Fisa sintetica – pregătire bac (model)

Autorul: Mihai Eminescu

Opera: Luceafărul
Anul apariției (volum): Poemul Luceafărul a apărut în 1883, în Almanahul Societăţii Academice
Social-Literare România Jună din Viena, fiind apoi reprodus în revista Convorbiri literare
Date despre izvoare/ geneza operei: Alături de sursele folclorice ale poemului (basmele
prelucrate; Fata-n grădina grădina de aur, Miron şi frumoasa fără corp şi mitul zburătorului),
poetul valorifică surse mitologice şi izvoare filozofice (antinomiile dintre geniu şi omul comun, din
filozofia lui Arthur Schopenhauer).
Integrare curent / miscare literară; enunțarea a doua argumente: Romantism
Poemul ,,Luceafărul” se încadrează în curentul literar romantism prin:

 tema și motivele literare specifice curentului literar, problematica omului de

geniu, în raport cu lumea, iubirea si cunoasterea,
 motive – noaptea, visul, luceafărul,
 sursele de inspirație, folclor( basmul ,,Fata în grădina de aur”), mitologie ( mitul
Zburătorului), filozofie ( opoziția om de geniu-om comun),
 amestecul de genuri și specii,
 folosirea antitezei ca procedeu artistic romantic prin excelență ( om de geniu-om
comun, planurile terestru/uman-cosmic/universal, ipostazele Luceafărului-
angelică/demonică).
Tema: Tema poemului este romantică: problematica geniului în raport cu lumea, iubirea şi
cunoaşterea, fiind susținută de motive literare specifice: castelul, visul, noaptea, luceafărul,omul
de geniu, omul comun, poemul fiind conceput ca mit al cunoașterii.
Doua secvente / scene /idei poetice relevante pentru temă*:
1) tabloul al treilea, confruntarea între Hyperion şi Demiurg scoate la iveală antiteza între
lumea nemuririi şi cea a risipei, între durabilitate şi efemeritate.
2) O altă secvenţă poetică relevantă pentru tema şi viziunea despre lume este conţinută
de tabloul final al poeziei . Cadrul protector, romantic, găzduieşte cuplul Cătălin- Cătălina
într-o nouă vârstă a iubirii, adâncită şi maturizată

Elemente de structura (titlu, acțiune, relații de opoziție, conflict, incipit, final etc)*
1) Titlul poemului desemnează, denotativ, steaua cea mai strălucitoare de pe cer, planeta
Venus. În sens alegoric, ,,Luceafărul” devine pentru poet simbolul omului de geniu, dotat
cu o inteligență superioară, însetat de absolut, capabil de sacrificiu, dar rămas un
neînțeles pentru omul obișnuit.

2) Ca structură, poemul cuprinde patru tablouri.

Primul tablou cuprinde stofele 1-43, reunește cele două planuri, cosmic si terestru, și se
constituie din mai multe secvențe: incipitul, ce prezintă portretul fetei de împărat; momentul
îndrăgostirii, săvârșit prin intermediul privirii; întâlnirea celor doi în spațiul oniric, depășind
 bariera incompatibilității; incantatia fetei; cele două întrupări ale Luceafărului, neptunică,
angelica și plutonică, demonică; dialogul dintre ci doi.
Al doilea tablou cuprinde strofele 44-64, se subordonează planului uman-terestru prin
aducerea în centrul atenției a celor doi pământeni, Cătălin si Catălina; secvențele ce compun
al doilea tablou sunt portretul lui Cătălin, ,,copil de casă”, jocul seducției, Cătalina revarsă
asupra lui Cătalin iubirea pentru Luceafăr, înțelegându-si condiția și acceptând-o ,, Te-ai
potrivi cu mine”.â
Al treilea tablou cuprinde strofele 65-85, fiind rezervat planului universal-cosmic. Tabloul
se constituie din mai multe secvențe: zborul intergalactic al Luceafărului, monologul adresat
Demiurgului și răspunsul Demiurgului.
Al patrulea tablou cuprinde strofele 86-98 si revine la interferența celor două
planuri, cosmic si terestru, și secvențele ce îl constituie sunt: pastelul terestru, monologul lui
Cătălin, ultima adresare a Cătălinei către Luceafăr, monologul Luceafărului
În finalul operei Luceafărul exprimă dramatismul propriei condiții, care se naște din constatarea
că relația om de geniu-om comun este incompatibilă. Omul comun nu este în stare să-si
depășească limitele, iar geniul manifestă dispret față de această incapacitate: ,,Ce-ți pasă ție, chip
de lut, /Dac-oi fi eu sau altul?/ Trăind în cercul vostru strâmt/Norocul vă petrece,/ Ci eu in lumea
mea mă simt/ Nemuritor și rece.”
* secvențele / ideilie poetice / elementele de structură diferă în funcție apartenența la un anumit
gen literar (liric, epic, dramtaic).