COMUNICARE ÎN

FARMACIE

CURS 1
 COMUNICAREA
Comunicarea, domeniu al ştiinţelor sociale, prezintă o multitudine de ipostaze

Ø comunicare artificială;
Ø comunicare biologică;
Ø comunicare socială;
Ø comunicare culturală;
Ø comunicare managerială;
Ø comunicare muzicală;
Ø comunicare plastică;
Ø comunicare cibernetică;
Ø comunicare organizaţională etc.
 COMUNICAREA

Etimologic, termenul provine din limba latină, unde "communis"

înseamnă "a fi în relaţie cu, a pune de acord, a pune în comun
(lucruri, inditerent de natura lor)". Aceasta înseamnă că etimologic
comunicarea transmite ideea relaţiei cu celălalt (com=cu).

Comunicarea poate fi verbală sau nonverbală, interpersonală sau

intrapersonală etc.
Limba poate fi maternă sau de circulaţie internaţională.
Limbajul poate fi verbal, nonverbal şi paraverbal. Dar poate fi şi
artistic, matematic, filosofic, economic, emoţional etc.
Comportamentul poate fi pozitiv sau negativ, verbal sau
nonverbal.
 COMUNICAREA
Funcţiile comunicării

Ø funcţia emotivă. Comunicarea oferă posibilitatea individului de a-şi

exterioriza emoţiile prin diferite mijloace stilistice, interjecţii, diferite
expresii, epitete şi comparaţii;
Ø funcţia politică sau deliberativă, atunci când discursul stabileşte
oportunitatea sau, dimpotrivă, inoportunitatea unei acţiuni;
Ø funcţia retorica se referă la faptul că un individ poate comunica
sub o anumită formă mesajul către interlocutor în vederea obţinerii
unui anumit tip de răspuns;
 COMUNICAREA
Funcţiile comunicării
Ø funcţia demonstrativă. În acest caz comunicarea se referă fie la elogierea
sau blamarea unor personalităţi, fie la exprimarea satisfacţiei faţă de un
eveniment sau la exprimarea părerii de rău cu privire la calamităţi şi
dezastre naturale;
Ø funcţia persuasivă vizează faptul că emiţătorul îl poate determina pe
receptor să se conformeze unui anumit răspuns, prin intermediul unui
anumit mesaj;
Ø funcţia poetică, punându-se accent pe modul în care se comunică mesajul
transmis. Este vorba nu atât despre ce se spune, cât despre cum se spune.
Limbajul verbal oferă o multitudine de posibilităţi pentru exprimarea poetică
a unei persoane;
 COMUNICAREA
Funcţiile comunicării

Ø funcţia referenţială vizează faptul că orice mesaj are un anumit

subiect şi este transmis într-un anumit cadru situaţional în care
se desfăşoară comunicarea;
Ø funcţia metalingvistică. În vederea menţinerii unor relaţii
amiabile cu alte persoane în comunicare trebuie să fie utilizate
metacuvintele;
Ø funcţia fatică are în vedere caracteristicile canalului de
comunicare şi controlul bunei funcţionări a acestuia.
 COMUNICAREA
Nivelurile comunicării

În funcţie de numărul participanţilor şi tipul de relaţie dintre ei, există

cinci tipuri de comunicare:
Ø intrapersonală, în care emiţătorul şi receptorul este una şi
aceeaşi persoană;
Ø interpersonală presupune doi participanţi diferiţi în cadrul
procesului de comunicare;
Ø de grup este o ipostază a comunicării interpersonale, dar
care presupune mai mult de doi participanţi;
Ø publică implică prezenţa unui emiţător unic şi a unei
multitudini de receptori;
Ø de masă presupune prezenţa instituţiilor comunicării de
masă, presa scrisă, audiovizuală şi Internetul, care
alimentează cu informaţii, filtrate potrivit unor criterii
specifice, publicul larg.
 COMUNICAREA
Comunicarea intrapersonală

Comunicarea pe orizontală se referă la comunicarea individului cu

el însuşi.
Relaţiile interpersonale de prietenie se stabilesc spontan, fiind
bazate pe simpatie, empatie şi nevoi comune. Relaţiile
interpersonale sunt benefice pentru indivizi deoarece contribuie la
dezvoltarea personalităţii acestora în vederea conformării la diferite
norme.
Relaţiile de grup sunt relaţii pe orizontală care dezvoltă o serie de
norme, reguli şi modele de comportament. Comunicarea în astfel
de grupuri poate fi pozitivă sau negativă în funcţie de efectele
reţelei astfel create.
 COMUNICAREA
Comunicarea intrapersonală

poate satisface nevoia de:

Ø afecţiune şi de recunoaştere a valorii personale;
Ø autocunoaştere;
Ø control;
Ø dominare;
Ø conducere;
Ø joc şi distracţie;
Ø incluziune etc.

