CULTURA

COMUNICĂRII
VERBALE A
CADRULUI DIDACTIC
Construiţi un tabel din 3 rubrici:

Comunica Limbaj Limbaj

re verbală verbal pedagogic
 Limbajul verbal
• instrument de realizare a comunicării prin
cuvînt:
• sub aspect fonetic (sunete),
• lexical (cuvinte),
• morfologic (reguli de modificare a cuvintelor (timp,
mod, conjugare , declinare)
• sintactic (aranjarea propoziţiilor în frază).

Se realizează oral şi scris.

• A. Palii, Cultura comunicării

 Limbajul se învaţă:
• La baza limbajului stau reflexele
condiţionate, deprinderile verbale.”

• S-a constatat, că un copil:

• la 3-5 ani „învaţă aproximativ 50 de cuvinte
pe lună”,
• la 6-7 ani stăpâneşte „2500-3000 de cuvinte
(dintre care 1500-1600 vocabular activ),
• la 14 ani poate să stăpânească peste 9000
de cuvinte”.
 Limbajul pedagogic
• exprimă competenţa profesional-intelectuală a
cadrului didactic de a opera eficient cu
discursul informaţional în vederea decodificării
conţinutului de către elev.

• Este un limbaj normativ (limbaj al ştiinţei),

de aceea
• aspectul cel mai important constituie
capacitatea de adaptare a codului la registrul
interlocutorilor
 Concluzii:
• Un conţinut didactic nu trebuie să
demonstreze în ce limbaj frumos ştie
să se exprime profesorul, ci să ajute
elevii/studentii să inţeleagă materia
prin noţiuni şi exemple relevante
• Cadrul didactic trebuie să constituie
un exemplu pozitiv  din toate
punctele de vedere (vocabular
decent, punctualitate, obiectivitate în
aprecierea şi abordarea elevilor)
 Comunicare verbală
• forma relației de schimb prin cuvinte între
doua sau mai multe persoane (grupuri) ce
are ca rezultat conexiunea inversă (se
produce o actiune asupra receptorului si
un efect retroactiv asupra persoanei
emitente).
 Regula de aur:

• Dacă vreţi să vorbesc cinci minute,

am nevoie de două săptămâni de
pregătire.
• Dacă vreţi să vorbesc o oră, am
nevoie de o săptămână de pregătire.
• Dacă nu are importanţă cât vorbesc,
atunci mă voi ridica şi o voi face chiar
acum.”
CICERO
Zgomotul
căruţei
 Intr-o dimineaţă un băiat se
plimba prin pădure împreună cu
tatăl său.
La un moment dat, tatăl s-a
oprit, a stat cîteva secunde
ascultînd, apoi şi-a intrebat
băiatul:
 - In afară de cîntecul
păsărilor şi de foşnetul
frunzelor, ce mai auzi?
 Băiatul ciulind
urechile îi răspunse:

- Aud zgomotul unei

căruţe.
 -Aşa este,

răspunse tatăl,

mai mult decît atît,

este o căruţă goală.
 -Cum ştii că este o
căruţă goală,
deşi încă nu se vede
şi doar o auzi?
-Este foarte uşor să-ţi
dai seama cînd o
căruţa este goală,
din cauza zgomotului
pe care îl face.
Cu cît caruţa este mai
goală,
cu atît face mai mult
zgomot.
In viaţa de zi cu zi, cînd vedem o
persoană  vorbind prea mult,
întrerupînd conversaţia tuturor,
fiind inoportun şi îngîmfat,
simţindu-se preaputernic si
reducînd valoarea oamenilor din
jurul lui, trebuie să ne amintim:
 CU CÎT ESTE
CARUŢA MAI
GOALĂ, CU ATÂT
ESTE MAI MARE
ZGOMOTUL PE CARE
ÎL FACE.
 REŢINEM:
CU
CÎT ESTE CARUŢA MAI
GOALĂ,

CUATÂT ESTE MAI MARE

ZGOMOTUL PE CARE ÎL
FACE.
 Criterii de evaluare a CV
GENERALE:
I.Corectitudine semantică - utilizarea corectă a
semnificaţiei cuvintelor:
– Utilizarea neadecvată a sintagmelor (se petrece
examenul, te petrec)
– Regionalismele (oleacă, amuş/acuşi, mătincă, - o ţâră, o
ţârică, o ţâricuţă)
– Pronumele de politeţe (sau de reverenţă) - politeţea
dînsului (pisica, prietenul/elevul)l
– Formule de felicitare : Cu Anul Nou!” sau „Cu Anul Nou
pe tine!”
II. Respectarea formelor gramaticale (timp, mod,
numeral, caz etc.): a lui Ion; a Mariei, (lu` Ana)
 TAUTOLOGÍE

• Greşeală de limbă care

constă în repetarea inutilă
a aceleiaşi idei, formulată
cu alte cuvinte
 TAUTOLOGÍE

