CAPITOLUL II

MEDIUL DE MARKETING

Conceptul de marketing acordă o atenţie şi un loc primordial relaţiei întreprindere

mediu.
Mediul de marketing al întreprinderii este format din ansamblul elementelor şi factorilor
exteriori acesteia care îi influenţează capacitatea de a satisface nevoile şi dorinţele
clienţilor. Mediul de marketing poartă în sine oportunităţi şi ameninţări la adresa agenţilor
economici. Este însă necesar ca acestea să fie intensificate, depistate, adică să fie
cunoscute chiar anticipate. Deci, mediul, cerinţele, tendinţele, megatendinţele, dinamica
acestuia, trebuie cunoscute. Se creează astfel premisele exploatării, fructificării şi
valorificării oportunităţilor, pe de o parte; pe de altă parte, prevenirea apariţiei
ameninţărilor.
Mediul de marketing cuprinde: micromediul şi macromediul. În figura 2.1. este prezentată
încadrarea firmei în acestea.

Fig. 2. 1. Mediiul de marketing

1
 2.1. Micromediul de marketing al întreprinderii

Micromediul de marketing cuprinde componentele mediului cu care firma este în contact

constant, permanent şi direct.
“Actorii” micromediului sunt deci: furnizorii, intermediarii, consumatorii, concurenţii,
publicul şi firma însăşi.

1. Furnizorul — reprezintă componenta principală a pieţei în “amonte” a firmei.

Sunt întreprinderi sau indivizi care livrează întreprinderii resursele materiale necesare
pentru a produce şi oferi produse şi servicii clienţilor. Ei joacă a un rol important în
desfăşurarea normală, ritmică a procesului de producţie din întreprindere şi implicit în
onorarea promptă, rapidă de către aceasta a comenzilor primite de la clienţi.
Alegerea şi selectarea furnizorilor are deci o importanţă deosebită. Dintre criteriile de
alegere nu pot lipsi: seriozitatea în respectarea disciplinei contractuale, preţul, distanţa,
cheltuielile de transport - aprovizionare, puterea economică, “imaginea” pe piaţă etc. Este
recomandabil ca întreprinderea să aibă relaţii contractuale cu mai mulţi furnizori din acelaşi
domeniu, pentru a nu fi dependentă de unul singur. Totodată, cu furnizorii principali se vor
încheia relaţii de lungă durată.

2. Intermediarii — sunt persoane juridice sau fizice care se interpun între firmă şi
furnizori, respectiv firmă şi consumatorii acesteia. Pe linia aprovizionării şi respectiv
vânzării, principalele tipuri de intermediari sunt:
a) Intermediari independenţi - angrosişti, detailişti, revânzători. Aceştia cumpără marfa, o
plătesc, obţin dreptul de proprietate asupra acesteia şi implicit riscul asupra proprietăţii.
Ei cumpără şi plătesc produsele în scopul de a obţine un profit prin revânzare.
b) Intermediarii funcţionali. - cuprind în principal angrosişti, detailişti, brokeri, agenţii şi
reprezentanţe ale firmelor. Spre deosebire de primii, aceştia efectiv numai intermediază
tranzacţii. Ei nu cumpără titIuI de proprietate asupra mărfii ci lucrează pe bază de
comision. Comisionul se stabileşte ca procent din valoarea tranzacţiei, sau în sumă fixă
pe unitatea de produs. Desigur existenţa acestora duce la creşterea preţului pe care
consumatorul final este nevoit să-l suporte pentru a obţine produsul. Pe de altă parte
însă, ei sunt necesari, mai ales în cazul produselor de uz general, al bunurilor de
consum etc. Angrosiştii se aprovizionează în cantităţi mari pe care apoi le “fracţionează”
în cantităţi mai mici destinate detailiştilor. Detailiştii vând cu bucata consumatorului final
în structura, sortimentul, în locul şi la momentul dorit de către acesta. De asemenea, se
simplifică mult relaţiile de transfer între producătorul de bază şi angrosist, respectiv între
detailist şi consumatorul final. Prin urmare, intermediarii produc utilitate de cantitate,
asortiment, de loc, de timp şi de transfer în reţeaua de schimburi şi tranzacţii care
asigură circuitul economic al produselor. În plus, producătorul poate dedica timp şi
eforturi sporite asupra problemelor de producţie.
c) Firme de distribuţie fizică - acestea dispun de baze şi depozite care asigură stocarea şi
protejarea mărfurilor înaintea verigii (destinaţiei) următoare din lanţul distribuţiei. De
obicei lucrează pe bază de contracte de închiriere cu furnizorii.
d) Firme de transporturi - asigură deplasarea mărfurilor şi integritatea acestora pe durata
deplasării între diferitele “secvenţe” ale canalului furnizor – producător - consumator.
Lucrează pe bază de comenzi, cheltuielile de transport fiind suportate de furnizor şi/sau
beneficiar în funcţie de condiţia “franco” convenită. Între aceştia. Alte categorii de
intermediari la care firma poate apela sunt:
e) Agenţi de servicii de marketing ca de exemplu: agenţii publicitare, firme de cercetări de
marketing, firme de consultanţă etc.

