Legatura covalenta

Prof. dr. ing. Nicoleta Badea

Legătura covalentă - este legătura chimică formată prin punerea de
electroni în comun de către atomi, atomii având poziţii fixe unii faţă de alţii.

Prin punerea în comun de electroni se formează molecule, atomii realizând

structuri stabile de dublet (H2) sau octet

Punere in
comun de e-
Exemple de formare a legăturii covalente.

H2

Cl2

O2 N2

CO2 HC CH
 Atomii pot forma legături covalente simple sau multiple:
- legături covalente simple H – F; H–O–H; :NH3; CH4;

- legături covalente multiple între atomi de acelaşi fel (a) sau între atomi
diferiţi (b)

(a) :Ö=Ö: :N≡N: =C=C= -C≡C-

(b) O=C=O, O=S=O, H–C≡N.

Legătura covalentă poate fi de trei feluri, după modalitatea de punere

în comun a electronilor:

➢ polară,
➢nepolară;
➢coordinativă
Legătura covalentă nepolară

➢se formează între atomii de aceeaşi specie sau între atomii de specii
diferite care au electronegativităţi foarte apropiate (aceştia fiind C şi H);

➢perechea de electroni care formează legătura covalentă aparţine în

egală măsura ambilor atomi;

➢centrul sarcinilor pozitive coincide cu centrul sarcinilor negative;

➢ exemple de molecule nepolare: H2, Cl2, O2, N2.

De asemenea, molecule nepolare mai pot fi date moleculele de CH4, CCl4,

formate din atomi diferiţi, dar având o structură simetrică.
 Legătura covalentă polară

- se formează doar între atomi ai nemetalelor din specii diferite.

Fiecare dintre cei doi atomi pune în comun câte un electron, dar atomul
care are electronegativitatea mai mare atrage mai puternic perechea
formată.
- centrul sarcinilor pozitive nu mai coincide cu centrul sarcinilor
negative;
- exemplu de molecule polare: NH3, H2O, HCl, etc.

+
- molecula polara este un dipol care se simbolizeaza:
H − Cl −
- un dipol este caracterizat prin momentul de dipol (apare fenomenul
de polarizare) :

 = qd  = 10 −29 C  m
Legătura coordinativă (donor – acceptor) este o legătură
covalentă în care perechea de electroni de legătură provine de la un
singur atom – donor, iar atomul care acceptă perechea de electroni
– acceptor.

Exemplu

:NH3 + BF3 = H3N → BF3

Săgeata indică o legătura donor-acceptor, amoniacul fiind donorul

iar atomul de bor (B) care are în BF3 doar 6 electroni de legătură în
jurul său este acceptorul.
 Combinaţiile formate prin legături coordinative – denumite combinaţii
complexe – sunt formate dintr-un ion central (metal) şi liganzi. Liganzii
pot fi molecule neutre sau anioni.

Exemple de liganzi:

[Cu(NH3)4]2+ + 2Cl- - clorură tetraaminocupru(II)

[Co(NH3)6]2+ + 2Cl- - clorură hexaaminocobalt(II)
Na+ + [Ag(CN)2]- - dicianoargintat de sodiu
4K+ + [Fe(CN)6]4- - ferocianură de potasiu
Formarea legăturilor chimice se poate explica prin hibridizare.
Hibridizarea are loc în procesul formării legăturii chimice.

Configuratia atomului de C este: 1s2 2s2 2p2

- Prin combinarea orbitalului 2s cu 3 orbitali 2p

4 orbitali hibrizi (hibridizare sp3)
- Prin combinarea orbitalului 2s cu 2 orbitali 2p
3 orbitali hibrizi (hibridizare sp2)
- Prin combinarea orbitalului 2s cu 1 orbital 2p
2 orbitali hibrizi (hibridizare sp)

sp3 4 leg. σ

sp2 3 leg. σ +1 π

sp 2 leg. σ +2 π
1. Hibridizare sp3 - la formarea legaturii covalente orbitalul s se
contopeste cu cei 3 orbitali p formand 4 orbitali hibrizi, orientati dupa
varfurile unui tetraedeu regulat cu unghiul de valenta de 108o 28'

2. Hibridizare sp2 - la formarea legaturii covalente orbitalul s se contopeste

cu cei 2 orbitali p formand 3 orbitali hibrizi, orientati dupa varfurile unui
triunghi echivalent cu unghiul de valenta de 120o
3. Hibridizare sp - la formarea legaturii covalente are loc contopirea
orbitalul s se contopeste cu unul dintre orbitalii p formand 2 orbitali
hibrizi sp, orientati coliniar
Tipuri de Structură Geometrie Unghiuri Exemple
orbitali
hibridizaţi
sp liniară 180o C2H2, CO, CO2, N2

sp2 triunghiulară 120o C2H4, CH2O, COCl2

sp3 tetraedrică 109,28o CH4, CCl4, SiF4,

dsp3 90o , 120o PCl5, Fe(CO)5

bipiramidă trigonală
d2sp3 90o SF6, [Fe(CN)6]3-

octaedrică
Caracteristicile legaturii covalente

➢ orientată în spaţiu dupa unghiuri bine stabilite;