• Greşeală de limbă care

constă în repetarea inutilă
a aceleiaşi idei, formulată
cu alte cuvinte
 Pleonasm
• eroare de exprimare constând în folosirea
alăturată a unor cuvinte, construcţii,
propoziţii etc. cu acelaşi înţeles., tautologii,
alte asociaţii/repetări de sunete)
• Exemple:
• În concluzie putem conchide
• În continuare urmează
• Ne vom referi la referinţa lui S. Cristea
 Cacofonie:
• DEX- asociaţie neplăcută de sunete.
• “repetări intenţionate a câtorva sunete
care, puse împreună, produc un impact
neplăcut asupra auditorilor, în special
când terminaţia unui cuvânt se
intersectează cu începutul unui alt cuvânt,
făcând ascultătorii să se gândească la
ceva neplăcut ” – manual Pedagogie,
ed.Timişoara
 GREŞIT !!!!!!!!
“ca ca” – ca cafeaua;
- “ca că” – a remarca că;
- “ca ce” – ca ceva;
- “ca ci” – ca cineva;
- “ca co” – ca consătean;
- “ca cu” – a se împăca cu;
- “că ca” – discotecă care;
- “că că” – explică că;
- “că când” – fiindcă cândva;
- “că co” – proza
românească contemporană;
- “că cu” – se identifică cu;
- “că cum” – explică cum;
- “ce ce” – deoarece cei trei;
- “de de” – dispune de destui
bani;
- “la la” – la Laura;
- “le le” – lalelele le-am
cumpărat;
- “ma ma” – prima manşă;
- “pi pi” – rupi pistilul;
- “sa sa sa” – în casa sa s-a
găsit;
- “sau sau” – sau s-au
scufundat;
- “to to” – a respectat-o toată
Modalităţi de evitare a cacofoniilor:

• prin utilizarea cuvântului “virgulă”;

• introducerea unui cuvât sau
sintagme între cele două cuvinte
care ar putea intra în relaţie de
cacofonie;
• recurgerea la sinonime;
• flexionarea unor cuvinte.
• Concluzie:
Exprimarea orală şi scrisă a cadrelor
didactice conţine o serie de
inadvertenţe şi incorectitudini.
Acestea ar putea fi
diminuate/înlăturate prin activităţi de
formare profesională continuă
instituţinalizate şi prin autoinstruire
permanentă.
Criterii de evaluare (generale)
III. Manifestarea stilului prin
exprimare succintă, laconică,
ordonarea logică a cuvintelor,
coerenţă în înlănţuirea frazelor -
legătură armonioasă)
IV. Respectarea normelor stilistice
în aranjarea unui text pe pagină
 (continuare ) Criterii de evaluare
V. Comunicarea pedagogică
1. Limbajul instrumentarului didactic-educativ
- exprimarea neliterară, necultivată (mostre
regretabile )de tipul: merge examenul, dam
evaluare, vă pun note, jurnal, torent, pereche, nu
corect sî faşi exerciţiul; şfîrşît di an; restanţîeri; ci nu-i
clar?; etc. merje vorba – o mărs, se duce evidenţa
lucrului educativ; se duc lecţii; eu trag atenţia; se fac
seminare; să trajem atenţia cuvenită; ducând cont
de aceste comportări; ducem controlul; se primesc
examenele; pe o pajină merg trei studenţi
2. Nivelul lingvistic-terminologic:
îmbinarea
-terminologiei strict specializate,
-terminologiei ştiinţifice generale
-terminologiei uzuale corecte
3. Calitatea adresării întrebărilor
(deschise/închise)
(Tehnica Cine sunt eu?).;
4. Deschiderea pentru dezvoltarea
limbajului copilului
 Teme de seminar:
1. De analizat expresiile din 3 ziare Faclia
(rubrica ERARE HUMANUM EST,
PERSEVERARE DIABOLICUM (a greşi
este omeneşte, a stărui în greşeală- este
diavolesc);
2. De completat „vocabularul de cuvinte”
la ruhbrica greseli:
a) a unui cadru didactic universitar în
timpul cursului;
b) a unui coleg din cadrul seminarului
şi de evaluat conform Criteriilor de evaluare
a CV
3. De elaborat în cadrul grupei academice
un poster cu imagini foto ale greşelilor din
diverse surse expuse la vedere
4. De descris:
a)modul individual de învăţare a cuvintelor
noi şi frecvenţa utilizării acestora în
vorbire (îmbogăţirea vocabularului activ şi
pasiv);
b)Strategia de cultivare a unui limbaj cult a
profesorului evaluat
 Bibliografie
CALLO, T., Educaţia comunicării verbale,
2003.
CONDREA, I., Norma literară şi uzul
local, 2001 sau Timpul.md articole de Irina
Condrea în rubricile Cultura, Carte etc.
Palii Ion: Cultura comunicării
SURUCEANU, M., Valoarea acţională a
limbajului pedagogic, 2007.
• capacitatea verbală (vocabular bogat);
• fluenţa verbală (uşurinţa de a se exprima uşor, de
a răspunde la întrebări şi cunoaşterea sensului
exact al cuvântului) / capacitatea de sesizare rapidă
a sensului cuvintelor, propoziţiilor, frazelor, de
natură ştiinţifică, artistică, filozofică, tehnologică etc.;
• puterea verbală (capacitatea de a înţelege şi
produce texte tematice, utilizând un registru optimal
de termeni interconecşi).
• METODOLOGIE: Teste
• 1. Viteza verbală; 2. Cunoaşterea paronimelor;
3.Recunoaşterea sinonimelor; 4. Înţelegerea termenilor; 5.
Pronunţarea într-o manieră elevată