Bolile stomatologice şi sarcina.

Problema relaţiilor reciproce dintre sarcină şi leziunile buco-dentare este încă

incomplet elucidată şi preocupă numeroase echipe interdisciplinare de cercetare.
Factorii care acţionează în timpul sarcinii ducând la apariţia şi evoluţia particulară a
afecţiunilor stomatologice sunt:
Factori exogeni:
- neglijarea igienei bucale datorită tulburărilor neuro-vegetative provocate de periajul
dinţilor şi pasta de dinţi;
- diferite noxe (alcool, tutun, toxice profesionale);
- modificarea gusturilor şi regimului alimentar (exces de glucide, carenţe vitaminice,
aport insuficient de calciu, fluor, fosfor, fier).
Factori genetici: predispoziţii moştenite pentru anumite boli.
Factori generali: “terenul gravidei” – tulburări endocrine, diabet, afecţiuni
digestive, anemii, disgravidii, modificări nervoase.
Factori locali: flora microbiană cantonată în placa bacteriană reprezintă
factorul etiologic principal al leziunilor inflamatorii, care se dezvoltă ca rezultat al
iritaţiei bacteriene a ţesuturilor modificate hormonal.
Aciditatea salivară, vărsăturile, igiena bucală deficitară sunt considerate factori
adjuvanţi.
Sarcina, prin modificările endocrine produse, reprezintă un factor favorizant.
Manifestările patologice buco-dentare pot fi localizate la nivel mucos, dentar şi
salivar.
 Principalele manifestari patologice ale sistemului
stomatognat in sarcina sunt

• Gingivita de sarcina
• Tumora (epulisul) de sarcina
• Gingivostomatita herpetica
• Gingivita descuamativa
• Gingivita din anemii
• Granulomul piogenic
• Pericoronaritele
• Parodontitele marginale
Manifestari patologice ale mucoasei linguale in timpul
sarcinii

• Sunt cele datorate anemiilor si a candidozei

orale

• Modificari salivare
– calitative
– cantitative
 Patologia mucoasei bucale.
Gingivita gravidică.
Frecvenţă: 30-40 %.
Etiologie:
factori determinanţi: bacteriile şi viruşii din placa bacteriană.
factori favorizanţi: igiena bucală deficitară; carenţa de vitamină A, B şi C;
factori iritanţi locali: tartrul, lucrări protetice, resturi radiculare, obturaţii necorespunzătoare; modificările gingivale determinate de hormonii
sexuali şi hormonul corionic gonadotrop (comparabile cu cele ale mucoasei vaginale), care cresc receptivitatea gingiei la acţiunea factorilor
iritanţi locali şi scad rezistenţa la infecţii.
Anatomie patologică: cheratinizarea epiteliului este mai redusă; hiperplazie celulară în stratul germinativ; alungirea papilelor conjunctive cu
o uşoară infiltraţie inflamatorie.
Diagnostic: sângerare gingivală spontană sau provocată de periajul dinţilor sau de muşcătura unui aliment dur. Sângerarea poate fi uneori
nocturnă şi determină apariţia unor pete de sânge pe pernă; durere locală, halenă, gust rău în gură, disconfort bucal. examenul local:
gingia este congestionată, edemaţiată, lucioasă, de culoare de la roz corai până la roşu violaceu; papilele interdentare sunt alungite, uşor
decolabile, sângeră la atingere. Congestia se constată la nivelul dinţilor anteriori, superiori şi inferiori, dar poate cuprinde toată gingia.
Intensitatea inflamaţiei poate fi discretă, limitată la nivelul papilelor interdentare sau extinsă la toată gingia, care este mult mărită de volum
şi acoperă parţial coroanele dentare.
Evoluţie şi complicaţii: Gingivita gravidică apare de cele mai multe ori în luna a III-a de sarcină, persistă pe toată durata acesteia şi încă 2-
3 luni după naştere. Unii autori semnalează o ameliorare a ei în luna a VIII-a, alţii o agravare. Această boală poate atinge ligamentele
gingiei şi ale rădăcinilor, ducând la apariţia decolării gingivale şi mobilităţii crescute a dinţilor. Afectarea periodonţiului poate fi constatată în
cele 15 luni de după naştere.
Gingivita hipertrofică se poate transforma în gingivită ulceroasă sau ulcero-necrotică, care se însoţeşte de febră şi adenopatie.
Tratament:
Profilactic: dispensarizarea stomatologică a gravidelor de la începutul sarcinii; igienă bucală riguroasă; evitarea alimentelor iritante pentru
mucoasa bucală; înlăturarea sau tratamentul factorilor favorizanţi locali (înainte de luna a III-a de sarcină).
Curativ: administrarea de vitamine A, B, C, K; extracte de drojdie de bere 2-3 mg / zi, 7-10 zile; lavaj bucal cu soluţie slabă de apă
oxigenată, permanganat de potasiu 1 %; badijonări cu acid tricloracetic, pudră cu trombină.
Gingivita ulceroasă şi ulcero - necrotică se tratează cu antibiotice şi local prin lavaj bucal cu soluţie Dakin, care este un bun antiseptic şi
dezodorizant.
 Epulisul gravidic.
Epulisul este o tumoră care se dezvoltă pornind de la gingie. Se descriu diferite forme: epulis inflamator, fibros, granulom
reparator periferic cu celule gigante şi epulis gravidic.
Epulisul gravidic este o pseudotumoră gingivală hiperplazică.

