FENOMENUL BULLYING ÎN MEDIUL ȘCOLAR

Suntem obișnuiți cu ideea că un copil este o ființă inocentă, căreia răutatea, ca și dorința de
a face rău intenționat îi sunt străine.
Din păcate, lucrurile nu stau chiar în acest fel. Tocmai pentru că nu pot încă judeca pe
deplin și nu pot prevedea urmările neplăcute ale faptelor lor, fiind și extrem de imaturi
emoțional, copiii pot fi foarte cruzi.
În copilărie, observăm imensa pondere pe care modelele oferite o au pentru dezvoltarea lor.
IMITAȚIA joacă acum un rol fundamental. Aceasta cu atât mai mult cu cât modelele
reprezintă persoane semnificative pentru copil. De aceea, primul creuzet al agresivității este
chiar propria familie, ceea ce copiii văd acasă, la părinţi. De altfel, se pare că şase din zece
copii cresc cu o formă de violenţă fizică sau emoţională!
„Ne creştem copiii cu palma la fund, cu etichete puse în frunte. Dacă ne uităm în istoricul
copiilor care fac bullying, cât şi în cel al victimelor de bullying, vom găsi aproape
întotdeauna un background familial complicat, violenţă fizică explicită sau sunt martori ai
unor relaţii violente între părinţi. Al doilea factor major ţine de şcoală şi de faptul că în
şcolile din România, la nivel de programă şcolară, nu avem conţinuturi şi atitudini
pedagogice, care să îi ajute pe copii să dezvolte relaţii de cooperare, de empatie. Şcoala
românească are ca valoare principală competivitatea şi ierarhia şi în mică măsură
încurajează toleranţa între copii şi astfel, comportamentele de bullying apar cu foarte mare
uşurinţă”, Diana Stănculean, psihoterapeut (csid.ro)
Vârsta școlară este o perioadă în care un copil mic continuă să se modeleze și suferă multe
dezvoltări fizice și psihologice. Cu toate acestea, în această perioadă, dacă dezvoltarea
copilului este perturbată de orice violență și ferocitate, poate duce la vătămări fizice, mentale
și emoționale de lungă durată. Bullying-ul este una dintre formele comune de violență care
are efecte semnificative. Este o zonă spațioasă de interes datorită rezultatelor sale psihologice
negative asupra performanțelor academice ale copiilor. Este recunoscută ca o problemă gravă,
care are un efect negativ asupra bunăstării unui copil.
Școlile din alte țări iau în serios acest fenomen. De aceea, în programa lor își au locul
binemeritat cursurile de igienă mintală și relațională, conținuturile sunt proiectate nu doar
pentru a forma capacități cognitive, ci și atitudini de toleranță, comportament prosocial,
altruism.
Individualismului și competitivității exagerate, cultivate în sistemul școlar românesc i se
opun atitudini precum cooperarea, încurajarea muncii în echipă, sprijinirea celuilalt.
De asemenea, orice tip de discriminare – indiferent de baza sa – handicap fizic, situație
economică, aptitudini, înfățișare, religie, etnie, este prompt sancționat, astfel încât intoleranța
– chiar dacă există – să nu găsească și o cale de manifestare.
Interesul pentru studierea fenomenului bullying în şcoală a condus la necesitatea definirii
acestuia. În diverse studii au fost formulate diferite definiții ale acestui fenomen cu scopul de
a descrie cât mai exact comportamentul de tip bullying. Olweus este considerat un pionier în
studiile referitoare la comportamentul de tip „bullying”.
Mai mult, comportamentul de tip „bullying” poate să se manifeste fără nicio provocare, iar
acțiunile negative pot fi realizate prin contact fizic, cuvinte, gesturi obscene sau excludere
intenționată dintr-un grup. Comportamentele de „bullying” implică un alt tip de agresivitate
decât cel manifestat ca răspuns la anumite emoţii de disconfort (ex. când suntem furioşi sau
ne este frică). Agresivitatea manifestată prin comportamentele de „bullying” (de intimidare,
hărţuire, umilire) este proactivă, deoarece nu implică factori emoţionali.
 Ea are un rol instrumental şi reprezintă o încercare de a obţine ceva prin metode coercitive,
prin intimidare, sarcasm, nepăsarea faţă de starea celuilalt, fiind asociată cu aşteptări de
succes ale comportamentului agresiv. Agresivitatea reactivă e un comportament agresiv
însoţit de furie ca răspuns la o provocare sau frustrare şi este asociată cu atribuiri ostile în cea
ce priveşte intenţiile celorlalţi (Crick şi Dodge, 1996). Crearea unui mediu fizic și emoțional
sigur necesită un efort coordonat al profesorilor, familiei și comunității pentru a arăta copiilor
noștri cum să rezolve problemele ferm și corect, indiferent de forma agresiunii (fizică,
verbală, psihică).
