Sunteți pe pagina 1din 18

Integrarea

persoanelor cu
dizabilități pe
piața muncii
prin forme ale
economiei
sociale
Cuprins

• Introducere
• Dizabilitatea
• Modelul medical vs. Modelul social
• Incluziunea socială
• Intgrarea pe piața muncii
• Concluzii
Introducere

În contextul crizei economice cu care s-a confruntat Uniunea Europeană, șomajul tot
mai mare readuce în discuție tema creării de locuri de muncă sustenabile, precum
încadrarea pe piața forței de muncă a cât mai multor cetățeni.
Grupurile vulnerabile par să fie cele mai afectate în urma măsurilor de redresare
economică adoptate de statele Uniunii Europene.
Persoanele cu dizabilități din România sunt expuse la limitarea accesului la diferite
servicii de interes și la limitarea accesului la locuri de muncă adecvate
competențelor acestora.
Dizabilitatea

Dizabilitatea se referă la orice restricție sau lipsă la nivelul


capacităților ce permit efectuarea unei activități în limite normale.
Această restricție este cauzată de orice pierdere sau anomalie la nivelul
structurii psihologice, fiziologice sau anatomice.
Persoanele cu dizabilități din România sunt expuse riscului de
sărăcie prin tăierea cuantumului prestațiilor sociale, prin limitarea
accesului la locuri de muncă adecvate competențelor acestora.
Modelul medical vs. modelul social

Modelul medical tratează dizabilitatea ca pe o problemă a individului care


îl afectează în ceea ce privește participarea socială. Persoana cu dizabilități este
dependentă de cei din jur și are nevoie de protecția și îngrijirea oferită de alții.
Modelul social consideră dizabilitatea o problemă a societății, nu a
individului. Faptul că o persoană cu dizabilități nu poate participa la activitățile
sociale nu are drept cauza infirmitatea, ci barierele puse de societate.
Modelul medical

o Dizabilitatea-problemă a individului
o Tratament individual oferit de către profesioniști
o Necesită îngrijire medicală
o Scop: vindecare, adaptare

Modelul social

o Dizabilitatea-problemă creată social


o Ține de integrarea completă a individului în societate
o Existența unei probleme de atitudine, implică schimbare
o Scop: acțiune socială, participarea egală a persoanelor în societate
Incluziunea socială

În ultimii ani s-a dezvoltat foarte mult legislația antidiscriminare, legislația


privind egalitatea de șanse și policiticile de incluziune socială, tocmai pentru că
societatea a înțeles că persoanele cu dizabilități sunt excluse pe nedrept de la
activitățile sociale.
Incluziunea socială a tuturor cetățenilor este un scop principal și declarat
al Uniunii Europene. Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu
dizabilități prevede dreptul la muncă pentru aceste persoane și recomandă
statelor implementarea principiului antidiscriminării.
Uniunea Europeană acordă o atenție deosebită acestui subiect, motivând faptul că
excluderea acestor persoane de pe piața muncii reprezintă o problemă atât din punct de vedere al
egalității de șanse, cât și din punct de vedere al forței de muncă ocupate în raport cu forța de
muncă inactivă.
Atfel că, obiectivul principal pentru persoanele cu handicap menționat în Streategia
europeană 2010-2020 este “de a oferi persoanelor cu handicap capacitatea de a se bucura de
drepturi depline și de a beneficia complet de participare la viața socială și economică europeană”.
Integrarea pe piața muncii
Statisticile arată că 16% din populația UE este formată din persoane cu
dizabilități. 78% dintre persoanele cu dizabilități grave nu au acces la piața
muncii, atfel că rata ocupării forței de muncă a rămas la un nivel de 20% sub
media pentru persoane cu dizabilități.
Factorii care constituie bariere pentru intrarea pe piața muncii sunt:
o vârsta și sexul
o nivelul de educație și formare
o tipul dizabilității sau invalidității
o accesibilitatea locurilor de muncă și a locurilor pentru formare profesională
Atât în Uniunea Europeană cât şi în Statele Unite, persoanele cu dizabilităţi au
o rată de ocupare mai mică decât a celor fără dizabilităţi, însă există variaţii
mari între ţări. În UE, circa 50% din persoanele cu dizabilităţi au un loc de
muncă.
Se estimează că în ţările nordice rata de ocupare ajunge la 52-54% (Suedia, Finlanda,
Elveţia), 50% în Luxemburg şi 40-45% în Norvegia, Marea Britanie şi Olanda. În
Irlanda mai puţin de o treime din persoanele cu dizabilităţi au un loc de muncă, în
timp ce în Polonia procentul este şi mai mic, sub 20%.
În România, rata ocupării persoanelor cu dizabilităţi este semnificativ mai scăzută
comparativ cu populaţia generală 3 . Doar 12,7% din persoanele cu dizabilităţi cu
vârsta între 18-55 ani au un loc de muncă, în timp ce rata ocupării în populaţia
generală pe acelaşi eşantion de vârstă este de 70%.
În ultimii ani, se observă o dinamică pozitivă a ratei ocupării persoanelor cu
dizabilităţi, însă aceasta rămâne una dintre cele mai scăzute din Europa.
Politicile educaţionale pentru persoane cu dizabilităţi

