RSSM între 1985 și 1991.

Proclamarea independenței Republicii Moldova

Între 1985 și 1991, în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM),

perioada de conducere a lui Mihail Gorbaciov a adus schimbări semnificative
prin politica de perestroika și glasnost, care au favorizat libertatea de
exprimare și au redus cenzura. Aceste reforme au stimulat mișcările de
renaștere națională, care puneau accent pe valorile naționale, istoria
autentică și drepturile politice și civile. Un rol crucial în acest proces l-a avut
Cenaclul „Alexei Mateevici”, care, începând cu 1988, a organizat evenimente
culturale promovând cultura națională.

Apariția formațiunilor politice non-comuniste a fost un pas important către

democratizare, cu Mișcarea democratică pentru restructurare, înființată în
iunie 1988, cerând proclamarea limbii române ca limbă de stat și adoptarea
alfabetului latin. Aceste revendicări au fost urmate de mitinguri, demonstrații,
arestări și concedieri ale protestatarilor.

Frontul Popular Moldovenesc, format în mai 1989, a avut ca obiectiv

suveranitatea națională. Au apărut și alte mișcări politice, iar conștiința
națională s-a manifestat puternic la Marea Adunare Națională din august
1989, care a decis acordarea limbii române a statutului de limbă oficială și
revenirea la alfabetul latin.

Alegerile din 1990, deși marcate de lipsa de experiență și diversiuni, au

confirmat dominația comunistă în forurile legislative și executive. Mircea
Snegur a fost ales președinte al Sovietului Suprem, iar Mircea Druc a devenit
prim-ministru. În 1990, s-au adoptat legea privind drapelul național tricolor și
Declarația de suveranitate a RSSM, stabilind ziua de 31 august ca sărbătoare
națională „Limba noastră, cea română” și declarând nul Pactul Molotov-
Ribbentrop.

În contextul mișcărilor de renaștere națională din Republica Sovietică

Socialistă Moldovenească (RSSM), în august și septembrie 1990, au apărut
mișcări separatiste semnificative. Liderii găgăuzi au proclamat în Comrat
„republica sovietică socialistă găgăuză”, iar la Tiraspol a fost declarată
„republica sovietică socialistă moldovenească nistreană”. Pentru a contracara
aceste tendințe separatiste, Sovietul Suprem al RSS Moldovenești a introdus
instituția prezidențială și a declarat aceste congrese ca fiind
anticonstituționale.

În această perioadă tensionată, acțiuni violente și alegeri neautorizate au

marcat încercările de separatism în Găgăuzia și Transnistria. În decembrie
1990, președintele URSS, Mihail Gorbaciov, a încercat să mențină controlul
asupra Moldovei prin cereri restrictive, care au fost respinse de Frontul
Popular din Moldova ca o încercare de a limita suveranitatea republicii.

Începutul anului 1991 a adus o accelerare a mișcării spre independență. RSS

Moldovenească a respins desfășurarea unui referendum pentru menținerea
URSS și a avansat către desprinderea de Uniune, adoptând numele de
Republica Moldova și transformând Sovietul Suprem în Parlament.
Condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov și puciul eșuat de la Moscova din
august 1991 au consolidat căutarea independenței. La 27 august 1991, Marea
Adunare Națională de la Chișinău a culminat cu votarea Declarației de
Independență și adoptarea imnului național. Independența Moldovei a fost
recunoscută rapid pe plan internațional, cu România ca prima țară care a
oferit recunoaștere, urmată de alte state. Mircea Snegur a devenit primul
președinte al Republicii Moldova independente, consolidând un nou capitol în
istoria națiunii.