Prin intermediul relaţiilor interpersonale oamenii îşi dezvoltă

personalitatea.
 COMUNICAREA
Comunicarea de grup

Este comunicarea realizată în cadrul unei echipe, în cadrul familiei,

grupului de prieteni, în cadrul grupului de muncă, în cadrul unui
cerc restrâns de persoane sau în cadrul firmelor mici.
Formarea grupului este rezultatul dorinţei de cooperare în vederea
atingerii unui scop comun.
De regulă grupul nu este format din mai mult de 15 persoane.
Dacă grupul este mare apare fenomenul de scindare, de structurare
în grupuri mai mici, în funcţie de interesele şi nevoile fiecărui individ
în parte.
 COMUNICAREA
Comunicarea publică reprezintă expunerea, discursul,
prezentarea susţinută de către o persoană în faţa unui auditoriu,
format din cel puţin 3 persoane. În această categorie intră
conferinţele, cursurile, pledoariile avocaţilor, prelegerile,
comunicările ştiinţifice, luările de cuvânt, prezentările de rapoarte şi
dări de seamă, discursurile politice etc.

Comunicarea de masă se realizează prin intermediul mijloacelor

comunicaţionale moderne: presă, TV, Internet, radio, cinematograf,
multimedia etc. şi presupune transmiterea de informaţii de la un
număr de indivizi către publicul larg.
Acest tip de comunicare, în comparaţie cu celelalte tipuri de
comunicări, se caracterizează, în toate cazurile, printr-o slabă
prezenţă a feed-back-ului, incomplet şi mult întârziat.
ASPECTE LEGALE ÎN PROBLEMA
COMUNICĂRII

Aspectul etic (moral) al comunicării presupune abordarea

conceptului prin prisma unor norme şi criterii etice.
Un act de comunicare este moral dacă protejează libertatea de
alegere a receptorului, oferindu-i informaţii, dar şi ajutându-l să
aleagă şi să decidă în cunoştinţă de cauză.
Comunicarea umană este imorală dacă informaţiile transmise sunt
false, neadevărate, parţial adevărate sau chiar dacă vorbitorul
ascunde anumite informaţii receptorului, indiferent de motive.
ASPECTE LEGALE ÎN PROBLEMA
COMUNICĂRII

Dacă un individ poate să comunice interpersonal într-un mod etic,

comunicarea de masă, de cele mai multe ori, este imorală, cel puţin
pentru o anumită categorie de receptori.
În vederea unei comunicări etice au fost stabilite coduri
deontologice pentru fiecare profesie în parte, în cadrul cărora
deontologia comunicării este esenţială. Astfel există codul
deontologic al comunicatorilor profesionişti, al jurnaliştilor, al
medicilor, al farmaciștilor, al economiştilor, al avocaţilor şi
consultanţilor pe diferite probleme.
ASPECTE LEGALE ÎN PROBLEMA
COMUNICĂRII

În sens restrâns, comunicatorul profesionist este acea persoană

desemnată să reprezinte instituţia/organizaţia în faţa publicului şi a
presei şi poate fi atât un specialist din domeniul respectiv, cât şi un
fost junalist (ofiţerul de presă sau de informaţii, purtătorul de
cuvânt).
Activitatea comunicatorului profesionist trebuie să se desfăşoare
într-un cadru de norme şi de principii morale.
ASPECTE LEGALE ÎN PROBLEMA
COMUNICĂRII

În sens larg, comunicatorul profesionist poate fi purtător de cuvânt,

ofiţet de presă, politician, diplomat, profesor, jurnalist, specialist în
PR, editor, redactor, analist politic sau economic, artist, realizator de
emisiuni, avocat, preot, medic, farmacist etc.

