LUCRARE METODICO – ŞTIINŢIFICĂ PENTRU OBŢINEREA

GRADULUI DIDACTIC I ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:
Prof. univ. dr.

CANDIDAT:
Profesor:
 DRAMATURGIA LUI TUDOR
MUȘATESCU.
O ABORDARE METODICO-ȘTIINȚIFICĂ
 STRUCTURA LUCRARII

• Argument
• CAPITOLUL I. Forme și direcții ale dramaturgiei interbelice autohtone.
• CAPITOLUL II. Dramaturgia lui Tudor Mușatescu- prezentare generală
• I.1. Biografia.
• I.2. Activitatea literară
• CAPITOLUL III. Tudor Mușatescu- comedia de moravuri
• III.1. Sosesc deseară.
• III.2. Titanic Vals.
• III.3.. Escu....
• III.4. Visul unei nopți de iarnă.
• III.5. Țara fericirii.
• III.6. Al optulea păcat.
• CAPITOLUL IV.Evoluția comediei în dramaturgia românească
• Concluzii
• CAPITOLUL V. Strategii metodice și didactice în optimizarea predării și receptării textului dramatic de factură comică
• V.1. Receptarea genului dramatic la nivel gimnazial și liceal.
• V.2. Noțiuni generale. Dramaturgie. Dramă.
• V.3. Elemente structurale ale textului dramatic.
• V.4. Forme de organizare a activității de limba și literatura română.
• V.5. Metode utilizate în cadrul orelor de literatură..
• V.6. Evaluarea la limba și literatura română.
• V.7. Metode alternative de evaluare..
• V.8. Metode moderne de evaluare.
• PROIECTE DIDACTICE
• BIBLIOGRAFIE
 OBIECTIVE
• Lucrarea de față propune un set de activități complementare prin care să se
optimizeze competențele de exprimare orală și scrisă ale elevilor de gimnaziu,
dar si de liceu
• Pe parcursul învăţământului obligatoriu, elevii trebuie să-şi formeze în primul
rând competenţele de comunicare indispensabile, în lumea contemporană,
pentru orice tip de activitate profesională: să se exprime corect, clar şi coerent în
limba română, să asculte, să înţeleagă şi să producă mesaje orale şi scrise, în
diverse situaţii de comunicare. Fiind deopotrivă o disciplină din curriculumul
naţional şi limbă de şcolarizare,studierea limbii și literaturii române asigură
formarea competenţelor de comunicare necesare în toate domeniile de
cunoaştere şi de activitate. Pentru buna înțelegere a literaturii și formării unor
opinii pertinente, argumentate, elevii, mai ales cei de liceu, trebuie să cunoască
și perioadele literaturii, aspectele sociale, politice, economice. De aceea este
important ca un text literar să fie pus in legătură cu perioada căreia îi aparține.
De asemenea sunt propuse o serie de metode de evaluare care
pot fi utilizate în cadrul studiului textului dramatic, fișe de
lucru, noțiuni teoretice, tipuri de lecții însoțite de proiecte de
lecție. Deoarece genul dramatic și specia comedie de moravuri
fac subiectul examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat,
s-au propus o serie de variante care pot fi utilizate pentru
pregătirea elevilor în susținerea acestor evaluări, precum și
subiecte propuse de către Ministerul Educației Naționale și
Cercetării Științifice. Dramaturgia poate fi un subiect foarte
bun pentru realizarea unui opțional, realizarea acestuia
trebuind adaptata dezvoltării elevilor, procesului instructiv-
educativ.
 FORME SI DIRECTII ALE DRAMATURGIEI
AUTOHTONE
• Teatrul românesc a cunoscut o evoluţie aparte faţă de poezia şi proza română.
La începutul formării sale, dramaturgia autohtonă a avut un repertoriu străin, a
fost interpretată de trupe străine şi s-a jucat în limbi străine. Singurele piese
româneşti au fost Năpasta şi Săptămâna Luminată de Mihail Săulescu.
