Tematica stagiu Chirurgie Plastica:

A.Examenul clinic al mainii

B.Toaleta chirurgicala a plagilor
C.Materiale de sutura si pansamente
D.Tumori cutanate
E.Grefe si lambouri de piele
 A. Examenul clinic al mainii

• Diagnosticul corect al leziunilor mâinii începe cu o examinare

atentă, având la bază o bunã cunoaştere a anatomiei locale
• Pacientul va fi chestionat asupra manualităţii şi stării
funcţionale a mâinii înainte de accident.
• Profesia pacientului va fi luată în considerare în alegerea
alternativelor terapeutice, deasemenea şi implicarea sau nu
a membrului dominant.
• Leziuni tendinoase apar frecvent în fracturi ale oaselor
degetelor, ceea ce necesită o abordare specială, deoarece
capetele tendonului pot fi la distanţă de plagă.
• Mâna este împărţită în general în faţă palmară şi dorsală (în
plan antero-posterior) şi ariile radială şi ulnară (în plan
sagital). Palma poate fi împărţită în ariile tenară (în dreptul
metacarpianului I ), hipotenară (în dreptul metacarpianului
V) şi mediopalmară.
• Degetele sunt desemnate corect cu numele lor: police, index,
medius(mijlociu), inelar, auricular(mic) sau mai poate fi
folosita numerotarea lor de la police spre degetul mic (1-5)
• Articulaţiile metacarpofalangiene (AMF) sunt localizate la
nivelul pliurilor de flexie distale de pe faţa palmară.
• Articulaţiile interfalangiene proximale (AIFP) sunt articulaţiile
între falangele proximală şi cea mijlocie, iar cele distale
(AIFD) între falangele mijlocie şi distală. Policele prezintă o
articulaţie metacarpofalangiană(AMF) şi doar două falange
cu o singură articulaţie interfalangiană(AIF).
• Investigarea circulaţiei degetelor se poate realiza observând
reumplerea patului capilar unghial si prin aspectul tegumentului :
o Tegumente albe in cazul unui deget sau a unei regiuni
ischemice
o Tegumente tumefiate si vinete in cazul unui deficit de
intoarcere venoasa
• Unghia este o anexă specializată a pielii, prezentă pe fiecare
deget.
• În cazul pacienţilor cu pielea pigmentată, patul unghial poate
reprezeta singura arie la nivelul căreia se poate examina
circulaţia capilară.
• Prezenţa hematomului subunghial va alerta examinatorul în
direcţia unei posibile contuzii a patului unghial şi a unei fracturi
de falangă distală.
• Vascularizaţia mâinii este asiguratã de cãtre arterele ulnarã
şi radialã, care realizeazã anastomoze palmar prin doua
arcade arteriale palmare, superficial (alimentat ȋndeosebi de
artera ulnarã) şi profund (artera radialã), din cadrul acestor
arcade se desprind artere digitale palmare comune dispuse
ȋntre oasele metarcapiene, ulterior continuându-se cu
arterele digitale proprii fiecãrui bord, respectiv douã artere la
nivelul unui deget.
• Excepţia se gãseşte la nivelul policelui, unde ia naştere din
artera radialã, artera princeps pollicis.
• Pe faţa dorsalã a mâinii se gãsesc ramuri metacarpiene
dorsale din artera radialã, care la acest nivel formeazã
anastomoze cu artera interosoasã posterioarã.
• Drenajul venos se realizeazã prin douã sisteme, superficial
si profund.
• Sistemul profund are traiect adiacent arterelor, cu menţiunea
prezenţei a douã vene comitante adiacent unei artere; iar
sistemul superficial are origine la nivelul feţei dorsale a
mâinii, continuându-se la nivelul antebraţului cu venele
cefalicã (bord radial) şi bazilicã (bord ulnar).
• Mâna este inervată de trei nervi importanţi:
median, ulnar şi radial.
• Nervii median şi ulnar realizează atât inervaţia
senzitivă cât şi cea motorie, fiind nervi micşti, în
timp ce nervul radial are doar fibre senzitive în
această regiune.
• Inervaţia senzitivă a suprafeţei tactile a degetelor
este asigurată de nervii median şi ulnar.
• Nervul median inervează policele, indexul şi
mediusul şi jumătatea radială a inelarului, iar
nervul ulnar jumătatea ulnară a inelarului şi
auricularul.
• Pielea feţei dorsale este inervată de nervii radial,
median şi ulnar.
• Ramurile senzitive dorsale ale nervului ulnar inerveaza
regiunea ulnara a feţei dorsale (în general de la plica din
partea dorsala a articulaţiei pumnului pâna la zona
ulnara a degetului inelar).
• Nervul radial inerveaza restul feţei dorsale, cu excepţia
unei arii la nivelul extremitaţii distale a indexului,
mediusului şi zonei radiale a degetului inelar pâna în
porţiunea mijlocie a falangei II, care sunt inervate de
nervul median.
• Sensibilitatea feţei dorsale este testata prin examinarea
sensibilitaţii tactile fine şi grosiere.
• Funcţia motorie a mâinii este asigurata de grupuri de
muşchi extrinseci şi intrinseci.
