S19: Tulburări psihice în epilepsie

Epilepsia = sdr ce reflectă o tulburare organică cerebrală cronică de etiologie variată, cu manifestări clinice
variate datorate unor descărcări hipersincrone patologice ale neuronilor cerebrali;
Frecvenţa = 3-5% din populaţie; prevalenţa = 5,9-6,5‰; nu există diferenţe semnificative între sexe.
Debutul în copilărie şi vârste tinere.
Simptomatologie:
- manifestări epileptice cu caracter net paroxistic;
- manifestări temporare intercritice;
- tulburări psihice permanente.

I. Manifestări epileptice cu caracter net paroxistic (crize epileptice)

- debut brusc, durată scurtă, dispar spontan, se repetă la intervale varibile;
Clasificarea crizelor epileptice pe baza criteriilor clinico-electrice:
A. Generalizate, convulsive şi neconvulsive:
- tonco-clonice;
- clonice, tonice;
- comatoase fără convulsii;
- mioclonice;
- atone;
- absenţe tipice:
o cu pierdere de cunoştinţă,
o cu componente clonice;
o cu componente atone;
o cu componente tonice;
o cu automatisme;
o cu componente vegetative;
- atipice;
B. Parţiale:
- simple;
- complexe cu afectarea de la început a conştienţei;
- complexe cu afectarea secundară a conştienţei;
- cu transformare în crize generalizate:
o parţiale simple cu generalizare secundară;
o parţiale complexe cu generalizare secundară;
o parţiale simple cu transformare în parţiale complexe şi generalizare.
C. Neclasificabile.

Clasificare etiologică:
- simptomatică:
o rezultat al unei suferinţe cerebrale de etiologie cunoscută: post-TCC, tumorală, sifilitică,
alcoolică, gravidică, metabolică;
- idiopatică – fără cauze cunoscute.

Clasificare din punct de vedere a vârstei:

- epilepsie infantilă
- epilepsie pubertară (ambele sunt frecvent determinate de traumatisme obstetricale, boli eredo-
degenerative);
- epilepsiile adulutlui – frecvent post-TCC, tumorale;
- a vârstei înaintate – secundare ATS cerebrale;

Clasificare din punct de vedere evolutivă:

- staţionare;
- cu caracter procesual;
1
Forme clinice partculare:
- Epilepsia morfeică – procesele paroxistice apar în somn;
- Epilepsia fotică, muzicogenă, de citit, catamenială;
- Epilepsia cu covulsii febrile (5% din convulsiile febrile formează epilepsia infantilă).

Crize generalizate convulsive şi neconvulsive

1. Tonico-clonice (crize grand mal) – sunt cele mai frecvente;
- pierdere spontană, bruscă şi totală a conştienţei, cădere şi o succesiune de faze:
- intrarea in criza se face printr-un strigat caracteristic: vibratiile corzilor vocale prin expirarea fortata a
aerului sub contractarea tonica generalizata.
- bolnavul este proiectat la sol indiferent de loc si riscurile caderii--- capul dat pe spate, membrele sup.
flectate, pumnii stransi, extensia fortata a mb. inferioare, privire fixa, paloare si apoi cianoza fetei
a. faza tonică: dureaza 10 – 30 sec ,contractură generalizată a musculaturii voluntare, aruncă bolnavul la
pământ cu capul dat pe spate, membrele superioare flectate, pumnii strânşi, membrele inferioare în
extensie forţată, privire fixă, apnee, paloare, cianoză; determină vibraţii ale corzilor vocale – ţipăt
strident;
b. faza clonică: cu convulsii generalizate, simetrice, respiraţie stertoroasă, salivaţie spumoasă; timp de 1-2
minute convulsiile cresc în intensitate, ca apoi să se rărească în frecvenţă;
c. faza de rezoluţie
- în timpul crizei:
o abolirea totală a conştienţei (de intensitatea unei come);
o diminuare/exacerbare ROT, semn Babinski pozitiv;
o abolire reflex cornean, mioză apoi midriază, scăderea reflexului fotomotor;
o frecvent incontinenţă sfincteriană.
- postcritic:
o amnezie;
o somn profund (uneori câteva ore);
o acuză dureri musculare, oboseală, cefalee, confuzie, lentoare în gândire;
o la examenul clinic: semne de lovituri în timpul crizei, răni buze/limbă;
o examenul neurologic: normal/uşoară hiperreflexie osteotendinoasă.
- uneori:
o faza tonică poate lipsi, apar convulsii clonice;
o frecvent la copii – convulsii tonice;
o foarte rar: pierderea conştienţei, hipertonie generalizată, fără convulsii ce impune diagnosticul
diferenţial cu come de altă natură;
- revenirea poate fi:
o rapidă câteva minute – în crizele clonice;
o lentă cu obnubilare;
o cu tulburări de conştienţă de tip crepuscular cu idei delirante, tulburări de percepţie, agresivitate;
- EEG: creşterea incidenţei grafoelementelor paroxistice:
o Debut: aplatizare difuză cu frecvenţe rapide desincronizate/sincronizare rapidă;
o Faza tonică: apariţia bruscă de vârfuri bifazice generalizate cu frecvenţa de 10-12 c/s cu
amplitudine crescută până la 300-500 μV ritmice, sincrone în toate derivaţiile (ritm recrutant
epileptic) peste care se suprapun frecvenţe rapide generate de contracţiile musculare;
o Faza clonică: vârfuri întrerupte fazic de unde lente, ample la început 6c/s, descresc treptat; în
faza stertoroasă – traseul se aplatizează;
o Postcritic activitate lentă Δ simplă, difuză întreruptă de rare şi scurte vârfuri;
o Intercritic:
 15-20% traseu normal;
 Modificări discrete nespecifice;
 Trasee sporadice cu anomalii paroxistice generalizate.
2. Crize mioclonice generalizate:

2
 - manifestări epileptice de durată foarte scurtă (fracţiuni de secundă); apar brusc cu contracţii musculare
violente, pierderea cunoştinţei şi cădere; revenire rapidă, se pot repeta des în salve;
- frecvente la copii – semnifică afecţiuni cerebrale grave cu caracter evolutiv;
- EEG: salve scurte de descărcări bilaterale de complexe polivârf-undă, vârf-undă atipice sau polivârfuri
şi chiar trasee de tip hipsaritmic;
3. Crize atonice, astatice sau akinetice:
- cu pierdere de foarte scurtă durată a conştienţei cu cădere, debut brusc, durează câteva secunde, se pot
repeta la intervale neregulate;
- frecvente la copii – afecţiuni cerebrale evolutive;
- EEG: salve scurte şi generalizate de complexe vârf-undă variat, vârf şi polivârf;
- La copil mic – traseu hipsaritmic;
Crizele mioclonice generalizate + crizele atone se pot întâlni în 2 sindroame:
a. Sdr West (hipsaritmic) – caracteristic primilor ani de viaţă
- clinic: pe fond de întârziere psihomotorie, frecvent severă, cu deficite neurologice, apar crizele
mioclonice sau akinetice: spasme în flexie (tip salam) cu flectare cap pe piept, ridicarea bruscă a
mâinilor;
- EEG patognomonic (de tip hipsaritmic): activitate amplă, poliaritmică, dezorganizată, repartizată
anarhic, cu caracter asincron, nesistematizat; în timpul crizei, traseul se modifică brusc, undele lente
ample sunt înlocuite de traseu aplatizat şi de frecvenţe rapide hipovoltate; traseul diferă de la o derivaţie
la alta, în diferite momente ale crizei.
b. Sdr Lennox-Gastaut: frecvent la copii de 2-6 ani:
- epilepsie (crize mioclonice, akinetice, atipice) + întârziere mintală globală cu caracter evoltiv;
- EEG caracteristic: trasee dezorganizate de unde lente Δ polimorfe, intricate cu paroxisme izolate şi cu
şiruri lungi de complexe vârf-undă lente, atipice, cu frecvenţă de 1,5-2c/s;
4. Absenţe/crize petit-mal:
- crize comiţiale generalizate neconvulsive cu pierdere de scurtă durată şi bruscă a conştienţei;
- EEG: descărcări paroxistice, hipersincrone, generalizate bilaterale de complexe vârf-undă cu frecvenţe
de 1,5-4c/s;
- Absenţele sunt cu atât mai tipice cu cât traseul Eeg este mai caracteristic şi fenomenologia clinică este
mai restrânsă;
- Dpdv al afectării conştienţei:
o Pierdere completă a conştienţei cu amnezie lacunară;
o Pierdere aproape totală cu amnezie lacunară;
o Pirdere parţială – recepţionează întrebări şi răspunde la ele după criză;
o Pierdere uşoară cu lentoare ideativă şi răspunde la întrebări simple;
o Alterări foarte uşoare nesesizabile clinic, evidenţiate EEG.
a. Absenţe tipice: pierderi bruşte + scurte (5-20 sec) a conştienţei, privire fixă, inexpresivă, uneori clipire
rapidă; activitatea se întrerupe/continuă automat;
- Apar frecvent la 5-6 ani, foarte rar la adult;
- EEG: complexe vârf-undă de 3c/s, ritm constant, distribuţie bilaterală şi simetrică, aspect generalizat,
omogen şi sincron în toate derivaţiile; intercritic – normal;
- Sut frecvente, uneori peste 100/zi; nu apar în somn, pot fi declanşate prin hiperpnee voluntară, rar
emoţii;
- Picnolepsia = absenţe foarte scurte şi foarte frecvente;
- Nu determină deficite intelectuale, pot determina modificări de comportament şi îngreunarea
achiziţiilor;
- Uneori pot fi absenţe complexe:
o clonice: discrete secuse clonice la cap şi sprâncene, sau mişcări de retropulsie şi giraţie cap;
o tonice: creşterea tonusului postural;
o atone: scăderea tonusului postural;
o cu automatisme motorii: automatisme labio-linguale/gestuale;
o cu componente ale sistemului autonom: paloare/alte tulburări vegetative.
- EEG: descărăcri complexe vârf-undă mai puţin tipice, cu frecvenţă variabilă (2,5-4c/s), uşoare asimetrii,
tendinţe la focalizare; intercritic – sporadice anomalii iritative/lezionale;
3
- absenţele tipice au un prognostic mai bun decât celelalte epilepsii:
b. Absenţe atipice:
- durată mai lungă, asociate cu fenomene motorii şi vegetative;
- EEG: mai puţin tipic cu asimetrii şi focalizări, anomalii izolate, neregulate şi asimetrice;
- Prognostic mai rezervat.

II. Crize epileptice parţiale (focale sau localizate)

- la aproximativ 60% din comiţiale, mai frecvente la adult;
- se datorează unor leziuni active neuronale patologice la nivelul unei singure părţi a unei emisfere;
- Eeg în timpul accesului evidenţiază focarul epileptic, sediul şi zonele spre care iradiază: descărăcri
paroxistice hipervoltate de vârfuri rapide şi lente, unde ascuţite mono sau bifazice, complexe vârf-undă,
polivârf, cu localizare temporală (cele mai frecvente – 60%), frontal, occipitale, parietal; intercritic la
50-60% din cazuri apar grafoelemente cu distribuţie focală şi aspect lezional/iritativ.
A. Crize epileptice parţiale simple şi complexe:
- cele simple nu au pierdere de conştienţă şi e afectată regiunea unei singure emisfere;
- crizele complexe sunt bilaterale dar fără generalizare, urmate de amnezie lacunară;
- au un polimorfism simptomatic, în funcţie de zonele cerebrale implicate; simptomatologia este
elaborată + funcţiile psihice afectate mai imporant ce duc la tendinţe la tulburări de conştienţă, formând
crize parţiale complexe.
- În funcţie de simptomatologie, crizele sunt:
o Motorii
o Somatosenzitive
o Senzoriale
o Ale sistemului autonom
o Afective
o Ideatorii
o Dismnezice;
1. crize motorii parţiale simple şi complexe
- sunt implicate arii motorii:
o manifestări elementare (localizate la oricare parte a corpului): secuse clonice, fenomene tonice,
atonice sau paretice;
o gesturi, posturi mimice, acte motorii: automatisme masticatorii, mişcări de lingere buze, gesturi
de scărpinat, îmbrăcat, dezbrăcat, aranjare haine, imposibilitatea de a vorbi, murmurarea
automată de cuvinte sau propoziţii, automatisme ambulatorii etc.
- crize adversive: mişcări globi oculari/ochi, cap, trunchi deviate conjugat de partea emisferului afectat
care sunt consecinţele unui focar în aria premotorie frontală;
- crize Bravais-Jackson: crize tonice, atone care debutează într-o regiune (de obicei extremitate sau
hemifaţă) şi se extind treptat în concordanţă cu prezentarea somatotopică a corpului la nivelul cortexului
motor controlateral;
- epilepsia parţială continuă Kojenikov: formă de status epilepticus focal motor cu crize motorii parţiale
simple ce rămân la un grup de muşchi şi se manifestă pe o perioadă lungă de timp (ore/zile);
- crize psihomotorii: crize motorii cu tulburări de conştienţă de durată scurtă + fenomene motorii
restrânse cu aspect de absenţă temporală/pseudoabsenţă, impunând diagnostic diferenţial cu petit mal:
are durată mai lungă, revenire mai lentă, automatisme gestuale, absenţa EEG specific; crizele
psihomotorii au manifestări parţiale complexe: gesturi, acte, acţiuni automate şi corespunzătoare
leziunii din lobul temporal; EEG în absenţa temporală: focar epileptic temporal; absenţa temporală
apare aproape în exclusivitate la adult;
- automatismele ambulatorii: gen de crize psihomotorii aparte: parcurge câţiva paşi fără ocolire obstacole
(criza precursivă) sau activităţi elaborate de lungă durată + activităţii cu caracter semiautomat (parcurge
distanţe lungi, cu mijloace de transport, nu ştie cum a ajuns acolo);
2. crize somatosenzitive: leziuni ale girusului postcentral al lobului parietal controlateral cu parestezii,
hiperestezii, anestezii, hipoestezii le diferite segmente ale corpului (dg diferenţial cu manifestările
cenestopate); pot afecta întreg hemicorpul sau se pot propaga, dând naştere crizei jacksoniene senzitive.