2
f) Instituţii financiar-bancare: bănci, agenţii de credit, firme de asigurări etc. Acestea
asigură servicii financiar-bancare.
g) Prescriptori (sfătuitori) - sunt persoane fizice sau juridice care ajută şi influenţează
cumpărătorii în decizia de cumpărare. Exemplul clasic este cel al medicului care, pe
baza consultului şi al diagnosticului, prescrie reţeta de medicamentaţie. El este un
prescriptor în timp ce farmacia este un detailist (independent sau funcţional).

3. Consumatorii — reprezintă variabila principală din micromediul de marketing al

firmei. Există 4 categorii de consumatori:

a) Consumatorii de bunuri de consum - cuprind persoane şi familii care cumpără şi

utilizează produse şi servicii destinate satisfacerii nevoilor şi dorinţelor personale şi/sau
gospodăreşti. Evident, sunt cei mai numeroşi.
b) Consumatori industriali - adică, întreprinderi sau firme care cumpără produse şi servicii
necesare producerii şi vânzării altor produse şi servicii în scopul de a obţine profit, sau
atingerii altor obiective.
c) Instituţii şi agenţii guvernamentale şi nonprofit - cumpără produse şi servicii pentru a
produce şi oferi servicii publice, sau pentru a le transfera altora, care au nevoie de ele.
d) Cumpărători externi al produselor şi serviciilor firmei - cuprind toate categoriile
precedente care au sediul în afara ţarii de origine a firmei.
Desigur o firma poate avea pieţe sau consumatori ţintă în toate cele 4 categorii de
consumatori. De exemplu, o întreprindere producătoare de calculatoare, produsele şi
serviciile ataşate care însoţesc produsele acesteia în consum pot fi cumpărate de către o
persoană, o familie, o întreprindere, primăria unei localităţi sau, oricare dintre acestea,
situate în afara graniţelor ţării în care producătorul îşi are sediul.

4.Concurenţii
Poziţia unei întreprinderi în mediu este cu atât mai solidă cu cât, aceasta va
satisface mai bine şi mai eficient decât concurenţii săi exigenţele şi tendinţele mediului,
nevoile şi dorinţele consumatorului. Pentru aceasta, pe lângă depistarea cerinţelor şi
tendinţelor mediului, a nevoilor şi dorinţelor consumatorilor, este necesară identificarea,
cunoaşterea şi monitorizarea concurenţilor
Concepţia şi orientarea de marketing distinge următoarele tipuri de concurenţi
pentru o firma:
a) Concurenţi la nivelul “dorinţelor” în cazul prezentat, a modalităţii de petrecere a serii
de către familia respectivă. Presupunem că aceasta a optat pentru restaurant.
b) Concurenţi generici. Aici intervine concurenţa între restaurante. Este vorba de a
alege natura restaurantului: cu meniuri generale sau specializate; cu băuturi
alcoolice sau fără băuturi alcoolice; cu muzică sau fără muzică etc. Presupunem că
alege un restaurant bogat în meniuri, cu băuturi alcoolice şi muzica.
c) Concurenţi la nivelul „produsului”. Se ridică problema alegerii meniului pentru cină şi
a muzicii. Se doreşte friptură (porc, vită, pui, peşte etc.), desert (prăjitură, îngheţată,
fructe etc.), băutură (coniac, bere, vin etc.), muzică (clasică. uşoara. disco. orchestră
etc.). Produsele din paranteze sunt deci în concurenţă şi implicit producătorii
acestora.
d) Concurenţi la nivelul mărci produsului (ce specie de peşte; ce fel de îngheţată; ce
marcă de coniac, bere sau vin; ce tip de muzică clasică).

