Sunteți pe pagina 1din 6

Stresul si imbatranirea accelerata

Calitatea vietii este conditionata de adaptarea si eficienta integrarii individului macrosistemului natural si socio-cultural, precum si de efortul personal de devenire si spiritualizare. Stresul, boala, imbatranirea (adesea factorii de stres si emotiile negative pe care le genereaza se transmit in plan somatic drept deficiente de ordin fizic), sunt fenomene ce apar, in esenta, ca perturbari ale comunicarii informational-energetice a individului cu mediul si cu sine. Studiile facute asupra longevivilor arata ca varsta lor inaintata si starea lor fiziologica si psihica buna sunt in starnsa legatura cu factorii de mediu. Oriunde s-ar afla omul si orice munca ar executa, el traieste, munceste, se hraneste si se odihneste in anumite conditii. Cand aceste conditii sunt potrivite cu nevoile organismului si cu puterile lui, omul se simte bine si poate trai mult. Cand insa conditiile de viata si de munca sunt rele apar boli. Chiar cand ele nu-l omoara, urmele lor raman in organism, il slabesc, ii reduc puterea de munca, ii scad rezistenta la alte boli si astfel duc treptat la scurtarea vietii si la moarte prematura. Viata neechilibrata, cu ore neregulare si insuficiente de somn, o alimentatie nepotrivita, lipsa de miscare, de sport, o munca dusa intr-un ritm exagerat, nerespectarea regulilor de igiena si mai ales o continua incordare nervoasa macina incetul cu incetul zilele omului si ii scurteaza viata. Stresul desemneaza acea stare in care se gaseste un organism amenintat de dezechilibru sub actiunea unor agenti sau conditii care pun in pericol mecanismele sale homeostatice. Stresul a fost descris initial sub numele de sindromul general de adaptare si definit ca reactie nespecifica a organismului la solicitarile externe. In general se stie ca adaptibilitatea organismelor vii se bazeaza pe oferirea de raspunsuri specifice la stimuli specifici. Exista insa modificari biochimice nespecifice masurabile, care apar ori de cate ori se impune adaptarea organismului la situatii noi si/sau solicitante/agresive, indiferent de caracterul lor specific. Semnificatia termenului de stres difera de la o cultura la alta. Englezii inteleg prin stres o incordare nervoasa; francezii o stimulare, o agresiune; germanii efort, leziune; iar spaniolii suferinta. Acest cuvant a aparut in limba engleza medievala sub forma de distres ca re la randul lui a fost preluat din vechiul cuvant francez destresse ce insemna a fi sub apasare sau presiune. Vorbitorii limbii engleze, cu timpul au inceput sa foloseasca cuvantul stres fara a pierde originalul distress. Pentru ei ambele sunt expresii curente in limba engleza moderna; prima expresie stres face referore la temsiune sau presiune, uneori in sens negativ, alteori in sens pozitiv si a doua expresie distressexpreima o situatie de durere psihica, suferinta sau neliniste, totdeauna in sens negativ. Websters Encyclopedic Unabridged Dictionary of the English Lnguage: explica etiologia cuvantului stres ca provenind partial din cuvantul estrece din vechea franceza, ce avea intelesuri de constrangere, suferinta si derivate din latinescul strictus participiul trecut al lui stringere, cu intelesul de a trage din greu. Termenul de stres desemneaza o serie de substantive inrudite ca inteles, dar cu nuante ce pot diversifica sensul: incordare, presiune, povara, forta, efort, solicitare, tensiune, constrangere. Conceptul de stre desemneaza orice agresiune din mediu sau orice stare

tensionala creata de aceasta si fata de care organismul se apara, declansand reactii de adaptare. Dictionarul englez Oxford: arata ca termenul provine din abrevierea cuvantului distres care inseamna dificultate, necaz, durere in engleza medievala. Potrivit Dictionarului Explicativ al Limbii Romane(DEX, 1998), stresul este un nume dat oricarui factor sau ansamblu de factori care provoaca organismului uman o reactie anormala, este un efect nefavorabil produs asupra organismului uman de un factor de mediu. Ca o definitie mai simpla stresul ar putea fi descris ca fiind un raspuns normal la o situatie anormala. In limba noastra , termenul de stres este folosit doar cu nuanta negativa. Expresia sunt atat de stresat nu poate avea o conotatie pozitiva, nu poate sa fie sunt stresat ca totul merge bine. In general acest termen este mentionat pentru