FENOMENUL DE BULLYIND IN SCOALA

EXEMPLE EUROPENE DE BUNA PRACTICA

Profesor consilier scolar Durac IuliaCJRAE-CJAP Dolj / Lic. Teor. „Mihai Viteazul” – Bailesti

Violenţa în şcoli este una dintre cele mai vizibile forme de violenţă asupra copiilor.
Şcolile nu pot îndeplini rolul important de învăţare şi socializare, dacă acestea sunt un mediu în care se
manifestă agresivitatea, intimidarea (bullying), violenţa.
Bullying reprezintă o formă de abuz, în detrimentul stării de bine şi dezvoltării sănătoase şi
armonioase a elevilor. Poate fi o formă simplă de neglijare sau se poate extinde la forme complexe de
abuz fizic, emoţional şi sexual. Unii specialişti consideră problemei bullying-ul, comportamentul sau
atitudinea de „intimidare” în mod repetat şi intenţionat, ca modalitate de a câştiga puterea asupra altei
persoane.
Bullying este de fapt tot o formă de violenţă, care se pare că a crescut destul de mult în ultimii
ani. Au apărut incidente, mai ales la nivelul şcolilor şi a crescut gradul de conştientizare a fenomenului
bullying. Se concretizează în: apelarea numelui într-un anumit fel, excluderea din activităţi,
discriminarea, nerespectarea drepturilor, abuzul de orice tip, agresivitatea verbală sau scrisă.
Se consideră că cei care provoacă „bullying” sunt acele persoane care nu primesc suficientă
atenţie, care doresc astfel să iasă în evidenţă, să braveze şi acţionează în consecinţă. Lipsa de
afecţiune, de aprobare, de îndrumare, de feedback pozitiv, lipsa iubirii, neglijarea, încurajarea unor noi
stiluri de viaţă, noi moduri de impunere, de a câştiga bani (droguri, prostituţie, găşti) sunt factori
facilitatori pentru bullying. Nevoia de putere şi de dominare fac din victimă o ţintă, iar agresorii vor
răni fizic, social sau emoţional pe ceilalţi.
De cele mai multe ori, cei care hărţuiesc, au fost hărţuiţi sau sunt ei înşişi hărţuiţi, de colegi, de
familie.
Copiii sau persoanele care sunt agresori (în limba engleză bullies) sunt de fapt cei care vor să
demonstreze, în forţă, din păcate, că au o bună stimă de sine, că deţin controlul şi sunt superiori
celorlalţi. Familiile unde se foloseşte adesea pedeapsa corporală, constituie un mediu „prielnic” de
dezvoltare a comportamentelor deviante de tip bullying, inadecvate adaptării la cerinţele sociale,
incapabile de înţelegere a disciplinei pozitive şi respectării unor reguli pentru buna funcţionare.
Multe studii conchid că invidia şi resentimentele pot fi motive care produc bullying. Există
dovezi care sugerează că un deficit de stimă de sine contribuie semnificativ la actele de tip bullying, ca
şi stările de anxietate sau de vinovăţie. Lipsa abilităţilor sociale, utilizarea forţei, dependenţa de
comportamente agresive, mânia şi furia, statutul în grupul de apartenenţă, existenţa unor antecedente
de acest tip în copilărie sunt factori de risc. Precizăm că de multe ori, bullying-ul nu implică neapărat
criminalitate sau violenţă fi zică, ci funcţionează ca abuz psihologic sau verbal.
Psihologul norvegian Dan Olweus, recunoscut ca pionier şi fondator al conceptului, consideră
bullying, atunci când o persoană este expusă, în mod repetat şi în timp, la acţiuni negative, fizice şi
psihologice, de una sau mai multe persoane. Se aduce astfel un prejudiciu intenţionat, direct sau
indirect, prin crearea unui stări de disconfort în diferite moduri: cuvinte jignitoare, şicane, umilinţe,
injurii, altercaţii, ofense, admonestări, constrângeri, batjocoriri, ţipete, sâcâieli, bravări, reproşuri,
atingeri nepotrivite, obstrucţii, loviri, hărţuiri etc. Aruncarea lucrurilor personale (caiete, ghiozdane,
pixuri, pachetul cu mâncare etc.), trasul de păr, de mânecă, zgârieturile, ciupitul, ruperea unor obiecte
dragi, sufocarea cu diverse obiecte, eliminarea din clasă, imitarea, luarea în derâdere sunt alte
manifestări de bullying (Ross, 1998).