Sunteți pe pagina 1din 11

ANATOMIE

APARATUL
CARDIO - VASCULAR
Anatomie

 Componentele aparatului cardiovascular

 Structurile cordului

 Structura arborelui circulator (mica și marea circulație)

 Modul de funcționare a aparatului cardio-vascular


Aparatul cardio - circulator este format din:

• organ central - inima;


• un sistem închis de vase, format din:

o artere;
o capilare ;
o vene.
Aparatul cardio-vascular
Inima

• este un organ musculos, cavitar, de aproximativ 300 g cu un volum


care a fost comparat cu volumul pumnului drept al unui adult

• este alcătuită din două jumătăţi complet separate, dreapta şi stânga,


despărţite printr-un perete vertical

• fiecare jumătate este la rândul ei împărţită de un perete transversal


în câte două cămăruţe, care comunică între ele.

Cămăruţele din partea de sus se numesc atrii, iar cele din partea de
jos se numesc ventriculi
Fiecare atriu comunică cu ventriculul respectiv prin orificiile
atrio-ventriculare, prevăzute cu valve care se deschid doar
într-un anumit sens, spre ventricule:

•Stâng – valva bicuspidă /atrio-ventriculară stg.


•Drept – valva tricuspidă / atrio-ventriculară dr.
Aparatul cardio-vascular
Structura inimii
Inima este învelită în trei tunici, care de la exterior spre
interior sunt:
PERICARD = foița conjunctivă externă

EPICARDUL = foița viscerală a pericardului

între pericard şi epicard există o lama subţire de lichid

ENDOCARDUL = foița viscerală care căptușește


interiorul inimii
MIOCARDUL = strat muscular care are următoarele funcții:

- contractilă
- de conducere
- de pacemaker
Atriul drept - primeşte sânge de la venele din corp.

Ventriculul drept - pompează sângele spre plămâni.

Atriul stâng - primeşte sânge de la plămâni.

Ventriculul stâng - pompează sângele spre corp şi este


camera inimii cu musculatura cea mai dezvoltată

Cele patru camere ale inimii lucrează împreună într-o


ordine bine determinată pentru a pompa sângele spre
plămâni şi spre restul corpului .
Aparatul cardio-vascular

S-ar putea să vă placă și