• Primele manifestări ale teatrului cult s-au concretizat în încercările de
adaptare a pieselor străine. Printre primele incercări de acest gen s-au
remarcat cele ale lui Gheorghe Asachi: Mirtil si Hloe de Florian, după Gessner,
Aug.Von Kotzebue Lapeirus, Văduva vicleană sau Temperamentele, Pedagogul,
Fiul pierdut.
• Dramaturgia românească originală înfloreşte începând cu anul 1848. Comedia
satirică se dezvoltă, dramaturgii care cultivau această specie propunându-şi să
critice, cu ajutorul comicului, moravurile decăzute ale societăţii vremii:
parvenitismul, căsătoria din interes, moda imitării unor obiceiuri occidentale,
stâlcirea limbii române.
 FORME SI DIRECTII ALE DRAMATURGIEI
AUTOHTONE
• Vasile Alecsandri, personalitate complexă şi reprezentativă a culturii
naţionale, aduce dramaturgia romaneasca la un nivel original prin piesele
Iorgu de la Sadagura (1844) şi Iaşii in carnaval (1845). Ambele lucrări, la
care se adaugă Piatra din casă (1847) şi O nuntă ţărănească (1848)
constituie prima fază de creaţie a lui Alecsandri in domeniul comediei.
• Piesele Chiriţa in Iaşi (1850) şi Chiriţa în provincie (1852) relevă poziţia
critică a lui Alecsandri faţă de viaţa socială a vremii, dar şi perfecţionarea
mijloacelor sale de creaţie, personajul principal rămânând multă vreme
legendar, iar piesele respective rezistând reprezentării in zilele noastre.
• Se poate afirma că opera dramatică a lui Vasile Alecsandri reprezintă
punctul cel mai inalt atins in dezvoltarea comediei satirice la jumătatea
veacului al XIX – lea, calităţile acesteia (spiritul viu de observaţie, pitorescul
personajelor, verva, umorul) fiind proprii intregii dramaturgii
premergătoare.
 FORME SI DIRECTII ALE DRAMATURGIEI
AUTOHTONE
• Dramaturgia autohtonă românească din perioada 1877–1918
poartă amprenta a trei personalităţi: Ion Luca Caragiale,
Alexandru Davila şi Barbu Delavrancea. Opera dramatică a
scriitorului Caragiale, elaborată în decursul a doisprezece ani,
cuprinde comediile O noapte furtunoasă (1879), Conu Leonida
faţă cu reacţiunea (1882), O scrisoare pierdută (1884), D’ale
carnavalului (1885) şi drama Năpasta (1890).
• Dezvoltarea comediei satirice ajunge cu opera lui I.L. Caragiale
in faza clasică a dramaturgiei românesti, evoluţia dramei istorice
de inspiraţie naţională atingând această culme prin contribuţiile
lui Alexandru Davila şi Barbu Ştefănescu Delavrancea cu piesele
Vlaicu-Voda şi Apus de soare.
 DRAMATURGIA INTERBELICA
TRASATURI
• Dramaturgia românească interbelică a cunoscut o importantă dezvoltare.
În perioada 1920-1940 funcţionau o serie de teatre subvenţionate de stat
şi numeroase companii particulare conduse de mari actori.
• Pe lângă un repertoriu nou, teatrologia românească interbelică aduce în
actualitate relaţia text–spectacol, funcţiile regiei, teatrul şi sistemul
artelor, psihologia actorului, natura creaţiei scenice, sociologia publicului,
comunicarea scenă–sală, definirea unor categorii estetice ca tragicul,
comicul, umorul, precum şi noile idei originale care au fost formulate în
această perioadă. Accentul este pus pe ideea autonomiei esteticului, a
artei teatrale faţă de realitate şi funcţia care primează este cea cultural–
estetică (chiar şi cea socială).
• Apar o serie de lucrări având ca teme regia, scenografia şi jocul
spectacolului teatral.
