Manualul-Biblie

Derivată din experienţa manualului unic, ca unică sursă de

referinţă a profesorului şi elevului, această rutină absolutizează o
simplă resursă didactică în detrimentul altor aspecte
fundamentale ale practicii didactice. Rutina după care manualul
este adevărul absolut răspunde, cu credinţa oarbă în suficienţa
manualului la orice întrebare de proiectare: ce predăm? De ce
predăm? Cum predăm? Totul este dat în manual. Urmează
uniformizarea elevilor – toţi trebuie să parcurgă manualul şi să îl
ştie! Această rutină blochează flexibilitatea actului didactic atât de
necesară adaptării elevilor concreţi în situaţii concrete.
 Unicitatea exemplului
standard
Domeniul exterior şcolii sau pur şi simplu
manualul şcolar favorizează anumite exemple stas
pentru ilustrarea proceselor/fenomenelor/ aspectelor
investigate. Din acest motiv este reprodus la clasă
acelaşi exemplu care la un moment dat se toceşte
până la a deveni limbaj de lemn. Pentru elevi
asemenea exemple sunt artificiale, nu au legătură cu
experienţa lor. Drept pentru care le şi tratează
superficial. Altfel spus, exemplul îşi pierde chiar
funcţia de exemplificare.
 Examenele –reper
fundamental
Există părerea primejdioasă după care nu
trebuie predat decât ceea ce se poate cu
uşurinţă evalua sau ceea ce constituie
element al examinării externe. În acest
context, evident că este sărăcit curriculumul
obligatoriu, iar anumite subiecte/ discipline/
atitudini/ abilităţi de gândire superioară sunt
marginalizate sau ignorate căci ele nu sunt
luate în calcul de examene, deşi în lumea de
dincolo de şcoală sunt fundamentale!
 Magistrul ca autoritate
științifică
O rutină perpetuată de didactica
tradiţională, care nu ţine seama decât de
cunoaşterea-produs, plasează profesorul şi
discursul său în centrul procesului instructiv-
educativ. În acest context, elevul nu are
altceva de făcut decât să înghită tablete de
cultură gata ambalate. Foarte departe de o
abordare care să ţină seama de particularităţile
cognitive ale creierului, şcoala care reproduce
acest clişeu este foarte departe de dinamica
lumii contemporane.
Metodologia modernă ca factor
perturbator

Dacă este să luăm doar lucrul în grup şi

metodele de învăţare prin cooperare,
observăm că este astfel eliminată
”disciplina strictă” şi ”liniştea
respectuoasă” a clasei. Cel mai grav lucru
care se întâmplă însă în acest caz este că
profesorul devine mai puţin ”sonor” şi mai
puţin ”central”.
Materia mea – materie de bază

Există prejudecata primejdioasă după care disciplina

predată este cea mai importantă dintre toate, celelalte
fiind privite ca marginale. Astfel, profesorul de “limbi”
desconsideră alte materii și alte talente ale elevilor care
sunt mai puţin ”lingvistice” conducând la un efect advers:
În loc de a obţine o mai mare preţuire a domeniului lor de
specialitate, primesc rezultate foarte slabe ca efect al
unei predări excesive.
Evident că această rutină tensionează şi relaţiile dintre
profesorii de diferite specialităţi în cadrul şcolii.