4
 3. Crize epileptice parţiale senzoriale simple sau complexe: iluzii, halucinaţii, halucinoze vizuale, auditive,
gustative, olfactive, vestibulare; în funcţie de ariile corticale implicate, pot fi:
a. Monosenzoriale: puncte luminoase, sunete/zgomote slabe, gust şi miros neplăcut, senzaţii
vertiginoase;
b. Percepţii micro/macropsice sau propsice, imagini clar conturate, cuvinte, senzaţii vertiginoase.
- crize senzoriale complexe – interesează mai mulţi analizatori;
- crize psihosenzoriale – se asociază cu tulburări psihice: afective, motorii, vegetative, tulburări de
conştienţă; în funcţie de gradul tulburării de conştienţă, pot apare amnezii lacunare;
- crize uncinate: apariţia bruscă de halucinaţii olfactive ± gustative (dezagreabile, frecvent asociate cu
halucinaţii vizuale panoramice, anxietate + sentimente de înstrăinare realizând „stări de vis” –
dreaming state).
4. Crize vegetative: manifestări paroxistice de scurtă durată cu: dureri abdominale, greţuri, vărsături,
roşeaţă tegumentară, paloare, tahicardie/bradicardie, hipo/hiperTA, transpiraţii, sialoree; apar spontan,
nu au substrat organic; sunt frecvent urmate de oboseală şi somn;
- epilepsia viscerală + crize diencefalice – fac parte din aceeaşi categorie; sunt cu simptomatologie:
o simpatică cu tulburări la nivelul hipotalamusului posterior şi lateral;
o parasimpatică – hipotalamusului anterior.
- epilepsia abdominală: frecventă la copil, datorită leziunilor insulei Reil;
- manifestările vegetative mai apar în: focare epileptice de pol temporal, cingulum, lob orbital;
5. Crize epileptice afective: crize de scurtă durată (minute) în care pacientul este brusc cuprins de stări de
nelinişte, panică, teamă, tristeţe, disperare, rar spaimă şi groază; apar uneori pe fond de tulburări de
conştienţă fenomene de derealizare, depersonalizare şi pot antrena acte auto şi heteroagresive; mai rar
apar brusc sentimente de linişte, euforie, chiar râs nemotivat, pe care şi le pot provoca singuri prin
hiperpnee voluntară/stimulare luminoasă;
- crize gelastice: crize de râs, nu au mereu componentă afectivă şi reprezintă fenomene epileptice motorii.
6. tulburări paroxistice epileptice dismnezice:
- pot apărea singure sau în asociere cu modificări ale conştienţei/percepţiei;
- apar brusc sub formă de amintiri care se derulează rapid, incoercibil sau imagini – amintiri cu caracter
panoramic şi cu interesare plurisenzorială;
- frecvent în crize uncinate – apar crize de deja vu, deja vecu sau jamais vu, jamais vecu;
- pavor şi automatism ambulator nocturn: manifestări paroxistice în somn, mai frecvente la copil ce
determină tulburări de conştienţa de tip crepuscular;
o în pavor: se ridică brusc, mimică speriată, gesturi de apărare, nu răspunde la cei din jur pe care
nu-i recunoaşte; trece frecvent după câteva minute, îşi reia somnul, a 2a zi nu-şi aminteşte;
o în automatismul ambulator nocturn (somnambulismul): de mai lungă durată, se ridică brusc din
pat cu ochii deschişi + acte diferite: deschide uşa, geamul, mers pe balustradă scară cu evitarea
obsacolelor, apoi se întoarce în pat/e dus şi continuă somnul; în timpul crizelor – nu răspunde la
întrebări; a 2a zi nu-şi aminteşte
o există controverse, cum că cele 2 nu ar face parte din epilepsie ci ar fi generate psihogen;
Crize parţiale simple şi complexe – diagnostic diferenţial:
- cu tulburări nevrotice; pentru epilepsie pledează:
o apar spontan nemotivat chiar în absenţa avantajelor;
o caracter paroxistic de scurtă durată, debut şi sfârşit brusc;
o aspect stereotip;
o anomalii EEG focalizate cu localizare în regiunile cerebrale corespunzătoare tulburărilor
epileptice;

B. Crize parţiale evoluând spre generalizare (crize secundare generalizate):

- orice focar epileptic se poate generaliza cu aspect de grand mal; frecvent la copil şi la cazuri netratate
are loc o generalizare rapidă;
- generalizarea poate fi lentă (pacientul/anturajul sesizează prezenţa simptomelor) sau rapidă;
- generalizarea poate fi precedată de crize parţiale simple/complexe, precedate de aură (are loc pe fond de
conştinţă nealterată) care rămâne clar în conştiinţa bolnavului, este aceeaşi pentru acelaşi pacient, se
întâlneşte , se întâlneşte la aprox ½ din adulţi, rară la copii, permite să-şi ia măsuri de siguranţă;
5
Clinica crizelor secundare generalizate: prezenţa intracritică de asimetrie în distribuţia fenomenelor tonice şi
clonice, a devierii conjugate a ochilor, asimetrie facială, deviere minimă bucală; postcritic: pareze, paralizii,
parestezii, tulburări de vorbire;
EEG: anomalii iritative focalizate/asimetrice;

