Examenul medical al cresterii si

dezvoltarii fizice

BFKT LP 6
 BAZELE TEORETICE ALE KINETOTERAPIEI

Mişcarea - bază a exerciţiului fizic

Postura este activitatea fizică ce menţine poziţia corpului, raportul acestuia cu
mediul ambient şi raportul între segmentele sale.
Locomoţia este activitatea fizică ce schimbă permanent raportul între
organism şi mediul înconjurător.
Manipularea este activitatea fizică ce permite mobilizarea sau/şi utilizarea
obiectelor din mediu.
Perfecţionarea aparatului locomotor şi a sistemului nervos a condus la o
diversificare a tipurilor de statică (echilibrul) şi dinamică (mişcarea).
 Locomoţia - formă superioară de mişcare biologică
Statica şi locomoţia reprezintă capacitatea aparatului locomotor, prin
dispozitivele sale musculo-osteo-articulare, de a menţine staţiunea verticală
bipedă prin funcţia sa de postură şi echilibru şi de a deplasa diferitele sale
segmente şi întregul corp, prin funcţia sa kinetică
Cele două funcţii sunt inseparabile şi se condiţionează reciproc, astfel încât
orice postură se menţine sau se schimbă printr-o mişcare, după cum şi orice
mişcare porneşte de la o postură armonioasă şi perfect coordonată.
TIPURI DE LOCOMOTIE
Tipul reptilian - este caracteristic vietuitoarelor taratoare.
Tipul cvadruped - este tipul caracteristic patrupedelor,
Tipul brahiaţiei caracterizează primatele şi se caracterizează prin dezvoltarea
în exces a membrelor anterioare, pentru agăţat şi deplasat.
Tipul biped caracterizează omul.
Caracteristici: - este cel mai instabil tip de echilibru
- presupune un mare consum de energie
-se mentine prin arc reflex
-poziţia caracteristică omului = verticală - ortostatism.
A permis omulu:
- eliberarea membrelor anterioare a.î. acestea devin organe de prehensiune,
- dezvoltarea membrelor inferioare (musculatura bine dezvoltată) pentru mers,
- articulaţia coxo-femurală are alt aspect decât articulaţia scapulo-humerală ;
- tractul muscular lateral (iliocostalii şi lungul dorsal), cu rol de susţinere a greutăţii toracelui, s-a
dezvoltat în raport cu greutatea pe care trebuie să o mobilizeze şi să o susţină; masa cea mai
mică este la nivel cervical, iar masa cea mai dezvoltată este la nivel lombar;
- musculatura coloanei toracale, cu rol în menţinerea statiunii bipede, are un tonus foarte mare;
unde coloana face mai multe mişcări este mai bine reprezentat (cervical si lombar), faţă de
zona dorsală, unde este mai redus.
- dezvoltarea particulară a coloanei vertrebrale:
- nr. vertebrelor a scăzut, de la 26 la 24,
- forma coloanei a obţinut mai multe curburi.
- lordoza lombară cu concavitatea posterioară,
- cifoza dorsală cu convexitatea posterioară
-lordoza cervicală cu concavitatea posterioară.
- lărgirea campului vizual a dus la dezvoltarea encefalului (encefalul uman are 10.410 cm³);
 Mecanismele generale ale posturii
Termenul de “pozitie”fiziologica =o anumită orientare a corpului în spaţiu (de
exemplu staţiunea bipedă,decubitus,ortostantism...) sau a unor părţi din
corp în raport cu altele (de exemplu braţul întins)
Mecanisme posturale
Diversele poziţii sau stări posturale se menţin datorită travaliului static al
grupelor musculare prin contracţiile lor izometrice, declanşate şi reglate
prin reflexele de postură
Mecanismele de postură reflexe şi de echilibru sunt provocate de stimuli de
origine diferită
- receptorii urechii interne, (privind poziţia capului în spaţiu,)
- de la receptorii musculaturii gâtului (privind pozitia capului faţă de trunchi,)
- de la receptorii musculaturii trunchiului şi membrelor (asupra poziţiei
membrelor în spaţiu, )
- de la receptorii retinieni vizuali, asupra poziţiei întregului corp, faţă de
corpurile înconjurătoare
- de la exteroceptorii cutanaţi care intră în contact cu punctele de sprijin ale
corpului pe sol sau cu obiectele înconjurătoare.
 Evaluarea capacitatii functionale neuro–motorii

Se realizeaza clinic prin :