3
 5. Publicul
Prin „public” se înţelege în general un grup care are un impact sau un interes actual
sau viitor asupra firmei. Orice firma îşi desfăşoară activitatea într-un „public” şi intră în
relaţii cu acesta.
Relaţiile cu publicul (Public Relations) reprezintă o componentă de bază a mixului
promoţional. În centrul acestora se află firma în ansamblul său. Ţinta relaţiilor cu publicul
constă în crearea, susţinerea şi consolidarea unei imagini favorabile, a unei reputaţii şi
notorietăţi în cadrul publicului.
Publicul nu este însă omogen, dimpotrivă este puternic segmentat. Principalele
segmente de public sunt: acţionarii firmei, investitorii de capital, publicul financiar (bănci,
firme de asigurări etc.), media (ziare, reviste, radio, televiziune), instituţii şi organisme ale
administraţiei locale şi respectiv centrale, organizaţii cetăţeneşti (organizaţii profesionale,
organizaţii pentru protecţia consumatorilor, a mediului, ale animalelor etc.), personalul
propriu al firmei. Pentru fiecare segment trebuie găsite canale şi căi specifice de
comunicare, de creare şi păstrare a unor relaţii favorabile.
Imaginea, prestigiul firmei este rezultanta părerilor şi atitudinilor segmentelor de public
faţă de firmă şi produsele sale. 0 imagine favorabilă, nu poate avea decât efecte benefice
asupra firmei:
 atrage investitorii de capital;
 generează credibilitate în relaţiile cu partenerii;
 facilitează obţinerea de credite şi împrumuturi;
 atrage forţa de muncă cu o mai bună calificare şi competenţă;
 stimulează vânzările;
 sporeşte loialitatea cIienţilor;
 facilitează lansarea şi acceptarea noilor produse pe piaţă;
 oferă şanse sporite de cucerire rentabilă a noi segmente de piaţă etc.

6. Firma
Firma însăşi face parte din micromediul şi implicit mediul de marketing. Ea intră în
relaţii cu toţi „actorii” prezentaţi. Sunt relaţii de aprovizionare, de vânzare, de colaborare şi
cooperare, de concurenţă, determinate de natura „actorului”.
Fructificarea şi valorificarea acestor relaţii depinde mult de „mediul intern de
marketing” al întreprinderii, de structurile şi relaţiile dintre componentele structurale ale
firmei. Structura organizatorică, relaţiile dintre departamentele firmei, relaţiile între
managerul de marketing şi managerii altor departamente, relaţiile dintre „boardul”
managementului şi managerii departamentelor, relaţiile dintre conducere şi ceilalţi angajaţi,
în general relaţiile umane din firma au un rol deosebit. De asemenea, mentalitatea, cultura
de marketing a întregului personal, mândria, demnitatea, prosperitatea acestuia, conferă
„personalitate” firmei.

2.2. Macromediul de marketing al întreprinderii

Componentele micromediului operează intr-un context larg de forţe şi tendinţe care

formează macromediul de marketing. Succesul firmelor depinde de capacitatea acestora
de a anticipa şi a răspunde profitabil nevoilor şi cerinţelor acestor forţe şi tendinţe, care
reprezintă „variabile necontrolabile” pentru firme. Aceste forţe ale macromediului se pot
structura în 6 categorii. Fiecare categorie cuprinde o serie de factori, componente şi
tendinţe, constituind un mediu închegat. Putem astfel vorbi de mediul: demografic,
economic, natural, tehnologic, politic şi juridic, sociocultural.

4
 2.2.1. Mediul demografic

Componenta principală a acestuia o formează populaţia. Principalele tendinţe şi

caracteristici referitoare Ia populaţie sunt:

1. Creşterea explozivă a populaţiei

Populaţia globului era în 1991 de 5,4 miliarde persoane. Ritmul mediu anual de creştere
este de 1,7%, ajungându-se la o populaţie de 6 miliarde în octombrie 2000.La ora actuală
populația globului este de 7,8 miliarde locuitori iar la sfârșitul anului 2021 era prevazută o
populație de 9,7 miliarde locuitori
Această tendinţă se află în atenţia diferitelor organisme şi organizaţii internaţionale, ale
guvernelor din numeroase tari. Îngrijorarea provocată de creşterea susţinută a populaţiei
este deteminată de doi factori principali:
a) caracterul limitat al unor resurse necesare vieţii omului pe pământ; pe de altă
parte, natural şi firesc, aspiraţiile omului către un standard de viaţă tot mai ridicat
sunt normale, în aceste condiţii, rolul plannig-ului familial creşte;
b) sporul populaţiei este inegal, provocând discrepanţe tot mai accentuate pe glob.
În zonele subdezvoltate (în care locuiesc 76% din populaţie) ritmul mediu anual
de creştere este de 2%, în timp ce în regiunile dezvoltate 0,6%. Datorită
progreselor medicinii, în economiile subdezvoltate s-a redus rata mortalităţii în
timp ce rata natalităţii este relativ constantă. Pentru aceste ţări asigurarea
hranei, îmbrăcămintei, educaţiei necesare unui standard de viaţă civilizat este o
problemă tot mai dificilă.