a indica o stare emotionala atat de intensa, care impiedica realizarea sarcinilor. Stresul insoteste orice activitate in care omul este implicat, aparand ca rezultat posibil al unui conflict ce poate fi generat de activitatea in sine si cel care o presteaza. Batranetea (senescenta) cuprinde perioada de peste 65 de ani. In aceasta ultima faza a vietii predomina fenomenele de involutie, cu atrofia si scleroza tesuturilor si organelor. De mentionat faptul ca termenul de senilitate indica o involutie timpurie a organismului. Dincolo de toate aceste teoretizari putem afirma ca orice individ viu este program sa imbatraneasca si sa moara, in acest fel asigurandu-se dezvoltarea si conservarea speciei resprective. Procesul de imbatranire al organismului devine pregnant mai ales din stadiul de adult, adica de la circa 45 de ani, perioada de varsta intre 45-49 de ani fiind desemnata ca varsta de mijloc, iar cea intre 50-60 de ani presenescenta sau presenium. (Bogdan, 1992) de mentionat este faptul ca exista multe diferente intre ritmul si tipul de imbatranire a populatiei. Imbatranirea reprezinta dupa cei mai multi autori rezultatul tuturor modificarilor fiziologice, genetice si moleculare care se instituie ca urmare a trecerii timpului, din momentul fecundatiei pana la moarte. Moartea este un proces natural, precedat de imbatranire. Imbatranirea are o parte programata si deci cu desfasurare previzibila, dar si una datorata erorilor produse in urma agresiunii factorilor interni si externi asupra homeostaziei sistemului viu. Imbatranirea este interpretata ca un declin al capacitatii de a raspunde la stres, in conditiile cresterii dezechilibrului homeostatic al organismului si cresterii morbiditatii avand drept finalitate moartea. Rolul practic al teoriilor despre imbatranire este acela de a identifica factorii de risc pentru imbatranirea accelerata si patologica. Imbatranirea reprezinta o acumulare progresiva de schimbari metabolice si fiziologice, asociate cu o susceptibilitate crescuta la diverse boli. Este evident faptul ca toate aceste aspecte ale imbatranirii intereseaza toti indivizii unei specii, cu mentiunea ca ritmurile de imbatranire pot totusi varia intragrup. Cu alte cuvinte imbatranirea poate fi considerata si un proces de diferentiere in interiorul unui organism, proces ce variaza de la un individ la altul. Diversele schimbari fiziologice par sa fie in raport direct cu imbatranirea, dar multe persoane varstnice isi conserva capacitatile lor functionale, in pofida unei degenerescente organice expectate.(Ciucurel,1999) Exista deasemenea posibilitatea existentei unor ritmuri diferite de imbatranire de la un stadiu de varsta la altul. De exemplu, la un moment dat poate aparea o faza de imbatranire accelerata, cand ritmul de imbatranire se intensifica pe o durata determinata de timp(dupa

pensionare, dupa decese in familie,dupa internari etc.). Ulterior fenomenul poate incetini ca ritm in functie de compensarea individului in plan medical si social. Reducerea functionalitatii organismului legata de procesul imbatranirii se poate desfasura in diferite moduri, de la un organ la altul (imbatranire diferentiata interorgane), de la un individ la altul (diferenti inter-individuale). Intervin de asemenea factori sociologici, psihologici, socio-culturali, care interfera in mod variabil cu procesul de imbatranire, intarziindu-l, dar mai ales accelerandu-l. (Bogdan,1992) Asupra oganismului uman actioneaza in permanenta o multitudine de factori, de cele mai multe ori perturbatori, factori la care organismul nu se supune in mod pasiv. Activitatile celulare, tisulare si organice trebuie reglate si integrate in asa fel incat orice schimbare a mediului intern, datorata comnditiilor variate ale mediului in care traieste organismul, sa initieze o reactie care sa minimalizeze schimbarea. Stresul reprezinta o reactie generalala un stimul particular. La o prima analiza a impactului asupra organismului lucrurile par sa se desfasoare ca si cum nu exista nici o deosebire intre o agresiune microbiana in sange si efectul unui zgomot deranjant sau a unui stimul luminos persistent. Analiza mai atenta arata ca exista cateva tipuri mari de reactii la agresiune care depind mai putin de natura celui care le suporta, ci mai degraba de ce suporta. In optica lui Selye, prin stres intelegem reactia organismului