FACTORII CARE

INFLUENTEAZA
INTEGRITATEA
STRUCTURILOR ORALE
Autor: Sofronie Roxana
Grupa 26 Seria III

Plecand de la premiza ca initierea

cariogenezei se realizeaza prin
demneralizarea smaltului sub actiunea
acizilor rezultati din metabolismul placii
bacteriene, masurarea, pH-ul placii in
contact cu diferite alimente poate
constitui un criteriu pentru ierarhizarea
alimentelor sau factorilor dupa gradul de
acidogenitate.

Mineralizarea este un proces complex

fizico-chimic si biochimic si se realizeaza
treptat prin transformarea cristalelor
incipiente de octafosfat de calciu si a
sarurilor din solutie in cristale de
hidroziapatita si depinde de o serie de
factori: activitatea enzimatica, pH, tC,
presiune, concentratia ionilor.
Dintre factorii care influenteaza
integritatea structurilor orale trebuie
mentionati urmatorii: glucidele,
proteinele, lipidele, vitaminele, fluorul,
nutritia, saliva.

A. GLUCIDELE

Glucidele, constituentii principali ai unei

diete echilibrate, au efecte defavorabile
asupra integritatii dintilor. Ratia zilnica a
omului include glucide multiple si diverse:
polizaharide (amidonul), dizaharide
(zaharoza, lactoza, maltoza), monozaharide
(glucoza, fructoza, galactoza, manoza).

Amidonul (paine, paste fainoase, cartofi)

are, in general, un efect daunator pentru ca
este retentiv si usor fermentabil. Prelucrarea
alimentelor amidonate poate determina
diminuarea retentivitatii (prajire, coacere,
uscare, intarire) sau amplificarea acesteia
(rafinare), cu efect cariogen. Potentialul
cariogen este amplificat si prin asociere cu
zaharoza (prajituri).

Zaharoza (zahar, fructe, prajituri) este

prezenta in cantitati apreciabile in dieta si
are cel mai mare potential cariogen.
Cariogeneza zaharozei se explica prin
predilectia manifestata de Streptococcus
mutans pentru metabolizarea zaharozei. S.
mutans contine o dextran-zaharaza, o
glucoziltransferaza care transfera unitati
glucozil din zaharoza pentru a forma
dextran, un polizaharid insolubil.

Dextranul, insolubil in apa si lipicios mediaza

aderarea S. mutans si a altor bacterii la
suprafata dintilor. Fructoza din zaharoza este
convertita in intermediari ai glicolizei si este
metabolizata rapid la acid lactic.
Descresterea pH-ului initiaza
demineralizarea smaltului, care este
proportionala cu cresterea concentratiei de
zahar.

Fiecare crestere a consumului mediu de

zahar cu 20 g determina o crestere cu o
unitate a indicelui DMF-T (indice de carie
pentru dintii permanenti).
Cel mai mare efect cariogen il are consumul
intraprandial de zaharoza. Prin eliminarea
zaharului din alimente este suprimata
activitatea cariogena.

Lactoza este nesimnificativ cariogena.

Cariogene si chiar nocive sunt produsele
lactate indulcite (ciocolata cu lapte,
inghetata, creme etc.).
Monozaharidele (glucoza, fructoza,
galactoza) au o cariogenitate mai redusa
comparativ cu zaharoza, deoarece induc
placi bacteriene mai subtiri. Efectul lor
depinde side timpul de stationare in
cavitatea orala ( produsele lipicioare: zahar,
ciocolata sunt mai cariogene decat bauturile,
in special cele baute cu paiul).