Status epilepticus (starea de rău epileptic): stare morbidă care apare când o criză persistă mult timp/se repetă
la intervale scurte; reprezintă o complicaţie a oricărui tip de criză.
1. status grand mal: cea mai gravă;
- apare frecvent în prezenţa unor factori declanşatori: întrerupere tratament, afecţiuni febrile, ingestie de
alcool/exagerată de lichide;
- clinic: succesiune neîntreruptă de crize majore + alterarea profundă a conştienţei + tulburări
vegetative (mai des respiratorii) + anoxie şi colaps circulator care pot determina leziuni cerebrale
rave/moarte;
- uneori, după status, se instalează o perioadă confuzivă prelungită de forma unei psihoze epileptice
confuzive;
2. Statusul absenţe/status petit mal:
- succesiune neîntreruptă de absenţe cu durata de ore/zile/săptămâni;
- EEG: descărcări continue/repetate de complexe vârf-undă generalizate şi unde lente, ample, sinusoidale;
- Tulburarea de conştienţă poate fluctua dpdv al intensităţii;
- Clinic: lentoare motorie şi psihică, stare de somnolenţă chiar letargie, obnubilare, automatisme
motorii şi gestuale, stări confuzionale;
3. Stare de rău cu crize parţiale complexe de tip psiho-motor:
- este rară, cu alterarea conştienţei de la stări confuzive cu dezorientare t-s şi la propria persoană până la
obnubilare;
- după acces apare o amnezie lacunară /totală punctată de insule mnezice.

Hipsaritmia
- apare in primii ani de viata
- crize cu aspectul celor mioclonice sau akinetice
- mai des spasm de flexiune ( flectarea capului si ridicarea mainilor-tic ………..)
- aspect sechelar – grava retardare psihomotorie si de limbaj.
EEG – diaritmie lenta difuza cu suprapunerea unor descarcari sincrone de unde lente, ample, varfuri ascutite si
izolate complexe varf- unda

Manifestări temporare sau episodice intercritice

- 5-10% din epilepsii au debut brusc, dispariţie spontană, tendinţe la repetare.
1. Stările crepusculare:
- acte şi acţiuni relativ coordonate der lipsite de critică; poate apare spontan/în continuarea unei crize
grand mal/paroxistică parţială complexă;
- durează ore/zile, dispare brusc/după somn prelungit după criză grand mal;
- postcritic apare amnezie lacunară.
- În timpul stării apar automatisme: mâncat, îmbrăcat, călătorit aparent normale dar bolnavul are aspect
neîngrijit, mimică perplexă, percepţii şi reacţii mai lente, gândire vâscuoasă, tendinţe la perseverare,
comportament neconcordant stării.
- Uneori pot apare tulburări de afectivitate: disforie, anxietate, tristeţe/veselie, halucinaţii, idei delirante
ce pot determina comportament periculos cu acte de violenţă neaşteptată.
2. Stări de obnubilare şi confuzionale epileptice
- obtuzie, dezorientare t-s şi la propra persoană, tendinţă la somn, răspunsuri incomplete la întrebări ce
apar în obnubilare;
- în stările confuzionale: anxietate, tendinţă la agitaţie şi furie; pot apare stări confuziv-anxioase, stări
confuziv-onirice, confuziv-stuporoase care au caracter episodic şi repetitiv;
- diagnostic diferenţial: stări toxice, infecţioase, tumori cerebrale, schizofrenie, isterie;
- ambele apar frecvent post criză majoră.
3. Stări delirante şi halucinatorii
- pot fi tulburări de conştienţă de tip crepuscular în care delirul şi halucinaţiile domină tabloul clinic;
6
 - apar halucinaţii vizuale/auditive (scene terifiante, intens colorate); la adult sunt mai frecvente delirul de
persecuţie, prejudiciu, revendicare, religios cu anxietate, agitaţie p-m şi comportament de apărare.
4. Tulburări episodice ale dispoziţiei
- foarte rar – euforie asociată cu impulsivitate şi agresivitate;
- frecvent: spontan apar stări de nelinişte, iritabilitate, impulsivitate, interpretativitate, reacţii violente la
motive minore;
- la adult şi copil mare: dispoziţie depresivă, irascibilitate, agitaţie p-m, agresivitate marcată ce cresc
incidenţa suicidului;
- aceste manifestări pot dura ore/zile, sunt de obicei stereotipe, pot avea caracter prodromal;
5. Dipsomania şi dromomania
- pot fi tulburări intercritice termporare, dar legătura lor cu epilepsia nu este clar stabilită.