la efortul de adaptare si nu situatia care cauzeaza stresul. Notiunea de stres in acceptiunea ei cea mai larga, considera Ph. Jeammet, M. Reynard si S. Consoli (1989), cuprinde orice agresiune asupra organismului, de origine externa sau interna, care intrerupe echilibrul homeostatic. Aceasta actiune poate fi fizica, sub forma stimulilor nociceptivi (temperatura, zgomot), sau a gentilor traumatizanti, infectiosi sau toxici. Ea poate viza nivelurile cele mai inalte ale integrarii senzoriale si cognitive, pertirbarea atingand in acest caz sistemul de relatie al subiectului cu mediul sau. Dupa Selye, stresul este un termen sinonim cu o crestere a glucocorticoizilor plasmatici si cu alte modificari asociate, mereu aceleasi, iar termenul de stresor se refera la stimulii care evoca raspunsul la stres. Factorii de stres (numiti si stresori) reprezinta totalitatea evenimentelor, situatiilor externe sau interne pe care subiectul le traieste ca fiind neplacute, agresive, traumatizante, insuficient de intense sau frecvente, pentru a determina din partea subiectului relatii adaptative. In general au o puternica semnificatie emotionala, afectiva. Evenimentele stresante fac parte, de obicei, din una sau mai multe din urmatoarele categorii: evenimente traumatice ce depasesc limitele obisnuite ale experientei umane; evenimente necontrolabile; evenimente impredictibile, evenimente care constituie o provocare pentru limitele capacitatilor subiectului resprectiv; conflicte interne. Teoretic, imbatranirea precoce ar trebui sa se obtina prin accelerarea timpului biologic si a filmului vital, fie in totalitatea lui, fie in perioada finala a maturitatii sau in cursul epocii zisa varstnica. In fapt, prin imbatranire precoce se intelege orice situatie morfofiziologica care face ca un individ sa para in avans fata de orariul mediu al modificarilor de imbatranire din populatia careia apartine. Aceasta se apreciaza dupa semne morfologice, biochimice si functionale, chiar daca acestea reprezinta criterii de varsta, inca insuficient precizate. Viata unor specii este limitata si de imperfectiunile ei; la aceste imperfectiuni generale, diferiti indivizi adauga propriie lor defecte particulare. In cazul omului, situatia apare deosebit de evidenta. Daca aceasta specie nu ar avea o predispozitie marcanta la ateroscleroza, durata ei de viata ar

fi desigur mai mare. Pe da alta parte un individ are o predispozitie la HTA, altul la insuficienta hepatica etc. Corectarea acestor imperfectiuni generale si partiale mai mult sau mai putin posibila ar spori in mod real longevitatea umana. In orice moment imbatranesc si mor numeroase celule din organismul nostru; in afara de tesutul nervos si muscular, celelalte tesuturi si organe isi inlocuiesc, intr-un ritm diferit de la un organ la altul, celulele imbatranite si moarte. Dar si la nivelul sistemului nervos exista o reinnoire, numai ca aici este chimica, de substanta si nu celulara; odihna si somnul reprezinta fazele de reinnoire in acest sistem. Unul din oamenii de stiinta care a reusit sa patrunda in tainele mintii omenesti si sa descifreze multe dintre mecanismele functionarii ei a fost Ivan Petrovici Pavlov (1849 1936). Dupa ce in 1904 a fost distins cu premiul Nobel pentru studiul fiziologiei glandelor digestive, Pavlov s-a ocupat pana la moarte, timp de peste 30 de ani, cu studiul activitatii nervoase superioare. Impreuna cu colectivul sau sa colaboratori si elevi, dupa mii de studii si cercetari experimentale facute pe caini, Pavlov a reusit sa descopere legile fundamentale care conduc activitatea nervoasa superioara. Pentru desfasurarea in bune conditii a activitatii sistemului nervos este absolut necesara starea de perfecta sanatate a organismului si o alimentatie potrivita cu nevoile lui. Celulele nervoase sunt cele mai fine si mai delicate din intreg organismul. Activitatea lor complicata si multilaterala cere si o mare cheltuiala de energie. In legatura cu aceasta trebuie subliniata o particularitate speciala a creierului. El nu poate functiona decat cu conditia sa primeasca, in afara de celelalte elemente cantitati sporite de oxigen si glicogen. Desi cantareste numai 2% din greutatea corpului, creierul consuna 20% din cantitatea totala de oxigen inspirat. In acelasi timp creierul consuma 4,7 gr de glucoza pe ora, ceea ce inseamna 60% din totalul