2. Piramida vârstei populaţiei determină într-o măsură considerabilă volumul şi

structura nevoilor.
Asistăm la diferenţieri tot mai mari, între zone, extremele acesteia fiind Mexicul (ţara cu
populaţia cea mai tânără şi într-o creştere rapidă) şi Japonia - ţara cu populaţia cea mai
bătrână. Sub aspectul vârstei se pot distinge următoarele grupe de populaţie: copii, până la
10 ani; adolescenţi 10-19 ani; tineri 20-34 ani; adulţi 35-49 ani; adulţi bătrâni 50—65 ani
bătrâni - peste 65 ani. Evident fiecare grupă are nevoi, dorinţe specifice. Oferta trebuie
dimensionată şi structurată potrivit acestora.

3. Educaţia şi instruirea populaţiei - este, de asemenea, un factor de diferenţiere şi

diversificare a nevoilor, dorinţelor şi aspiraţiilor omului.
Populaţia unei ţări cuprinde sub acest aspect următoarele grupe: analfabeţi; absolvenţi
de şcoală generaIă; absolvenţi de şcoală profesională; absolvenţi de liceu; absolvenţi de
învăţământ superior - universitate, colegiu. Ponderea cea mai mare a analfabeţilor o
întâlnim în ţările sărace, subdezvoltate, dar şi în ţările dezvoltate.
De exemplu, se apreciază că cca 10-15% din populaţia SU.A. este analfabetă, în
timp ce în Japonia această categorie este sub 1%. Dar tot în S.U.A. peste 72% dintre
absolvenţii de Iiceu continua diferite colegii sau universităţi şi mai mult de 20% dintre
americanii care au depăşit 24 de ani îşi completează studiile. Peste 80% dintre absolvenţii
de colegii sau universităţi urmează „masters”-ul. Toate acestea, pentru a avea şansa unui
loc de muncă mai bun.

4. Familia
Tradiţional familia este formată din soţ, soţie, copii şi uneori bunici. Există însă

5
următoarele tipuri de familii: persoană singură: familii fără copii: familii cu copii; căsătoriţi
sau necăsătoriţi; văduv (a).
Unele schimbări faţă de trecut se simt tot mai mult: căsătoriile se fac mai târziu; tot mai
multe familii fără copii; independenţa şi „emanciparea” mai timpurie a copiilor; numărul
familiilor în care lucrează numai bărbatul a scăzut rapid; creşte numărul persoanelor
singure (necăsătorite), a divorţurilor, concubinajelor. Fiecare categorie are nevoi, dorinţe
specifice, obiceiuri şi comportamente diferite în consum.

5. Schimbări geografice ale populaţiei

Asistăm la schimbări, modificări, deplasări în profil geografic a populaţiei, atât între ţări,
cât şi în interiorul ţărilor.
Colapsul fostei Uniuni ale Republicilor Sovietice Socialiste, a tăriilor din zona de influenţă
a acesteia este un factor care a determinat ca mulţi oameni din aceste zone să încerce să
imigreze în ţările din vestul Europei, în S.U.A., Canada. Scandinavia, Australia etc. Au
apărut state noi (ţările baltice şi-au redobândit identitatea, Cehia, Slovacia, fosta Iugoslavie
s-a dezmembrat) care amplifică complexitatea deplasărilor de populaţie. Pe de altă parte
guvernele din ţările supuse presiunii imigrării au înăsprit legislaţia privind regimul acestora.
Există deplasări ale populaţiei şi în interiorul fiecărei ţări. Se manifestă fluxuri, cum ar fi:
mediul rural către cel urban şi suburban (mai ales în marile oraşe); deplasări de la nord
spre sus, în zone cu climă mai blândă.
Aceste fluxuri atrag după sine şi modificări în structurarea geografică, teritorială a ofertei.

6. Grupuri etnice - în special în ţările cu o mare întindere se pot întâlni şi diferenţieri mari
în privinţa tradiţiilor, comportamentului în consum, determinate de factori de natură etnică,
religioasa etc. Exemplul cel mai concludent în acest sens este S.U.A. „creuzet în care se
topesc toate naţiunile lumii”. Aici întâlnim: albi 80%; negri 12%; asiatici 3%. Populaţia
hispanică reprezintă 9% din populaţia S.U.A. Fiecare însă este şi se consideră „american”.
La cealaltă extremă se află Japonia, în care populaţia este aproape omogenă sub acest
aspect.

