Flori de mucigai

de Tudor Arghezi

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități ale unui text poetic studiat,
aparținând lui Tudor Arghezi.
~§~ ~§~ ~§~
Prezentarea curentului cultural/ literar în care se încadrează textul ales:
Perioada interbelică se caracterizează, în plan autohton, printr-o efervescență culturală, grație
multitudinii de curente culturale, cenacluri, ideologii literare, reviste apărute în acest interval de timp. În ceea ce
privește poezia modernistă, se pot distinge trei scriitori, fiecare individualizându-se printr-o viziune proprie
asupra lumii. Astfel, dacă Lucian Blaga optează pentru modernismul de tip expresionist, Ion Barbu, pentru
modernismul de tip ermetic, întreaga creație artistică a lui Tudor Arghezi reflectă preferința scriitorului pentru
un modernism eclectic (eterogen).
Un text poetic reprezentativ pentru direcția modernismului în literatura română rămâne arta poetică
argheziană Flori de mucigai, plasată în fruntea volumului cu același titlu (1931).

Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic studiat într-un curent
cultural/ literar:
În primul rând, dimensiunea modernistă a textului arghezian se evidențiază tocmai prin caracterul său de
ars poetica, discursul liric reflectând conceptul de poezie intelectualizată. Anticipată de versurile din
,,Testament” (,,Din bube, mucegaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți și prețuri noi”), poetica exprimată în ,,Flori de
mucigai” trimite la ideea unei creații lipsite de inspirație divină. ,,Slova de foc” devine imposibilă în cadrul noii
concepții poetice, lăsând să se manifeste doar ,,slova făurită” a unui creator parcă blestemat să își încerce
mântuirea prin identificarea cu un spațiu al tenebrelor, în care maleficul deține o funcție de demiurg. De aceea,
până și arta poetică se transformă într-o confesiune a secătuirii puterii creatoare. Scrierea cu ,,unghiile de la
mâna stângă” nu e o alternativă oarecare, ci o afirmare răspicată a morții poeziei ,,inspirate”.

În al doilea rând, autorul Cuvintelor potrivite optează pentru estetica urâtului, căutând să descopere
valențe estetice în aspectele urâte ale realului. Rolul poeziei este acela de transfigurare a oricăror valențe ale
realității, prin cuvânt și imagine artistică. Ca și poetul francez Charles Baudelaire, care a impus estetica urâtului
în volumul Florile răului, Arghezi consideră că orice aspect al realității, indiferent că este frumos sau urât,
grotesc sau sublim, poate constitui material poetic (lucru observabil încă din titlul ,,Flori de mucigai”, metaforă
oximoronică ce alătură două categorii estetice – frumosul și urâtul).

Prezentarea modului în care tema se reflectă în textul poetic studiat, prin comentarea a două
imagini sau idei poetice:

Tema poeziei o reprezintă creaţia literară, ca rezultat al trudei artistului de a zugrăvi un mediu uitat de
divinitate.

O primă imagine reprezentativă pentru tema operei este prima secvență lirică (primele șapte
versuri). Confesiunea lirică debutează cu pronumele personal la persoana a III-a ,,le”, care se referă la versurile
create în mediul ostil al închisorii, accentuându-le importanța. Ele reprezintă un rod al imaginației unui eu liric
însetat de creație, reprezentat prin verbul la persoana I ,,am scris” (,,Le-am scris cu unghia pe tencuială/ Pe un
părete de firidă goală”). Maniera inedită de a scrie ,,cu unghia pe tencuială” presupune un sacrificiu creator
asumat de cel care, condamnat la însingurare, este mistuit de dorința de a lăsa mărturie simbolurile artei sale.
Spațiul claustrant al ,,firidei”, întunericului și singurătatea delimitează un mediu ostil vieții, dar prielnic

Ştefania-Diana Ioja Page 1

meditației, întoarcerii nestingherite către propria conștiință. Arta devine astfel rodul exclusiv al sondării
interioare, bazată pe ,,slova făurită”, lucrată de artist cu migală și efort, căci inspirația de factură divină este
exclusă din mediul damnării. Simbolurile biblice ,,taurul”, ,,leul” și ,,vulturul”, precum și numele
evangheliștilor (Luca, Marcu și Ioan) invocă jertfa, puterea, aspirația către libertate, către absolut. Observăm
lipsa numelui evanghelistului Matei, care în iconografia creștină are asociată imaginea îngerului. Eul liric
întemeiază o nouă religie, a spiritualității de dincolo de sacralitate, a fărâmei de omenie din cel mai dezagreat
mediu social.

