APARATUL RESPIRATOR

Principalele simptome respiratorii sunt:

-durerea toracică
-dispneea
-tusea
-expectoraţia
-hemoptizia
 Durerea toracică
- apare în boli ale aparatului respirator,
- cardiovasculare,
- digestive sau
- perietale.

Are mai multe caracteristici:

1) durerea retrosternală: apare în traheită

boli ale mediastinului mediastinită,
emfizem mediastinal,
t. mediastinale
Traheită: durerea apare precoce,
este înaltă (retromanubrială)
se accentuează la tusea seacă (în stadiul incipient traheita prezintă tuse
seacă care cedează odată cu apariţia expectoraţiei).
Durerea mediastinală este percepută retrosternal cu
iradiere “în bară” difuză (excepţie făcând mediastinita
acută când durerea este intensă);
caracter constrictiv
cu iradieri la nivelul gâtului şi al braţelor
Diagnostic diferential cu AP : durerea mediastinală este independentă de efortul fizic.
 2) Opresiune toracică apare ca urmare a efortului repetitiv de tuse forţată in:
-bronşită cronică,
-efizem pulmonar,
- -astm bronşic,
-pertusis.
Este o -senzaţie surdă ;
-durere vie percepută bilateral la baza toracelui şi la nivelul peretelui anterior
accentuată de tuse şi de mişcări care solicită contracţia muşchilor abdominali
3) Junghiul - este datorat afectării pleurei,
-este o durere intensă, lancinantă (pognitivă)
-unilaterală
- bine localizată
-apare brusc şi se accentuează la respiraţie (la
sfârşitul inspirului), tuse, strănut, râs, efort (prin hiperpnee) şi uneori la presiune şi la
mobilizarea toracelui.

Apare în – boli pleurale

- boli pleuropulmonare
 Boli pleurale

Pleurita: - junghi intens şi extins

- localizat lateral / posterolateral (pentru că inervaţia pleurei parietale de pe
suprafaţa costală a hemitoracelui este asigurată de nervi intercostali
-se accentuează (intens) cu ocazia fiecărei respiraţii, obligând bolnavul să
respire “menajat” ,superficial
-se accentueaza la presiune ( de unde rezultă decubitul contralateral antolgic)

-diminua sau dispare pe măsură ce se acumulează lichid în cavitatea pleurală

(prin reducerea mobilităţii hemitoracelui şi îndepărtarea foiţelor pleurale)

Empiemul pleural – junghiul tenace

- persistent
Pneumotoracele spontan – determină junghi mai ales atunci când cantitatea de aer din
spaţiul pleural e scăzută
- apare brusc, iniţial în toracele anterior cu character constrictiv
- poate iradia în gât şi braţe, dar se restrânge apoi la hemitoracele
afectat
Singurul junghi bilateral pleural apare în infecţia cu virusul Coxsachie B. (boala
Bornholm) – intens, asociată şi cu dureri musculare cu caracter contstrictiv (miozită
epidermică sau “crampa diavolului”)
 Junghi de origine pleuro-pulmonară

pentru ca boala pulmonară (deci a parenchimului pulmonar) să producă junghi trebuie

să intereseze şi pleura
- în pneumonia lobară – junghiul e localizat în regiunea mamelonară (sub sân, la
femei)
-iradiază transfixiant în spate
-apare încă de la debut
-persistă 2-3 zile (dacă durează mai mult sugerează
abcedarea pneumoniei)
-abcesul şi gangrena pulmonară
-apar iniţial ca un junghi moderat care
-se accentuează progresiv
-cedează când conţinutul este eliminate prin vomică / prin
expectoraţie.
-embolia pulmonară ( cu / fără infarct pulmonar) – junghi intens,
-cu debut brusc şi trecător.
-In embolia masivă : aspect
pseudoanginos (datorat probabil HT pulmonar)
 -neoplasmul pulmonar – durerea apăre în stadiile avansate, când procesul KK
invadează pleura, peretele toracic sau structurile mediastinale (durere parieto-toracică
şi/sau retrosternală);
-durere mixtă este- tenace,
- progresivă,
- localizată.