➢este rigidă (atomii ocupă poziţii fixe);

➢stabila, energia care se degaja la formarea legaturii covalente este egala

dar de semn contrar cu energiile furnizate pentru ruperea legaturii
covalente;

➢este foarte puternică;

➢au puncte de topire scazute, duritate mica datorita legaturilor

intermoleculare (leg. de hidrogen, leg. dipol – dipol;

➢ bune izolatoare ( nu exista purtatori de sarcini);

 Substanţe covalente, ionice.
Corelaţie dintre structura şi proprietăţile acestora
 Diamantul

- În structura diamantului fiecare atom de carbon aflat în starea de

hibridizare sp3 este legat prin 4 covalenţe de alţi 4 atomi de carbon după
o orientare tetraedrică (fig. 1).

- Unghiul dintre două valenţe este de 109o28’, iar distanţele

interatomice sunt de 1,54 Ao.

- Celula elementară a diamantului este cubică.

Fig. 1 Structura chimică a diamantului

Proprietăţile diamantului

➢ starea de agregare – solid transparent, strălucitor, in stare pura este

incolor şi străveziu.

➢sublimează, la temperaturi de aproximativ 4000o C.

➢ duritatea - cea mai dură substanţă naturală cunoscută, duritatea

acestuia fiind de 10 pe scara Mohs, variind în funcţie de gradul de
puritate a cristalului. Duritatea diamantului este explicată prin energiile
de legătură C-C foarte mari;

➢ densitatea diamantului este 3,51g/cm3;

➢ proprietăţile optice - indicele de refracţie mare (n = 2,407 pentru
lumina roşie şi 2,465 cea violetă);

➢ proprietăţi electrice - izolator electric si termic, datorită faptului că

toţi electronii de valenţă sunt localizaţi în cadrul legăturii covalente, ei
neputându - se mişca liber;

➢ reactivitate chimică
– diamantului este o substanţă inertă.
- nu se aprinde, în oxigen molecular, decât pe la 800o C;
- diamantul este insolubil în toţi solvenţii;

➢poliformismul diamant - grafit.

- in condiţii standard, diamantul este forma alotropică nestabilă, iar
grafitul cea stabilă.
- prin încălzire îndelungată la 1500o, în absenţa oxigenului, diamantul se
transformă în grafit.
Aplicaţiile industriale ale diamantului sunt:

➢ în industria bijuteriilor;
➢ în tehnologia semiconductorilor;
➢în industria electronică prin aplicarea de straturi pe electrozi;
➢în industria instrumentelor de tăiat sau găurit fiind un material
abraziv;
➢în medicină (chirurgie);
➢în chimie.
 Grafitul
• Celula elementară a grafitului este de tip hexagonal.
• În structura grafitului atomii de carbon se găsesc în starea de
hibridizare sp2, formând o reţea bidimensională.
•

Fig. 2. Structura chimică a grafitului

➢ Cristalul de grafit este format din straturi plane de atomi de carbon, care
sunt aranjaţi în hexagoane sub formă de faguri şi legaţi între ei prin
legături slabe, de tip van der Waals.
Proprietăţile grafitului

• stare de agregare – grafitul este un solid de culoare neagră, care

sublimează la o temperatură de 3825°C, energia necesară ruperii
legăturilor de C fiind foarte mare;

• duritate mică – 1 pe scara Mohs, sub acţiunea unor forţe mecanice

straturile hexagonale putând fi presate uşor proprietatea de clivaj.

• densitatea grafitului - mică de 2,26 g/cm3, datorită structurii

stratificate;

• proprietăţile electrice ale grafitului pot fi explicate pe baza

anizotropie (variaţia proprietăţilor în funcţie de direcţie). Astfel, în plan
paralel cu atomii, grafitul se comportă ca un conductor metalic, în timp
ce perpendicular pe planuri, grafitul secomportă ca un semiconductor.

