Examen La Control Anul IV Sem I

1. Organizarea controlului medicamentelor in RM.
Institute abilitate: AM RM
(Agentia Medicamentului) laboratoarele de control ale producatorilor
autorizati, mesele de analiza din farmacii.
In component Ministerului Sanatatii functioneaza sistemul de stat pentru controlul
medicamentelor care include 2 directii principale: controlul calitatii preparatelor
medicamentoase care se introduce in medicina si controlul medicamentelor
produse pescaraindustrialasi in farmacii. Introducerea in medicina a preparatelor
medicamentoasenoi se realizeaza de Directia
pentruintroducerearemediilormedicamentoasenoisi a produselor de
tehnicamedicala, care este o sectie a MinisteruluiSanatatii.
Unadintrefunctiileprincipale ale acestui organ este coordonarea lucrarilor in
domeniul crearii preparatelor medicamentoas enoi. Directiaorganizeaza studiul
clinic al preparatelormedicamentoasenoi, aproba instructiunile pentru aplicarea in
medicina si producerea preparatului medicamentos, determinind locul si volumul
de productie.Activitatea laboratorului analitic include lucrul organizationalmetodic si de productie. Activitatea de productie consta in controlul calitatii
medicamentelor livrate de intreprinderile industriei medicale si preparate la
fabricile farmaceutice si la farmacii, precum si controlul respectarii regulilor si
termenilor de conservare a remediilor medicamentoase. Ministerul Ocrotirii
Sanatatii obliga de a analiza conform cerintelor FS sau MF toate seriile primite la
deposit de substante medicamentoase, substante medicamentoase utilizate in
farmacii pentru prepararea solutiilor injectabile si a picaturilor pentru ochi,
preparatele pentru narcoza, inhalare. Fiecare serie de preparat se controleaza
conform listei aprobate de Inspectoratul de stat pentru controlul calitatii remediilor
medicamentoase si de asociatie cu Farmacia. In mod obligatoriu se supun
controlului preparatele pu injectii (fiole) sicolire (flacoane ) : se determina
identitatea, impuritatile mecanice si valoarea pH-ului. Toate celelalte preparate se
supun probelor in cazul cind calitatea lor e pusa la indoiala. In laboratorul de
control se analizeaza calitatea apei purificate obtinutein farmacii, se determina
calitatea drogurilo rvegetale, a productiei fabricilor farmaceutice, se verifica
medicamentele cu termen de conservare redus. Laboratorul de control supune
controlului calitatea formelor medicamentoase preparate in cadrul farmaciilor.
Analiza formelor medicamentoase in farmacie se face conform Instructiunii
pentru controlul calitatii formelor medicamentoase preparate in farmacie, aprobate
prin dispozitia MOS. Conform acestei instructiuni in farmacie se aplica procedee
de control : controlul in scris, controlul organoleptic, controlul fizic si chimic.
Controlului in scris se supun toate formele medicamentoase preparate in farmacie.
Controlul organoleptic include analiza aspectului exterior, mirosul, gustul, absenta
impuritatilor mecanice. Controlul fizic consta in determinarea volumului total sau
a unor doze aparte. Controlul chimic include analiza calitativa a medicamentelor

preparate in farmacie. Controlului chimic cantitativ I se supun toate solutiile
injectabile, picaturi de ochi.
2. Standartizarea remediilor medicamentoase. Normativele in vigoaredupa care

se efectueazacontrolulmedicamentelor. FarmacopeeaRomina, Farmacopea de
stat, FarmacopeaEuropeana, fiseletehnice de import.
Documentul de baza care
reglementeazacalitateamedicamentelorproduseesteFarmacopeea de stat,
Documentareatehnica de normare pentru remediile medicamentoase se elaboreaza
conform Standartului de ramuraaprobat de MinisterulOcrotiriiSanatatii.
Monografiilefarmacopeice se reexamineaza o data in cinciani. Ele se
aprobapentrupreparatelemedicamentoase care se produc. MFT se alcatuieste de
autoriisubstanteimedicamentoasesi se aprobapentruremediilemedicamentoasenoi,
primeleserii industrial, pe un termen de 2-3 ani. MF si MFT dupaaprobare se
inregistreaza de MinisterulOcrotiriiSanatatii. Fiecaruipreparatmedicamentos se
confera un numar de inregistrare care include indexul MOS, anul de
aprobaresaureexaminare. Farmacopeea de Stat este o expunere de standard
sinormeobligatoriipentrumedicamente, materia prima sipreparate care se utilizeaza
la constituireaunorformemedicamentoase introduce in farmacopee : comprimate,
tincture, extracte, unguente. Farmacopeea nu comporta un character didactic ci
unul legislative. De aceeacapitolelefarmacopeii, precumsipreparateleluate in parte,
metodelegenerale de cercetaresintexpusecit se poate de succinct.
Farmacopeeaesteunicasiobligatoriupentrutoateinstitutiilemedicale.In 1778 a
fosteditata prima farmacopee de stat, care contineadescrierea a 770
preparatemedicamentoase de natura mineral, vegetalasianimala. In Farmacopee
sint incluse monografii generale de metode fizice, fizico-chimice de analiza a
materiei prime vegetale. Au fosst prevazute monografiile
Determinareatransparenteisi a gradului de opacitate a lichidelor,
complexometria metode de determinare a cationilor de aluminiu, bismuth,
calciu, plumb, magneziu, zinc. Esentialsacompletatmonografia cu reactiigenerale
de identificarea cu identificareaoxidului de fier, carbonatilor, nitratilor, citratiilor.
S-au
inclusnotiunidespreanalizaspectrofotometricadiferentialasianalizaspectrofotometric
a a amestecurilorcu multecomponente. S-a completatmonografia
determinareaindecelui de refractie, fluorimetria, determinarea pH-ului,
polarografia, solubilitatea, nitritrometria, indecele de iod.
EditareaFarmacopeeiInternationale a fostconditionata de necesitatea de a

unificanomenclaturasicerintele fata de calitatearemediilormedicamentoase in
toatetarile. Farmacopeea international se deosebeste de
farmacopeilenationaleprinaceea ca cerinteleincluse au character recomandabil.
AstfelFarmacopeeaInternationalaserveste ca
bazapentruelaborareafarmacopeilornationale. In 1979 a iesit de sub tiparvolumul I
al editieia treia a FarmacopeeiInternationalenumit Metodeleprincipale de analiza
care consta din prefatasicincicomportamente in care se descriumetodelefizice,
fizico-chimice, biologicesifarmacologice de analiza. In 1981 a fosteditatvolumul 2
al editiei a 3 a FarmacopeeiInternationale. In 1990 a fosteditatvolumul 3, editia a 3
a FarmacopeeiInternationaletraduse in limbarusa, in care se gasesc 158 de
specificaripentrucontrolulcalitatiipreparatelormedicamentoase.
3.Prelevarea probelor pentru analiz din fabrici,depozite i uniti
farmaceutice.
Deoarece n analiza i controlul medicamentului se fac determinri calitative i
cantitative n coformitate cu procedeele prevzute n Farmacopee este evident c
probele prelevate trebuie s reprezinte caracteristicile produsului din lotul sau seria
supus cotrolului.
lotul-reprezint o cantitate de materie prim presupus a fi unitar ,din care se
obin 1 sau mai multe serii de produse;
seria-reprezint totalitatea uitilor de produs care au fost obiute n codiii idetice
ntr-un singur ciclu de operaii.
Prelevarea probelor din depozit
n aceast operaie apar unele diferene de procedur:
-astfel n cazul produselor lichide aceasta se omogenizeaz naintea prelevrii
probelor deoarece proba trebuie s reprezinte un material omogen cu compoziie
uiform (n acest caz probele se preleveaz imediat dup omogenizare)
-n cazul produselor solide,moi sau vscoase ce preleveaz din recipiet 3
poriuni,unul din stratul superior,alta din stratul mijlociu i a treia din stratul
inferior.
Cele 3 probe se omogenizeaz,materialul obinut reprezint proba medie din
recipient-din aceast prob de i-a o cantitate de 4 ori mai mare dectcatitatea
necesar tuturor determirilor prevzute n moografia individual a produsului
supus analizei i cotrolului la care se mai adaug o cantitate de prob necesar
pentru efectuarea unor determinri generale de analiz cerute.
Aceast cantitate de prob medie se mparte n 2 pri egale:
-1/2 din ea este destinat analizei i controlului;
-1/2 din ea se pstreaz ca i contraprob pe toat perioada de valabilitate a
produsului;
Ambele probe se sigileaz indicnd pe etichet urmtoarele date:
-denumirea produsului
-proveniena
-nr.procesului verbal i data prelevrii probei
-cantitatea prelevat
-semtura operatorului care preleveaz proba.
La prelevarea probelor trebuie s se respecte o serie de reguli prevzute n
Farmacopee a zecea.
-dac lotul este repartizat n mai multe recipiente se execut prelevarea i analiza
pentru fiecare recipiet;
-pentru prelevarea probei se folosesc linguri,sonde,scafe,pipete confecionate di
materiale care nu trebuie s reacioneze cu produsul supus analizei;
-flacoanele n care se introduc probele i cotraprobele trebuie s fie curate,
uscate,bie nchise i ferite de lumin;
-pentru produsele vegetale se utilizeaz pungi sau cutii de hrtie,cptuite cu
hrtiepergametat.
Prelevarea probelor n farmacii
Aceasta se face pentru identificarea substanelor la masa de analiz saupetru
efectuarea unei analize complete n cadrul laboratorului de control:
-pentru identificarea la mas se i-a o prob mic necesar pentru efectuarea
identificrii.
-pentucotrolul n laborator se i-a o prob de 3 ori mai mare dect pentru masa de
analiz i se mparte n 3 pri egale.
Prelevarea probelor pentru cotrolul preparatelor farmaceutice inustriale
Se iau 3 probe di care 2 reprezint proba pentru analiz iar a treia reprezint
contraprob care se pstreaz n uitatea respectiv.
Prelevarea probelor pentru cotrolul preparatelor elaborate n farmacii
Se iau 2 probe di care 1 este proba pentru analiz iar a doua este cotraprob care se
pstreaz n uitatea respectiv.
Att probele pentru pentru analiz ct i contraprobele se sigileaz i se
menioneaz pe etichete urmtoarele date:
-denumirea produsului
-denumirea unitii din care se preleveaz probele
-numarul procesului verbal i data prelevrii probei.
-cantitatea prelevat
-semntura operatorului care se i-a probe.

4.
Identificarea i determinarea puritii substanelor medicamentoase
prin determinarea constantelor fizico-chimice: controlul organoleptic.
Controlul organoleptic se efectueaza in scopul verificarii aspectului, culorii,
mirosului si gustului unei substante. Aspect.la substantele solide se controleaza
forma sub care aceasta se prezinta: cristalina, microcristalina, amorfa. La
substantele lichide se controleaza daca acestea sint limpezi, transparente,
opalescente sau tulburi. La produsele moi se controleaza daca acestea sint
omogene sau nu. Culoarea. Substantele solide trebuie privite fara o prelucrare
prealabila, pe o suprafata mata, alba, la lumina zilei. Pentru subtantele lichide se
foloseste ca etalon de comparatie apa, iar eventualele coloratii se compara cu
etaloanele de culoare.
Miros. Pentru substantele solide cit si pentru lichide se examineaza proba de
analizat imediat dupa deschiderea recipientului; daca se percepe vreun miros, 1-2 g
substanta se aduc imediat intr-un recipient deschis si se determina din nou mirosul
dupa 15 min.; daca se mai percepe un miros substanta nu este corespunzatoare.
Gust. Pentru controlul gustului se a o cantitate mica de substanta se se aduce pe
limba. Pentru substantele toxice si pentru substantele cu gust pronuntat acru sau
amar se prepara o solutie din 0,1g substanta in 10 ml apa. Cu aceasta solutie se
imbiba o fisie de hirtie de filtru cu dimensiunea de 5x50 mm si se atinge hirtia cu
virful limbii. Pentru lichidele netoxice se imbibahirtia de filtru cu lichidul respectiv
si aceasta se atinge cu virful limbii.
5.
prin determinarea constantelor fizico-chimice: aspectul i coloraia soluiilor.
Prin dizolvarea substantelor in concenratiile si in solventii prevazuti in monografii
trebuie sa se obtina solutii limpezi, transaparente, opalescente sau tulburi incolore
sau slab colorate. Pentru aprecierea limitelor admise de claritate sau de coloratie se
recurge la compararea solutiilor de analizat cu solutiile etalon. Claritatea sau
coloratia solutiei de analizar se considera corespunzatoare daca acestea nu
depasesc claritatea sau coloratie unei solutii etalon. Claritatea solutie. Pentru
solutia la care in monografia respectiva se prevede ( trebuie sa fie limpede) se
foloseste ca etalon de comparatie un volum egal din solventul folosit la preparare.
Pentru solutia la care in monografia respectiva se prevede, trebuie sa fie cel mult
transparenta respectiv , cel mult opalescenta, sau , cel mult tulbure, se folosesc
urmatoarele etaloane de comparatie: etalon de transparenta, etalon de opalescenta,
etalon de tulburare. Coloratia solutiei. Pentru solutia la care in monografia