 DRAMATURGIA INTERBELICA
TRASATURI
• Observaţia caracterelor şi faptelor realului într-o modalitate comică va
deveni principala direcţie în dezvoltarea dramaturgiei între cele două
războaie; cei mai buni dramaturgi, exceptându-l pe Camil Petrescu, vor fi
comediografi. La fel de rezistent va fi şi teatrul de inspiraţie istorică
reprezentat de Camil Petrescu, Lucian Blaga, Nicolae Iorga, Victor Eftimiu,
Alexandru Kiriţescu, Ion Luca.
• Contemporaneitatea va fi unul din subiectele cele mai explorate. Viaţa
socială şi politică, familială şi culturală va furniza material de reflecţie
pentru comedii, pentru drame sau pentru comedii tragice. Dramaturgi
precum Victor Ion Popa şi Tudor Muşatescu scriu despre târgul de
provincie, G.M.Zamfirescu despre periferia oraşelor, Camil Petrescu şi
Mihail Sebastian despre dramele intelectualilor. La acestea se adaugă şi
piesele pe teme folclorice sau mitologice ale lui Lucian Blaga, G.
Călinescu, Ion Luca.
 FORME SI DIRECTII ALE DRAMATURGIEI
AUTOHTONE
• Dramaturgia românească interbelică evoluează prin diversificarea speciilor
dramatice, cultivându-se comedia, drama psihologică, drama istorică,
teatrul filozofic şi poetic, comedia tragică şi chiar feeria cu subiecte din
mitologia română şi universală.
• Se experimentează noi formule de construcţie dramatică făcându-se apel la
psihanaliză, la sondarea absurdului, a teatrului epic în genul lui Bertolt
Brecht, a teatrului expresionist. Toate aceste direcţii şi caracteristici
plasează dramaturgia românească într-un context modernist şi novator. Un
alt semn al efortului de înnoire este reprezentat de îmbogăţirea tipologiei
umane.
• Apar tipuri noi, caracteristice: intelectualul animat de idealuri înalte,
personajul care vrea să imprime existenţei sale o altă finalitate morală,
eroina care îşi caută salvarea în iubire, micul burghez plin de bun simţ,
creatorul, etc.
 DRAMATURGIA INTERBELICA
REPREZENTANTI
• Printre autorii care se impun cu piese de valoare se
numără Victor Eftimiu, Mihail Sorbul, Camil
Petrescu, Gh. Ciprian, G.M.Zamfirescu, Victor Ion
Popa, Tudor Muşatescu, Mihail Sebastian, Mircea
Ştefănescu, Al. Kiriţescu şi Ion Luca.
• Scriu piese şi poeţii: Lucian Blaga, Ion Minulescu,
O.Goga, V. Voiculescu; prozatorii: Liviu Rebreanu,
Gib. Mihăescu, H.P.Bengescu, Ion Marin Sadoveanu
şi unii critici precum Nicolae Iorga, Eugen Lovinescu,
G. Călinescu
 TUDOR MUSATESCU
• Tudor Muşatescu s-a născut la 22 februarie 1903 în comuna Măţău, de lângă Câmpulung
Muscel.
• Începând cu anul 1919 colaborează la diverse reviste şi ziare ale vremii: Rampa,
Săptămâna muncii intelectuale, Cetatea literară, Adevărul Literar, Universul literar, Ţara
de jos, Sburătorul, Sinteza, precum şi la majoritatea publicaţiilor umoristice. La aceste
publicaţii va semna cu pseudonimele Lunettes Noires, Simeon Kiru, Mitică, Mouche,
Don Rodrigue, Dimitrie Taiga, B. Vrăbiuţă.
• În perioada 1930 – 1940 va fi inspector general al teatrelor, iar începând cu anul 1940
până în 1944 va fi director al unor companii teatrale: Teatrul din Sărindar, Teatrul Tudor
Muşatescu, Teatrul din C.A.Rosetti, Teatrul Nostru, Teatrul Colorado. Împreună cu Sică
Alexandrescu va întemeia Teatrul Vesel şi Teatrul Nostru, iar cu Aurel Maican Grădina
Boema.
• În anul 1935 divorţează de Edith Hehkter, iar în 1939 se va recăsători cu actriţa de la
Teatrul Naţional, Ecaterina Gheorghiu, cu care are un fiu, pe Bogdan.