• proprietăţile termica sunt influenţate de anizotropie, astfel

conductibilitatea termică este de 200 ori mai mare în planurile paralele,
decât în plan perpendicular.
• proprietăţi magnetice – grafitul devine magnetic bipolar numai
după o tratare pirolitică (încălzire);

• proprietăţile lubrifiante ale grafitului pot fi explicate datorită

clivajului uşor al cristalelor, straturile de atomi pot aluneca unul în
raport cu altul;

• proprietăţi optice- indice de refracţie n = 1,93-2,07 (roşu). Grafitul

absoarbe lumina datorită electronilor delocalizaţi (culoare neagră);

• reactivitate chimică – grafitul este mai reactiv decât diamantul. Este

insolubil în acizi, apă sau alţi solvenţi nepolari;

Sintetic grafitul se obţine prin coxificarea (încălzirea sub un curent de

aer la 3000 °C) a materialelor bogate în C, cum sunt cărbunele brun,
antracenul , petrolul).
 Fulerena
• reprezintă cea de-a treia formă alotropică a carbonului;

• a fost descoperita în anul 1985 în timpul unor experimente de

spectroscopie laser de la Rice University de către profesori
Robert F. Curl Jr., Richard E. Smalley şi Sir Harold Kroto W.

• În anul 1996 pentru această descoperire cercetătorii au primit

Premiul Nobel pentru chimie.

• Fulerenele sferice arată ca o minge de fotbal, în timp fullerene

cilindrice sunt cunoscute sub denumirea de nanotuburi de carbon
 Structura chimică a grafitului şi a fulerenei

Fulerena are forma unei mingi de fotbal în care atomii de carbon

formează un icosaedru regulat, cu vârfurile tăiate. Atomi de carbon care
formează fulerena se găsesc în starea de hibridizare sp2.

Din punct de vedere al legăturilor chimice dintre atomii de carbon

constitueți, fulerenele sunt înrudite structural cu grafitul.
Proprietăţile fulerenelor:

• starea de agregare
-la temperatura ambiantă C60 este o pulbere neagră, fotosensibilă
care îşi schimbă culoarea sub acţiunea radiaţiilor UV medii.
- sublimează, la temperaturi mai mici decât –183oC, moleculele C60
se organizează într-un solid cristalin cu reţea cubică care se dizolvă
în toluen formând o soluţie de culoare roz.
- sub acţiunea radiaţiilor laser polimerizează, polimerul nemaifiind
solubil în toluen.

• proprietăţi electrice - în forma cristalină, fulerena C60 este un

izolator electric şi termic, asemănător diamantului.

•proprietăţi chimice - fulerenele sunt specii reactive, având tendinţa

de a accepta electroni de la metale electropozitive (alcaline, alcalino
pamântoase sau chiar lanthanide);
Cei mai cunoscuţi compuşi metalici ai fulerenei sunt cunoscuţi sub
denumirea de A3C60, în care unei molecule C60 îi corespund trei atomi
metalici (în special K sau Rb). Aceşti compuşi sunt supraconductori la
temperaturi cuprinse în intervalul 19 - 40K.
- Fulerena este solubile în benzină, toluen, etc.
Posibile aplicaţii ale fulerenelor:

• în industria electronică (supraconductori de tipul A3C60);

• în fotolitografie, la obţinerea unor lacuri fotosensibile (datorită

proprităţilor lor de a schimba culoarea la iradiere);

• în industria chimică la ranforsarea polimerilor cu ajutorul

nanotuburilor;

• în industria energetică (pentru furnizarea sau stocarea energie, în

pile solare şi baterii, sau chiar drept combustibil de racheta);

• în medicină: imagistica, drug delivery. Cercetările în domeniul

medical au dovedit că moleculele de fulerena au capacitatea, în anumite
condiţii, de a bloca virusul HIV.
 Nanotuburi de carbon

-fac parte din clasa fulerenelor şi pot prezenta proprietăţi electrice şi de

semiconductori.

Aplicaţii ale nanotuburilor de carbon:

- ecrane pentru TV, calculatoare, telefoane mobile;
- celule solare, baterii (sub formă de foi de celuloză armate cu
nanotuburi de carbon);
- tranzistoare;
- sisteme nanoelectromecanice, etc.
 Graphenele

- substante descoperite recent;

- In 2010 Andre Geim and Konstantin Novoselov (University of

Manchester) – au primit Premiul Nobel pentru Fizica;

- sunt substanţe compuse din C pur, în starea de hibridizare sp2, cu

atomi aranjaţi într-un model hexagonal, similar cu grafit, aşezaţi
într-un singur plan.

- legatura C-C din grafen este de aproximativ 0.142 nm, iar distanta
interplanara de 0.335 nm.
• Proprietati electrice – semiconductor;

• Proprietati optice
- prezinta o opacitate mare (absoarbe ≈ 2,3% din lumină albă);
- prezinta proprietati fotoconductoare

Proprietati chimice
– slab reactiv;
- reactioneaza cu amestec de acizi (H2SO4 si HNO3)

Proprietati termice
- coeficientul de conductivitatea = 4.84 - 5.30 × 103 W · m-1 · K-1), este
mai mare decât pentru nanotuburi de carbon sau diamant.
• Proprietati mecanice
- graphenele au rezistență la rupere de peste 100 de ori mai mare
decât un film de oțel

Aplicatii
- pentru electrozi transparenţi, necesari în aplicaţii cum ar fi:
touchscreen, display-uri cu cristale lichide, celule fotovoltaice
organice, şi organice emiţătoare de lumină cu diode (OLED),
dispozitive de diagnostic;
- circuitele integrate - grafenele prezinta o mobilitate mare şi
zgomot redus, putând fi folosite ca într-un canal tranzistor cu efect
de câmp.

