Tema condiției umane în piesa ,,Așteptându-l

pe Godot”
de Samuel Beckett
Clasa a XII-a
Actualizare!
• Cine a fost Samuel Beckett?
• Cum explicăm termenii: antiteatru și teatrul absurdului?
• Ce opere a scris Samuel Beckett?
 Citate:
,,1.Nu există pasiune mai puternică decât lenea.
2. Nu mai au nimic de spus şi totuşi vorbesc.

3. Dacă taci, nu înseamnă că faci linişte.

4. Iată oamenii! Se leagă de pantof când vinovat e

piciorul.

5. Lacrimile lumii sunt mereu constante. Pentru oricine

care începe să plângă, există cineva care se opreşte din
plâns. Acelaşi lucru este valabil şi pentru râs.”
Abordarea textului!

1. Cine sunt personajele? 2. Selectează, din text, și

Pe cine așteaptă? plasează, în două colonițe,
secvențele comice și cele
dramatice.

Secvențe Secvențe
comice dramatice
 Observă încă rcă tura tragică a secvențelor care
provoacă râ sul. Cum crezi, de ce râ sul devine o formă
de expresie a unor situații absurde și dramatice?
Pornind de la aceste observații, argumentează
încadrarea textului în specia farsa tragică.

• Farsa tragicã este o specie a genului dramatic în care

tragicul și comicul sunt legate în aceeași structurã ,
luminâ ndu-se reciproc.
Critică literară
• „Privat de dimensiuni tragice autentice, noneroul din teatrul
contemporan e ridicol prin prezenþa sa și tragic prin rezonanța
implicațiilor și asocierilor pe care destinul sãu existențial le
poate trezi în conștiința spectatorului.” (Romul Munteanu)
• „Cronicã a unei clipe dilatate la dimensiunile eternitãții – în care
acțiunea, decorul, limbajul și înseși personajele își pierd
articulațiile și se nãruie.” (Gabriela Danțiș, Scriitori strãini. Mic
dicționar)
 Alege, din variantele propuse, semnificațiile
posibile ale personajului Godot: Ex 3 pag. 119

 Argumentează prezența în piesă a următoarelor nuclee

tematice:
- așteptarea inutilă;

- uniformitatea exasperantă;

- existența amorfă, lipsită de sens;

- criza comunicării.
 Repere de lecturã
-Dramã a așteptãrii, a speranței care dãinuie în sufletul omului, împotriva
oricãror dezamãgiri, piesa lui S. Beckett ilustreazã o ipostazã a condiției umane
cu ajutorul limbajelor scenice specifice teatrului absurd.

-Vladimir și Estragon sunt doi vagabonzi care așteaptã în fiecare searã venirea unui personaj
enigmatic, Godot. Acesta amânã însã de fiecare datã întâlnirea, trimițându-le
mesaje printr-un bãiat. În locul lui Godot, apare Pozzo și servitorul lui, Lucky, pe care nemilosul
stãpân îl ține legat cu o funie ca pe un animal. Lucky scapã însã din sclavie, iar Pozzo, rãmas
singur și orb, va începe și el sã-l aștepte pe Godot, alãturi de Vladimir și Estragon.

Misteriosul Godot poate simboliza divinitatea care dã sens existenței sau

viața însãși pe care omul o lasã sã treacã pe lângã el fãrã s-o vadã.
 Unii au asociat numele lui Godot cu Dumnezeul
pe care îl aşteaptă cei doi, şi omenirea odată cu ei
("noi suntem omenirea"). Ca o salvare, şi
sinuciderea este contemplată, copacul considerat
a fi o salcie fiind un loc bun de spânzurătoare.
Sunt prezente câteva referinţe biblice, iar mie
chiar sinuciderea de ramurile salciei mi-a amintit
de cea a lui Iuda în aceleaşi condiţii, posterior
trădării. Personajele noastre rămân în viaţă,
Estragon spunând că "găsim totdeauna ceva care
să ne dea impresia că trăim."
Explicați, semnificația laitmotivului nimic de fă cut
în text.
• Nimic de făcut. La ce poţi să te aştepţi de la o piesă care
începe în acest fel? Tonul deconcertant al replicii este cel al
omului care şi-a pierdut orice speranţă de schimbare. Al celui
căruia nu-i rămâne decât să aştepte. Ce? Sau pe cine? În cazul
acesta, pe Godot.
• În cea mai cunoscută dintre piesele sale, Samuel Beckett, al
cărui nume este asociat de cele mai multe ori cu teatrul
absurd, îşi plasează personajele la marginea unui drum de
ţară, lângă un copac, pândind venirea unui anume Godot.
Piesa urmăreşte de-a lungul celor două acte ale sale dialogul
născut între Estragon şi Vladimir în timpul celor două zile de
aşteptare, precum şi intervenţiile unui alt cuplet de personaje
alcătuit din Pozzo şi Lucky.
Tema pentru acasă:
Perspective comparative pag. 120;