respectiva se prevede, trebuie sa fie incolora, se foloseste ca etalon de comparatie
un volum egal din solventul folosit la preparare. Pentru solutiile la care se admit o
eventuala coloratie se folosesc ca etaloane de comparatie etaloane de culoare.
Comparatia coloratiei respective se efectueaza privind straturile de lichid de sus in
os, pe un fundal alb.
6.
prin determinarea constantelor fizico-chimice: punct de topire.
Prin punctul de picurare se intelege temperatura la care o substanta se topeste
complet. Daca substanta se topeste cu descompunere, se considera punct de topire
sau punct de descompunere temperatura la care substanta isi shimba aspectul (se
brunifica sau apar bule de gaze). Determinarea punctului de topire al substantelor
solide pulverizabile se efectueaza in dispozitive speciale sau intr-un balon cu
capacitatea de 150-250 ml, in care se introduce un termometru potrivit, cu
diviziuni din 0,5 in 0,5 C fixat in balon cu ajutorul unui dop prevazut cu un sant
longitudinal. La termometru se ataseaza cu ajutorul unui inel de cauciuc sau prin
aderenta, un tub capilar din sticla, inchis la un capat, cu diametrul interior de
aproximativ 1mm si lungimea aproximativ 10 cm. In timpul determinarii coloana
de mercur a termometrului trebuie sa se afle in intregime in interiorul balonului.
Lichidul de incalzire introdus in balon trebuie sa ocupe 2/3 din capacitatea
acestuia. Ca lichid de incalzire se foloseste apa distilata pentru determinarea
punctelor de topire pina la 70C, pentru temperaturi mai inalte se foloseste parafina
lichida, acidul sulfuric sau uleiul de silicon.
7. Identificarea si determinarea puritatii SM prin determinarea constantelor

fizico-chimice : viscozitate.
Viscozitatea- este generat de fora de adeziune dintre moleculele lichidului, e o
for de frecare intern din fluid. n micarea fluidului, tangent la straturile ce au
viteze diferite, apar fore de rezisten care au tendina s egaleze valorile vitezelor.
Newton a dat expresia rezistenei dintre dou straturi de fluid: F = S dv/dx
unde: S suprafaa lor de contact, dv/dx gradientul vitezei pe o direcie normal
celei de curgere, coeficientul de vscozitate dinamic,Ns/m2 . Vscozitatea se
manifest i la gaze, dar este mult mai evident la lichide. La creterea
temperaturii, valoarea coeficientului de vscozitate, , crete la gaze i scade
puternic la lichide. Modul de lucru: - Se ridic bila la suprafaa lichidului,
folosind dispozitivul ajuttor. - Se d drumul bilei s cad chiar de la suprafaa
lichidului. - Cu un cronometru se msoar timpul de cdere al bilei ntre cele dou

repere marcate pe scala gradat. Reperul superior este ales astfel nct bila s
ating viteza limit pn acolo. - Experimentul se repet de 5 ori.
8. Identificarea si determinarea puritatii SM prin determinarea constantelor
fizico-chimice : densitate
Densitatea relativa a unei substante este raportul dintre masa unui volum din acea
substanta la 20 0C si masa unui volum egal de apa la 20 0C .Masa
volumica(densitate) a unei substante este raportul dintre masa si volumul
substantei respective la 20 0C;unitatea de masura SI pentru masa volumica este
kilogram pe metru cub (kg*m -3).Determinarea densitatii relative,in functie de
precizia necesara,se efectueaza cu densimetre,cu balanta Mohr-Westphal sau cu
picnometre.
Determinarea densitatii relative a lichidelor cu densimetre.Principiul
metodei.Determinarea densitatii prin metoda areometrica se bazeaza pe legea lui
Arhimede, conform careia un corp scufundat intr-un lichid este impins de jos in sus
cu o forta proportionala cu masa volumului de lichid dezlocuit.S-a observat ca un
corp introdus intr-un lichid se scufunda mai mult sau mai putin, dupa cum
densitatea lichidului este mai mica sau mai mare. Densitatea lichidelor variaza in
functie de concentratia substantelor dizolvate si de temperatura.Tehnica de
lucru.Proba de analizat se introduce intr-un cilindru de sticla si se determina
informativ densitatea cu un densimetru explorator apoi se introduce densimetrul
corespunzator.Densimetrul trebuie astfel introdus incit sa nu atinga peretele sau
fundul cilindrului de sticla.Se citeste pe scara densimetrului valoarea care
corespunde gradatiei situate in planul suprafetei lichidului.Determinarea se
efectueaza la temperatura de 20 0C.
Determinarea densitatii relative a lichidelor cu balanta Mohr-Westphal
.Principiul metodei
se bazeaza pe legea lui Arhimede care exprima
proportionalitatea fortei ce impinge un corp,scufundat intr-un lichid,cu masa
volumui de lichid dezlocuit. Tehnica de lucru .Balanta se echilibreaza cu ajutorul
suruburilor de reglare.Plutitorul se introduce in apa la 20 0C si se echilibreaza cu
calaretul cel mai mare,care se atirna de cirligul pe care este fixat plutitorul.
Plutitorul se usuca, se cufunda in proba de analizat adusa la temperatura de 20 0C si
se echilibreaza cu ajutorul calaretilor mai mici in ordine descrescinda a
maselor.Cind densitatea lichidului este 1 sau mai mare decit 1,calaretul cel mai
mare se atirna de cirligul pe care este fixat plutitorul.Cind densitatea lichidului este
mai mica decit 1,calaretul cel mai mare se atirna de diviziunile bratului lung al
balantei.
Determinarea densitatii relative a lichidelor cu picnometre.Picnometrul este un

balon de sticl de volum mic (10 ml, 15 ml, 20 ml, 25 ml) cotat sau prevzut cu un
dop de construcie special. Pe corpul picnometrului este precizat volumul acestuia
i temperatura la care a fost etalonat de obicei 20 C.Metoda picnometrelor se
bazeaz pe definiia densitii absolute i urmrete determinarea celor dou
mrimi care apar n relaie, masa i volumul. Tehnica de lucru.Se cintareste
picnometrul gol,se umple cu apa la 20 0C si se cintareste din nou.Picnometrul se
goleste,se usuca,se umple cu proba de analizat adusa la temperatura de 20 0C si se
cintareste.Diferenta dintre masa picnometrului cu lichid si a picnometrului gol
reprezinta masa volumului de lichid la 20 0C. Densitatea relativa a lichidului se
calculeaza conform formulei:d2020 =m/m1 .in care: d2020 -densitatea relativa; mmasa volumului de lichid(g);m1 -masa volumului de apa (g).
9. Identificarea i determinarea puritii substanelor medicamentoase prin
determinarea constantelor fizico-chimice: punct de fierbere.
Punctul de fierbere al unui lichid este temperatura corectatla care presiunea de
vapori a lichidului este egal cu 101,3 kPa.
Pentru determinarea punctului de fierbere se folosete o eprubet prevzut cu un
dop perforat la mijloc, astfel nct s se poat introduce un termometrula care se
ataeaz un tub capilar nchis la partea superioar. Dopul este prevzut lateral cu
un an longitudinal. Eprubeta se introduce ntr-un balon care conine parafin
lichid (R).
Tehnica de lucru. Lichidul de analizat se introduce n eprubet i termometrul cu
tubul capilar se cufund n lichid. nclzirea se efectueaz treptat, astfel nct
temperatura s creasc cu 2-3 C/min. La nceput are loc o uoar degajare de
bule de gaz de la captul inferior al tubului capilar. n momentul cnd seajunge la
punctul de fierbere i apare un lan contiuu de bule de gaz, becul se ndeprteaz.
Viteza de degajare a bulelor de gaz scade i cnd degajarea acestora nceteaz i
lichidul are tendina de a fi absorbit n tubul capilar termometrul arat temperatura
de fierbere.
Dac determinarea se face la o alt presiune, diferit de presiunea normal,
temperaturile de fierbere citite trebuie corectate pentru presiunea normal, conform
formulei:
t1 = t2 + k(p1-p2)
n care:
t1 = temperatura corect;
t2 = temperatura citit;
k = factorul de corecie;
p1 = 101,3 cnd presiunea barometric este msurat n kilopascali sau 760 cnd
presiunea barometric este msurat n milimetri coloan de mercur;
p2 = presiunea barometric din timpul determinrii.
10.Identificarea i determinarea puritii substanelor medicamentoase prin

determinarea constantelor fizico-chimice: punct de picurare.
Prin punctul de picurare se nelege temperatura la care se desprinde prima pictur
din substana nclzit n aparatul Ubbelohde.
Determinarea se efectueaz la produsele de consisten solid sau moale care prin
nclzire se topesc i curg.
Aparatulesteformat din doua manoane metalice i ansamblate prin nurubare.
Manonul metalic este fixat la un termometru cu mercur. Termometrul trebuie
astfel gradat nct intervalul care reprezint 1C s aib dimensiunea de 1mm.
Tehnica de lucru. Cupa metalic se umple cu proba de analizat evitnd golurile de
aer ; se ndeprteaz excesul de substan de la cele dou extremiti ale cupei.
Cupa metalic se fxeaz ntre cele dou lame mpingnd-o pn la nivelul
punctelor de oprire din manonul metalic i se ndeprteaz din nou excesul de
substan. n timpul determinrii, orificiul lateral trebuie s rmn liber.
Dispzitivul se fixeaz ntr-o eprubet cu ajutorul unui dop de cauciuc prin care
ptrunde termometrul. Marginea de jos a cupei metalice se afl la 25 mm de fundul
eprubetei pe care se aplic o rondel de hrtie de filtru care se schimb la fiecare
determinare. Eprubeta cu dispozitivul montat se fixeaz cu o clem i se intoduce
ntr-un pahar de laborator de 1000 ml, de nlime potrivit, care conine ap sau
parafin lichid, astfel nct lichidul s ajung pn la 150 mm de la partea
inferioar a eprubetei. Lichidul din pahar se nclzete, se agit cu o baghet de
sticl,pn cnd termometrul arat o temperatur cu 10C sub punctul de picurare
presupus i se continu nclzirea, astfel nct temperatura s se ridice cu
1C/min. Se noteaz temperatura cnd se desprinde prima pictur din cupa
metalic.
Este considerat punct de picurare valoarea medie a trei determinri,ntre care nu
trebuie s existe o diferen mai mare de 1 C.
determinarea constantelor fizico-chimice : pierdere prin uscare.
Conform farmacopeea de stat, prin procedeele prevzute n monografie se
stabilete masa compuilor volatili de origine natural din substae farmaceutice,
produsul vegetale sau preparate farmaceutice, pierdut n anumite condiii de
temperatur , presiune i timp , specificate n monografiile respective.
Limitele admise se exprim n grame i se calculeaz procentual ( % m/m) .
Determinarea se efectueaz n fiole de cntrire al cror diametru se alege astfel
nct proba luat n lucru s formeze un strat de aproximativ 5mm grosime, cu
exceptia produselor vegetale( rdcini, score, frunze ect.) , la care grosimea

stratului poate fi mai mare ( cel mult 2 cm). Fiola de cntrire se aduce la mas
constant n aceleasi condiii n care urmeaz s se efectueze determinarea.
Proba luat n lucru , a crei mas este prevzut n monografia FS, se pulverizeaz
, dac este cazul, se uniformizeaz prin amestecare i se cntrete la balana
analitic. Pulverizarea n cazul substanelor higroscopice sau eflorescente trebuie
s se efectueze rapid. Produsele vegetale se mrunesc pn la gradul de fragment
mici.
n funcie de natura probei de analizat, pierderea prin uscare se efectueaz prin
urmtoarele procedee , prevzute n monografia respectiv :
Uscarea n exsicator. Se efectueaz n prezena unor substane deshidratante : acid
sulfuric (R) , pentoxid de fosfor ( R) , clorur de calciu anhidr (R) , silicagel
anhidru (R). Fiola de cntrire cu proba luat n lucru se ine n exsicatoe , la
temperatura camerei timp de 24h , dac nu se prevede altfel , i se cntrete. n
continuare , se ine n exsicator i se cnterete la intervale de 6h, pn la mas
constant.
Uscarea n etuv. Fiola de cntrire cu proba luat n lucru se ine n etuv , la 105
C, timp de 3-4h, dac nu se prevede altfel , se rcete n exsicator i se cntrete.
Se continu uscarea pe periode de cte 1h, urmate de rcire n exsixator i cntrire,
pn la masa constant.
Uscarea substanelor grase se efectueaz : ntr-o capsul de porelan, n prealabil
cntrit mpreun cu o baghet de sticl. Proba luat n lucru i 5g nisip ( R) se
cntresc la balana analitic n capsula de porelan , se amestec cu bagheta de
sticl i se usuc n etuv, la 105 C, pn la mas constant.
Uscarea n vid. Se efectueaz n etuv sau n exsicatoare speciale, conform
prevederilor din FS. Presiunea este de cel mult 2,7 kPa ( 20,3 mmHg) , dac nu se
prevede altfel.
12. Identificarea i determinarea puritii substanelor medicamentoase prin

metode chimice gravimetrice: gravimetria.
Metoda gravimetric este una dintre cele mai veche tehnici de analiza. Theodore
W.Richards ( 1868-1928) a determinat masa atomica la 55 de elemente
chimice( din 92 cunoscute) prin aceast metod.alitul
Analiza gravimetric este metoda de analiz chimic cantitativ care are la baz
msurarea exact a masei substanei de analizat sau a prilor ei componente,
separate n stare chimic pur sau n form de combinaii respective de o compoziie
constant i cunoscut. Deosebim trei grupe de metode chimice de analiz
gravimetric:
1) metode de separare, n care componentul de dozat se separ cantitativ n stare
liber din substan sau amestecul de analizat i se cntrete precis (la balana
analitic).
2) metode de eliminare(distilare), n care componentul de dozat se elimin n
form de combinaie volatil masa creia se determin precis.
3) metode de precipitare, n care substana de dozat se precipit cantitativ n
form de combinaie chimic greu solubil i dup splare, uscare i calcinare se
cntrete la balana analitic.
Metode de analiz gravimetric de separare i eliminare:
Analiza gravimetric de separare se aplic pentru dozarea cenuii ntr- un
combustibil solid, dozarea cenuii sumare ntr- un produs vegetal, dozarea
reziduului insolubil n acid clorhidric (sau acid sulfuric) ntr- o substan
medicamentoas de natur organic, etc.
Analiza gravimetric de eliminare (distilare) se aplic pentru dozarea
componentului volatil dintr-o substan de analizat. Separarea prii volatile a
substanei de analizat se realizeaz prin aciunea temperaturii ridicate, acizilor,
bazelor, etc., care reacioneaz cu substana de analizat, eliminnd produi volatili.
Deosebim metode gravimetrice de eliminare: directe i indirecte. n metodele
directe componentul de analizat volatil se absoarbe cu un absorbant specific i
dup creterea masei lui se calculeaz masa componentului de dozat. n metodele
indirecte de dozare se determin masa reziduului de substan dup eliminarea
complet a componentului volatil de dozat. Masa substanei volatile de dozat se
calculeaz din diferena de mas pn i dup eliminarea ei. Ca exemplu de dozare
indirect a substanei volatile poate servi dozarea apei de cristalizare ntr-un
cristalohidrat, determinarea umiditii produselor vegetale ( altor materiale i
substane medicamentoase), determinarea pierderilor la calcinare etc.
Metoda de analiz gravimetric de precipitare: Esena metodei de analiz
gravimetric de precipitare const n sedimentarea cantitativ a componentului de
dozat din soluie n form de compus greu solubil (numit i forma de precipitare),
care, dup filtrare i splare, se usuc ori se calcineaz pn atinge o mas
constant i se cntrete precis. n rezultatul uscrii i calcinrii se obine o
substan cu compoziia cunoscut care se numete form de cntrire sau form