Cu alte cuvinte comunicatorul profesionist este cel care, în vederea

desfăşurării profesie sale de bază, comunică într-o măsură mai
mare decât alţi indivizi.
ASPECTE LEGALE ÎN PROBLEMA
COMUNICĂRII

În deontologia profesiilor de bază, deontologia comunicării deţine o

pondere ridicată. Conform acesteia, comunicatorii profesionişti
trebuie să:
Ø distribuie o informaţie clară;
Ø relateze întotdeauna adevărul;
Ø prezinte ştirea de presă exactă, obiectivă şi fară păreri
personale;
Ø corectează cu promptitudine orice comunicare eronată de care
sunt responsabili;
Ø comunice sincer;
Ø respecte viaţa privată a cetăţenilor;
Ø fie oneşti numai în contact cu alţii, ci, cel mai importam, cu înşişi
ca indivizi;
ASPECTE LEGALE ÎN PROBLEMA
COMUNICĂRII

Ø renunţe la activitatea lor ori de câte ori o consideră lipsită de

etică;
Ø îşi asume răspunderea pentru exprimarea ideilor preluate;
Ø se oblige să identifice sursele şi obiectivele acestora pentru toate
informaţiile preluate şi oferite publicului;
Ø protejeze confidenţialitatea informaţiilor;
Ø îndepărteze informaţiile ce ar putea afecta bunăstarea altora;
Ø nu folosească informaţia confidenţială câştigată ca rezultat al
activităţilor profesionale în scopul beneficiilor personale;
Ø nu prezinte informaţii generatoare de conflicte, fară
consimţământ scris de la cei implicaţi;
Ø să nu accepte cadouri privilegii, tratamente speciale sau favoruri
de la clienţii lor;
ASPECTE LEGALE ÎN PROBLEMA
COMUNICĂRII

Ø nu accepte plata pentru serviciile profesionale de la altcineva în

afară de clientul sau angajatorul lor;
Ø nu garanteze rezultate care sunt deasupra puterii practicării
meseriei lor;
Ø păstreze secretul profesional privind sursele informaţiilor obţinute
confidenţial;
Ø se supună legii, precum şi politicilor publice care guvernează
activitatea lor şi, ori de câte ori o lege este încălcată, indiferent
din ce motiv, să acţioneze prompt pentru a corecta situaţia.
ASPECTE LEGALE ÎN PROBLEMA
COMUNICĂRII
În procesul de comunicare, fiecare participant trebuie să respecte
legislaţia în vigoare in domeniul respectiv.
Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes
general, în art. 1, stipulează că accesul liber şi neîngrădit al
persoanei la orice informaţii de interes public, constituie unul dintre
principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile
publice.
Prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care
priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice
sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de
modul de exprimare a informaţiei.
Prin informaţie cu privire la datele personale se înţelege orice
informaţie privind o persoană fizică identificată sau identificabilă.
ASPECTE LEGALE ÎN PROBLEMA
COMUNICĂRII
Informaţiile de interes public pe care fiecare autoritate sau instituţie
publică trebuie să le comunice din oficiu, sunt:
Ø actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea
autorităţii;
Ø sau instituţiei publice;
Ø structura organizatorică, atribuţiile departamentelor, programul
de funcţionare, programul de audienţe al autorităţii sau instituţiei
publice;
Ø numele şi prenumele persoanelor din conducerea autorităţii sau
a instituţiei publice şi ale funcţionarului responsabil cu difuzarea
informaţiilor publice;
ASPECTE LEGALE ÎN PROBLEMA
COMUNICĂRII

Ø coordonatele de contact ale autorităţii sau instituţiei publice,

respectiv: denumirea, sediul, numerele dc telefon, fax, adresa dc
c-mail şi adresa paginii de Internet;
Ø sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil;
Ø programele şi strategiile proprii;
Ø lista cuprinzând documentele de interes public;
Ø lista cuprinzând categoriile de documente produse şi/sau
gestionate, potrivit legii;
Ø modalităţile de contestare a deciziei autorităţii sau a instituţiei
publice în situaţia în care persoana se consideră vătămată în
privinţa dreptului de acces la informaţiile de interes public
solicitate.
ASPECTE LEGALE ÎN PROBLEMA
COMUNICĂRII

Normele deontologice sunt destinate să garanteze, prin acceptarea

lor liber consimţită, buna îndeplinire de către comunicatorul în
diferite domenii de activitate a misiunii sale, recunoscută ca fiind
indispensabilă pentru buna funcţionare şi dezvoltare a oricărei
societăţi omeneşti.