Creaţionism ştiinţific

După cum vedem, originea speciilor pare un subiect foarte complicat. De aceea daţi-mi voie
să fac o sinteză a informaţiilor de mai sus. Totodată trebuie să ne concentrăm pe esenţa
lucrurilor şi să neglijăm amănunte nefolositoare. Problemele fundamentale sunt:

1-Creaţionism sau evoluţionism? Care teorie este adevărată?

2-Exista o a treia posibilitate?
3-Dacă ar fi creaţionismul adevărat, în ce formă este el credibil? 4-Daca evoluţionismul ar fi
adevărat, atunci care este forma sa adevărata?

Să le luăm pe rând.
Evoluţionismul, aşa cum îl descrie Darwin, şi anume precum că ar exista fenomenul de
speciaţie, adică transformarea unei specii într-o altă specie, este contrazis total de către
ştiinţele moderne. Totuşi va rog să nu aruncaţi tot darwinismul la gunoi. Poate că totuşi este
ceva bun şi aici. Vom vedea!

Ce ne mai rămâne? Creaţionismul.

Există mai multe teorii pe care le-am putea intitula teorii creaţioniste. Una din ele este
creaţionismul biblic sau religios, care afirmă că omul a fost modelat din lut, după care o fiintă
divină a suflat peste el dându-i viată. Teorii asemănătoare există în mai toate religiile. Nu
cred că este nevoie să spun că această poveste poate fi privită ca o exprimare metaforică,
pentru simplul fapt că Dumnezeul atotputernic şi omniscient nu are nevoie de lut ca să
creeze oameni ci ar fi putut să pocnească din degete pentru a creea ceea ce ar dori. Nici
această teorie nu trebuie să o aruncăm cu totul şi cu totul la gunoi. Vom vedea că şi aici
există ceva bun pentru o teorie pe care eu o intitulez: creaţionism ştiinţific.

La capitolul creaţionism, mai avem teoria proiectantului, designului inteligent. În paranteză

fie spus, eu denumesc teoria proiectantului inteligent şi nu aşa cu se cam obişnuieşte să se
spună şi anume teoria proiectului inteligent. Asta deoarece inteligenţa este mai degraba
caracteristica unei persoane, unei constiinţe şi nu a unui obiect. Totuşi, nici teoria proiectului
inteligent nu este total eronată, ţinând cont de faptul că şi un lucru poate fi numit inteligent,
sugerând cu asta că de fapt persoana care l-a făcut, l-a făcut în mod inteligent.

Dar să trecem la ale noastre. Deci ne-a mai rămas teoria proiectantului inteligent. Am văzut
că oamenii de ştiinţa critică cu spor această teorie, argumentând că ea nu îndeplineşte
criteriile pe care trebuie să le îndeplinească o teorie pentru a fi ştiinţifică. În primul rând cred
că aţi remarcat faptul că acele criterii au denumiri care nu sunt accesibile omului de rând,
deci sunt noţiuni de specialitate. Aceste noţiuni pot fi inţelese numai şi numai dacă citim
multe carţi despre ele.

În afara de acest lucru aceste noţiuni sunt interpretabile, adică nu au un sens concret.
Fiecare om de ştiinţa are o altă interpretare pentru aceste noţiuni. Deci ele sunt ca o plaja cu
nisip mişcător pentru un constructor de case. Nu cred că mai e nevoie să explic faptul că pe
această plajă nu se pot construi case. Aşadar nici cu aceste criterii nu putem să definim
precis dacă o teorie e ştiinţifică sau nu.

Dar, să luăm un exemplu concret. Criteriul falsificabilităţii.

Karl Raimund Popper CH (n. 28 iulie 1902 în Viena; d. 17 septembrie 1994 în Londra) a fost
un filozof de origine austriacă şi engleza care a scris cartea "Logica cercetării", apărută în
1934. În această carte tratează problematica diferenţierii dintre ştiinţă şi pseudoştiinţă şi
explică teoria falsificabilităţii.

Nu există doi oameni de ştiinţa care să definească în mod identic această teorie. Înţelegerea
acestei teorii nu ne este necesară, pentru că aceasta teorie nu este falsificabilă. Într-un
cuvânt, aceasta teorie NU ESTE ŞTIINŢIFICĂ. Ne amintim faptul că falsificabilitatea era un
criteriu care trebuia să definească dacă o teorie e sau nu e ştiinţifică. Deci, dacă aplicăm
acest criteriu teoriei lui Popper, adică teoriei falsificabilităţii, ea nu este falsificabilă deci nu
este ştiinţifică. Nefiind ştiinţifică ea nu are cum să fie criteriu care să definească dacă o
teorie e ştiinţifică sau nu. E cam aiuritor, ştiu! De aceea aruncăm toate criteriile ştiinţifice la
gunoi, deci nu trebuie să mai ţinem cont de ele.