Universitatea din București

Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Justinian Patriarhul”

Istoria Bisericească Universală

Sfântul Grigorie Palama

-Despre islam și musulmani-

Profesor: Lect. Dr. Sebastian Nazâru

Student: Schipor Matei

Anul II, Grupa 7 , Teologie Pastorală

 Sfântul Grigorie Palama, născut în Constantinopol în anul 1296, trecut la Domnul pe 14
noiembrie 13591 în Tesalonic, a fost unul dintre cei mai mari Sfinți Părinți ai Bisericii fiind
cinstit de unii ca un „al doilea Atanasie” 2, numărându-se printre cei mai profunzi și mai originali
teologi ai Bisericii Ortodoxe din secolul al XIV-lea. A rămas în istorie ca un apărător al
ortodoxiei datorită implicării sale în polemica cu monahul Varlaam, un învățat calambrian, autor
de tratate de logică și astronomie, în vederea isihasmului, despre care cel din urmă credea că este
o eroare eretică. Rămas orfan de tată încă din copilărie, educația și creșterea sfântului sunt de
acum în grija basileului Andronic al II-lea, Grigorie reușind să stăpânească toate subiectele de
studiu ale învățământului superior medieval. La 20 de ani pleacă în Athos unde este tuns,
fregventând mai multe locașuri monahale și descoperind, la schitul Glossia, curentul isihast( din
grecescul hesychia care înseamnă calm, liniște) 3, pe care îl adoptă ca stil de viață, și pentru care
va lupta mai târziu. Hirotonit preot la Tesalonic în urma plecării din munte în 1326, desfășoară o
activitate pastorală bogată. Tot la Tesalonic devinde ierarh în anul 1347, iar până în anul 1354,
păstorește cu demnitate orașul, fiind absorbit de o intensă activitate pastorală, liturgică și socială.

Înainte de a intra în subiectul propriu-zis voi prezenta situația imperiului în vremea

sfântului. Tronul imperial era ocupat de dianstia paleologilor încă din anul 1261(1261-1453) 4,
când Mihail al VIII-lea reușește sa recucerească Țarigradul din mâna latinilor, însă după moartea
basileului Andronic al III-lea din 1341 5, domnia este lăsată fiului său Ioan al V-lea care era
minor. Nefiind capabil să conducă imperiul la vârsta de 9 ani, stratagema co-împăraților este
readoptată, iar Ioan Cantacuzino se auto-proclamă al doilea basileu al crăimei ca Ioan al VI-lea.
Ca urmare a acestui fapt, casa imperială inițială dezvolta ostilitați fața cea a domesticilor, adică a
Catacuzinilor, și izbucnește un conflict în 1341 care se termină în 1347 când Ioan al VI-lea intră
in Constantinopol urmând ca, prin acord, el să domnească timp de zece ani ca împărat superior și
regent până când paleologul putea domni alături de el. Peste 6 ani se reia conflictul când
Kantakouzenos l-a declarat pe fiul său Matei co-împărat, violând acordurile de la Vlaherne( 8
februarie 1347). Acest fapt însemna îndepartarea paleologilor de la tron.

Trimis în primăvara anului 13546 pentru a reconcilia conflictul dintre suveranii bizantini,
Sfântul Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului și liferul isihaștilor, 7 urcă la bordul unei
nave imperiale și pleacă spre capitală, călătoria fiind inițiată de paleolog și de mama sa Ana de
Savoia. Triera a ancorat într-un port din insula egeeană Tenedos, la intrarea în strâmtoarea
Dradanele. Aici a primi noi indicații în legătura cu sarcina sa. Grigorie schimba corabia spre
Constantinopol, iar în timpul călătoriei are parte de o furtună foarte puternică, căpitanul corabiei
fiind obligat să acosteze în apropierea cetății Kallipolis(Galipoli, astăzi Gelibolu). Orașul, inițial

