Sunteți pe pagina 1din 50

CARII APROXIMALE CARE NU AU

DISTRUS UNGHIUL INCIZAL


Accesul
 Accesul la aceste leziuni poate fi unul direct care, fie că îl realizăm noi prin tehnici
mixte de separare a dinţilor fie că există de la sine, în cazul lipsei contactului cu
dintele vecin sau anomaliilor de poziţie ale dinţilor asociate cu incongruenţe dento-
alveolare prin înghesuire. Chiar şi pentru un acces indirect este bine să plasăm
interdentar, un con de lemn care prin îmbibare îşi măreşte volumul, ajutînd la o
separare interdentară.
 Accesul indirect se realizează de obicei dinspre oral, după ce am înregistrat
contactele dento-dentare şi traiectoriile mişcării test în propulsie, deoarece marginile
cavităţii de acces vor trebui să nu coincidă cu aceste repere, existînd riscul fracturării
marginilor de compozit, în special când designul cavităţii este unul bizotat (bizou plat
şi lung).
 Accesul lingual permite menţinerea în întregime a peretelu vestibular din smalţ, cu
efecte estetice superioare, iar eventualele modificări de culoare survenite ulterior, vor
fi mai puţin vizibile.
 Accesul vestibular. Dacă evoluţia cariei s-a îndepărtat spre vestibular şi a distrus
unghiul vestibulo-aproximal respectiv, sau este necesară înlocuirea unei restaurări,
în care accesul a fost tot dinspre vestibular, crearea accesului se va face pe faţa
vestibulară.
 Pentru leziunile carioase primare, superficiale şi medii, vom realiza preparaţii
conservative bizotate al căror design urmăreşte forma şi extinderea
defectului, realizată cu freze sferice, printr-un acces lingual.
 Nu sunt necesare mijloace de retenţie suplimentară, pereţii nu au forme şi
unghiuri bine precizate, peretele pulpar nu va avea o profunzime uniformă,
adeziunea realizîndu-se prin bizotare, gravaj acid, condiţionare dentinară şi
agenţi adezivi amelo-dentinari.
 Este bine ca preparaţia să nu cuprindă toată zona de contact, să nu se extindă
mult spre vestibular, sau excesiv spre gingival.
 Întreaga preparaţie se poate realiza fie cu freze sferice din carbură nr. 1/2, 1,2,
sau cu freze nr.330 sau 329, în funcţie de întinderea leziunii.
Bizoul periferic, cu excepţia pragului gingival, când acesta fie că este situat mai
aproape de 2 mm de joncţiunea smalţ-cement fie că este inaccesibil,
promovează o suprafaţă mai mare de contact la interfaţa smalţ-obturaţie,
minimalizînd percolarea marginală şi asigurînd o trecere cromatică graduală
spre smalţ.
Tipul de bizou poate varia pe fiecare margine a unei cavităţi de clasa a lll-a:
 bizou plat lung pe faţa vestibulară;
 bizou plat scurt la unghiul incizal;
 bizou concav rotund pe faţa orală;
 bizou absent sau plat scurt la pragul gingival, când este indicat.

