PATOLOGIA COLONULUI

ANATOMIA
APENDICITA ACUTA
1. DEFINITIE=Reprezinta inflamatia apendicelui de cauza microbiana
2. ETIOPATOGENIE
 Sunt vehiculate mai multe teorii:
a.Teoria infectioasa: cauza determinanta este infectia microbiana (E.Coli, Streptococ,
Stafilococ, Anaerobi)
b. Teoria enterogena: microbii provin din lumenul apendicelui, strabat mucoasa lezata si
infecteaza peretele. Factorii favorizanti:- cei ce ingusteaza sau obstrueaza lumenul apendicelui
(cuduri, bride, aderente, edem al mucoasei, coproliti, lungimea exesiva a apendicelui, cicatrici
fibroase, hipertrofia limfoida, tumori, diverticuli)
 STAZA duce la PROLIFERAREA GERMENILOR
 c. Teoria hematogena: microbii ajung la nivelul apendicelui pe cale sangvina

 Obstructia lumenului duce la staza ce duce la exacerbarea microbiana in lumenul apendicular.

Datorita cresterii presiunii intraluminale se jeneaza circulatia apendicelui cu aparitia initial al
edemului, apoi a iscemiei perietale, urmata de gangrena parcelara si perforatie
ANATOMIE PATOLOGICA
I. Apendicite endogene:
- catarala: edem, hipervascularizatie, congestie
- flegmonoasa: turgescenta, friabilitate, puroi sub
tensiune, false membrane de fibrina
- gangrenoasa: tumefiere, abcese, necroze, aspect
“frunza vesteda”, revarsat peritoneal purulent, fetid
II. Apendicite exogene:
- peritonita acuta secundara localizata(bloc
apendicular)
- peritonita acuta secundara generalizata
CLINIC
Simptomatologia formei tipice:
I. Durerea: apare in fosa iliaca dreapta sau in epigastru sau periombilical si apoi coboara in fosa.
Poate creste in intensitate si sa cuprinda tot abdomenul. Poate sa fie colicativa sau continuua
II. Greturi
III. Varsaturi
IV. Inapetenta
V. Tulburari de tranzit: constipatie, mai rar, diaree
VI. Semne generale: febra (<38grCelsius), tahicardie, frisoane
EXAMEN OBIECTIV
I. Inspectie: bolnavul este linistit, evita orice miscare, are limba saburala, halena fetida. Se observa
diminuarea miscarilor respiratorii la nivelul hemiabdomenului drept sau chiar distensie abdominala
II. Palpare: se exacerbeaza durerea in fosa iliaca dreapta la palpare, poate exista si hiperestezie
cutanata, iar uneori chiar si aparare musculara in fosa pana la contractura
TRIADA DIEULAFOY:
- durere in fosa iliaca dreapta
- hiperestezie cutanata
- aparare musculara in fosa iliaca dreapta
 Puncte durereoase:
- Punctul MacBurney: la 4-5 cm de spina iliaca antero-superioara pe linia spino-
ombilicala
- Punctul Morris: la 3-4 cm de ombilic pe linia spino-ombilicala
- Punctul Sonnemburg: intersectia liniei bispinoase cu marginea externa a muschiului
drept abdominal din dreapta
- Punctul Lanz: unirea 1/3 externa dreapta cu 1/3 medie a liniei bispinoase
Semne si manevre:
- Manevra Rovsing: exacerbarea durerilor in fosa iliaca dreapta dupa palparea cadranului
colic din fosa iliaca stanga cu mobilizarea gazelor din colon si disensia cecului.
- Semnul Lanz: diminuarea sau chiar disparitia reflexelor cutanate la nivelul fosei iliace
drepte
- Manevra Blumberg: decompresie brusca a peretelui abdominal dupa o palpare
profunda ce determina exacerbarea durerii – iritatie peritoneala
- Semnul Mandelpott (semnul clopotelului): percutia superficiala a peretelui abdominal
ce constata ca durerile sunt mai mari in fosa iliaca dreapta
- Maneva psoasului: ridicarea membrului inferior drept intins determina accentuarea
durerii in fosa iliaca dreapta in timpul compresiei fosei de catre examinator
 Tuseul rectal si tuseul vaginal arata existenta durerilor la nivelul peretelul lateral drept
PARACLINIC
a. Examenele de laborator: Leucocitoza in 70-80% din
cazuri; raport Neutrofile/Limfocite>3,5; VSH crescut;
sediment urinar normal
b. Radiografia abdominala pe gol: poate fi normala, poate
arata pneumoperitoneu in apendicitele perforate sau
imagine hidroaerica in peritonitele apendiculare
c. Ecografia se face pentru diagnosticul diferential si poate
pune in evidenta si apendicele inflamat
d. CT-ul in 80% din cazuri pune diagnosticul de apendicita
acuta flegmonoasa
I. Remisiune temporara: repaus, regim hidric, antibioterapie, punga cu ghiata
II. Plastron apendicular:
- apare la 24-72 de ore de la debutul durerii
- se caracterizeaza prin zona de impastare dureroasa in fosa iliaca dreapta si
tumora inflamatorie
- poate evolua in 3 situatii: se poate remite; abces apendicular; peritonita
generalizata
III. Abcesul apendicular:
- mai frecvent in localizarea retrocecala si mezoceliaca
- se caracterizeaza prin zona de fluctuenta in fosa iliaca dreapta
- da ileus dinamic
- poate fistuliza la piele, in organ cavitar sau in peritoneu
IV. Peritonita generalizata:
- complicatie grava
- se caracterizeaza prin dureri abdominale difuze, tranzit intestinal oprit,
stare generala alterata, febra, leucocitoza
- este secundara in 2 sau 3 timpi
 APENDICECTOMIA
 Definitie: reprezinta procedeul chirurgical prin care se extirpa apendicele cecal.
Anatomie
Apendicele se afla la nivelul cecului, la unirea celor 3 tenii, avand origine fixa si pozitie variabila fata de cec. Astfel, el se poate gasi in una dintre situatiile urmatoare:
- descendent
- mezoceliac
- ascendent (prececal)
- laterocecal
- retrocecal
- pelvin.
El este situat de obicei in fosa iliaca dreapta. Mai poate fi intalnit uneori si in fosa iliaca stanga, subhepatic, epigastru.
Are dimensiuni variabile: 5-20 cm lungime, cu extreme de 1-25 cm.
Structura este asemanatoare cu a tractului digestiv, cu exceptia faptului ca in submucoasa contine un bogat infiltrat limfoid – amigdala abdominala.
Vascularizatia:
- artera apendiculara, ramura a arterei ileobicecoapendiculocolice ce este, la radul ei, ramura a arterei mezenterice superioare
- venele apendiculare se varsa in vena ileocolica care, la randul ei, se varsa in vena mezenterica superioara
- limfaticele colecteaza limfa in limfonoduluii cecali anteriori, posteriori, limfonoduluii apendiculari, ileocecali, mezenterici superiori, ajungand pana la limfonoduluii retroduodenopancreatici


