PREMISE SI CONCEPTE In condiţiile unei tot mai accentuate globalizări, a unei tot mai accentuate competiţii ce a depăşit de mult nivelul naţional sau cel regional, ajungând la nivel mondial, resursele umane ca factor principal al acestei competiţii, constituie fundamentul unor dezbateri aprinse în întreaga lume. O comunitate, un stat, o organizaţie este atât ie puternică cât de capabili sunt oamenii care o compun, nefiind o surpriză multiplele teorii educaţionale ce invadează spaţiul public în prezentul cotidian. Ştim că sistemul educaţional este cel care formează ân mare măsură individul, ştim că în funcţie de educaţia primită, acest zxiivid va ajunge să ajute sau dimpotrivă să împovăreze societatea în care trăieşte şi mai ştim legătura indisolubilă între educaţie şi civilizaţie. Fundamentul culturii şi civilizaţiei europene este rrrulticulturalismul. „Uniţi în diversitate" este mai mult decât un slogan, este însăşi expresia unei atitudini, unei gândiri, unui mod de viaţă. In aceste condiţii nu ne miră susţinerea fermă de către Uniunea Europeană, că aceasta este un forum pentru schimbul de idei şi practici între statele membre şi nu urmăreşte o politică educaţională comună, rolui ei fiind de a crea un sistem de cooperare efectivă între statele europene. EDUCAŢIA CA ŞTIINŢA Ştiinţa este un corp de teorii si legi cu valoare explicative pentru un anumit domeniu al realităţii. O ştiinţa, pentru a avea statutul de ştiinţa trebuie sa îndeplinească următoarele condiţii: un domeniu propriu de cercetare, adică un obiect de studio specific o metodologie adecvata, mijloace anume de studierea domeniului un limbaj specific, constituent pentru a descrie domeniul de realitate respective formularea pe baza legilor descoperite, a constatărilor teoretice explicative anumite predicţii despre evoluţia fenomenelor supuse cercetării conturarea unui obiect de interogaţie a fenomenului educativ si implicaţiile sale asupra dezvoltării personalităţii umane regularităţile din sfera fenomenului educaţional au permis formularea unor legii, a unor principii rezultatele cercetării din fenomenul educaţiei se regăsesc sub denumirea de teorii. Complexitatea fenomenului educaţional. Sensurile atribuite conceptului de educaţie sunt variate, multiple după timpul si intemaţionalitatea asociată ( C. Cucos 1996 ). Astfel: I. Kant considera educaţia ca o activitate de disciplinare, cultivare, civilizare, moralizarea omului. Dewey aprecia educaţia ca o reconstrucţie a experienţei adăugată la înţelesul experienţei anterioare, prin acest mod mârindu-se capacitatea de a dirija evoluţia celui ce urmează Herbalt insista pe acţiunea de formare a individului pentru el însuşi dezvoltând o mulţime de interese. FUNCŢIILE EDUCAŢIEI Funcţiile educaţiei sunt consecinţele sociale ale activităţi de formare-dezvoltare a personalităţi umane, de la nivelul sistemului si al procesului de învăţământ. Funcţiile educaţiei, prin acţiunea factorului subiectiv existent la un nivel de politica pedagogica, sunt exprimate in termen de finalităţi ale educaţiei: ideal, scop si obiective. funcţia profilica a educaţiei vizează formarea- deazvoltarea personalităţi in cadrul procesului de integrare sociala a acestuia; funcţia economica vizează valorificarea potenţialului bio- psihosocial al personalităţii pe tot parcursul vieţii pentru integrarea intr-o activitate productiva. funcţia culturală a educaţiei vizează formarea- dezvoltarea personalităţii umane prin intermediul valorilor spirituale validate social in spaţiu si timp. Finalităţile educaţiei in funcţie de nivelul lor de generalitate si de intervalul de timp necesar atingerii, se structurează pe trei niveluri ierarhic organizate: ideal educaţional, scopuri educaţionale, obiective educaţionale. Finalităţile educaţiei sunt pertinente daca ( J.Dewey ): depăşesc condiţiile existente, fiind reformulate in consens cu resursele si dificultăţile educaţionale au caracter schematic, provizoriu dirijează activitatea IDEALUL EDUCAŢIONAL Idealul educaţional reprezintă o relaţie intre acţiune sociala si cea educaţionala fiind un model care deşi este proiectat, nu este fix, standardizat ci dinamic si deschis nevoilor si aspiraţilor sociale. Idealul educaţiei este tipul de personalitate pe care societatea doreşte sa-l formeze la cetăţenii săi, fiind un compromis intre educaţie si sistemul social. SCOPUL EDUCAŢIONAL Scopul are trei laturi: anticipativa ( de proiect), intenţionala si acţionai practica idealul este o relaţie intre acţiunea sociala si acţiunea educaţionala scopul are un grad mai mic de generalitate, este mult mai particular idealul are un grad înalt de