UNIVERSITATEA POLITEHNICĂ DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE INGINERIE INDUSTRIALĂ ȘI ROBOTICĂ

PROGRAM DE STUDII DE MASTERAT
CONSULTANȚĂ ÎN PROIECTAREA SISTEMELOR MECANICE

REFERAT

Modelarea și Simularea Sistemelor Biomecanice

TEMA

BIOMECANICA ARTICULAȚIEI UMĂRULUI

Titular de disciplină

Ș.l. dr. ing. Alexandra ROTARU

Student masterand,

Florian CĂLIN

An universitar

2023 – 2024
 1. Prezentarea generală a articulaţiei
Articulaţia scapulo-humerală este o articulaţie sferoidală (enartroză) de la nivelul umărului.
Umărul reprezintă joncţiunea trunchiului cu membrele superioare.
Acesta este foarte flexibil, asigurând mişcările de mare amplitudine a braţelor şi le orientează
în toate direcţiile. El permite astfel, majoritatea gesturilor din viaţa cotidiană, cum ar fi dusul mâinii
la gură sau de a băga mâinile în buzunarul de la spate. Altfel spus, mobilitatea sa globală, ca și
stabilitatea sa, sunt foarte importante.
2. Anatomia articulaţiei scapulo-humerale
Umărul este format din trei oase:
A. Humerus: este osul lung al braţului, se termină prin tuberozitatea mare şi tuberozitatea
mică.
B. Scapula: este un os plat triunghiular, situat în partea posterioară a umărului. Partea
superioară a scapulei este formată din acromion.
C. Clavicula: este un os lung, care leagă scapula de stern.

Figura 1.Articulaţia umărului (2)

Feţele articulare sunt reprezentate de:

- Cavitatea glenoidă a scapulei: are aspect concav, este acoperită de cartilaj hialin şi este
mărită de către labrul glenoidal.
- Capul humeral: este de asemenea acoperit de cartilaj hialin, are aspect sferic şi este mai gros
decât cartilajul glenoid.
 Figura 2. Articulaţia umărului (1)
Mijloacele de unire ale articulaţiei scapulo-humerale sunt:
- Capsula articulară este cea care înveleşte articulaţia, inserându-se pe circumferinţa cavităţii
glenoide, dar şi pe faţa externă a labrului glenoidal şi pe colul anatomic.
- Ligamentele gleno-humerale: sunt cele care întăresc capsula în special anterior.
- Ligamentul coraco-humeral este cel mai bine individualizat şi este localizat în partea
superioară a articulaţiei.

Figura 3. Articulaţia umărului (2)

 Figura 4. Articulaţia umărului-tendoane şi ligamente (5)
Muşchii şi tendoanele articulaţiei scapulo-humerale:
a) Coiful rotatorilor: deasupra capsulei, un strat muscular înconjoară
articulaţia umărului, de unde provine şi numele de coiful rotatorilor. Această structură asigură nu
numai majoritatea mişcărilor umărului, dar şi stabilitatea sa, prin menţinerea capului humeral fixat în
centrul cavităţii articulare a scapulei. Este format din patru muşchi scurţi: subscapular, supraspinos,
subspinos şi rotundul mic.
Muşchiul subscapular este localizat ventral, muşchiul supraspinos este situat postero-superior,
muşchiul subspinos este localizat posterior iar muşchiul rotund mic este localizat antero-inferior.
b) Tendonul bicepsului lung. Extremităţile acestor muşchi formează
tendoanele coifului rotatorilor.
Acestea se inserează pe scapulă şi converg spre extremităţile superioare ale osului humeral, la
nivelul tuberozităţii mici si mari.
Între cele două tuberozităţi se descrie culisa bicipital, la nivelul căreia
pătrunde tendonul bicepsului lung, care se fixează pe faţa superioară a glenei şi pătrunde în cavitatea
articulaţiei osului humerus.
Acesta permite menţinerea capului osului humeral în cavitatea glenoidă.
c) Muşchii superficiali generează forţa şi viteza necesară mişcărilor.
Începând cu muşchiul deltoid, dens, triunghiular şi larg, care formează conturul umărului.
Plecând din claviculă şi scapulă, ele se inserează pe osul humerus pentru a acţiona, împreună
cu marele pectoral, în vederea mişcării braţului înspre partea din faţă, împreună cu rotundul mare şi
marele dorsal.
 Figura 5. Articulaţia umărului-muşchii coafei rotatorilor (1)

