Cursul: Mecanisme şi instituţii în

administraţia publică.

Tatiana ŞAPTEFRAŢI
doctor, conferenţiar universitar

Tema 1
Introducere în administraţia publică.
 Se pare că plăcerea de a guverna este
foarte mare, de vreme ce mulţi oameni
doresc s-o facă.

(Voltaire)
 Subiecte de examinat:

 1. Sistemul administrativ şi conceptul de

administraţie publică.
 2. Principii aplicate administraţiei publice.
 3.Misiunea, scopul, obiectivele şi funcţiile
administraţiei publice.
 Funţionalitatea statului este asigurată
de:
 Sistemul legislativ;
 Sistemul executiv;
 Sistemul jurisdicţional;

 Sistemul executiv= Administraţia publică +

factorul politic
 Sistemul administrativ
 Totalitatea autorităţilor şi instituţiilor
publice care asigură punerea în aplicare
a legii şi în limitetle legii prestează
servicii publice.
 Autoritate publică

 Structură organizaţională care exercită

prerogative de putere publică
pentru realizarea interesului public.
 Clasificarea autorităţilor administraţiei
publice
 După modul de formare:
- alese (primarul, CL, CR,preşedinte de raion);
- numite (guvernul).
După criteriul de componenţă a conducerii:
- colegiale;
- unipersonale.
După criteriul de competenţă:
- teritorial ;
- funcţional.
 Elementele componente ale
autorităţii administraţiei publice
 Factorul uman (personalul);

 Resurse materiale şi financiare;

 Mijloace juridice (competenţa şi capacitatea

autorităţilor administraţiei publice).
 Instituţie publică

 Structură constituită de stat sau de

către unitatea administrativ – teritorială,
subordonată faţă de o autoritate publică
şi care desfăşoară o activitate cu
caracter prestator (servicii publice).
 Interes public

 Ansamblu de necesităţi sociale

obiective, evaluate politic şi consacrate
prin norme juridice.
 Administraţia publică
 Administraţia publică este activitatea pe
care statul o desfăşoară în vederea
asigurării în mod permanent şi continuu
a necesităţilor de interes general.
 Conceptul de administrare
 Noţiunea de admnistraţie este mai largă decât noţiunea
de administraţie publică, ea cuprinzând şi administraţia
privată.

 Administraţia publică şi administraţia privată urmăresc un

scop, utilizând anumite mijloace. Dar, sub raportul
finalităţii şi al resurselor folosite, există diferenţe esenţiale
între ele.
 Conceptul de administrare
 Spre deosebire de administraţia privată, administraţia
publică urmăreşte satisfacerea interesului public, a
utilităţii publice, în mod dezinteresat, inclusive prin
realizarea de servicii publice.

 Scopul activităţii administraţiei publice este satisfacerea,

în mod regulat şi continuu, a unor cerinţe esenţiale,
comune întregii colectivităţi umane, care exced prin
amploarea lor, sunt nerentabile şi nimeni nu s-ar oferi să
le asigure.
 Conceptul de administraţie publică
 Deciziile AP sunt obligatorii, fără a se cere acordul celor
carora li se aplică;

 Administraţia publică, spre deosebire de cea privată,

poate utiliza, atunci când este necesar mijloace de
constrangere statală.

 Administraţia publică reprezintă un proces continuu, o

activitate neîntreruptă, adaptată permanent la condiţiile
dinamice ale mediului social.
 Conceptul de administraţie publică
 Administraţia publică are ca obiect realizarea
valorilor politice, care exprimă interesele
generale ale societăţii, interese care sunt
formulate prin lege.

 Ca activitate statală, administraţia publică

este definită şi ca acţiune a puterii executive
prin procedee de putere publica.
 Conceptul de administraţie publică
 În sens material, AP reprezintă o activitate de
organizare a executării şi de executare în concret
a legii, realizată prin acţiuni cu caracter de
dispoziţie sau acţiuni cu caracter de prestaţie.