Bullying-ul este considerat o formă de violență fizică și psihologică, conduită intenţionată
care vizează producerea unor prejudicii (rănire, distrugere, daune) unor persoane (inclusiv
propriei persoane), cu diferite cauze care determină noi forme de violență; cazurile de
bullying sunt în creștere, solicită specifice tipuri de strategii de prevenție. Studiile arată că
jumătate din copii sunt agresați, victimele fenomenului bullying sunt în ultimul lor an de
școală și cel puțin 10% sunt victime constante ale violenței în școală. (American Academy of
Child & Adolescent Psychiatry, 2008)
Bullying-ul crează efecte devastatoare asupra personalității copilului atât pentru victimă,
cât și pentru intimidant. Acestea includ: efecte fizice, academice și psihosociale care au un
impact prodigios în viața individului. S-au evidențiat efectele fiziologice observate la victime
care includ: dureri de cap, migrene, atacuri de panică, transpirație, palpitații și boli frecvente.
Brown și Patterson (2012) au evidențiat efectele academice ale intimidării, cum ar fi
performanțele slabe și reticență în participarea la școală. Studiile sugerează că acești studenți
nu reușesc să obțină excelență academic datorită incapacității de concentrare (Darmawan,
2010; Adams și Lawrence, 2011). În plus, literatura de specialitate a indicat faptul că acești
copii suferă de tulburări de deficit de atenție (Smokowski și Kopasz, 2005). Mai mult, potrivit
Fekkeset Al., (2014), șansele de a dezvolta probleme psihosociale sunt relativ mai mari la
victime în comparație cu non-victimele. Acești indivizi s-au confruntat cu mari dificultăți în
construirea relațiilor și în ajustarea socială. Ei au dificultăți în a-și face prieteni, a aduna
grupuri și au tendința de a rămâne singuri de cele mai multe ori din cauza fricii de a fi răniți
(Adams și Lawrence, 2011). În acest sens, se simt izolați și au un sentiment slab de
apartenență la grupuri și familii. Adams & Lawrence, (2011) elucidează în continuare faptul
că insecuritatea lor a fost compromisă și că merg pentru zone mai sigure și restrânse. De
obicei, se confruntă cu înstrăinarea și găsesc dificultăți să se adapteze într-un mod pozitiv.
Cercetătorii au descoperit că acești copii sunt mai vulnerabili la depresie, tulburări de
anxietate și, în cazuri extreme, au idei de suicid (Noret și colab., 2009; Fekkes și colab.,
2014). De asemenea, acești copii se confruntă cu percepții greșite, furie și, respect de sine
scăzut (Boyle, 2005).
Prevenirea acestui fenomen este un proces la care trebuie să contribuie actorii principali ai
educației, respectiv părinții, profesorii și persoanele calificate (consilierul școlar, medicul
școlar etc.).
Majoritatea metodelor de prevenție a bullying-ului au la bază angajamentul acestora în
asigurarea condițiilor necesare creării unui mediu liniștit și prosper pentru dezvoltarea
normală pe plan social și academic a copiilor.
Acest angajament se clădește pe dorința adulților-îngrijitori de a fi alături de copil și de a-l
ajuta să se exprimă deschis fără a se simți stânjenit sau rușinat. Un copil ai cărui părinți îi
ignoră problemele sau tind să-l critice pentru greșelile sale, va avea tendința de a evita să
aducă în discuție experiențele sale negative din teama de a fi ridiculizat sau ignorat.
Pedeapsa directă pentru bătăuși nu este întotdeauna cea mai eficientă metodă pentru a
descuraja comportamentul de intimidare. Unul dintre cele mai eficiente moduri pentru școli
de a preveni intimidarea este să pună măsuri preventive la locul lor, să educe părinții și
instituțiile școlare și să creeze un mediu de învățare pozitiv pentru toți copiii. Cu ajutorul
organizațiilor profesionale și medicale, părinții și profesorii trebuie să sensibilizeze cu privire
la intimidarea în școli și acasă și să arate efectele nocive pe care intimidarea le are asupra
sănătății elevilor și a comunității. Educarea elevilor și a personalului, punerea în aplicare a
politicilor anti-bullying, raportarea activă a incidentelor și furnizarea de sprijin sunt de cea
mai mare importanță. Iată câteva moduri de a opri bătăușii.
Școlile nu pot opri bullying-ul în întregime, de aceea implicarea părinților este crucială.