Principalul factor care influenţează ocuparea persoanelor cu dizabilităţi este


educaţia. Cu cât nivelul de educaţie este mai scăzut, cu atât şansele să îşi găsească
un loc de muncă sunt mai mici. Aceeaşi situaţie este valabilă şi pentru restul
populaţiei, dar în cazul persoanelor cu dizabilităţi este mult mai accentuat. Peste
90% din cei care au o dizabilitate şi au terminat maximum 10 clase, nu au un loc
de muncă.
Incidenţa neşcolarizării este de şapte ori mai mare la persoanele cu dizabilităţi faţă
de populaţia generală. Abandonul timpuriu este de două ori mai mare în cazul
persoanelor cu dizabilităţi. Grupul cel mai dezavantajat din punct de vedere al
accesului la educaţie este format din persoane cu dizabilităţi fizice, somatice sau
vizuale grave, dobândite din naştere.
Îmbunătăţirea sistemului de educaţie pentru
persoanele cu dizabilităţi

Deşi adoptat ca principiu, învăţământul integrat trebuie să fie transpus în practică.


Proiectele în derulare şi viitoare pentru refacerea şcolilor trebuie să ia în considerare şi
accesibilizarea lor pentru copiii cu dizabilităţi. Accesul şi deplasarea copiilor cu
dizabilităţi la şcoală trebuie să devină o prioritate de politică publică, mai ales pentru
cei cu cea mai mare rată de neşcolarizare, copiii cu dizabilităţi fizice, somatice sau
vizuale din mediul rural.
De asemenea, evoluţia implementării politicii trebuie urmărită şi, prin consultări cu
asociaţiile de părinţi şi persoane cu dizabilităţi, politica să fie ajustată corespunzător; altfel
se ridică artificial noi obstacole care au impact asupra întregii vieţi a persoanelor cu
dizabilităţi, inclusiv asupra ocupării.
Exemple de bune practici

Exemple de bune practici se pot regăsi în Spania și Marea Britanie, țări în care sectorul
economiei sociale este foarte bine dezvoltat, reușind astfel o bună integrare a
persoanelor cu dizabilități pe piața muncii.

COPE(Community Opportunities for Participation in Enterprise) a fost înființată în 1997


ca o companie cu răspundere limitată cu statut caritabil. 11 dintre cei 50 de angajați au
dizabilități, iar COPE pune la dispoziție locuri pentru încă 45 de persoane pentru
training și programe de sprijin.

COPE deține mai multe companii cu diferite arii de activitate:


• Catering
• Producția manuală de cosmetice (săpun, gel de duș, etc.)
• Ambalarea orezului și a lintei pentru piața internă
Concluzii

Fără îndoială, dezvoltarea formelor economiei sociale este foarte importantă în


vederea creșterii numărului de persoane cu dizabilități integrate pe piața muncii.
De asemenea, nu trebuie sa existe o segregare în cadrul firmei, în sensul de a
angaja doar persoane cu dizabilități, ci personalul trebuie să fie eterogen: persoane
cu diferite dizabilități, persoane fara dizabilități, persoane de alte etnii, etc.
Astfel se vor crea premisele integrării persoanelor cu dizabilități pe piața deschisă a
muncii și în societate.
Bibliografie

• Doru Buzducea, Economia socială a grupurilor vulnerabile,


Editura Polirom, 2013, București, p. 90-102

• http://motivation.ro/wp-
content/uploads/2016/03/Accesul-la-piata-muncii-redus-
pentru-persoanele-cu-dizabilitati.pdf
VĂ MULTUMIM!!