• Din 1945 se va dedica criticii dramatice, regiei şi va fi membru în comitetul de
conducere al Societăţii Autorilor dramatici români.
 TUDOR MUSATESCU
• Adevăratul debut literar este considerat a fi în anul 1923 cu piesa scrisă în
limba franceză şi care va fi jucată la Paris, Focurile de pe comori. În anul 1925
debutează pe scena Teatrului din Craiova cu două piese, T.T.R. (Tânăr cu
Termen Redus) şi Datoria, jucate în unitatea militară unde îşi satisfăcerea
stagiul.
• În anul următor va debuta liric în oraşul natal cu volumul Vitrinele toamnei.
• Volumele de schiţe vesele Nudul lui Gogu din 1927 şi Ale vieţii valuri din
1932. Opera în proză este completată de volumul din 1944 Teatrul la
domiciliu şi de volumul Doresc ca micile mele rânduleţe din 1945.
• Autor a zeci de comedii, vodeviluri, piese într-un act, scenete şi cuplete.
Tudor Muşatescu a scris mult însă nu a publicat tot. Mărturiseşte că numărul
pieselor sale s-ar ridica la 113, iar împreună cu diferitele prelucrări, adaptări şi
localizări la 367. O altă versiune apărută în privinţa creaţiei sale ar fi şaizeci de
piese originale şi trei sute de traduceri şi localizări.
 TUDOR MUSATESCU
• În anul 1928 este jucată piesa Panţarola, comedia în patru acte.
• În 1931 se joacă vodevilul Sosesc deseară care va fi reprezentat în
mai multe teatre din ţară.
• Consacrarea ca dramaturg s-a realizat în noiembrie 1932 cu piesa
Titanic Vals, la Teatrul Naţional din Bucureşti.
• În 1933 apare comedia … Escu care va urmări destinul copiilor lui
Spirache Necşulescu din piesa Titanic Vals.
• Tudor Muşatescu îşi va încerca talentul şi în domeniul melodramei
prin operele Licuricii, (1935), Visul unei nopţi de iarnă (1937, film in
1946), Ţara fericirii (1945), Madona (1947), Geamandura (1950), Al
optulea păcat (1946),
• Unicul roman al lui Muşatescu este intitulat Mica publicitate (1935)
 TUDOR MUSATESCU
• Creaţia dramatică a lui Muşatescu mai conţine şi piesele Profesorul de franceză,
Domnisoara Butterfly, 1940, Coana Chiriţa, 1942, Licuricii 1935, A murit Bubi, Mi s-au
deschis ochii, Primăvara, Trenurile mele, Burta Verde, Domnul cu camelii, Chestiuni
familiare (Familia lonescu), Amoru-i un copil pribeag.
• Volumele de teatru apărute sunt Opere complete. Teatru, 1, 1945, Cuplete si scenete
umoristice, 1952, Teatru, 1958 (altă ediţie în anul 1963), Unchiul Temistocle, teatru
pentru şcolari, 1966.
• Apar volumele de Scrieri, l-IX în perioada 1969-1990.
• Opera este completată de o serie de piese intr-un act: Ca-n filme, 1942, Teatru la
domiciliu, 1944, Sfântul Gogu, 1950, Banii lui Celibidache, 1952, Târâie-brâu, 1954,
Zvoniştii, 1956, Monumentul lui Petrache, Glasul roţilor de tren, Gaşca.
• A scris mai multe piese in colaborare cu Sică Alexandrescu, Blockhnaus, Figura de la
Dorohoi, Sinaia la domiciliu, La iarbă verde,Teoria cocoşului, Călugărul din vechiul schit,
Dumnezeu să-l ierte, Miss Romania, Birlic şi cu V. Timuş , Primavara, bat-o vina!,
Dragoste pe note, Asa incepe dragostea.
•
 COMEDIA DE MORAVURI
• Comediile lui Tudor Musatescu sunt satire ale
politicianismului, parvenitismului, ale imoralităţii burgheze
din lumea provinciei româneşti.