Părinții se pot implica în eforturile școlii prin asociații de părinți-profesori, lucrări de
voluntariat și participarea la evenimente de perfecționare a școlii. În unele cazuri, instituțiile
de învățământ creează comitete de siguranță în care părinții, tinerii și profesorii lucrează
împreună pentru a rezolva problemele de siguranță. De asemenea, aceste organizații îi ajută
pe părinți să rămână în contact unul cu celălalt și să monitorizeze comportamentele copiilor
lor pe tot parcursul anului școlar.
Poate fi de ajutor pentru părinți, profesori, personal și studenți să primească educație și
instruire regulată anti-intimidare. Școlile și părinții pot folosi resursele oferite de UNICEF
care furnizează tehnici bazate pe dovezi pentru gestionarea comportamentelor elevilor.
Prin instituirea și aplicarea politicilor în cadrul unui sistem școlar, profesorii, personalul și
administratorii pot reduce sau preveni în mod semnificativ cazurile de intimidare.
În multe cazuri, copiii care au experimentat aceste acte violente prezintă dificultăți în a-și
verbaliza problema sau nu discută deloc despre ea.
Victimele trebuie să știe că intimidarea nu este o consecință a comportamentului lor. În
funcție de vârsta elevului, poate fi util să se discute cu ei că intimidarea este o problemă larg
răspândită și că și alți copii întâmpină aceste dificultăți. Copiii trebuie să înțeleagă că nu sunt
singuri în aceste lupte și că părinții și profesorii vor depune eforturi pentru a oferi un mediu
sigur pentru ei.
Prevenirea fenomenului “bullying” în mediul şcolar trebuie să se refere la o serie de măsuri
la nivelul şcolii, dar şi la nivelul clasei de elevi. Astfel, în primul caz – la nivelul şcolii,
putem identifica câteva strategii:
 crearea unui sistem integrat de supraveghere a elevilor în școală;
 întâlniri periodice între cadre didactice, pentru dezvoltarea unor proceduri de
intervenție în situaţii de bullying;
 crearea unei rețele de instituții suport;
 realizarea unor materiale de prevenire a fenomenului bullying;
 întâlniri periodice conducerea școlii – părinții reprezentanți ai claselor.
La nivelul clasei de elevi, pot fi identificate alte măsuri, precum:
 întâlniri periodice cadru didactic / diriginte – părinți – elevi;
 reguli împotriva fenomenului bullying – inserate în “regulile clasei”;
 activități / discuții despre bullying la ora de dirigenţie;
 identificarea potențialelor victime şi a potențialilor agresori.
După cum se poate constata, rolul profesorului – diriginte este unul major în prevenirea,
identificarea, soluţionarea situaţiilor conflictuale din clasa de elevi. Colaborarea între cadrele
didactice ale şcolii şi părinţi poate “ţine în frâu” acest flagel de anvergură internaţională.
Unul dintre cele mai eficiente moduri de a combate și preveni fenomenul bullying este să
oferim elevilor „înțelepciunea” de a cunoaşte cum să reacționeze față de agresori.
Astfel, colaborarea profesori – elevi se dovedeşte vitală în acest demers. În consecinţă,
fenomenul bullying va dispărea repede, iar copiii vor fi mai fericiți și mai încrezători în ei
înșiși. Scandalurile legate de agresivitatea din mediul şcolar sunt nişte exemple grăitoare
despre cum acest fenomen poate ajunge la nişte extreme. Este de datoria noastră, fie
profesori, fie părinţi, să gestionăm astfel de episoade violente și să reuşim să reinstaurăm
climatul de linişte și pace în mediul școlar, dar și în familie.
 Deoarece lasă cicatrici psihologice adânci asupra personalității copilului, prevenirea
acestuia este esențială pentru a-l proteja de suferință și traume emoționale.

Bibliografie:

1. Adams, F. D. și Lawrence, G. J. (2011). Victimele intimidării: efectele din ultimii

autori ai colegiului. American Secondary Education
2. Brown, C. și Patterson, S. T. (2012). Intervenția în caz de intimidare și criză școlară.
International Journal Of Humanities And Social Science,
3. Kaltiala-Heino, R., Rimpelä, M., Rantanen, P., & Rimpelä, A. (2000). Bullying at
school An indicator of adolescents at risk for mental disorders. Journal of
Adolescence
4. Neamţu, C. (2003) Devianţa şcolară. Ghid de intervenţie în cazul problemelor de
comportament ale elevilor, Polirom, Iaşi
5. Olweus, D. (1991). Bully/victim problems among school children: Basic facts and
effects of a school based intervention program. In D. Pepler & K. Rubin (Eds.), The
development and treatment of childhood aggression Hillsdale, NJ: Lawrence
Erlbaum