Tulburări psihice permanente

1. Tulburări de comportament şi personalitate
- apare la aprox 1/3 din epilepsii;
- iritabilitate: pe fond timic disforic cu agresiune, susceptibilitate crescută, irascibilitate, au frecvente
oscilaţii nemotivate care rar ajung la optimism;
- agresivitatea poate apare intra/imediat postcritic (de cruzime crescută şi este rară), dar frecvent apar
crize coleroase + acte violente şi reacţii clastice;
- instabilitate psihomotorie – frecvent întâlnită – dominant la copil;
- vâscuozitate psiho-afectivă ce are 2 componente:
o lentoare ideo-motorie (bradipsihie şi bradikinezie) cu lipsa agilităţii psihice şi motorii, tendinţe
la perseverare şi monotonie, dificultatea de a trece de la o activitate la alta;
o caracter bipolar al afectivităţii: 2 trăsături opuse: afectivitate lentă, vâscuoasă (polul adeziv) +
reacţii exploziv- agresive violente (polul exploziv);
- aderenţa excesivă se exprimă clinic prin: meticulozitate, exactitate, rigurozitate, adezivitate faţă de
anturaj şi superiori;
- tulburările de personalitate la epileptici nu sunt omogene, depind de vârsta de debut, manifestările EEG,
mediul socio-familial, sex, manifestări paroxistice şi frecvenţa lor, factori genetici, tratament.
2. Deficite intelectuale:
- apar la 20-40% din epileptici;
- cele mai frecvente sunt: oligofreniile, deficite instrumentale (discalculii, afazii, dislexii, disgrafii);
demenţe;
a. Oligofrenii şi deficienţe instrumentale:
- pot apare toate gradele de deficit intelectual şi sechelar şi e în funcţie de amploarea şi sediul leziunilor
organice cerebrale;
- frecvent apar în formele cu etiologie organică şi în crize frecvente , de lungă durată, generalizate
convulsive/polimorfe;
b. Sindromul demenţial:
- are caracteristici aparte la epileptici: degradare intelectuală progresivă + marcată lentoare ideo-
motorie, sărăcirea limbajului, tulburări memorie, evoluţie inegal-progresivă, scăderea criticii, gândire
înceată, adezivă, pierderea spontaneităţii, vorbire lentă, monotonă, săracă;
- o caracteristică este grija pentru propria sănătate + interese înguste, egoism şi egocentrism (de aceea se
numeşte şi demenţă concentrică);
- este urmarea evoluţiei leziunilor cronice cerebrale;
3. Psihoze cronice epileptice:
- sunt relativ rare (1,5-2,1%);
- manifestările sunt asemănătoare celor din schizofrenie;
- diagnosticul în manifestările psihotice şi epilepsie este controversat;
Etiopatogenia epilepsiei:
- dpdv etiologic, epilepsia este simptomatică (organică/de cauză cunoscută) sau idiopatică (genuină, de
cauză obscură).
- Factori etiologici:
o Locali: inflamaţii meningeene, TCC, tulburări vasculare cerebrale, malformaţii, boli
degenerative; cele mai frecvente sunt leziunile din perioada perinatală/mica copilărie;
7
 o Generali: intoxicaţii exogene (Pb, alcool, cocaină), tulburări metabolice, endocrine etc.
- există factori ereditari (familiali cu debut epileptic sub 15 ani la mulţi membri), dar ereditar nu se
transmite epilepsia ci susceptibilitatea, dar nu este clară modalitatea de transmitere; la nivelul
„neuronilor epileptogeni” s-a evidenţiat un fenomen electric DPS (depolarisation proximal shifts) ce
produc o modificare electrică crescută şi de lungă durată a membranei urmată de potenţial
hiperpolarizant;
- cauze care pot declanşa criza: alcool, exces de lichide, hipoglicemia, hipocalcemia, carenţe de acid
folic/piridoxină, febră, perioada premenstruală, stimuli luminoşi intermitenţi (TV, cinema), zgomote
puternice neaşteptate, excitanţi dureroşi, stimuli emoţionali.
Diagnostic pozitiv:
- manifestări cu caracter pasager care apar spontan, au o durată relativ scurtă, debut + sfârşit brusc;
- dacă e declanşată de stimuli (luminoşi, zgomote etc), atunci aceştia se pot folosi pentu declanşarea crizei
şi observarea clinică şi EEG;
- caracter recurent, manifestări stereotipe, aspect clinic identic;
- manifestări tipice care preced crizele;
- amnezie postcritică;
- EEG: nu este concludent intercritic şi atunci se apelează la activare (hiperpnee, lumină, substanţe
farmacologice); 10% din populaţie prezintă modificări EEG fără epilepsie, de aceea EEG nu este un
criteri absolut pentru diagnostic şi nu-l poate exclude, în absenţa modificărilor EEG, diagnosticul este
doar clinic;
- Traseul normal nu exclude epilepsia

Anatomo-patologie
- alterari difuze - glioza str. plexiform al scoartei, malformatii arhitectonice ale cortexului
si
- lez. circumscrise sau de focar epileptic
Caracteristica - scleroza cornului lui Amon (atrofie localizata cu aspect de microgirii ce corespund
histologic unei glioze reactionale sec. nevrozei neuronice).