 În sens formal, AP reprezintă un sistem de organe

de instituţii, cuprinzând diverse structuri
administrative care realizează activitatea de
organizare a executării şi de executare în concret
a legii.
 Caracteristicile unei structuri
administrative (după M. Weber):
 Activităţile sistematice necesare pentru funcţionarea
organizaţiei sunt distribuite în mod rigid ca
responsabilităţi oficiale;

 Instituţiile sunt organizate după principiul ierarhic. Fiecare

entitate se află sub controlul şi supravegherea unei
entităţi ierarhic superioare;

 Activitatea este guvernată de un sistem riguros de reguli

abstracte şi constă în aplicarea acestor reguli în cazuri
particulare;
 Caracteristicile unei structuri
administrative (după M. Weber):
 Funcţionarul ideal îşi îndeplineşte responsabilităţile într-un spirit de
impersonalitate formalistă, fără ură sau pasiune;

 Angajarea într-o organizaţie administrativă se bazează pe calificările

tehnice şi este protejată împotriva concedierilor arbitrare. Ea permite
a face carieră. Există un sistem de promovare în baza performanţei şi
a stagiului de muncă sau din ambele considerente;

 Organizaţia administrativă de tip pur birocratic poate să atingă cel

mai înalt nivel de eficienţă;
 Disfuncţii negative ale formei
administrative de organizare:
 Organizaţiile administrative tind să monopolizeze
informaţia, ceea ce nu permite persoanelor din exterior să
afle motivele în baza cărora sunt luate deciziile;

 Administraţia publică este una din acele structuri sociale

care se opune schimbărilor din exterior.

 Specializarea şi cunoştinţele practice ale sistemului

administrativ fac aproape imposibilă gestionarea
întreprinderilor de stat sau private mari fără
intermedierea lor;
 Disfuncţii negative ale formei
administrative de organizare:
 Atitudinea sistemelor administrative stabile faţă de
democraţie este ambivalentă:

 Procesul de birocratizare tinde să însoţească democraţia

prin respectarea legii şi egalitatea în faţa legii;

 Sistemele administrative tind să nu fie receptive la opinia

publică:
 Administraţia publică şi puterea

Puterea instituţiilor publice derivă din două surse principale:

 Influenţa clienţilor şi alegătorilor;

 Caracterul şi prioritatea activităţii instituţiei publice.

Factorii ce influenţează gradul de putere a
autorităţilor administraţiei publice:
 Profesionalismul;
 Competenţele practice;
 Abilităţile, stilul, experienţa, personalitatea şi
capacitatea de a comunica a persoanelor în funcţii de
răspundere;
 Spiritul şi angajamentul personalului;
 Dimensiunea AAP (numărul angajaţilor, mărimea
bugetului, atribuţiile deţinute, acoperirea geografică a
activităţilor;
 Principiile administraţiei publice
Principiile generale folosite în ştiinţa administraţiei
sunt:
 administraţia publică se află în serviciul omului;

 administraţia publică se subordonează interesului

general (public);
 adaptarea administraţiei - trebuie să se adapteze

la mediul în care îşi desfăşoară activitatea;

 cunoaşterea cerinţelor sociale actuale şi

prevederea celor viitoare;

 Principiile administraţiei publice
 respectarea normelor de drept în realizarea
administraţiei publice;

 asigurarea profesionalizării funcţiunii publice;

 creşterea eficienţei administraţiei prin

îmbunătăţirea permanentă a activităţii şi
structurii administrative.
 Principii specifice:
 organizarea unitară;
 autonomia de organizare;
 conducerea unitară;
 participarea funcţionarilor la conducerea instituţiilor;
 comunicarea directă dintre şef şi funcţionari;
 recunoaşterea meritelor ce revin funcţionarilor;
 simplificarea activităţii şi structurii administraţiei
 Principiile restrictive (de restricţionare)
sunt: legalitatea, egalitatea, obiectivitatea
şi continuitatea.

 Principiile proactive sunt: transparenţa,

participare, responsabilitate, economie,
eficienţă, eficacitate.
 IMPORTANT!

 Principiile de activitate a autorităţilor

administraţiei publice trebuie să se
bazeze pe relaţii de prudenţă şi simţul
responsabilităţii, ceea ce necesită multă
inteligenţă, cunoştinţe şi experienţă.
 Misiunea administrației
publice
 Autoritățile administrației publice au fost create în mod special
pentru a executa legea.

 Autoritățile administrației publice au ca misiune socială generală

înfăptuirea politicii interne și externe a statului, prin executarea legii,
ca act al parlamentului, precum și a celorlalte acte date în aplicarea
legii.