Frecvenţă: 0-5 %.

Etiopatogenie: În etiopatogenia acestei afecţiuni sunt implicate transformările hormonale induse de sarcină, leziunile gingivale
preexistente sarcinii şi iritaţia locală.
Epulisul gravidic poate apare la fiecare sarcină cu aceeaşi localizare sau cu localizări diferite.
Formele fibroase au fost comparate cu tumorile desmoide şi reprezintă o reacţie fibroasă exagerată, de origine estrogenică, la
o iritaţie locală.

Anatomie patologică: epiteliul de suprafaţă este acantozic, iar ţesutul conjunctiv edemaţiat; granulom telangiectazic poate fi
prezent; epulis inflamator, fibros sau giganto-celular.

Diagnostic: tumoră mică, pediculată sau sesilă, de culoare roşie, cu suprafaţa neregulată. Se dezvoltă de preferinţă la nivelul
gingiei antero-superioare. Poate ajunge până la 1-2 cm diametru, se poate insinua în spaţiul interdentar, în “bisac”, evoluând
spre bolta palatină. Poate coexista cu gingivita gravidică.

Evoluţie şi complicaţii:
- apare în trimestrul III de sarcină şi, de obicei, regresează spontan după naştere.
- se poate ulcera şi devine foarte dureros.

Tratament:
- supraveghere, igienă buco-dentară riguroasă, îndepărtarea factorilor iritanţi locali.
- extirparea chirurgicală cu bisturiul electric sau prin crioterapie se face dacă este dureros, inestetic sau persistă după naştere.
 Aftoza recidivantă.
Este frecventă în timpul sarcinii.
Diagnostic:
• senzaţia de arsură şi durere locală, accentuată de contactul cu alimente mai acide;
• hipersalivaţie;
• leziunile sunt de dimensiuni variabile, de la forme miliare până la cele gigante, localizate pe mucoasa buzei inferioare,
frenul lingual, şanţul vestibular, marginea limbii.
Evoluţie: Afecţiunea poate dispare spontan în 6-8 zile, dar cu apariţia altor afte în zonele învecinate. Aftele gigante pot lăsa
după vindecare cicatrici fibroase, retractile.
Tratament:
Tratamentul constă în badijonaj local cu glicerină boraxată sau violet de genţiană.

Pemfigus vulgaris.
Este o stomatită de tip bulos, caracterizată prin manifestări bucale şi cutanate, cu evoluţie gravă. Ca tratament, se recomandă
măsuri contraceptive sau, dacă sarcina a apărut, avortul terapeutic.

