Proprietatile miocardului

Excitabilitatea este o functie a membranei fibrelor musculare miocardice,

conditionata de polarizarea electrica a acesteia, prin repartitia inegala a ionilor intracelular
(unde predomina K si Mg) si extracelular (unde predomina Ca si Na).
Potentialul de repaus se masoara su microelectrozi intracelulari, pe fibra musculara
izolata si este aprox. -90mV.
Sub actiunea stimulilor (electric, mecanic, acid, baze diluate) care depasesc pragul de
excitabilitate, se produce o depolarizare a membranei si se genereaza potentialul de actiune.
Miocardul reprezinta un sincitiu (celule aflate in legatura una cu cealaltaprintr-o
dispozitie de retea) in care excitatia sub forma undei de depolarizare se propaga in totalitate
generand contractia intregului muschi miocardic.
Unda “p” precede sistola arteriala mecanica, iar complexul “qrs” apare inaintea
deschiderii valvelor sigmoide arteriale.
Stimularea electrica a miocardului in perioada sistolica nu este urmata de contractie,
doar daca aceasta are loc spre sfarsitul sistolei si atunci apare o contractie supranumerara
numita extrasistola.
Inecitabilitatea periodica a miocardului este datorata depolarizarii si repolarizarii
membranelor fibrelor miocardice in cursul excitatiei.
Automatismul
Inima, mentinuta in caonditii fiziologice, in afara organismului isi continua activitatea
printr-o functionare spontan, repetitiva, cu caracter ritmic, denumita automatism.
suportul morfologic al automatismului este sistemul excitoconductor al inimii format
din tesut embrionar specific. Acesta este reprezentat de fibre miocardice ce pastreaza
caractere embrionare; diametru mai mare, lungime redusa, nuclei voluminosi, sarace in fibre
contractile.
Nodul sinoatrial se afla in peretele atrial drept, la locul de varsare al venei cave
superioare, ca o formatiune subendocardica de 1-2cm lungime.
Nodulatrioventricular este situat posterior, in peretele interatrial, deasupra septului
atrioventricular, in apropierea locului de insertie al calvulei tricuspide.
Fasciculul His este o continuare a nodului atrioventricular spre ventricule si reprezinta
unica structura de comunicare miocardica intre atrii si ventricule. Fasciculul His incepe cu o
ramura comuna, care apoi se bifurca intr-o ramura dreapta, mai scurta si una stanga care
strabate septul. Ramurile ajung de-a lungul septului la varful ventrivulilor, de unde se
rasfrang si se ramifica in evantai in peretii miocardici sub forma retelei Purkinje.
Caracteristic pentru activitatea electrica a celulelor nodale sinusale, este depolarizarea
lenta a membranei in timpul diastolei, cae ajunsa la un prag, genereaza automat potentialul de
actiune.
Ritmicitatea este frecventa de descarcare a nodului sinoatrial de 70-80/min. La
iesirea sa din functiune, automatismul este preluat de nodul atrioventricular cu o frecventa de
40-60/min si apoi de fasciculul His cu o frecventa de 25-35/min.
Conductibilitatea este excitatia care ia nastere in celulele cele mai active, sinoatriale,
si apoi prin functia de conducere a impulsurilor se raspandeste in mod relativ lent in
musculatura atriala, apoi la nodul atrioventricular, fascicolulHis, ramurile sale, reteaua
Purkinje si in mod difuz in intregul miocard ventricular. Ventriculul drept este activat cu
putin inaintea celui drept, datorita ramurii drepte a fascicolului His care este mai scurta.
Contractilitatea. Unda de depolarizare genereaza o unda de contractie in miocard.
Aparatul contractil este complex si consta din filamente de actina si miozina, situate paralele
in structura miofibrilelor. In contractie, ionii Ca eliberati, leaga cele doua filamente de actina
si miozina prin combinarea ATP-ului si astfel se scurteaza puntea de ATP ce produce
scurtarea muschilor in contractie.
Legea “totul sau numic” a fost formulata privitor la activitatea inimii, fata de
stimularea electrica. Peste valoarea de prag ce determina o depolarizare, se produce contractie
maxima. Amplitudinea contractiei ar fi independente de intensitatea stimulului. Aceasta lege
ste valabila pentru generalizarea procesului de excitatie in miocard si nu pentru forta de
contractie a miocardului.
Tonicitatea este starea de semicontractie ce se pastreaza si in diastola. Persista dupa
denervare la inima in vitro, fiind o proprietate intrinseca a miocardului.