Bizoţarea marginii orale este contraindicată, când ea corespunde cu punctele de


contact centric şi se manifestă forţe ocluzale puternice.
 Când pierderea de ţesuturi dentare este mare, vom apela fie la o lăţime mai
mare a bizoului, fie la mijloace suplimentare de retenţie. Acestea sunt
indicate şi în prezenţa unor pereţi vestibulari foarte subţiri, numai din smalţ,
unde bizoţarea este contraindicată. Acestea sunt reprezentate de un şanţ
gingival la nivelul pragului gingival, realizat la 0,5 mm de joncţiunea smalţ-
dentină, paralel cu suprafaţa externă a rădăcinii şi îndreptat spre gingival şi
pulpar, sau de un lăcaş incizal sub unghiul incizal îndreptat spre incizal,
vestibular şi pulpar. Aceste retenţii se realizează la viteze convenţionale, cu
freze sferice mici 1/2, sau 1/4.
Restaurari neadezive-
ciment silicat
 în cadrul tratamentului restaurativ clasic cu materiale neadezive, astăzi
depăşit, era indicată în preparaţiile de clasa a lll-a, o cavitate suplimentară de
retenţie situată pe faţa orală în zona "cingulum", sub formă de "coadă de
rândunică". Această cavitate este contraindicată de principiul economiei
tisulare, pentru că :
 > subţiază diametrul vestibulo-lingual al dinţilor, scăzîndu-le astfel
rezistenţa;
 > ea se realiza în zona "foramen caecum", care este aproape de camera
pulpară;
 > supune forţelor ocluzale o suprafaţă mai mare de restaurare.
 Sunt situaţii clinice, când prin recesiune parodontală este expusă mediului
bucal şi suprafaţa radiculară, iar o carie coronară preexistentă se extinde rapid
şi în cement, necesitînd o cavitate corono-radiculară care se extinde în toate
cele trei ţesuturi dentare.
 Deoarece cementul nu poate fi condiţionat acid şi bizotat, legătura la pragul
gingival va fi una cap-la-cap de slabă calitate, care poate fi distrusă de către
contracţia de polimerizare a răşinilor compozite cu priză fotoindusă, aplicate în
straturi.
 De aceea la pragul gingival cementar este indicată crearea unui şanţ la 0,25
mm în dentină, care pe lângă o mai bună retenţie, va anula efectele negative
ale contracţiei de polimerizare a răşinilor compozite şi va ameliora sigilarea
marginală prin creşterea rezistenţei la forţele de flexiune ce se manifestă cu
preponderenţă aici în timpul "încovoierii" funcţionale a dintelui.
Adeziunea la smalţ este asigurată de designul bizotat al marginilor de smalţ.
Dacă apelăm şi la C.G.I. putem realiza tehnica sandwich deschis, în care cimentul
folosit ca bază, va fi adus până la marginile din cement radicular, la care aderă
foarte bine, iar compozitul va fi plasat peste C.G.I. doar la nivel coronar, dincolo de
joncţiunea smalţ-dentină, el aderînd foarte bine la smalţ.
Când vom înlocui o obturaţie veche şi defectuoasă, vom lăsa de obicei un strat de
bază din vechea restaurare, pentru că îndepărtarea' lui ne-ar apropia şi mai mult
de pulpă, crescînd şansele de a o irita şi chiar deschide camera pulpară.
Acest lucru este contraindicat dacă dintele prezintă simptome dureroase ce trădează
o inflamaţie pulpară, dacă periferia materialului restant nu este intactă şi
radiografie vedem o radiotransparenţă ce trădează o recidivă de carie.
Dacă sunt două carii concomitente, faţă în faţă pe doi dinţi vecini, vom începe ce
aceea care ne oferă un acces direct prin subminarea sau distrugerea crestei
marginale.
Preparăm cavitatea respectivă, prin care ulterior căpătăm un acces direct pentru caria
vecină, ce va putea fi preparată sub formă de casetă cu cei trei pereţi laterali
integri şi un design mai retentiv şi conservativ.
Iniţial vom restaura această cavitate, după care în aceeaşi şedinţă vom obtura şi
prima cavitate, preparată iniţial.
Bizotarea marginilor.