gravimetric.
n analiza gravimetric de precipitare deosebim urmtoarele etape:
luarea probei medii de substan i pregtirea ei pentru analiz;
luarea unei probe (mostre) pentru analiz i dizolvarea ei;
sedimentarea (precipitarea) componentului de analizat i verificarea plenitudinii
precipitrii;
separarea precipitatului prin filtrare i splarea lui (cu verificarea plenitudinii
splrii);
uscarea i calcinarea precipitatului(obinerea formei de cntrire), cntrirea i
calcularea rezultatului analizei.
metode chimice titrimetrice bazate pe echilibre protolitice: acidometria.
Acidometria este o metod volumetric avnd ca obiect determinarea
concentraiei soluiei unui acid prin titrare cu soluii
de baze de concentraie cunoscut.[1]
Alcalimetria este o metod volumetric de determinare a concentraiei soluiei unei
baze prin titrare cu soluii de acid de concentraie cunoscut.
Ambele metode se bazeaz pe reacii de neutralizare (reacia dintre un acid i o
baz cu formare de sare i ap).
n analiza volumetric prin reacii de neutralizare, se traseaz curba de titrare a
unui acid cu o baz (sau invers), ce const n a reprezenta ntr-un sistem de axe de
coordonate, modificarea concentraiei n ioni hidroniu sau a pH-ului fa de
procentul de acid sau baz neutralizat. La nceputul titrrii se estimeaz saltul de
pH la punctul de echivalen (care depinde de tipul de acid sau baz) i n funcie
de aceasta se aleg acei indicatori a cror interval de viraj se afl n domeniul de pH
al punctului de echivalen.
Un acid tare reacioneaza cu o baz tare, formnd o soluie neutr (pH=7).
Un acid tare reacioneaza cu o baz slab, formnd o soluie acid (pH<7).
Un acid slab reacioneaza cu o baz tare, formnd o soluie bazic (pH>7)

Operaia de titrare se execut astfel: se msoar cu biureta ntr-un flacon conic, un
anumit volum de soluie de concentraie cunoscut , se dilueaz cu ap distilat
pn la un volum de cca 100 cm3 i se adaug cteva picturi din soluia de

indicator. Se umple o alt biuret cu soluia a c rei concentraie urmeaz s fie
stabilit; din aceasta, se adaug treptat la soluia preg tit n flaconul conic, pn
la schimbarea culorii indicatorului. La nceputul titrrii adugarea soluiei se face
mai repede, iar ctre sfritul acesteia, pic tur cu pictur. n tot timpul titrrii
soluia se agit prin rotirea flaconului. Dac rmn picturi pe gtul sau pereii
flaconului, acestea se spal imediat cu ap distilat din stropitor.
Titrarea se consider exact dac schimbarea de culoare a soluiei titrate la sfritul
determinrii, are loc la adugarea unei singure picturi n plus din soluia de
concentraie cunoscut peste punctul de echivalen. La titrarea fiecrei soluii se
fac cel puin trei determinri, ntre care nu trebuie s existe o diferen mai mare
de 0,05 cm3, pentru calcularea concentraiei soluiei aproximative.
Titrare acid tare/baz tare
Un acid tare reacioneaz cu o baz tare, formnd o soluie neutr (pH=7). Un
exemplu de astfel de titrare este titrarea acidului clorhidric, HCl cu hidroxidul de
sodiu, NaOH.
HCl(aq) Cl-(aq) + H3O+(aq) (ionizarea acidului)
NaOH(aq) Na+(aq) + OH-(aq) (disocierea bazei)
OH-(aq) + H3O+(aq) 2H2O(l) (reacia de neutralizare)
HCl(aq) + NaOH(aq) Na+(aq) + Cl-(aq) + H2O(l) (reacia global)
Titrare acid slab/baz tare
Un acid slab reacioneaz cu o baz tare, formnd o soluie bazic (pH>7). Un
exemplu de astfel de titrare este titrarea acidului acetic cu hidroxidul de sodiu,
NaOH.
CH3COOH(aq)+ H2O(l) H3O+(aq) + CH3COO(aq)
CH3COO-(aq)+ H2O(l) CH3COOH(aq) + OH- (hidroliz)
OH-(aq) + H3O+(aq) 2H2O(l) (reacia de neutralizare)
CH3COOH(aq) + NaOH(aq) CH3COO(aq) + Na+(aq) + H2O(l) (reacia global)

metode chimice titrimetrice bazate pe echilibre protolitice: alcalinometria.
Alcalinometria se utilizeaza pentru determinarea alcalinitatii unor solutii folosind
solutii titrate de acizi 0,1 n. Se foloseste, in acest scop, o solutie de aproximativ 0,1
n de HCl si se determina titrul cu o solutie etalon de NaOH 0,1 n, obtinutacu

fixanal sau avind factorul cunoscut.
Pentru punerea in evidenta a punctului de echivalenta, se folosesc indicatori acidbaza. Indicatorii cei mai folositi sint: metiloranjul (punct de viraj in mediu acid) si
fenolftaleina (in mediu bazic).
Metodele de precipitare si de formare a combinatiilor complexe stau la baza
metodelor argentometrice folosite pe larg in industria alimentara. Ca indicator al
metodelor argentometrice se foloseste cromatul de potasiu.
Principiul procesului in analiza volumetrica, titrarea, consta in faptul ca la solutia
substantei care trebiue determinata se adauga treptat dintr-o biureta, solutia de
lucru, titrata, pina se atinge punctul de echivalenta.
Punctul de echivalenta se pune in evidenta prin diferite metode. De obicei acest
punct este decelat prin schimbarea culorii solutiei, masurindu-se apoi
volumul solutiei consumate pentru titrare.
In cazurile cind este dificil sa se puna in evidenta punctul de echivalenta, se
recurge la urmatoarele procedee ajutatoare:
titrarea substituientului, care consta in titrarea compusului chimic ce se
formeaza in urma reactiei cu substanta ce trebuie determinata;
retitrarea, care consta in titrarea excesului de substanta adaugata (se mai
numeste si titrare inversa).
Pentru determinari in analiza volumetrica se folosesc solutii titrate, care reprezinta
solutiile cu o concentratie determinata
la 1 ml. Solutiile titrate cele mai folosite sint cele ce au o anumita normalitate (l n;
0,1 n 0,01 n), Normalitatea unei solutii indica numarul de echivalenti-gram de
substanta intr-un litru de solutie titrata. Echivalentul-gram se obtine impartind
greutatea moleculara, exprimata in grame, la sarcina activa din molecula substantei
corespunzatoare reactiei date.
Exprimarea concentratiei solutiilor prin normalitate este.convenabila, deoarece
numarul de miliechivalenti-gram ai ambelor substante care reactioneaza este
acelasi, deci:
n1 x V1 = n2 x V2
in care:
n este normalitatea;
V volumul.
Din aceasta egalitate rezulta ca volumele solutiilor care reactioneaza sint invers
proportionale cu normalitatile :
Deoarece majoritatea substantelor nu se gasesc in stare chimica pura, titrul exact
al solutiilor se stabileste numai dupa prepararea lor, folosind substante
etalon.Pentru determinarea titrului unei solutii de NaOH se foloseste acid
oxalic ca solutie etalon
Ca urmare, se determina factorul F al solutiei respective, care reprezinta raportul
dintre titrul real tr si titful teoretic: tt
Metodele folosite in analizele volumetrice sint urmatoarele:
Metoda de neutralizare, prin care se determina concentratia acizilor si bazelor,
precum si a altor substante care reactioneaza cu ele. Folosind metode indirecte, se
pot determina si diferiti cationi.

metode chimice titrimetrice bazate pe echilibre cu transfer de electroni
(Redoxometria): iodometria.
In astfel de titrari un agent reducator este titrat cu un agent oxidant sau vice versa.
Titrantii oxidanti ceo mai utilizati sunt permanganat de potasiu KmnO4, bicromat
de potasiu K2Cr2O7, iod I2, iodat de potasiu KIO3, bromat de potasiu KBrO3. Cei
mai importanti titranti reducatori sunt sarurile de fier II, adeseori sulfatul dublu de
fier si amoniu (NH4)2Fe(SO4)*6H2O, trioxidul de arsen III As2O3. In procesul de
titrare redox, reactantii isi schimba starea de oxidare ; unul de oxidare prin care
substanta cedeaza electroni si isi mareste starea de ocidare si unui de reducere prin
care o substanta accepta electroni si isi micsoreaza starea de oxidare.
In titrarile redoxometrice, pentru evidentierea punctului de echivalenta se
utilizeaza fie indicatori de culoare, fie metode instrumentale. Indicatorii redox sunt
substante care isi modifica rapid si reversibil o proprietate in functie de potentialul

solutiei si care trebuie sa fie suficient de sensibili incit sa consume o cantitate cit
mai mica de titrant.
Una dintre metodele redox aplicate la analiza medicamentului este iodometria, care
cuprinde metodele de dozare ce folosesc sistemul : I2+2e-2IIodul este insa putin solubil in apa, de aceea se foloseste solutia de iod in iodura
alcalina (KI, NaI). In acesteconditii se formeazacomplexul : I2 + KIK[I3].
Sistemul redox in iodometrie se reprezintaprinecuatia: [I3]- + 2e3ISistemul este reversibil in functie de valoarea pH-ului mediului si se recomanda un
pH cuprins intre 5-9. Indicatoriiutilizati in titrarile cu iod pot fi amidonul, alfanafto-flavonele, solventiiorganici (cloroform, benzen).
Reactiadintreiodsitiosulfateste: I2 + 2NaS2O3Na2S4O6 + NaI
Preparareasolutiilor titrate: Tiosulfat de sodium solutie 0,1M: 25 g tiosulfat de
sodium si 0,2g carbonat de sodium anhidru care se dizolva in
apaproaspatfiartasiracita. Se adauga 10 ml de 2-propanol sau 10 ml alcool
izoamilic si se completeaza cu acelasi solvent la 1000 ml in balon cotat.
Iod solutie 0,05M : 12,5 g iod care se dizolva intr-o solutie obtinuta din 36 g iodura
de potasiu in 50 ml apa distilata si se completeaza la balon cotat de 1000 ml cu
acelasi solvent.
Stabilirea titrului pentru iod solutie 0,05M : factorul de molaritate se stabileste
astfel : 0,12g trioxid de arsen se dizolva prin incalzire, daca este necesar in 20 ml
hidroxid de sodiu. Se dilueaza cu 40 ml apa, se neutralizeaza cu HCl la
fenolftaleina, se adauga 2g de hidrogencarbonat de sodiu si se titreaza cu iod
0,05M, spre sfirsitul titrarii se adauga 5 ml amidon solutie si se continua titrarea
pina la albastru persistent. Solutiile d eiod 0,01 mol/l si 0,005 mol/l se prepara la
nevoie prin diluarea solutiei 0,05M la balon cotat, factorul de molaritate ramine
acelasi.
Stabilirea titrului pentru tiosulfat de sodiu solutie 0,1 M : 0,12 g bicromat de
potasiu uscat in prealabil la 120 C timp de 4 ore, se dizolva in 25 ml apa intr-un
balon cu dop rodat, se adauga 2g iodura de potasiu, 10ml acid sulfuric, se inchide
flanul si se lasa la intuneric timp de 30 min. Se dilueaza la 250 ml cu apa si se
titreaza cu tiosulfat de sodiu 0,1M pina la coloratie verzuie. Se adauga 5 ml
amidon solutie si se continua titrarea, agitind energic, pina ce coloratia albastra
devine verzuie. Se pastreaza ferit de lumina. Indicatori solutia de amidon.
metode chimice titrimetrice bazate pe echilibre cu transfer de electroni
(Redoxometria): nitritometria.
Nitritometriaeste o metodaanaliticaaplicabilatuturorsubstantelormedicamentoase
care poseda in molecula o grupareaminicaaromaticaprimara. Solutia titrate
utilizataesteazotitul de sodium 0,1 M in mediu acid, in prezenta de
catalizatorKBrsi la temperature scazuta 0-5C. reactiilecare au locsunt:
NaNO2 + HCl -> HNO2 + NaCl
HNO2 + KBr -> Br-NO + OH- + K+
Ar-NH2 + Br-NO ->Ar-NH-N=O + HBr ->Ar-N + N]BrPrepararea solutiilor titrate
Azotit de sodium solutie 0,1 M: 7,2g azotit de sodium se dizolva in 500 ml apa
distilata si se completeaza la balon cotat de 1000 ml cu acelasi solvent.
Sulfacetamida sodica solutie 0,1 M : 25,5g sulfacetamida sodic se dizolva in 500
ml apa distilata si se completeaza cu acelasi solvent la 1000 ml in balon cotat.
Stabilirea titrului pentru azotit de sodiu solutie 0,1 M : 0,2 g acid sulfanilic
purificat prin fierbere in apa pina cind vaporii nu mai coloreaza hirtia de turnesol
rosie in albastru si uscat la 120C pina la masa constanta, se dizolva in 0,5 ml
amoniac, se adauga 10 ml apa, 15 ml acid clorhidric 1M, 1g bromura de potasiu,
0,05 ml galben de metanil solutie si se titreaza cu nitrit de sodiu 0,1M pina la
coloratia slab galbuie.
Pentru sulfacetamida sodica solutie 0,1M factorul de molaritate de stabileste
astfel : la 10,0 ml sulfacetamida sodica 0,1 M se adauga 15 ml HCl 1M, 1g
bromura de potasiu, 0,15 ml galben de metanil solutie sau tropeolina 00 solutie si
se titreaza cu nitrit de sodiu 0,1M pina la coloratia galbena.
In cazul indicatorilor externi, aprecierea sfirsitului titrarii se face prin scoaterea
unei picaturi de solutie din flaconul de titrare si aplicarea ei peste indicatorul
extern, se efectueaza in apropierea punctului de echivalenta, dupa fiecare adaus de
solutie titrata de nitrit de sodiu. Indicatorul extern folosit consta intr-o fisie de
hirtie de filtru imbibata cu o solutie de amidon si iodura de potasiu sau tratata cu o
pasta in compozitia careia intra iodura de potasiu, amidon si clorura de zinc.
Virajulindicatorului se face in urmareactiei : HNO2 + 2KI + 2HCl -> 2HCl + I2 +
2NO + 2H2O
Stabilirea punctului de echivalenta se face fie electrochimic, fie prin intermediul
indicatorilor interni. Ca indicatori interni se utilizeaza tropeolina 00, galbenul
metanil, acriflavina, leucobaza albastrului de metilen.
17. Identificarea si determinarea puritatii s.m. prin metode chimice
titrimetrice bazate pe echilibre de precipitare:argentometria
In analiza volumetrica ionii reactanti se leag sub forma unor combinaii puin
disociate.In acest tip de reactii produsul care se formeaz iese din sistem sub forma
de precipitat.Dintre reaciile de precipitare cunoscute sunt putine acelea ce pot fi
exploatate in analiza cantitativa:

- argentometria
-mercurometria
-barimetria
-uranometria
Dintre acestea argentometria este cea care are o larga aplicabilitate in analiza
medicamentului.sunt titrari in care analitul si titrantul reactioneaza cu formare de
precipitate.Solutia titranta utilizat este azotatul de argint si se utilizeaz la dozarea
halogenurilor(cloruri,bromuri,ioduri)si pseudohalogenurilor care formeaz cu ionul
de argint precipitate.
Prepararea solutiilor titrate:
Azotat de argint 0,1M : 17,5 g azotat de argint se dizolva in 500 ml apa distilata si
se completeaz la balon cotat de 1000 ml cu acelai solvent.
Tiocianat de amoniu 0,1M : 8,0 g tiocianat de amoniu se dizolva in 500ml apa
distilata si se completeaz la balon cotat de 1000ml cu acelai solvent.
Stabilirea titrului pt azotat de argint0,1M: 0,15 g clorura de sodiu proaspt
calcinata se dizolva in 50 ml apa distilata,se adaug 0,1 ml cromat de potasiu
soluie si se titreaz cu azotat de argint0,1M pina la coloratie galben rosietica
Stabilirea titrului pt tiocianat de amoniu0,1M: se msoar cu exactitate 20ml
soluie de azotat de argint,se dilueaz cu 50ml apa distilata,se adaug 10ml acid
azotic100g/l, 5ml sulfat de amoniu fier soluie si se titreaz cu tiocianat de amoniu
pina la coloratie slab rosietica.
Indicatori argentometrici pot fi:
- Cromatul de potasiu in metoda Mohr
- Fluoresceina in metoda Fajans
-Alaun feroamoniacal in metoda Volhard.
18. Identificarea si determinarea puritatii s.m. prin metode chimice
titrimetrice bazate pe echilibre de complexare: complexonometria
Metoda complexonometrica este utilizat in principal la dozarea ionilor metalici pe
baza reactiilor cu formare de compleci.Teoretic ca ageni de complexare pot fi
utilizate mai multe substane dar in practica aproape ntotdeauna se utilizeaz
compui ce poseda grupare funcional iminodiacetica.
Cel mai utilizat agent de complexare este sarea disodica a acidului etilendiamino
tetraacetic EDTA-Na2,cunoscut sub numele de complexon III, sau trilon B.Acesta
este o substanta solida,cristalin,solubil in apa,care formeaz cu cationii metalici
comlexonati.
PREPARAREA SOLUTIILOR TITRATE
Pentru obinerea unei soluii titrate de complexon III se foloseste EDTA-Na2.Se
dizolva in 500 ml apa 37,82g complexon III si se completeaz la semn cu acelai
solvent intrun balon cotat de 1000 ml.
STABILIREA TITRULUI
0,16g zinc granule in prealabil splat cu HCl apoi cu apa distilata si uscat in
exicator se dizolva intr-o cantitate minima de HCl,se dilueaz cu 5ml apa si se
adaug citeva picturi de apa de brom.Se adaug tampon amoniacal pH=10, citeva
cristale de negru erio T si se titreaz cu EDTA-Na2 pina la coloratie albastru net.
INDICATORI
In complexonometrie punctul de echivalenta se evideniat cu ajutorul indicatorilor
metalocromici.Acestia sunt colorani organici.Cei mai utilizati in practica
sunt:negru eriocromT,murexidul,violetul de pirocatehina,xilenoloranjul.
Unii indicatori complexonometrici sunt si indicatori de pH.De asemenea si unii
compui chelatici i schimba culoarea in funcie de pH.In titrimetria
complexonometrica este necesar sa se lucreze la un pH aproape constant folosind
soluii tampon.

metode chimice titrimetrice acido-bazice n mediul anhidru.
Titrimetria sau volumetria este o metod de determinare a cantitii de
constituent analizat (ion, element, substan compus), prin
msurarea volumului de soluie de reactiv de concentraie cunoscut (soluie
standard), consumat pentru reacia cantitativ. n volumetrie, soluia de reactiv se
adaug n proporie stoechiometric (echivalent).
VOLUMETRIA PRIN REACII DE NEUTRALIZARE .Principiul
metodei.n volumetria prin reacii de neutralizare reacia care se utilizeaz este
aceea dintre un acid i o baz cu formare de sare i ap. Practic, neutralizarea
const n unirea ionilor de hidroniu ai unui acid, cu ionii de hidroxid ai unei baze,
pentru a forma ap:H3O+ + OH- 2 H2O.Reacia de neutralizare decurge cu

vitez mare i este nsoit de degajare de cldur ( - 13,7 kcal/mol).n analiza
volumetric prin reacii de neutralizare, se traseaz curba de titrare a unui acid cu o
baz (sau invers), ce const n a reprezenta ntr-un sistem de axe de coordonate,
modificarea concentraiei n ioni H3O+ sau a pH-ului fa de procentul de acid sau
baz neutralizat.Din curbele de titrare se determin saltul de pH la punctul de
echivalen i n funcie de aceasta se aleg acei indicatori a cror interval de viraj
se afl n domeniul de pH al punctului de echivalen. De aici rezult c sunt
posibile acele sisteme acid-baz care au la punctul de echivalen un salt de pH
suficient de mare.
VOLUMETRIA PRIN REACII DE OXIDO-REDUCERE .Principiul
metodei .Reaciile de oxido-reducere se folosesc cu succes n analiza chimic.
Pentru ca o reacie redox s fie utilizat la efectuarea unei dozri trebuie s fie
practic total, s se desfoare n timp scurt iar la sfritul titrrii s fie uor
sesizabil.Reaciile de oxido-reducere sunt acele reacii n care cel puin 2 din
elementele participante i schimb starea de oxidare prin transfer de electroni.
Procesul chimic n care se cedeaz electronii se numete oxidare, iar cel n care se
accept electroni - reducere.Rol de oxidant poate avea orice particul (atom,
molecul, ion) care poate accepta electroni, iar rol de reductor - orice particul
care poate ceda electroni.Reacia general dintre dou cupluri redox este:n Red2 +
m OX1 n OX2 + m red1 .Pentru a alege indicatorul potrivit determinrii
punctului de echivalen, trebuie trasate curbele de titrare redox.
IODOMETRIA .Iodometria ca parte integrant a volumetriei prin reacii redox
are la baz reacia de oxidare sau reducere a iodului.2 I- - 2 e I2 .Iodul pus n
libertate de un oxidant (K2Cr2O7) este dozat ulterior cu un reductor (Na2S2O3) n
prezena amidonului ca indicator; acesta formeaz n mediu de reacie un compus
albastru intens de forma [(C6N10O5)4 I]4 I.innd seama de potenialele de
oxidare ale celor dou sisteme
I2 + 2e- 2 I- ; E0 = 0,62 V
oxidant
2S 2 O 32 2e S 4 O 62
; E0 = 0,22 V
la pH = 0-7;
la pH = 2-9;
sistem
sistem reductor,
Practic soluia care conine oxidantul se aciduleaz cu acid clorhidric apoi se

trateaz cu iodur de potasiu n exces:
K2Cr2O7 + 6 KI + 14 HCl = 2 CrCl3 + 8 KCl + 3 I2 + 7 H2O
Excesul de iodur de potasiu este necesar pe de o parte, pentru dizolvarea I 2

degajat care n ap este greu solubil iar pe de alt parte, pentru a favoriza degajarea
complet a I2 (reacie de oxidare: 2 HI + O I2 + H2O fiid reversibil,
mrirea concentraiei ionilor I- deplaseaz echilibrul spre dreapta; n acelai mod
acioneaz prezena ionilor H+ din acidul adugat.
VOLUMETRIE PRIN REACII CU FORMARE DE
COMPLECICOMPLEXONOMETRIE1. Consideraii generale.Alturi de
celelalte capitole ale analizei cantitative volumetrice, acidimetria, alcalimetria,
manganometria, complexometria etc. Complexometria ocup un rol important n
practica analitic prin simplitatea metodei i larga ei aplicabilitate la determinarea
cationilor i anionilor.Determinrile complexonometrice se bazeaz pe formarea de
compleci stabili i solubili n mediu apos. Agentul complexat este un acid sau o
sare din clasa acizilor amino carboxilici, denumii i complexoni de unde provine
generic i denumirea acestei metode de lucru: complexometriaComplexonai Se
obin prin reacia dintre un complexon i o sare solubil a unui metal. Aceti
compleci se numesc complexonai sau chelai.Complexonai sunt substane
chimice stabile n mediu apos (n funcie de pH), sunt slab colorate sau incolore.
Datorit stabilitii lor apreciabile i uurinei cu care se formeaz s-au putut
elabora numeroase reete de determinare volumetric a unor cationi i anioni.Sub
denumirea de complexoni se grupeaz acizii din clasa acizilor aminocarboxilici,
sau sruri de sodiu ale acestora.
20.Determinarea calitativ, cantitativ i a gradului de puritate a SM sau
amestecului de SM ntr-o form medicamentoas prin metode fizico chimice
optice de analiz: refractometria.
Refractometria este o metod de testare fizic a proprietilor unei substane prin
msurarea indicelui de refracie. Indicele de refracie este msurat cu ajutorul
refractometrelor. Indicele de refracie poate fi folosit pentru identificarea unei
anumite substane sau pentru verificarea puritii substanelor. Refractometria se
bazeaz pe fenomenul de refracie.Refractometria este o metod optic nespectral
care se bazeaz pe determinarea indiceluide refracie n a unei raze de lumin care
trece dintr-un mediu cu densitatea d1ntr-un alt mediucu densitatea d2, diferit de
d1(dj d2).Viteza de propagare a luminii n vid este egal cu c0= 300.000 km/sec
(sau 3 105 km/s).La trecerea prin orice mediu transparent (aer, solveni, sticl
etc.), viteza depropagare a luminiiscade, dar rmne totui de acelai ordin de
mrime. Ca urmare, la intrarea unei raze de lumin,care vine dintr-un mediu mai
puin dens, ntr-un mediu mai dens, are loc o modificare a direcieide propagare a
luminii cu un unghi r", numit unghi de refracie i se apropie de normal. Cel mai
utilizat tip de refractometru este cel conceput de Abbe, numit

refractometruAbbe", care poate fi utilizat n toate tipuril de masuatori :
-etalonarea trebuie sa fie facuta pentru fiecare produs inscris in farmacopee cu
etalonul dat in monogafie
-etalonarea se face cu o precizie aproape de a patra zecimala ,de aceea etalonarea
este una esentiala.
Pentru determinri cantitative se selecteaz intervalul dependenelor
liniare ntreconcentraie i indice de refracie. n acest interval concentraia X% se
calculeaz conformrelaiei:X% = (n n) / Fn care: n indicele de
refracie a soluiei analizate; n0 indicele de refracie asolventului, F
factor, care determin creterea mrimii indicelui de refracie la
majorareaconcentraiei cu 1%.
optice de analiz: polarimetria.
Polarimetria este o metoda fizica care se bazeaza pe capacitatea substantelor optic
active de a devia planul de polarizare a luminii polarizate. Puterea rotatorie depnde
de:
Natura si concentratia substantei

Natura solventului (pentru substantele solide)
Grosimea stratului de lichid sau de solutie
Temperatura
Lungimea de unda a radiatiei.
Puterea rotatorie specifica este o constanta specifica fiecarui compus optic activ
fiind utilizata la identificarea, controlil puritatii dar si la dozarea substantelor
medicamentoase care au aceasta caracteristica.
Puterea rotatorie variaza direct proportional cu concentratia intr-un anumit
domeniu este folosita la construirea curbei polarimetrice.
Echipamentul analitic cu ajutorul caruia se determina unghiul de rotatie se numeste
polarimetru. Sursa de lumina monocromatica este de regula o lampa de sodiu.
Acesta permite citiri reprodctibile 0,05o la lungimea D de unda a sodiului, la
200,5oC.
Puterea rotatorie specifica se calculeaza dupa ecuatiile:
Pentru substante lichide
20
[] D =
Pentru substante in solutie
l x 20
[]20
D=
x 100
lxc
Concentratia in substanta de analizat a unei solutii se calculeaza dupa formula:

c=
x 100
l x []20
D
c'=
x 100
l x []20
D x 20
In care: c concetratia in substanta de analizat a solutiei (% m/V)

c concentratia in substanta de analizat a solutiei (% m/m)
unghiul de rotatie citit cu semnul + sau
l lungimea unghiului polarimetric
20 masa volumica a solutiei la 20oC
Mod de lucru: determinarea puterii rotatorii se efectueaza dupa ce polarimetrul a
fost adus in prealabil la punctul zero, cu tubul polarimetric inchis la ambele capete,
gol in cazul lichidelor sau plin cu solventul prevazut in cazul solutiilor. Se
utilizeaza tuburi polatimetrice de 2 dm daca nu se prevede altfel. In cazul
substantelor solide, acestea se cintaresc la balanta analitica, solutia se prepara la
balon cotat in solventul prevazut si se introduce in tubul polarimetric. Solutiile si
lichidele care nu sunt limpezi se folosesc dupa filtrare si indepartarea primelor
portiuni din filtrat. Se efectueaza cel putin cinci citiri si se calculeaza valoarea
medie.

optice de analiz: interferometria.
Metodele fizico-chimice utilizate n analiza farmaceutic pot fi clasificate n felul
urmtor:
Metode optice de analiz:
Refractometria, bazat pe determinarea indicelul de refracie a luminii n soluia
de substan analizat;
Polarimetria, bazat pe posibilitatea unei soluii de substan cu atom de carbon
chiralic n molecul de a roti planul unui flux de lumin polarizat.

