PARTICULARITĂŢILE ANATOMO-

FIZIOLOGICE ALE SISTEMULUI

RESPIRATOR LA COPII
 Principala funcţie a organelor
respiratorii
 Asigurarea ţesuturilor cu oxigen şi
evacuarea bioxidului de carbon.

Organele respiratorii îşi încep dezvoltarea

din săptămâna a 4-a a perioadei embrionare
şi se formează complet la vîrsta de 7 ani.
 Clasificarea organelor respiratorii
Superioare - de la orificiile nazale până la
ligamentele vocale (faringele, amigdalele
palatine, nazofaringiene)

Inferioare - laringele, traheea, bronhiile,

plămînii.
Particularităţile morfologice în primii ani
de viaţă
Mucoasa - subţire, fină, uşor lezabilă,
uscată, cu glandele insuficient dezvoltate;
 Insuficient se produce imunoglobulina A
şi surfactantul;
Submucoasa bogat vascularizată şi puţin
elastică;
Cartilajele uşor comprimabile, mai ales în
porţiunile inferioare;
În plămâni lipseşte ţesutul elastic.
Particularităţile morfologice în primii ani
de viaţă
Diminuarea funcţiei de barieră a mucoasei;
Facilitează pătrunderea agenţilor patogeni
în sânge;
Îngustarea căilor respiratorii în rezultatul
edemului de geneză infecţioasă, sau în
rezultatul comprimării tuburilor respiratorii
din exterior (tumori, vasele aşezate anomalic,
ganglionii limfatici traheobronşiali măriţi în
volum).
 Nasul
Narinele şi nazofaringele sânt de dimensiuni
mici, scurte, înguste;
Meatul nazal inferior lipseşte;
Mucoasa e fină, bogat vascularizată;
Hiperemia neînsemnată conduce la
obturarea meaturilor, creând dificultăţi la
sugere;
Cornetele nazale sunt groase, ţesutul
cavernos al submucoasei este slab
dezvoltat, deaceea hemoragiile nazale sunt
rare ori lipsesc (diferenţierea lor la 8-10 ani).
 Cavităţile anexe ale nasului
Sinusul etmoidal şi maxilar sunt slab
dezvoltate;

 Sinusul frontal şi sfenoidal lipsesc. Ele se

diferenţiază abia la vârsta de 12-15 ani;

Canalul nazo — lacrimal este larg şi scurt,

facilitează răspândirea infecţiei din nas spre
sacul conjunctival şi dezvoltarea procesului
inflamator.
 Faringele
Este îngust;
 Amigdalele palatine - slab dezvoltate, până la un
an rar se observă angine;
 După un an ţesutul limfoid al amigdalelor se
hiperplaziază şi funcţia de barieră la această vârstă
e joasă.
 Ţesutul limfoid se populează de virusuri şi microbi
cu formarea focarelor de infecţie – amigdalitei
cronice.
Amigdalele nazofarigiene - slab dezvoltate,
funcţia de barieră joasă;
După 1 an uşor se inflamează, se hipertrofiază la
acţiunea agenţilor infecţioşi provocând adenoidite.
Din cauza dereglării respiraţiei nazale se schimbă şi
scheletul facial cu formarea feţei adenoidiene.
Facies adenoidian
Facies adenoidian
 Canalul otofaringian (Trompa lui
Eustache)
Sunt largi şi scurte, ocupă o poziţie
orizontală, ce favorizează trecerea uşoară a
infecţiei din faringe în ureche şi dezvoltarea
otitei.
 Laringele
La copii este situat mai sus decât la maturi,
are formă de pâlnie;
Cartilajele sunt moi, flexibile;
Este îngustat în regiunea spaţiului
subligamentar. Diametrul în acest loc la nou-
născut e de 4 mm, la 5-7 ani - 6-7mm, la 14
ani - 1 cm.
Cu vârsta forma devine cilindrică;
Coardele vocale sunt groase şi scurte,
explică înălţimea şi tembrul vocii copilului.
Spaţiul dintre ele este de 25mm.
 Laringele
Mucoasa - fină, bogat vascularizată, conţine mult
ţesut limfoid. Aceasta explică apariţia frecventă a
laringitelor cu stenoză (pseudocrupul).
 Epiglota
• Strîns legată de rădăcina limbii;
• La nou-născut este relativ scurtă şi largă.
• Poziţia ei incorectă şi cartilajele moi pot fi
cauza îngustării intrării în laringe şi apariţia
unei respiraţii zgomotoase stenotice -
(stridorului)
 Traheea
Are formă de pâlnie;
Este alcătuită din 14-20 semiinele cartilajinoase,
unite prin intermediul ligamentelor;
Cartilagele sunt moi şi flexibile;
Este îngustă şi foarte mobilă;
 Ea începe la nivelul vertebrei cervicale IV şi se
termină la nivelul vertebrelor toracice II-III, unde se
ramifică în două bronhii;
Traheea măsoară în lungime 8-12 cm, diametrul
de 1,5-1,8 cm ;
Mucoasa este fină, bogat vascularizată şi uscată
datorită numărului redus de glande. Aceasta explică
apariţia traheitelor la copii, cu expectoraţia dificilă a
sputei, îngustarea filierei traheei şi intensificarea
stridorului.
 Bronhiile
La nou-născut sunt înguste;
Dimensiunile lor se măresc intens în primul an de
viaţă şi în perioada pubertară;
Cartilajele sunt elastice, moi, uşor se
deformează;
Bronhia dreaptă ocupă o poziţie aproape
verticală, este mai largă decât bronhia stângă;
Bronhia stângă este situată sub un unghi faţă de
trahee, are lumenul mai îngust, deaceea plămânul
stâng este aerat mai insuficient, ceea ce
favorizează dezvoltarea pneumoniilor;
 Bronhiile
Pereţii bronhiilor sunt asemănători cu ai
traheei, sînt alcătuiţi din semiinele
cartilajinoase, epiteliul lor este cilindric
aşezat în mai multe rânduri.
Congestia şi edemul mucoasei
bronhiilor îngustează mult lumenul
pînă la obstruarea lor masivă.
Funcţia de drenaj a bronhiilor este
nesatisfăcătoare. Reflexul de tuse este
slab dezvoltat, deaceea mucozităţile
infectate se acumulează în lumenul
bronhiilor, obturându-le şi generând
astfel atelectazii şi infectarea ţesutului
pulmonar.
 Plămânii
La nou-născut cântăresc 50 g, la adult de 20 ori mai
mult, sunt din ţesut conjunctiv, bine vascularizaţi,
bogaţi în vase limfatice şi săraci în ţesut elastic;
 Plămânul drept este puţin mai mare decât cel stâng;
 La făt plămânii sunt colabaţi, plini cu un lichid
transparent;
 După naştere se întrerupe circulaţia placentară,
astfel creşte concentraţia bioxidului de carbon în
organism, ce excită receptorii cutanaţi, ai aortei,
diafragmei şi a centrului respirator cu apariţia
respiraţiei copilului.
Lichidul din plămâni se reabsoarbe rapid datorită
surfactantului, secretat de glandele mucoasei
respiratorii.
 Plămânii
Plămânii au o structură segmentară (ca la adulţi);
Unitatea structurală a plămânului este acinusul reprezentat
de un săculeţ - sacculus (la maturi- strugure de alviole);
Numărul alveolelor la nou-născut e de 10 ori mai mic decât
la adult;
Ţesutul interstiţial în plămânii copilului este poros, bogat
vascularizat, conţine puţine fibre elastice;
Nedezvoltarea carcasului elastic contribuie la apariţia
emfizemei şi a atelectaziilor;
Atelectaziile mai frecvent apar în regiunile postero-
inferioare ale plămânilor, unde are loc hipoventilarea lor şi
staza sângelui din cauza poziţiei pe spate a copilului;
Predispoziţia la atelectazii o au copiii prematuri datorită
deficitului de surfactant, care are funcţia de menţinere a
alveolelor în stare deschisă.