O altă imagine reprezentativă pentru tema operei este ultima secvență lirică (ultimele patru versuri,
care alcătuiesc cea de-a doua strofă a poeziei). Aceasta debutează cu o constatare aparent impersonală: ,,Era
întuneric”, dar care sugerează lipsa luminii exterioare, compensate de lumina interioară, care deschide calea
aspirației către absolut, către eliberare spirituală, posibilă doar la nivelul imaginației. Spațiul de ,,departe”, de
,,afară”, acolo unde se intuiește o ploaie benefică, purificatoare, sugerează tărâmul făgăduinței, zona libertății
absolute, la care sufletul chinuit al deținutului nu poate decât să aspire. Deși spiritul este eliberat prin creație,
latura perisabilă a artistului tânjește după mediul de viață familiar. Cu sacrificiu, care depășește sfera umanului,
creatorul își urmează menirea, iar durerea resimțită organic sau constrângerile fizice nu îl pot sustrage dorinței
arzătoare a spiritului. Înlocuirea ,,unghiei îngerești”, care îl călăuzise până atunci, cu ,,unghiile de la mâna
stângă” echivalează cu renunțarea conștientă la ajutorul divin și concentrarea puternică asupra propriilor puteri,
ca rezultat al unui pact cu forțele răului: ,,Și m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă”.

Analiza, la alegere, a două elemente de compoziție și de limbaj, semnificative pentru textul poetic
studiat, din seria: titlu, imaginar (univers) poetic, figuri semantice (tropi), motive poetice:

Titlul anticipează ideea poetică, fiind în strânsă corelație cu mesajul transmis prin discursul liric. În
cazul poeziei argheziene, titlul este unul oximoronic, obținut prin alăturarea insolită a cuvântului ,,floare” (un
simbol al frumuseții și al vieții) cu ,,mucigaiul” (exprimând urâtul, răul, degradarea, moartea). Acesta sugerează
,,răul” organic al lumii pe care poetul va căuta să îl sublimeze artistic, căci ,,florile” sale nu sunt ,,cu” mucigai,
ci ,,de” mucigai, adică nu apar ca urmare a unei contaminări, ci își conțin natura ,,urâtă” chiar de la naștere.
Astfel, titlul asociază cele două categorii estetice contradictorii: frumosul și urâtul.

Imaginarul poetic se structurează în jurul simbolului ,,unghiei”, care, prin repetiție, dobândește caracter
de laitmotiv. Când primul vers al textului anunță scrierea stihurilor ,,cu unghia pe tencuială”, gestul nu evocă în
primul rând durerea fizică a actului, ci mai degrabă caracterul rudimentar al instrumentului grafierii și
materialul impropriu pe care cuvintele se aștern. E vorba, aici, de un efort al unui creator care nu mai are
mijloace de exprimare (sau cele disponibile sunt, deja, ,,tocite”) și tocmai de aceea folosește la maximum
resurse improprii, cărora le descoperă potențialitatea. Astfel, motivul literar al ,,unghiei” sugerează necesitatea
de a scrie, fiind reluat prin structurile ,,unghia îngerească” și ,,unghiile de la mâna stângă”. Dacă prima
sintagmă reprezintă sacralitatea și capacitatea de a crea sub îndrumare divină, cea din urmă subliniază
necesitatea de a scrie indiferent de consecințe (sugerează impasul, dar și soluția pentru a continua procesul
artistic).

Încheiere:
Prin urmare, putem afirma că Tudor Arghezi este ,,un cronicar al infernaliilor” (Nicolae Balotă),
realizând o poezie a damnării, ca rezultat imediat al coborârii în infern și al rupturii cu tot ceea ce însemnase
arta literară până atunci. Astfel, poezia Flori de mucigai rămâne o artă poetică reprezentativă pentru întreaga
creație argheziană, autorul exprimându-și, aici, crezul liric și viziunea asupra lumii, prin mijloace artistice
inedite.

Ştefania-Diana Ioja Page 2