Revolutia cardiaca

Fazele activitatii inimii constau in contractii (sistole) prin care se realizeaza evacuarea
cavitatilor si relaxari (diastole) in cursul carora are loc umplerea cavitatilor. Rezultatea este
deplasarea sangelui intr-o singura directie in inima, datorita rolului de supape ale valvelor.
Inima functioneaza ca o pompa, expulzand intermitent cu fiecare contractie (sistola) in
sistemul arterial o cantitate de sange (debit sistolic). Arterele mari, datorita elasticitatii lor,
transforma curgerea discontinua imprimata sangelui de inima, intr-o curgere continua.
Ciclul cardiac la om incepe cu sistola atriala, sub forma unei unde de contractie ce
invadeaza atriile, pornind din zona de varsare a venelor cave, unde se gaseste nodulul
sinoatrial spre orificiile atrioventriculare. In cursul sistolei atriale o buna parte din sangele
atrial este expulzat in ventriculi, o mica parte regurgiteaza in vene, acestea neavand un sistem
valvular de inchidere ermetica.
Dupa sistola atriala urmeaza sistola ventriculara, in cursu careia sangele este expulzat
in arterele aorta si pulmonara. Ventriculele se contracta mai brusc, dezvolta o presiune mai
mare, iar volumul ventriculului se reduce, varful inimii apropiindu-se de baza.
Exista o perioada in care diastolele atriala si ventriculara coincid, intre sfarsitul
sistolei ventriculare si inceputul sistolei atriale.
Frevcenta cardiaca. Ritmul cardiac.
Valorile normale la adult sunt 60-80/min.
Frecventa contractiilor cardiace pe minut variaza cu specia, in functie de talia
animalului. Animalele cu talie mare, la care procesele metabolice se desfasoara mai lent au o
frecventa mai redusa.
Frecventa variaza si cu varsta: de la 140/min la nastere, la un an se reduce la 120-
110/min si la adult la 70/min.
Accelerarea ritmului cardiac se face mai ales pe seama diastolei, sistola scurtandu-se
foarte putin.
Zgomotele inimii
Sunt produse de modificarea vitezei sangelui prin curgerea sa turbulenta si vibratiile
consecutive ale valvelor.
Zgomotele cardiace se asculta prin aplicarea directa a urechii pe peretele toracic sau
cu stetoscopul cu membrana.
Clasic, se cunosc doua zgomote audibile. Intre cele doua zgomote exista o pauza, care
dureaza cat sistola ventriculara, iar intre zgomotele II si I exista o pauza mare, cu durata
diastolei ventriculare.
Zgomotul I se percepe in spatiul V intercostal stang pe linia medioclaviculara. Locul
coincide cu socul apexian. Ca intensitate, acest zgomot este mai puternic decat zgomotul II.
La formarea acestui zgomot contribuie:
-deplasarea sangelui dinspre peretele miocardului ventrivular care se contractam inspre
valvulele atrioventriculare care erau deschise la sfarsitul diastolei. Aceasta determina oprirea
fluxului de sange care din atriu curgea spre ventricul, ce determina si ea zgomotul I.
-deschiderea valvelor sigmoide ale atrerelor mari si vibratiei peretilor aortei.
Zgomotul II urmeaza zgomotului I dupa pauza mica. Este sincron cu inchiderea
valvelor sigmoide ale aortei si arterei pulmonare si se asculta la locul de proiectie al acestor
valve pe peretele toracic. Zgomotul este produs de vibratii cu frecventa mai ridicata si are o
tonalitate mai ridicata.
Pauza mica si pauza mare. Intervalul dintre zgomotul I (la inceputul sistolei
ventriculare) si zgomotul II (la sfarsitul sistolei) este pauza mica, si functional constituie
sistola hemodinamic activa, pe EKG fiind intervalul p-qrs-t.
Intre zgomotul II si I este prezenta pauza mare, de relaxare hemodinamica generala.
Zgomotul III si IV nu sunt perceptibile fonic, decat sub forma de inregistrare sub
amplificare.
Zgomotul III este datorat trecerii sangelui din atrii in ventricule in faza de umplere
rapida la inceputul diastolei.
Zgomotul IV este prezent in hipertrofia atriala, sincron cu sistola atriala.
Socul apexian se palpeaza in spatiul V intercostal stang pe linia medioclaviculara,
unde se gaseste varful nimii in contact cu peretele toracic.
In sistola, inima sufera o torsiune, prin care ventriculul stang care este usor posterior,