Interferometria, bazat pe msurarea interferenei luminii, prin suprapunerea a
doua fascicole de lumina monocromatica , provenind de la aceeasi sursa.
Interferometria este o metod extrem de precis pentru msurarea variaiilor de
lungime, a densitilor materialelor transparente, a indicilor de refracie i a
lungimilor de und. Este o tehnica deinvestigatie importanta in domeniul chimiei
pentru controlul medicamentului. Interferometrele sunt utilizate pe scar larg n
tiin i industrie pentru msurarea deplasrilor mici, modificri ale indicelui
de refracie i neregulariti de suprafa. Interferometria optica, aplicata in
biologie si medicina, ofera metrologie sensibile capacitatea pentru msurarea
biomoleculei, componentelor subcelulare, celulei i esuturilor.
Fenomenul de interferen pune n eviden natura ondulatorie a luminii,explicarea
acestui fenomen consider radiaia luminoas o und periodic. Fie o raz de
lumin AB incident pe o lam plan-paralel din sticl optic. ntre placa de sticl
i suprafaa reflectant se formeaz un unghi foarte mic , o pan optic. Pana
optic de aer cuprins ntre cele dou suprafee reflectante face ca razele provenite
din descompunerea fasciculului AB s aib drumuri optice diferite. Pentru
iluminare este utilizat o surs monocromatic ; fasciculul de lumin este divizat
apoi n dou fascicule de ctre o plac semitransparent i ndreptat ctre cele dou
oglinzi. Dup reflexia pe oglinzi, cele dou fascicule se combin astfel c ele
interfer unul cu cellalt; rezultatul interferenei, franjele sunt observate n pupila
de ieire a interferometrului. Verificarea suprafeelor plane urmrete n principal
urmtoarele dou aspecte: depistarea zonelor de pe suprafaa de controlat care
prezint abateri de la planitate; determinarea valorilor acestor abateri; n practic
cele mai frecvent utilizate metode de msurare sunt cu ajutorul: 1. unor dispozitive
prevzute cu aparate indicatoare; 2. nivelei; 3. aparatelor optice.
Interferometrul Michelson face parte din familia interferometrelor cu dou
fascicule. Principiul su de funcionare este descris n cele ce urmeaz. Un fascicul
de lumin coerent obinut folosind o surs de lumin adecvat este mprit n
dou de un dispozitiv optic (divizor de fascicul). Aceste dou fascicule pariale de
lumin se propag pe drumuri diferite, sunt reflectate unul ctre cellalt, apoi sunt
dirijate ctre detector, unde se recombin i se suprapun. Rezultatul este o figur de
interferen.
23. Spectrofotometria in UV si vizibil.
Spectrofotometria este o metoda care se ocupa cu masurarea absorbtiei de energie
a substantelor in functie de lungimea de unda a radiatiei. Spectrofotometria in UV
si vizibil este o metoda curenta de investigatie in controlul medicamenteor cu
aplicare pentru cunoasterea constitutiei moleculare a unor substante, bazata pe
evidentierea unor grupari cromofore sau a unor grupari care modifica benzile de
absorbtie atribuite unor cromofori, identificarea si controlul puritatii substantelor
medicamentoase, dozarea subs.med caatare si in amestecuri, studiul echilibrelor in
solutii, formarea combinatiilor complexe, determinarea constantelor de ionizare,
constantelor de stabilitate si instabilitate, ordinul unei reactii, gradul de
polimerizare, etc. in vederea identificarii substantelor medicamentoas pure se
recomanda compararea spectrului in UV al substantei de determinat cu cel obtinut
in aceleasi conditii experimentale pentru aceiasi substanta in stare pura sau se
indica maximele si minimele de absorbtie ale spectrului obtinut intr-un anumit
solvent si intr-o anumita concentratie.
24. Spectrofotometria in IR
Metoda fotocolorimetrica se utilizeaza pe larg in analiza farmaceutica. Spre
deosebire de spectrofotometria in UV, metoda fotocolorimetrica prevede masurarea
densitatii optice a solutiei colorate cu ajutorul fotocolorimetrului.
Spectrofotometria IR se caracterizeaza printr-o infromatie mai multilaterala despre
structura chimica a substantei medicamentoase. Interpretarea unui spectru in IR
reprezinta un mijloc deosebit de important de determinare a structurii unei
substante, a degradarii ei chimice, a identitatii, puritatii si evaluarii ei cantitative.
Spectrul IR asigura o identificare mai precisa decat prin alte metode. Numarul
benzilor fundamentale, armonice si de combinatie complica spectrul, dar ofera
garantii suplimentare de identificare. In practica se intalnesc doua cazuri diferite :
identificarea unei substante cunoscute si cu structuri necunoscute. In IR avem
posibilitatea de a alege dintre multiplele benzi care alcatuiesc spectrul pe cea mai
intensa. Aplicarea legii Lambert-barr, corelata cu cunoasterea exacta a coefiientului
de extinctie al unei benzi caracteristice, permite determinari exacte de concentratie
sau a gradului de puritate a unui compus.
25. Determinarea calitativ, cantitativ i a gradului de puritate a SM sau
de analiz bazat pe absorbie: spectrofotometria n VIS.
Dozarile spectrofotommetrice in domeniu ultraviolet si vizibil se bazeaza pe
masurarea luminii absorbante atunci cind este respectata legea Bouguer- LambertBeer, care stabileste relatia deintre lumina absorbita, structura si concentratia in
substanta de analizat a solutiei si grosimea stratului absorbant. Absorbanta unei
solutii este logaritmul zecimal al inversului transmitantei, respectiv logaritmul
zecimal al raportului dintre intensitatea luminii incidente si intensitatea luminii
transmise si este proportionala cu concentratia in substanta de analizat a solutie si
cu grosimea stratului absorbant. Transmitanta este raportul dintre intensitatea
luminii transmise si intensitatea luminii incidente. Absorbtivitatea este raportul

dintre absorbanta solutie substantei de analizat si produsul dintre concentratia
solutiei substantei de analizat exprimata in grame pe litru si grosimea stratului
absorbant ecprimata in centimetri. Spectrofotometrul de absorbtie in ultraviolet si
vizibil se compune din urmatoarele parti: sursa de radiatie; monocromatorul;
suportul pentru cuve; detectorul, amplificatorul si inregistratorul. Sursa de radiatii
este constituita dintr-un bec cu filament de wolfram, pentru domeniul vizibil si
dintr-o lampa de hidrogen sau deuteriu, pentru domeniu ultraviolet. Pentru
determinarile spectrofetometrice se folosesc doua cuve identice: o cuva in care se
introduce solutia substantei de analizat si o cuva in care se introduce lichidul de
compensare constituit din solventul sau amestecul de solventi si reactivi folositi la
prepararea solutie-proba. Concentratiile solutiilor se aleg astfel incit valorile
absorbantelor sa fie cuprinse intre 0,30 si 0,70, cind se obtine o precizie
satisfacatoare a determinarilor. Abaterea admisa fata de lungimea de unda
prevazuta in monografia respectiva este de +/-2 nm. In monografiile respective se
prevede concentratia solutiilor, natura solventului si atunci cind este necesar,
conditiile de pH in care se efectueaza determinarile.

de analiz bazat pe absorbie: fotocolorimetria.
Metodafotocolorimetrica se utilizeazapelarg in analizafarmaceutica.Spredeosebire
de spectrofotometria in UV, aceastametodaprevedemasurareadensitatiioptice a
solutieicolorate cu ajutorulfotocolorimetrului. FS, ed. XI,
prevededeterminareacantitativafotocolorimetrica a nitroglicerinei, furadoninei,
furazolidonei, riboflavinei, acidului folic, unorglicozidecardiace etc.
magnetice de analiz: rezonana magnetic nuclear (RMN).
Rezonana Magnetic Nucleara este o metod de analiz ce se bazeaz pe
proprietile magnetice ale nucleelor atomilor, fie ale atomilor de HRMN( Rezonan Magnetic Protonic) fie ale atomilor de C-RMN (Rezonan
Magnetic de Carbon).
Modul de manifestere a acestor nsuiri este influienat de ambiana chimic n
care se afl atomii respectivi, oferind informaii cu privire la structura compusului
n care sint nglobai atomii cu nucleele implicate n fenomenele de magnetizare .
RMN ofer informaii de o inestimabil valoare analitic cu privire la atomii
acestor elemente, punnd la dispoziia analistului date complexe i diferite cu

privire la alctuirea scheletului de atomi de carbon ai moleculei si la dispunerea
atomilor de hidrogen ataai acestora.
n cadrul controlului medicamentului, metoda RMN ofer posibilitatea de a stabili
structura chimica a substanelor medicamentoase organice, proprietile dinamice a
moleculelor (conformaia, configuraia izomerilor, diasterioizomerii, tautomeria
ceto-enolic) de a face analiza cantitativ a substanelor individuale sau in
amestec.
Metoda RMN se prezint preponderent n identificarea i diferenierea derivailor
de penicilin, a formelor acide de sruri de sodiu i potasiu, a formelor anhidre si
color hidrate. Prin RMN pot fi explorai complezi moleculari medicamentmedicament, medicament- excipient.
cromatografice de analiz: cromatografia pe strat subire.
Cromatografia pe strat subire este o metod ce permite separarea componentelor
unui amestec pe baza diferenei lor de deplasare de-a lungul unui strat absorbant
sub aciunea unui sistem de solveni. Stratul adsorbant constituie faza staionar.
La baza procesului de separare st un mecanizm de adsorbie, repartiie , schimb
ionic etc. CSS este o metod oficializat de FS ed XI pentru determinarea
identitii i puritii substanelor, separarea conmonentelor dintr-un amestec
complex , determinarea cantitativ a substanelor active din formele
medicamentoase i metaboliilor din mediul biologic.
Aparatura: plci cromatografice de sticl sau din alte materiale, de dimensiuni
diferite , cu lungimea de obicei, de 20 cm i limea variabil, vase
cromatografice de sticl, micropipete, microderingi sau alte dispositive.
Prepararea plcilor cromatografice : Se prepar o suspensie omogen din
adsorban si ap n proporie 1: 2, care se aplic pe plci i apoi se usuc timp de
30 min- 2 h. Se recomand ndeprtarea unei fii de 2-5 mm adsorbant de-a
lungul marginelor verticale a plcii . Plcile cromatografice se pstreaz n exicator
cu clorur de calciu anhidr, se pot folosi i plci realizate industrial.
Tehnica de lucru: Dac nu se prevede altfel, vasul cromatografic se satureaz cu
vapori developantului, saturarea se efectuiaz la o temperatur cuprins ntre 20 si
25 C, diferena de temperatur duce la perturbri ale procesului de migrare. n
cazul substanelor fotosensibile, developarea trebuie efectuat ferit de lumin.
n cazul n care faza staionar este format dintr-un adsorbant impregnate cu un
lichid care imbib adsorbantul , nainte de aplicare aceasta este ntrodus ntr-un
vas cromatografic unde se afl un strat cu grosimea de aproximativ 10 mm din
lichidul de impregnare i se las pn cind acesta a parcurs distana prevzut n