Diagnostic diferenţial:
- sincopa cardio-vasculară: pierderea cunoştinţei, durată variabilă, debut mai puţin brusc; în timpul
crizei, bolnavul este palid, cianotic, puls slab, respiraţii superficiale; postcritic: lipseşte somnul şi
modificările EEG; apare pe fond de suferinţă c-v, tulburări neuro-vegetative în anumite condiţii (lipsă
aer, căldură excesivă, oboseală);
- criza de tetanie: debut lent, fără pierderea cunoştinţei, cu parestezii extremităţi, fenomene tonice
caracteristice (mâna de mamoş); apar pe fond de scădere a calcemiei şi semne de spasmofilie;
diagnosticul de certitudine se pune pe seama calcemiei, EMG;
- criza hipoglicemică: apare pe nemâncate cu cefalee, transpiraţii, paloare, senzaţii de foame, pierderea
treptată a cunoştinţei; diagnosticul pe baza glicemiei;
- crizele isterice: debut legat de stres emoţional acut, în prezenţa altora, lipsa caracterului stereotip al
manifestărilor, se reproduc sugestiv, neconcordanţă între simptomatologia acuzată de pacient şi cea ce
ar trebui că fie, absenţa substratului organic cerebral, lipsa manifestărilor EEG, în timpul crizelor,
durată mai crescută, la căderea caută un punct de sprijin; diagnosticul diferenţial cu grand mal: agitaţie
p-m dezordonată, absenţa apneei, cianozei şi respiraţiei stertoroase ca în grand mal (aici apar tegumente
vulturoase, hiperpnee), lipsa semnelor neurologice şi somatice, prezenţa jocului globilor oculari cu
discret tremor al pleoapelor; după criză istericul îşi revine complet, EEG normal, păstrează parţial
amintirea crizei;
- crize de agresivitate şi violenţă: în epilepsie sunt spontane, neprovocate, neaşteptate, cu acte stereotipe,
simple, neorganizate şi nepremeditate, se asociază cu alte manifestări epileptice tipice;
- convulsii febrile: la copil mic în 5-10% din cazuri apar crize comiţiale declanşate de febră, debut sub 1
an sau peste 2 ani, creşte frecvenţa crizelor cu vârsta, scade temperatura la care apar; crescută în
convulsie şi repetarea ei în acelaşi episod, modificările EEG se menţin şi 2 săptămâni după acces, crize
focale, AHC epileptice, dezvoltare psiho-motorie scăzută.
Tratament:
I. Profilactic . îmbunătăţirea asistenţei materno-infantile, prevenirea infecţiilor, TCC precoce.
8
 II. Curativ
Obiective:
- control/reducerea crizelor;
- prevenirea tulburărilor psihice şi neurologice intercritice;
- asigurarea condiţiilor necesare pentru adaptarea socio-profesională.
1. Tratamentul medicamentos:
- anticonvulsivante– cele care ating concentraţii maxime mai repede şi au o distribuţie tisulară mai rapidă
sunt folosite în urgenţe;
- Principiile administrării anticonvulsivantelor:
o Efectul principal al medicamentului este de scăderea activităţii focarului ± scăderea reactivităţii
convulsivante a creierului şi împiedicarea apariţiei crizelor comiţiale;
o Nu există anticonvulsivantul ideal ideal;
o Se instituie în caz de diagnostic cert de epilepsie, se administrează zilnic, toată viaţa;
o Uneori efectele secundare sunt supărătoare pentru pacient;
o Monoterapia este de preferat;
o Individualizare: doze şi orar ce ţin seama de frecvenţa şi orarul crizelor, menţinerea concentraţiei
eficiente, efectele secundare, timpul de înjumătăţire;
o Determinarea concentraţiilor serice: necesară datorită diferenţelor individuale (risc de
intoleranţă/efecte toxice);
o Dacă se asociază 2 anticomiţiale, se evită riscul de sumare a efectelor secundare;
o Drogul este ineficient numai dacă s-a atins concentraţia plasmatică maximă şi nu are efect;
o Nu există corelaţie între evoluţia bună şi normalizarea EEG (ex carba determină anomalii EEG);
o Întreruperea tratamentului se face treptat, numai la 3-5 ani de la ultima criză, în absenţa
modificărilor paroxistice EEG la evaluări repetate şi nu în perioada pubertară;
o Necesară complianţa la tratament (pacient şi anturaj);
o Insucces terapeutic dacă sunt nerespectate dozele, durata tratamentului, alegere judicioasă a
preparatului;
- în delir şi halucinaţii, precum şi în psihoze cronice şi tulburări de personalitate se asociază NL (levo şi
halo);
- Carba este indicată în epi cu tulburări de comportament;
- Se mai asociază: ACTH, prednison, sulfamide (pentru scăderea pH-ului umoral cu favorizarea acţiunii
medicamentoase a anticomiţialelor), neurotrofice, psihotone;
- Neurotroficele:
o Vitamina C – efect bun în complicaţiile fenitoinei;
o Vitamina B6 – în forme de epilepsie piridoxin-dependentă (rare);
o Vitamina PP – efect de potenţare a fenobarbitalului;
- psihotonicele – stimulează activitatea psihică;
2. Psihoterapia: indispensabilă ca la orice bolnav cronic;
3. Măsuri igieno-dietetice:
- vizează bolnavul + ambianţa socio-familială;
- interdicţii: evită abuzul de lichide şi sare, precum şi alcoolul (precipită apariţia crizelor);
- nu eforturi fizice şi psihice intense;
- cei cu crize nocturne – nu somn in decubit ventral, pe perne mari şi moi;
- evitarea TV, cinema, pivarea de somn, emoţii intense;
- nu sport de performanţă, loc de muncă în care criza implică riscuri pentru el/anturaj;
- informarea celor din jur (şcoală, serviciu) asupra bolii sale.
4. Tratamentul chirurgical:
- extirparea noxelor epileptogene (tumori, abces, chist, hematom);
- distrugerea focarelor epileptice secundare;
- întreruperea căilor de propagare a excitaţiei din focar (comisurotomii, coagulări nucleu dorso-medial
talamic);
- stimulare electrică rapidă a structurilor cerebrale inhibitorii (cerebel).
- Indicaţii:
o Eşec medicaţie;
9
 o Crize frecvente şi foarte grave;
o Focar accesibil;
o EEG repetate certifică existenţa unui singur focar;
o Excizia nu are consecinţe sechelare neurologice importante;
o Starea psihică a pacientului permite recuperarea.
Aspecte medico-sociale în epilepsie:
- şcolarizarea: se ţine cont de posibilităţile intelectuale, crizele nu constituie motiv de izolare a copilului
pentru a-i permite o dezvoltare normală;
- orientarea profesională; problema acută a epilepsiei; se ţine cont de starea generală a pacientului,
evoluţia probabilă a bolii; activitatea înfluenţează pozitiv cursul bolii;
- mariajul: informarea prealabilă a partenerului; de dorit evitarea căsătoriei între 2 epileptici;
- sarcina: probleme apărute: capacitatea pacientei de a fi părinte corespunzător, risc de transmitere a bolii,
efectele medicaţiei asupra fătului; copiii din mame epileptice cu frecvent greutate scăzută la naştere,
circumferinţa craniului sub medie, dezvoltare psihomotorie întârziată, malformaţii şi complicaţii
postnatale.

Aspecte sociale ale epilepsiei :

Persoana cu epilepsie este adesea dezavantajata social. Problemele apar la scoala, la locul de munca si in
viata de familie. Pot fi afectate perspectivele de casatorie.

Consecintele psihiatrice ale epilepsiei :

Epilepsia este asociata cu un declin inevitabil al activitatii intelectuale si cu o deteriorare inevitabila a
personalitatii.
Declinul activitatii intelectuale se datoreaza scaderii capacitatii de concentrare a atentiei si memorare in
timpul perioadelor de activitate electrica anormala dar si efectelor adverse ale medicamentelor antiepileptice.
Un numar mare de pacienti cu epilepsie prezinta un declin progresiv al functiei cognitive. In astfel de
cazuri, investigarea atenta este necesara pentru a exclude evolutia unei tulburari neurologice subiacente,
niveluri toxice de medicamente sau un status epileptic non-convulsiv repetat.
Tulburarea de personalitate “personalitatea epileptica”- egocentricitate, instabilitate, religiozitate,
cverulenta, gandire “vascoasa”.

Tulburarile afective interictale :

Tulburarea depresiva este probabil cea mai comuna afectare psihica la subiectii cu epilepsie.

Depresia si psihoza in epilepsie

Prevalenta depresiei clinice la persoanele cu epilepsie variaza intre 9 – 22 %iar simptomele depresive pot sa
apara pana la 60 % din persoanele cu epilepsie. Ratele sinuciderii sunt de 4 – 5 ori mai mari decat cele din
populatia generala.
Prevalenta patologiei psihotice la persoanele cu epilepsie este de cel putin 4 %.
Depresia sau psihoza preictala ( simptome legate in timp de activitatea convulsivanta trebuie tratate initial prin
optimizarea terapiei anticonvulsivante. Depresia sau psihoza interictala (simptome care apar independent de
convulsii) necesita, probabil, tratament cu antidepresive sau cu antipsihotice.
Majoritatea antipsihoticelor si antidepresivelor pot sa reduca pragul convulsivant iar riscul este legat de
doza. Tratamentul cu un antidepresiv sau cu un medicament antipsihotic creste de 10 ori riscul crizelor
convulsive de novo la subiectii fara epilepsie.
Tratamentul trebuie inceput cu cea mai scazuta doza iar aceasta trebuie crescuta treptat pana la atingerea
dozei terapeutice. Ca regula generala, cu cat un medicament este mai sedativ, cu atat este mai probabil sa
induca crize convulsive.
Antidepresive cu efecte proconvulsivante reduse :SSRI – Trazodon si Nefazodon. Citalopramul ar putea fi
SSRI cel mai lipsit de riscuri. Se evita total_ Amitriptilina, Clomipramina,Dotiepina.
Prudenta – Mirtazapina, Reboxetina, Venlafaxina.
Antipsihotice cu efect proconvulsivant redus: Haloperidol, Trifluoperazina, Sulpirid (dar cu mai putina
experienta clinica).
Prudenta : Risperidon, Olanzapina, Quetiapina, Amisulprid.
Se evita : - Clorpromazina, Loxapina
10
 - Clozapina – foarte epileptogena
- Zotepina
- Antipsihotice depot – daca apar convulsii, medicamentul implicat nu poate fi intrerupt cu usurinta.

