METODA

ELEMENTULUI
FINIT
• Funcții de formă
• Criterii de convergență
 FUNCȚII DE FORMĂ (DE INTERPOLARE)
Pentru un element de un tip oarecare, se face ipoteza că deplasările din interiorul elementului variază după
o lege “cunoscută”, aleasă apriori, determinată de o funcție de interpolare.
→ local, acolo unde se va afla plasat elementul finit, în urma procesului de discretizare, acesta va aproxima starea de
deplasări a structurii prin legea de interpolare implementată în elementul respectiv
Din punct de vedere matematic, câmpul de deplasări se definește, de obicei sub forma unui polinom
↔ oferă avantaje de calcul
↔ facilități de control asupra aproximării introduse.
𝑛𝑛→∞

𝑢𝑢∗ 𝑥𝑥 = � 𝛼𝛼𝑖𝑖+1 𝑥𝑥 𝑖𝑖 (soluția exactă – corespunzătoare unui polinom cu un număr infinit de termeni)
𝑖𝑖=0

𝑢𝑢 𝑥𝑥 = 𝛼𝛼1 +𝛼𝛼2 𝑥𝑥 + 𝛼𝛼3 𝑥𝑥 2 + ⋯ + 𝛼𝛼𝑛𝑛+1 𝑥𝑥 𝑛𝑛

𝑠𝑠.𝑛𝑛.
𝛼𝛼𝑖𝑖 coordonate generalizate ale elementului finit considerat
OBS: Alegerea gradului polinomului si determinarea valorilor coeficienților acestora trebuie să asigure o cât mai bună
aproximare a soluției

domeniul de. domeniul de. domeniul de.

u definiție u definiție
𝑢𝑢 𝑥𝑥 = 𝛼𝛼1 𝑢𝑢 𝑥𝑥 = 𝛼𝛼1 +𝛼𝛼2 𝑥𝑥
𝑢𝑢∗ 𝑥𝑥 𝑢𝑢∗ 𝑥𝑥
x x
u definiție
𝑢𝑢 𝑥𝑥 = 𝛼𝛼1 +𝛼𝛼2 𝑥𝑥 + 𝛼𝛼3 𝑥𝑥 2
Comparații între soluția exactă și
soluțiile aproximative (constată,
𝑢𝑢∗ 𝑥𝑥 liniară, parabolică)
x
2
 CRITERII DE CONVERGENȚĂ
Introducerea în calcul a funcțiilor de interpolare reprezintă un element convențional ale MEF

Probleme de convergență a soluției

(Condiția principală este alegerea unor funcții care aproximează o soluție care tinde către soluția exactă)

MEF (formulare in deplasări)

P

PMEF Formularea în deplasări a MEF

Pexact conduce la un sistem mai rigid,
Sistem real comparativ cu sistemul real

In cazul utilizării unui număr mic de elemente, problema conduce la determinarea unor deplasări mai mici
comparativ cu deplasarea calculată exact (deplasări limitate superior)

Δ
Se obține o convergență monotonă cu creșterea numărului
Δexact de elemente finite (rafinarea rețelei)
Δ3 Trebuie respectate următoarele criterii de convergență
Δ2
Δ1

n1 n2 n3 Număr de
elemente finite
3
 CRITERIUL I
Funcțiile de formă trebuie să asigure existența unor deplasări compatibile cu o stare de deformație
constantă pe domeniul elementului finit (includerea în formulare a deformațiilor specifice constante)

𝑁𝑁 = 𝑐𝑐𝑐𝑐 𝑁𝑁 = 𝑐𝑐𝑐𝑐
𝜀𝜀𝑥𝑥 = 𝑐𝑐𝑐𝑐
𝜕𝜕𝜕𝜕 𝑢𝑢 = 𝑎𝑎 + 𝑏𝑏𝑏𝑏
𝜀𝜀𝑥𝑥 =
𝜎𝜎𝑥𝑥 = 𝐸𝐸𝜀𝜀𝑥𝑥 = 𝑐𝑐𝑐𝑐 𝜕𝜕𝜕𝜕
1 𝜕𝜕 2 𝑣𝑣
= = 𝑐𝑐𝑐𝑐
𝜌𝜌 𝜕𝜕𝑥𝑥 2
𝜕𝜕 2 𝑣𝑣 𝑀𝑀 𝑣𝑣 = 𝑎𝑎 + 𝑏𝑏𝑏𝑏 + 𝑐𝑐𝑥𝑥 2
= −
𝜕𝜕𝑥𝑥 2 𝐸𝐸𝐸𝐸
𝑀𝑀 = 𝑐𝑐𝑐𝑐

CRITERIUL II
Formularea unui element finit trebuie să conțină toate stările de deformație posibile (includerea în
formulare a deplasării de corp rigid) [în cazul unei deplasări rigide prin roto-translație, funcțiile de formă
trebuie să asigure că elementul nu se deformează]
Matrice de Deplasare de rigid
legătură (nu induce tensiuni și
Deplasare de rigid deformații specifice)
(roto-translație) Deplasare
Deplasare 𝜀𝜀 = 𝐵𝐵 � 𝑞𝑞𝑟𝑟 (𝜀𝜀𝑥𝑥 = 0)
elastică Vectorul deplasărilor elastică
corespunzătoare
deformației de rigid
𝐾𝐾 � 𝑞𝑞𝑟𝑟 = 0 (Nu trebuie să apară forțe la noduri) 4
OBS: Verificarea conținerii deplasărilor de corp rigid este obligatorie și se face prin mai multe procedee

Cel mai general procedeu este reprezentat de determinarea valorilor și vectorilor proprii ai
matricei de rigiditate
𝐾𝐾 − 𝜔𝜔𝜔𝜔 = 0
 Este necesar ca primele valori proprii să fie nule (nr. valori proprii = nr. GL ale elementului finit)
Ex: Bară – 1 valoare proprie nulă

Grindă - 6 valori proprii nule

 Prin reprezentarea vectorilor proprii se identifică deplasările de corp rigid

CRITERIUL III
Completitudinea funcției de
Funcțiile de deplasare să fie complete și balansabile aproximare polinomială
1 poate fi vizualizată
𝑢𝑢 = 𝑐𝑐1 + 𝑐𝑐2 𝑥𝑥 + 𝑐𝑐3 𝑦𝑦 𝑥𝑥 𝑦𝑦 convenabil cu ajutorul
triunghiului lui Pascal
𝑥𝑥 2 𝑥𝑥𝑥𝑥 2
𝑦𝑦
𝑣𝑣 = 𝑐𝑐4 + 𝑐𝑐5 𝑥𝑥 + 𝑐𝑐6 𝑦𝑦
𝑥𝑥 3 𝑥𝑥 2 y 𝑥𝑥𝑥𝑥 2 𝑦𝑦 3
v
x
𝑥𝑥 4 𝑥𝑥 3 y 𝑥𝑥 2 𝑦𝑦 2 𝑥𝑥𝑥𝑥 3 𝑦𝑦 4
y
u Pentru convergența soluției în MEF, domeniul de deplasare asumat
trebuie să fie izotrop. Acest lucru este realizat dacă componentele
x y câmpului de deplasare sunt polinoame complete. Acest lucru se
realizează foarte ușor prin utilizarea triunghiul lui Pascal. Este o
tehnica de a include un număr corespunzător de termeni în modelul de
Balansabile deplasare. Acesta oferă, de asemenea, o idee cu privire la numărul de
noduri necesare pentru finalizarea polinomului selectat. 5