În iunie 2011, cercetatorii IBM au creeat primul grafen bazat pe

circuit integrat, un radio de bandă largă, ce poate fi utilizat la
frecvențe de până la 10 GHz, precum şi temperaturi de pana la 127
de grade Celsius
 Dioxidul de siliciu (SiO2)
- se găseşte în natură sub trei forme cristaline: cuarţul (sistem
hexagonal), cristobalita (sistem cubic) şi tridinitul (sistem cubic).

a) cuarţ

Proprietate a SiO2 de a se găsi sub mai multe forme cristaline se numeşte

polimorfism.
 b) tridinit

c) cristobalit

Structura chimică a SiO2: (a) cuarţ, (b)tridinit; (c) cristobalit

 Reţeaua cristalină a cuarţului:
➢ reţea atomică în care fiecare atom de Si se leagă covalent cu patru
atomi de O dispuşi tetraedric, iar fiecare atom de O se leagă de cei
doi atomi de O vecini.
➢ formă elicoidală - reţea formată din tetraedre SiO4 cu fiecare atom de
O reprezentând un colţ comun a două astfel de tetraedre;

Proprietăţile cuarţului sunt corelate cu structura lui cristalină:

➢ culoare - în stare pură cuarțul este incolor, impuritățile din cristal

determină culoarea mineralului.

➢duritatea cuarţului are valoarea 7 pe scara Mohs;

➢densitate mică de 2,65 g/cm3 datorită structurii afânate;

➢temperatura de topire ridicată cuprinsă între 1600o –1670o C, din

cauza transformărilor polimorfe prezente în diferite proporţii;
➢ reactivitate chimică redusă, fiind atacat la temperatura camerii de
HF, fiind utilizat la fabricarea vaselor pentru reactivi.

➢ proprietăţi optice – cuarţul este o substanţă optic activă: după

comportarea lui în lumina liniar polarizată, poate fi dextrogir, care
roteşte lumina spre dreapta, sau levogir, care roteşte lumina spre
stânga. Cuarţul fiind transparent la radiaţiile UV, se foloseşte pentru
construirea lentilelor, cuvelor utilizate în spectroscopie.

➢ Piezoelectricitate, cuarţul manifestă fenomenul de

piezoelectricitate, care constă în polarizarea electrică a unor substanţe
cristaline în urma unor deformări mecanice (efectul piezoelectric direct)
sau modificarea dimensiunilor într-un câmp electric variabil (efect
piezoelectric invers).
 Oxidul de aluminiu

În natură oxidul de aluminiu se găseşte în două forme cristaline:

forma α, sistem hexagonal şi forma γ, sistem cubic.

Cea mai răspândită formă cristalină este forma α, aceasta fiind

numită şi corindon.

Culoare:
- - roşie numite rubine, ce conţin impurităţi de oxid de crom;
- albastre numite safire, ce conţin impurităţi de oxid de titan şi fier.

Structura
- corindonul prezintă o reţea cristalină ionică, însă legătura ionică
prezintă un caracter parţial covalent.
 Proprietăţile corindonului

➢ temperatură de topire ridicată de 2050o C datorită energiilor mari

de reţea;

➢ duritate mare - 9 pe scara Mohs

➢ rezistenţă mare la uzură;

➢ conductibilitate electrică şi termică redusă (constanta sa

dielectrică fiind 7,5); Ceramica pe bază de oxid de aluminiu la
temperaturi joase este dielectrică fiind folosită în industrie şi tehnică ca
izolatori.

➢ proprietati optice - corindoritul este transparent pentru radiaţiile

UV şi VIS şi parţial pentru IR, find folosit la fabricarea pismelor şi
lentilelor.
➢ proprietatea de anizotropie optică - transmite lumina în mod diferit, în
funcţie de direcţia de propagare a acesteia. Un obiect privit prin corindion
apare dublu datorită fenomenului acestuia de birefrigenţă (de dublă
refracţie).

➢ proprietati chimice - reactivitate chimică redusă, doar HF îl atacă la

temperatura de cca 300o C.

Aplicatii:

➢rubinul şi safirul se utilizează în mecanica fină pentru construirea

lagărelor pentru ceasornice şi aparatele de mare precizie, cuţitelor
pentru balanţe şi acelor pentru pick-uri.
➢în industria abrazivelor (pietre de polizor şi şmilgher şi ca, corpuri de
măcinare, cuţite de strung, lagăre, matriţe.
➢in industria electrotehnica - izolator