1
https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Palamas
2
https://ro.orthodoxwiki.org/Grigorie_Palama
3
https://ro.wikipedia.org/wiki/Isihasm
4
Emanoil BĂBUȘ, BIZANȚUL ISTORIE ȘI SPIRITUALITATE, Ed. Sofia, București, 22010, p.437
5
Michael KAPLAN, BIZANȚ, Ed. Nemira, București, 2010, p.39
6
NAZÂRU, S., Sfântul Grigorie Palama și Islamul, p. 686
7
SAHAS, D.J., Gregory Palamas on Islam, p. 1
al bizantinilor, este distrus de un cutremur foarte puternic, iar turcii osmalâi profită și îl cuceresc.
În urma unui asalt, turcii capturează corabia și stabilesc un preț de răscumpărare pentru pasageri.
Când liderul turc Suleiman, fiul cel mare al lui Orhan și conducătorul armatei otomane, care în
Europa luptau sub stindardul războiului sfânt, a realizat prezența sfântului printre prizonieri a
fixat un preț mare pentru răscumpararea ierarhului. Din cauza prețului foarte mare, pe care
creștininii nu-l puteau colecta, Grigorie are parte de un an întreg de captivitate din care a scăpat
după ce Stefan Ducas, rege al sârbilor, plătește datoria, unii cred că din mărinimie, iar alții cred
că doar a vrut sa se apropie de arhiepiscopul Tesalonicului cum a mai încercat. Captiviatea i-a
oferit sfântului două ocazii excepționale: prima este aceea că a putut să aibă contact cu creștinii
din provinciile cucerite, insuflându-le încredere și mângâiere, iar a doua constând în prilejul de a
putea cunoaște mai bine teologia islamică și civilizația otomană despre care avea informații doar
din cărți.

Deși se afla în prizonierat, zelul său cărturesc l-a împins să scrie două documente în care
își descrie experiența trăită atât cu creștinii demoralizați, cât și cu „barbarii„. Mai avem și un al
treilea document, scris de altă persoană, însă doar revizuit de el. Deci avem trei documente care
ne oferă informații despre . Primul este o amplă scrisoare pastorală adresată Bisericii din
Tesalonic, realizată probabil la Niceea, expediată adresanților după eliberare. Al doilea
reprezintă discuția dintre Sfântul Grigorie și chionii (Χιόνα) și a fost scrisă de medicul lui Orhan,
Tarorinites, care era grec. Ultimul, o epistolă, înaintată unui destinatar anonim, fiind defapt o
versiune prescurtată capitolelor 18-308 din scrisoarea către Biserica din Tesaloic.

Scrierile lui Grigorie reprezintă pentru istorici surse istorice foarte importante din care
extrag realitățile atât începuturilor statului turc, cât și cele ale situației comunităților creștine sub
dominație otomană. Deși acest fapt este adevărat, că ele reprezintă un izvor valoros, nu se opresc
aici. Ele au de asemenea și importanță apologetică fiind instrumente cheie pentru polemica anti-
islamică din secolul al XIV-lea. Din punctul de vedere al Sfântului, captivitatea era un semn al
provideței lui Dumnezeu. El considera despre captivitate că era un mijloc de a-și ispăși păcatele.

Ceea ce ne interezează în mod special este parcursul convorbirilor cu interlocutorii

