dorsal

Manevra Heimlich la un sugar

Foto nr. 29 Manevra Heimlich la un copil (după Asociaţia Medicală Americană,

Rezumatul unităţii de studiu

Însuşirea fiecărei tehnici sau manevre de resuscitare prezentate în cadrul

Primul ajutor în epilepsii

accidentatul nu mai riscă să fie menţinut timp îndelungat cu capul sub

I.6.3. TRANSPORTUL ACCIDENTAŢILOR FĂRĂ TARGĂ

Test de autoevaluare a cunoştinţelor din modulul I

Foto nr. 32 Transportul unui pacient cu fractură de genunchi

Rezumatul unităţii de studiu

Însuşirea corectă a tipurilor de transport prezentate în cadrul unităţii de

MODULUL II. EDUCAŢIE PENTRU

 conducerea serviciilor medico-sociale; sănătate”.

Pentru evaluarea stării de sănătate a populaţiei se utilizează trei grupe de economie.

• evitarea introducerii în ureche a diferitelor corpuri (scobitori, ace de