Umărul are două spaţii de alunecare, fără cartilaj, a căror funcţionare este indispensabilă:
- articulaţia scapulo-toracică: formată numai din ţesut adipos celular, ea
permite scapulei să alunece pe cavitatea toracică, asigurând astfel o bună poziţionare a glenei în
raport cu capul humeral.
- bursa subacromială: aceasta este o bursă foarte fină care conţine o mică
cantitate de ţesut sinovial care se interpune între claviculă şi acromion, în partea superioară şi osul
humerus în partea inferioară. Rolul său este de a facilita alunecarea între coiful rotatorilor şi partea
superioară a umărului.
O parte a mobilităţii umărului este datorată celor două mici articulaţii:
- articulaţia sterno-claviculară care este situată între claviculă şi stern, este
în permanenţă mobilă, deoarece orice mişcare a membrului superior îi este transmisă acesteia.
- articulaţia acromio-claviculară reuneşte acromionul şi clavicula,
permiţând claviculei să execute mişcări de rotire de anumite grade, dinspre anterior către posterior.
Sinoviala: Stratul intern, sinovial, tapetează capsula articulară. Cum inserţiile acesteia se fac
la oarecare distanţă de învelişul cartilaginos al suprafeţelor articulare, ea se recurbează pentru ca
printr-un traiect recurent să se înapoieze către ele.
Refelexiunea este mai vizibilă pe humerus, unde depărtarea dintre inserţia capsulei şi
suprafaţa articulară este mai mare.
La locul unde se reflectă, sinoviala este ridicată prin acele frâuri fibroase ce determină
formarea de mici plici sinoviale în interiorul articulaţiei.
Sinoviala trimite în afară două prelungiri constante care străbat prin orificiile capsulei: prima
poartă denumirea de bursa subscapularului, deoarece trecând prin spaţiul dintre ligamentele
glenohumerale superior si mijlociu merge sub muşchiul subscapular, a doua poartă numele teacă
sinovială intertuberculară, deoarece însoţeşte tendonul capului lung al bicepsului. Mai există unele
burse sinoviale periarticulare inconstante.

Figura 6. Articulaţia umărului-muşchii coafei rotatorilor (5)

Mişcările articulaţiei scapulo-humerale
La nivelul acestei articulaţii, cu 3 grade de mobilitate, există mişcări de: flexie sau proiecţia
înainte a braţului (95-100 grade), extensie (20-35 grade), abducţie: îndepărtarea braţului de trunchi
(90 grade), adducţie: apropierea braţului de trunchi şi poate merge pâna la 10 grade în direcţia opusă,
rotaţia internă (80 grade), rotaţie externă (50-60 grade) şi circumducţie.
- Mişcarea de abducţie (îndepărtarea braţului)
În această mişcare cele două extremităţi ale humerusului suferă o deplasare în sens invers.
Extremitatea inferioară urcă iar cea superioară coboară. Mişcarea se face până când marea
tuberozitate se loveşte de porţiunea superioară a glenoidei.
În acest moment, suprafaţa articulară a capului humeral părăseşte aprope cavitatea glenoidă şi
intră în contact cu porşiunea înferioară a capsulei articulare.

Figura 7. Abducţia umărului (6)

 Muşchii abductori ai umărului sunt:
- deltoidul cu toate fasciculele lui
- supraspinosul
- lunga porţiune a bicepsului brahial
Mişcarea de abducţie se poate face numai până la un unghi de 90 de grade. Peste această
valoare, ridicarea humerusului nu este posibilă datorită prezenţei acromionului.
Ridicarea braţului peste 90 de grade se face numai cu ajutorul mişcării de basculă laterală a
scapulei.
Bilanţ articular:
• Poziţia iniţială: subiectul în şezând/ortostatism, cu membrul superior de testat în poziţie
anatomică.
• Poziţia finală: subiectul în şezând/ortostatism, braţul ajunge în unghi de 90 grade faţă de
trunchi.
• Poziţia goniometrului:
o Centrul goniometrului se plasează pe faţa posterioară a articulaţiei scapulo-humerale, în
centrul acesteia.
o Braţul fix pe linia laterală a trunchiului.
o Braţul mobil paralel cu linia de mijloc a feţei posterioare a braţului, urmărind mediusul. În
cazul prezenţei cotului în valg, se urmăreşte olecranul.
• Poziţia examinatorului este în spatele membrului testat.
- Mişcarea de adducţie (apropierea braţului)
Această mişcare se face în sens invers mişcării de abducţie. Un rol important revine greutăţii
membrului şi gravitaţiei, mişcarea fiind controlată tot de muşchii abductori care, prin contracţia lor
izometrică, dirijează apropierea membrelor superioare de trunchi.
Muşchii adductori ai umărului sunt:
- pectoralul mare
- dorsalul mare
- rotundul mare şi mic
- coracobrahial
- biceps brahial
- triceps brahial
Bilanţ articular:
• Poziţia iniţială: subiectul în şezând/ortostatism, braţul în unghi de 90 grade faţă de trunchi.
• Poziţia finală: subiectul în şezând/ortostatism, braţul pe lângă corp.
 • Poziţia goniometrului:
- Centrul goniometrului se plasează pe faţa posterioară a articulaţiei
scapulohumerale,în centrul acesteia.
- Braţul fix pe linia laterală a trunchiului.
- Braţul mobil paralel cu linia de mijloc a feţei posterioare a braţului,
urmărind mediusul. În cazul prezenţei cotului în valg, se urmăreşte olecranul.
• Poziţia examinatorului este în spatele membrului testat.
- Mişcările de flexie şi extensie
Ele se fac: cu bascularea capului humeral înapoi, în flexie, şi cu bascularea capului humeral
în extensie, în timp ce extremitatea înferioară a humerusului se deplasează în sens invers, pe un arc
de cerc dispus sagital.
Amplitudinea flexiei este de 95 de grade, iar cea a extensiei de 20 grade. Amplitudinea lor se
poate mări prin intervenţia centurii scapulare şi a coloanei vertebrale până la 180 de grade în
flexie şi 35 de grade în extensie.
În flexie intervin muşchii:
- marele pectoral
- coraco-brahialul
- deltoidul
În extensie intervin muşchii:
- deltoidul
- marele dorsal