 În decursul istoriei statele au evoluat, evoluînd în mod corespunzător

și administrația publică. La fiecare etapă de dezvoltare a societății,
scopul, obiectivele și sarcinile statului, s-au schimbat ceea ce a
determinat schimbări concordante și cu privire la scopul, obiectivele și
sarcinile administrației publice.
 Scopul Administraţiei publice

 Scopul fundamental al administraţiei

publice este acela de a asigura
realizarea interesului general, public,
exprimat de voinţa suverană a
poporului transpusă in lege.
 Obiectivele administraţiei publice

Autoritățile administrației publice urmăresc ca, prin întreaga lor

activitate:
 să satisfacă, în cele mai bune condiții, cerințele sociale;
 să contribuie la dezvoltarea societății în ritm cât mai rapid și
pe toate dimensiunile;
 să asigure ordinea de drept, drepturile și libertățile
democratice;
 să apere integritatea teritorială a țării, suveranitatea acesteia;
 să dezvolte și să consolideze relațiile ţării pe plan
internațional.
 Funcţiile administraţiei publice:

 Funcţii interne;

 Funcţii externe;

 Funcţii speciale ;

 Funcţii generale.
 Funcţii interne

 Reprezintă direcţiile principale de activitate ale

autorităţilor administraţiei publice în administrarea vieţii
interne a societăţii.

 Funcţiile interne ale administraţiei publice sunt:

economică, financiară, socială, ecologică, ştiinţifică,
culturală.

 Obiectivul acestor funcţii constă în asigurarea

dinamismului şi legalităţii procesului de administrare
realizat de fiecare autoritate a administraţiei publice.
 Funcţiile externe

 sunt chemate să asigure integritatea şi

securitatea statului, interesele
naţionale, realizarea sistemului de relaţii
cu alte state.
 Funcţii specifice ale
administraţiei publice:
 funcţia de mecanizm intermediar de execuţie a puterii politice. Aceasta
funcţie este determinată de poziţia pe care o are administraţia în raport
cu puterea politică şi este funcţia principală a administraţiei publice.

 funcţia de instrument de conservare a valorilor materiale şi spirituale

ale societăţii. Această funcţie prevede păstrarea şi dezvoltarea
tradiţiilor, obiceiurilor naţionale, asigurînd astfel continuitatea societăţii.

 funcţia de pregătire a deciziilor politice;

 funcţia de organizare a executării deciziilor politice;
 funcţia de executare directă a deciziilor politice;
 funcţia de asigurare a executării deciziilor politice;
 funcţia de purtător al cererilor, dorinţelor şi necesităţilor membrilor.
 Funcţii generale ale
administraţiei publice
 Funcţia de prognozare şi planificare. Din punct
de vedere theoretic această funcţie se reduce la
pregătirea programelor şi proiectelor, decizia în
această materie este atributul puterii politice.

 Administraţia publică influentează stabilirea

prognozelor şi programelor datorită mijloacelor
material-tehnice şi umane de care dispune.
 Funcţii generale ale
administraţiei publice
 Funcţia de organizare, reprezintă în mod
indiscutabil – din punct de vedere cantitativ
şi calitativ – una din cele mai importante
laturi prin care administraţia îsi realizează
funcţiile sale în cadrul sistemului social.

 Conţinutul administraţiei derivă din atribuţiile

autorităţilor publice stabilite prin Constituţie
şi alte acte normative.
 Funcţii generale ale
administraţiei publice
 Funcţia de comandă. Această funcţie include
două aspecte:
• administraţia publică colaborează la adoptarea
deciziilor politice prin pregatirea acestora,

• adoptă deciziile administrative care au ca obiect

crearea cadrului organizatoric, şi a condiţiilor
concrete pentru implementarea deciziilor politice.
 Funcţii generale ale
administraţiei publice
 Funcţia de coordonare a administraţiei publice constă în
armonizarea şi sincronizarea acţiunilor desfasurate în
vederea organizării executării în concret a deciziilor politice.

 Făra coordonare nu este posibilă acţiunea eficientă a

diferitelor elemente ale mecanismului administrativ, iar
realizarea funcţiilor administraţiei ar fi periclitată.

 Funcţia de coordonarea asigură integrarea dinamică a

acţiunilor diferitelor elemente ale administraţiei publice, în
scopul realizării acestora în mod ritmic, proporţional şi
eficient.
 Funcţii generale ale
administraţiei publice
 Funcţia de motivare. Programele şi planurile elaborate de
structurile administraţiei publice se implementează de către
funcţionarii acestora.

 Motivaţia şi scopul activităţii sunt în relaţii de reciprocitate. Orice

activitate porneşte din anumite motive şi este îndreptată la atingerea
anumitor scopuri.