Patologia salivară.
Sialoreea.
Este un simptom care apare la debutul sarcinii şi se însoţeşte frecvent de vărsătura matinală, nealimentară.
Sialoreea se asociază cu modificarea pH-ului salivar, respectiv cu scăderea acestuia, fapt care favorizează dezvoltarea florei
bucale cariogene.
 Caria dentară.
Este un proces distructiv cronic ireversibil, propriu ţesuturilor dure ale dintelui, însoţit de necroza ţesuturilor dentare şi
infectarea pulpei (F. Pricop).
Clasic, se afirmă că “fiecare sarcină o costă pe femeie un dinte”, considerându-se că aceasta s-ar datora mobilizării calciului
din depozite, deci şi de la nivelul dinţilor, fapt care nu a fost confirmat. Calciul se află sub formă cristalizată la nivelul dintelui,
formă care este foarte stabilă. Dinţii complet formaţi nu participă la metabolismul calciului.

Etiopatogenie:
În etiopatogenie sunt implicaţi următorii factori:

• modificarea pH-ului salivar;

• exacerbarea florei bucale (prin anergia de sarcină, prin igiena bucală defectuoasă);
• aport crescut de hidraţi de carbon, mai ales dizaharide, prin modificarea obiceiurilor alimentare (evidenţiat şi prin creşterea
excesivă în greutate);
• deficit de aport proteic şi calcic, hipovitaminoze;
• deficitul de fluor (cu rol esenţial prin asigurarea rezistenţei structurii cristaline a smalţului);
• vârsta gravidei (sub 20 şi peste 35 de ani);
• paritatea (terţipare şi multipare);
• vârsta de sarcină (trimestrul II);
• predispoziţia sexului feminin în apariţia cariei dentare (28,4 %), faţă de sexul masculin (24,1 %);
• calitatea structurii dentare (factor constituţional);
• forma anatomică a dintelui.
 Caria dentară

Diagnostic:
Este acelaşi ca şi în afara sarcinii:
• pierdere de substanţă la nivelul dintelui înlocuită cu un ţesut dentar ramolit, mărginită de pereţi duri, formaţi adesea numai
din smalţ; pătrunderea de alimente fermentate degajă un miros fetid.
• durere locală spontană sau provocată.

Tratament:

Profilactic:
• igienă bucală riguroasă;
• alimentaţie corectă, bogată în vitamine şi proteine;
• dispensarizare stomatologică de la începutul sarcinii cu identificarea şi tratamentul corect al leziunilor incipiente.

Curativ:
• tratamentul curativ se va face în cursul sarcinii ca şi în afara ei, cu amendamentul sedării gravidei;
• ca anestezic se recomandă Xilina 4 %, maximum 4 ml;
• nu se recomandă efectuarea de tratamente complexe în trimestrele I şi III; perioada optimă este trimestrul II, care este
perioada cea mai stabilă a sarcinii.
 Hiperestezia dentară

Se produce la cald, rece sau în timpul masticaţiei alimentelor acide sau dure.
Apare foarte precoce şi constituie un indicator precoce de prezenţă a sarcinii, menţinându-se pe toată durata acesteia.
Mecanismul etiopatogenic nu este cunoscut. Se incriminează, totuşi, hiperemia ţesuturilor dentare şi scăderea pragului de
sensibilitate a trigemenului.
Tratamentul constă în administrarea de analgezice generale şi în tratament local cu fluor, paste alcaline şi anestezice.

Mobilitatea dentară

Apare relativ frecvent în sarcină şi se ameliorează spontan după naştere.

Poate fi localizată la un grup dentar sau poate fi generalizată, fiind legată de gradul bolii parodontale sau al gingivitei şi de
relaxarea aparatului ligamentar sub influenţa modificărilor hormonale din sarcină.