musulmani relatate în lucrările prezentate mai sus deoarece găsim informații despre islam și
musulmani. În timpul șederii în captivitate, ierarhul a fost pus în situația să polemizeze cu mai
multe categorii de musulmani, pe care i-a încadrat în tipologii în epistola sa. În prima parte a
scrierii sale, turcii sunt un neam necredincios, urât de Dumnezeu și ticălos. Sunt un neam
disprețuitor care nu admit că Iisus Hristos este Cuvântul Dumnezeu-Om, deși îi acordă titluri
precum Duh al lui Dumnezeu, Cuvântul Lui și admit atât nașterea din fecioară cât și realitatea că
a învățat și trăit dumnezeiește. Până și Înălțarea, nemurirea și judecata universală ,care i-a fost
dată, sunt admise. Astfel, în loc să-L slăvească pe Hristos Cuvântul făcut Om care este etern, îl
adoră pe Mohamed, un muritor de rând obișnuit și înmormântat, îmbrățișând minciuna în locul
8
Arhid. Conf. Univ Dr. Ioan ICA jr., „Viața și dialog inter-religios în captivitatea otomană a Sf. Grigorie Palama”,
https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-grigorie-palama/violenta-dialog-inter-religios-captivitatea-
otomana-sf-grigorie-palama-69608.html, 11 aprilie 2014
adevărului. Din cauza judecății lor greșite, Dumnezeu i-a lăsat în plata minții lor întunecate,
viețuind de-a dreptul animalic și demn de dispreț, trăind din sângiuiri, furturi, ucideri, asupriri ale
semenilor, pentrecându-se în desfrânare, adulter, considerând că Dumnezeu permite aceste
ororități. Atfel spus, necredința lor i-a dus într-un stadiu inuman, considerând că plăcerile sunt
bineplăcute Meșterului Suprem. Această primă părere este datorată contactului cu prima
categorie de musulmani, cea a ghazilor, care l-au capturat. Aceștia sunt războinici fanatici aflați
sub conducerea lui Suleiman, comandantul forțelor otomane în Europa. Categoria ghazilor i-a
inspirat lui Grigorie oroare, deoarece cruzimea și fanatismul religios constituiau caracteristicile
acestor războinici, desfătându-se din robia celor învinși, jafuri și abuzuri sexuale indiferent de
gen, închipuindu-și că sunt permise de Dumnezeu datorită cauzei „sfinte” pentru care luptă
(expansiunea casei islamului). Aici captivitatea a fost severă, ierarhul fiind expus la amenințări și
umilințe. Discuțiile dintre ierarhul bizantin și cei mai aprigi ghazi au fost prezente, interlocutorii
sfântului aducând argumentul că superioritatea islamului în fața creștinilor se datorează
victoriilor pe plan militar, acestea fiind dovada iubirii lui Dumnezeu față de musulmani,
captivitatea lui și luarea creștinilor în robie nefiind altceva decât lipsa fundamentului religiei
creștine. Deci, Dumnezeu acordă victorii otomanilor pentru iubirea lor făță de El, iar creștinilor
înfrângeri pentru păcatul neiubirii Creatorului. Mai scurt, religia celui victorios este superioară
celui învins. Sfântul Grigorie Palama răspunde imediat acestui neadevăr susținând că victoria
militară nu constinuie un argument în demonstarea autenticității credinței, deoarece lumea asta
este un spațiu de manifestare a răului 9, iar înrobirea vecinilor prin forță fiind, din contră, un gest
care atrage disprețul lui Dumnezeu.

Deportat la reședința de vară a emirul Orhan, din aproprierea Prusei (Brusa) 10, la sfârștul
lunii iunie 1354, Sfântului i-a fost solicitată prezența la o întâlnire cu nepotul lui, Ismael.
Întrunirea veneratului ierarh bizantin cu elita otomana îi prilejuiește primului menționat contactul
cu o altă categorie a musulmanilor, cea a demnitarilor otomani, a păturilor conducătoare. Ceea ce
este interesant e faptul că întrunirea este solicitată de către Ismael, fiind interesat să afle mai
multe despre religia supușilor săi, dar și despre diferențe doctrinare, discuțiile desfășurându-se
calm, Grigorie fiind invitat la o masă ușoară compusă din fructe. Prințul musulman a asigurat ca
dezbaterea să se desfăsoare într-un cadru cu discuții politicoase, tratând ierarhul bizantin cu
bună-cuviința, chiar cu mult respect. Așadar, ierarhul a putut să-și exprime ideile fără să riște
vreun pericol. Pe parcursul conversației se simte o curiozitate aprinsă din partea ambilor convivi,
care a ajutat la aprofundarea cunoștințelor despre cele două religii. Aici s-au discutat de la
practica creștină a postului până la milostenie care este comună ambelor religii, intrând și în
probleme mai fundamentale cum ar fi nerecunoașterea creștinilor a misiunii profetice a lui
Mahomed, pe care Ismael o privea cu nedumerire. Răspunsul Sfântului a fost imediat și răspicat:
creștinii nu-i recunosc lucrarea profetică, prin urmare nu-l cinstesc. Reprezentantul musulman
comentează cu un raționament islamic în polemica anticreștină, moartea pe cruce a Mântuitorului
arată părăsirea lui Dumnezeu a celui răstignit, răstignirea fiind incopatibilă cu mântuirea. Sfântul
9
NAZÂRU, S., Sfântul Grigorie Palama și Islamul, p. 698
10
SAHAS, D.J., Gregory Palamas on Islam, p. 6
dă un răspuns și acestei probleme susținând că slăvita Patimă a Mântuiorului este purtata de firea
Sa umană, iar firea dumnezeiască nepătimitoare nu este implicată. Astfel, pătimirea în trup nu
face ființa dumnezeiască în pătimitoare. Un alt aspect adus în discuție este cinstirea Crucii, care
l-a musulmani este scandaloasă. Explicația este că ea reprezintă sindardul de biruință al
Mântuitorului asupra morții, iar prin adorarea ei cinstim pe Generalul ei.