glicogenului fabricat de ficat. Este bine sa ne amintim ca omul poate sa traiasca fara mancare , dar cu apa la discretie, 35-60 de zile si chiar fara apa poate supravietui 3-4 zile; cand insa este lipsit de aer, adica de oxigen moartea sa survine dupa 3-4 minute, prin distrugerea celulelor nervoase din creier. Starea functionala a celulelor nervoase depinde intr-o masura la fel de mare de conditiile mediului inconjurator. Raspunsul organismului la stres este mediat atat de sistemul nervos central cat si de sistemul nervos vegetativ prin cele doua componente ale sale: sistemul nervos simpatic si sistemul nervos parasimpatic, fiecare dintre aceste structuri avand un rol bine determinat. Stresul actioneaza asadar la nivel vegetativ, la nivelul sistemului limbic, cat si al hipotalamusului. Atkinson in 1996 si Kandele in 1991 au sintetizat raspunsul sistemului vegetativ la actiunea agentilor stresanti descriind urmatoarele tiputi de reactii: Cresterea frecventei cardiace, a celei respiratorii si a tensiunii arteriale aparute ca urmare a necesitatii cresterii aportului de oxigen la nivelul muschilor si a sistemului cord-plamani. Aportul de oxigen se face diferentiat, inima, anumite regiuni motorii din creier primind o cantitate mai mare, iar sistemul digestiv si anumite zone din scoarta (centrul vorbirii) o cantitate mai mica. Cresterea glicemiei explicata prin necesitatea organismului de a creste concentratia de glucoza in scopul utilizarii ei ca substrat energetic ce permite intensificarea ratei de metabolism. Cresterea concentratiei elementelor figurate, deci implicit a vascozitatii sangvine fiecare tip de elemente figurate avand rolul sau:hematiile asigura un aport ridicat

de oxigen, leucocitele apararea antiinfectioasa, iar trombocitele intervenind in oprirea sangerarilor. Secretia adrenaslinei si a altor hormoni de stres pentru a raspunde imediat agresiunii. Secretia de endorfine, substante cunoscute ca avand rol major in apararea impotriva durerii. Pentru a fi intelese mai bine se prezinta efectele stresului asupra diferitelor organe si sisteme ale organismului. 1) Sistemul nervos central probleme mentale si emotionale, anxietate, psihore, depresie. Iamandescu remarca ca un marker al stresului mimica crispata, anxioasa, depresiva sau dimpotriva pe cea vesela triumfatoare, descriind astfel un comportament activ (euforie, hohote de ras, extaz, excitatie furie), unul pasiv (blocaj, groaza) si unul paradoxal ce cuprinde manifestari intalnite la cele precedente. De asemenea mai pot aparea cefalee, ameteli, insomnii. 2) Sistemul cardiovascular tulburari de ritm cardiac, crize angioase. 3) Sistemul respirator exacerbarea astmului bronsic in perioadele cu stres acut, aparitia dispneei insotita de modificari ale frecventei respiratorii (polipnee). 4) Sistemul muscular tensiune musculara dureroasa, agravarea ticurilor nervoase si a tremorului la bolnavii cu Parkinson. Reactiile musculare pot fi de tip hiperton sau din contra hipotone. Asa numitul tremor psihologic apare in anumite conditii (oboseala, emotii) la majoritatea indivizilor. Exista insa situatii cand in conditii de stres prelungit acesta devine permanent. Tensiunea musculara cronica poate duce la aparitia, in conditiide erori de gestualitate sau cu ocazii unor eforturi minime, a cervicalgiilor, dosalgiilor, lombosciaticii. Daca in aceste situatii nu se iau masuri de inlaturare a factorilor stresanti tratamentul medicamentos aplicat poate deveni ineficient sau aceste afectiuni pot recidiva. 5) Tract digestiv gastrita, ulcer gastric sau duodenal, colita ulcerativa si colon iritabil. Apar modificari ale tranzitului intestinal (diaree, constipatie), greata, varsaturi, meteorism abdominal, ulceratii si lichen plan la nivelul mucoasei bucale. 6) Vezica urinara iritabilitate, incontinenta, enurezis. 7) Aparat reproducator infertilitate, tulburari menstruale sau chiar amenoree (lipsa ciclului menstrual), impotenta si ejaculare precoce la barbati. 8) Pilozitate pierderea parului cu calvitie. 