Student : Popa Marius Leonid

Subgrupa 5

Religia si sportul
În societatea postmodernă, sportul poate funcţiona uneori ca o formă
alternativă de religie, ca un mecanism de reafirmare a identităţii sociale şi
culturale 1, reprezentând, ca şi religia, un recurs la ritual. Pentru mulţi fani,
sportul este ridicat la un statut divin. În America a fost identificat ca o formă
de religiozitate civilă, o instituţie pseudoreligioasă seculară.
Comparând sportul cu religia, Novak susţine că religiile creează de obicei un
simţ al apartenenţei prin focusarea iniţială asupra aderării la comunităţile
locale, iar acest simţ al afilierii devine apoi o paradigmă pentru creşterea şi
dezvoltarea angajamentelor mai mari. Sportul dă naştere unui simţământ al
identităţii şi loialităţii faţă de echipa naţională sau locală, prin intermediul
diverselor ritualuri de acţiune şi interacţiune (gesturi, imnuri, dansuri etc.),
în urma cărora fanii şi jucătorii formează un tot unitar.
 Apariția exerciţiilor fizice a fost condiţionată de latura materială a vieţii
sociale, dar şi de alţi factori: ştiinţă, religie,cultură etc. Sportul are multiple
valenţe educative în zilelele noastre: contribuie la dezvoltarea multilaterală a
cetățeanului, modelează pe indivizi, promovează ideea de prietenie,
contribuie la creșterea prestigiului( individ-comunitate-națiune).
Alte cercetări au scos în evidenţă că investiţiile în activitatea sportivă de
masă, susţine starea de bine fizic şi social, construieşte persoana şi
personalitatea, întăreşte solidaritatea socială şi naţională, scade puterea şi
efectele bolilor contagioase. De asemenea sportul, în special cel de masă,
este recomandat pentru detensionarea relațiilor sociale. În principiu există
și o teza conform căreia sportul mobilizează traiectoria profesională şi
socială a individului practicant şi are rol de a descărca energiile sociale
negative, exprimate prin violenţă verbală, politică, sexualitate ori agresivitate
zilnică.
 Cât timp competițiile sportive rămân în limitele bunului-simț, ale cumpătării, nepunând în pericol viața
omului, când prin sport se urmărește edificarea și menținerea sănătății fizice, ca reverberație a celei
sufletești (cine nu a auzit de legendara expresie mens sana in corpore sano!?), câtă vreme sportul nu
urmărește în mod obsesiv o glorie deșartă și banii, ci bucuria unei competiții dominate de fair play, nu are
cu ce dăuna vieții bunului creștin.
De altfel, Sfânta Scriptură ne oferă numeroase pilde ce arată că Dumnezeu îi îngăduie omului să-și
petreacă timpul și cu astfel de momente de destindere sau activități sportive. Iată ce spune profetul Zaharia:
„Așa zice Domnul Savaot: bătrâni și bătrâne vor ședea iarăși în piețele Ierusalimului, și acestea se vor
umple de băieți și fete, care se vor juca în piețele lui”. Înțeleptul Solomon ne învață că este timp în viața
pământească pentru toate: „Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de
sub cer. Vreme este să plângi şi vreme să râzi; vreme este să jeleşti şi vreme să dănţuieşti” (Ecclesiastul 3,
1-4). Găsim referințe biblice la diferite activități ce astăzi constituie probe sportive redutabile – oina: „Iată
că Domnul te azvârle dintr-o singură aruncătură, te strânge cu o singură strângere. El te înfășoară și te
rostogolește ca pe un ghem pe un câmp întins” (Isaia 22, 17-18); înotul: „Şi va întinde mâinile sale,
precum înotătorul le întinde ca să înoate (Isaia 25, 11); tir: „Iar eu voi slobozi într-acolo trei săgeţi, ca şi
cum aş trage la ţintă” (I Regi, 20, 20).
 Motivul real al degradării indescriptibile a fenomenului
sportiv este invariabil şi incontestabil banul. Sportul ca
fenomen a fost invadat de indivizi fără nimic în comun cu
domeniul, dar plini de bani şi-avizi de şi mai mulţi. Încet-
încet, cu  o insistenţă drăcească (ah, ochiu’ dracului!), au
pompat în sport mormane de bani şi-au scos din sport
averi cât munţii. Că pentru averile lor au asudat şi asudă
alţii şi sufereau şi suferă alţii şi chiar mureau şi mai mor
încă alţii nu conta şi nici nu contează, de unde şi falnica
deviză „Nu contează: Jan boxează, John decontează”.
 Sportul este o activitate umană de mare
valoare, capabil să îmbogățească viața
persoanelor, de care se pot folosi și bucura
bărbați și femei din orice națiune, etnie și
Discursul Sfântului apartenență religioasă.
Părinte Papa Motoul olimpic „altius, citius, fortius” este o
Francisc invitație de a dezvolta talentele pe care
la întâlnirea despre Dumnezeu ni le-a dat. când vedem atleții
sport și credință tinzând la maximul capacităților proprii,
sportul ne entuziasmează, ne uimește, ne face
organizată de să ne simțim aproape orgolioși. Există o mare
Consiliul Pontifical frumusețe în armonia anumitor mișcări,
precum și în forța sau în jocul de echipă. Când
al Culturii este așa, sportul transcende nivelul simplei
miercuri, 5 corporalități și ne duce în arena spiritului și
octombrie 2016 chiar a misterului. Și aceste momente sunt
însoțite de mare bucurie și satisfacție, pe care
toți putem s-o împărtășim, deși nu ne-am
întrecut.
Bibliografie:
• https://ziarullumina.ro/societate/religie-si-stiinta/sportul-forma-popul
ara-de-religie-71928.html
• https://biblioteca.regielive.ro/referate/religie/sportul-si-religia-29013
3.html
• https://doxologia.ro/credinta-versus-sport
• https://www.glsa.ro/sportul-religie-si-zeitate/
• https://www.magisteriu.ro/discursul-papei-la-intalnirea-despre-sport-
si-credinta-2016/