S-a dezbatut și filiația lui Iisus în Dumnezeu despre care turcii susțineau că este o
blasfemie, întrucât ideea paternității în Dumnezeu duce la rațiunea că ar fi existat o consoartă,
din punctul lor de vedere. Ierarhul raspunde făcând aluzie la nașterea din fecioară a lui Hristos
fără de barbat, spunând că este o analogie pentru nașterea Cuvântului, după dumnezeire, din
Tatăl, în chip netrupesc și cuvenit lui Dumnezeu, fără conlucrarea unei femei. Sfântul Grigorie
observă la Ismael, în pofida zvonurilor care spun că este un potrivnic al creștinilor și un fanatic
anticreștin, educația bună, inteligență având un trai modest și o purtare naturală, binevoitor și
cuviincios, fiind capabil să-și ascundă nemulțumirile legate de vorbele sfântului care îi răneau
convingerile. Disputa este întreruptă de o ploaie.

Tot în acea zi, mai spre seară, Orhan organizează o întâlnire cu Grigorie din interes față
de religia creștină, convorbirile din aceasta fiind consemnate de medicul lui Orhan, Tarotines.
Aici conversația este menținută de sfânt și de așa zișii „chionai”(numiți așa de Grigorie), apostați
iudaizanți convertiți la islamism. Aceasta este defapt un dialog iudeo-creștin-musulman
desfășurat în prezența unor demnitari musulmani. În urma unei expuneri elaborate a dogmei
Sfintei Treimi, în care tripersonalitatea lui Dumnezeu este un adevăr absolut, interlocutorii sunt
siliți să admită expunerile Sfântului Grigorie. Admițând concluzia Tri-Unitații dumnezeiețti,
chionii au respins faptul că Hristos este Cuvântul lui Dumnezeu. Argument pentru aceasta este că
Dumnezeu nu a putut face experiența vieții umane, deaorece Întruparea, sălășluirea în pântecele
unei femei și nașterii Sale ca om este absurdă. Chionii Îl considerau pe Hristos o creatură a lui
Dumnezeu, adusă la existență asemenea celorlalte prin exprimarea voinței divinității. Teologul
bizantin are o replică zdrobitoare la adresa argumentelor chionilor: atât dumnezeirea Sa, cât și
deoființimea Sa cu omenirea sunt co-părtinitoare și necesare în calitatea Lui de izbăvitor al lumii
din robia păcatului și din supunerea de bunăvoie a omului făță de diavol. Dumnezeu este drept și
nu putea izbăvi omul împotriva voinței lui, nimicind libertatea , iar un simplu om ar fi fost
incapabil să trăiască o viața curată. Astfel, Fiul lui Dumnezeu, născându-se ca Om, capabil de o
viață neîntinată învingând ispitirile diavolești, a izbăvit lumea luând asupra sa pătimirile tuturor
și devenind Răscumpărătorul omului din robia greșelii. Deci dubla Sa consubstanțialitate își are
explicația în lucrarea mântuitoare. Discuția atinge și subiecte privitoare la polemica creștino-
islamică atunci când un oficial turc, cel care prezida întrunirea, un anume Balaban, a adus
argumentul că musulmanii Îl venerează pe Iisus, spunând că este „Cuvântul și Suflarea lui
Dumnezeu” și pe maica Sa, pe când creștinii nu-l recunosc pe Mahomed și învățăturile lui,
împidicând cele două religii să conviețuiască în pace. Sfântul spune că atitudinea creștină este
rezultatul avertismentelor Mântuitorului cu privire la apariția unor profeți falși, care predică o
altă evanghelie decât cea învățată de El. Discuția se încheie când demnitarii turci se ridică și îl
salută pe Grigorie cu respect, unul dintre chinoni insultându-l și lovindu-l pe ierarh. Demnitarii
otomani îl dojenesc și îl denunță emirului.