- hipertensiunea pulmonară– durere pseudoanginoasă

- cedează la repaus şi O2 terapic
- nu cedează la NTG (probabil datorită ischemiei
VD secundare crescute şi a presiunii intracavitare / distensiei pulmonare mari).

Durerea parietotoracică
-mai puţin accentuată
-se intensifică la mişcarea braţelor
-însoţită de sensibilitate locală
-cauze: celulită toracică, miozită intercostală
(trichinoză, polimiozită), fracturi costale, nevralgie intercostală, zona zoster intercostală,
artrită scapulo-humerală
 DISPNEEA
(gr. dys = greu, pnoia = respiraţie) = dificultate / lipsă de confort în respiraţie.
-Bolnavul se plânge de “sete de aer” până la sufocare.
-poate fi întâlnită şi în patologia altor aparate şi sisteme (boli cardiace,
metabolice, în anemii, boli poliatrice) sau la persoane sănătoase (efort excesiv,
la altitudine).
-apare atunci când se “rupe” echilibrul între ventilaţia pulmonară (care creşte
şi/sau capacitatea de ventilare care scade)

Criterii de analiză semiologică a dispneei:

-modul de instalare (acută / cronică)
-alura evolutivă -dispnee continuă, stabilă sau progresivă
-dispnee paroxistica
-factori declanşatori ( efort, poziţia corpului, expunere la alergeni, inhalarea
unor substanţe)
-intensitate (moderată, importanţă, severă sau la dispneea de efort – la câţi
paşi sau scări urcate sau la îmbrăcare, în timpul vorbirii
 Dispneea se poate quantifica:

0 = lipsa
1 = la urcarea a 2-3 etaje / la alergarea pe plan drept
2 = la mers însoţind persoane de aceeaşi vârstă pe teren plan
3 = la mers în ritm propriu pe teren plan
4 = la spălare şi îmbrăcare
5 = în repaus

Dispneea: -în funcţie de ritmicitatea respiraţiei poate fii - cu polipnee,

- cu bradipnee,

Dispneea este – obstructivă – inspiratorie

- expiratorie
- restrictivă
 Dispneea obstructivă
-apare în obstrucţia parţială a căilor respiratorii şi se produce prin scăderea capacităţii
deventilare şi creşterea necesităţii ventilatorii.
Obstrucţia căilor respiratorii mari este datorată unor cauze:
extrinseci – compresiune prin tumori, guşă retrosternală, anevrism
intrinseci – corpi străini, edem glotic, tumori
funcţionale – spasm glotic, paralizia corzilor vocale
Aceşti bolnavi au de obicei “sete de aer” şi dificultate în efectuarea inspiraţiei
(dispnee inspiratorie), pe când expirul este relativ facil
Inspirul – lung, laborious, iar la trecerea aerului prin porţiunea strâmtată se aude un
zgomot numit “stridor” sau cornaj (zgomot intens, de tonalitate înaltă şi timbru mai
mult sau mai puţin muzical).
In obstacolele mai mari apare tirajul (o depresiune a părţilor moi ale toracelui).
Obstrucţia difuză a căilor respiratorii cu calibru redus apare în -criza de astm
bronşic,
- bronşită cronică,
- bronşiolită.
In aceste cazuri expiraţia este cea dificilă (dispnee expiratorie), prelungită,
şuierătoare (wheezing).
Bolnavii îşi strâng buzele la fiecare expiraţie (respiraţie pufăită).
Tipic: criza de astm bronşic – începe brusc, de obicei noaptea cu senzaţia de sufocare.
Expirul e lung, dificil, însoţit de wheezing. Adoptă poziţia de ortopnee. Criza e însoţită de
tuse, la început seara (faza uscată) apoi productivă (faza umedă), anxietate, exoftalmie,
cianoză.
 Dispneea restrictivă
– datorată limitării expansiunii plămânului în timpul activ al respiraţiei, ceea ce reduce
CPT şi creşte efortul de ventilaţie.
Cauze: a) parietale
-rigidizarea datorită vârstei a complexului sterno-costal;
-deformaţii toracice
- spondiloză anchilozantă
-paralizia muşchilor intercostali.
-mobilitate anormală a diafragmului,
-paralizia nervului frenic
- obezitate masivă,
-t. abdominale
-ascită
- meteorism
- pleurită
- fracturi costale.