• Muşchii extrinseci realizeaza flexia şi extensia mâinii în
articulaţia pumnului, flexia degetelor şi extensia la nivelul
articulaţiilor metacarpofalangiene.
• Muşchii intrinseci realizeaza abducţia şi adducţia degetelor,
flexia în articulaţiile metacarpofalangiene şi abducţia şi
opoziţia policelui..
• Fiecare deget prezinta două tendoane flexoare, flexorul
digital profund (TFP) şi flexorul digital superficial (TFS).
• Aceste două grupe de muşchi îşi au originea pe faţa
anterioara a antebraţului, iar tendoanele lor trec prin tunelul
carpian în drumul lor spre degete.
• Muşchii superficiali sunt inervaţi de n. median, iar muşchii profunzi sunt
inervaţi de nervul median pentru cele doua degete ale zonei radiale şi de
n. ulnar pentru cele două degete ale zonei ulnare.
• În tunelul carpian, tendoanele m.flexor profund de degete pentru
degetele mijlociu şi inelar sunt aşezate deasupra tendoanelor pentru
index şi auricular.
• La nivelul capetelor metacarpienelor pentru fiecare deget, cele două
tendoane pătrund într-un canal osteofibros numit teaca tendonului.
• Tendonul flexorului superficial este situat superficial de tendonul
flexorului profund, pâna la decusaţia lui (chiasma Camper), deasupra
falangei proximale.
• La acest nivel, cele doua bandelete ale tendonului flexor superficial merg
în jurul flexorului profund şi se inseră înapoia lui la nivelul porţiunii
proximale a falangei mijlocii, iar tendonul flexor profund pleacă spre
inserţia lui la nivelul falangei distale.
• Ca urmare a acestei aşezări anatomice, un tendon flexor superficial
intact va realiza flexii în articulaţiile metacarpofalangiană (AMF) şi
interfalangiana proximala (AIFP) (cu celelalte articulaţii blocate în
extensie), iar un tendon flexor profund va realiza flexia la nivelul
articulaţiei interfalangiene distale (AIFD) ( cu celelalte articulaţii blocate
în extensie).
• Muşchiul flexor lung al policelui este singurul muşchi extrinsec flexor al
policelui şi este inervat de n. median.
• Tendonul lui trece radial de tendoanele flexoare ale celorlate degete în
tunelul carpian.
• Realizeză flexia la nivelul articulaţiei interfalangiene a policelui şi,
secundar, la nivelul articulaţiei metacarpofalangiene a policelui.
• Flexorul ulnar al carpului este inervat de n. ulnar şi se inseră în afara tunelului carpian pe
osul pisiform.
• Flexorul radial al carpului este inervat de n. median şi se inseră pe faţa volarã a
metacarpianului II.
• Examinarea acestor doua tendoane se face punând pacientul să facă flexia pumnului.
• Ele pot fi palpate sub piele în cele două zone ale articulaţiei mâinii şi antebraţului.
• Palmarul lung este inervat de n. median şi se inseră pe fascia palmară.
• Tendoanele muşchiului extensor comun deservesc degetele II-IV
• Policele, indexul şi degetul mic au si extensorii lor proprii.
• Extensorii degetelor se inseră la nivelul articulaţiilor metacarpofalangiene, realizând extensia
la acest nivel.
• Datorită extensiei extrinseci duble pe care o prezintă, indexul şi degetul mic nu vor prezenta
deficit de extensie dacă doar unul dintre tendoanele extensoare este lezat.
• În plus, bandelete tendinoase unesc tendoanele adiacente ȋn plan transversal la nivel
metacarpian, făcând diagnosticul şi mai dificil, chiar şi atunci când un tendon a fost complet
dezafectat.
• Muşchii intrinseci ai mâinii sunt inervaţi de n.ulanr, cu excepţia celor doi muşchi
lumbricali radiali, muşchiul opozant al policelui, abductorul policelui şi flexorul
scurt al policelui, care sunt inervaţi de n. median.
• Muşchii interosoşi şi lumbricali sunt extensori ai degetelor în articulaţiile
metacarpofalangiene şi flexori ai articulaţiei interfalangiene proximale, abductor şi
adductor ai degetelor fată de axul central al mâinii.
• Muşchii eminenţei tenare realizează opoziţia, flexia, abducţia şi adducţia policelui.
• Un bun test al funcţiei motorii a nervului ulnar: la nivelul gâtului mâinii se simte
contracţia muşchiului
• interosos al primului spaţiu în abducţia indexului.
• Structurile osoase ale mâinii sunt reprezentate de oasele carpiene, metacarpiene şi
falange. Interacţiunile structurale şi funcţionale ale carpului sunt complexe şi
cunoaşterea lor este necesară pentru tratarea traumatismelor articulaţiei pumnului.
• Articulaţiile carpometacarpiene şi capetele metacarpienelor sunt stabilizate de
sisteme de ligamente.
• Diagnosticul instabilitaţii acestor structuri este pus prin examinare radiologica.
Cele mai des intalnite plagi la nivelul mainii
 B. Toaleta chirurgicala a plagilor