Obiectiv
- extirparea apendicelui dupa ligatura mezoului sau


Principii:
- apendicele trebuie extirpat in totalitate
- se efectueaza o ligatura vasculara sigura
- se vor lua toate masurile pentru a evita contaminarea peretelui abdominal
- in peritonitele de cauza apendiculara si in apendicectomiile dificile, obligatoriu se instituie drenaj peritoneal
- antibioterapie.
Indicatii:
- apendicita acuta (catarala, flegmonoasa, gangrenoasa cu sau fara perforatie)
- apendicita cronica
- exceptional – tumorile carcinoide mici ale varfului apendicului si mucocelul apendicular benign.
Contraindicatii:
- plastronul apendicular
- tumori maligne ale apendicului.
Preoperator:
- se intrerupe alimentatia
- se pregateste zona operatorie (ras, spalat, dezinfectat cu alcool)
- antibioprofilaxie sau antibioterapie
- reechilibrarea hidroionica, dupa caz.
Anestezie:
- rahianestezie
- anestezie peridurala
- AG-IV (anestezie generala intravenoasa)
- AG-IOT (anestezie generala cu intubatie orotraheala)
- locala.
DIVERTICULOZA COLONICA
 Diverticulii reprezinta hernierea(proeminenta) mucoasei peretelui colonului prin musculatura
acestuia. Peretele colonului este format din 4 tunici dispuse concentric,care de la interior spre
exterior sunt: mucoasa,submucoasa,musculara si seroasa. Diverticulii sunt pungi formate din
pliurile mucoasei peretelui intestinal.Marimea lor variaza de la cea a unui bob de mei pana la
marimea unei cirese.
Diverticuloza se defineste prin prezenta unui numar variabil (in medie 5 - 20) de diverticuli la
nivelul peretelui tubului digestiv.Deobicei, aceasta boala nu provoaca simptome.
Diverticulii sunt extrem de frecventi si prevalenta creste cu varsta. Intr-adevar, este raspandita
in randul persoanelor peste 60 de ani si in tarile industrializate (unde afecteaza mai mult de
50% din populatie, probabil datorita unui regim alimentar sarac in fibre). Diverticuloza
colonica apare foarte rar inaintea varstei de 30 ani, creste cu varsta si este intalnita la mai mult
de 50% din persoanele peste 70 de ani.
Diverticulii apar in special la nivelul colonului sigmoid,dar deobicei nu este singurul atins. In
80% din cazuri diverticulii intereseaza colonul sigmoid,colonul descendent si chiar colonul
transvers. In 15% din cazuri diverticuloza afecteaza intreg colonul.Colonul este format din
patru segmente:colon ascendent,colon transvers,colon descendent si colon sigmoid.
 Principalul factor de risc este dieta deficitara in fibre alimentare (din legume si in special din 
cereale), precum si excesul de zahar.
Deshidratarea,constipatia si dieta saraca in fibre determina spasme ale musculaturii colonice care
determina cresterea presiunii in interiorul colonului. Fibrele alimentare determina retinerea apei
in bolul fecal,astfel acesta va trece mai usor prin tubul digestive (fibre alimentare solubile sau
insolubile).Un regim alimentar fara fibre necesita un efort suplimentar din partea musculaturii
intestinale pentru a elimina materiile fecale (scaunul) ,ceea ce favorizeaza hipertrofia
musculaturii intestinale.
Alti factori de risc sunt:un regim alimentar cu continut ridicat in grasime si afectiuni ale tesutului
conjunctiv care pot provoca slabiciunea peretelui colonic (cum ar fi sindromul Marfan).
 Boala este adesea latenta (nu da nici un simptom),doar 20% din pacienti au manifestari clinice.
Manifestarile clinice sunt:
•    Modificarea tranzitului intestinal: pacientii se pot plange de constipatie si diaree. Uneori
poate apare senzatia de defecare incompleta.
•   Durerile abdominale sau crampele abdominale sunt principalele simptome al diverticulozei si
apar la 80% dintre pacienti.Durere este localizata in in partea stanga jos a abdomenului(fosa
iliaca stanga).Uneori, simptomele includ disconfort abdominal cronic (de lunga durata) alternand
cu episoade acute de durere foarte puternica(paroxistica). Alteori durerea este descrisa ca o
senzatie de presiune sau senzatie tractiune.
•    Hemoragii (sangerari) rectale,in cantitate variabila:aparitia sangerarilor impune consult
medical (gastro-enterologic) pentru excluderea cancerului de colon.  
•    Balonare (meteorism)
 Complicatii : hemoragia , diverticulita , fistula , abcesul , peritonita ,
ocluzia intestinala .
 Diagnostic : tranzit baritat , CS , Rx abdominala simpla , CT , RMN
 Tratament : regimul alimentar ( mai multe fibre in alimentatie) ,
medicamentos ( laxative, antispastice, dezinfectante intestinale;
corticosteroizi si anticoagulante (pt diverticulita)
RCUH


 Definiție.

 Afecțiune inflamatorie nespecifică, care interesează mucoasa, afectează rectul și se extinde în mod continuu, pe o
lungime variabilă a colonului, fără a depăși vavula ileo-cecală.
 Epidemiologie.