monografia respectiv.
Natura adsorbantului, solventul sau amestecul de solveni al developantului ,
modul de prepararea a soluiilor de preparare, volumele aplicate i distana
parcurs de developant sunt prevzute n monografia respectiv.
Soluiile se aplic pe placa cromatografic n pete circulare, cu diametru de 2-6
mm, dup ce developantul a parcurs distana prevzut, placa cromatografic se
scoate din vasul cromatografic, se usuc i se pun n eviden petele.
Pentru identificarea substanelor se compar pe aceiai cromatogram valoarea
Rf i culoarea sau florescena petei obinute cu soluia prob cu valoarea Rf i
culoarea i fluorescena petei obinute cu soluia etalon: cele dou pete trebuie sa
fie asemntoare.
Valoarea Rf a unei substane este Rf=
a
b
unde
a- distana parcurs de substan de la punctual de aplicare alsoluiei pn la centru
petei.
b- distana parcurs de developant de la punctual de aplicare al soluiei pn la frontal
developantului, trecnd prin central petei.
29. Determinarea calitataiva , cantitativa si a garadului de puritatae SM
sau aa amestecului de SM intr-o forma medicamentoasa prin metode fizicochimice cromatografice de analiza: cromatografia pe hirtie.
Cromatografia este o metoda fizico chimica de separare a unor substante dintrun amestec , constituit dintr-o faza stationara si una mobile care se deplaseaza
intr-o directive data. Aceasta metoda se bazeaza pe un process de migrarae
dinamica diferentiata a substantelor din amestecul respective cu diferenta in
absorbtie, repartitie, solubilitate , presiune de vapori , marimea molelculelor.
Cromatografia pe hirtie- aparatura- vase cromatografice din sticla - cu inchidre
etans de dimensiuni si forme diferitr corespunzatoare benzilor de hirtie, prevazut
cu dipozitiv de fixare a hitiei , cu cuva , in cazut tehnicei ascendente se aseaza pe
fundul vasului cromat. , iar in descendenta se fixeaxa pe partea superioara a
vasului. Benzi de hirtie cromatografice- hitia e taiata dea lungul fibrelor in
benzi de latime convenabila in cazul in care sensull fibrelor nu e mentionat atunci
pe hirtie se pune o picatura de apa , axa principal a elipsei arata directia de
taiere a benzei. Micropipette , microseringi, pipepete Pasteur. Tehnica de lucru
cu 24h inaintea determinarii cromatografice , vasul se cromatografic se
satureaza cu toate componentele fazei mobile introduce in cristalizatoare in
amestec sau separate fiecare. Saturarea vasului si cromatografierea se face la

temp de 20-25 C. in monografie este expus tehnica de cromatografiere ,
pregatirea benzilor de hirtie , developantul modul de preparare a solutiilor( proba,
etalon) volumele aplicate pe hirtia cromat. Si distant petrecuta de developant.
Linia ope cares e palica solutiile e situate la distant d 5-6 cm de marginele
benzei de hirtie in tehnica developarii ascendente si la 10-12 cm in tehnica
developarii descendente . distant dintre doua puncte de aplicarea solutieie e de
3-4 cm . pe hirtia cromatografica se aplica solutiile in foram de pete circulare cu
diametru de 6mm. Solutia se mai aplica si in fractiuni insa de fiecare data
trebuie de evaporate solventul cu ajutorul unui current moderat de aer. Dupa ce
developantul aparcurs distant necesara hirtia cromatografica s e scoate se usuca
si se pun in evidente petele dupa monografie.
Pentru indentificarea substantelor se compara pe aceeasi cromatograma
valoarea Rf si culoarea sau fluorescent cu ajutorul unei solutiei-proba. Valoare
Rf = a/b ; unde a- distant parcursa de sub de la punctul de aplicare pina la
centrul petei; b- distant parcursa de developant de la punctul aplicarii pina la
frontal developantului trecind prin central petei. In unele cazuri indentificare se
efectuiaza fata de o sub de referinta cu valoarea Rr; Rr= a/c unde a- distant
parcursa de sub de la punctul de aplicare pina la centrul petei; b- distant
parcursa de sub de referinta de la punctul aplicarii pina la centrul petei.
Comparare dimensiunilor petei sia a intensitati coloratiei sau fluorescent se
foloseste pt evaluarae semnificativa . Dozarea se efectuiaza dupa decuparea
petei si eluarea acesteia cu un solvent potrivit conform datelor din monografie.
Absorbantii , liantii, solvent folositi trebuie sa fie de puritate cromatografica.
30. Determinarea calitataiva , cantitativa si a garadului de puritatae SM

sau aa amestecului de SM intr-o forma medicamentoasa prin metode fizicochimice cromatografice de analiza: cromatografia gaz- solid
Cromatografia de gaze este o metoda fizico- chimica de separare
cromatografica in care faz mobile este gaz iar faza stationara este solid . Faza
stationara se afla intro coloana cromatografica confectionata de obicei din
sticla sau otel inoxidabil, fza mobil a se deplaseaza continuu prin coloana iar la
esire , gazul purtator trece prin detector.
Cromatograful de gaze e compus din : sursa de gaze , camera de evaporare ,
coloana cromatografica, termostatul, detectorul sis istemul de inregistrare.
Gazul puratator se deplaseaza cu o viteza constanta prin camera de evaporare ,

preia proba de analizat si o introduce in coloana cromatografica unde se
realizeaza separarea componentelor la esirea din coloana gazul purtator trece
impreuna cu componentele separate prin detector care emite un semnal electric
proportional cu concentratia componentelor din faza gazoasa , rezulatatele se
prezinta sub forma unui graphic semnal- timp . probele de analizat trebuie sa fie
aduse in stare de vapori , camera de vapori e incalzita la temperature necesar pt
a asiguarar o evaporare rapida fara a produce careva degradari termice a
probelor, temperature trebuie sa ramina constanta dac e necesar trebuie sa
creasca dupa un anumit program
Tehnica de lucru .:in monografie sunt prevazute caracteristicele coloanei
cromatografice ( tipul, lungimea, diametru, concentratia fazei stationare,
granulatia suportului) si conditiile de cromatografiere( concentratia solutiei probei
de analizat volumul, natura gazului purtator, temperature camerei de evaporare ,
acoloanei cromatografice si adetectorului). In cazul determinarii
gazocromografice se foloseste un standart inert si se prepara urmatoarele
solutii:1. Sol sub de referinta si a standartului inert;2. Sol probei de analizat;3.
Sol probei de analizat si astamdartului inert. . Pentru a obtine raspunsul convenabil
a detectorului se determina sensibilitatea aparatului si volumul solutiilor.
Concentratia standartului trebuie aleasa astfel incit raspunsul detectorului pt
proba de analizat si standartul inert sa fie egale. Se efectuiaza
gazocromatogramele cu acelasi volume din sol 2 si 3 si se masoara suparafete
picurilor, dac unul din picuri are acelasi timp de retinere al standartului inert la
determinarea raspunsurilor se tine seama de contributioa fiecaruia din ele .
concentratia sub saua substantelor de analizat se calculeaza din valorile
obtinute , rezultatul determinarii e valabil daca rezolutia picurilor este mai mare
decit 1,0. Rezolutia se calculeaza astfel R= 2 (tRb -tRn)/Ya+Yb
Unde R- rezolutia; tRb si tRn - distant intrepunctele de injective si
perpendicularele coborite din maximele a doua picaturi alaturate ; Yasi Yb
latimele picurilor respective pe linia de baza.
31. Determinarea calitativa,cantitativa si a gradului de puritate a SM sau

amestecului de SM intr-o forma med.prin metode fizico-chimice
cromatografice de analiza:cromatografia gaz-lichid. Cromatografia de gaze
reprezinta acea tehnica cromatografica ce utilizeaza o faza mobila gazoasa si o faza
stationara lichida sau solida.Un parametru de retentie caracteristic pentru
cromatografia gaz-lichid este volumul de retentie specific Vg. El se defineste ca
volumul de retentie net raportat la 0C si 1 g faz stationar lichid.Cromatografia
este o metoda de separare, dar care nu ofera nici un fel de informatii structurale
despre componentele amestecului de analizat. Singurele informatii calitative
obtinute n urma analizei cromatografice sunt reprezentate de timpii de retentie ai
componentelor (sau volumele de retentie corespunzatoare), ceea ce este foarte
putin n conditiile n care acest parametru depinde foarte mult de conditiile de
analiza: temperatura, debitul fazei mobile, natura si concentratia fazei stationare,
lungimea si diametrul coloanei.
n vederea realizarii unor analize cromatografice calitative mai exacte se folosesc
urmatoarele metode:- determinarea unor parametri de retentie relativi, care depind
n masura mai mica de conditiile de analiza;- utilizarea unor detectoare specifice,
care ofera anumite informatii si despre structura substantelor analizate;- cuplarea
cu tehnici spectrometrice care ofera informatii structurale nemijlocite despre
componenti. separati din proba de analizat.
Indicii de retentie se determin pe o anumit faza stationara si la o anumit
temperatur. Precizia determinarii creste atunci cnd eficienta de separare a
coloanei este suficient de mare pentru a ncadra compusul de analizat ntre doi
alcani consecutivi ai seriei lor omoloage.Daca faza stationara este lichida, ea
trebuie sa fie fixata pe un suport solid adecvat. Suportul are rolul de a retine faza
stationara sub forma unui film subtire si uniform, permitnd formarea unei
interfete ct mai extinse ntre faza mobila si faza stationara. n acelasi timp nsa, n
cromatografia de repartitie suportul nu are voie sa interactioneze cu componentele
probei, nici fizic nici chimic.
Conditiile pe care trebuie sa le ndeplineasca un suport utilizat n cromatografia
gaz-lichid pe coloane cu umplutura sunt urmatoarele:- suprafata specifica situata
n intervalul 1-20 m2/g;- inertie chimica;- rezistenta mecanica si stabilitate
termica ridicata;- dimensiuni uniforme ale porilor.Conditiile pe care o faza
stationara lichida trebuie sa le ndeplineasca sunt:- Sa fie un bun solvent pentru
componentele probei analizate, nsa solubilitatea acestor componente sa fie
diferentiata;- Sa fie practic nevolatila la temperatura de lucru a coloanei
(presiunea sa de vapori sa fie mai mica de 0,1 mm Hg);- Sa fie inerta din punct de
vedere chimic;- Sa aiba o stabilitate termica ct mai ridicata.Cele mai cunoscute

faze staionare n GLC sunt uleiurile polisiloxanice. Injectorul n este un
subansamblu integrat sistemului cromatografic avnd rolul de a realiza transferul
exact i reproductibil, selectiv sau neselectiv, al probei luate n analiz, de la
operatorul sistemului ctre coloana cromatografic, fr ns a induce perturbaii
majore n raport cu parametrii procesului de separare cromatografic. Injectorul
este o interfa ntre operator i sistemul cromatografic, care permite introducerea
manual sau automat a probei i transferul acesteia ctre coloan.
32. Determinarea calitativa,cantitativa si a gradului de puritate a SM sau

amestecului de SM intr-o forma med.prin metode fizico-chimice
cromatografice de analiza:cromatografia de lichide la inalta presiune.
Cromatografia HPLC metoda analitica utilizata in scopul separarii, identificarii
si dozarii substantelor organice si anorganice aflate in solutie.Principalele avantaje
ale cromatografiei de lichide de nalta performanta sunt:- Capacitate de separare
ridicata.- Viteza ridicata a separarii.- Posibilitatea monitorizarii continue a
efluentului coloanei.- Realizarea unor analize repetate si reproductibile utiliznd
aceeasi coloana.- Automatizarea procedurii analitice si a prelucrarii
datelor.Principalele tipuri de cromatografie de lichide sunt:- cromatografia de
adsorbtie lichid-solid (LSC);- cromatografia de repartitie lichid-lichid
(LLC);- cromatografia
ionica
(IC);- cromatografia
prin
excluziune
(SEC).Aparatura: 1.Rezervor de solventi:Un cromatograf de lichide este echipat
cu unul sau mai multe rezervoare de sticla de capacitati diferite.Faza mobila se
filtreaza si se degazeaza inainte de folosire. Filtrarea se face la vid.Degazarea se
efectueaza prin ultrasonare timp de 15 minute. Inaintea intrarii eluentului in pompa
el este filtrat inca odata de catre filtrul de otel inoxidabil existent la capatul
conductei de admisie in pompa.2.Pompa:este o pompa cu regim izocratic, prevazut
cu doua pistoane, atenuator de pulsatii si un traductor de presiune.3.Valva de
injectie:Valva de injectie de inalta presiune este prevazuta cu o bucla de injectie.
Aceasta bucla se umple prin injectarea unui exces de solutie de analizat.4.Coloana
cromatografica:E sediul procesului de separare cromatografica.5.Termostat
coloana: Coloana cromatografica este inclusa in incinta unui termostat menit sa
controloze temperatura (35oC) fazei stationare si mobile pe tot parcursul separarii
cromatografice.6.Detector:Detectorul UV-VIS capabila de a furniza radiatie
luminoasa cu lungime de unda variabila, se seteaza la 272 nm. 7.Colectarea
datelor: Datele se colecteaza cu ajutorul unei placi de achizitie incorporate in
modulul de control al sistemului HPLC. Analiza.Proba de analizat este introdus n

volum mic n fluxul fazei mobile. Trecerea analitului prin coloan este ncetinit de
prezena unor interacii de natur chimic sau fizic in faza staionar, acestea
trecnd de a lungul coloanei.Totalul ncetinirilor depinde de fiecare analit n
parte,faza staionar i compoziia fazei mobile.Timpul la care un analit specific
iese afar din coloan este numit timp de retenie; timpul de reten ie sub condi ii
particulare este considerat o caracteristic unic de identificare a analitului dat.
Folosirea
unei
coloane
ncrcat
cu
particule
mici
crete viteza linear.. Solvenii comuni care se utilizeaz includ orice combinaie
miscibil cu apa sau lichide organice variate.Apa poate conine soluii tampon sau
sruri care ajut la separarea componenilor de analizat sau componeni ca acid
trifloroacetic care acioneaz ca agent de mperechere ionic.O rafinare mai bun a
metodei HPLC a dus la posibilitatea de a varia compoziia fazei mobile n timpul
analizei; aceasta este cunoscut sub denumirea de gradient de eluie. Un gradient
normal pentru o faz cromatografic invers poate se nceap cu 5% metanol i s
creasc pn la 50% n 25 minute; gradientul ales depinde de ct de hidrofob este
analitul. Gradientul separ amestecul de analii n funcie de afinitatea analitului
pentru curentul fazei mobile raportat la faza staionar.
Etapele analizei cromatografice:Prepararea probelor este prima etap a
oricrei analize chimice sau instrumentale, printre care i cromatografice. Numai n
unele cazuri de aplicare a metodei HPLC, spre exemplu n cercetarea soluiilor
diluate sau dozarea impuritilor n solveni, etapa preparrii probelor poate
lipsi.n majoritatea cazurilor alegerea metodei de preparare a probelor se determin
de tipul materialului biologic investigat.Se folosesc urmtoarele metode de
preparare a probelor, cum sunt: dializa, ultrafiltrarea, mai rar ultracentrifugarea,
gel-filtraia, unele tipuri de electroforez i cromatografie.Analiza cromatografic
propriu zis din momentul injectrii probei pn la nregistrarea semnalului
electric la ieirea din detector, inclusiv i derivatizarea pe coloan sau postcoloan,
unde ea-i prezent.Prelucrarea informaiei cromatografice primare, rezultatul
creia const n obinerea mrimilor ce caracterizeaz componena calitativ i
cantitativ a probelor de analizat.
Partea esentiala a analizei cromatografice este procesul de separare care are loc n
coloana, restul aparaturii avnd doar rolul auxiliar de a asigura depozitarea fazei
mobile, asigurarea compozitiei sale stabilite si a presiunii de intrare n coloana,
introducerea probei, detectarea componentelor separate si procesarea datelor.n
timpul separarii cromatografice n coloana au loc doua procese care se produc
simultan, continuu si aparent independent una de alta. Prima este deplasarea
fiecarui solut printr-o succesiune de echilibre de distributie ntre faza mobila si cea
stationara, n conformitate cu coeficientul sau de distributie. Al doilea proces este
specific coloanei, care trebuie sa limiteze dispersia naturala a solutilor astfel nct
la iesirea din coloana fiecare solut sa se regaseasca sub forma unei benzi de elutie
ct mai nguste si distincte de celelalte.n cromatografia de lichide, ecuatia
esentiala care permite ntelegerea procesului de retentie si identificarea
parametrilor cu ajutorul carora va fi posibila optimizarea analizei este ecuatia
volumului de retentie.
.unde:VM -este volumul mort al coloanei, K- este coeficientul de
distributie al solutului,VS -este volumul fazei stationare.
33. Determinareacalitativa, cantitativasi a gradului de puritate a SM