Plaga profunda este o soluţie de continuitate produsă accidental cu interesarea

planurilor subiacente in special a tendoanelor, vaselor, nervilor, articulaţiilor sau planului
osos.
Orice astfel de plaga profundă conduita chirurgicală se adaptează diverselor
leziuni (enumerate) care vor fi inventariate prin explorarea plăgi de către specialist (ce va
fixa în consecinţă şi conduita terapeutică), tratamentul
unei plagi cuprinzand urmatorii timpi esenţiali:

A. Tratamentul chirurgical al plăgii:

I.Aseptizarea plăgi presupune aseptizarea tegumentelor regiuni în care se găseşte plaga
acidentală şi dezinfectarea soluţiei de continuitate.
•Se practică aseptizarea plăgi cu o soluţie de apă oxigenată care inundă plaga, urmată de
irigarea plăgi cu betadina .
•Se spală plaga în continuare cu ser fiziologic după care (dacă gradul de contaminare este
important) se irigă din nou plaga cu o soluţie de betadină , urmată de o nouă spălare cu ser
fiziologic.
II. Anestezia loco regională cu xilnă 1%, după prealabila testare a eventualei stări alergice
a pacientului (idr. la xilnă).
III. Explorarea plăgi şi excizia ţesutelor devitalizate, contaminate, în scopul de a transforma (cât
este posibil) o plagă acidentală (anfractuoasă, septică) într-o plagă chirugicală (cu margini nete şi
aseptică);
•Explorarea plăgi, pentru inventarierea leziunilor, se face concomitent cu hemostaza şi excizia
plan cu plan a marginilor plăgi (margini considerate septice datorită contactului direct cu agentul
vulnerant - nesteril), pe o lăţime de 2-3mm (excizia va fi economică pentru a permite refacerea
fără tensiune a planurilor) concomitent cu debridarea şi excizia ţesutelor anfractuoase,
devitalizate, contaminate, în scopul de a transforma o plagă acidentală într-o plagă operatorie (cât
este posibil).
•În plăgile profunde se conservă - în vederea suturi reparatori - elementele anatomice importante
lezate: trunchiuri nervoase (ce vor necesita neurorafie), tendoane (ce vor necesita tenorafie), vase
(lezarea axului arterial sau venos principal al unui segment impune reparaţia acestuia prin sutură
vasculară), etc.
•După acest timp plaga trebuie să rămână cu marginile clare, cu elementele anatomice bine
evidenţiate, aseptice, în vederea suturii ulterioare.
•Dacă asepsia nu este sigură iar excizia nu a putut fi efectuată în totalitate se procedează la
temporizarea plăgi sub un pansament umed (comprese îmbibate în soluţi antiseptice - cloramina,
solutie cu antibiotic si hemostatic etc.) timp de 24 - 48 ore, după care se va completa excizia
ţesuturilor devitalizate, se va asigura un drenaj decliv al plăgi şi se va trece la următorul timp
(sutura).
IV. Sutura plăgilor poate fi primară (pentru plăgile recente care nu au fost
intens contaminate, fără retenţie de corpi străini), iar pregătirea lor (excizia,
debridarea) permite transformarea plăgi acidentale într-o plagă operatorie
(aseptică).
•Plăgile vechi beneficiază de sutură secundară, după asigurarea condiţilor
necesare cicatrizări (ţesuturi sănătoase, viabile, sterile): antiseptizarea, excizia
repetată, drenajul decliv şi degranularea plăgi.
•Plăgile muşcate nu beneficiază de sutura chirurgicală datorită gradului mare
de contaminare cu floră asociată. Prin antiseptizare şi excizie - debridare
(completată la nevoie de incizi de degajare) repetate se asigură vindecarea
prin “cicatrizare per secundum” sau o sutura cu fire de apropiere care ulterior
se vor strange si se va finaliza sutura.