Infractionalitatea in epilepsie:
Epilepsia este o boala care pune probleme la expertiza psihiatrica-judiciara.
In general, in crizele epileptice grand – mal exista numai rareori posibilitatea unor acte patologice.
Ei pot comite acte antisociale in starile crepusculare post – critice ; aceste acte au o violenta extrema si pot
consta in multa cruzime, cu omoruri, incendii, furturi, etc.
Dupa trecerea starii crepusculare post-critice apare amnezia faptelor comise.
In schimb, in echivalentele epileptice, riscul unor fapte patologice este major datorita asocierii starii de
confuzie mintala cu amnezia si pastrarea automatismelor motorii.
Epilepsia temporala- maxim de agresivitate- implica manifestari comportamentale psiho-senzoriale
(halucinatii), tulb. de constienta (stare de vis) absente, automatisme motorii si crize vegetative. Actele de
violenta sunt rapide, nepremeditate, cu intensitate extrema, motivatie legata de frustrarea afectiva si nu rareori
cu exprimarea prealabila a intentiei dar cu consumarea actului in stare de tulb. a constientei. Se pot comite :
furt, fuga sau omor patologic – facute la vedere, cu expunere la riscuri majore, amnezia faptului comis, fara
finalitate sau beneficii.
Tulburarile psihice intre crizele epileptice ( personalitatea epileptoida) se manifesta in general prin:
instabilitate psihica, vascuozitate afectiva, lentoare psihomotorie traite, de cele mai multe ori intr-un mod
bipolar.
Bipolaritatea timica , cu fragilitate si schimbarea brusca de dispozitie este poate sursa care face ca
epilepticul sa aiba acea rapiditate in delicvente.
Psihoza epileptica se asociaza cu halucinatii si deliruri mistice, trairi patologice sub influenta carora se
comit violente grave, pana la omucidere. Actele sunt in general lipsite de premeditare, avand forma unor
atacuri animalice (bruste, feroce) de descarcare motorie sub forma de raptus, cu nenumarate lovituri.
Alteori, bradipsihia si perseverenta epileptica produc un discontrol comportamental dupa cum, stagnarea
gandirii, dificultatile de detasare si staza psihica il conduc la razbunari tardive.
Dificultatile de expertiza in epilepsie se intalnesc in formele cu manifestari fruste si echivalentele
epileptice. Asocierea cu alcoolul creste brutalitatea, furia si agresiunea.

Tulburari psihopatologice permanente in epilepsie :

Tulburarile psihice permanente acopera un procent insemnat din tabloul clinic interaccesual al epilepticilor,
incidenta lor fiind apreciata la aproximativ 33- 35% din cazuri, fara diferente notabile intre adulti si copii.
Debutul tulburarilor psihice este greu de apreciat , totusi se poate constata ca forma tabloului clinic este
diferita in functie de varsta si de momentul debutului crizelor epileptice.
Astfel, la copii pana varsta de 10- 12 ani predomina tulburarile de comportament (iritabilitate,
instabilitate, neliniste si agitatie psihomotorie) si cele intelectuale (deficiente psihice de diferite grade).
La varsta adulta si la cea inaintata predomina tulburarile de caracter si personalitate, starile psihotice si
starile dementiale.
Manifestarile psihice permanente, datorita complexitatii lor, ridica importante probleme de incadrare
nosologica, si de diagnostic diferential cu unele afectiuni psihice (psihopatii, psihoze, demente de alte etiologii).
Pentru a putea corela aceste tulburari psihice cu epilepsia este absolut necesar ca tabloul clinic sa aiba un
caracter durabil, permanent si progresiv de sine statator.

Tulburarile personalitatii epilepticului :

Aceste tulburari sunt prezente intr-un procent care variaza de la autor la autor. Se considera ca
aproximativ o treime din bolnavii epileptici au tulburari de personalitate.
Identificarea lor clinica este importanta pentru conduita de asistenta si recuperare a bolnavului, dat fiind
caracterul de durata al interventiei medicale cat si pentru implicatiile delicto- judiciare ce pot decurge din
structura permanenta a acestor stari psihopatologice.
In mod caracteristic, comportamentul si personalitatea bolnavului pot dezvalui la analiza clinica trasaturi
cum ar fi instabilitatea dispozitionala si reactiile explozive, instabilitatea psihomotorie, vascuozitatea
psihoafectiva, adezivitatea neobisnuita fata de obiectul comun si rutinier.
11
 Prezenta instabilitatii, respectiv a oscilatiilor dispozitionale la epileptici este aproape o regula. Fondul
distimic, caracterizat prin pesimism si sentiment de insatisfactie, poate fi fundalul pe care apar stari disforice
nemotivate ce pot dura mai multe zile. Mult mai rar se intalneste buna dispozitie si optimismul.
Pe fondul instabilitatii dispozitionale si al susceptibilitatii apar cu usurinta, adesea fara motiv, crize
coleroase, insotite de agresivitate si reactii clastice.
Furia epileptica este o expresie a eliberarii actelor motorii pe un fond afectiv disforic. Bolnavul isi descarca
agresivitatea asupra obiectelor (actiuni clastice), asupra celor din jur (heteroagresiune) sau asupra propriei
persoane (autoagresiune). In paroxism el ajunge la strigate, urlete, agitatie psihomotorie extrema. Crizele de
furie sunt declansate de evenimente minore (contrarietati) si adesea survin fara motiv aparent. Durata lor este
scurta (minute, ore) ,insa au tendinta repetitiva.