sauamestecului de SM intr-o forma medicamentoasaprinmetodefizicochimicecromatografice de analiza: cromatografiaprinschimb de ioni.
Acest tip de cromatografieconsta in utilizareaunei faze stationareconstituita din

macromolecule cu structuraporoasa, insolubile in apasi solvent organici cu
proprietatea de a schimbaioni cu fazamobila. Un schimbator de ionieste format
dintr-o matrice , un polimer cu structura reticulate, pe care suntgrefategrupe cu
caracter slab acid (-COOH, -PO(OH)2, -OH fenolic) sauputernic acid (-SO3H),
slab basic (-NH2), cu bazicitatemedie
(amine secundare, tertiare) sauputernicbazice (bazelecuaternare de amoniu). Se pot
utiliza ca schimbatori de ioniprodusinaturali (organicisauanorganici).
Celulozaprinoxidareformeazadextranul. Prinpolimerizareadextranului cu
glicerinarezultaSephadex-ul care dupagrefareconstituie un material de baza in
cromatografia de schimb ionic sau in cea de excluziune.
Siliceagrefataprezintaproprietatimecanicesuperioaredar are dezavantajuldegradarii
in cazuluneivalori de pH aifazei mobile.
O altacategorie de schimbatori de ioni o constituiecopolimerii de
sintezasaurasinile. Se prezinta sub forma de sferemici cu diametrul de 0,5 mm
sisuntclasificate in functie de structural or chimicasi de marimeaparticulelor.
Copolimeri reticulate polistiren / divinilbenzen. Grefarea pea cesti
copolimeripermitefixarea de grupe cu character acid sau basic, decischimbatori de
cationisauanioni. Prezintaavantajul de a fi stabilipe un domeniularg de pH au o
capacitate mica de schimb ionic.
Rasinilefilmogene. Un exemplu de rasinafilmogenailconstituielatexuldepus sub
forma uneipelicule continue cu grosimea de 1-2 nm pe un support impermeabil
format din microsphere de silice, sticlasaupolistiren cu diametrul de 25-30 nm.
1.
2.
3.
1.
2.
Gruparilefunctionalesunt fixate peparticulele de latex.

Configuratiafilmogenapermiteconcentrareape o suprafata minima a schimbatorului
de ioni, reducindfenomenul de difuziune,
accelerindschimbareasiprinurmarecrestereaeficacitatiicromatografice. In plus acest
tip de schimbator ionic estestabilpe un domeniularg de pH.
Schimbatori de cationi:
Se disting 3 tipuri de schimbatori:
Acizitaricecontinresturi de acizisulfoniciaromatici,
rezultaprinsulfonareacopolimeruluistiren-divinilbenzen la
nivelulnucleeloraromatice.
Acizi slab ice contingrupecarboxiliceputin dissociate pina la pH 4, se
preparaprincopolimerizareaaciduluimetacrilic cu bis-metacrilatul de glycol
Acizifoarteslabi cu gruparifenolice.
Schimbatori de anioni
Se disting:
Bazetari de tipulhidroxizilor de amoniucuaternari,
rezultaprinclorometilareacopolimeruluistirendivinilbenzensinivelulnucleeloraromatice.
Bazeslabe de tipulpoliachilaminelor a carorsarcinadepinde de pH,
acesterasinisuntcomercializate sub forma acidasibazicadarsi sub forma de sare de
sodiusauclorhidrat.
electrochimice de analiz: poteniometria.
Metoda potentiometricafoloseste pentru determinarea concentratiei ionilor,
masuratori de tensiune electromotoare, creata intre doi electrozi diferiti.
Prin electrod se intelege un sistem format dintr-un conductor electronic
(metal) si electrolitul din jurul sau (sare a metalului respectiv).
La suprafata de contact dintre conductorul electronic si electrolit se
stabileste o diferenta de potential numita potential de electrod.
Alaturi de electrodul de referinta, in determinarilepotentiometrice se
foloseste electrodul indicator, al caruipotential se modifica in functie de
concentratia ionilor din solutie.
Pentru determinarile experimentale exista doua posibilitati:
Determinarea potentiometrica directa, care presupune o singura

masurare a tensiunii electromotoare;
Titrarea potentiometrica, in care se stabilestevariatiapotentialului

electrodului indicator in functie de volumul de reactiv adaugat.
2. TITRAREA POTENTIOMETRICA
Titrarea potentiometrica se bazeaza pe folosirea ca indicator in reactiile de

titrare, a unui electrod polarizat, ale caruivariatii de potential se modifica in
functie de reactivul adaugat sau in raport cu ionul de titrat.
Metoda titrariipotentiometrice consta in masurarea F.E.M. a unei pile
formate din: electrod indicator, solutie de analizat, electrod de referinta, si
reprezentarea intr-o diagrama a variatiei F.E.M. in functie de cantitatea de
reactiv adaugata. Astfel se obtin curbe potentiometrice cu ajutorul carora se
stabileste punctul de echivalenta al reactiei efectuate.
3. APARATE PENTRU DETERMINAREA PH-ULUI SI A F.E.M

La determinarea F.E.M. a celulelor galvanice se tine seama de faptul ca
F.E.M. reprezintadiferenta de potential ce apare intre doi electrozi ai unei celule
galvanice, cand prin circuitul exterior trece un curent apropiat de zero.
In acest scop au fost construite diferite aparate numite electrometre
electronice sau pH-metre. PH-metrele sunt de doua tipuri:
- pH-metre de tip potentiometric, care sunt potentiometreobisnuiteprevazute cu
un amplificator cu tuburi electronice si un detector de zero;
- pH-metre cu deviatie, care permit determinarea directa a F.E.M. si deci a pHului, prin citirea deviatiilor indicatorului.
4. DESCRIEREA PH-METRULUI
Acesta este un aparat electronic universal, de mare precizie si este adecvat
in special pentru celule de pH, care contin electrozi de sticla. Ph-metrul este
de fapt un voltmetru electronic prevazut cu un amplificator in doua trepte,
cu o mare stabilitate a punctului de zero, care poate fi fixat intr-un domeniu
foarte larg.
Curentul continuu este transformat in curent alternativ, amplificat si apoi
redresat. Instrumentul indicator prezinta o scala gradata in unitati de pH, dar
care poate fi folosita si pentru citirea in milivolti.
5. MODUL DE LUCRU
Aparatul se conecteaza la reteaua de curent de 220V. La masurarea unei
tensiuni electromotoare sau a unui pH necunoscut, se lucreaza totdeauna pe
domeniul mare de pH cuprins intre 0-14.
Pentru etalonarea aparatului se foloseste drept electrod indicator al activitatii
ionilor de hidrogen electrodul de sticla si ca electrod de referinta electrodul de
calomel. Etalonarea se face cu minim 2 solutii tampon; se folosesc solutii
tampon pH=4,01 si pH=6,86. Solutia, al carei pH se masoara, impreuna cu cei
doi electrozi formeaza celula electrochimica.
Electrozii se aseaza in stativ, iar fisele acestora se introduc in bornele

aparatului.
Se spala celula (paharul si electrozii) de 3 ori cu apa distilata si se usuca cu
hartie de filtru.
Se introduce electrodul de sticla in solutia cu pH necunoscut, apoi se introduce
electrodul de sticla in pahar si cel de calomel in solutie saturata de KCl. Electrozii
se conecteaza la aparatul pentru masurareapH-ului.
electrochimice de analiz: polarografia.Acestgrup de metode de
analizacantitativaestebazatpeproceseleelectrochimice care se petrec in
mediulcercetatsisint legate de modificareastructuriichimice,
proprietatilorfizicesauconcentratieisubstantei.
Polarografia estebazatapemasurareaintensitatiicurentului care eanastere la
electrooxidaresauelectroreducereasubstantelorcercetate. Aceastametoda se
utilizeaza la analizaalcaloizilor, vitaminelor, antibioticelor, hormonilor,
glicozidelorcardiotonice.In analizafarmaceutica se folosescsialtevariante ale
acesteimetode: pulspolarografiadifirentiala, metodacromatopolarografica.
Pentruanalizaunorsubstantesulfamilamidice, preparateanestetice locale, alcaloizi se
utilizeazaculonimetriasititrareaculonimetrica,
pentruanalizaclorhidratilorbazelororganice se
aplicatitrareaamperometricasiconductometria.
36. determinarea calitativa, cantitativa si a gradului de puritate a SM sau a

amestecului de SM intr-o forma medicamentoasa prin metode fizico-chimice
termice de analiza: termogravimetria ATG, ATD, ACD.
Termogravimetria sau analiza termogravimetrica (ATG) este o tehnica de analiza
termica ce consta in masurarea schimbarilor masei unei probe odata cu cresterea
temperaturii, intr-o atmosfera controlata. Analiza se poate efectua in aer sau intr-o
atmosfera inerta precum azot, heliu sau argon pentru a preveni reactiile de oxidare.
Analiza termica diferentiala ( ATD) este o tehnica termoanalitica similara cu
calorimetria cu scanare diferentiala. In ATD materialul pe care il studiem si
referinta sunt supuse unor cicluri termice identice. In timpul acesta se inregistreaza
orice diferenta de temperatura dintre proba si referinta. Aceasta diferenta de
temperatura este reprezentat in f-tie de timp sau de temperatura ( curba ATD sau
termograma). Curba ATD furnizeaza date cu privire la transformarile care au avut
loc cum ar fi tranzitiile de sticla, cristalizare, topire sau sublimare. O curba ATD
poate fi utilizata in scopuri de identificare , dar de obicei apliccatiile acestei

metode sunt determinarea diagramelor de faza, masuratorilor de schimbare a
caldurii si descompunerea in diferite medii. Analiza Calorimetrica Diferentiala
(ACD)- determina conversia temperaturii si a entalpiei p.u solide si lichide prin
masurarea fluxului de caldura atit la proba cit si referinta. Se studiaza efectele
termice survenite in urma proceselor fizice sau chimice. Aplicatia principala a
ACD este cea de studiere a tranzitiilor de faza cum ar fi cele de topire,
descompunere etc. Aceste tranzitii implica modificari ale energiei sau ale
capacitatii de caldura care pot fi detectate de catre ACD cu o sensibilitate mare.
37. Determinarea activitii farmacologice a unei substane medicamentoase
sau a unei forme medicamentoase prin metode biologice de analiz.
Evaluarea biologic a calitii preparatelor medicamentoase se efectueaz de obicei
reieind din fora de activitate farmacologic sau din gradul de toxicitate. Metodele
biologice se utilizeaz aunci cnd metodele fizice, chimice sau fizico-chimice nu
permit s se fac concluzia despre calitatea sau toxicitatea preparatului
medicamentos sau cndmetoda de obinere a preparatului nu garanteaz o activitate
constant.
Cercetrile biologice se realizeaz pe animale, pe unele organe izolate, pe
grupeaparte de celule, precum i pe unele tulpini de microorganisme. Activitatea
preparatelor se exprim n uniti de aciune.
Valorificarea biologic a glicozidelor cardiotonice estebazat pe capacitatea lor de
a provoca n doze toxice staionarea inimii n faza de sistol. Se dermin cantitatea
minimal de substan cercetat i standard care provoacoprirea inimii la animale
de experien.
Evaluarea biologic a antibiotecelor se face prinmetoda de difuziune n agar. Se
determin activitatea biologic a insulinei i preparatelor ei.
38.Controlul impuritilor pirogene se bazeaz pe urmrirea temperaturii rectale
a iepurilor, dup administrarea intravenoas a soluiuei de analizat, pentru
decelarea pezenei unor eventuale impuriti ca efect hipertermizant.
Materia necesare: Termometre electrice pentru iepuri, cu sensibilitate de 0,1 C sau
termometre maximale, crora li s-a determinat timpul necesar pentru a atinge
temperatura maxim. n cursul unei determinri, termometrele maximale sau
piesele corespunztoare ale termometrelor electice snt introduse n rect
ntotdeauna la aceeai adncime ( 6-8 cm), pentru un animal dat.
Cutii de contenie care imobilizeaz animalele ntr-o poziie de repauz i permit
scurgerea urinei eliminate n timpul determinrii.
Seringi , ace ,canule i sticlrie depirogenat . naintea depirogenrii, seringele,