B. Profilaxia infecţiei tetanice - necesară la toţi pacienţi care prezintă o soluţie

de continuitate tegumentară accidentală, indiferent de mecanism, topografie
sau vechime.II.
 C. Materiale de sutura si pansamente
• Pansamentul reprezinta totalitatea mijloacelor si metodelor care realizeaza
protectia unui tesut sau organ fata de actiunea agresiva a diversilor agenti.
• Pansamentul chirurgical reprezinta actul prin care se realizeaza si se
mentine asepsia unei plagi, în scopul cicatrizarii ei.
• Pansamentul este reprezentat de o bucata de tifon care se aplica pe o plaga,
cu scopul de a preveni contaminarea sau de a opri sangerarea. Ideal,
pansamentul este realizat din tifon steril, insa in lipsa acestuia se poate
utiliza orice material textil, cu conditia sa fie curat.
• Bandajul este fasa (in lipsa acesteia orice alt material) cu care se fixeaza
pansamentul la nivelul plagii.
• Bandajul - Fasa reprezinta o banda de tifon, pânza sau tesatura elastica, de
latime si lungime diferita în functie de regiunea pe care o acopera si
întinderea pansamentului. În general, latimea unei fesi trebuie sa fie
aproximativ egala cu diametrul regiunii pe care o înfasa (5-20 cm).
• Inainte de aplicarea unui pansament, se face toaleta si dezinfectia
tegumentelor din jurul plagii si apoi a plagii; se vor indeparta corpii straini
superficiali (nu si corpii straini penetranti). 
Obiective:
Conditiile unui bun pansament:
· sa fie facut în Conditii Aseptice;
· sa fie Absorbant;
· sa fie Protector;
· sa nu fie Dureros;
· sa fie Schimbat la timp.
Indicaţii
Indicatiile unui Pansament sunt:
· PANSAMENT PROTECTOR: pe plagi care nu secreta si nu sunt drenate
· PANSAMENT ABSORBANT: pe plagi drenate sau secretante 20
· PANSAMENT COMPRESIV:
 pe plagi sângerânde (scop hemostatic),
 pentru imobilizarea unei regiuni,
 pentru reducerea unei cavitati superficiale dupa punctionare;
 se realizeaza fixare cu fesi în cadrul unui bandaj;
·

