Sunteți pe pagina 1din 3

LP 1.

TPH
PRELEVAREA ȘI CONSTITUIREA
PROBELOR MEDII ȘI DE LABORATOR

Considerații generale
Produsele horticole destinate consumului în stare proaspătă se livrează în loturi și sunt
caracterizate printr-o calitate, în general, omogenă și o mărime reglementată prin standarde de
calitate și comercializare.
Recepția calitativă a unui lot presupune prelevarea probelor, care trebuie să fie cât mai
reprezentative, tipice, cu însușiri sau caracteristici corespunzătoare mediei sau majorității
produselor.
Recepția cantitativă a unui lot se realizează prin cântărirea acestuia.
Lotul reprezintă cantitatea de produse alimentare identificabilă și care prezintă
caracteristici comune (origine, soi, tipul ambalajului etc.), cuprinzând mai multe subloturi.
Proba de laborator este obținută din proba brută (medie), prin reducerea acesteia și este
destinată efectuării determinărilor de laborator, determinări fizico-chimice și/sau senzoriale în
vederea caracterizării lotului de produse evaluat.

Materiale sau echipamente utilizate:


• balanță tehnică,
• pungi polietilenă,
• lăzi din lemn sau carton,
• etichete material plastic sau autocolante,
• foarfec,
• cuțite.

Organizarea lucrării
Înainte de prelevarea probelor lotul va fi examinat în totalitatea sa (mărime, mod de
ambalare și marcare). Pentru a obține proba medie se recoltează aleatoriu din diverse părți ale
lotului, fără a alege, mai multe probe elementare. Prelevarea probelor va fi efectuată, dacă este
posibil, de către același operator, pe întreaga perioadă de monitorizare. Toate probele se vor
eticheta corespunzător.

Desfășurarea lucrării
Pentru aprecierea corectă a calității fructelor și legumelor în stare proaspătă trebuie ca
probele recoltate să prezinte însușirile fizico-structurale, anatomice și tehnologice specifice
lotului. Mărimea probei brute se exprimă în kilograme, bucăți sau număr de ambalaje pentru
produsele valorificate în stare proaspătă (tabelul 6.1).
Tabelul 6.1
Dimensionarea probei brute la produsele ambalate (lăzi, coșuri, saci, cutii)
Mărimea lotului
< 100 100-300 301-500 501-1000 > 1000
(numărul ambalajelor)
Mărimea probei brute
5 7 9 10 15
(numărul ambalajelor)

Pentru produsele în vrac, probele elementare se vor preleva din straturi diferite, sub
forma a mici cantități de produse separate sau legături, în scopul constituirii unei probe medii
cât mai reprezentative și în cantitate corespunzătoare (tabelul 6.2).
Tabelul 6.2
Dimensionarea probei brute la produsele în vrac
Mărimea lotului (kg) < 200 201-500 501-1000 1000-5000 > 5000
kg 10 20 30 60 100
Mărimea probei brute
legături 10 20 30 60 100

Proba brută (medie) este destinată analizelor pentru determinarea calității: examen
organoleptic, măsurări, cântăriri etc. Proba de laborator se extrage din aceasta, prin reduceri
succesive, în vederea efectuării analizelor fizico-chimice și senzoriale. Proba brută
omogenizată se întinde pe o suprafață plană, proba de laborator fiind extrasă după metoda
sferturilor sau metoda în șah (fig. 6.1).

A. B.
Fig. 6.1 Metode de prelevare a probelor de laborator
(A - metoda sferturilor; B - metoda în șah)

Cantitatea minimă de produse necesară constituirii probei de laborator variază în funcție


de specie și este prezentată în tabelul 6.3.
Tabelul 6.3
Cantitatea standard de produse necesare efectuării analizelor de laborator
Mărimea minimă
Nr. Unitatea de
Denumirea produselor horticole a probei de
crt. măsură
laborator
1 Caise, struguri, mere, pere, piersici kg 3
2 Cireșe, prune, vișine kg 2
3 Afine, alune, castane, migdale, nuci în coajă kg 1
4 Pepeni galbeni, pepeni verzi, dovlecei buc. 5
5 Conopidă, salată, varză albă, varză roșie buc. 10
6 Legume în legături buc. 10
Ardei, castraveți, ceapă uscată, dovlecei, gulii,
7 pătrunjel (rădăcini), păstârnac, morcov, ridichi de kg 3
vară, ridichi de toamnă, sfeclă roșie (căpățâni)
8 Sparanghel kg 1,5
9 Alte legume kg 1

În vederea monitorizării dinamicii procesului de maturare a fructelor și legumelor, se


stabilesc parcelele din care se vor recolta probele medii. Probele medii se recoltează de la 50-
60 de plante cu dezvoltare normală, așezate pe diagonalele plantației. Dacă terenul este
neuniform, se vor recolta probe de pe mai multe amplasamente (platou, versant, piciorul pantei,
expoziție sudică, estică etc.). Astfel, în funcție de specie, se recoltează probe formate din fructe
sau legume întregi sau părți ale acestora, din diferite zone ale plantei (partea însorită, partea
umbrită, bază, mijloc, vârf). Produsele recoltate vor fi normal dezvoltate, fără atac de boli sau
dăunători și fără deteriorări mecanice.

S-ar putea să vă placă și