Un aport crescut de glucide determina:

modificari in cantitatea si distributia
keratinei, continutul si natura
glicoproteinelor, creste continutul lor in
glicoproteine, solubilizarea smaltului;
modificarea structurii proteinelor din
matricea organica a smaltului
influenteaza componenta minerala prin
reducerea absorbtiei calciului, fosforului si
cresterea ponderii carbonatilor in smalt

POLIOLII
Sorbitolul si manitolul nu sut cariogene si nu
modifica aspectul alimentelor deoarece sunt
fermentate lent de microorganismele placii
bacteriene determinand o scadere
nesemnificativa a pH-ului placii. Manitolul
este adaugat in paste de dinti, ape de gura,
gume de mestecat.
Xilitolul se gaseste in alimente in cantitati
mici si are o capacitate de indulcire egala cu
a zaharozei. Dizolvarea sa este insotita de
absorbtie de caldura conferindu-i un gust
dulce racoros.

Se gaseste in cantitati mici in alimente

(toate fructele de padure si alte fructe). NU
este acidogen si este fermentat de placa
bacteriana umana. Xilitolul reduce
semnificativ placa bacteriana si modifica
compozitia acesteia reducand numarul
organsmelor acidogene.
Xilitolul induce o crestere a activitatii PS si
in consecinta scade incidenta cariilor,
diminueaza procesele inflamatorii (gingivite)
si dezvoltarea placii dentare bacteriene.

POLIPEPTIDE
Thaumatin este o substanta naturala din
plante, cu o putere de indulcire mai mare
decat a zaharozei si care nu este
metabolizata de microorganismele placii
bacteriene. Prin combinarea in dieta cu
amidonul favorizeaza remineralizarea.
INDULCITORI ARTIFICIALI
Zaharina este cel mai vechi indulcitor sintetic
si nu este metabolizata de placa bacteriana.
Aspartamul este dipeptidul aspartilfenilalanina comercializat ca Nutraswet.

Acesulfam K este un derivat al acidului

acetilacetic care este eliminat raid deoarece
nu este metabolizat.
Sweetner 2000 este unul din cele mai noi
produse si cu cel mai mare grad de indulcire.
In cazul indulcitorilor s-au semnalizat efecte
secundare: diaree osmotica, tumori vezicale.

Fructele si legumele fibroase (mere,

morcovi, cartofi) au fost considerata de mult
timp ca avand rol in autocuratirea orala, desi
contin si ele zaharuri fermentabile sau nu.
Efectul lor cariogen este cvasiexclusiv
indepartat datorita texturii tari care
prelungeste masticatia si stimuleaza
salivatia. Saliva abundenta curata dintii de
resturile de hrana indepartand astfel,
indirect, pericolul cariogen.
Un potential mare cariogen au fructele
bogate in zahar (struguri, stafide, curmale,
smochine) de aceea nu este recomandat
consumul lor, mai ales intre mese.

B. PROTEINELE
Malnutritia proteica influenteaa negativ
structurile orale si implicit rezistenta
smaltului determinand cresterea sensibilitatii
la carie. Printr-o dieta completata cu
proteine se revine la rata scazuta de carii.

C. LIPIDELE

Lipidele sunt considerate factori

cariopreventivi, chiar in combinatie cu
amidonul. Grasimile se adsorb la suprafata
smaltului si astfel protejeaza la atacul
cariogen.
Acizii grasi polinesaturati n-3, n-6 si n-9
moduleaza activitatea tumorala in glandele
salivare. Acidul oleic are o activitate
protumorala, in timp ce acizii grasi
polinesaturati n-3 au un efect protector.

Compusii cu actiune cariopreventiva sunt:

1. Fosfatii anorganici (de Ca, Na) sunt importanti
pentru remineralizare asigurand prin aportul
de Ca si P un raport optim carioprotector
dintre cele 2 elemente.
2. Fosfatii anorganici- actioneaza ca si fosfatii
anorganici prin adsorbtie la suprafata
smaltului, minimalizand astfel dizolvarea lui
acida. Ex.: fitatii din taratele de grau, fosfatul
zaharat de calciu, glicerofosfatul de calciu,
aditiv in pastele de dinti.
3. Guma de mestecat are un rol cert in
autocuratirea suprafetelor dentare prin
cresterea fluxului salivar si prin efortul
masticator.