7. Abordarea mediului demografic la nivelul „micropieţelor”

Toate caracteristicile şi tendinţele prezentate determină o ”fragmentare şi segmentare” a
populaţiei globale în microsegmente, micropieţe de populaţie. Criteriile de segmentare care
diferenţiază şi definesc aceste micropieţe, sub aspect demografic, sunt variate: sex, vârstă,
educaţie, domiciliu, etnie, stil de viaţă ş.a.m.d. Fiecare microsegment are caracteristici
proprii, specifice privind criteriile menţionate, preferinţele şi obiceiurile de consum.

2.2.2. Mediul economic

Mediul economic influenţează nevoile şi cerinţele pieţelor. Mediul economic,

cuprinde factori cum ar fi “globalizarea” economiei, nivelul de dezvoltare economică, natura
relaţiilor economice, puterea de cumpărare a populaţiei, veniturile acesteia.
Factorii definitorii şi tendinţele care se manifestă în mediul economic sunt:

1.Globalizarea economiei
Ultimul pătrar de veac marchează transformări radicale: distanţele geografice se “reduc”,
timpul se “comprimă” sub puternica dezvoltare a transportului aerian şi telecomunicaţiilor.
Mijloacele rapide şi ultrarapide de transmitere şi receptare a informaţiilor - fax, poştă
electronică, televiziune prin satelit - permit lărgirea considerabilă a pieţelor de

6
aprovizionare şi de desfacere. Marile companii se aprovizionează cu resurse de la sute de
furnizori din diferite puncte de pe glob. De asemenea, şi-au dezvoltat fabrici şi industrii
întregi în zone în care forţa de muncă este ieftină. Componentele avionului Boeing 767
provin din 29 de ţări. Pe de altă parte, acestea se asociază în domeniul vânzării şi
distribuţiei produselor. De asemenea, în domeniul tehnologic, know-how, formând
adevărate joint-venture chiar şi cu concurenţii. Astfel de acorduri şi alianţe întâlnim între
competitori ca Ford şi Mazda, General Electric şi Mathusitha, AT T şi Olivetti. Exemplele ar
putea continua. Se dezvoltă astfel reţele globale de business care îşi extind puterea şi
dominaţia în finanţele şi comerţul mondial.
Globalizarea economiei generează o serie de consecinţe:
a) creşterea barierelor comerciale în diferite ţări şi regiuni pentru protejarea
pieţelor şi produselor interne în faţa concurenţilor externi;
b) creşterea schimburilor “barter” în tranzacţiile internaţionale;
c) creşterea datoriilor extern a tăriilor din lumea a Ill-a şi din Estul Europei,
paralel cu creşterea fragilităţii sistemului financiar internaţional;
d) diseminarea stilurilor de viaţă, ca rezultat al dezvoltării comunicaţiilor;
e) deschiderea de noi pieţe în ţări cum sunt: China, India, Europa de Est, ţările
arabe.

2. Adâncirea prăpastiei între bogaţi şi săraci

In general. puterea de cumpărare a marii majorităţi a populaţiei de pe glob este în
declin chiar dacă veniturile cresc. Numărul săracilor creşte, iar distanţa dintre aceştia şi cei
bogaţi se măreşte cu fiecare zi. Problemele şomajului, inflaţiei, rata dobânzii preocupă
guvernele din toate ţările. În ţările din Estul Europei intervine şi durerosul şi îndelungatul
cost al tranziţiei.
Creşte discrepanţa între veniturile populaţiei şi calitatea vieţii din ţările dezvoltate şi
celelalte naţiuni. Presiunea acestora din urmă asupra primelor sporeşte.
Sub aspectul gradului şi nivelului de dezvoltare economică, se disting:
 ţări cu o economie subdezvoltată, în care se practică în principal o agricultură
rudimentară, primitivă. Acestea asigură satisfacerea foarte slabă chiar şi a
nevoilor fundamentale de bază ale omului;
 ţări cu economie slab dezvoltată, bogate în una sau mai multe resurse naturale,
însă sărace sub alte aspecte. Exemple: Zairul - cauciuc natural, Arabia Saudită -
petrol etc. Acestea reprezintă pieţe bune pentru echipamentul de extracţie a
resurselor de care dispun;
 Ţări cu o economie în curs de industrializare, industria din aceste ţări participă cu
10-20% la produsul naţional brut. În general importă mai mult materii prime,
semifabricate, maşini şi utilaje, bunuri de consum;
 ţări cu o economie industrializată, avansată, exportă produse finite: bunuri de
consum, produse industriale; importă materii prime, semifabricate.
În tările din primele două grupe nivelul veniturilor este mic, chiar foarte mic pentru
majoritatea covârşitoare a populaţiei. Distribuţia veniturilor între cetăţenii statelor din
ultimele două grupe poate fi de 3 feluri:
a) venituri foarte mici - venituri foarte mari;
b) venituri: mici, mijlocii şi mari;
c) veniturile dominante sunt veniturile mijlocii, îndestulătoare.
Evident, oportunităţile de marketing pe piaţa unei ţări sunt în relaţie directă cu nivelul de
dezvoltare a tării şi modul în care veniturile sunt distribuite între membrii societăţii din acea
tară.