generalitate. Deci scopul are o determinare social umana, exista raţiunea umana, prezintă secvenţe ale modelului de personalitate aşa cum se pot realiza in practica înstructiv-educativa. Transpunerea in fapt a scopului se realizează prin acţiuni educaţionale foarte diverse, de aceea sunt necesare structuri organizatorice si forme de desfăşurare. OBIECTIVE EDUCAŢIONALE Reprezintă cele mai concrete ipostaze ale finalitatiilor educaţionale si arata tipul de schimbări pe care invatamantul vrea sa-l realizeze. Obiectivele se refera la achiziţiile de incorporat, fiind redate in termeni de comportamente concrete, observabile, măsurabile. Analog diferenţierii ideal- scop vom realiza si diferenţierea scop-obiectiv educaţional: scopul se refera la evoluţii- schimbări mai extinse, din punct de vedere cognitiv, afectiv, comportamental REFORMA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI
Premisele reformai invatamantului au fost
deduse prin identificarea faptelor pedagogice relevante ce întreţin starea de criza a sistemului educaţional. Analiza situaţiei de criza a educaţiei a debutat in anii 1960, analiza realizata de Filip H. si Coombs. Soluţiile propuse pentru rezolvarea crizei mondiale a educaţiei au vizat doua direcţii de acţiune sociopedagogica; o direcţie de critica distructiva si o direcţie de critica constructiva. POSIBILITĂŢILE REFORMEI EDUCAŢIEI LA NIVELUL SCOLII
Scoala este o organizaţie dinamic supusa presiunilor din exterior,
din mediul socio-economic si presiunilor din interiorul sau iar pentru a răspunde adecvat acestor presiuni si pentru a avea creativitate scoală trebuie sa se adapteze la mediu, sa stabilească legături, conexiuni cu alte organizaţii, sa se dezvolte si sa permite dezvoltarea membrilor săi. Categoriile de presiuni : criza mondiala a educaţiei, caracteristicile idealului educaţional, posibilităţile de scientizare cu privire la organizaţia şcolara, conexiunile dintre organizaţia şcolara si organizările înglobate modalităţi de gestionare publica ale organizărilor socializante si ale organizaţiei. SCHIMBAREA IN EDUCAŢIE Reforma educaţiei vizează schimbarea nu doar la nive macro " sistem de invatamant" ci si la nivel micro " scoli ". Analiştii reformei, profesorii si toţi cei interesaţi sunt facilitaţi in demersul lor daca au in vedere asa numitele cadre ale schimbării : cadru ţinta, concretizat in precizarea clara a scopurilor, evitarea scopirilor contradictorii cadrul emoţional cu precizarea căror elemente emoţionale vor fi modificate prin schimbare cadru politic cu precizarea modului in care este distribuita puterea şcolara
cadru structural cu precizarea modului in care este folosit timpul, spaţiul si
daca au un sens responsabilitatiile actuale cadru de conducere cu referire la modul in care directorii trebuie sa echilibreze, sa recunoască si sa coordoneze mai multe roluri cadru de invatare sau asigurarea unui mediu propice in care elevii sa invete mai bine si profesorii sa se perfecţioneze – cadru cultural cu referire la posibila identitate a organizaţiei. POLITICI EDUCAŢIONALE EUROPENE MODERNE
Contextul socio-cultural al epocii
moderne/contemporane i-a atribuit educaţiei, dar mai cu seamă învăţământului, forma cea mai organizată a procesului de formare a personalităţii, un statut prioritar. Constatările făcute explică esenţa fenomenelor ce se produc in spaţiul european: dorind să-şi menţină o poziţie onorabilă in context mondial, bătrânul continent formulează strategic finalitatea evoluţiei sale in următorii termeni - ..crearea celei mai competitive economii din hime. cu cele mai multe şi mai bune locuri de muncă şi cu o coeziune socială durabilă". PREGĂTIREA CADRELOR DIDACTICE IN UNIUNEA EUROPEANA
Procesul de pregătire a cadrelor didactice include
doua etape: studiul de licență și masteratul. Diversitatea europeană aduce o diversitate a abordării acestor etape. În unele țări, diploma de licență se primește după absolvirea masterului (Germania). CADRUL GENERAL AL UNEI POLITICI EDUCAŢIONALE EUROPENE
Strategia de la Lisabona este de fapt un acord al
guvernelor reunite cu ocazia Consiliului European din anul 2000 (ţinut anual), menit să coerentizeze politicile economice şi sociale la european. La reuniunea Consiliului European de la Lisabona din 2000 Uniunea şi-a stabilit ca obiectiv strategic ca să devină cea mai competitivă şi mai dinamică economie bazată pe cunoaştere, capabilă de o creştere economică durabilă, de noi locuri de muncă, mai bune, şi caracterizată printr-o coeziune socială. PROGRAMUL ESTE IMPLEMENTAT PRIN OPT MĂSURI, DIN CARE ULTIMELE TREI SUNT MĂSURI CE ASIGURĂ COORDONAREA CU ALTE PROGRAME.