b)Cauze pulmonare: -pneumonie,

- branho-pneumonie
- infarctul pulmonar masiv,
-empiem pulmonar.
- fibroze pulmonare
- emfizem pulmonar
- metastaze.
 Tusea
cel mai caracteristic simptom respirator
este totodată un răspuns normal al omului sănătos (la inhalarea / aspirarea unui material
străin), cât şi un reflez patologic.
constă din una sau mai puţine expiraţii explosive

Analiza semiologică a tusei cuprinde:

frecvenţa (tuse ocazională repetată de nestăpânit)

caracter (sonoritate, forţă, tuse uscată sau umedă, în accese)
orar (vesperală, nocturnă, matinală)
Circumstanţe declanşatoare
-o anumită poziţie
-schimbare de poziţie
-efort fizic
- inhalare de aer rece
- alimentaţie

Simptome de acompaniament –vărsături

- sincopă
- dispnee
A) Tusea laringiană:
In laringite acute – aspră / voalată
-disfonică (răguşită)
-generează durerea
Epiglotita şi crupul îi conferă un timbru “lătrător”.

Pertusis – accese repetate şi prelungite de tuse “cântătoare”, în cursul cărora pot apare
câteva expulzii pe acelaşi timp inspirator.
-inspirul este lung şi zgomotos
-accesul se termină cu eliminarea unei mari cantităţi de mucoasă / cu vărsătură
(tuse emetizantă).

Pareza corzilor vocale

apare tuse cu caracter bitonal;
într-o fază mai avansată, deoarece orificiul glotic nu poate fi închis tusea e prelungită;
devine afonă / bovină.
 Tusea de origine traheală

1) Traheite acute – iniţial este sonoră, aspră, uscată,

-generatoare de durere retrosternală, apoi devine productivă.
2) Tusea traheei – tuse seacă, iniţial în accese rare şi scurte care devine ulterior severă
şi persistentă.
( Tusea mediastinale şi anevrismul – apasă pe trahee – produc tuse sonoră, cu timbru
metalic, sufocantă).
3) In fistulele traheo-esofagiene – tusea apare intraprandial (prin trecerea alimentelor
în trahee în timpul esofagian al deglutiţiei)

Tusea de origine bronşică

Bronşita acută – iniţial este o tuse seacă. Însoţită de senzaţia de “opresiune toracică” –
faza uscată, apoi devine productivă (faza de acţiune)

Bronşită cronică – avem o tuse sezonieră, ce apare seara la culcare sau dimineaţa (la
primul contact cu aerul rece);
- accesele sunt declanşate de factori precum: - efort fizic
- râs
- inspiraţie profundă
- praf
- fum
 BPOC
(bronşită cronică + emfizem pulmonar)

– tuse dispneizantă,
- şuierătoare
- slabă
- ineficientă
- bolnavul nu ajunge să expectoreze (tuse incompletă)
Seamănă cu hohotul de râs reţinut (tuse hohotitoare)
Dacă devine neîncetantă şi superficială se numeşte tuse moniliformă

Criza de astm bronşic – debutează cu tuse seacă, care ulterior devine productivă
caracter şuierător şi
-accentuează bronhospasmul (ceea ce duce la creşterea intensităţii
dispneei şi a wheezing-ului)

Bronşiectazia – tuse eminamente productivă

-declanşată de anumite poziţii
-dimineaţa la ridicarea din pat (câteva minute bolnavul
îşi face toaleta bronşiilor),
-noaptea la ridicarea din pat, sau
-ziua la aplecarea înainte.
 Tuse de origine pleuropulmonară