 Apare între 30-50 ani, este ceva mai frecventă la femei.

 În 40% din cazuri, există o agregare familială.
 Există o relație de directă proporționalitate cu ”gradul de civilizație” și afectează predominant anumite etnii (evreii).

 Etiologie.

 Este necunoscută. Este o boală cu determinism genetic, asociată cu fenotipul HLA-B27, în care intervin mecanisme
autoimune.
 Substratul morfologic.

 Interesează numai mucoasa, realizând ulceraţii superficiale, neregulate, pleomorfe, iniţial mici, care, în evoluţie, cresc în
dimensiuni prin fuziune, rezultând arii ari de mucoasă denudată. Exudatul mucopurulent şi hemoragic se asociază
ulceraţiilor în stadiile active. Apar pseudoplipi (polipi inflamatori), acești fiind consecinţa proceselor regenerative.
Leziunile sunt continue, încep cu rectul şi sunt strict colonice, nu depăşesc valva ileo-cecală.


 Examenul clinic.

 Tabloul clinic depinde de extinderea și gravitatea afecțiunii.

 Rectita se manifestă prin rectoragii, diaree cu produse patologice și tenesme rectale. Examenul local (tușeul
rectal) poate evidenția modificări ale mucoasei (îngroșare, polipi, ulcerații), confirmă prezența produselor
patologice (sânge, mucus).
 În cazul extinderii colonice (recto-colită), la tabloul clinic al rectitei, se adaugă dureile abdominale, inapetența,
scăderea ponderală și anemia. În ceea ce privește extensia colonică, aceasta poate fi variabilă de la nivelul
colonului stâng, până la nivelul cecului (pancolită). Cu cât extensia este mai mare, cu atât evoluția și
manifestările clinice sunt mai severe.
 Ca și în boala Crohn, există afectări extradigestive: oculare (uveite); artrite; tegumentare (eritem nodos,
pioderma gangrenosum); hepatice (percolangită, steatoză hepatică).
 Megacolonul toxic reprezintă forma severă (fulminantă) a rectocolitei. Tabloul clinic se caracterizează prin
apariția a până la 20 scaune diareice-sangvinolente/zi, dureri abdominale intense, distensie abdominală, febră,
dezechilibre hidro-electrolitice majore. În absența tratamentului, poate evolua spre perforație, cu peritonită
generalizată.
 Rectocolita ulcerohemoragică reprezintă o stare preneoplazică. Riscul de malignizare creşte până la 10% în
formele de pancolită, cu evoluţie îndelungată (de peste 10 ani).

 Apar frecvent forme multicentrice (30%). Tabloul clinic nu se modifică semnificativ o lungă perioadă de timp.
 Examinări complementare.

 Au rolul de a elucida diagnosticul diferențial cu cancerul, polipozele recto-colice, endometrioza intestinală, colita ischemică.
 Hemoleucograma și markerii biochimici ai sindromului inflamator
 Coprocultura
 Clisma baritată (trebuie utilizată cu prudență)
 Endoscopia digestivă
 Ecografia abdominală, hidrosonografia colică, ecografie endorectală
 Biopsia
 Tratament.

 Aport nutrițional se realizează printr-o dietă bogată în fibre, antidiareice, eventual tratament enteral și parenteral.
 Tratamentul medical se realizează gradat. Există medicamente de linia I (antiinflamtorii - salazopirină, 5-ASA,
corticoterapie) și de linia II (imunosupresive - azatioprină, ciclosporină A).
 Foarte eficient este tratamentul local (intrarectal) prin microclisme, supozitoare cu preparate antiinflamatorii.
 Chirurgia se adresează cazurilor cu boală activă, care nu răspund la tratamentul medical și complicațiilor
(hemoragie severă, megacolon toxic). De asemenea, nu trebuie uitată posibilitatea malignizării, în cazul formelor
cu evoluție îndelungată. Intervenția chirurgicală utilizată este reprezentată de colectomie totală, cu sau fără
păstrarea rectului. Intervențiile cu conservarea rectului sunt posibile, datorită existenței tratamentului local și
posibilității facile de urmărire a rectului (clinic prin tușeu rectal și endoscopic).