primare şi gimnazii - având drept scop creşterea calităţii educaţiei şi promovarea învăţării limbilor străine; Erasmus: adresat învăţământului liceal, universitar şi post-l universitar, având drept scop încurajarea mobilităţii şJ promovarea învăţării limbilor străine; Grundtvig: adresat educaţiei adulţilor, având drept scopl suplimentarea măsurilor Comenius şi Erasmus prin facilitarea! integrării adulţilor excluşi din sistemele şcolare; Lingua: adresat învăţării limbilor străine; Minerva: adresat noilor tehnologii de informaţii şi comunicaţii în sistemul educaţiei, având drept scop încurajarea folosiriiI tehnologiilor informaţiei, comunicaţiilor şi multimedia, precum şi a învăţământului deschis la distanţă; Inovarea şi observarea sistemelor de educaţie: având drepţi scop observarea sistemelor educaţionale din statele membre pentru a le îmbunătăţi. Măsura este destinată autorităţilor locale, asociaţiilor, organizaţiilor neguvernamentale, etc, în scopul dezvoltării unor analize comparative ale politicilor şi sistemelor de educaţie (Euridice), organizarea de vizite de studii (Arion), înfiinţarea de reţele de instituţii (NARIC), încurajarea recunoaşterii diplomelor şi lansarea unor proiecte pilot. Măsuri comune: Scopul programului „Leonardo da Vinci" este de a contribui la formarea politicii Uniunii în domeniul învăţământului profesional Programul sprijină mobilitatea transnaţională, schimburi de experienţă, vizite de studii, proiectele pilot, reţelele lingvistice şi culturale, precum şi diseminarea celor mai bune practici. Socrates aduce promovarea cooperării în domeniuşi diseminarea rezultatelor proiectelor. Măsuri însoțitoare PRIORITĂŢILE POLITICILOR EDUCAŢIONALE EUROPENE
Opt materii relevante pentru educație și formare
profesională: accesul la educație, competențe de bază, consilierea și orientarea profesională, educația anteprenorială, egalitatea de șanse, formare formatori, societate ICT, formarea continuă. Obiective europene 1. Dezvoltarea competenţelor necesare într-o societate a cunoaşterii; 2. Dezvoltarea spiritului antreprenorial; 3. îmbunătăţirea învăţării de limbi străine. GRUPUL DE LUCRU A STABILIT OPT DOMENII DE COMPETENŢE CHEIE:
1. comunicarea în limba maternă;
2. comunicarea în limbi străine; 3. deprinderi de calcul matematic şi competenţe de bază în ştiinţe şi tehnologie; 4. abilităţi privind tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (TIC); 5. a învăţa să înveţi; 6. competenţe civice şi interpersonale; 7. antreprenoriat; 8. conştiinţă culturală. CALITATEA EDUCAŢIEI
Îmbunătăţirea sistemelor de educaţie şi
formare profesională este una din componentele centrale ale cooperării dintre state membre, sub forma creării unor reţele academice, vizite de studii a parteneriate. Comunicarea Comisiei COM subliniază rolul universităţilor şi a programelor de cercetare desfăşurate de acestea într- o Europă bazată pe cunoaştere. PERSPECTIVE În pofida afirmaţiei clare a Uniunii Europene confonn căreia nu există o politică educaţională comună, la nivel European, putem afirma că măsurile şi programele propuse actorilor educaţionali naţionali, de la domeniul public la cel privat, constituie un cadru suficient de detaliat pentru a concluziona existenţa unei încercări de uniformizare. Făcând o analogie cu legiferarea comunitară prin intermediul directivelor-cadru putem spune că măsurile comunitare în domeniul educaţiei iau forma unei directive-cadru, urmând ca statele membre să stabilească detaliile aducerii la îndeplinire a obiectivelor fixate. Ajungem la problema necesităţii unei politici educaţionale comune la nivel european. Deşi tehnic vorbind, o astfel de politică nu există, în prezentul context mondial, considerăm că stabilirea politicilor educaţionale majore este prea importantă pentru a fi lăsată exclusiv la latitudinea statelor membre. Bineînţeles că Uniunea Europeană trebuie să fie un forum de cooperare între statelemembre, dar deasemenea trebuie să-şi asume un rol activ în ghidarea direcţiilor de dezvoltare a învăţământului european. Izvorul dezvoltării psihice il constituie, dupa cum se stie, contradicţiile interne care apar ca urmare a solicitărilor externe. Crearea mijloacelor necesare pentru depăşirea si rezolvarea acestor contradicţii revine, in primul rand, educaţiei. Pe de o parte, educaţia oferă conţinuturile ce urmează sa fie asimilate, pe de alta parte ea se preocupa de modul in care sa fie asimilate, de formarea capacităţilor omului. Rolul conducător al educaţiei apare in intervenţia acesteia in crearea unui climat educaţional favorabil, cu valenţe educative puternice asupra formarii personalităţii umane. De aceea, nu este deloc greşita sau inoportună afirmaţia ca " educaţia este o arta ".