7
2.2.3. Mediul natural

Impactul condiţiilor naturale, a calităţii mediului asupra marketingului, a activităţii umane

în general, este tot mai mare. Mediul natural s-a deteriorat mult, tocmai sub acţiunea
omului. Poluarea aerului şi a apei, reducerea stratului de ozon, ploaia acidă, efectul de
seră şi altele pun în pericol însăşi existenţa vieţii pe planeta. Organizaţii cetăţeneşti din
diferite ţări, organisme internaţionale, lansează tot mat multe semnale de alarmă
determinând guvernele să adopte măsuri hotărâte de protecţie şi ameliorare a mediului
natural.
Tendinţele principale care se manifestă sunt:

1.Criza resurselor materiale

Resursele pământeşti cuprind resurse infinite şi resurse finite. Resursele (de exemplu,
aerul) sunt numai “relativ” nelimitate. Poluarea şi subţierea stratului de ozon ridică
probleme pe termen lung. Apa este şi ea poluată şi în plus distribuită neuniform pe
mapamond. Resursele finite se împart la rândul lor în două categorii: resurse finite
regenerabile, respectiv resurse finite neregenerabile.
Resursele regenerabile, de exemplu pădurile, suprafeţele agricole - sunt exploatate
neraţional. Problemele reîmpăduririlor, a recuperării suprafeţelor agricole ocupate de alte
ramuri economice şi marile oraşe devin tot mat acute şi stringente.
Resursele neregenerabile şi nerefolosibile - petrolul, zincul. argintul, platina etc. - sunt
exploatate tot mat mult, găsirea şi exploatarea de noi zăcăminte devenind tot mai
costisitoare.

2. Creşterea costului energiei

Sărăcirea zăcămintelor prin exploatarea neraţională a acestora, creşterea costului
exploatării de noi zăcăminte etc. au determinat creşterea costurilor şi preţurilor energiei.
Sporirea costurilor energetice au determinat intensificarea cercetărilor pentru
descoperirea şi exploatarea de noi surse: energie solară, energie eoliană, energie
nucleară, alte surse neconvenţionale.

3.Creşterea poluării
Există încă ramuri şi subramuri industriale puternic poluante: industria chimică, industria
metalurgică, industria nucleară, a materialelor plastice, cimentului etc. Acestea produc
noxe puternice, “alimentează” aerul, apa, solul cu substanţe otrăvitoare, cu materiale şi
ambalaje, deşeuri nedegradabile biologic.

4. Creşterea rolului guvernelor în protecţia mediului

Sub presiunea maselor, a organizaţiilor de cetăţeni şi a organismelor internaţionale,
guvernele din tot mat multe ţări se implică direct şi îşi concentrează eforturile pentru
asigurarea calităţii mediului. În multe ţări în special ţările dezvoltate, legislaţia a cunoscut
modificări însemnate în acest sens. Desigur, acţiunile de protejare a mediului reclamă
fonduri tot mat substanţiale. Obţinerea acestora presupune asumarea într-o măsură sporită
a unor responsabilităţi sociale de către întreprinderi, concretizate în fonduri destinate
controlului şi reduceri poluării.

8
 2.2.4. Mediul tehnologic

Ştiinţa şi tehnologia au impactul cel mai mare asupra vieţii omului. Acestea au făcut
posibile descoperirea penicilinei, operaţii deschise pe cord, controlul naşterilor, amerizarea
omului pe lună, dar şi realizarea bombei cu hidrogen, camerelor de gazare, submarinelor
Fiecare tehnologie nouă este în acelaşi timp şi o forţă de distrugere creatoare.
Tranzistorii au înlocuit tuburile şi lămpile, automobilul afectează transportul feroviar, televi-
zorul afectează teatrul opera, ziarele.
Tendinţele care se manifestă în mediul tehnologic sunt în esenţă următoarele:

1.Accelerarea ritmului schimbărilor tehnologice

Procesul de invenţie, proiectare, concretizare şi difuzare a noilor produse şi
tehnologii s-a accelerat foarte mult. Perioada dintre ideea de produs sau tehnologie nouă şi
implementarea cu succes a acesteia s-a redus spectaculos; totodată, durata dintre lansare
şi momentul de vârf al producţiei acestora a scăzut considerabil.
Alvin Tofler, în “Al treilea val” vorbeşte despre “locuinţa electronică” ca formă de
organizare a muncii în societatea viitoare. “Biroul” va fi acasă - dotat cu computer personal,
fax, telefon asistat de calculator etc. Aceasta înseamnă economie de timp, reducerea
poluării auto, asigurarea confortului familial în muncă.