D. VITAMINELE

Vitamina A este esentiala pentru protejarea

mucoaselor si epiteliilor. Hipovitaminoza A
determina alterari la nivelul dintilor, smaltul
dintilor isi modifica structura si scade
continutul in dentina.
Vitamina D intervine in metabolismul fosfocalcic si prin urmare in edificarea structurilor
dure dentare.
Vitamina K are in cavitatea orala rol de agent
anticarios prin inhibarea bacteriilor
generatoare de acid lactic.

Protejarea fata de stresul oxidativ revine in

principal vitaminei E. In avitaminoza PP
limba devine dureroasa si se umfla.
Deficienta de vitamina C determina
inflamarea gingiilor, caderea dintilor,
ingreuneaza prevenirea sau ingrijirea
infectiei gingivale in terapia parodontala si
afecteaza vindecarea ranilor din cavitatea
orala.

E. FLUORUL

Fluorul constituie singurul element mineral

unanim corelat cu rezistenta la carie. Este
nemetalul cu caracterul electronegativ cel
mai pronuntat. Fluorul se gaseste in
organismul uman intr-o cantitate foarte
mica, distribuit neomogen (99% in oase si
dinti si 1% in restul organelor: muschi, ficat,
rinichi, sange).
Concentratia fluorului din saliva se coreleaza
cu cea plasmatica si este in saliva totala
stimulata de maxim moli/L.

Functia biochimica a fluorului

Exista relatii directe si complexe intre aportul
de fluoruri si cresterea sensibilitatii la
producerea cariei dentare. Referitor la
implicarea ionilor de fluor in procesele
mentionate si la mecanismul lor de actiune
se disting urmatoarele aspecte;
1. Ionii de fluor maresc viteza de formare a
cristalelor de hidroxiapatita si micsoreaza
solubilitatea acestora in mediu acid
2. La concentratii relativ mari, ionii de fluor
pot fi adsorbiti la suprafata cristalelor de
hidrxiapatita si formeaza fluorura de calciu

3. La concentratii mici, F- substituie HO- in

reteaua hidroxiapatitei si se formeaza
fluorapatita.
Prezenta ionilor de fluor in saliva creaza un
mediu saturat in fluorapatita care inhiba
demineralizarea si favorizeaza
remineralizarea leziunilor initiale existente.

F. NUTRITIA
Ratia zilnica trebuie sa concorde calitativ si
cantitativ cu normele nutritionale
2. Necesarul alimentar trebuie sa tina cont de
anumiti factori
3. Modul de hrana, frecventa meselor si
cantitatea de alimente ingerata la o masa
au un rol important.
Orice dezechilibru determina malnutritie,
supranutritie si subnutritie, cu consecinte
grave nu numai asupra structurilor orale ci
si pentru intregul organism.
1.

G. SALIVA

Datorita compozitiei sale complexe si

proprietatilor remarcabile, saliva poate
asigura integritatea dintilor. Aceasta se
realizeaza prin:
Pastrarea integritatii parodontiului, gratie
umiditatii pe care o mentine in permanenta,
pH-ului propriu
Saliva procura smaltului si dentinei
numeroase elemente minerale,
indispensabile formarii si mentinerii lor; ionii
de Ca, fosfat si fluor

Saliva asigura integritatea dintilor prin depunerea

permanenta, la suprafata acestora, a unui strat
fin de glicoproteine
Protejarea anticariogena a dintilor este perfectata
prin spalarea continua a dintilor, datorita
cantitatii apreciabile de saliva secretata zilnic
Protejarea dintilor este asigurata si pri functia
antibacteriana a salivei deoarece ea ditruge
bacteriile a caror enzime degradeaza glucidele
cariogene
Saliva constituie si o veritabila bariera la
patrunderea unor substante din mediul oral prin
mucoasa orala. Ex: substantele cancerigene
difuzeaza mult mai greu prin mucoasa orala decat
prin piele.