LEGENDA CIOCARLIEI

de Vasile Alecsandri

Cu predilectie la Vasile Alecsandri intalnim preferinta sa pentru

legendele etiologice. Din categoria lor autorul prefera sa vorbeasca in versuri
despre pasari, luandu-si de obicei drept moto versuri populare, cum
procedeaza si la Legenda ciocarliei: “ Lie, Lie,/ Ciocarlie/ Zbori in soare/
Cantatoare/ Si revina / pe pamant/ Cu dulce cant.”
La fel ca si in legenda randunicii si aici pasarea era la inceput o fata “
frumoasa Lia, fecioara-mparateasca”. Actiunea legendei se petrece in
vremea cand “lupii erau pastori de oi”, iar “ ursii mancau cirezi de boi”.
Frumusetea fetei este in concordanta cu frumustea naturii: “ luceferii,
vazand-o, mai viu au stralucit”. Fata, o adevarata “ minune vie”, e descrisa
folosind cu migala epitete si comparatii miscatoare. Ea are “ fata alba”, “
ochi albastri ca floarea de cicoare”, haine scumpe.
Urmatoarele personaje dau farmec si continuitate fireasca legendei:
sunt craiul Rosu, Albul, Penes, imparatul, ce au venit sa o vada auzind ca ea
“ fura ochi si minti”. Ca in basm fata, desi e petita, nu se uita la nici un
petitor, ci dimpotriva plange. Aici ni se pare ca insusi autorul nu stie motivul
tristetii fetei. Totusi umbra ei stie de ce e trista. Taina ei e iubirea pentru
astrul ceresc, soarele, fiind din acest motiv chiar geloasa pe el cand acesta
“saruta o floare.” Lia doreste sa mearga catre soare, chiar daca acesta ii
spune ca nu e bine. Incalecata pe calul sau, Graur, Lia pleaca. Apare si aici,
la fel ca in basme, motivul caluluicare zboara “ ca vantul si ca gandul”,
motivul celor trei zile si trei nopti nedormite pentru iubire. Calul este aici
“putin nepunticios”, pentru ca “nu poate sa calce si pamantul, si marile sa-
noate”. Dar tot el, calul, o ajuta, avand un frate ce iese din unda apei .
comuniunea om-natura-animal e prezenta prin tristetea despartirii Liei de
calul sau Graur.
Ajunsa la palatul soarelui o intalneste pe mama acestuia, batrana, care
se mira cum de cineva a indraznit sa calce unde nu a mai fost nimeni.
Fiindca nu poate vedea cu ochii, dar aude foarte bine, ii ureaza
necunoscutului de e fata sa fuga pentru ca soarele e fiul ei, fara pacate. Dar
pana sa se gandeasca Lia apare Soarele, venindu-i vremea sa apuna.
Versurile “ Durerea omeneasca in veci sa nu te-ajunga/ si fie-ti scurt necazul
si fericirea lunga.” amintesc de Luceafarul lui Eminescu. Mama soarelui
revine cu o incercare pentru Lia pentru a descoperi daca e fata sau baiat ( ii
pune flori albe in pat care nu se ofilesc peste noapte, deci e fata). Atunci
mama soarelui blestemand pe Lia ca i-a rapit fiul moare. Insa blestemul o
ajunge pe Lia, transformand-o intr-o “ mica, voioasa ciocarlie” care cheama
mereu soarele “ cu dulcea ei cantare”.
Legenda, desi se incheie trist, e plina de semnificatii. Automat gandul
cititorului zboara la Catalina lui Eminescu, care iubea astrul noptii,
luceafarul. Versurile “ mare i-a fost visul/ Scurta fericirea” duc cu gandul la
marele poet roman.
Poetul a dezvoltat ideea din cantecul popular, imaginand o intamplare
in care a introdus si elemente ireale pentru a explica modul in care a aparut
ciocarlia si de ce zborul si cantecele sale au particularitati cunoscute.
Legenda contine o varietate de procedee stilistice, printer care epitete:
“anticii codri desi”, “micii Carpati uriesi”, “ vaile profunde”etc; comparatii:
codrii erau “ ca iarba” si “mici ca musuroaie Carpatii”, iar vaile si valcelele
apar “ca pe o apa lina usoare valurele”: metafore: parul, “fuior de aur”etc.
Versificatia se impune prin armonie si muzicalitate. Versul este
amplu, alcatuit din 13-14 silabe, grupate in unitati iambice, despartite prin
cezura.