Patologia molarului de minte

Este o patologie destul de frecvent întâlnită. Ea se manifestă prin infecţia sacului pericoronar, însoţită sau nu de extindere la
ţesuturile adiacente, cu evoluţie posibilă spre abces sau adenoflegmon.
Tratamentul aplicat trebuie să fie prompt şi constă în administrarea de antibiotice, urmată, cel mai adesea, de extracţie dentară.
Sarcina 32 saptamani - Gingivita marginala cronica generalizata
Sarcina 40 saptamani - Gingivita marginala cronica grup frontal
inferior
Sarcina 38 saptamani - Parodontita marginala cronica
generalizata. Anemie
Sarcina 38 saptamani - Parodontita marginala cronica
generalizata. Anemie.
Detalii depuneri tartru subgingival.
Sarcina 40 saptamani - Parodontita marginala cronica grup frontal
inferior. Gingivita cronica grup frontal superior
Sarcina 36 saptamani - Parodontita marginala cronica grup frontal
inferior. Gingivita cronica grup frontal superior
Sarcina 36 saptamani - Parodontita marginala cronica grup frontal
inferior. Gingivita cronica grup frontal superior.
Status odontal maxilar
Sarcina 40 saptamani - Aspect limba. Anemie
 Tratamentele stomatologice în sarcină

Tratamentele stomatologice aplicate în cursul evoluţiei sarcinii trebuie să respecte

următoarele principii:

• supraveghere odonto - stomatologică riguroasă.

• efectuarea tratamentului de specialitate deoarece:
• un dinte infectat reprezintă un focar infecţios local, care se poate acutiza;
• un focar infecţios cronic poate induce infecţii generalizate sau la distanţă:
endocardite, reumatism infecţios, glomerulo-nefrite, manifestări digestive.
• tehnicile actuale permit efectuarea tratamentului în condiţii de confort cu risc minim
de avort spontan şi naştere prematură.
• se recomandă, totuşi, prudenţă în efectuarea intervenţiilor laborioase în trimestrul I
de sarcină şi în ultimele 2 săptămâni, excepţie făcând, desigur, urgenţele.
 Tratamentele stomatologice în sarcină
Conduita profilactică include:
• consultaţia stomatologică să se facă în primele 2 luni de sarcină;
• alimentaţie raţională şi echilibrată;
• educaţie sanitară de calitate, care va cuprinde:
• o igienă locală riguroasă;
• periaj dentar sistematic, folosirea gelurilor cu fluor;
• control periodic la 2 luni.
Conduita curativă se va aplica la fel ca în afara sarcinii, cu următoarele menţiuni:
• extracţiile dentare şi intervenţiile chirurgicale se vor efectua, pe cât posibil, în trimestrul II al sarcinii,
excepţie făcând urgenţele;
• examenul radiologic va fi limitat la 10 rad sau va fi evitat, fiind periculos pentru făt, acţiunea teratogenă
maximă fiind între lunile I şi V; de aceea, se indică utilizarea filmelor ultrarapide şi a şorţurilor de protecţie
din plumb;
• este permisă anestezia locală sau loco-regională cu xilină 2 % (maximum 4 ml, resorbţie în 90-120
minute) şi un vasoconstrictor (adrenalină, doze foarte mici); anestezia generală poate fi recomandată în
orice moment al sarcinii, dar este de preferat în trimestrul II de gestaţie;
• se recomandă folosirea premedicaţiei la toate pacientele anxioase;
• poziţia gravidei pe durata tratamentelor trebuie să evite apariţia sindromului hipotensiv; apariţia acestuia
implică aşezarea gravidei în decubit lateral stâng şi ridicarea şoldului drept cu o pernă sau un sul;
• şedinţele de tratament trebuie să fie cât mai scurte posibil;
• dacă sunt necesare lucrări protetice, se va opta pentru cele provizorii;
• trebuie evitată administrarea de antalgice, antibiotice şi antiinflamatorii;
• nu trebuie uitată apelarea la psiho-profilaxie, pentru îndepărtarea anxietăţii gravidei.