 Pleura şi cavitatea pleurată
La copiii nou-născuţi pleura viscerală
este relativ groasă, poroasă, aşezată în
cute. În aceste regiuni sînt create condiţii
pentru pătrunderea mai uşoară a
microbilor şi dezvoltarea focarelor de
infecţie.
Diafragma – joacă un rol deosebit în
mecanismul respiraţiei, asigurând
profunzimea inspiraţiei.
Orice proces ce creează dificultăţi ale
mişcării diafragmei micşorează ventilarea
plămânilor.
Particularităţile fiziologice-funcţionale de
bază
Caracterul superficial al respiraţiei. La nou-născut
şi sugari amplituda respiraţiei este mică, datorită
dezvoltării slabe a muşchilor respiratori şi aşezării
orizontale a coastelor. Excursia mică a plămînilor
reduce mult ventilarea pulmonară;

Frecvenţa respiraţiei la copii este mai mare ca la

adult, fiind cauzată de capacitatea vitală mică a
plămânilor. Frecvenţa respiraţiei este mai mare cu cât
copilul este mai mic, astfel se compensează
necesităţile organismului în oxigen;
 Particularităţile fiziologice-
funcţionale de bază
Tahipneea şi aritmia respiraţiei. Instabilitatea
ritmului şi opririle scurte (pe 3-5 secunde) ale
respiraţiei (apnoe) la nou-născut şi în deosebi la
prematuri sunt legate de imaturitatea centrului
respirator. Ritmul respiraţiei se poate uşor deregla
sub influenţa diferitor factori ca plânsul, suptul,
somnul.
Tipul respiraţiei variază în dependenţă de vârstă şi
sex: La sugari predomină respiraţia abdominală;
La băieţi ea continuă şi la vârsta de adult;
La fete după 5-7 ani predomină respiraţia toracică.
 Particularităţile fiziologice-
funcţionale de bază
Schimbul de gaze la copii se realizează mai
energic ca la maturi datorită vascularizării bogate a
plămânilor, vitezei circulaţiei sangvine, înaltei
capacităţi de difuzie.

Funcţia respiraţiei externe se dereglează repede

datorită excursiei mici a plămânilor şi a desfacerii
nesatisfăcătoare a alveolelor;
Ventilarea pulmonară redusă cauzează
hipotermia, acumularea de CO2 în sânge
(dezvoltarea insuficienţei respiratorii).
Respiraţia în ţesuturi se realizează la copil cu
cheltuieli mult mai mari de energie, decât la maturi.
Funcţia sistemului respirator se
apreciază după următorii indici:

Ritmul respiraţiei;
Capacitatea vitală a respiraţiei;
Tipul respiraţiei;
Frecvenţa respiraţiei.
Frecvenţa respiraţiei pe minut în
normă
 la nou-născut 49-59 pe minut
 la 2 luni – 1 an 40-49 pe minut
 la 1 an - 5 ani 30-39 pe minut
 la 10 ani 15-16 pe minut
 la matur 15 -16 pe minut
 Determinarea frecvenţei
respiraţiei la copilul mic.
 Metodele instumentale şi de
laborator:
 Radiografia;
 Tomografia;
 Bronhografia;
 Bronhoscopia;
 Spirometria;
 Examinarea sputei;
 Biopsia plămânilor.
Tomografia computerizată
Bronhografia
Bronhoscopia
O zi frumoasă să aveți!