1.urmarirea motilitatii (globale, partiale) : mers, alergare , etc.
2.urmarirea tonusului muscular (tonometrie)
3.evaluarea coordonarii miscarilor (care arata indeminarea in executie)
4.evaluarea fortei musculare si a lucrului mecanic ( LM = FM x deplasarea)
5.evaluarea rezistentei musculare la contrapresiune
6.evaluarea vitezei cu care se realizeaza contractia / miscarea
 E x p l o r a r e a f u n c t i o n a l a a s i s t e m u l u i l o c o m o t o r - cuprinde
anamneza si examenul obiectiv.
Anamneza (interogatoriul) unui pacient cu afectiune a aparatului locomotor
poate evidentia urmatoarele acuze subiective:
1.Durerea este simptomul cel mai frecvent.
poate avea caracter de intepatura, poate fi pulsatila sau usturatoare.
- continua sau intermediara,
-localizata sau difuza,
-superficiala sau profunda.
Cele mai sensibile structuri sunt muschii, apoi fasciile, tendoanele, capsulele articulare,
ligamentele si periostul.
2.Impotenta functionala poate fi partiala sau totala.
trecatoare sau definitiva.
Poate fi determinata de fracturi osoase, rupturi musculo-tendinoase,
anchiloze articulare.
3.Atitudinea vicioasa (diformitatile) este o forma de atitudine anormala,
permanenta, a unei parti a corpului omenesc, care este sesizata chiar in
absenta durerii.
 Examenul obiectiv cuprinde : inspectia, palparea, controlul sensibilitatii,
durerea provocata, controlul reflexelor, masuratorile
Inspectia = obtinerea unor date constate prin analizatorul vizual.
Inspectia aparatului locomotor poate evidentia:
- edeme posttraumatice ca urmare a cresterii permeabilitatii capilarelor.
Edemele pot fi - consecutive unei inflamatii locale - roseata,,caldura,,tumefactie,durere
pot fi edeme de staza ;
- tulburarile trofice sunt complicatii tardive ale tulburarilor vasomotorii
- escoriatii,plagi, ulcer trofic ;
- hipertrofia si atrofia musculara = modificari de volum si masa musculara in plus sau minus
- modificari ale retelei venoase subcutanate, frecvente la MI = v a r i c e;
- unele formatiuni tumorale de forma si dimensiuni variate.
- atitudinea vicioasa
devierea spre planul medial poarta numele de v a r u s,
devierea spre cel lateral poarta numele de v a l g u s.
daca gambele se afla deviate inauntru fata de coapsa, realizeaza g e n u (genunchi) varum X;
daca sunt deviate in afara vorbim de genu valgum.
La nivelul coloanei vertebrale devierea in : c i f o z a, l o r d o z a, s c o l i o z a.
- daca bolnavul executa miscari involuntare
Palparea =explorare prin aplicarea degetelor sau a intregii maini pe
regiunile externe ale corpului sau in cavitatile accesibile.
Se apreciaza: dimensiunile, consistenta si sensibilitatea.
Palparea se efectueaza simetric
Se evidentiaza
- starea de elasticitate a tegumentelor,
- eventuala induratie tegumentara (edemul si impastarea tesuturilor
subaicente)
-temperatura locala tegumentara
-tonusul muscular (hipotonia sau hipertonia muschilor,)
La palparea articulatiilor sunt accesibile reperele osoase si raporturile
acestora intre ele;
- schimbarea acestor raporturi este intalnita in diverse afectiuni.
-mobilitatea anormala a segmentelor la palpare este semn sigur de
fractura osoasa (senzatia de crepitatie osoasa.)
Durerea provocata. La palparea unei regiuni, bolnavul poate avea
senzatia de durere
Controlul sensibilitatii
- sensibilitatea tactila se exploreaza punand in contact tegumentele cu pulpa
degetului sau cu o bucata de vata;
- sensibilitatea dureroasa, intepand tegumentele cu un ac;
- sensibilitatea termica, aplicand succesiv pe tegumente doua eprubete cu apa
calda si apa rece, cerand bolnavului sa comunice imediat senzatia resimtita.
Se acorda intotdeauna atentie unei posibilitati de simulare.
Diferitele tulburari de sensibilitate
– h i p o e s t e z i e (scaderea sensibilitatii)
- h i p e r e s t e z i e (receptie exagerata a sensibilitatii)
Controlul reflexelor
Reflexele cutanate:
- reflexul palmomentonier: excitarea regiunii tenare (palma de sub degetul mare) determina
contractia musculaturii barbiei de aceeasi parte, in afectari ale bulbului cerebral sau
ateroscleroza cerebrala avansata;-
- reflexul plantar (Babinski): zgarierea cu un ac bont a marginii externe a plantei, pornind din
regiunea calcaneana pana la baza degetelor. Se obtine flexia degetelor pe planta. La sugari si
in afectiuni ale bulbului cerebral (lezarea fasciculului piramidal) se obtine extensia halucelui
concomitent cu flexia si departarea celorlaltor degete.