 Relaţia „motiv-scop” – este un „vector” ce dă direcţie şi intensitate

activităţii în administraţia publică.

 Baza motivului o constituie necesitatea. În necesităţi şi trebuie

căutată pârghia dirijării activităţii umane.
 Funcţii generale ale
administraţiei publice
 Funcţia de informare este una din funcţiile de
bază ale administraţiei publice. Comunicarea
(procesul schimbului de informaţii) constituie
baza procesului de administrare.

 Exercitarea în bune condiţii a atributelor ce revin

funcţiei de conducător (planificare, organizare,
antrenare, coordonare şi control) depinde de
calitatea comunicării.
 Funcţii generale ale
administraţiei publice

 Funcţia de control, are menirea de a masura

rezultatele acţiunii administrative în aplicarea
deciziilor politice şi de a reprograma
activităţile, facând corecţiile necesare.
 Bibliografie recomandată:
 Mihail Platon, Administrația publică, Chișinău,2008;
 Emilian S. Ticames, Savu Gheorghe, Drept administrativ şi elemente de
ştiinţa administraţiei,Editura Sedcom Libris, Iaşi,2003;
 Alina Profiroiu, Bazele administraţiei publice. Editura Economică, Bucuresti,
2010.
 Mihaela Onofrei, Administratie publica - Fundamente și bune practici. Ed.
Universității "Al. I. Cuza". Iași, 2007.
1. Sîmboteanu A. Teoria Administraţiei Publice. Suport de Curs. CEPUSM.
Chişinău 2008,
 T.Şaptefraţi, Tendinţele de bază ale evoluţiei structurilor organizatorice în
administraţia publică. În materialele conferinţei ştiinţifico-practice:”Academia de
Administrare Publică-Centru Naţional de Formare şi Perfecţionare a Personalului
din Serviciul Public”, mai 2006, p.55-58
 T. Şaptefraţi, Principii de modernizare a seviciului public. În materialele
conferinţei internaţionale « Integritatea serviciului public : repere etice »,
Chişinău 27 octombrie,2006
 Bibliografie recomandată:
 T.Şaptefraţi, Administraţia publică şi administraţia privată: similitudini şi
deosebiri. În materialele conferinţei internaţionale ştiinţifico-practice: Statul
Moldovenesc la 650 de ani, Priorităţile administraţiei publice-consolidare,
dezvoltare, prosperare. Academia de Administrare Publică, 21 mai 2009 .
 T.Şaptefraţi, Centralizarea şi descentralizarea în administraţia publică.
În materialele Conferinței științifico-practice cu participare internațională:
Teoria și practica administrației publice, ediția anului 2012: din 23 mai 2012.
Chișinău, 2012 .
 T.Şaptefraţi. “Administraţia publică între obiectiv şi subiectiv”. În Materialele
Conferinţei ştiinţifico-practice internaţionale din 22 mai 2020 „Teoria şi
practica administraţiei publice”. Chişinău, 2020, p.56-59.
 T.Şaptefraţi, “Evoluţia teoriei birocraţiei în organizarea administraţiei
publice”. În Revista metodico-ştiinţifică trimestrială Administrarea publică,
nr.3, 2020, p.12-17
 !!!!!!!!!
Revista Administrarea Publică şi Materialele conferinţelor le
puteţi gasi pe pagina web a academiei:

http://aap.gov.md/ro/page/publicatii
 Bibliografie recomandată:
 T. Şaptefraţi, “Corelaţia dintre guvernare eficientă şi dezvoltare
umană durabilă”. Materialele conferinţei internaţionale ştiinţifico-
practice din 18 mai 2005: „Academia de administrare Publică pentru
o guvernare transparentă, responsabilă şi democratică”, Chişinău:
AAP, 2005,p.67-69.
 T.Şaptefraţi. “Administraţia publică-artă sau ştiinţă”. Administrarea
publică, revistă metodico-ştiinţifică, 2009, Nr. 2,p. 35-43
 T.Şaptefraţi, “ Buna guvernare: caracteristici, dimensiuni şi metode
de evaluare”. Administrare Publică, Revistă metodico-ştiinţifică
trimestrială, nr.3, iulie-septembrie 2015,
 T.Şaptefraţi, “Dimensiunile administraţiei publice”. În Revista
metodică-ştiinţifică trimestrială Administrarea publică, nr.2, 2018,
p.42-49 .