Figura 8. Mişcările umărului (6)

 Bilanţ articular flexie:
- Poziţia iniţială: subiectul în şezând/ortostatism, cu membrul de testat în
poziţie anatomică.
- Poziţia finală: subiectul în şezând/ortostatism ajunge cu braţul pe lângă ureche.
- Poziţia goniometrului:
 Centrul goniometrului plasat la nivelul articulaţiei scapulohumerale, pe
partea laterală.
 Braţul fix urmăreşte epicondilul lateral humeral, paralel cu linia
medioaxilară a trunchiului.
 Braţul mobil paralel cu linia de mijloc a feţei laterale a braţului,
urmărind epicondilul lateral humeral.
- Poziţia examinatorului faţă de segmentul testat este de aceeaşi parte a
membrului.
Bilanţ articular extensie:
• Poziţia iniţială: subiectul în şezând/ortostatism/decubit ventral, cu membrul de testat în
poziţie anatomică.
• Poziţia finală: subiectul în şezând/ortostatism/decubit ventral îşi deplasează braţul spre
înapoi, până la limita de mişcare.
• Poziţia goniometrului:
- Centrul goniometrului plasat la nivelul articulaţiei scapulohumerale, pe
partea laterală.
- Braţul fix urmăreşte epicondilul lateral humeral, paralel cu linia
medioaxilară a trunchiului.
- Braţul mobil paralel cu linia de mijloc a feţei laterale a braţului, urmărind
epicondilul lateral humeral.
• Poziţia examinatorului faţă de segmentul testat este de aceeaşi parte a membrului.
- Mişcările de rotaţie internă şi externă
Ele se realizează în jurul unui ax longitudinal ce trece prin capul humeral în jurul axei
anatomice lungi a humerusului. Amplitudinea lor este de 80 de grade pentru rotaţia externă şi 95 de
grade pentru rotaţia internă. În mişcarea de rotatie internă, capul humerusului alunecă dinainte –
înapoi pe cavitatea glenoidă.
Mişcarea este produsă de muşchii:
- supraspinos
 - rotundul mare
- subscapular.
În mişcarea de rotaţie externă, capul humerusului alunecă dinapoi – înainte pe cavitatea
glenoidă.
Mişcarea este produsă de muşchii:
- subspinos
- micul rotund.

Figura 9. Rotaţia internă şi externă a umărului (6)

- Mişcarea de circumducţie
Această mişcare însumează mişcările precedente care se execută in jurul celor trei axe. Capul
humeral descrie un mic cerc urmărind conturul cavităţii glenoide, în timp ce extremitatea inferioară a
humerusului descrie un cerc mare, dar în sens invers.
Între articulaţiile centurii scapulare şi articulaţia scapulohumerală este o strânsă legătură în
mişcările variate şi ample ale membrului superior.

