AVANGARDISMUL

LITERAR
 Sensurile termenului avangardism

Definiţie:Avangarda este o mişcare artistică amplă şi eterogenă, manifestată la

începutul secolului al XX-lea în literatură, arte plastice, muzică, în tot spaţiul cultural european.
Se defineşte prin două atitudini: opoziţia radicală faţă de tradiţie şi aspiraţia spre o absolută
înnoire a limbajelor specifice fiecărei arte.
• Termenul de avangardă vine din limba franceză (avant-garde), unde înseamnă detaşamentul
avansat al unei armate („garda dinainte") care investighează un teren necunoscut, fiind alcătuit
din soldaţi care îşi asumă riscul sacrificiului, pentru a apăra grosul armatei.
Caracteristicile avangardei literare
1) Negarea distructivă
2) Spiritul ludic
3) Valorizarea existenţei
Precursorii avangardismului
a) Lautréamont>Les Chants de Maldoror („Cântările lui Maldoror")
b) Arthur Rimbaud>Une saison en enfer („Un anotimp în infern", 1873) şi Illuminations („Iluminări",
postum, 1893)
c) Alfred Jany>Ubu roi („Ubu rege", 1896)
 Trăsăturile comune ale manifestărilor de tip avangardist:
• • opoziţia, contestarea, ruptura agresivă cu sistemul existent;
• • spiritul ofensiv (lupta, polemica, asaltul);
• • preferinţa pentru formele incendiare, şocante;
• • anticiparea permanentă, devansarea oricărei direcţii, odată formulată;
• • provizoratul, continua restructurare a formelor;
• • caracterul cosmopolit;
• • sincretismul artelor (pictopoezia, caligrame etc);
• • individualismul nonconformist dus până la anarhie;
• • exaltarea, fanatismul, frenezia verbală, elanul vital;
• • ambiguitatea generată de negaţia nelimitată;
• • atmosfera de scandal, umorul negru, grotescul, absurdul, trivialitatea;
• • repulsia morală, greaţa, dezgustul, oroarea.
•
 Avangardismul românesc

• Unul dintre momentele literaturii române sincronizate cu arta europeană a fost cel al
avangardismului. Este de remarcat faptul că artiştii români au contribuit substanţial la înnoirea
esteticii europene prin poeţi precum Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Benjamin Fundoianu
(integraţi chiar culturii franceze), dar şi prin artişti plastici - marele sculptor Constantin Brâncuşi
şi pictorul Victor Brauner.

•
 Orientările specifice avangardismului interbelic

•Constructivismul
• Una dintre orientările avangardiste ale anilor 1920 a fost constructivismul, iniţiat de gruparea şi
revista de artă abstractă olandeză De Stijl, care promova arta inspirată de construcţiile industriale,
pledând pentru un decorativism funcţional, bazat pe schematizarea, abstractizarea, formalizarea
matematică a limbajului artistic Mişcarea a avut ecou mai ales în arhitectură, prin construcţiile
realizate de Le Corbusier.
•Integralismul
• Integralismul, ca variantă românească a constructivismului, pune în centrul preocupărilor
sale oraşul modern, cu ritmurile lui intense, cucerit de inovaţiile tehnicii contemporane, înfăţişând
un peisaj geometrizat şi tern. Se preferă luciditatea, repudiindu-se intuiţia şi sentimentul.
 Programe şi reviste româneşti avangardiste

• Revista Contimporanul, apărută sub conducerea lui Ion Vinea din iunie 1922 până în 1932, susţine
constructivismul, deşi la început vorbea de un dadaism constructiv şi are unele întârziate accente
futuriste.
• Ceva mai radicale în privinţa constructivismului au fost revistele 75 HP, care a avut un singur număr
(la 1 octombrie 1924), şi Punct, apărută între 15 noiembrie 1924 şi 1 martie 1925.
• Revista Integral, care a rezistat de la 1 martie 1925 până la 1 aprilie 1928, a fost mai radicală decât
precedentele publicaţii avangardiste, având ambiţia de a impune o mişcare pe care a numit-o chiar
integralism
• Si mai sunt aparute multe altele de-a lungul anilor
 Bibliografie

•Pop, Ion, Dicționar estetico-literar, 2000, Bucuresti: Editura Atlas.


Ion Hangiu, “Dictionar al presei literare romanesti” (1790 – 1982), Bucuresti,
Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1987.

Ioan Mihut, “Simbolism,Modernism,Avangardism Indrumari metodice”, Editura
Didactica si Pedagogica, București, 1976