9) Tesut adipos obezitate centrala. Procesul de imbatranire a pielii, care debuteaza de la 20-30 de ani, este imposibil de stopat, ritmul sau de producere fiind insa conditionat de de factori genetici si de modul de viata. De asemenea, imbatranirea pielii este accelerata si de alti factori, dintre care mentionam: fumatul, sedentarismul, expunerea cronica la temperaturi scazute, consumul de alcool, stresul si lipsa de odihna. Vulnerabilitatea la stres poate reprezenta o importanta cauza in aparitia diverselor boli psihosomatice si degenerative. Tudor St si Mitrache G. (2005) considera ca in gestionarea stresului si pentru cresterea calitatii vietii individului o importanta hotaratoare o au: condimentarea alimentelor si calitatea acestora (dieta); somnul si ritmul somn-veghe; practicarea exercitiului fizic (o eficienta modalitate de ameliorare sau contracarare a efectelor nocive ale stresului); insusirea tehnicilor de dezintoxicare a organismului; gandirea pozitiva; simtul umorului; deprinderea de a-si propune teluri

conforme cu posibilitatile; cresterea capacitatii de comunicare; consumul de arta; insusirea tehnicilor de refacere-regenerare-relaxare. Influenta incordarii sistemului nervos asupra organismului a fost studiata si lamurita de o colaboratoare a lui Pavlov, Maria Petrova. Timp de 15 ani ea a studiat pe caini rezultatele supraincordarii nervoase. Animalele au fost impartite in doua grupuri egale ca numar si au primit tot timpul aceeasi ingrijire si hrana. Un grup de caini a fost pus in conditiile unui regim de viata normal. Sistemul lor nervos a fost crutat de eforturi mari; experientele la care au luat parte nu erau prea grele sau complicate. Acesti caini au fost lasati sa doarma in voie.caini din cel de-al doilea grup au trait intr-un mediu de coontinua incordare nervoasa, fiind supusi unor experiente grele, obositoare, de lunga durata. Pentru a li se produce o stare de supraincordare nervoasa au fost chinuiti cu tot felul de excitanti puternici: lumina orbitoare, amenintari, explozii, bubuituri, zgomote puternice, bruste. In urma acestor experiente cainii din primul grup aratau la 17 ani ca animalele de la 10 ani, erau vioi, linistiti, prietenosi, urcau repede scara care ducea la laborator, ocupand indata,singuri, locul unde se faceau experientele. Cainii din celalat grup aveau un aspect jalnic, respingator, erau slabiti, cu parurl rarit, pe alocuri cazut, cu rani, eczeme, ulcere, furuncule, cu dintii cazuti sau cariati, cu ghearele tocite. Desi aveau numai 12-13 ani, ei nu mai vedeau bine, unii erau orbi complet si nu mai nimereau nici farfuria cu mancare. Cu capul lasat in jos si coada intre picioare, umblau incet si urcau greu scara spre laborator. Unii erau fricosi, speriati, tresareau la orice zgomot, se ascundeau de oameni, se ghemuiau in apropierea lor. Altii, dimpotriva, erau peste masura de gresivi, incat oamenii care ii aduceau la laborator spuneau ca animalele au innebunit.aceste tulburari ale comportamentului se datoresc oboselii permanente a sistemului nervos si sunt cunoscute sub numele de nevroza astenica. Cainii din acest grup au murit la 13-15 ani. La autopsiile facute au gasit modificari patologice si tumori in organe. La unii s-au gasit si tumori canceroase. Petrova si-a continuat experientele si in alta directie. Cainii suferinzi de nevroza astenica au fost pusi la regim normal, lasati in liniste, scutiti total de orice experiente. Pentru a linisti sistemul lor nervos si a restabili echilibrul in fuctionarea lui, au fost tratati cu brom si cu somnoterapie. Starea lor generala s-a imbunatatit repede, muschii si-au recapatat puterea si volumul, parul lea crescut abundent, bolile de piele au disparut si animalele si-au recapatat aspectul si comportamentul normal.experientele au fost repetate si rezultatele au fost aceleasi.ele au demonstrat ca supraincordarea sistemului nervos duce inevitabil la imbatranirea iinainte de vreme a ormanismului. Desi intre cele ce se intampla in corpul animalelor de experiment si organismul uman sunt mari asemanari, aceste rezultate nu pot fi transpuse i mod mecanic la om. Trebuie spus ca viata omului este mult mai complicata. Nevroza animalului seamana cu nevroza omului numai in linii generale. Cu toate acestea experimentele pe animale si studiile facute de Pavlov si elevii sai prezinta o mare valoare stiintifica si fac lumina asupra procesului de imbatranire accelerata sau precoce. Indiferent ca este vorba de animal sau de om, toate argumentele prezentate mai sus dovedesc faptul ca stresul are efecte nocive asupra organismului, iar principala consecinta a cestuia este dovedita de imbatranirea prematura a intregului organism, implicit scurtarea vietii.