Reflexele osteotendinoase se examineaza prin percutia cu ciocanul de reflexe a tendonului,

muschiului care provoaca la omul normal contractia muschiului respectiv.-

- reflexul achilian: consta in flexia plantara a piciorului prin percutia tendonului achilian;
- reflexul rotulian: consta in extensia gambei pe coapsa prin percutia tendonului cvadricepsului;
-reflexul bicipital: se examineaza percutand tendonul bicepsului la plica cotului si provoaca
flexia usoara a antebratului; -
- reflexul tricipital: prin percutia tricepsului in vecinatatea olecranului se produce extensia usoara
a antebratului;
- reflexul stiloradial: percutia apofizei stiloide a radiusului, cu antebratul flectat pe brat si palma
in mana examinatorului. Se obtine o flexie a mainii pe antebrat;
- reflexul cubitopronator: percutia apofizei stiloide a cubitusului, in aceeasi pozitie. Se obtine
flexia si pronatia mainii si antebratului.
In timpul cercetarii reflexelor, bolnavul trebuie sa fie in relaxat
Masuratorile: sunt necesare pentru a aprecia exact hipo- sau hipertrofia unui
segment. Instrumentar: un cm de croitorie.
Goniometria (bilantul articular)-goniometru
se masoara unghiurile de miscare articulara.
Testarea musculara (bilantul muscular)
Cresterea reprezinta procesul de marire a dimensiunilor corpului in intregime sau a
unora din segmentele sale componente. Ea se realizeaza prin inmultirea celulelor si prin
cresterea dimensiunilor acestora. Cresterea este un proces cantitativ, in urma caruia se
realizeaza un spor de masa si de volum, in organele corpului.
Cresterea este un proces continuu care incepe in viata intrauterina si se termina in jurul
varstei de 22-23 ani la baieti si 21-22 ani la fete.

Dezvoltarea reprezinta procesul de schimbare a formelor si proportiilor coroului uman

in timpul perioadei de crestere. Ea este un proces calitativ, de diferentiere celulara, ce
marcheaza si o perfectionare functionala a aparatelor si sistemelor organismului,
integrandule intr-un tot unitar. Datorita dezvoltarii fizice, corpul adultului se deosebeste
de cel al copilului, atat in privinta formei cat si a proportiilor.

În concluzie, termenii de crestere si dezvoltare trebuie utilizati pentru denumirea a

doua procese deosebite care contribuie la schimbarea dimansiunilor si masei corporale
(cresterea) si a formei si proportiilor acestora (dezvoltarea fizica) de la nastere pana la
varsta adulta.
Datorita acestor procese, corpul omenesc are particularitatile si caracteristicile
specifice fiecarei perioade de varsta de care este necesar sa se tina seama in evaluarea
somato-functionala.
Etapele dezvoltarii fizice corespund etapelor ciclului vietii:
copilaria, adolescenta, maruritatea si senescenta.
Dezvoltarea fizica armonioasa reprezinta un scop al educatiei
fizice alaturi de prevenirea instalarii si corectarea deficientelor
fizice.
 Evaluarea alinierii şi posturii corecte a corpului
Există,o relaţie reciprocă între alinierea segmentelor corpului, a corpului — ca
întreg — şi eficienţa funcţiei locomotorii (şi nu numai a ei).
Postura organismului este influenţată de trei factori :
a) Ereditatea isi manifesta influenta asupra acestor procese prin particulele
de AND numite gene. Ele pastreaza toate “informatiile genetice” primite de
la parinti.Fiecare celula la randul ei transmite aceste informatii „in copie”
celulelor fiice.Genele dirijeaza sinteza proteinelor si activitatea enzimelor,
influentand in acest mod toate caracteristicile morfologice si functionale ale
organismului si prin aceasta procesul de crestere si dezvoltare fizica
b)Factorii de mediu actioneaza ca excitanti asupra organismului. Dintre cei
care influenteaza cresterea si dezvoltarea fizica cei mai importanti sunt cei
-geoclimatici (clima, temperatura) si
- sociali (alimentatia corecta, urbanizarea – cei de la
orase sunt mai inalti).
-Exercitiile fizice si in general miscarea reprezinta excitantul
natural indispensabil. Ele pot ajuta la inlaturarea unor deficiente fizice, dar pot fi
si o frana in crestere si dezvoltare atunci cand sunt practicate nestiintific.
c) Stările patologice
d) Obişnuinţa
 Aspectul general al corpului sau configuraţia fizică a lui este rezultanta
a trei elemente :

• Atitudinea corpului, determinată de raporturile părţilor

componente ale aparatului locomotor — este obiectivul principal
al evaluării.
• Creşterea corpului, reprezentând acumulările cantitative în
înălţime, mărime şi greutate, în raport cu vîrsta şi sexul.
• Dezvoltarea globală în raport cu virsta.
Aceste trei elemente determină diferenţe tipologice umane, care,
încă din vechime, s-a încercat să fie încadrate în tipuri
constituţionale catalogate.