Aici se observă o alta categorie de musulmani: chionii, care aparent erau apostați creștini
sau iudei trecuți la islam, la religia învingătorilor(doar pe plan militar), fiind în stare să-și calce
în picioare foștii co-religionari. Era categoria cea mai demnă de dispreț, dezvoltând un fanatism
la fel de mare ca al ghaziilor, din dorința de a fi acceptați într-o societate islamică. În totală
antiteză este elita turcă, care l-au dus imediat în fața emirului pe renegatul creștin violent care și-
a permis să insulte un oaspete al sultanului. Arhioniții turci aveau o educație bună și respect față
de ierarhul creștin și religia acestuia.

Cea mai interesantă dispută este cea dintre Sfântul Grigorie Palama și un inam(cleric
musulman) care s-a desfășurat în iulie 135411, pe străzile Niceei, unde ierarhul este găzduit la
Mănăstirea Sfântul Cuvios Iachint. Inișiativa disputei îi revine de această dată lui Grigorie când
observă ritualurile unei înmormântări musulmane. Convorbirea este mijlocită de un translator,
angajându-se într-o discuție calmă, în care evidenta poziție ireconciliabilă nu-i împiedică să aibă
o atitudine binevoitoare. Se discută dumnezeirea lui Hristos, în contextul unei observații aduse
de Sfânt cu privire la rugăciunile de îndurare către divinitate pentru fratele răposat, acestea
trebuind a fi adresate lui Hristos, judecătorul neamului omenesc. Afirmarea originii dumnezeiești
a lui Iisus nu este acceptată de teologul musulman deoarece acesta exprimă strict mesajul
coranic:„Hristos este robul lui Dumnezeu”, căruia islamicii îi conferă doat titlul de profet, fiind
autorul revelației consemnate în Evanghelie. Din nou este adus în discuție argumentul
nerecunoașterii a creștinilor lui Mohamed, Grigorie răspunzând ferm că el nu este prezis de
profeți, pe când atât Hristos, cât și faptele Sale minunate sunt înainte-anunțate de profeți
( ex:nașterea din fecioară). Explicația tasimanului pentru absența acestora este cea a coruperii
Scripturilor, autenticitatea revelației sale este confirmată de biruința universala a credinței
mahomedanice. Sfântul îi replică aceasta prin sublinierea sacralității textelor sfinte, coruperea
acestora însemnând o blasfemie grea care nu scapă nepedepsită, iar autenticitatea islamului nu
este dovedită de răspândirea ei prin violența pe care o propagau în cuceririle lor, jafuri, înrobiri și
ucideri. Publicul musulman devine iritat de cuvintele vehemente ale sfântului și îndulcește graiul
fiind și impresionat de spusele unui musulam prezent la dispută, că se se vor înțelege unul cu
celălalt. Sfântul Grigori încuvințează.

Disputa s-a încheiat încheiat într-o admosferă păciuitoare, în speranța unei conviețiuiri
pașnice dinte cele două culturi.

11
NAZÂRU, S., Sfântul Grigorie Palama și Islamul, p. 706
Concluzie:

Sfântul Grigorie, pe parcursul captivității sale, a reușit să surprindă înțelegerea mai

profundă a ideologiei musulmane, reușind, prin contactul cu mai multe tipologii, să aprofundeze
strict apologetic teologia islamice.

Bibliografie
Cărți:
1. NAZÂRU, S., Sfântul Grigorie Palama și Islamul
2. SAHAS, D.J., Gregory Palamas on Islam
3. Emanoil BĂBUȘ, BIZANȚUL ISTORIE ȘI SPIRITUALITATE, Ed. Sofia, București
4. Michael KAPLAN, BIZANȚ, Ed. Nemira, București, 2010

Link-uri:
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Palamas

2. https://ro.orthodoxwiki.org/Grigorie_Palama
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Isihasm
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Palamas

Articole:
1. Arhid. Conf. Univ Dr. Ioan ICA jr., „Viața și dialog inter-religios în captivitatea otomană a Sf. Grigorie
Palama”, https://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-grigorie-palama/violenta-dialog-inter-
religios-captivitatea-otomana-sf-grigorie-palama-69608.html, 11 aprilie 2014