2. Oportunităţi inovaţionale nelimitate

Oamenii de ştiinţă se află azi în faţa unor descoperiri şi inovaţii care vor revoluţiona
procesele de producţie şi produsele. Cele mat îndrăzneţe inovaţii şi aplicaţii se întrevăd în
biotehnologie, electronica solidelor, robotică, ştiinţa materialelor. Se aşteaptă descoperirea
unor elemente de mare valoare nutritivă fără efecte secundare negative, a unor maşini
zburătoare pe distanţe scurte, a televizorului tridimensional, a vizitelor sau chiar a
vacanţelor în spaţiul extraterestru sau în adâncimile oceanelor, vindecarea completă a
cancerului, descoperirea virusului anti SIDA etc.

3. Creşterea bugetelor destinate pentru cercetare dezvoltare

Cercetarea şi dezvoltarea ştiinţifico-tehnică implică fonduri tot mai mari pentru a
reduce riscul acesteia. Sarcina alocării fondurilor necesare revine atât guvernelor cât şi
firmelor. Cercetările fundamentale, strategice, de interes naţional sunt finanţate în general
de stat. Anual S.U.A. alocă cca 75 miliarde dolari, din care însă numai 60% sunt destinate
cercetărilor cu caracter defensiv. Japonia “cheltuie” cca 30 miliarde de dolari pe an, cea
mai mare parte din această sumă fiind orientată spre probleme fundamentale din fizică,
biofizică, ştiinţa computerilor.

4. Creşterea supravegherilor cercetărilor tehnologice

Pe măsură ce cercetarea, tehnologia şi producţia oferă produse tot mai complexe,
consumatorii solicită o securitate şi siguranţă sporită faţă de acestea. În acest scop noile
produse sunt supuse unor teste mereu mai complexe şi exigente, cum ar fi:
medicamentele, alimentele, automobilul, aparatele electrotehnice şi electrocasnice,
construcţiile de orice tip

2.2.5. Mediul politic şi juridic

Trei componente mari sunt incluse în mediul politic şi juridic dintr-o ţară: sistemul de
legi, organismele guvernamentale abilitate să asigure aplicarea, respectarea şi

9
supravegherea respectării lor şi organizaţiile publice şi profesionale.

1. Reglementările juridice - au o influenţă tot mai mare în relaţiile şi tranzacţiile

economice.
Fiecare ţară are o legisIaţie economică, comercială, vamală proprie. Globalizarea
economiilor face însă necesar ca IegisIaţia internă să fie racordată şi corelată cu standar-
dele internaţionale. Comisia Europeană a elaborat un cadru legislativ privind
comportamentul concurenţial şi competitiv, standardele criteriilor de calitate ale produselor,
tranzacţiile comerciale pentru ţările membre ale comunităţii europene. Ţările din centrul şi
estul Europei fac eforturi susţinute pentru elaborarea şi promovarea legislaţiei interne
corespunzătoare unei autentice şi reale economii de piaţă.
Legislaţia economică trebuie să urmărească în principal următoarele scopuri:
a) Protejarea fiecărei firme în faţa celorlalte, adică prevenirea şi sancţionarea
concurenţei neloiale:
b) Protecţia consumatorilor faţă de practicile sau acţiunile neloiale ale
întreprinderilor şi organizaţiilor. Legi privind publicitatea şi reclamă, ambalarea
şi etichetarea produselor, practicarea preţurilor, calitatea produselor etc. au
această menire;
c) Protejarea intereselor publice ale societăţii vizavi de “imaginaţia”
întreprinzătorilor. Este posibil ca produsul naţional brut al unei ţări să crească
iar calitatea vieţii oamenilor să scadă. Legislaţia trebuie să oblige agenţii eco-
nomici la asumarea unor responsabilităţi sociale sporite, a unui comportament
etic şi moral faţă de concurenţi, consumatori şi societate.

2. Creşte rolul organizaţiilor publice şi profesionale

Acestea au cunoscut o semnificativă dezvoltare şi influenţă, în special după anul 1960.
Asigurarea şi respectarea drepturilor consumatorilor, drepturilor femeilor, a drepturilor
omului, a drepturilor copiilor, a drepturilor handicapaţilor, a drepturilor minorităţilor etc. sunt
obiective pentru care există şi funcţionează organisme şi instituţii specifice.