• Se poate observa că unei lumi corupte i se opun indivizi
remarcabili prin sentimentele lor pure şi prin morală,
indivizi care nu urmăresc să parvină pe scara socială şi care
nu fac parte din nici un partid politic, care se mulţumesc
cu existenţa lor liniştită. Astfel de personaje apar în patru
din cele mai valoroase piese ale dramaturgului: Sosesc
deseară (1932), Titanic Vals (1932), ...Escu (1933), Visul
unei nopţi de iarnă (1937).
 COMEDIA DE MORAVURI
• În ceea ce priveşte personajele, Tudor Muşatescu manevrează o tipologie
bine verificată şi bine primită de public. Sosesc deseară anunţă un profil
de personaj la care Muşatescu va reveni cu obstinaţiei: Anişoara, nepoata
lui Olimpiu, va fi continuată de Gena, fiica lui Spirache din Titanic Vals şi
de Maria Panait, vânzătoarea naivă şi sentimentală din Visul unei nopţi de
iarnă. Este vorba de ceea ce Northrop Frye, în Anatomia Criticii, va defini
drept arhetipul Cenuşeresii.
• O caracterizare pertinentă şi realistă a dramaturgiei lui Muşatescu a
realizat-o Antoaneta Tănăsescu care menţionează că un peisaj teatral cu o
mare varietate a formelor de relief, aşa ni se înfăţişează evoluţia
dramaturgului Tudor Muşatescu, în acelaşi timp un univers ce are marca
originalităţii. Vocaţia sa comică, punând în mişcare în primul rând replica
şi apoi situaţia, se sprijină şi este sprijinită de o apreciabilă intuiţie tehnică
cu rezultate validate de public.
 ABORDAREA TEXTULUI DRAMATIC
IN GIMNAZIU SI LICEU
• Genul dramatic este un capitol important în programa de limbă şi literatură
română pentru gimnaziu și pentru liceu, dar care nu se bucură de aceeaşi
amploare şi diversitate precum liricul și epicul. Scopul acestei lucrări este
lărgirea sferei acestor cunoştinţe pentru a dezvolta noi posibilităţi de
abordare a acestui gen în procesul de pregătire a examenului de la sfârşitul
clasei a opta și a examenului de bacalaureat şi pentru a stimula sau depăşi
interesul minor şi insuficient calibrat deocamdată în ceea ce priveşte
dramatizările unor texte.
• Conştientizarea mesajului dintr-o piesă de teatru nu poate fi decât parţială
dacă se face abstracţie de miza ei principală – jocul scenic, pentru că
ilustrarea diverselor tipuri de personaje, de conflicte dramatice, este cu atât
mai eficientă în procesul de predare-învăţare cu cât materializarea lor se face
într-un mediu interactiv, bazat pe participarea directă a elevilor.
•
 ABORDAREA TEXTULUI DRAMATIC IN
GIMNAZIU SI LICEU
• Algoritmul de analiză a textului dramatic propus de către didactica limbii și literaturii
române cuprinde următoarele etape :
• 1. lectura expresivă ;
• 2. conversaţia de orientare – se impune prin activizarea unor cunoştinţe de
teorie literară, explicarea unor concepte în scopul activizării şi sensibilizării
receptivităţii elevilor, apelând la memoria afectivă pentru a stârni interesul sau
pentru a
pregăti receptarea emoţională, prin date referitoare la opera literară ca dat istorico-
literar, moduri de expunere, date esenţiale ale unor mituri, clarificări privind viziunile
naraţiunii, timp şi spaţiu al acţiunii, percepţia în timp a operei dramatice respective,
elevii îşi pot imagina, pornind de la textul scris şi de la didascalii - indicaţii
parantetice, comportamentul scenic al personajelor ;
• 3. receptarea propriu-zisă a textului care va avea în vedere metodologia curentă
a receptării textului literar cu particularităţile specifice care ţin de arta spectacolului,
structura acţiunii, analiza construcţiei personajelor.
METODE SI STRATEGII DIDACTICE UTILIZATE
IN RECEPTAREA TEXTULUI DRAMATIC
Bibliografie