Cum învață elevii vs cum predau profesorii

Școala ar trebui să fie piatra de temelie a vieții. Rolul școlii nu este doar de a livra
informație pentru a bifa programa, ci de a forma caractere, de a-i ajuta pe copii să înțeleagă ce
citesc, să știe să se informeze și să ia decizii, să distingă între argumente și să-și exprime
propriile păreri într-o formă logică. Mersul copiilor la școală ar trebui să aibă un sens în
dezvoltarea lor, nu să fie o rutină fără fundament.
Profesorii se confruntă mereu cu o problemă pe cât de simplă, pe atât de greu de
controlat sau de rezolvat. În timpul orelor de curs se mai întâmplă, și asta destul de des, ca
elevii să nu fie atenți la ce li se predă, să se ocupe cu altceva. Actul de predare nu își poate
atinge scopul dacă elevii nu sunt suficient de interesați și de curioși să afle mai multe despre
subiectul discutat.
Maniera de predare este problema reală aici și nu profesorul sau subiectul abordat.
Orice ai vrea să înveți un copil, un tânăr, trebuie să te gândești în primul rând la cum să îl faci
să fie interesat de ceea ce aude și să vrea să interacționeze cu tine, ca profesor, prin
răspunsuri, întrebări. Și metode de a stârni interesul elevilor sunt și pot fi chiar foarte creative
și simplu de aplicat.
La școală, profesorii ar trebui să le prezinte elevilor pe lângă teorie și partea practică,
pentru a le dezvolta anumite competențe. În realitate, elevii memorează definiții pe de rost,
fără să le înțeleagă și se plictisesc la orele de curs. Chiar dacă un profesor ar vrea să îi învețe
pe copii noțiuni practice, ele presupun timp, iar programa este deja prea încărcată.
Implicarea și motivarea elevilor de a participa la ore rămâne una dintre cele mai mari
provocări ale profesorilor de azi. Interesul acordat de către elevi activităților la clasă este
esențială pentru învățare și dezvoltare personală. Cu cât un elev este mai implicat la oră, cu
atât acordă mai multă atenție subiectului și absoarbe mai bine cele predate.
Participarea elevilor nu trebuie înțeleasă ca referindu-se exclusiv acțiuni legate de
materie predată, ci și ca un proces în care aceștia se informează, analizează un anumit subiect,
adoptă o anumită poziție față de situație, se consultă și cooperează pentru diverse proiecte.
În varianta tradițională a predării, un învățător stă în fața clasei și transmite informația
elevilor aflați în bănci. Elevii parcurg manualul și caietele auxiliare, memorează informații și
fac exerciții corespunzătoare lecției predate. Foarte rar părăsesc locul și nu pot vorbi decât
dacă sunt numiți de profesor.
În varianta modernă de predare, din fericire, lucruri se întâmplă diferit. Spațiul în
clasă, sau în afara clasei, poate fi aranjat în funcție de cum consideră mai potrivit profesorul
împreună cu elevii. Toată lumea se poate mișca, așeza în grupuri, discuta, împărți și folosi
resurse comune pentru o activitate sau un proiect.
Renunțarea la rigiditatea tradițională se traduce într-o clasă mai vie, asemănătoare cu
viața dincolo de școală, fapt ce îi face pe elevi să se simtă mai în largul lor, crescând-le
implicit motivația participării la activitățile desfășurate.
Pentru a fi un proces pe care copilul să dorească să-l repete, este necesar ca orice
activitate să se desfășoare cu bucurie și plăcere, cu răbdare din partea dascălului, cu
valorificarea punctelor forte ale copilului și cu accentuarea progreselor făcute.
Profesorii trebuie să gestioneze eficient clasa și creeze un climat care susține învățarea,
prin relații de încredere și respect reciproc, în care elevii sunt motivați, provocați și au o
atitudine pozitivă față de învățare.