In pneumonie, abces pulmonar şi infarct pumonar

- tusea e iniţial uscată pentru ca ulterior să devină umedă productivă.
-o tuse reţinută (dacă este afectată şi pleura deoarece accentuează
junghiul)
Pneumonii interstiţiale şi scleroze pulmonare
-tuse seacă
Pneumotorace
-tuse cu timbru muzical, metalic
Pleurezie
-tusea este declanşată de modificarea poziţiei corpului
Tuse extrarespiratorie
-tusea cardiacă
-tusea faringiană
-tusea esofagiană
-tusea psihogenă
Incidentele asociate tusei sunt:
-accentuarea junghiului
-intensificarea bronhospasmului
-diseminarea infecţiilor intratoracice
-contagierea anturajului prin pic. Pflugge
-insomnie
-incontinenţă urinară
Accidente:
-hemoptizia
-hemoragia cerebrală
-pneumotoracele spontan
-fracture costale
-sincopa tusigenă
 SPUTA (Expectoraţia)

- totalitatea materialului eliminator din căile respiratorii ca urmare a tusei.

Vomică – formă particulară de spută abundentă,
- eliminarea masivă pe cale bronşică a conţinutului unei colecţii de material
patologic lichid/semilichid din - parenchimul pulmonar (abces, TBC, chist hidatic)
- cavitatea pleurală (empiem)
- organele din vecinătate (abcese: hepatice, mediastinale,
subfrenice)
-spontană
- urmează unui efort fizic sau tusei
-traumatismelor
-asociată cu durere toracică de nestăpânit,
-dispnee până la axfisiere
-anxietate
-cianoză
- stare de şoc

Se elimina aprox 1000ml de material patologic –puroi(abcese pulmonare sau de

vecinătate, TBC, empiem)
- lichid clar ca “apa de stâncă” = (chist
hidatic)
-cazeum – ca brânza – (TBC)
 Aspectul şi culoarea sputei:
a) seroasă – vâscozitate scăzută;
-se acoperă cu un strat de spumă (spută aerată)
-In Edemul pulmonar acut uneori e roz/roşie datorită migrării hematiilor
b)mucoasă/mucoidă
-vâscoasă
-albă, gri/neagră
-caracteristică astmului bronşic - cantitate redusă, gelatinoasă, translucidă
sau albă, conţinând mici dopuri opalescente (sputa perlată a lui Liennec) sau
elemente spiralate (spiralele lui Curschmann).
-apare şi în traheite, bronşite acute, pertusis.
c)purulentă
- formată exclusiv din puroi
- apare datorită deschiderii treptate a unui focar supurativ în căile respiratorii
d) muco-purulentă
-conţine atât mucus, cât şi puroi
-opacă, densă
-galben-verzuie/cenuşie
-apare - în faza de cocţiune a bronşitei acute;
-în bronşita cronică
- bronşiectazie
e)sero-muco-purulentă
-prin păstrare se separă în 3 sau 4 straturi
-apare în bronşiectazie şi gangrenă pulmonară
f) sanghinolentă (hemoptoică)
- apare şi o cantitate redusă de sânge (se poate numi hemoptizie “a minima)

Şi aici se poate vorbi de mai multe tipuri:

-spută pătată / striată cu firişoare ale sângelui;
-apare în bronşite cronice
- neoplasm bronho-pulmonar
-spută vâscoasă, galben-aurie/de culoarea ruginii;
apare în pneumonie pneumococică
-roşu închis, vâscoasă şi aderentă la pereţii vasului în care a fost recoltată;
redusă cantitati,
apare în infarctul pulmonar
-ca “pelteaua de coacăze”/ “zeama de prune”;
- apare în cancer bronho-pulmonar

Mirosul sputei şi gustul acesteia:

•mirosul de ouă clocite apare în bronşiectazii
•mirosul putrid apare în gangrene pulmonară (e perceput şi în camera bolnavului)
HEMOPTIZIA - eliminarea după un efort de tuse a sângelui din etajul subglotic al aparatului respirator / atunci
când sputa este formată în cea mai mare parte / exclusiv din sânge.
Diferenţă de spută sanghinolentă este cantitativă (cel puţin 2ml de sânge).
La început bolnavul percepe o senzaţie de căldură retrosternală şi de “înţepătură” laringiană, tuşeşte, poate
prezenta dispnee, simte gust de sânge şi apoi expectorează întâi roşu deschis şi apoi închis la culoare, aerat.
In mod normal, hemoptizia încetează în prima zi, dar 24-48h bolnavul continuă să elimine o spută hemoptoică
închisă la culoare – “coada” hemoptiziei.
Apare în:
•bronşiectazie – repetată, periodică cu sânge pur, neamestecat în sputa propriu zisă
•bronşită cronică şi neoplasm pulmonar – moderată, matinală, persistentă
•TBC
 Deformări ale toracelui în bolile respiratorii
- globale simetrice
- globale asimetrice
Torace “în butoi”