acele i canule se spal cu detergeni ; sticlria se spalp cu soluie sulfo-cromic.
Dup splare se cltesc repetat cu un jet puternic de ap potabil , apoi cu ap
pentru preparate injectabile.
Animalele de experien: iepuri de cas, sntoi , de ambele sexe ( femelele nu
trebuie s fie n perioada de gestaie), cu masa corporal de 1,8-2,8 kg. Pnetru
controlul impuritilor pirogene se admit numai animalele care rspund la testarea
reactivitii termice cu o modificare individual maxim de temperatur cuprins
ntre +0,75-1,5 C.
Tehnica de lucru: controlul impuritilor pirogene se efectueaz pe trei iepuri ,
dac nu se prevede alfel ntr-o ncpere linitit a crei temperatura nu trebuie s
difere cu mai mult de 3 C fa de ncperile de cazare. Animalele se cntresc
nainte de efectuarea determinrii. n fiecare lot de 3 iepuri , diferena masei
corporale ntre animale nu trebuie s fie mai mare de 300 g i diferena ntre
temperaturile lor iniiale nu trebuie sa fie mai mare de 1 C. este preferabil s se
ridice hrana animalelor cu 12h nainte. Animalele se introduc n cutiile de conenie
cu cel puin 1h nainte nregistrrii primei temperaturi de contril. naintea
administrrii soluiei de analizat se iau dou temperaturi de control : prima cu 3040 min nainte administrrii , a doua imediat naintea administrrii; media lor
constituie temperatura iniial . administarea se efectueaz intravenos n vene
margina a ucechii. Viteza de injectare trebuie s fie de cel mult 5 ml/min. Pentru
volume care depesc 5 ml pe kilogram mas orporal , soluiile administrate
trebuie s aib temperatura cuprins ntre 20 i 38 C.Dup administrare, iepurii se
menin n aceleai condiii timp de 3h; msurarea temperaturii se efectueaz de 4
ori, la intervale de 45 min , dac nu prevede alfel.
39. Erori. Clasificarea erorilor.
Eroare reprezinta lipsa concordantei dintre observatia experimentala, exprimata
prin rezultat si valoarea adevarata sau considerata adevarata.
Evaluarea erorilor necesita cunostinte aprofundate ale proprietatilor speciilor
chimice si ale proceselor fizico-chimice care stau la baza determinarii, a corelatiei
dintre semnalul analitic masurat si rezultatul obtinut, a modului in care alte specii
chimice, prezente in proba de analizat, pot interfera procesul principal, ca si
distributia statistica a valorilor experimentale obtinute in determinari repetate.
1)
Eroare absoluta(Ea) a unei determinari este data de diferenta dintre valoarea
obtinuta experimental si valoarea adevarata sau acceptata ca adevarata si se
exprima in aceleasi unitati de masura ca si marimea determinata:
Ea= X1-A unde X1 este valoarea obtinuta experimental iar A este valoarea
adevarata sau considerata adevarata.
Semnul erorii permite aprecierea modului in care aceasta influenteaza rezultatul in
plus sau in minus fata de valoarea adevarata.
2)
Eroare relativa(Er) se obtine prin raportarea erorii absolute la valoarea

adevarata sau considerata adevarata si se exprima procentual:
Er=((X1-A)/A)*100
Clasificarea erorilor:
1. Erori sistematice ale caror cauze pot fi detectate si a caror marime se poate evalua
teoretic sau experimental(diferenta dintre media valorilor experimentale si valoare
adevarata); ca urmare, aceste erori pot fi corectate(partial sau complet);
2. Erori intimplatoare care se manifesta ca variatii mici ale valorilor obtinute in
determinari succesive, facute d acelasi analist, pe aceeasi proba, in conditii de lucru
teoretic identice, cu respectarea stricta a procedeelor de lucru; cauzele lor nu pot fi
controlate si, ca urmare, aceste erori nu pot fi corectate.Facand parte din categoria
fenomenelor intimplatoare, se pot studia cu ajutorul teoriei probabilitatilor si se
evalueaza statistic.
40.Validarea metodelor analitice.

Validarea unei metode analitice se defineste ca fiind:
1) procesul prin care laboratorul isi stabileste caracteristicile de performanta,
limitele metodei si, prin care, se identifica factorii care influenteaza aceste
caracteristici precum si gradul deinfluenta al acestor factori;
2) procesul prin care laboratorul verifica daca metoda este adecvata scopului in
care va fiutilizata.
Validarea metodei analitice este o cerinta esentiala in practica analizei chimice si
este necesara:
-atunci cand laboratorul introduce in lucru o metoda pe care nu a mai utilizat-o
in trecut;
-atunci cand trebuie implementate imbunatatiri ale metodei ca urmare a
introducerii unui tip dereactiv imbunatatit de catre producator, schimbarii
echipamentului, schimbarii producatoruluireactivilor;
-atunci cand metoda este extinsa pentru a fi utilizata si pentru alt scop decat
cel pana in prezent;
-atunci cand rezultatele controlului de calitate indica o modificare a performantelor
metodei;
-pentru a demonstra echivalenta a doua metode utilizate in laborator (ex. o metoda
nouaintrodusa fata de metoda utilizata pana in prezent, sau fata de o metoda
standardizata);
-pentru a demonstra echivalenta metodei cand sunt utilizate instrumente diferite;
-cand se introduce o metoda validate.
Laboratorul care utilizeaza metoda analitica este responsabil pentru a se asigura ca

metoda este corect validata.Daca o metoda analitica este dezvoltata cu un domeniu
larg de utilizare, atunci se realizeaza studii in care sunt implicate mai multe
laboratoare. Nu este cazul pentru laboratoare industriale. Validarea intr-un singur
laborator impune sa aleaga, in functie de cerintele clientului, caracteristicile
potrivite: selectivitate, exactitate, precizie, domeniu de lucru,limita de cuantificare,
robustete etc.
Validarea metodei trebuie sa se realizeze in urmatoarele conditii:
-responsabilul de validare trebuie sa fie o persoana competenta;
-conditiile de mediu cerute de specifiicatile metodei trebuie sa fie satisfacute;
- echipamentul de masurare trebuie sa fie in buna stare de functionare, trebuie sa
fie etalonateinainte de validare (daca este cazul) si calibrat corespunzator;
-reactivii sunt adecvati lucrului cu echipamentul care urmeaza a fi validat si sunt in
termen devalabilitate;-materialele de referinta si reactivii etalon trebuie
sa fie adecvati metodei care urmeaza a fivalidate si trebuie sa fie in termen
de valabilitate.
Parametri de performanta
1. Selectivitate si specificitate
Atat selectivitatea cat si specificitatea sunt parametri de performanta ai unei
metode analitice care ofera o idee la soliditatea metodei analitice.
Selectivitatea = abilitatea metodei analitice de a masura si diferentia analitii in
prezenta componentilor care sunt asteptati a fi prezenti (ex. diferite substante
interferente);
Specifitatea
= abilitatea metodei analitice de evalua analitul in prezenta componentilor care sun
t asteptati a fi prezenti.
2. Domeniul concentratiilor de lucru. Liniaritate.
domeniul concentratiilor de lucru= intervalul dintre concentratia inferioara si cea s
uperioara a analitului din proba de analizat pentru care s-a demonstrat ca procedura
are un nivel potrivit de precizie, exactitate si liniaritate.
Liniaritate= abilitatea unei metode analitice de a obtine rezultate proportionale cu c
oncentratia analitului din proba.
3. Precizie este potrivirea intre o serie de masurari obtinute de la mai multe probe.
Probele provin de laaceeasi proba (proba-mama).Precizia are urmatoarele nivele:
Repetabilitate Este obtinuta cand determinarile sunt facute de acelasi operator,
in acelasi laborator, folosind acelasi instrument, aceeasi metoda intr-un interval
scurt de timp.
4. Exactitatea (acuratetea)
exactitatea= apropierea dintre valoarea reala si valoarea gasita in proba de
analizat.Exactitatea unei metode analitice se poate determina prin metoda
imbogatirii probelor.
5. Limita de detectie (LOD) si Limita de cuantificare (LOQ)

limita de detectie= cea mai mica cantitate sau concentratie care poate fi detectata
fata de blanc si care poate fi distinsa de zero.
limita de cuantificare= cea mai mica cantitate sau concentratie care poate fi
determinate cu un nivelacceptabil al repetabilitatii si exactitatii.
Limita de detectie se determina astfel: se masoara 10 probe blanc, fiecare o
singura data, fata de blanc.Din seria de 10 masurari se determina media x blac si
abaterea standard experimentala s
6. Robustetea - o masura a capacitatii unei metode analitice de a ramane neafectata
de variatii mici,introduse in mod intentionat, a parametrilor metodei.Pentru
evaluarea robustetii pot fi variati:-parametri interni: temperature, pH, concentratia
reactivilor etc.;-parametric externi: analisti, echipamente, laboratoare etc.Daca
metoda se dovedeste a fi robusta fata de variatia unui paramtru se poate determina
ecuatiadreptei de regresie, abatarea standard si coeficientul de determinare.
Raportul de validare trebuie sa cuprinda:
1.prezentarea conditiilor in care a fost facuta validarea (metoda, responsabil,
conditii de mediu,echipamente, reactivi etc.);
2.prezentarea parametrilor de performanta a metodei (1-6);
3.anexe care sa cuprinda documente doveditoare (curba de calibrare etc);
4.concluzii cu privire la satisfacerea cerintelor;
5.declaratie de validitate a metodei.

Examen La Control Anul IV Sem I

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Examen La Control Anul IV Sem I

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1. Organizarea controlului medicamentelor in RM.

a unor doze aparte. Controlul chimic include analiza calitativa a medicamentelor

2. Standartizarea remediilor medicamentoase. Normativele in vigoaredupa care

EditareaFarmacopeeiInternationale a fostconditionata de necesitatea de a

-semntura operatorului care se i-a probe.

etalon de tulburare. Coloratia solutiei. Pentru solutia la care in monografia

7. Identificarea si determinarea puritatii SM prin determinarea constantelor

lichidului. - Cu un cronometru se msoar timpul de cdere al bilei ntre cele dou

Determinarea densitatii relative a lichidelor cu picnometre.Picnometrul este un

10.Identificarea i determinarea puritii substanelor medicamentoase prin

exceptia produselor vegetale( rdcini, score, frunze ect.) , la care grosimea

12. Identificarea i determinarea puritii substanelor medicamentoase prin

substan cu compoziia cunoscut care se numete form de cntrire sau form

Un acid tare reacioneaza cu o baz tare, formnd o soluie neutr (pH=7).

Un acid tare reacioneaza cu o baz slab, formnd o soluie acid (pH<7).

Un acid slab reacioneaza cu o baz tare, formnd o soluie bazic (pH>7)

pn la un volum de cca 100 cm3 i se adaug cteva picturi din soluia de

14.Identificarea i determinarea puritii substanelor medicamentoase prin

n de HCl si se determina titrul cu o solutie etalon de NaOH 0,1 n, obtinutacu

15.Identificarea i determinarea puritii substanelor medicamentoase prin

substante care isi modifica rapid si reversibil o proprietate in functie de potentialul

exploatate in analiza cantitativa:

19.Identificarea i determinarea puritii substanelor medicamentoase prin

pentru a forma ap:H3O+ + OH- 2 H2O.Reacia de neutralizare decurge cu

Practic soluia care conine oxidantul se aciduleaz cu acid clorhidric apoi se

Excesul de iodur de potasiu este necesar pe de o parte, pentru dizolvarea I 2

utilizat tip de refractometru este cel conceput de Abbe, numit

Natura si concentratia substantei

Pentru substante lichide

Pentru substante in solutie

Concentratia in substanta de analizat a unei solutii se calculeaza dupa formula:

In care: c concetratia in substanta de analizat a solutiei (% m/V)

22.Determinarea calitativ, cantitativ i a gradului de puritate a SM sau

chiralic n molecul de a roti planul unui flux de lumin polarizat.

luminii transmise si intensitatea luminii incidente. Absorbtivitatea este raportul

26. Determinarea calitativ, cantitativ i a gradului de puritate a SM sau

acestor elemente, punnd la dispoziia analistului date complexe i diferite cu

lichidul de impregnare i se las pn cind acesta a parcurs distana prevzut n

amestec sau separate fiecare. Saturarea vasului si cromatografierea se face la

30. Determinarea calitataiva , cantitativa si a garadului de puritatae SM

Gazul puratator se deplaseaza cu o viteza constanta prin camera de evaporare ,

31. Determinarea calitativa,cantitativa si a gradului de puritate a SM sau

vedere chimic;- Sa aiba o stabilitate termica ct mai ridicata.Cele mai cunoscute

32. Determinarea calitativa,cantitativa si a gradului de puritate a SM sau

modulul de control al sistemului HPLC. Analiza.Proba de analizat este introdus n

33. Determinareacalitativa, cantitativasi a gradului de puritate a SM

Acest tip de cromatografieconsta in utilizareaunei faze stationareconstituita din

Gruparilefunctionalesunt fixate peparticulele de latex.

Determinarea potentiometrica directa, care presupune o singura

Titrarea potentiometrica, in care se stabilestevariatiapotentialului

Titrarea potentiometrica se bazeaza pe folosirea ca indicator in reactiile de

3. APARATE PENTRU DETERMINAREA PH-ULUI SI A F.E.M

Electrozii se aseaza in stativ, iar fisele acestora se introduc in bornele

36. determinarea calitativa, cantitativa si a gradului de puritate a SM sau a

poate fi utilizata in scopuri de identificare , dar de obicei apliccatiile acestei

Seringi , ace ,canule i sticlrie depirogenat . naintea depirogenrii, seringele,

Eroare relativa(Er) se obtine prin raportarea erorii absolute la valoarea

40.Validarea metodelor analitice.

Laboratorul care utilizeaza metoda analitica este responsabil pentru a se asigura ca

5. Limita de detectie (LOD) si Limita de cuantificare (LOQ)

S-ar putea să vă placă și