Instabilitatea psihomotorie este foarte frecvent intalnita, dominand tabloul clinic comportamental la copii.
Vascuozitatea psihoafectiva se caracterizeaza pe de o parte prin lentoarea ideomotorie iar pe de alta parte
printr-un caracter bipolar al afectivitatii.
Lentoarea ideo-motorie se caracterizeaza printr-o vorbire vascuoasa, cu marcanta tendinta de detaliere.
Raspunsurile sunt caracterizate printr-o mare latenta si prin lipsa de promptitudine. Ritmul ideativ este
incetinit, gandirea este lipsita de suplete si agilitate.
Activitatea motorie este de asemenea lenta, bradikinetica, lipsita si ea de suplete, cu dificultatea trecerii de
la o actiune la alta. Este monotona, uneori existand o tendinta la perseverare.
Caracterul bipolar al afectivitatii este exprimat pe de o parte prin polul adeziv (o afectivitate lenta,
concentrata, vascuoasa si adeziva, incapabila sa faca fata ambiantei in continua schimbare si cu care se afla
permanent in contratimp) si polul exploziv, in care starea de tensiune acumulata in permanenta se descarca
intempestiv.
Adezivitatea neobisnuita fata de obiectul comun si rutinier este exprimata printr-o tendinta exagerata la
ordine si exactitate (epilepticul fiind extrem de meticulos si pedant) printr-o perseverenta indelungata fata de
anturaj si printr-o aderenta sacaitoare fata de persoanele cu care intra in contact si pe care de cele mai multe ori
le plictiseste cu solicitudinea si tenacitatea cu care incearca sa-si impuna punctul de vedere.
Ca trasaturi ale activitatii intelectuale au fost descrise: bradipsihie, rigiditate si inertie conceptuala si
perceptiva, tulburari de limbaj (lentoare, balbism, pelticism, saracirea vocabularului, s. a.).
Ca modificari caracteriale evidentiate la epileptici au fost relevate : vascozitatea temei, cu o alocutiune
ceremonioasa si pedanta, lipsa de sinteza abstracta.
Ceea ce caracterizeaza in principal personalitatea epilepticului sunt dizarmonia, dezechilibrul si
instabilitatea , fiecare din acestea avand insa limite destul de largi.
Trebuie mentionat ca particularitatile personalitatii epilepticului se intalnesc rar in intreaga lor
complexitate. La unii epileptici predomina instabilitatea si reactiile explozive, dupa cum la altii pot sa
predomine vascozitatea afectiva si caracterul sau bipolar, particularitati care ar determina bipolaritatea intregii
structuri psihice a personalitatii epilepticului. La astfel de bolnavi docilitatea alterneaza cu impulsivitatea,
teama se afla alaturi de agresivitate.

Tulburarile secundare create de reactia bolnavului la mediu, la problemele si situatiile ridicate de boala, au
un rol deosebit de important in cristalizarea tulburarilor de personalitate la epileptici. Aceasta reactie este
conditionata de mai multi factori :de particularitatile personalitatii sale premorbide, de constientizarea
dificultatilor pe care i le creaza boala – dificultati scolare, profesionale, familiale, sociale, teama de a nu face
crize in public- si care il plaseaza de multe ori in situatii de inferioritate, de atitudinea mediului socio-familial,
de existenta starilor conflictuale si emotionale.
Reactia bolnavului epileptic la toti factorii de mediu amintiti poate fi o reactie de izolare, bolnavul
devenind egoit, mitocan, rautacios, sau din contra bolnavul cautand sa-si compenseze deficitul prin
constiinciozitate, meticulozitate, solicitudine.

Deficitul intelectual a fost consemnat sub diferite forme , in medie la 30% din totalul cazurilor de epilepsie.
In general se accepta ca epilepticul se situeaza sub media nivelului intelectual, cu variatii notabile la probele
psihometrice, variatii explicabile in principal prin efectele medicatiei urmate si prin incidenta acceselor.
Retardarea mintala imbraca diferite grade de severitate, dar mai frecvent ia aspectul unei hipofrenii in grad
de debilitate mintala.
Mai multi factori concura la aparitia ei :
12
 - Momentul aparitiei crizelor- intarzierea sau oprirea dezvoltarii proceselor psihice este atributul debutului
precoce al crizelor epileptice in primii 3 ani de viata.
- Forma etiologica si clinica a epilepsiei-epilepsiile simptomatice organice se insotesc mai frecvent de
deficit intelecual.
- Frecventa acceselor epileptice (parerile sunt impartite, unii le considera ca un factor important in instalarea
deficientei mintale).
Nedezvoltarea psihica cuprinde intreaga sfera a vietii psihice, dar afecteaza cu predilectie procesele
intelectuale.
Gandirea, care ramane incomplet dezvoltata, pastrand un caracter concret, e caracteristica.
Este prezenta lentoarea ideativa, fragmentarea analizei, dominate de elemente nesemnificative, sinteza e mai
dificila.
Cel mai mult sunt afectate procesele de generalizare ( incapacitatea de a deosebi esentialul de neesential,
generalul de particular) si de abstractizare prin lipsa notiunilor, a categoriilor prin insuficienta prelucrare,
elaborare si sistematizare a informatiilor.
Afectivitatea prezinta unele aspecte particulare. Trasatura caracteristica a afectivitatii este imaturitatea,
exteriorizata prin tendinta la izbucniri zgomotoase si de scurta durata, labilitatea emotiilor, dependenta de
familie, nevoia de protectie asociata cu egocentrism.

Dementa epileptica
Tabloul clinic al dementei epileptice se dezvolta pe fundalul tulburarilor caracteristice, cu o avansata
lentoare ideo-motorie, degradare intelectuala, tulburari de memorie si saracirea limbajului.
In desfasurarea acestui comportament deficitar adeziv, lent, cu pierderea aprecierilor critice se conserva
interesele limitate si concrete ale unor nevoi elementare individuale.
Degradarea intelectuala in dementa nu rezulta din crizele paroxistice in sine, cat mai ales prin evolutia
leziunilor cerebrale care au declansat boala.

Psihozele cronice epileptice pot constitui o dificultate pentru diagnosticul nosologic prin lipsa o perioada
indelungata de timp a crizelor paroxistice si prezenta unor tulburari psihice care pot pastra elementele
caracterului si personalitatii epileptice, dar cu dezvoltarea unor stari psihotice alternative sau a unor halucinatii
asemanatoare schizofreniei. Datorita patogenezei inca neclare a psihozelor cronice epileptice s-au diferentiat
cele doua aspecte distincte si anume : psihozele cronice epileptice si psihozele cronice la bolnavii care sufera de
epilepsie.
Se disting astfel : psihoza cronica ca manifestare a epilepsiei si asocierea dintre alte psihoze (maniaco-
depresiva), schizofrenie si epilepsie.

13