 Pancolită ulcerohemoragică.
CANCERUL DE COLON
 Cancerul la colon este o tumoră malignă ce poate sa apăra pe o leziune precursoare al unui cancer malign (polipi de
exemplu). Acest tip de cancer este întâlnit atât la bărbați cât și la femei. Majoritatea acestor cancere pornesc de la
adenoame sau polipi Apoximativ 80% dintre cazuri sunt sporadice, doar 20% Aproximativ 80% dintre cazuri sunt
sporadice și apar la persoane fără riscuri aparente, din cauza unor factori externi cum ar fi dieta, fumatul și alcoolul.
 Dieta: - consumul crescut de grăsimi și neglijarea aportului de fibre alimentare, în special grăsimile animale
nesaturate, uleiurile vegetale saturate; - consumul de carne roșie; - reducerea fibrelor vegetale din dietă - acestea
determină formarea unui scaun moale care crește gradul de eliminare a factorilor carcerinogeni ingerați;
 Alcoolul consumat în cantități crescute zilnic dubleaza riscul de a dezvolta cancer, în special consumatorii berii.
 Fumatul ,în special, în cazurile unor debuturi precoce au o influență foarte mare în determinarea cancerului la colon.
 Din punct de vedere ereditar, riscul de a dezvolta cancer este de aproximativ 50% la cei ce au o ruda de gradul întâi
sau părinți bolnavi.
 Bolile inflamatorii intestinale: rectocolita ulcerohemoragica și boala Crohn - cresc riscul de cancer colorectal de 4-
20 de ori față de populatia generala.
 fiind moștenite.

