Sunteți pe pagina 1din 2

Sportul este o activitate care influențează stilul de viată,

sănătatea sau personalitatea unui om.

Sportul te învață să lupți pentru scopul tău și să nu te lași dezamăgit de momentele


dificile. Psihicul se hrănește cu dorința de recunoaștere, de depășire a sinelui și de progres, astfel
că odată ce gustul micilor victorii s-a instalat, iar dorința de autodepășire există, apare ambiția de
a atinge obiectivele setate. Ambiția înseamnă urmărirea unui țel și dorința de a face tot ce stă în
puterea ta pentru a-l atinge. Încrederea este un element fundamental în performanță sportivă.
Încrederea descrie felul în care facem față eșecurilor sau provocărilor care pot amenința
imaginea de sine și sentimentul auto-eficacității. Sportivii care au un nivel ridicat de încredere
vor accepta că înfrângerile sunt părți necesare ale parcursului unui sportiv și că acestea sunt
inevitabile.
Prezentarea importanței tuturor competențelor cheie, amintindu-le părinților că nu doar
competențele de comunicare în limba materna și cele matematice au rol definitoriu în viața unui
copil. Astfel, ghidarea activității educaționale va fi centrată pe rezolvarea de probleme din lumea
reală, din viața cotidiană.Formarea celor 8 competențe cheie pe care le vor dezvolta până la
finalul clasei a VIII-a.

1.Comunicarea în limba maternă


-Receptarea şi interpretarea unor idei/ informaţii/ opinii/ sentimente în contexte previzibile.
-Utilizarea unor convenţii de comunicare în cadrul interacţiunilor verbale în contexte previzibile,
cu asumarea câtorva roluri .

2.Comunicarea în limbi străine


- Participarea la interacţiuni verbale, pe teme cunoscute, în limba străină

3. Competențe matematice și competențe de bază în științe și tehnologii.


- Prelucrarea datelor de tip cantitativ, calitativ, structural, contextual, inclusiv în format grafic -
Interpretarea unor grafice

4. Competența digitală

- Utilizarea unor metode si tehnici specifice de căutare, selecţie, colectare si organizare a


resurselor informaţionale, educaţionale şi a aplicaţiilor în format digital în limba română şi în cel
puţin o limbă modernă, disponibile pe internet

5. Competențe sociale și civice

- Manifestarea unei atitudini pozitive faţă de sine şi faţă de ceilalţi, faţă de identitatea culturală
proprie şi faţă de identitatea celor care aparţin unor culturi diferite
6. A învăța să înveți.
- Identificarea şi aplicarea unor strategii și tehnici de învățare eficientă

7.Inițiativă și antreprenoriat.
- Manifestarea abilităţii de a lucra individual şi în echipe pentru rezolvarea unor probleme care
presupun schimb de opinii, planificare, organizare, obţinerea unor rezultate, evaluare, reflecţie
critică

8.Sensibilizare și exprimare culturală.


Analizarea posibilităţilor de dezvoltare personală - Alegerea traseului profesional potrivit
posibilităţilor şi intereselor personale, oportunităţilor şi provocărilor specifice diferitelor
alternative

S-ar putea să vă placă și