-creşte diametrul antro-posterior,

- cu coaste orizontalizate-
- bombarea spaţiilor intercostale şi a foselor supra şi infra clavicluare
-umerii sunt ridicaţi astfel încât gâtul pare mai scurt
-amplitudinea mişcărilor respiratorii e mult scăzută
-apare tipic în emfizemul pulmonar

Torace carenat
-au formă de “piept de pasăre”
-diametrul antero-posterior mult mărit prin proeminarea sternului
-apare ca o sechelă a astmului infantile sau a rahitismului (în cazul acesta poate prezenta matanii costale)
Mişcările respiratorii ale toracelui:
In mod normal activitatea respiratorie a toracelui este ritmică, egală şi sincronă pentru cele două hemitorace, cu o
frecventa de 16-20 respiraţii/min; este silenţioasă
creşterea frecvenţei >20 resp/min se numeşte tahipnee
creşterea amplitudinii mişcărilor respiratorii se numeşte polipnee
scăderea frecvenţei <14 resp/min se numeşte bradipnee (în boli cerebrale, intoxicaţii, somn)
lipsa respiraţiei se numeşte apnee

Tipuri specifice de respiraţii:

respiraţia Kussmaul
exemplu tipic de hiperventilaţie (hiperpnee care duce la alcaloză metabolică)
creşte amplitudinea, însă frecvenţa poate fi crescută, normală sau scăzută
apare în stările de acidoză metabolică (cetoacidoză, diabetică, uremia)

respiraţia Choyne-Stockes (este o disritmie respiratorie)

alternanţă de Hpnee cu perioade de apnee durând aprox 15-30 secunde, după care se reia ciclul fiziologic
apare la bătrâni în timpul somnului patologic
IVS
HT intracraniană (edem cerebral, encefalopatie hipertensivă)
I renală

respiraţia Biot
după 4-5 respiraţii normale apar cu regulabilitate scurte perioade de apnee
în meningite, leziuni bulbare şi/sau medulare

respiraţia ataxică
e respiraţia agoniei
absolute neregulată
 Zgomotele respiratorii