 Face parte din realizarea formei de adeziune, deoarece ea creşte atât suprafaţa
de smalţ supusă condiţionării, cât şi eficienţa gravării acide, atacând astfel mai
multe corpuri prismatice în axul lung al lor şi obţinînd un relief de tip l.
 Datorită acestor calităţi bizotarea în restaurările fizionomice asigură o
etanşietate marginală superioară legăturii cap la cap.
 Prin bizotare putem include defectele marginale minore amelare vecine şi
asigura o calitate estetică superioară prin crearea unei zone de creştere
graduală a grosimii materialului de la margine spre miezul obturaţiei. lată de ce
majoritatea autorilor indică bizotarea marginilor cavităţilor ce vor fi restaurate cu
materiale fizionomice moderne.
 Crescând suprafaţa de contact între smalţ şi compozit, prin bizotare se asigură
şi o mai bună repartiţie a forţelor de contracţie ce apar în timpul polimerizării
compozitului.
 Bizotarea se realizează de obicei la viteze convenţionale cu freze diamantate
cu granulometrie fină sau chiar ultrafină.
Lăţimea bizoului
 este dictată de considerente clinice cum ar fi: întinderea leziunii, direcţia şi
intensitatea forţelor ce vor acţiona asupra restaurării, existenţa unor mijloace
suplimentare de retenţie. Unii autori indică, atunci când condiţionarea acidă
este singurul mijloc de retenţie, ca lăţimea bizoului să fie cuprinsă între
minimum 1 mm până la de două ori suprafaţa cavităţii preparate.
 Bizotarea şi condiţionarea acidă a marginilor gingivale ale cavităţilor apropiate
de joncţiunea smalţ-cement sunt contraindicate, deoarece smalţul în zona
cervicală este foarte subţire, iar orientarea prismelor nu este avantajoasă
condiţionării acide.
 Pereţii vestibulari sau orali ai cavităţilor, uneori în urma exerezei dentinei
patologice, sunt reprezentaţi numai de smalţ. Deoarece asupra lor nu se
exercită forţe directe şi pentru a asigura o estetică superioară, aceşti pereţi sunt
menţinuţi pe loc.
 Este de la sine înţeles că şi în acest caz este contraindicată dacă nu chiar
imposibilă o bizotare clasică.
 în funcţie de forma suprafeţei şi unghiul de atac, aspectul bizoului poate varia
între mai multe tipuri.
Bizoul drept sau simplu.
 El se prepară cu freze cilondro-conice, sau conice (flacără). Poate fi
lung sau total, atunci când interesează toată grosimea smalţului, fiind
indicat în cavităţi cu un design mai puţin retentiv, sau scurt (parţial),
când îndepărtează o treime sau jumătate din grosimea smalţului în
cavităţile retentive.
 în funcţie de unghiul pe care îl face freza cu suprafaţa smaţului,
deosebim bizouri cu unghiuri marginale de 20°,40° şi 70°. Cu cât
unghiul va fi mai mic, cu atât şi marginile compozitului vor fi mai subţiri,
mai puţin definite şi etanşe.
 Nu-l vom indica în zonele unde există contacte ocluzale, sau în zonele
retentive pentru placa bacteriană şi nici când utilizăm răşini compozite
cu coeficient de contracţie de priză mare. Acest tip de bizou este mai
indicat în bizotarea marginilor restauraţiilor din zona anterioară.
Bizoul concav, oval sau
rotunjit,
 în funcţie de forma capului frezelor ce sunt utilizate, este mult mai eficient, crescând
suprafaţa de contact între compozit şi dinte, deci implicit retenţia şi gradul de sigilare şi
asigurând un unghi marginal de 90°, ideal pentru o legătură rezistentă compozit-smalţ, tip
cap la cap.
 Deoarece asigură un miez solid marginilor din compozit, ele sunt indicate în zonele de
contact ocluzal atunci când marginile cavităţii nu pot fi scoase în afara acestora, cât şi în
zonele inaccesibile metodelor de curăţire artificială şi în cazul utilizării unor compozite cu
un coeficient de contracţie de priză mare.
 Bizoul oval se indică pe suprafeţe convexe cum ar fi pantele cuspidiene ale molarilor şi
premolarilor, iar cel rotund pe suprafeţele concave, cum ar fi feţele orale ale frontalilor
maxilari.
 Astfel la o singură cavitate (clasa a III a, la dinţii frontali maxilari) putem deosebi mai
multe tipuri de bizouri:
 • dacă pragul gingival este la distanţă de joncţiunea smalţ-cement, îl vom prepara cu un
bizou concav oval;
 • marginea vestibulară o vom prepara cu un bizou simplu plat, scurt sau lung, în funcţie
de retentivitatea cavităţii;
 • marginea palatinală o vom prepara cu un bizou concav-ro-tund care îi asigură retenţia
şi unghiul marginal de 90°, necesar unei bune legături cap la cap.

S-ar putea să vă placă și