 Deseori apar mucozități în scaun, însoțite de scaun cu sânge . Tranzitul intestinal devine neregulat și variabil din
punct de vedere al consistenței (se alternează constipația cu diareea). Poate crea o senzație persistentă de defecație.
De asemena, poate provoca dureri abdominale și, în funcție de organism, scăderi bruște de greutate, anemie,
amețeli.
DIAGNOSCTIC
 Studiile de laborator includ:
 - teste de sânge: hemoleucograma - arata anemie hipocromă microcitară, prin deficiență de Fe; combinarea cu
deficitul de vitamina B12 sau folat determină anemie macrocitară;
 - teste funcționale hepatice: sunt de obicei normale, chiar și în cazul metastazelor hepatice;
 - testele de inflamație: VSH crescut;
 - testul hemocult pozitiv.
 - Tuseul rectal
 - Rectoscopia (vizualizarea doar a rectului = portiunea terminala a colonului) sigmoidoscopia (vizualizeaza rectul
si colonul sigmoid, adica cam 1/3 din tot colonul) sau colonoscopia totala cu vizualizarea de imagini din interiorul
colonului
 - Biopsia zonelor suspecte la colonoscopie
 - Irigografia simpla (mai rar folosita astazi) sau cu dublu contrast
 - Ecografia abdominala (nu vede cancerul de colon, dar poate sa vada eventualele metastaze in ficat, abdomen sau
ganglionii abdominali)
 - Examenul tomografic (computer tomograf, CT), nu vede de obicei cancerul de colon ci metastazele si extensia la
organele din vecinatate)
 - Colonoscopia virtuala (colonografia CT) –
 Determinarea markerilor ADN tumorali in scaun
TRATAMENTUL CHIRURGICAL AL CANCERULUI COLO-RECTAL
 Evaluarile si clasificarile efectuate in fazele preoperatorii indreapta chirurgul spre tipul de interventie chirurgicala ce trebuie efectuata, specific adaptata pacientului
respectiv. Rezultatele histopatologice si numarul metastazelor imparte tipul interventiilor chirurgicale pentru cancerul colo-rectal in:
 Interventii curative;
 Interventii paleative
 Interventii nedefinite – nu exista siguranta indepartarii intregii tumori sau a tuturor ariilor limfatice de drenaj.
 Interventii curative:
 Obiectivul unei operatii cu viza curativa este acela de a indeparta segmentul de colon ce prezinta tumora primara, impreuna cu segmentul mezenteric aferent ce include
vasele sangvine tributare precum si o rezectie cat mai completa a statiilor ganglionare. In cazul prezentei unui numar restrans de metastaze se recurge si la exereza
acestora. Din moment ce vasele limfatice merg paralel cu vasele arteriale, se va recurge la ligatura vasului la origine si la sectionarea lui. Sectionarea de la origine asigura
includerea in piesa rezecata si a ganglionilor apicali, ce poate influenta prognosticul pacientului.
 Lungimea colonului si a mezenterului ce urmeaza a fi rezecat depinde de localizarea tumorii si de distributia arterei primare ce asigura vascularizatia. Pentru a se asigura
limitele oncologice de exereza trebuie taiat minim 5 cm proximal si distal fata de tumora primara. Tumorile localizate la nivelul „zonelor de granita” ale diverselor
segmente necesita o rezectie a ambelor linii ganglionare pentru a impiedica o raspandire bidirectionala a celulelor maligne.  In cazul prezentei de tumori sincrone este
recomandat a se face o rezectie extinsa sau chiar o recto-colectomie totala. In mod particular se fac doua rezectii separate (hemicolectomie dreapta si rezectie anterioara
joasa) cu pastrarea lungimii colonului pentru a se evita diareea post-colectomie.
 Cancerul aparut pe baza unui proces patologic cu rata mare de transformare maligna (cum ar fi colita ulcerativa sau boala polipozica familiala) necesita efectuarea unei