devine mai anterior si izbeste peretele toracic in spatiul intercostal, determinand o usoara
bombare a acestuia.
Debitul cardiac sau circulator este expresia finala a activitatii inimii. Se exprima prin
cantitatea de sange expulzat intr-un inut de inima dreapta sau inima stanga, aceste cantitati
fiind egale. Cantitatea de sange expulzat cu fiecare sistola reprezinta debitul sistolic. La om in
repaus este de 4-6l/min. In efort excesiv poate ajunge la 30-35l.
Pulsul arterial
Dilatarea aortei la originea sa, cu cresterea presiunii datorita sangelui expulzat de
ventriculi, se ransmite sub forma unei vibratii care se propaga de-alungul peretilor vasculari
in intreg teritoriul arterial. Este unda pulsului. Ea nu este identica cu viteza de circulatie a
sangelui. Fiecare revolutie cardiaca genereaza o unda de presiune care se propaga de-alungul
aortei si ramurilor sale si se numeste puls.
Unda pulsatila care se palpeaza prin compresiunea arterei pe o suprafata rigida, consta
in destinderea peretilor arteriali cu cresterea presiunii si diametrului arterei.
Presiunea arteriala
In artere sangele circula sub presiunea intretinuta de contractiile ritmice ale inimii, de
elasticitatea peretilor arteriali si de rezistenta periferica a arborelui arterial.
Presiunea are la inceputul undei pulsatile diastolice valoarea de 80mmHg, iar in
sistola atinge un varf maxim de 120mmHg. Diferenta aproximativa dintre cele doua valori
constituie amplitudinea presiunii.
Pentru masurarea presiunii arteriale se pot utiliza;
-metoda palpatorie.
-metoda ascultatorie.
-metoda oscilometrica.
Metoda palpatorie. In timp ce se palpeaza artera radiala, se introduce aer in
tensiometru , cu para de cauciuc, pana pulsul devine imperceptibil, artera fiind colabata prin
presiunea superioara celei din interiorul arterei. Se decomprima aparatul, la aparitia primei
pulsatii, urmarind nivelul manometrului. Prima pulsatie indica o presiune in manseta putin
inferioara presiunii sistolice din artera.
Singura ce poate fi detectata prin aceasta metoda este presiunea sistolica.
 Metoda ascultatorie se bazeaza pe principiul Korotkov, dupa care asupra arterelor
comprimate se aud zgomote si sufluri proportionale cu gradul compresiunii si debitului
arterial.
Pe suprafata plicii cotului, in dreptul santului bicipital medial, unde artera brahiala
este superficiala se fixeaza stetoscopul cu membrana. Se creste presiunea in manseta pana la
disparitia pulsului.
La descompunerea progresiva apar fenomene ascultatorii:
-zgomot discret la scaderea presiunii din manseta cu putin sub presiunea sistolica, cand artera
se deschide si presiunea atinge valoarea sistolica.
-cu fiecare pulsatie in stetoscop apar zgomote care cresc in intensitate.
-zgomotele se transforma in sufluri mai puternice.
-zgomotele devin brusc surde sau dispar – presinea diastolica.
Primul zgomot la decomprimare este valoarea sistolica, iar ultimul zgomot, cea
diastolica, Exactitatea procedeului este foarte mare.
Metoda oscilometrica. Amplitudinea oscilatiilor peretilor arteriali este maxima cand
presiunea pneumatica exercitata asupra acestor pereti este egala cu presiunea medie a
sangelui din artera.
Practic, se introduce aer in cele doua compartimente ale capsulei oscilometrice, care
comunica intre ele si in manseta, la o presiune superioara celei diastolice. Intrerupand
comunicarea, apar oscilatiile supramaximale egale, de amplitudine mica, datorate izbirii
marginii superioare a mansetei de unda pulsatila.
Decomprimand in trepte din 10 in 10mm Hg, intre 120-140mm Hg apare o oscilatie
de amplitudine superioara care corespunde presiunii arteriale diastolice.
Oscilatiile cresc in amplitudine cu scaderea presiunii si ating o amplitudine maxima
ce corespunde presiunii arteriale medii, cu valoarea se 80-90 mmHg. Aceasta nu este media
aritmetica a maximei si minimei.
La limita dintre ultima oscilatie de amplitudine mai mare si urmatoarele oscilatii mici,
egale intre ele, se noteaza presiunea diastolica.
Aparatul este utilizat pentru masurarea presiunii medii si a indicelui oscilometric, care
exprima extensibilitatea arterelor dela extremitati.