2.2.6. Mediul socio-cultural

Credinţele, valorile, normele convieţuirii dintre oameni, relaţiile dintre om şi natură,

viziunea asupra lumii şi universului sunt rezultatul acumulărilor spirituale, culturale, artistice
ale naţiunilor şi ale societăţii omeneşti în ansamblu. Există o mare varietate şi diversitate
de gândire şi abordare a universului, care diferenţiază valorile culturale, spirituale ale
omenirii. Cu tot acest conglomerat, persistă anumite tendinţe şi caracteristici ale mediului
cultural, şi anume:

1.Valorile culturale fundamentale au o mare persistentă

Munca, familia, copiii, credinţa, onestitatea, sinceritatea, caritatea sunt valori şi
sentimente care s-au transmis de la părinţi la copii, de-a lungul veacurilor, din generaţie în
generaţie. Acestea se regăsesc în instituţii sociale majore: şcoala, biserica, armata,
învăţământul şi ştiinţa, cultura şi arta.
Valorile culturale secundare sânt mai deschise la schimbări. De exemplu, vârsta
căsătoriei, numărul copiilor etc. au suferit modificări de concepţie în timp.

2.Fiecare cultură este alcătuită din subculturi

Diferite grupuri şi comunităţi au obiceiuri, tradiţii pe care şi le păstrează, făcând parte din
cultura naţională a ţări în care trăiesc şi contribuind la dezvoltarea acesteia.

10
 3. Valorile culturale secundare suferă schimbări in timp
Fenomene culturale ca “hippioţii” beatleşii, Elvis Presley etc. au avut un impact
major asupra tinerilor privind stilul de viaţă, coafură, îmbrăcămintea, normele sexuale,
scopurile vieţii. Astăzi sunt eroi şi fani noi -Michael Jordan, Madonna etc. - mâine vor fi alţii.

4. Valorile culturale majore ale societăţii îşi găsesc expresia în viziunea şi

concepţiile omului fata de el însuşi, faţă de alţii, faţă de instituţii, societate, natură şi
cosmos.
a) Atitudinea şi concepţia faţă de sine a omului contemporan se regăsesc în
voinţa de a se auto-realiza şi dorinţa de a se autorăsplăti. Omul modern
acordă mai multă atenţie ca în trecut carierei profesionale, condiţiei fizice şi
intelectuale, sportului. Cheltuie mai mult timp şi bani pentru sănătate, meserie,
artă, instrucţie. Este mai precaut în cheltuirea banilor, îşi fundamentează şi
selectează mai riguros cumpărăturile.
b) Atitudinea faţă de alţii - cunoaşte o trecere de la societatea “mea” la
societatea “noastră. Omul este interesat de soarta semenilor, el doreşte să
trăiască într-o societate umană fără crime, violuri sau alte probleme sociale de
această factură. În acelaşi timp omul descoperă ”prietenia proprie” şi evită
străinii. Are puţini prieteni cu care întreţine reIaţii permanente, trainice,
îndelungate.
c) Oamenii sunt foarte diferiţi din punct de vedere a atitudinilor lor faţă de
organizaţii şi instituţii guvernamentale şi de altă matură. Unii simt plăcerea să
lucreze cu şi pentru acestea, alţii le critică mereu. Se constată un declin a
loialităţii şi credibilităţii faţă de aceste organisme şi instituţii.
d) Atitudinea faţa de societate, este de asemenea diferită. Unii o apără, alţii o
contestă; unii o doresc neschimbată, alţii vor să o schimbe; unii s-au
înrădăcinat în ea, alţii vreau să o părăsească. Deseori, aceste atitudini sunt
reflectate în obiceiurile şi comportamentul în consum: ce şi cum mănâncă
omul, cum se îmbracă, cum conduce maşina.
e) Atitudinea faţă de natură, diferă mult de asemenea. Sunt oameni care se simt
subjugaţi de natură, alţii trăiesc în armonie cu natura, alţii vreau să o domine.
Cei mai mulţi dintre semenii noştri şi-au dat seama că natura este fragilă, ea
trebuie îngrijită, ocrotită şi nu distrusă.
f) Concepţia despre Univers - există atei dar şi fanatici religioşi. Biserica este
aparent în declin, adaptându-se într-un timp mai îndelungat la viaţa tumul-
toasă şi criza de timp a oamenilor. Asistăm la o revigorare a acesteia în ţările
din fostul bloc sovietic, oamenii din aceste ţări “bucurându-se” printre altele, şi
de “binefacerile” antireligionismului.

11