Figura 10. Circumducţia umărului (6)

 3. Tipuri de afecţiunile ale umărului:
• Sinovita
• Leziuni de cartilaj
• Corpi liberi intraarticulari
• Leziuni de labrum articular
• Leziunile de tip SLAP
• Leziuni de tendon lung al bicepsului brahial
• Instabilitatea cronică a umărului
• Rupturile de coafă a rotatorilor
• Umărul înghețat (capsulita adezivă, capsulita retractilă)
• Tendinopatia calcifiantă
• Sindromul de conflict subacromio-coracoidian
• Artroza acromioclaviculară

Figura 11. Rupturile de coafă a rotatorilor (1)

Leziunile de tip SLAP
O leziune de tip SLAP este o separare traumatică a labrului superior care se extinde dinspre
anterior spre posterior implicând sau nu originea tendonului capului lung al bicepsului brahial.
Cauza poate fi o tensiune extremă în tendonul bicipital (faza de decelerare a mișcării de
aruncare cu cotul întins), o cădere pe cot cu brațul flectat, luxaţia de umăr.
 Durerea este simptomul principal. Clinic pot fi pozitive semnele pentru tendonul bicepsului
(Yergasson, Speed test).
Radiologia rămâne nerelevantă în lipsa smulgerii unui fragment osos. Testul IRM este de
elecție.
Fixarea leziunii SLAP se poate face cu capse, șurub, sutură pe ancoră sau sutură tip “all-
inside”.
Recuperarea după repararea unei leziuni tip SLAP presupune imobilizarea umărului și
mobilizarea cotului, pumnului și mâinii 1 săptămână, evitarea rotației externe și aducției 3 săptămâni,
întărirea protejată a bicepsului la 4-5 săptămâni, mobilizarea activă la 4-5 luni.
Leziuni de cartilaj
Leziunile de cartilaj în articulația umărului sunt mai degrabă rezultatul luxațiilor articulare
decât al celor degenerative, spre deosebire de alte articulații.
Clinic apare durerea de repaus, limitarea mișcării și crepitus, dacă e vorba de o cauză
degenerativă (artrita reumatoidă), și instabilitatea de umăr dacă este o cauză traumatică.
Radiologic se pot decela leziuni degenerative (pensarea spațiului articular, osteofiți
marginali) sau leziuni osteocartilaginoase traumatice (leziune Hill-Sachs, leziune Bankart osoasă
etc).
Artroscopic se pot decela și evalua leziunile (omartroza, artropatie prin defect de coafă a
rotatorilor cu expunere de os subcondral etc). Uneori poate fi tratată leziunea de bază, alteori pot fi
făcute intervenții paliative: lavaj articular și ablatia corpilor liberi și detritusurilor, îndepărtarea
fragmentelor de cartilaj instabile cu stabilizarea marginilor defectului. Pot fi, de asemenea, efectuate
intervenții de stimulare a formării de fibrocartilaj: microfracturi și abraziune a osului subcondral.
Umărul va fi mobilizat rapid după intervenție pentru a evita aderenţele.
Conduită postoperatorie
Recuperarea umărului diferă ca perioadă de timp de la caz la caz, în funcţie de diagnostic,
vârsta, gradul de receptivitate al pacientului, etc.
Protejarea umărului afectat şi evitarea solicitării la capacitatea lui maximă sunt necesare o
perioadă limitată de timp. Ridicarea braţului deasupra nivelului umărului trebuie evitată până la
vindecare, în schimb braţul şi mâna pot fi folosite la activităţi ce nu presupun ridicare, împingere sau
cărarea unor greutăţi. În anumite situaţii aceste restricţii pot deveni permanente.
 4. Artroplastia de umăr

Figura 12. Artoplastie de umăr (4)