apar în timpul respiraţiei şi pot fi auzite de bonav/de medic fără stetoscop

Stridorul (cornajul) – zgomot intens de tonalitate înaltă şi timbru muzical, mai intens în inspiraţie
Wheezing-ul
- respiraţie şuierătoare
- caracteristic obstrucţiei căilor respiratorii mici
- mai redus ca intensitate decât stridor-ul
- ca un “mieunat de pisică”
Respiraţia stertoroasă
tot sforăitoare
apare la 10% din persoanele normale, mai frecvent la obezi
Palpare
Frecătura pleurală (apare prin mişcarea foiţelor pleurale care produc vibraţii)
apare ca o senzaţie tactilă aspră, asemănătoare cu cea obţinută prin frecarea a două bucăţi de mătase
se percepe atât în inspiraţie, cât şi în expiraţie
se accentuează la creşterea presiunii cu palmele
scade odată cu creşterea lichidului pleural
reapare odată ce lichidul pleural se reabsoarbe
Freamătul vocal
este produs prin vibraţia corzilor vocale care sunt transmise prin coloana de aer a arborelui traheobronşic
până la alveolele superficiale, de unde undele de presiune se propagă la peretele thoracic, care intră în
rezonanţă
Accentuarea vibraţiilor vocale apare în:
condensări/caverne pulmonare
TBC excavată, chist hidatic/abces pulmonar, după evacuare
Diminuarea freamătului apare în:
boli ce afectează vocea
procese patologice care reduce calibrul bronsiilor (stenoze, secreţie, abundenţă)
boli care scad elasticitatea plămânului (E.P.)
pahipleurite, pneumotorace parţial, adică în boli care “ecranează transmiterea vibraţiilor vocale
 Percuţia
Matitatea în pleurezie:
•se percep la percuţie dacă volumul de lichid >200ml
•iniţial este o submatitate ce evoluează spre o matitate dură, lemnoasă, care se modifică cu poziţia
bolnavului
Matitatea în hidrotorace:
•situată bazal (uni/bilateral)
•limita superioară este curbă şi îşi modifică poziţia odată cu modificarea poziţiei bolnavului
Matitatea în pneumonii:
•mai puţin dură decât cea din pleurezie
•are proiecţia toracică a lobului afectat
•nu se modifică cu poziţia bolnavului
Matitatea din TBC:
se caracterizează mai ales prin tendinţa de a se localiza la vârful plămânilor
Hipersonoritatea
•apare când tensiunea intraalveolară este redusă;
•poate fi: difuză, pe ambele torace şi apare în EP, astm bronşic în criză, EPA
•limita inferioară a plămânului coboară
•mobilitatea pulmonară diminuă/dispare
•scade matitatea hepatică şi splenică
localizată
Timpanismul:
•apare în cazul existenţei unei cavităţi intratoracice (caverne, pneumotorax, chist hidatic pulmonar evacuate,
neoplasm pulmonar infectat şi abcedat)
 Ausculaţia
MV – se produce prin pătrunderea şi ieşirea aerului din alveolele pulmonare
În mod normal are intensitate redusă, tonalitate joasă, fin ca şi când s-ar pronunţa litera “f”
creşte în hiperinflaţie
scade când:- peretele toracelui este îngroşat (edem, obezitate)
- între torace şi plămân se interpune o lamă de lichid (ex. pahipleurita)
- de câte ori alveolele sunt hiperventilate (fracturi, deformări osoase, scleroze pulmonare,
EP, BPOC, astm bronşic, bronşită cronică)
Silenţiul respirator (matitatea):
• apare în obstrucţia completă a unei bronşii pneumonii masivă, colecţii pleurale lichidiene (pleurezie
hidrotorace)
ralurile - zgomote respiratorii anormale (patologice)
După locul în care iau naştere se clasifică în:
1. raluri bronhoalveolare
- crepitante: - apar la nivelul bronşiolelor şi al alveolelor pulmonare, dacă există o cantitate redusă de lichid
vâscos
- pocnituri mici, fine, egale, continui
- inspiratorii
- ca o şuviţă de păr frecată în faţa urechii
- apare în pneumonie lobară, bronhopneumonie, congestie pulmonară , infarct pulmonar, EPA,
IVS
2. raluri bronşice
- cele care iau naştere exclusive în bronşii
- pot fi – umede (buloase)
- uscate (ronflante şi sibilante)
- ralurile umede – iau naştere în bronşiile de orice calibru, când conţin o cantitate de secreţie fluidă
- apar atât în inspir, cât şi în expir
La rândul lor pot fi:
subcrepitante (mici) – bronşiolită, EPA
mijlocii – bronşită cronică şi acută, EPA, bronhopneumonie
mari – bronşită acută şi cronică
 Ralurile bronşice uscate
apar ca nişte zgomote muzicale care iau naştere în trahee şi bronşii când coexistă îngustarea lumenului (spasm,
edem) cu filamente de exudaţie vâscoasă aderente la perete
ronflante: - au intensitate mare şi tonalitate joasă
- ca un “sforăit”
- inspiratorii şi expiratorii
- apar în bronşită acută sau cronică, bronşiectazie
- sibilante: - au intensitate mică şi tonalitate înaltă
- asemeni “ţiuitului vântului”
- se aud deasemenea în ambele faze ale respiraţiei (mai mult în expiraţie)
- se produc în bronşiile de calibru mic (bronşiolită, BPOC şi tipic în criza de astm)
Zgomote pleurale:
frecătura pleurală – zgomot aspru, uscat, discontinuu
- apare în ambele faze ale respiraţiei
- nu se modifică după tuse
- apare în plurezii, în faza iniţială diminuează/dispare în faza exudativă a pleureziei şi
reapare odată cu reabsorbţia exudatului