proctocolectomii cu anastomoza ileoanala sau cu ileostoma.
 Denumirea interventiilor radicale de exereza colica este data de localizarea leziunii neoplazice, astfel, leziunile localizate la nivelul segmentelor mobile (colon transvers
si sigmoid) necesita efectuarea unor colectomii segmentare. Aplicata la nivelul colonului ascendent si descendent, notiunea de colectomie segmentara dobandeste o sfera
mai larga, atat prin intinderea exerezei, cat si prin implicatiile de ordin vasculo-limfatic, devenind hemicolectomie dreapta/stanga. Denumirea de colectomie subtotala
este atribuita rezectiei colonului ascendent, transvers si descendent, iar colectomia largita, este atunci cand hemicolectomia stanga este extinsa in sens caudal, antrenand
rectul, partial, sau in intregime – (procto)recto-colectomie stanga.
 Localizarea tumorii la nivelul jonctiunii rectosigmoidiene este urmata de o rezectie rectosigmoidiana pe cale anterioara cu anastomoza colo,rectala intrapelvina sau pe
cale combinata abdomino-pelvina cu coborarea transanala a colonului sau cu anastomoze colo-anale dupa procedeul Parck sau cu inversarea canalului anal.
 In ceea ce priveste cancerul cu localizare rectala, procedeele terapeutice difera, la fel si tratamentul chirurgical. Pentru a se incerca o operatie cu viza curativa trebuie
extirpata intreaga tumora primara impreuna cu tesutul mezorectal adiacent si cu pediculul arterei hemoroidale superioare. Restabilrea continuitatii intestinale este de dorit
a se efectua, dar nu cu pretul compromiterii rezectiei totale a tumorii.
 Pentru tumorile localizate in partea extraperitoneala a rectului, rezectia in plan circumferential se face pana in apropierea reliefurilor osoase pelvine si pana aproape de
vezica urinara, veziculele seminale la barbat sau vagina la femeie. Cancerul rectal are un pattern de diseminare limfatic controversat, astfel: tumorile localizate superior
de linia pectinata trimit celule canceroase in sens ascendent, iar cele situate inferior disemineaza fie limfaic fie vascular. Pentru a se asigura limitele si in plan longitudinal
este recomandat ca marginea superioara de siguranta sa fie la 5 cm, desi studii recente nu au aratat diferente, in ceea ce priveste recurenta locala a cancerului, intre limita
de 3 cm si cea de 5 cm.
 In functie de clasificarea TNM, cancerele rectale se preteaza la diferite tipuri de interventii chirurgicale. Astfel pacientii cu tumori clasificate ca T1 pot beneficia de
rezectii locale, iar pacientilor cu tumori clasificate ca T3-T4 le este recomandata excizia totala datorita probabilitatii crescute de diseminare limfatica. Raman discutii
asupra tipului de interventie la care sa fie supusi pacientii cu tumori clasificate ca T2.
 In cazul in care neoplasmul invadeaza organele vecine se impun rezectii multiviscerale – operatii complexe in cadrul carora rezectiilor de colon sau rect li se asociaza
gastrectomia (in cazul localizarii pe colonul transvers), splenectomia (tumora de unghi splenic), histerectomia sau cistectomia partiala (tumora sigmoidiana sau rectala),
rezectii de anse enterale sau de perete abdominal. In cazul penetrarii tuorii in duoden se practica o rezectie partiala a acestuia sau o duodeno-pancreatectomie cefalica
HEMOROIZI
 Hemoroizii sunt dilatatiile venelor situate la nivelul canalului anal si rectului inferior, pachete hemoroidale ce pot atinge
dimensiuni suparatoare si pot fi exteriorizati prin anus, complicandu-se in diverse moduri - sangerare prin fisura la baza
acestora sau prin fistula venoasa, tromboza hemoroidala sau prolaps.