Reglarea circulatiei

Tonusul vascular bazal reprezinta starea de semicontractie a musculaturii netede din

vasele de rezistenta. Ea este mentinuta printr-o activitate intrinseca, miogena. Cresterea
presiunii arteriale prin mecanism feedback mareste tonusul acestor vase. Acumularea de
metaboliti ca urmare a reducerii debitului local exercita asupra vaselor precapilare o activitate
locala vasodilatatoare.
Reglarea locala a circulatiei prin mecanism miogen si prin metabolism se numeste
autoreglare. Ea mentine tonusul bazal al musculaturii netede vasculare si il acomodeaza
cerintelor metabolice ale organului. Peste aceste mecanisme de autoreglare pot interveni
mecanisme nervoase si umorale.
Reglarea umorala a circulatiei
1. Substante vasoconstrictoare. Mediatorii simpatoadrenergici de structura
catecolaminica, noradrenalina si adrenalina (prima are efecte vasculare de 3-4 ori mai mari)
produc in sectorul microcirculatiei constrictia arteriolelor si venulelor. Fac exceptie vasele
musculaturii si inimii si au efect redus in circulatia pulmonara. Ca urmaare are loc o
redistribuire a sangelui din organele depozitare, cu cresterea afluxului venos si debitului
circulator, activarea functiei cardiace.
2. Substantele vasopresoare de origine renala. Renina este o enzima secretata de
rinichi, care produce hipertensiune de durata, cu vasoconstrictie.
3. Vasopresina sau hormonul antidiuretic este vasoconstrictoare numai in doze mari.
4. Ionii de hidrogen si bioxidul de carbon au rol vasodilatator in toate tesuturile, dar
cu deosebire in autoreglarea circulatiei cerebrale.
5. Acidul lactic rezultat din metabolizarea anaeroba a glucidelor, intervine in toate
teritoriile vasculare ca vasodilatator.
6. Acetilcolina este un mediator parasimpatic ce produce vasodilatatie in teritoriile
glandulare si in vasele inervate parasimpatic. Are efect de scurta durata.
Reglarea nervoasa
Nervii vasoconstrictori apartin sistemului vegetativ simpatic. Nervii splanhnici iau
nastere din fibrele preganglionare T6-L3 si sunt responsabili de mentinerea unui tonus
vasomotor, asigurat de impulsuri eferente cu frecventa de 1-3/secunda. Cresterea frecventei
impulsurilor la 10-20/secunda produce o constrictie extrema, iar rarirea lor o dilatatie.
Nervii vasodilatatori sunt in functie de mediatorul eliberat parasimpatice colinergice
sau simpatice colinergice.
Fibrele parasimpatice colinergice vasodilatatoare sunt anexate nervilor cranieni sau au
origine in maduva sacrata.
Fibrele simpatice colinergice vasodilatatoare se termina mai ales in vasele muschilor
scheletici, fiind active in reactia de solicitare.
Receptorii cardiovasculari influenteaza primordial activitatea inimii, dar stimularea
lor se reflecta si asupra circulatiei sistemice. Sunt importante zona chemo si baro receptorie
sinocarotidiana.
Baroreceptorii arteriali sistmici (sinusali si ai arcului aortic) se adapteaza lent. O
crestere brusca a presiunii arteriale in zona sinusului produce o marire a frecventei
impulsurilor in unitatea receptoare.
Baroreceptorii arteriali pulmonari sunt lovalizati in ramurile principale ale arterelor
pulmonare si sunt sensibili la modificarile de presiune din sursul ciclului cardiac, probabil din
cauza distensibilitatii arterei pulmonare.
Chemoreceptorii arteriali sunt soncentrati in glomusul carotidian si aortic si
reactioneaza lent. La o scadere a presiunii partiale a oxigenului are loc cresterea descarcarii
chemoreceptorilor si vasoconstrictie.
Centrii vasomotori
Centrii vasomotori medulari. Neuronii din coarnele laterale ale maduvei mentin
tonusul vaselor si pot declansa reflexe elementare segmentare de vasoconstrictie si chiar
vasodilatatie. Acestea pot fi verificate experimental, cand la animalul denervat spinal, dupa
un timp tonusul vaselor se reia datorita intretinerii mecanismului de reglare la nivel spinal.
Centrul vasomotor bulbar cuprinde totalitatea neuronilor care intervin in functia
sistemului respectiv.
Centrul vasomotor bulbar este stimulat direct de bioxidulde carbon sangvin ca si
centrul respirator. Hipoxia produce stimularea prin acumularea de acid lactic, care mareste
concentratia de ioni de hidrogen in neuronii acestui centru.
Activitatea centrului vasomotor este subordonata unor centrii suprabulbari din
diencefal, sistemul limbic si scoarta cerebrala.