Materiale sintetice de

augmentare osoasa pe baza

de biosticle.

Efectuat de Miaun Denis

GR 210
Augmentarea osoasă este o tehnică
chirurgicală utilizată pentru
regenerarea osoasă ghidată- ROG.
 Pentru aceste proceduri se utilizează
doua tipuri de materiale: materiale de
adiție și membrane de regenerare.
Unul dintre cele mai des utilizate
materiale pentru creșterea osoasă este
osul maxilar sau mandibular autolog,
deasemenea în practică mai sunt
folosite și materiale sintetice.
Un exemplu de materiale sintetice sunt
cele confectionate pe bază de biosticlă.
Acestea conțin un strat superficial de
ioni de fosfat, care influenteaza pozitiv
cristalizarea hidroxiapatitei si cristale
de cuart, care determina precipitarea
dirijata a proteinilor pe suprafata lor.
Datorita faptului ca stratul superficial al
biosticlelor prezinta un grad variabil de
solubilitate, in functie de compozitia
chimica succesul lor pe termen lung
este redus.Prin cresterea continutului
de elemente alcaline se obtine o
reactivitate osoasa superioara, dar care
concomitent creste si solubilitatea
biosticlelor.
 In acelasi scop, de a imbunatati
legatura os – implant, Bromer și
colaboratorii sai au elaborat o ceramica
sticloasa care se numeste Ceravital,
care se deosebeste de biosticle atit
prin compozitia chimica si prin procesul
de sinteza. Continutul in apatita a
ceramicii sticloase determina
mecanismul de legare chimica de
tesutul osos.
 In cazul implantelor endoosoase
acoperite cu ceramica sticloasa sa
demonstrat existenta unei legaturi
directe cu osul pe o suprafata de pina
la 97% din suprafata totala a
implantului.
 Ca dezavantaj ceramica sticloasa
prezinta un grad variabil de solubilitate,
precum si o rezistenta mecanica
scazuta. Din aceasta cauza nu poate fi
vorba de realizarea unui implant
endoosos complet din Ceravital
(ceramica sticloasa).
 Nakamura elaboreaza asa numitele sticle
cu apatita si wolastonit, ce confera
materialului proprietati mecanice
superioare crescind rezistenta la incovoire
si compresiune.
Prin diferite testari sa demonstrat ca
rezistenta la tractiune si forfecare creste
semnificativ dupa inserarea implantului,
rezultatele fiind superioare celor obtinute
in cazul ceramicii pe baza de oxid de
aluminiu.