Clasificare

Hemoroizii sunt clasificati in functie de localizare in interni - situati in interiorul canalului anal si externi - iesiti afara din
canalul anusului.
Cauzele de aparitiei a acestora sunt multiple:
- constipatia cronica
 sarcina
- imbatranirea
- boli de ficat
- tumori ale rectului ce apasa pe venele de la acest nivel.
 Prezenta acestora poate cauza numeroase probleme si inconveniente bolnavului:
- fisurile anale ce pot provoca dureri intense si sangerari importante
- abcese perianale (colectii de puroi situate in regiunea din jurul anusului cu posibilitatea agravarii acestora prin extensie
in vecinatate sau cu evacuare spontana si eventual reaparitie ulterioara)
- fistule perianale (comunicare anormala intre rect sau canalul anal si regiunea vecina)
- prurit (mancarime) la nivelul anusului
- iesirea hemoroizilor prin canalul anal cu revenirea lor dificila si dureroasa.
DIAGNOSTIC SI TRATAMENT
 Clinic ; rectoragii , prurit anal , formatiuni protruzive
 TR
 CS
 Tratament : Medicamentos : Detralex , infuzii , crème
 Chirurgical: hemoroidectomie simpla sau whitehead-vercescu
 Se mai pot aplica in scop curativ si alte tehnici precum:
- legarea cu benzi elastice a radacinii pachetelor hemoroidale
- injectarea substantelor sclerozante in hemoroizi
- coagularea cu laser
 Cea mai frecventa complicatie a hemoroizilor interni este reprezentata de
sangerarea acestora datorata ranirii lor de catre materiile fecale tari in cazul
constipatiei. Sangerarea este cu sange rosu proaspat ce apare odata cu
scaunul, fiind observata in vasul de toaleta sau pe hartia igienica, care
ingrijoreaza de cele mai multe ori bolnavul. O alta complicatie a acestora
este procidenta lor, adica trecerea lor prin orificiul anusului devenind greu
de trecut inapoi in canalul anal, fiind durerosi si inflamati. Hemoroizii
externi se pot complica prin trombozare si inflamare prezentand durere la
acest nivel, foarte suparatoare pentru bolnav. De asemenea, hemoroizii
externi pot sangera.
 Singura modalitate de a preveni aparitia hemoroizilor este eliminarea
factorilor predispozanti: constipatia, iritatia locala, sezutul prelungit, etc.
Pentru a elimina acesti factori este nevoie de:
- regim alimentar regulat cu alimente cu continut crescut de fibre vegetale cu
rol in reglare a peristalticii (miscarilor tubului digestiv)
- mod de viata sanatos cu miscare, sport si evitarea sedentarismului
- evitarea condimentelor si alcoolului, mai ales in timpul crizei hemoroidale.
FISURI ANALE
 Fisura anală este o ruptură în mucoasa interioară a anusului care provoacă durere în
timpul tranzitului intestinal și al defecației. Este o maladie frecventă. Majoritatea fisurilor
anale se vindecă cu un tratament ambulator la domiciliu, într-o periodă de timp ce poate
dura de la câteva zile și se poate extinde la mai multe săptămâni (în cazul fisurilor anale
acute).
 Fisurile anale sunt cauzate de forțarea canalului anal. Astfel o fisură se poate dezvolta și
în cazul unei constipatii când se încearcă eliminarea unui scaun voluminos și tare. De
aceea o dietă săracă în fibre poate juca un rol important apariția de fisuri anale. Fisurile
anale mai pot apărea în cazuri de contacte sexuale anale ori inserții de corpuri străine,
atunci cand nu se relaxeaza muschii sfincterieni. În cazuri mai rare fisurile anale pot
apărea după diaree repetată. De asemenea sarcina generează fisuri anale la aproximativ
11% din femei. Fisurile anale pot fi de asemenea provocate de introducerea degetului (de
exemplu în timpul unei consultații) sau a altor corpuri străine în anus.
 Diagnostic : rectoragii , durere locala
 Tratament : sfincterotomie , crème , injectii intrasfincterian
FISTULELE PERIANALE
 Anusul este partea terminala a intestinului gros, cu deschidere catre exterior, prin care materiile fecale
sunt expulzate din organism. In interiorul anusului se gasesc numeroase glande de mici dimensiuni, iar
daca una dintre aceste glande se blocheaza, se poate forma un abces.