Mulți oameni cunosc pe cineva cu un genunchi sau șold artificial. Inlocuirea articulației
umărului (artroplastia de umăr) este mai rară dar este la fel de eficientă în alinarea durerilor
articulare.
Operația de înlocuire a umărului a fost facută pentru prima dată în Statele Unite în anii 1950.
A fost folosită ca tratament pentru fracturile grave ale umărului.
De-a lungul anilor, aceasta procedură ajuns sa fie folosită pentru multe alte afecțiuni
dureroase ale umărului.
Acestea includ:
• artroza umărului
• artrita reumatoidă (poliartrita reumatoidă)
• artroza posttraumatica
• artropatie după ruptura coifului rotatorilor (combinatie intre artroza severa si ruptura
masiva nereparabila a tendoanelor coifului rotatorilor)
• necroza avasculară (osteonecroza)
• alte operații precedente de inlocuire a umărului eșuate
In prezent, multi chirurgi ortopezi folosesc în practică operația de înlocuire a umărului.
Aproximativ 23000 de oameni fac această operație în fiecare an în Statele Unite, în
comparație cu peste 700000 de pacienți care sunt supuși unei înlocuiri de șold sau genunchi.
Umărul este o articulație de tip bilă-cavitate care va permite să ridicați, rotiți și să indoiți
brațul, să-l ridicați înainte, înapoi și în lateral.
 Intr-un umăr normal partea de sus, rotundă a osului brațului (capul humeral) alunecă pe
locașul mic în formă de farfurie (glena) al scapulei (omoplat).
Aceste suprafețe articulare sunt acoperite, în mod normal, de cartilagiu neted, permițând
umărului să se miște amplu decât orice altă articulație din corp.
Muschii si tendoanele inconjuratoare asigura stabilitate si sprijin. Din pacate, boli precum
cele mentionate mai sus duc la distrugerea cartilagiului si deteriorare mecanica a articulatiei
umarului. Rezultatul este de multe ori ori durerea, de asemena umarul intepeneste producand
cracmente la miscare, aparand pierderea fortei si a miscarii si o functinalitate foarte proasta. a
umarului.
Exista mai multe tipuri de artroplastii ale umarului. Artroplastia totala obisnuita implica
inlocuirea suprafetelor uzate cu o bila de metal foarte neteda atasata la o tija si o cavitate din plastic
special.
Componentele au marimi diverse. Daca osul este de buna caliate atunci se poate folosi o
componenta humerala necimentata fixata prin press-fit. Daca osul este moale coomponenta humerala
poate fi fixata cu ciment de os. In cele mai multe cazuri se foloseste o componenta glenoida formata
in totalitate din plastic special (polietilena) fixata cu ciment.
Nu se recomanda impalntarea unei componente glenoide daca:
• glena are cartilagiu de buna calitate
• osul de la nivelul glenei este puternic distrus
• tendoanele coifului rotatorilor sunt rupte dincolo de posibilitatea de reparative
Un alt tip de inlocuirea umarului este artroplastia totala inversata.
Aceasta procedura a fost dezvoltata in Europa in anii ’80 si aprobata in Statele Unite abia in
2004.
Artroplastia totala inversata este folosita in urmatoarele cazuri:
• coif al rotatorilor complet rupt
• artrita severa ( artropatie dupa ruptura coifului rotatorilor)
• o inlocuire a umarului care a esuat
Operatia de inlocuire a umarului este o procedura ce necesita o tehnica foarte buna si de aceea
trebuie facuta de catre o echipa chirurgicala experimentata. Fiecare caz are specificul lui. Chirurgul
ortoped va evalua atent situatia inainte de a lua o decizie.
 Figura 13.Tipuri de articulaţii artificiale ale umărului (4)

Forţe care acţionează asupra articulaţiei umărului

Figura 14. Forţe în abducţie (7)

Greutatea corporală acţionează ca un vector de forţă asupra centrului de gravitaţie şi prin
urmare greutatea segmentară acţionează asupra centrului de masă al segmentului considerat. În cazul
umărului,momentul cinetic al braţului ar fi distanţa perpendiculară între vectorul forţă,care
acţionează asupra centrului de masa şi centrului de rotaţie al umărului.
 Momentul cinetic creat în umăr de către greutatea braţului este produsul greutăţii braţului pe
distanţa perpendiculară între centrul de gravitaţie al braţului şi axa de rotaţie a umărului.Greutatea
segmentară a braţului este 5% din greutatea corporală totală,dar lungimea acestuia face să se
genereze momente cinetice foarte elevate,deoarce valoarea sa vine determinate de masa de masa de
mobilizat şi de lungimea dintre punctual de aplicare al masei şi centrul de rotaţie al mişcării.
Momentul cinetic generat în timpul abducţiei umărului ar trebui să fie compensate de muşchii
stabilizatori ai umărului şi intensitatea lucrului muscular efectuat să fie direct proportional cu
momentul cinetic pentru a echilibra.
Momentul creat în umăr atunci când facem flexia cotului diminuează distanţa între centrul de
gravitaţie şi axa de rotaţie

Figura 15. Forţe în articulaţia umărului (7)

 Bibliografie

1. http:// anatomie.romedic.ro/articulatiascapulohumerala - umărul

2. http://www.chirurgortoped.ro/afectiuni-si tratamente/afectiuni-ale-umarulu i/
3. Papilian, V. Anatomia omului, Editura ALL, 2003
4. http://www.ortopedmariusbar.ro/informatiimedicale/artroplastiadeumar.html
5. Netter, F. Atlas de anatomia omului,Editura Medicala Callisto,2010
6. Balint,T.Evaluarea aparatului locomotor,Editura Tehnopress,200
7. http://zl.elsevier.es/es/revista/fisioterapia-146/cinetica-articular-hombro-revision-una-
decadainvestigaciones-13014218-articulos-2001