 
 PANSAMENT OCLUZIV: pentru plagi însotite de leziuni osoase (acoperire a plagii cu comprese
si vata, peste care se aplica un aparat gipsat).
· PANSAMENT UMED (priessnitz alcoolizat, cloraminat).
b. Indicatii unui Bandaj sunt:
· fixare a pansamentului în regiuni în care plasturele adeziv nu îsi atinge scopul (extremitati,
regiune cefalica, plagi periarticulare);
· fixarea pansamentelor unor plagi situate în regiuni supuse traumatismelor în timpul
activitatii (mâna, picior);
· efectuarea unui pansament compresiv;
· imobilizare temporara a unor traumatisme ale membrelor (entorse, luxatii, fracturi).
Principii de Efectuare a unui BANDAJ:
· punctul de plecare si de terminare trebuie sa fie la distanta de plaga;
· la membre, înfasarea se începe de obicei de la extremitate spre radacina (în sensul circulatiei
de întoarcere); la mâna, picior se începe dinspre proximal spre distal (prin benzi de fixare);
· sa acopere în întregime pansamentul;
· sa fie elastica (sa nu jeneze circulatia) - pe traiectul vaselor mari se aseaza peste un strat de
vata;
· sa nu produca dureri (zonele iritate, nervii sa nu fie comprimate exagerat) · sa permita
miscarile articulatiilor peste care trece. 
Tehnica 
Materiale necesare:
1. Substante antiseptice - realizeaza curatirea si dezinfectia plagii si a tegumentelor din jur:
•alcool
•apa oxigenata
•cloramina
•Betadina
•Solutie cu antibiotic si hemostatic
•Ser fiziologic
2. Materiale care realizeaza protectia plagii – trebuie sa fie usoare, sa nu fie iritante pentru
tegumente, sa se poata steriliza, sa aiba putere absorbanta, sa se opuna patrunderii
germenilor din afara, sa realizeze o compresiune elastica a plagii:
•Manusi de consult sau sterile
•comprese din tifon (pânza rara de bumbac): capacitate de absorbtie mai mica decât a vatei;
•leucoplast (se aplica pe tegument ras si degresat; este impermeabil pentru aer);
•fesi de bumbac clasice sau moderne (fesi elastice, autoadezive)
•Atele ghipsate , de rasina, kramer, aluminiu
4. Instrumentar chirurgicale – pense, foarfece
5. Alte materiale:
• unguente: protectia tegumentelor din jurul unei plagi secretante – cutaden, dermazin,
jecolan, jecozinc, tetraciclina.
•  mesa - banda sterila de tifon utilizata cel mai frecvent în scop hemostatic, dar si pentru a
permite eliminarea secretiilor dintr-o plaga sau cavitate în care este introdusa mesa;
 Tehnica reparării tendoanelor
Principii :
• alinierea precisă a capetelor tendoanelor
• tehnica de reparare trebuie să fie suficient de puternică să
reziste la tensiuni locale.
• plasarea suturii în așa fel încât să producă o minimă
traumă tendonului și țesuturilor din jur.
• cea mai folosită este tehnica Kessler modificată –
folosește distribuția tensiunii longitudinale în forțe de
compresie transversale.
• Nodul este plasat între capetele tendonului astfel încât
este eliminată posibilitatea de a împiedica mecanic
glisarea tendonului.
 D. Tumori cutanate

Tumorile cutanate se impart in 3

categorii:
•Tumori cutanate benigne
•Tumori cutanate premaligne
•Tumori cutanate maligne
 Tumori cutanate benigne

•Keratoză seboreică benignă

•Chiste dermoide
•Chiste epidermoide
•Chiste piloase sau mucoase
•Milia
•Papiloame (veruci vulgare)
•Keloidele:
•Angioamele: tumori determinate de hiperplazii vasculare
circumscrise, obişnuit congenitale
•Limfangiomul:.
•Lipoamele:
•Neuroamele cutanate
•Nevii melanocitari
 Tumori benigne
Caracteristici:
• Creştere lentă
• Prezintă capsulă
• Nu prezintă necroză centrală
• Nu recidivează local
• Nu dau metastaze
• Structură organoidă
• Rată mitotică mică
Tumori cutanate premaligne

• Keratoză solară(actinică)
• Morbus Bowen
• Eritroplasia Queyrat
• Boala Paget
• Leukoplakia
• Lentigo maligna
 Semne de transformare malignă a
nevilor pigmentari
A. Asimetria leziunii care se transforma din rotunda in
ovala (crestere in dimensiuni).
B. Margini neregulate, ca rezultat al ratelor inegale de
crestere ale formatiunii.
C. Modificari de culoare, reprezantand granule
pigmentare depuse la adancimi diferite in derm, in
functie de rata de invazie.
D. Diametrul leziunii > 6 mm.
E. Semne de inflamatie – eritem, tumefactie
F. Leziune simptomatica – prurit, durere, sangerare
A - C : majore
D - F : minore
Suspiciune de diagnostic : 1 semn major sau 3 minore
 Nevi melanocitari

Tratament
Excizia chirurgicală este recomandabilă pentru:
• nevi congenitali giganţi;
• nevii cu localizare ce predispune la traumatism
repetat sau inaccesibili autoexaminării;
• nevii care au fost traumatizaţi;
• nevii situaţi pe mucoase sau unghial.
 Tumori cutanate maligne
Cele mai frecvente sunt:
• Carcinom bazocelular
• Carcinom spinocelular
• Melanom malign
 Tumori cutanate maligne

Caracteristicile tumorilor maligne:

• Cresc repede şi invaziv
• Recidivează local
• Metastazează
Aceste caracteristici stau la baza sistemului
TNM
Grefa de piele
Grefele de piele au o componentă epidermică şi
una dermică (partială sau toată grosimea), ceea
ce permite clasificarea lor în grefe de piele
• toată grosimea
• despicate
De o foarte mare importanţă este selectarea
zonei donatoare optime.
 Grefele de piele toată grosimea
• sunt rezistente la contracţie,
• au o textură şi o pigmentaţie mult mai apropiată de pielea normală decât grefele de piele
despicată,
• aplicate la copii, se dezvoltă în acelaşi ritm cu creşterea normală a lor.
• necesită existenţa unui pat vascular de foarte bună calitate, cu vascularizaţie bogată şi în
general se utilizează pentru acoperirea unor defecte necontaminate de dimensiuni reduse
în zone cu valoare estetică sau funcţională importantă.
• se recoltează în general din regiuni cu piele subţire.
• Pentru reconstrucţia defectelor faciale se recomandă recoltare de piele din regiunea
– palpebrală superioară
– retroauriculară sau din
– zona supraclaviculară
• Regiunea inghinală este o alta sursă de recoltare a grefelor de piele toată grosimea
• Scrotul, prepuţul sau labiile mari, datorită hiperpigmentaţiei lor pot fi folosite ca zone de
recoltare pentru reconstrucţia areolelor mamare
Grefa de piele
 Grefele de piele despicată
• Pot fi practic recoltate din orice zonă a corpului, inclusiv de la nivelul
scalpului.
• Selecţia zonei donoare trebuie să ţină cont de prezenţa cicatricii apărute
după recoltare şi de textura si culoarea zonei în care trebuie transferată.
• Se va urmari ca recoltarea să fie realizată în zone cât mai puţin aparente.
• O zonă obişnuită de recoltare a pielii necesară reconstrucţiilor
defectelor tegumentare la nivelul extremităţilor sau trunchiului o
reprezintă coapsele, fesele sau abdomenul.
• Recoltarea grefelor despicate de mucoasă, necesare pentru înlocuirea
de exemplu a mucoasei conjunctivale, se realizează de la nivelul
mucoasei bucale.
Lambouri tisulare
• Spre deosebire de grefele cutanate care supravieţuiesc în
primele 24-48 de ore printr-un proces de imbibiţie
palsmatică – inosculaţie,

• Lambourile cutanate supravieţuiesc datorită existenţei unei

vascularizaţii aleatorii. Iniţial dimesiunile lambourilor erau
limitate de raportul lungime – lăţime, ce varia de la 5:1
pentru faţă, până la 1:1 la nivelul membrului inferior.

• Odată cu progresele înregistrate în cunoaşterea

vascularizaţiei ariilor cutanate, au fost descrise lambouri
care au depaşit limitările impuse de circulaţia întâmplătoare
a primelor lambouri locale.
 Au fost descrise astfel lambouri vascularizate pe :

•perforante musculocutanate cu distribuţie cutanată

întâmplătoare sau axializate

•lambouri bazate pe vase septocutanate de tip

faciocutan.
 În funcţie de raportul dintre zona donatoare
şi cea receptoare:
– Lambouri locale
• de avansare
• de rotaţie
• de interpolare
– Lambouri de la distanţă
• directe
• tubulare
• transferate liber microchirurgical
 În funcţie de compoziţie

• cutanate,
• fasciocutanate
• miocutanate
• musculare
• compozite (osteocutanate şi altele).
Lambouri tisulare
Lamboul pediculat m. pectoral mare
Lamboul pediculat m. latissimus dorsi
Lamboul pediculat inghinal
 Plastii în “Z”
Plastia în Z presupune transpoziţia (încrucişarea) a două
lambouri triunghiulare şi prin aplicarea ei se poate obţine:

• o alungire a unei contracturi liniare cu redistribuirea

tensiunii locale
• o înterupere şi o redistribuire a unei cicatrici liniare
• o repoziţionare a unei cicatrici de-a lungul sau paralel cu
liniile de minimă tensiune
 Plastia cu lambouri încrucişate multiple produce rezultate
superioare unei singure plastii în Z de mari dimensiuni.
Se croiesc lambouri de laturi egale a lambourilor care vor fi
încrucişate.
Unghiurile lambourilor pot fi egale (lambouri simetrice) sau
inegale (asimetrice) în funcţie de distribuţia rezervelor
tegumentare şi a efectului vizat.
 Există numeroase variaţii

• folosirea unor triunghiuri cu unghiuri sau cu laturi

inegale
• a două perechi de lambouri triunghiulare opuse,
• plastia cu patru, cinci sau şase triunghiuri încrucişate
• plastia în W (specifica reconstructiei de spatiu
interdigital I )
• tehnica de avansare V-Y
Plastie în “W”