Abcesul anal este de obicei tratat prin drenaj chirurgical. Aproximativ 50% dintre aceste abcese se pot
transforma in fistule anale, care fac legatura dintre o glanda infectata din interiorul anusului cu o fisura
la nivelul pielii anusului.
 Cele mai multe dintre fistule rezulta in urma unui abces anal. Un numar mic de fistule pot fi avea alte
cauze, cum ar fi boala Crohn, boli cu transmitere sexuala, traume, tuberculoza, cancer sau diverticulita.
 Urmatoarele pot fi simptomele sau semnele unei fistule anale:
- abcese anale recurente
- dureri si umflaturi in jurul anusului
- dureri ca urmare a miscarilor intestinale
- sangerari
- prezenta puroiului la o fisura din jurul anusului
- iritarea pielii din jurul anusului in cazul drenajului persistent
- febra, frisoane, sentiment general de oboseala.
DIAGNOSTIC SI TRATAMENT
 Anuscopoie , fistulograma , RMN , injectare de
albastru de metilen
 Cura chirurgicala a fistulei , cu excizia traiectului
fistulos si sutura secundara a sfincterului , cu
drenaj si mentinerea unui lambou deschis
OCLUZIA INTESTINALA
 ermenul ocluzie înseamnă închidere, astupare a unui orificiu, a unei conducte, în acest caz a intestinului.
Ocluzia intestinală, denumită și ileus poate să fie ocluzie totală sau ocluzie parțială fiind cauzată de:
 paralizia peristaltismului intestinal
 spasm intestinal
 ocluzie mecanică provocată de tumori sau paraziți (viermi intestinali)
 modificări de poziție a intestinului prin volvulus, invaginație, torsiune intestinală
 Ileusul este o complicație care necesită de cele mai multe ori o intervenție chirurgicală. În situația în care
ocluzia intestinală nu este înlăturată la timp, ea poate duce la misere (vomitare de fecale), autointoxicație
prin conținutul intestinal neeliminat, peritonită, tulburări circulatorii și la exitus (moarte).
 Există mai multe cauze ale ocluziei intestinale, mai puțin frecvente:
 Ocluzie intestinală postoperatorie prin bridă visceroviscerală;
 Ocluzie intestinală prin sindrom aderențial secundar fixării intraperitoneale a unei plase de polipropilenă ;
 Ocluzie intestinală prin metastază ileală de carcinoma bronhopulmonar ;
 Ocluzie intestinală prin epiteliom anal spinocelular gigant ;
 Ocluzie intestinală cauzată de ascaridoză (o boală parazitară produsă prin infestarea cu limbrici Ascaris
lumbricoides), când paraziții se aglomerează în intestin sub formă de ghem, provocând ocluzie intestinală.